Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 80 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Recenzii: Cezarina Adamescu. Ctin Schifirnet si Modernitatea tendentiala
    Scris la Tuesday, October 24 @ 13:56:45 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice REFLECȚII ÎN CONTEMPORANEITATE.
    Cezarina Adamescu prezintă cartea lui Constantin Schifirneț,
    Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății,

    Editura TRITONIC, București, 2016


    REFLECȚII ÎN CONTEMPORANEITATE

    Constantin Schifirneț, Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății, Editura TRITONIC, București, 2016
    Distinsul profesor universitar Constantin Schifirneț, investit cu funcții responsabile și titluri universitare, ne-a obișnuit cu o sumă importantă de lucrări științifice în domeniul cercetării problemelor sociologice și ale tineretului, de-a lungul anilor, toate apreciate, nu numai de studenți, elevi și cercetători în domeniile respective, dar și de omul flămând și însetat de cunoaștere prin cultură și educație pentru edificarea personalității umane, vine și de data aceasta cu o lucrare de importanță majoră în peisajul universitar, postuniversitar dar și preuniversitar. E vorba despre volumul „Modernitatea tendențială. Reflecții despre evoluția modernă a societății”, apărut în anul 2016 la Editura Tritonic din București. Chiar dacă sintagma din titlu este mai puțin digerabilă, subtitlul vine cu lămuriri necesare, pentru cei care nu se încumetă să zăbovească o clipă în plus, asupra lucrării. Trecând peste acest prag, vom afla o lucrare de excepție, în sintonie cu tendințele intelectuale contemporane.
    Preocupat de câteva decenii bune de problemele dezvoltării reale a personalității umane, cu alonjă spre dezvoltarea spirituală, de europenizarea societății românești, de mass-media în tendințele actuale, specifice erei Internetului, de sociologia românească modernă, sociologia comunicării, antropologia culturii, dar și de geneza modernă a ideii naționale, de civilizația modernă și educația adulților, de educația prin cultură și lectură în epoca actuală, mai cu seamă de educația tineretului, sociologia vârstelor și a generațiilor, autorul s-a oprit în repetate rânduri și asupra unor personalități de marcă ale culturii și civilizației românești, precum:

    C. Rădulescu-Motru, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, și alte repere naționale, aducând gândirea lor în actualitate și subliniind importanța mesajului lor cultural-educativ pentru societate.
    Cărturar responsabil, preocupat și de coordonarea unei colecții a Editurii Albastros (care se adresează tot tinerilor), dar și de reeditarea unor lucrări de interes național mai puțin cunoscute și de integrala Operelor lui Spiru Haret, în unsprezece volume, pe care le-a îngrijit, de la studiu introductiv, până la note explicative, biografice și biobliografice.
    Un asemenea palmares, nu poate decât să intimideze, dar și să sporească admirația și interesul pentru distinsul profesor – autor al acestei cărți. Spiritul universal al profesorului Constantin Schifirneț este înrudit cu cel al unei alte personalități zdrobitoare, cărturarul Vasile Alexandrescu Urechia, cel care a lăsat moștenire neamului românesc, cele mai importante documente istorice, literare, dar a și contribuit la dezvoltarea unui fond de carte excepțional, din documentele și manuscrisele secolelor trecute, ce au pus bazele Bibliotecii Județene din Galați, care-i poartă numele cu demnitate.
    Volumul de față este o sinteză a principalelor idei și studii asupra ideii de modernitate tendențială, apărute în diverse cărți anterioare ale autorului, atât în limba română, cât și în limba engleză.
    Și cum era de așteptat, cartea debutează cu explicarea conceptului de modernitate, cu principiile și caracteristicile modernității, dar și consecințele sociale ale modernității.
    Cartea este structurată în opt capitole și Concluzii, unele capitole cuprinzând și subcapitole. La sfârșit, autorul a așezat Bibliografia, Indice de nume, de termeni și de titluri de lucrări precum și unele Tabele.
    Introducerea este făcută de autor în care își explică demersul sociologic și intenționalitatea personală, în aceste domenii.
