Vasile Lechintan. Artizanul actului de la 23 august 1944 - Iuliu Maniu
Date: Friday, December 15 @ 15:12:21 CET
Topic: Geopolitica


Un document excepțional al lui Corneliu Coposu: adevăratul artizan al actului de la 23 august 1944 este Iuliu Maniu și nu regele Mihai I«confiscarea acestui act istoric astăzi de către monarhiști, exclusiv pe seama regelui Mihai I, ignorându-se complet artizanul principal al luptei pentru democrație și întoarcerea armelor alături de aliați este un exces nepermis și reprezintă un act de mare ingratitudine față de o personalitate care a sfârșit atât de tragic în închisorile comuniste și față de care regele nu s-a solidarizat ca să-l grațieze după condamnarea lui în noiembrie 1947.»

Vasile LECHINȚAN

Un document excepțional al lui Corneliu Coposu: adevăratul artizan al actului de la 23 august 1944 este Iuliu Maniu și nu regele Mihai I

În custodia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se află un document excepțional privind desfășurarea actului de la 23 august 1944 care a dus la întoarcerea armelor și la contribuția deosebit de importantă a României la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial și la salvarea a mii de vieți din Europa aflată sub teroarea fascistă germano-ungară. Este vorba despre un interviu, descoperit recent de către istoricul Marin Pop din Zalău, dat la 20 august 1945 de Corneliu Coposu jurnalistei Margaret Tayer, corespondent al agenției de știri Associated Press. Se confirmă, iată, prin acest document, că marele om politic Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc, nu a stat cu mâinile în sân în mod mioritic și a început încă din 1941 să organizeze clandestin ieșirea României din război până nu e prea târziu, pentru readucerea țării la viața democratică interbelică și eliberarea ei de dictatura militară a lui Antonescu, care se succeda după dictatura regalității (a lui Carol al II-lea din 1938-1940) și dictatura legionară. Ce declară tânărul de atunci Corneliu Coposu, secretar politic și colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu, care a participat și el la toate etapele de pregătire și realizare a actului de la 23 august 1944? El recunoaște că a fost atunci „o lovitură de stat [...] pregătită de multă vreme de către o conspirație”, de către „un grup de conspiratori luminați, în colaborare cu Palatul”. Observăm că Coposu pune astfel de la bun început importanța decisivă a „conspiratorilor luminați” și nu a Palatului.


