Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 104 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Cornelia Pãun. Incredibilele ispravi ale Directorului Vasile Gogofleata
    Scris la Monday, February 28 @ 19:00:23 CET de catre asymetria
    Revolta drpauncornelia scrie "Incredibilele ispravi ale Directorului Vasile Gogofleață
    Dr. Cornelia Păun
    Rebeca pășea încet pe trotuarul de lângă liceu, uimită de cât de jalnic arătau plopii tunși haotic, de-a lungul gardului școlii. Câte o rază de lumină pătrundea timid printre ei, ca o lacrimă a soarelui vărsată pentru noul lor aspect, unul jalnic. Doar bradul argintiu din fața liceului se înălța maiestuos, contrastând cu restul peisajului.
    - A fost adus și plantat de mine ! îi spuse fostul director Goruneanu într-o zi Rebecăi, când a surprins-o admirând măreția și coroana bogată a arborelui. Sădise el și niște tufe de trandafiri la intrare, din care nu rezistaseră decât două grupuri firave și sărăcăcioase, cu trei boboci suavi în vârful tufelor.
    - Al doilea brad argintiu pe care l-am adus, nu a rezistat nicio zi. A fost furat chiar a doua zi, după ce a fost sădit în curtea școlii, explică fostul director. L-am găsit după vreo câteva zile în bodega de peste drum de liceu - povesti în continuare Goruneanu. Patronul, gras și măsliniu la piele, ca toți locuitorii din zonă, și-a găsit scuză: ‘’ - Conașule, am vrut și eu să fie frumos și la mine în crâșmă ! – a spus el, cu glas plângăcios. Și-apoi vin și sărbătorile… ‘’
    Om bun la suflet, d-nul Goruneanu, nu mai spuse nimic. I l-a lăsat.
    În fața liceului, un profesor mânca biscuiți dintr-un pachet. La un moment dat, pachetul îi cade din mână și biscuiții se răspândesc pe trotuar. Nestingherit, d-l profesor se apleacă, îi culege de pe jos și îi bagă în gură. Rebeca pufnește în râs pentru că îi vin în minte cuvintele elevilor, când un coleg de-al lor nu este prea isteț la învățătură : - Lăsați-l Doamna, a mâncat de pe jos !

    Rebeca pășea încet pe trotuarul de lângă liceu, uimită de cât de jalnic arătau plopii tunși haotic, de-a lungul gardului școlii. Câte o rază de lumină pătrundea timid printre ei, ca o lacrimă a soarelui vărsată pentru noul lor aspect, unul jalnic. Doar bradul argintiu din fața liceului se înălța maiestuos, contrastând cu restul peisajului.
    - A fost adus și plantat de mine ! îi spuse fostul director Goruneanu într-o zi Rebecăi, când a surprins-o admirând măreția și coroana bogată a arborelui. Sădise el și niște tufe de trandafiri la intrare, din care nu rezistaseră decât două grupuri firave și sărăcăcioase, cu trei boboci suavi în vârful tufelor.
    - Al doilea brad argintiu pe care l-am adus, nu a rezistat nicio zi. A fost furat chiar a doua zi, după ce a fost sădit în curtea școlii, explică fostul director. L-am găsit după vreo câteva zile în bodega de peste drum de liceu - povesti în continuare Goruneanu. Patronul, gras și măsliniu la piele, ca toți locuitorii din zonă, și-a găsit scuză: ‘’ - Conașule, am vrut și eu să fie frumos și la mine în crâșmă ! – a spus el, cu glas plângăcios. Și-apoi vin și sărbătorile… ‘’ Om bun la suflet, d-nul Goruneanu, nu mai spuse nimic. I l-a lăsat.
    În fața liceului, un profesor mânca biscuiți dintr-un pachet. La un moment dat, pachetul îi cade din mână și biscuiții se răspândesc pe trotuar. Nestingherit, d-l profesor se apleacă, îi culege de pe jos și îi bagă în gură. Rebeca pufnește în râs pentru că îi vin în minte cuvintele elevilor, când un coleg de-al lor nu este prea isteț la învățătură : - Lăsați-l Doamna, a mâncat de pe jos !