    În Introducerea autorului aflăm despre doi dintre termenii comuni ai științelor sociale: modernizarea și modernitatea, cu numeroase modele teoretice asupra varietății căilor de evoluție istorică, de la societatea premodernă la cea postmodernă. Autorul explică în cartea de față, că „modernitatea există în orice societate, însă valorile și standardele sale nu ființează peste tot în integralitatea lor, ci doar ca procese tendențiale universale”. Constantin Schifirneț subliniază că „ideea de bază a cărții este că modernitatea s-a impus ca o tendință de neevitat, datorită nivelului de dezvoltare economică a Europei Occidentale, ceea ce a dus la acțiunea ei ca factor de presiune asupra celorlalte societăți, indiferent de nivelul dezvoltării economice și al bunăstării”. De remarcat este faptul că „Societățile cu modernitate solid structurată au vocația universalistă și urmăresc difuzarea și impunerea propriilor valori, prin o diversitate de căi, peste tot în lume”.
    Puterea ce le-o conferă dezvoltarea economică, statelor apusene determină și difuzarea și impunerea propriilor valori. S-a ajuns astfel la un standard impus de procesul de modernizare, fiind considerat model de dezvoltare pentru orice altă societate, de a ajunge la același nivel de dezvoltare. Autorul explică și sintagma modernitate tendențială și anume, „prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată, să construiască structuri statale, sociale și instituționale moderne”.
    Referindu-se la arealul românesc privind modernitatea tendențială, autorul spune: „Este o modernitate mozaicată, nestructurată sub o formă dominantă clară”. Iar din punct de vedere istoric, autorul precizează că: „Modernitatea tendențială caracterizează toate etapele modernizării societății românești: perioada de după constituirea statului național în 1858, perioada dintre cele două războaie mondiale, perioada comunistă și perioada post-comunistă”. Astfel, precizează că, modernitatea tendențială este esența procesului evolutiv al României moderne.
    După analizarea fenomenului din toate punctele de vedere: politic, social, economic, antropologic, cultural, autorul conchide într-un capitol intitulat: „Tendențialitatea universală a modernității”-că reprezintă „o sinteză despre modernitatea tendențială ca dimensiune a societăților actuale rezultată din interacțiunea lor reciprocă”.
    Constantin Schifirneț a ales să se refere în această carte, la una dintre cele mai dezbătute teme actuale: modernitatea, care atinge orice țară în orice epocă istorică. Această tendință a existat, există și va exista pentru că face parte din evoluție și din paradigma progresului universal și național. Chiar și cel mai tradiționalist stat, se încadrează într-o tendință de modernitate, în funcțiile de condițiile proprii, geografice, istorice, geopolitice.
    Autorul, după ce definește categoriile, se referă la originea acestui termen și locurile de apariție a modernității clasice, occidentale: Italia, Spania, Europa de Vest, Europa Centrală și de Nord și în America de Nord. Evoluția ei, în timp, dovedește intervenția statului în susținerea schimbărilor moderne.
    Modernitatea a fost studiată prin tezele a trei personalități istorice ale secolului XX: K.Marx; E. Durkheim și M.Weber, întemeietori ai sociologiei, care „au elaborat modelul teoretic de explicare, înțelegere și analiză a societății moderne înrădăcinată în Europa”.
    Autorul tratează conteptul de modernitate din mai multe puncte de vedere. Este un demers analitic care se supune atenției cititorului (beneficiarului), din punct de vedere sociologic, contextul teoretic și istoric al modernității, în special în spațiul non-occidental. Evoluția modernității atestă intervenția directă a statului în susținerea schimbărilor moderne. Această evoluție, din Europa către „restul lumii” –este comentată și analizată, după afirmațiile lui M. Weber, potrivit cărora, societățile ar trebui să urmeze prototipul european, datorită potențialului său de dezvoltare universală.
    Fiind o dimensiune esențială a dezvoltării sociale, modernitatea s-a răsfrânt asupra indivizilor, grupurilor și instituțiilor. Chiar și conceptul de modernitate este supus unui proces de modernizare prin flexibilitatea normelor și principiilor definitorii, într-un concept istoric și geopolitic determinat. Iată și o explicație clară a acestui concept: „Modernitatea înseamnă caracterul, însușirea sau proprietatea de a fi modern, cuprinzând în sine tendința ei către universalitate și raționalitate”. Autorul subliniază și caracteristicile ei: „economii capitaliste industriale, organizarea politică democratică și o structură socială flexibilă întemeiată pe clase”. Conceptul de modernitate în accepțiunea sociologului englez Anthony Giddens, se exprimă prin patru dimensiuni instituționale: capitalism, industrialism, control organizat și extins și puterea militară industrializată.