Acțiunea pregătitoare a început „în primăvara anului 1941 (aprilie), când se conturase clar perspectiva intrării României în război, alături de Axă”. Astfel Iuliu Maniu s-a înțeles cu Constantin I.C.(Dinu) Brătianu (șeful Partidului Național Liberal) spre a întreprinde acțiuni comune pentru restaurarea normalității și democrației în țară și în relațiile externe cu partenerii tradiționali din lumea democrată. Coposu declară că „În ajunul sărbătoririi Paștelui 1941, Dl. Dinu Brătianu, în numele Partidului Liberal, a investit (prin declarație verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acționeze, în interesul superior al Națiunii, și în numele partidului liberal”. Așadar marele om politic ardelean devenea șeful opoziției unite P.N.Ț. - P.N.L.
Primul pas a fost întrevederea cu cei doi reprezentanți diplomatici ai guvernelor englez și american la București, „în 27 aprilie 1941, la sediul legației britanice, cu participarea dlui Maniu, a d-lui Reginald Hoare [diplomat britanic] și a d-lui Gunther [Franklin Mott Gunther, ambasador al SUA la București]”. S-au constituit două grupuri de legătură, între „opoziția unită” din România și o reprezentanță autorizată a guvernului englez. „Cu acest prilej Dl. Maniu a cerut celor două guverne: să asigure anularea arbitrajului de la Viena și retrocedarea Transilvaniei de Nord; să asigure dreptul României la frontierele din 1938 (Basarabia, Bucovina de Nord și Cadrilaterul dobrogean); să considere «opoziția unită» drept reprezentant legitim al României” etc. Diplomații au cerut acordul guvernelor lor și după numai o săptămână „a fost adus la cunoștința D-lui Maniu de către respectivii miniștri plenipotențiari, printr-o notă verbală cu următorul cuprins: Guvernul Statelor Unite este de acord deplin cu toate măsurile avizate de guvernul Marii Britanii și se consideră angajat în toate aceste măsuri. Guvernul britanic dă asigurări categorice că nu va recunoaște niciodată arbitrajul germano-italian de la Viena și urmările lui și consideră Transilvania atribuită Ungariei drept teritoriu românesc aparținând României; în ce privește frontiera româno-sovietică este favorabil temei românești, însă nu poate contracta niciun angajament, soluționarea problemei fiind în funcție de comportarea României și tratatele dintre Aliați”. Așadar, era în joc comportarea României în imediat următoarea perioadă.
Maniu a trecut la constituirea grupurilor de legătură cu aceste guverne, sub strictă conspirativitate, pericolul era imens din cauza contrainformațiilor germane, a Siguranței Statului, a serviciilor de informații ale mareșalului Antonescu și ale Gestapo-ului, de exemplu gruparea Rică Georgescu-Vișa a fost descoperită de Gestapo printr-o agentă dublă. Grupările instituite de Maniu primeau și transmiteau informații despre mersul războiului și al tratativelor comune. Numai Țurcanu a transmis pe cifrul marinei britanice, până în ajunul armistițiului, 105 telegrame. Coposu arată că opoziției democrate unite P.N.Ț. și P.N.L. i s-a alăturat, începând cu 1943, și P.S.D. (socialiștii) și de la 20 iunie 1944 și P.C.R. (Maniu avusese reticențe în privința colaborării cu fruntașii P.C.R., cerându-le „să afirme deschis dreptul României asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord”). De la sfârșitul anului 1942 „au fost antrenați [...] M.S. Regele și anturajul său (prin străduințele lui Grigore Niculescu Buzești)”, închegându-se o opoziție mai amplă, arhitectul ei recunoscut de toți fiind Iuliu Maniu, care a purtat cu ei convorbiri directe, inclusiv cu reprezentanți ai Armatei, cu Sănătescu, Buzești, Gen. Niculescu, ei „au fost antrenați din comanda unităților și Statul Major”. Au fost cooptate chiar „persoane de încredere din Ministere, Siguranța Statului, S.S.I.; apoi un grup de legionari (neimplicați în crime și abuzuri, desprinși din punct de vedere ideologic de Sima)”. Și - spune Coposu clar în interviu - că „Acțiunea conspirativă a fost pusă sub auspiciile M. Sale Regelui, în numele căruia se desfășura tentativa. Inițiativa și dirijarea conspirației a aparținut Dlui Maniu” .
Regele era folosit deci ca un simbol. Grigore Niculescu-Buzești, diplomat în funcțiune la Externe, un apropiat al lui Maniu, mijlocea întâlnirile secrete dintre rege și șeful opoziției unite, și între rege și comunistul Lucrețiu Pătrășcanu. Coposu declară că „Buzești a fost prezent la toate întâlnirile, discuțiile, negocierile, tratativele impuse de situație, cu partidele istorice, cu social-democrații, cu comuniștii, cu militarii. Toate discuțiile, propunerile erau comunicate d-lui Maniu, care aviza”, inclusiv „măsura luată în ziua de 23 August 1944, orele 14, de arestare a Mareșalului și a colaboratorilor lui (cu putere de a opune rezistență), s-a decis după ce dl. Buzești a obținut asentimentul D-lui Maniu pentru arestare)”. Coposu mai arată că nu comuniștii au arestat pe Antonescu, și că „din întreg P.C.R., Dl. Lucrețiu Pătrășcanu, primul, a luat cunoștință de arestarea lui Antonescu în ziua de 23 August 1944, [abia] la orele 20”, Bodnăraș și ceilalți au fost informați mai apoi de Pătrășcanu, iar Gheorghiu Dej, Groza, Maurer, „au fost informați prin comunicatul de la radio”. În prealabil s-au făcut ultimele încercări „pentru a-l determina pe Mareșal să facă neîntârziat armistițiul”, prin „trimiterea Dlui. George Brătianu și a Dlui. Mihalache la Mareșal în dimineața de 23 August”. De menționat că Iuliu Maniu a avut legături permanente cu guvernul englez, cu Winston Churchill, cu fruntași ai politicii engleze și americane, cu președintele cehoslovac Eduard Beneș, „care, la solicitarea Dlui. Maniu a tratat direct cu generalisimul (atunci mareșal) Stalin, obținerea unor condiții favorabile pentru România, condamnată principial, prin hotărârea Marilor Aliați, să suporte clauza «capitulării fără condiții»”.
Maniu a făcut și numeroase memorii de protest adresate lui Antonescu și demersuri adresate guvernului, în interesul unor antifasciști persecutați sau condamnați și „în favorul evreilor terorizați prin aplicarea legiuirilor antisemite”. Culmea este că peste câțiva ani, la arestarea lui în 1946, nimeni nu i-a luat apărarea, inclusiv nici regele Mihai I. Coposu mai declară că „Dl. Maniu a intrat în legătură cu Palatul și a avut nenumărate întâlniri clandestine cu M. Sa Regele și anturajul său, precum și două întrevederi cu M.Sa Regina Mamă”. Așadar Maniu a pus Palatul în mișcare, și nu invers. Datorită prestanței sale politice și morale uriașe, Maniu a atras de partea coaliției democrate unite, pentru cazul „aplicării soluției a doua (răsturnarea guvernului prin forță)”, un mare număr de ofițeri superiori, printre care generalii Constantin Sănătescu, C. Niculescu, M. Racoviță, Aurel Aldea, Ion Liteanu, Iosif Teodorescu, Anton din jandarmerie, Gen. Dr. Marinescu, Dnii. Colonei Ștefan Niculescu, Dămăceanu și Șelescu, precum și Dnii.: Amiralul Gheorghiu, Amiralul Măcelaru, comandorul Mocanu din marină și general Ermil Gheorghiu, comandor Abren din aviație. Pentru menținerea legăturilor permanente cu militarii, au fost desemnați Aurel Leucuția și Corneliu Coposu” . Au fost atrași în conspirație, fără asentimentul lui Maniu, generalii Mihail, Dombrowski, Potopeanu, dar Maniu „a refuzat să ia contact personal [cu ei], când i s-a cerut aceasta de către Palat”. Aportul celor care au participat la răsturnarea lui Antonescu a fost mare - zice Coposu în interviu - inclusiv tineretul național țărănesc, tineretul comunist, cadre didactice universitare (Danielopolu, N.G. Lupu, Grigore Popa, Parhon, Al. Rosetti, Moisil). Înaintarea vertiginoasă a trupelor sovietice a făcut ca soluția a doua, de arestare a mareșalului, să se pună în aplicare imediat, deși soluția prima, de încheiere a armistițiului de către Antonescu ar fi fost mai favorabilă, deoarece „Antonescu avea autoritate și prestigiu în armată; cunoștea potențialul militar român și german, amplasamentul trupelor, forțelor de care dispun germanii în țară și în vecinătatea frontierelor, forțele pe care le-ar putea antrena [Hitler] împotriva României”. Dar se știe că Antonescu nu a fost de acord cu încheierea armistițiului fără a-l anunța în prealabil pe Hitler, deoarece și-a dat cuvântul său de onoare în acest sens. A pus astfel cuvântul său de onoare mai presus decât interesele țării.