    La liceu era mare forfotă. Era numit din nou director d-l Vasile Gogofleață. Rebeca știa că, în urmă cu câțiva ani, el a mai fost în funcție, dar a fost schimbat din Ordinul Ministerului Educației pentru că vânduse multe diplome de bacalaureat. A fost mare scandal atunci ! Și anchete ale procuraturii ! Ce necaz a fost pe bietul domn Gogofleață ! El de fapt dorise doar să facă bine. Să aibe și săracii oameni, bacalaureatul ! Unul dintre directorii adjuncți descoperise totul și anunțase procuratura. Nimeni nu a înțeles de ce o făcuse, pentru că directorii se aveau tare bine între ei ! Se speriase probabil atât de tare de ce descoperise, că a reacționat prompt, fără să se gândească prea mult la consecințe! Când a fost chemat la anchetă, săracul Gogofleață a încărunțit complet în urma șocului avut. El credea că nu va descoperi nimeni niciodată nimic. Bogata lui podoabă capilară care creștea permanent în neștire, de parcă l-ar fi înconjurat o corolă de zulufi creți, ajunse în cele două culori marcante: alb și negru, așa cum era și situația lui atunci, pentru că se pare că îl aștepta pentru mulți ani, o uniformă cu dungi de aceleași culori. Numai sprâncenele lungi și întortocheate, răsucite în vreo cinci vălătuci, în care se puteau ascunde cu siguranță vreo trei cărăbuși, rămăseseră negre și stufoase. Era foarte înalt, slab și deșirat domnul Gogofleață, cu fața trasă și pomeții obrazului puternic ieșiți, cu niște mâini mari și degete pătrățoase. Când le priveai, gândul îți zbura instantaneu și te gândeai, fără să vrei, că ele au fost cauza cancerului de col de care suferea doamna director adjunct, Miți Capră, feblețea dumnealui, poreclită de unii răuvoitori din liceu “Gogofleață cu fustă”. Căci altceva nu mai putea să facă domn Gogofleață demult, încă din tinerețe . De când a fost numit director, prima dată, imediat a adus-o pe doamna Miți Capră, muncitoare la CFR, înscrisă la seral. A ajutat-o el pe săraca femeie să-și dea rapid titularizarea și gradele, că Miți săraca terminase facultatea cu chiu cu vai, reușind cu greu să ia un cinci. Și de fapt, niciodată în viața ei nu i-a prea plăcut să învețe ! Și nici să muncească ! Ce s-a mai chinuit ea săraca să copieze pe genunchi, să ia examenele aranjate de Gogofleață ! Te năpădea mila văzând-o ! Dar tot efortul a meritat, căci totul a trecut rapid și iat-o directoare pe viață ! Domnul Gogofleață îi aranjase postul și îi promisese că va sta fără nicio grijă. Miți era cam speriată că nu se prea pricepea la nimic, dar Gogofleață o încurajă :
    - Stai liniștită, dragă Miți, că nici nu trebuie să faci ceva ! Mai suntem doi directori, eu și celălalt, care vom face lucrările !
    Miți trebuia numai să poarte fuste cât mai scurte, de o palmă și ciorapi cu model - că așa îi plăceau lui Gogofleață. Îi aminteau de tinerețea lui, când acești ciorapi erau la modă. Imaginea lor îi trezea vechi și plăcute amintiri, vechi și dulci sentimente. Când îi privea, un fior prelung i se scurgea pe șira spinării, cufundându-l într-o stare de reverie. Miți era femeia care îi satisfăcea această neobișnuită plăcere ! El era mulțumit doar să-și încurce razele privirilor sale printre ochiurile mari, de forme dintre cele mai diverse, ale ciorapilor lui Miți. Și Miți, se dotase cu o colecție interesantă și diversificată de ștrampi, asortați la minusculele sale fuste. Să nu cumva să micșoreze suprafața de vizibilitate a d-nului Gogofleață ! Ce era să-l lase să se chinuiască pe Gogofleață cu ochii ? Femeia era slăbuță, osoasă, cu niște picioare ca de barză, dar cu șolduri mari și cu un dorsal proeminent, care contrastau puternic cu restul trupului, dându-i un aspect neproporționat. Avea plete linse, cu păr puțin, vopsit blond argintiu și niște ochi albaștrii sticloși ca de haski. În jurul buzelor, de la surâsul ei sadic pe care-l afișa la orice conversație, se formaseră riduri adânci de expresie, de parcă ar fi fost mustățile unui motan.
