Începu chiar să converseze cu aceasta, pentru că în perioada de lucru, învățase puțin araba, atât cât să se înțeleagă cu vorbitorii acestei limbi. Leila  a fost mobilul care l-a determinat să deprindă mai bine acest idiom. Atracția pe care o exercita femeia arabă asupra lui era una fatală. Se legase puternic și nu mai putea renunța la ea. Uitase de soție, de copii, de patria sa natală, de rude, de tot ce îl lega de trecut. Trăia doar clipa, prezentul, alături de Leila, femeia vieții lui. Zilele și le petrecea lucrând cu zel, în timp ce gândurile îi erau la Leila, femeia care îi furase inima și... mintea, pentru că aceasta îi stătea tot timpul, numai la arăboaică. Femeia de treizeci și cinci de ani, nu era o frumusețe, dar șarmul asiatic era pentru Vasile extrem de atrăgător. Cu părul vopsit în roșu intens, ca focul, cu bot proeminent și buze groase, Leila i se părea românului o prințesă arabă senzuală din poveștile orientale. Începuse să îi placă tărâmurile îndepărtate arabe. Chiar nu se mai gândea la întoarcerea în țară, unde nu mai se ducea nici în concediu. Dar veni revoluția și trebuia să se întoarcă în țară. Și nu se putea întoarce singur. Se legase de Leila pe vecie. Nu putea concepe viața fără aceasta. Ca urmare îi propuse femeii să vină cu el. Leila știa că îmbătrânește și că viața sa devine din ce în ce mai grea. Femeile în vârstă, aflate în situația ei sfârșeau de obicei, în mod tragic. Vasile reprezenta pentru ea un colac de salvare. Era dificil însă să scape de patronii săi. Dacă ar fi știut ce gândește, ar fi omorât-o imediat. Trebuia să plănuiască în detaliu scăparea, fuga sa din bordel. Ocazia a apărut odată cu începerea Ramadamului, sărbătoarea la care  musulmanii, după postul negru din timpul zilei, la apusul soarelui erau chemați la rugăciunea de seară, la moschee. În clădirea bordelului, rămase de pază doar Ali, un bătrân, neputincios și cam netot. Leila veni spre bărbat, rotindu-se în jurul său, îi aruncă câteva priviri șăgalnice și îl lovi puternic, cu o rangă ce o ascundea în mâini, la spatele său. Apoi fugi afară, comandă un taxi pentru aeroport, unde Vasile o aștepta cu două bilete de avion, via București, România. Drumul i s-a părut scurt femeii. În capitală, s-au cazat la un hotel categoria a doua, mai ieftin. Apartamentul era locuit de soția lui Vasile și de cei doi copii ai acestuia. Conform legii socialiste, nu avea nicio șansă, niciun drept asupra apartamentului, copiii având prioritate. Procedura de divorț însă începuse, încă de când erau în străinătate. Zilele următoare găsiră un apartament în care să locuiască cu chirie. Vasile căută un avocat pentru a-l reprezenta în procesele de partaj cu soția și întâlni o femeie tânără, foarte șmecheră, care îl atrase imediat cu propunerea sa, de nerefuzat:

 - Cunosc mulți judecători. Dacă plătiți bine, veți avea câștig de cauză. - Dar copiii sunt la soție. Nu pot obține apartamentul, spuse bărbatul. 

- Asta era pe vremea lui Ceaușescu. Acum, cine plătește, câștigă. Și femeia se ținu de cuvânt. Le obținu apartamentul familiei iar soția și copiii au fost evacuați. Vasile trebuia să le dea însă banii, contravaloarea părții corespunzătoare acestora, adică o sută de mii.

- Sunt mulți bani, spuse Vasile. 