Corneliu Coposu fiind întrebat de ziarista de la Associated Press care sunt „factorii principali ai răsturnării de la 23 August 1944?”, a spus că „Este dificil și prezumțios să citezi nume și să stabilești indirect cote de participare”, și apoi, din curtoazie și diplomație, a spus că „aportul de căpetenie, care este în afară de orice discuție, revine M. Sale Regelui” și enumeră pe cei care au dat „concurs nelimitat Dlui. Președinte Maniu”: țărăniști (Ion Mihalache, Ghiță Pop, Ion Hudiță, Virgil Solomon, Aurel Leucuția, Ilie Lazăr, Mihai Popovici ș.a.), liberali (C.I.C. Brătianu, Bebe Brătianu, C. Zamfirescu ș.a.), socialiști (Titel Petrescu, Flueraș, Jumanca, Voitec ș.a), comuniști (Lucrețiu Pătrășcanu, Constantinescu-Iași, Bodnăraș, C. Pîrvulescu ș.a), militari, grupul de la Ministerul de Externe, în frunte cu Grigore Niculescu-Buzești. Coposu mai remarcă deosebita însemnătate a acțiunii întreprinse de prințul Barbu Știrbey și Constantin Vișoianu la Cairo, în menținerea legăturii cu guvernul englez. Grigore Niculescu-Buzești a cerut dezlegare de la Maniu (deci nu de la rege) pentru aplicarea celei de-a doua soluții și astfel mareșalul Antonescu și Mihai Antonescu - șeful guvernului au fost arestați. Generalul Sănătescu i-a predat unei echipe conduse de Emil Bodnăraș, ca să-i ascundă, sub pază, iar acesta i-a închis la locuința sa clandestină din str. Vatra Luminoasă, de unde au fost apoi ridicați de sovietici. În încheierea interviului, Coposu a declarat că actul de la 23 August 1944 este „momentul istoric al unui început de eră nouă, actul de botez al unei epoci noi de democrație, care nădăjduim că va aduce libertatea mult așteptată, prosperitatea și independența neamului românesc”. S-a înșelat însă amarnic. Așadar, confiscarea acestui act istoric astăzi de către monarhiști, exclusiv pe seama regelui Mihai I, ignorându-se complet artizanul principal al luptei pentru democrație și întoarcerea armelor alături de aliați este un exces nepermis și reprezintă un act de mare ingratitudine față de o personalitate care a sfârșit atât de tragic în închisorile comuniste și față de care regele nu s-a solidarizat ca să-l grațieze după condamnarea lui în noiembrie 1947.

Tragic este faptul că prin actul de la 23 august 1944, într-adevăr s-au salvat mii de vieți în Europa și s-a scurtat cu circa șase luni războiul, dar toate acestea s-au realizat pe tragedia a mii de români de-o parte și de alta a Prutului, victime ale dictaturii staliniste, și pe seama a milioane și milioane de români a căror destin a fost frânt timp de aproape 50 de ani (1945-1989). Acestea le-au plătit românii și din cauză că nu au avut un rege matur politic, care să se opună trecerii Nistrului de către Armata Română și să organizeze el mai repede cel puțin cu un an înainte întoarcerea armelor alături de Aliați, cum a făcut regele Italiei, de exemplu, în primăvara anului 1943, deoarece avea mai multe pârghii decât opoziția.
Vasile Lechințan







This article comes from Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

The URL for this story is:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1437