    Când a apărut incidentul cu diplomele de bacalaureat a încercat d-l Gogofleață să tragă toate sforile, dar scăparea sa a venit din partea secretarei. Gogofleață i-a promis că dacă ia asupra ei toată vina, o va putea el scăpa, că are el relații peste tot și așa va scăpa și el basma curată. Secretara a căzut în plasă dar d-l Gogofleață nu s-a ținut de cuvânt. Sau nu a reușit să se țină de cuvânt. Ca urmare ea a fost singura pedepsită penal, deși exista semnătura lui Gogofleață pe diplome și el a fost numai destituit din funcția de director. A trebuit chiar ca un profesor din liceu să ajungă să-l reclame la ministru. Și numai așa a fost destituit. De atunci, Domnul Gogofleață s-a considerat nedreptățit și a continuat cu un șir de procese pe rol, pentru a reveni în funcție. Așa mult îi plăcea să conducă , că nu concepea să renunțe la funcție !
    Rebeca era pe atunci la alt liceu și liderul de sindicat tot anunța la gazeta de perete a liceului că în sfârșit “Hoțul de director care a distrus liceul ” a fost prins și pedepsit. Nici prin cap nu-i trecea atunci, că îl va cunoaște vreodată pe domnul Gogofleață și o să-i fie și director.
    Când a venit prima dată în liceu, director atunci era d-nul Goruneanu, un om de o distincție deosebită, care te respecta și impunea respect. Fusese cu ani în urmă, mult timp, inspector general. Om de o pregătire profesională superioară, dar și cu trăsături puternice de caracter, era la fel de corect cu toți profesorii. Domnul Gogofleață lupta însă să revină din nou în scaun. Într-un târziu, găsise în sfârșit niște jurnaliști, care au scris ceea ce el le dictase și inventase, pentru a avea pretext să revină pe post. A înscenat un fapt banal, care nici măcar nu a fost verificat de cineva vreodată. Dar de care d-l Gogofleță s-a folosit și a și reușit până la urmă ce și-a propus, că la așa ceva se pricepea cel mai bine : să facă rău. Și iată-l astfel la a doua direcțiune !