- Nicio problemă. Voi amâna procesele. Procesul de devalorizare început va dura, astfel încât veți fi avantajat cu prelungirea termenelor, spuse femeia. Vă costă ceva, dar merită. Veți câștiga de zece ori mai mult. Leila se împrieteni cu domnișoara avocat Adina. Intuise că este la fel de isteață ca și ea. Femeia știa să se descurce. Venise de la țară, din  Valea Pomenilor, făcuse o facultate privată, renumita „Debilu Mind& Spirit” și s-a descurcat cu succes. Reuși să găsească filiera să ia concursurile, să ocupe postul potrivit. Cu foștii profesori de la privată, care funcționau ca judecători, știa cum să trateze problemele. Doar le-a fost studentă și avea experiența de a promova examenele la aceștia, fără să învețe mai nimic, pentru că nu făcuse niciodată așa ceva. Și desigur, cunoștea procedura concursurilor, ca licențiată, pentru a ocupa postul de avocat, cu siguranță. Adina lucra din greu la supermarket pentru a-și plăti examenele și concursurile, deoarece mama sa, fără serviciu, nu o putea ajuta, așa cum făceau ceilalți părinți, sacrificându-se, luându-și de la gură, doar pentru a-și vedea odrasla, care nu prea le avea cu învățătura,  cu facultate și serviciu. Leila se gândi că Adina dusese o viață asemănătoare cu a ei. Între cele două femei se închegă o legătură puternică. Procesele de partaj au durat până când, cu suta de mii care trebuia să o dea Vasile soției și copiilor, nu se mai putea cumpăra mare lucru. Leila, răzbunătoare le pregătise banii, un săculeț plin cu monede. Era timpul acum ca cei doi, să se apuce de afaceri. Și Adina îi putea ajuta cu tertipurile cunoscute. Puteau ocoli legea, să nu plătească impozite și să aibă numai avantaje, cu profit maximum posibil. Atunci Leila gândi visătoare: “România este țara tuturor posibilitîților. Poți câștiga aici mulți bani, fără să muncești deloc, doar prin înșelătorii. Eu sunt înnăscută pentru așa ceva. Numai proștii muncesc și sunt cinstiți. Șmecheria, furtul, înșelătoria fac parte din ființa mea, din totdeauna. Este o trăsătură ce mă caracterizează din plin, la fel ca pe mulți dintre compatrioții mei care au devenit în această țară oameni de afaceri foarte bogați. Cei care au emigrat în Franța sunt la limita sărăciei iar cei din Statele Unite de abia reușesc să trăiască. Însă în aceste țări, la fel ca în patria mea natală, legile sunt stricte. Leila deveni expertă în afacerile ce le derula împreună cu soțul său. Odată cu extinderea lor, au apărut curând și problemele. Cu cât firma lor era mai profitabilă, cu cât câștigau mai mulți bani, cu atât de mult succesul lui Vasile la femei creștea. Secretara sa, o blondă minunată îi arunca tot timpul ocheade galeșe, fără nicio restricție, chiar de față de ea, adică față de soție. Contabila, o brunetă înaltă, îl căuta permanent pe patron pentru a lucra împreună. Iar Leila știa că Vasile nu era omul care să reziste tentațiilor unei femei. Și ea procedase în acest mod, îl cucerise la fel. În ultima perioadă era neliniștită de faptul, că Vasile lipsea mereu de acasă. 

- Sunt ocupat cu afacerile, ca de obicei, îi dădea explicații omul. Dar acestea nu erau de ajuns. Pe secretară, contabilă și celelalte angajate le urmărea chiar ea însăși. Cu femeile de afaceri cu care intra în contact Vasile, îi era însă greu a ține socoteala. Și ce frumoase, ce atrăgătoare, ce tinere erau ! Leila a început să fie roasă de viermele geloziei. Pe zi ce trecea, parcă sentimentul creștea din ce în ce mai mult. „Trebuie să fac ceva. Nu mai pot continua în acest mod. Eu știu ce înseamnă viața în nesiguranță. Nu mai vreau să ajung așa, la mâna altora. Un detectiv mă va lămuri desigur cum stau lucrurile și voi ști ce decizii să iau”. Și Leila deschise laptop-ul, intră pe Internet pentru a căuta o agenție de detectivi. Nu a fost greu deloc. Suma de bani pe care trebuia să o dea era cam mare. Merita însă. Peste două ore, Leila era la sediul agenției și dădea detalii legate de obiectul său de interes. - Doresc să știu unde merge soțul meu, cu cine se întâlnește, unde, cât timp și ce face în această perioadă. Și dacă se poate, aș dori fotografii doveditoare, spuse femeia cu necaz. Domnul Isopescu o sună peste câteva zile. - Am vești pentru dumneavoastră. Ne întâlnim la restaurantul „Floarea de Colț”, la ora unu, spuse bărbatul cu ton serios, ca un profesionist. Restaurantul era întâmplător aproape de sediul firmei „EXCRO INTERNATIONAL”, al familiei Liga. Leila așteptă cu nerăbdare întâlnirea. 