    Ca proces de reînnoire socială și spirituală modernitatea a produs schimbări radicale în societățile occidentale: Renașterea, Iluminismul, Reforma, Revoluția Industrială. De asemenea, s-a produs în toate structurile sociale, culturale și instituționale de la baza societății. Devenită proiect global în Occident, modernitatea a avut drept consecință, modernizarea oricărei societăți, pe baza unor principii.
    O concluzie: În timp ce tradiția este expresia trecutului, modernitatea țintește spre viitor. Constantin Schifirneț enunță mai multe teme referitoare la conceptul de modernitate. Și: evoluția istorică a modernității este văzută ca trecere de la societatea tradițională la cea modernă (Jeffrey C.Alexander) – axată pe industrializare, democrație prin lege, urbanizare, bunăstare și bogăție, știință prin educație și instrucție.
    Drept urmare, societățile cu o modernitate solid structurată au vocație universalistă, urmărind difuzarea și impunerea propriilor valori pretutindeni în lume.
    Cele două mari revoluții, științifică și industrială, au avut un rol decisiv în impulsionarea modernității.
    Dar fiecare stat are specificul lui și astfel a crescut decalajul economic și de civilizație între țările industriale și cele nonindustriale. Aceste fenomene, conceptualizate de profesorul universitar doctor Constantin Schifirneț, cu exemple și citate din sociologi și filozofi, fac din modernitate și modernizare termeni care invită la reflecție asupra societății moderne. Înțelegerea lor este vitală pentru orice om care dorește să se adâncească în fenomenologia sociologică universală.
    Pătrunderea modernității în societatea occidentală a avut ca efect transformarea radicală a culturilor și a tradițiilor locale.
    În continuare, autorul lucrării a considerat necesară enunțarea principiilor și normelor care stau la baza modernității, în funcție de structura interioară a societății: credințe, obișnuințe, tradiții, cadru instituțional, comunitatea. Sunt enumerate și explicate succint aceste principii. Actualitatea poate fi considerată o condiție necesară a modernității, însă nu e suficientă.
    Un set de caracteristici definitorii au diferențiat modernitatea occidentală de alte tipuri de evoluție socială. Samuel P. Huntington realizează o sinteză a caracteristicilor fundamentale ale modernității occidentale, care constituie, în mod legitim, un nucleu al civilizației occidentale. Trebuie amintite: Moștenirea clasică, Creștinismul occidental, Limbile europene, Separarea autorității spirituale de cea temporală (a bisericii de stat), Statul de drept, Pluralismul social și societatea civilă, Organismele reprezentative; Individualismul, caracteristici mult răspândite în Occident, care formează nucleul civilizației occidentale. O idee subliniată de autor: Civilizația occidentală este prețioasă nu pentru că este universală, ci pentru că este unică.
    În subcapitolul „Programul cultural și politic al modernității” – autorul subliniază o dimensiune fundamentală a programului cultural al modernității, și anume religia, în speță, creștinismul, considerat ca un factor cheie în procesul de raționalizare precum și în dezvoltarea modernă. Modernitatea poate fi văzută ca o rezultantă a creștinismului, dar în același timp ca un proces rezultat din criza religioasă. (cf. Gerard Delanty).
    Și cum era și firesc, autorul are și un subcapitol despre Consecințele sociale ale modernității.
    Capitolul II al cărții are un titlu incitant: „Modernizarea – calea spre modernitate”. Și aici, autorul subliniază faptul că: „Procesul de modernizare a înregistrat permanent un deficit de dezvoltare modernă și un deficit de sincronizare, generate de însăși perioada modernă, precum înapoiere, dependență economică, decalaj, dezechilibru agrar-urban, sărăcie etc., însă analiza acestui deficit se face prin concepte și viziuni teoretice occidentale”. Și aici, autorul nuanțează termenii modernitate și modernizare: „Modernitatea este un efect al modernizării. Nu există modernitate fără modernizare. Modernitatea este un standard care reprezintă un scop al evoluției societăților, iar modernizarea este procesul de realizare a acestui scop”.
    Capitolul III al cărții este dedicat „Tipurilor de modernitate” pentru conturarea conceptului de modernitate tendențială, dar și explicarea și enumerarea tipurilor de modernitate: Modernitatea reflexivă (acționează asupra ei însăși); Modernitatea lichidă; Modernitatea organizată; Modernități multiple; Modernitatea asiatică; Modernitatea japoneză (Japonia fiind prima țară non-occidentală cu o modernitate avansată, datorită, în primul rând, industrializării performante; Modernitatea comprimată (Coreea de Sud); Modernitatea greșită (India). Referitor la modernitatea greșită din India, Constantin Schifirneț face o paralelă: „În India, modernitatea este similară cu ceea ce am spus despre România: avem modernitate dar nu avem omul modern, deci o modernitate fără omul modern”.