    Gogofleață se înfundă în scaunul tapițat al directorului și își lăsă gândurile să-i zboare către cele mai sublime vise ale sale. În sfârșit a revenit în fotoliul managerial ! Dar acum nimeni nu o să-l mai oprească din drum ! Asta e vocația lui. Cine știe mai bine ca el, să facă rost de bani ? E maestru să scoată bani de la oricine, pentru orice : de la cel mai sărac elev pentru un simplu transfer, un proiect, un examen de absolvire, o corigență, o notă la purtare sau niște motivări de absențe, de la profesori pentru un post de titular sau de suplinitor, pentru niște ore cu plată, o inspecție sau o cazare în căminul liceului. Gogofleață se gândi că el pentru așa ceva are chemare. Acesta e harul lui ! Să scoată bani din orice : din renovări, termopane și zugrăveli, pardoseli sau toaletări de copaci, din cumpărarea de arbori, de arbuști sau de plante exotice pentru liceu. A ! își aduse el aminte. Chiar acum a făcut rost de câteva sute de bucăți de tuia, pe care poate lua bani frumușei... O să împrejmuie liceul și prin curte o să pună numai tuia ! Dacă ar crește toate, liceul ar fi complet acoperit ! Nici nu s-ar mai vedea din tufele de un verde întunecat ! Dacă ar crește ! Căci oricum nu este niciun pericol să crească ! Sunt cam uscate și ofilite și nu e nicio șansă să crească ! Nu vor rezista mai mult de o lună ! Dar el va lua mulți, mulți bani ! În sfârșit pot și eu să-mi folosesc talentele, gândi mulțumit Gogofleață. Doar pentru așa ceva m-am născut, visă satisfăcut Gogofleață. La probleme practice nu am fost niciodată bun. Nici învățatura nu m-a prea atras niciodată. Dar m-au înscris colegii la seral la facultate, pentru talentul meu de turnător. Așa mi-am luat și examenele și diploma - pâram pe toți colegii, profesorii... Și ce bun eram! își aminti cu nostalgie Gogofleață. O ! ... dar acum vreau să dau un tun cu calculatoarele ! Mă încurcă însă faptul că cele două săli de informatică sunt dotate cu calculatoare. Deodată, lui Gogofleață îi veni în minte o idee incredibilă. La noapte îl va aduce pe d-nul Fleașcă, pe Răgălie portarul și pe Lingurar și vor simula un furt pe ferestrele sălii de informatică. Pe fereastră, că pe ușă nu se poate ! Că este ușă metalică și are și alarmă și sistem antifurt. Ce tare sunt ! se gândi Gogofleață. Cu computerele vechi din sală voi deschide un internet-café și din cumpărarea celor noi, care de fapt sunt tot vechi, dar le voi cumpăra cu preț de noi.. Cum am făcut și cu instalațiile de aer condiționat ! Am găsit niște jafuri care nici gând să funcționeze. Dar ce bani buni am câștigat la ele ! Au costat o avere ! Că le-am luat cu prețuri de parcă ar fi fost nou-nouțe și ultimul răcnet în domeniu ! Și nu mai funcționează niciuna !
    Răgălie și Fleașcă veniră imediat la chemarea lui Gogofleață :
    - Lăsați pe noi, domnu’ director ! Suntem meseriași ! Vă facem curățenie totală la calculatoare ! Și îl luăm și pe Șliboviță !
    - Să nu vă încurce ! spuse Gogofleață, gândindu-se că dacă nu-l găseau trez pe Șliboviță și șansa era mică să nu-l găsească beat, s-ar putea încurca lucrurile.
    - Când e băut, e mai bun d-nul Șliboviță ! spuse cu voce tare Fleașcă .
    A doua zi era mare vânzoleală în liceu. Furtul deja se produse. Și normal nu s-a întreprins nimic, deși toată lumea știa ce se întâmplase ! Să îndrăznească cineva numai să cârâie ceva ! Că Gogofleață a amenințat că îl dă în judecată pentru acuzații nefondate ! La el nu merge cu așa ceva !
    Rebeca nu prea știa mare lucru despre Gogofleață, dar colegii săi profesori care nu făceau parte din clica lui erau deja neliniștiți. Ei cunoșteau ce hram poartă și la ce se pretează Gogofleață ! Prima victimă a fost domnul profesor de sport Popescu, că pe el căzuse grija semnării dotărilor din sala de sport. Pardoseala pusă avea valoarea a câteva vile de lux. Om cinstit de felul său, d-l Popescu se îngrijorase să nu cadă vina pe el, așa cum căzuse pe fosta secretară a d-lui Gogofleață. Faptul că termopanele nou-nouțe Gogofleață le dădu jos și montă altele, era un fapt neglijabil față de valoarea pardoselii sălii de sport !