Din momentul în care primise telefonul, avu senzația că clipele se scurg extraordinar de greu, de parcă ar fi intrat în labirintul lui Mynos și de acolo, nu mai au scăpare. Veni însă curând și clipa dorită a revederii cu detectivul. 

- Domnul Vasile are multe întâlniri de afaceri, cu multe doamne. 

Și bărbatul întinse o listă cu nume de femei și un pachet de fotografii care aveau pe ele, inscripționate cu creionul, nume. „Doamne, ce frumoase sunt !” , gândi Leila. „Toate una și una ! ”. - Cu aceasta se întâlnește însă cel mai des. Iar timpul petrecut nu este numai cel dedicat afacerilor, explică bărbatul și întinse femeii niște poze. Una dintre ele era realizată pe plajă, la Mamaia, iar modul de apropiere al celor doi urmăriți, nu pare a fi al unor afaceriști. Leila își aduse aminte, că în săptămâna precedentă, Vasile a fost plecat cu afaceri la Constanța. Detectivul prezentă o imagine dintr-un restaurant select, în care cei doi se sărută la întâlnire și fotografii cu cei doi în fața unei vile de lux. - Este locuința femeii, Carla Holstein, o evreică, spuse Isopescu arătând poza unei femei frumoase, blonde cu ochii albaștri ca marea.    „Doamne, ce atrăgătoare este ! ” gândi Leila. „Vasile desigur nu poate rezista farmecelor frumoasei. Acum înțeleg de ce este atât de visător în ultima vreme, ca în perioada când mă cunoscuse pe mine la bordel”. - Doresc să continuați, hotărâ Leila. Plătesc mai mult. Vreau să prelungesc contactul încheiat cu firma dumneavoastră de detectivi. Femeia se duse rapid acasă și începu să caute printre lucrurile aduse din țara sa natală. Răscoli sticluțele și cutiuțele pline cu prafuri și licori orientale. De mică, învățase ca nimeni alta, utilizarea fiecărei substanțe, de la prietena sa mai în vârstă, de la bordel, Aysha. Cu substanțele avute, putea face orice, cu oricine. Doar și atunci când atrăgea bărbații le folosea totdeauna, din abundență. Când dorea să  amețească vreun client, când dorea să adoarmă pe altul, pentru o perioadă de timp sau... pe vecie, nimeni nu știa mai bine ca Leila să facă acest lucru. Plantele vegetației asiatice își făceau efectul rapid și fără teamă de eșec. Leila se gândi că ar putea să-și facă noi provizii de la niște firme arăbești din capitală. Trebuia numai să întocmească o listă cu cele necesare și să vadă cine aduce așa ceva în țară. ”Aceasta este soluția mea de a rezista. Trebuie să scap de Vasile, să rămân cu firma și apartamentul. Dacă cumva mă părăsește, ajung în stradă, mai rău decât atunci când eram pe tărâmurile arabe. Atunci, fiind tânără, am avut totuși o șansă de supraviețuire. Acum însă, trebuie să-mi folosesc celelalte talente, cu care am fost dotată din naștere”, gândi femeia. ”Voi picura treptat, treptat, din leacurile mele, până voi scăpa definitiv de Vasile. Acum ! Doar astfel voi supraviețui ! Trebuie să lupt pentru viața mea”, se încurajă Leila. ”Doar sunt o luptătoare. Nu voi lăsa eu să mă mai înfrângă un bărbat, niciodată”. Vasile o sună spre seară. -Am mult de lucru cu afacerile. Nu voi veni acasă la noapte. Voi lucra continuu, spuse bărbatul cu îngrijorare în glas, pentru a fi convingător. ”Știu ce faci”, își spuse Leila și sună detectivul pentru a-l trimite pe urmele soțului. ”Mergi desigur la Carla !”, rosti femeia cu furie. A doua zi, Leila veni de dimineață, la firmă. - Ai lucrat mult, servește cafeaua aceasta fierbinte, spuse femeia întinzând ceașca cu trandafiri rozulii, în care, cu câteva minute înainte turnase câteva picături, din licoarea aflată în sticluța din buzunarul său. Și așteptă pentru a urmări cu atenție, dacă bărbatul bea cafeaua. Vasile sorbi lichidul, încurajat de îndemnurile femeii, nu neapărat pentru că dorea să servească o cafea, ci mai mult pentru a face plăcerea soției sale, pe care o înșela și față de care se simțea dator. 