    Autorul subliniază caracteristicile generale ale fiecărui tip de modernitate, dar și trăsăturile de specificitate, cu exemple concrete, bazate pe date reale.
    Mai sunt: Modernitatea chineză, având ca fundament cultural și religios, confucianismul ca resursă pentru schimbarea modernă. Potrivit părerii lui Wang Hui, în lucrarea: „Sfârșitul Revoluției. China și Limitele Modernității”, apărută în 2009, se susține că: „China a avut propria sa modernitate care a oferit resurse pentru construirea unei societăți diferite de cea a Occidentului capitalist și de aceea modernitatea chineză din perioada colonială trebuie să fie caracterizată ca o <modernitate anti-modernă>”.
    Modernitatea latino-americană. Se disting aici, mai multe etape ale evoluției modernității în America Latină, legate de perioada colonială, modernitatea oligarhică, sfârșitul modernității oligarhice, expansiunea postbelică a modernității, etapa dictaturilor, etapa neoliberală.
    Capitolul IV se referă la Modernitatea tendențială, cu definirea termenilor: „Tendențială și Tendențialitate”, în sensul de orientare majoritară către o opțiune din mai multe posibile. „Ideea de tendință – afirmă autorul -, semnifică faptul că un fenomen se manifestă, dar evoluția lui nu este dusă până la capăt”. Există mai multe nuanțe, în funcție de context: tendință reală, falsă sau imaginată.
    Un alt subcapitol se referă la: „Modernitatea tendențială, model explicativ al evoluției moderne”. Ea se înfățișează „ca un efect al realizării proiectului (ideologic) de dezvoltare modernă, și, prin urmare, termenul se referă la acțiunile și ideile de modernizare, acțiuni și idei care rămân parțiale și nefinalizate”.
    În acest sens, precizează autorul, modernitatea rămâne în mare parte o aspirație, un obiectiv de atins, dar nu pe deplin realizat”.
    În continuare, autorul se referă la „Trăsături ale modernității tendențiale”.
    Fiind o caracteristică permanentă a societății contemporane, modernitatea tendențială este comună și altor perioade, diferă doar conținutul și densitatea materială, civilizatorie a acestora, susține autorul. Modernitatea are un caracter dinamic, cumulativ și regenerabil al unui proces de actualizare permanentă a normelor și principiilor care definesc statutul de modernitate al unei colectivități. „Modernitatea tendențială exprimă faptul că societatea nu este încă sau nu este pe deplin modernă, iar evoluția ei nu ar avea altă alternativă decât să devină deplin modernă”. Și: „Conceptul de modernitate tendențială acoperă o realitate dinamică aflată într-un continuum care cu greu se poate identifica de unde începe și unde se sfârșește”.
    Așadar, modernitatea se afirmă ca o tendință, câtă vreme nu a produs transformări profunde în toate componentele vieții sociale.
    Caracteristicile modernității tendențiale sunt decalajele de dezvoltare între zonele istorice ale unei societăți, dar și în interiorul aceleiași zone, între urban și rural, între orașele mari și cele mici. Procesul de urbanizare este asemănător cu modernitatea tendențială, oarecum invers, pentru că, prin efectele sale a produs același fel de înstrăinare și de destabilizare a status quo-ului versus urban, mai explică autorul.
    Cercetarea sociologică întreprinsă de distinsul profesor universitar doctor Constantin Schifirneț, cu atâta acuratețe a termenilor și a explicațiilor care decurg din împletirea acestor termeni, este deosebit de importantă chiar și pentru cei care nu au studiat sociologia sau științele politice, ci pentru informarea oricărui om, ancorat în realitate, care dorește să cunoască fenomenele ce se petrec în țară și, cu extensie, în lume, cauzele producerii acestora, decalajele dintre țările super-civilizate și cele mai puțin civilizate. Dar și ce relevanță au toate acestea pentru omul de rând.
    Există și o rezistență la modernitate și acest subiect este tratat de autor în subcapitolul 4. Foarte interesant de constatat pentru cititor, aceste afirmații ale autorului care lămuresc unele aspecte: „Conceptul de rezistență permite devoalarea sensului ascuns al modernității tendențiale. Supraviețuirea și rezistența la efectele instituționalizării normelor moderne distinge modernitatea tendențială de alte modernități. Lipsa de organicitate a modernității rezultă din rezistența majorității populației față de unele dintre efectele modernității/modernizării. Există o modernitate indigenă rezistentă la modernitatea globalizată”.Aceeași reacție – citează autorul – se manifestă și față de globalizare prin cultivarea construcției identităților de rezistență împotriva dominației valorilor pieței și a culturii occidentale”.