    D-na Miți însă îi spuse ironic, zâmbind cu toate ridurile sale ca niște mustăți lungi de pisoi, ce-i înconjurau gura :
    - Suntem în România și orice e posibil, domnu’ Popescu ! Știm noi ce facem ! Că doar atâția ani ca subalternă a lui Gogofleață învățase și ea ceva ! La ore, la elevi, nu se ducea de obicei, că era mare directoare ! Nici nu ținuse vreo oră vreodată ! Statisticile și materialele ce-i reveneau ca sarcini, le făcea celălalt director. Ea trebuia numai să poarte ștrampi cu model și fuste cât mai scurte, fie vară, fie iarnă. Se sacrifica pentru Gogofleață că venea așa și pe frigurile cele mai năpraznice ! Dar ajungea la școală la orele amiezii, adică după ora paisprezece. Care era ținta lui Miți ? Să se experimenteze în răutăți ! Asta era plăcerea lui Miți ! Să chinuiască și să se răzbune pe profesori, mai ales pe profesoare ! O ură permanentă o poseda permanent și singura ei plăcere era când savura câte-o răutate pe care reușea s-o facă cuiva. Se perfecționase, se experimentase, pe zi ce trecea. Că timp și posibilități avea din plin ! Devenea din zi în zi mai experimentată într-ale răului. Parcă intrase în ea Satana ! Numai când savura rezultatele unei răutăți întreprinse, mai avea satisfacție ! Asta era singura ei plăcere ! Trebuia să-și răzbune viața ei ca orfană, crescută de o familie de romi ! Ce mult a suferit ea ! A fost ca rățușca cea urâtă printre ei, ea cu pielea de o albețe strălucitoare printre tuciurii ! Nu o considerau niciodată de-a lor ! Și a trebuit să pățească atâtea ! Dar lucrul acesta o apropia mai mult de Gogofleață ! Și el a fost crescut tot printre ei ! Mai avea însă un talent d-na Miți. Știa de minune să șicaneze profesorii care nu erau din clica lui Gogofleață. Cum liceul era la marginea Bucureștiului și foarte mulți dintre elevi aveau probleme, unii erau chiar infractori, chema pe câte unul dintre aceștia și le promitea că le va asigura promovarea clasei, dacă erau obraznici cu profesorii nedoriți de dumneai și de clică.
    - Chelu, ia vin-o pân’ la mine ! spuse d-na Miți către un lungan negricios, cu cercel în ureche și părul dispus în țepi albăstrui, ce ieșeau din gluga costumului negru de trening cu care era îmbrăcat…
    - Vin , doamna directoare, vin imediat ! răspunse tânărul.
    - Ia spune de când n-ai mai dat tu pe la școală ?
    - Am avut probleme doamnaaa… spuse elevul, îndesându-și mai adânc mâinile în buzunare.
    - Ia spune, îl știți pe d-l Văcărescu, care a venit nou anul acesta ?
    - Care doamna, cel bătrân și care merge crăcănat ?
    - Da, da ! Știi, noi conducerea, nu prea îl agreem, vrem să scăpăm de el – spuse Doamna Miți, mieroasă.
    - Nicio grijă . Lăsați pe mine, doamna ! O să-i fac ora un calvar, de-o să zică că nu-i adevărat ! Vorbesc și cu Pitulice, ăla cu dosar la Poliție. Doar suntem cei mai tari, doamna !
    - Bravo ! Bravo, Chelu, așa te vreau ! Și o să am și eu grijă de tine cu absențele, notele și chiar la bac. Doar îl dai anul acesta !
    Chiar și fostului director îi pusese pe elevi să nu mai vină la ore și vorbise cu ei să nu scrie ce le preda. Săracul om era necăjit foc, că nu știa și nici nu-și închipuia de unde veneau toate problemele, că el ani de-a rândul cât a fost director sau inspector n-a făcut și nici nu a văzut așa ceva. N-ar fi crezut că un profesor se pretează la așa ceva !