- Nu mă simt prea bine. Am palpitații și parcă nu pot respira, spuse bărbatul sfârșit. 

- Ți se pare. Este numai o impresie. Ai obosit puțin. Dacă ai lucrat mult, toată noaptea... Dar trece... Bea puțină apă rece, spuse femeia și turnă apă minerală, într-un pahar de sticlă verde și-l întinse bărbatului. 

- Respiră puțin aer curat pe terasă, spuse  Leila, în timp ce deschidea ușa balconului. Vasile își reveni puțin. Gândul la Carla îl liniști și-l făcu fericit pentru câteva clipe. Apoi auzi vocea impunătoare a Leilei și-i crescu din nou tensiunea. Sângele îi năvăli cu repeziciune în obraji. Simți cum inima începe să-i bată cu putere, de parcă ar fi dorit să sară din pieptul său. Săptămânile următoare, Leila strecură regulat amestecurile sale, în mâncarea și băuturile consumate de Vasile. ”La mine nu păcălit”, își spuse Leila, ca de obicei. Amândoi încheiaseră recent un contract profitabil, pe termen lung și se aflau împreună, la sediul firmei cu care colaborau. În semn de încheiere a tratativelor, patronul deschise o șampanie. Leila luă prima paharul, scutură pe ascuns praful din cutiuța sa din poșetă și îl întinse lui Vasile, apoi apucă de picior, un alt pahar plin.

Observă imediat cum Vasile amețește, se clatină și cade. ”Mi-am realizat planul, așa cum mi-am dorit. Substanța și-a făcut efectul ! ”. Se apropie de el pentru a-l sprijini. Bărbatul căzu neputincios pe ea. 

- Repede, Salvarea ! Cred că a făcut infarct, țipă Leila cu disperare. Echipajul sosi destul de repede, într-un sfert de oră. Medicul începu procedura de resuscitare. Fără succes însă. - Nu mai avem ce face !  Este mort, declară doctorul. ”La mine nu păcălit”, își spuse Leila, în timp ce izbucni într-un plâns isteric. ”Afacerea este acum a mea. Sunt miliardară ! ”. Și o sună pe Adina, avocata, pentru a-i întocmi actele de moștenire, de proprietate. Când au fost înștiințați de decesul lui Vasile, au apărut ca moștenitori și copiii lui Vasile. Leila nu concepea însă a le da vreun leuț acestora. Adina îi spuse să nu se impacienteze: -Știi că eu cunosc mulți judecători, deci este foarte ușor ca verdictul să fie în favoarea ta. Trebuie doar ca niște compatrioți de–ai tăi să declare că erai foarte bogată la tine în țară, că aveai mulți bani de la mama și de la tatăl tău. Dacă nu găsești, nu este nicio problemă, am eu câțiva care pentru ceva bani, declară absolut orice le spunem noi. Leila nu era în contact cu arabii. Majoritatea celor care o cunoscuseră în țară se fereau de femeie.Își dăduseră seama cât de periculoasă era. Zilele următoare, Leila primi de la aceasta un telefon. - Dacă vrei să mă ajuți cu ceva... o rugă Adina. La mine pe scară, am un vecin singur. Copiii săi lucrează în străinătate. Cred că putem să ne facem cu un apartament. Dacă încerc eu să-l cuceresc, nu am șansă. Sunt prea tânără pentru el. Ar putea avea bănuieli că vreau să-l înșel. Dar dacă te prezint pe tine, o străină bogată...alta ar fi reacția moșului. - Cu plăcere. Am și ac de cojocul bătrânului. Îi putem face de petrecanie moșului, fără ca cineva să își dea seama de ceva. Poți să mi-l prezinți chiar în seara asta, spuse Leila. Vreau chiar acum. Acum ! Domnul Troiescu a fost încântat să cunoască o femeie din lumea arabă. Încercă să abordeze în discuții, subiecte din literatură. Povesti acesteia tot ce știa el din istoria Asiei. Iar Leila se arătă încântată, încât bărbatul crezu cu naivitate, că o cucerise pe arăboaică cu inteligența sa. ”Se vede că este altfel ! ”, gândi bărbatul încântat. Leila îl vizită des în următoarele zile. Îi prepara cafeaua și îi cumpăra de la o cofetărie turcească prăjituri, în care picura neâncetat licorile sale arăbești. - Sunt orientale, făcute de mine. 