    Rezistența la modernitate nu a căpătat însă, caracterul unei mișcări sociale și nu este o rezistență organizată. Tradițiile și rezistența prin ritualuri sunt acceptate tacit de către individ și grupuri umane. În realitate, aceasta este o rezistență la schimbare.
    Subcapitolul 5 se referă la Lipsa dominantei modernității. În țările în care se manifestă lipsa dominantei modernității, se poate constata eșecul în a coagula dominanta modernizării și a modernității, din cauză că procesul de modernizare s-a produs într-o societate agrară, lipsită de capital (de resurse financiare) și de resursele umane pentru o dezvoltare economică bazată pe competiție și profit. Teza despre lipsa dominantei în procesul de modernizare este aplicabilă în zonele unde a eșuat modernitatea. „În țările cu modernitate tendențială, opinează autorul, moderitatea nu s-a produs în timp, ci a fost mai mult impusă prin acțiuni și reglementări fără o dominantă derivată din identitatea tuturor actorilor sociali cu principiile și valorile modernității.”
    Capitolul V – este referitor la Elitele, între retorica și realitatea modernității.
    Este îndeobște cunoscut, că modernizarea unei societăți nu poate avea loc fără elitele modernizatoare. Autorul evidențiază succint, grupurile societății care au promovat și susținut modernizarea și modernitatea.
    Concluzia este că nu toate componentele unei societăți evoluează, în același ritm, spre modernitate. Unele grupuri sociale acceptă schimbarea, altele o refuză. Ceea ce este clar este că modernitatea rămâne la suprafața societății ca tendință, de ea beneficiind numai grupuri restrânse, în timp ce marile grupuri sociale continuă să trăiască, să gândească și să acționeze în spiritul normelor și valorilor tradiționale.
    Totuși, unele acțiuni de modernizare cum ar fi: desființarea iobăgiei, împroprietărirea țăranilor, au fost acceptate și susținute de majoritatea populației, care nu a fost nici indiferentă, nici ostilă schimbării.
    Într-o societate modernă, elitele tind spre o conformare la deciziile stabilite în afara cadrului național.
    În privința României, a existat o contradicție între orientările elitelor către idei și comportamente occidentale și structura socio-economică agrară. Elitele se prezintă ca europene dar, majoritatea populației exprimă cerințe locale. Autorul specifică următorul fapt: „Deși în discursul lor științific și cultural elitele românești aderă la modernitate, ele reușesc cu greu să dea soluții pentru o dezvoltare modernă a întregii societăți fiindcă practicile lor eludează caracterul universal și neutru al normelor instituționale. Modernitatea tendențială se distinge prin ambiguitate și ambivalență între ordinea formală și ordinea socială de tip comunitar-tradițional”.
    Specifică autorul: „Prezența elitelor în actele de modernizare ține de condiția lor socială și economică conferită de cadrul istoric și național”.
    În privința elitelor românești, aruncând o privire lucidă și pertinentă în peisajul actual, distinsul profesor opinează: „Elitele românești au acționat ca statul să fie factorul fundamental de construire a națiunii și au urmărit, înainte de toate, asigurarea independenței politice întărind statul și cu instituții moderne în lipsa unui nivel economic și a unor actori economici autohtoni puternici. Din cauza succesiunii rapide de tranziții, ele au fost nevoite, permanent, să creeze alternative la vechile ideologii și regimuri politice. În loc să construiască preluând direcții viabile din epocile precedente, ele au criticat și au demolat tot ce a fost înaintea lor, cheltuind multă energie în acest sens.” Una din constatările autorului: „Majoritatea populației continuă să trăiască după alte standarde decât acele norme moderne și promoderne ale elitelor afirmate de multe ori doar declarativ, fiindcă în practică, înseși elitele acționează după principii nonmoderne. O bună parte din români au revenit, astăzi, la moduri de viață antebelice și au ajuns la un nivel de viață mai scăzut decât cel din perioada comunistă.” Autorul găsește și o motivație acestei stări de fapt: „Lipsa de comunicare și solidaritate reală între toate segmentele societății, între elite și populație este o dovadă a modernității tendențiale”.