Mama m-a învățat să gătesc, înainte de a mă mărita, explica femeia. Domnul Troiescu era în al noulea cer. Se îndrăgostise la nebunie. Trăia o a doua tinerețe. Și i se părea că nici de soția sa, nu a fost niciodată atât de înamorat. Se simțea însă și foarte obosit, avea des palpitații și respira greu. ”Vârsta, ce să fac”, își spunea bărbatul. ”Noroc cu Leila!”. - Trebuie să avem un contract, un act semnat de bătrân, spuse avocata. Cere-i să semneze un contract de închiriere, ștampilat. Și zilele următoare Leila îi propuse bătrânului să se mute la el. - Pot avea mai multă grijă de tine și voi fi permanent alături de tine, îi spuse femeia. Dar nu suntem căsătoriți și eu nu vreau să stau la tine decât în mod legal. Eu sunt femeie serioasă.  Încheiem un contract de închiriere și nu mai există nicio problemă din acest punct de vedere. Propunerea de a o avea pe Leila alături de el tot timpul, după ce a stat atâta timp singur, de când soția murise și copiii îi plecaseră la muncă în străinătate i se păru bărbatului tentantă. Ar fi fost în stare să facă orice pentru acest lucru. Dar să semneze doar un contract de închiriere ? O nimica toată ! ”Femeia aceasta minunată mă iubește și este atât de cinstită...” își spuse omul fericit. - Semnez, sigur că da, spuse Troiescu în timp ce pixul manevrat de el contura zglobiu numele său pe hârtie. A doua zi, Salvarea chemată declară decesul omului. ”Infarct ! De bătrânețe, desigur”, a fost concluzia echipajului sosit. Iar femeile găsiră imediat locatar, în chirie, pentru locuința bătrânului. - Îmi place, spuse Leila. Dacă mai cunoști astfel de mușterii, continuăm. Nu mai cunoști niciun bătrân singur ? - La firma mea de vânzări-cumpărări de locuințe vin destui clienți. Astăzi am cunoscut un fost ofițer, acum pensionar și singur. Dar afacerea merge și dacă găsim perechi. Nu este niciun impediment. Putem să le facem de petrecanie la amândoi, fără probleme, spuse Adina. Curând, Leila a început să găsească singură, victime, la biserică. Femeia nu respecta oamenii și se comporta cu toți, așa cum reacționau patronii săi, de la bordelul arăbesc. Nu-și iubea țara natală  iar cea în care trăia acum nici atât, deși îi oferea privilegii nemeritate. Religia nu avea nicio importanță pentru ea, dar era cea care îi aducea avantaje, de care putea profita din plin. La slujbele religioase putea cunoaște bărbați. Femeile aveau clienți după clienți și afacerea mergea ca pe roate... Ajunseră curând miliardare, dar lăcomia lor creștea pe zi ce trecea, din ce în ce mai mult. Se diversificaseră și curajul le-a determinat să găsească chiar bătrâni cu copii alături, cum era domnul Ispas, cu fiul medic, dar care suferise recent, un accident cu elicopterul, fiind membru al unui echipaj SMURD. Leila se gândi că doctorul nu va supraviețui. Bărbatul poseda un apartament din București și o gospodărie moștenită, într-un sat de munte.

• Aranjăm un proiect POSDRU și propui bătrânului o colaborare cu ferma acestuia. Astfel îl prindem definitiv. Nu mai are scăpare !

Bărbatul, pensionar acum, fost profesor de istorie era prezentabil și distins. Avea în el ceva din duritatea foștilor securiști, combinată cu șmecheria caracteristică învingătorilor epocii. Lucrul acesta o atrăgea involuntar pe Leila. Dar ea nu dorea aceasta. Ea ura bărbații până în adâncul ființei sale. În plus, bătrânul își iubea foarte mult fiul, medic renumit la un spital din capitală și tot ce făcea era pentru acesta. Faptul acesta nu era pe placul Leilei. Ea dorea ca profiturile să-i aparțină numai ei. ”Banii să fie ai mei ! Acum ! își spuse femeia plină de ură, ca de obicei”. Trebuia să scape de Ispas deși îi plăcea de el și ar fi dorit să-și trăiască bătrânețea alături de el. ”Uff ! Dacă Mihai, fiul său, nu ar fi scăpat cu viață din accidentul cu elicopterul, în care se afla ca membru al echipajului SMURD, ce bine era! Dar nu a avut ea norocul acesta! ”. Leila contribuise cu 5.000 de Euro la proiectul de fermă ecologică. Gospodăria țărănească montană era însă proprietate a domnului Ispas. Femeia se visa proprietara acesteia și nu concepea ca visul să nu i se îndeplinească, așa cum toate dorințele i-au fost îndeplinite din momentul în care a pășit pe minunatul pământ românesc. I-ar fi plăcut și compania lui Gabriel Ispas, dar fără fiu. Când fiul a ieșit vindecat din spital, Leila a decis imediat. Își călca pe inimă, dar trebuia să procedeze cu Gabriel, în același mod cum a făcut și cu alți bărbați. Începu să-i picure treptat, licori în mâncare. Ispas era însă un bărbat puternic și sănătos. Leila avea senzația că tot ceea ce făcea era în zadar. Se ocupau amândoi, împreună, de livadă, plantaseră soiuri noi de pomi fructiferi și totul mergea perfect, ferma ecologică era profitabilă, devenise un succes. Într-o dimineață, Ispas se urcă pe scară, să culeagă câteva fructe coapte dintr-un cais bogat. Deodată, se auzi apelul mobilul său. La telefon era Mihai, fiul bărbatului. Gabriel îi spuse mândru : -Te așteaptă o fermă ecologică minunată ! Pentru tine am făcut-o ! ”Pentru el ? Ferma e a mea ! A mea ! ” își spuse Leila. Și trase puternic de scara înaltă, de lemn, pe care era urcat Ispas. Bărbatul se prăvăli inconștient la pământ. Salvarea chemată sosi rapid.

• Are șanse mici de supraviețuire, spuse medicul de pe Ambulanță.

Mihai, când a aflat vestea, a cerut imediat transferul pacientului la spitalul său. În acest mod îi putea asigura cel mai eficient tratament posibil. Când i-a făcut analizele medicale tatălui său, a constatat că acesta a fost otrăvit. A înțeles atunci tot ce s-a întâmplat. ”Leila ! E o femeie periculoasă !”. Îi spuse tatălui său să rupă relația cu femeia. Iar în spital i-a interzis să mai pună piciorul. Leila a așteptat zadarnic un semn de viață de la bărbat. Când a văzut că nu o sună, se consolă. ”A scăpat de accident, dar licorile mele i-au făcut organismul praf. Tot la groapă va ajunge în curând”. Era prima dată când planul ticălos nu-i reușise, dar era numai începutul declinului. Încercă să o sune pe avocată, pe Adina. Dar aceasta era de negăsit. Fugise cu toți banii săi, iar afacerile le lichidase. ”Ce mă fac ? își spuse Leila, am ajuns la fel de săracă cum eram când am pășit prima dată în România. Nu are cine să mă ajute ! Și Leila se gândi cât de urât se comportase cu foștii angajați, cât de crudă a fost cu partenerii săi, care sfârșiseră toți în mod tragic. ”Nu se poate! Compatrioții mei au reușit să se îmbogățească cu excrocherii, nu prin muncă. Eu, de ce nu? La mine nu păcălit !”. Notă : Aceasta este o povestire . Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deși se știe că uneori viața bate filmul și realitatea poate fi uneori mai crudă decât povestirea scrisă, literară.