    Aceasta este o analiză sociologică și politică exemplară a autorului în privința modernității tendențiale românești.
    Capitolul VI se ocupă de Spațiul de dezvoltare modernă, în care autorul argumentează importanța acestui spațiu de dezvoltare în afirmarea și susținerea principiilor și normelor modernității pentru a sublinia ideea că modernitatea tendențială ființează într-un anumit cadru social și istoric.
    Autorul afirmă că există un asemenea spațiu generator de modernitate în care s-a manifestat permanent o atitudine favorabilă schimbării sociale. Spațiul occidental, în speță, s-a distins prin generare și susținere de modernitate. În continuare face o scurtă prezentare a spațiului occidental. De-a lungul timpului, „evoluția societății occidentale s-a remarcat nu doar prin obținerea unor mari performanțe economice, științifice și culturale, ci și prin extinderea fără precedent a spațiului său de influență. Spațiul occidental a fost orientat spre universalitate, spațiul non-occidental a fost dominat de localismul impus de imperiile care își disputau dominația asupra sa, mai precizează autorul.
    Comparația dintre modernitatea occidentală și cea din spațiul non-occidental aruncă o lumină asupra realității lumii de azi: „Față de modernitatea occidentală, cu orientare către dezvoltare, emancipare, progres economic și social, modernitatea în spațiul non-occidental a fost adoptată ca o cale de a conserva identitatea culturală, națională și religioasă în raport cu presiunea venită din exterior. În cazul acestei modernități, accentul a fost pus pe formele moderne necesare în a susține fondul intern” – precizează autorul. După ce face comparații între aceste două tipuri de modernitate, autorul conchide: „În concluzie, tipul de modernitate dintr-o societate are funcționalitate și impact în raport cu spațiul de dezvoltare căreia îi aparține. (...) Calea de modernizare a unei țări depinde în mare măsură de contextul său geopolitic.”
    În Capitolul VII, autorul tratează „Modernizarea ruralului”- temă deosebit de interesantă, încercând o explicație asupra relației dintre dezvoltarea modernă și țărănime pentru a evidenția modernitatea tendențială cauzată de subdezvoltarea generată de efectele modernizării asupra țărănimii și mediului rural.
    Se știe că modernizarea și modernitatea au acționat ca dizolvant în mediul rural și agrar. În Occident, modernitatea a avut drept consecință distrugerea clasei țărănești, locul ei fiind luat de fermierii agricoli, grup social exponent al agriculturii capitaliste industrializate. Țăranii au devenit exponenți ai trecutului, fără vreo relevanță pentru actualitate, pentru modernitate, fapt care s-a întâmplat și în România. În Europa de Vest însă, industrializarea a transformat radical sectorul agricol, iar țăranul a devenit muncitor industrial.

    Autorul înfățișează un amplu tablou comparativ al țărilor occidentale și al celor non-occidentale privitor la situația clasei țărănești anacronice, considerată ca o frână în calea modernizării și dezvoltării.
    Capitolul VIII se ocupă de Statul – producător de modernitate și tratează, cum spune și titlul, implicarea statului în modernizarea societății. „În procesul de modernizare, specifică autorul, statul a fost un instrument în mâna unei clase sociale – burghezia – și de aceea el a apărut ca exponentul intereselor sociale ale acesteia, care nu sunt întotdeauna în concordanță cu interesele tuturor componentelor societății, deși statul s-a prezentat ca un actor social neutru cu acțiune asupra întregii societăți”.
    Ca și Concluzii, autorul prezintă Tendențialitatea universală a modernității, în care autorul își argumentează pe larg, intenția de a articula o imagine mai complexă asupra ideii de modernitate, conferind o semnificație generală conceptului de modernitate tendențială, dincolo de aplicația acestuia în spațiul românesc. S-a analizat modernitatea cu instrumente sociologice de studiu al societății, pentru a explica diversitatea evoluției societăților moderne.
    Această amplă cercetare este un îndrumător util studenților și celor interesați în probleme sociologice despre lumea de azi, în contrapondere cu secolele trecute, în diversele țări care au cunoscut o dezvoltare și o modernitate evidentă. Lucrarea beneficiază de un rezumat în limba engleză – Abstract -, de o amplă Bibliografie, de un Indice de nume, de termeni și de titluri de lucrări, și toate acestea sunt instrumente cât se poate de folositoare, în primul rând pentru învățământul superior.
    CEZARINA ADAMESCU 8 Aprilie 2017




    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.38 Seconds