    La așa un îndemn ca al doamnei directoare, elevii reacționau repede, deoarece știau că erau la mâna ei, că ei singuri nu se prea descurcau la școală. În acest mod, în liceu, elevii certați cu disciplina erau văzuți de direcțiune ca de prin rang. Cei cuminți și care învățau bine erau maltratați de ceilalți, bătuți de cei protejați de direcțiune. Nu trecea vreo zi fără vreun incident. Într-o zi unul protejat de Miți tăiase urechea unui elev cuminte. Și nu păți nimic. Nici măcar nu a fost certat. A doua zi, copiii cuminți din cămin au fost luați de cei protejați de clica lui Gogofleață și chinuiți. Au fost treziți noaptea din somn și li s-a dat forțat să bea spermă și materii fecale. Spuneau că sunt ritualuri de inițiere. Săracii, cei de-a noua s-au șocat atât de tare, că au renunțat de tot la școală. N-au mai venit deloc ! Nu puteau face reclamație nici ei, nici părinții, întrucât Gogofleață spunea că mint și le lua parte celor răi. Toți cei certați cu disciplina au scris după dictare ceea ce le spusese doamna Miți. Și așa au ieșit curați ca lacrima ! Iar bobocii de-a noua au ieșit ca fiind mincinoși. Mai ales că noua pedagoagă, era fosta femeie de servici a lui Miți Capră și confidenta ei de încredere, doamna Fleașcă.
    - Doamna, avem și pedagog de baie, pe domnul Fleașcă ! îi spuseră în cor niște fete Rebecăi.
    - Bine, dar nu este decât un pedagog în liceu ! le spuse Rebeca.
    - Doamna, când facem duș, vine și ne păzește domnul Fleașcă ! explicară ele ferm convinse de atribuțiile domnului Fleașcă.
    Rebeca rămase mirată. Dar bătrânul portar al liceului o lămuri repede.
    - Domnul Fleașcă a fost portarul liceului. Dar toată ziua suna la telefoane erotice. Și de pe telefonul lui, și de pe cel al școlii. A fost însă dat afară din serviciu. Și și-a lăsat și familia pe drumuri, că a făcut datorii imense. Acum stă în căminul liceului.
    ’’Aha, gândi Rebeca. Tot nu s-a lecuit domnul Fleașcă. ’’
    A treia zi un alt scandal, depăși granițele liceului ! De la Miți a pornit totul, că enervase prea mult pe unul din elevii din liceu. Îi ceruse cotă parte din ce distribuia ! Și acesta veni în liceu cu sabia, să o caute pe Miți . Miți-l văzu pe camerele de luat vederi montate în liceu și se încuie în cabinetul său. Atunci uriașul se duse la un elev, intermediar în afaceri. Prietena lui, văzând că nimeni nu îl apără, nici direcțiunea , nici firma de pază, dădu telefon la urgențe. Și așa totul a devenit cunoscut ! Dar prietena a fost aspru certată de Gogofleață și Miți ! Ce ea nu știa că ce se întâmplă în liceu nu au voie să spună ? Ce greu le-a fost să acopere totul. Întâi au făcut pierdute casetele video cu înregistrările. Apoi au trebuit să trateze cu cei de la presă. Să le spună că nu erau elevi ai liceului ! Că erau din exterior ! Și au dat și numele liceului de acum douăzeci de ani. Și așa a apărut știrea ! Era liceul cu numărul cel avea dinainte de revoluție !
    Gogofleață își strânse clica într-o sală.. De la cantină sosi și obișnuitul castron cu macaroane. Doamna administrator Curdubelea, avea unul plin permanent , din care înfuleca de când pășea în liceu, până pleca acasă. Secretarele aveau altul. Iar profesorii lui Gogofleață aveau și ei o farfurie.
    Gogofleață prinse și el cu furculița vreo trei macaroane năzdrăvane, care se lăsau greu răsucite. Miți sugea o macaroană iar mandibulele i se mișcau incredibil ca la ierbivorele ce rumegau pe pajiște. Rebeca o privi insistent, mirată de constatare. Oare cum reușește ? se întrebă ea. Că doar nu e nici oaie, nici vacă ! Și mișcarea se asemăna incredibil cu cea a mecanismului bielă- manivelă de la vagoane... Că doar nu degeaba erau liceu CFR ! - Acum suntem jumătate de-ai noștri. De ceilalți trebuie să scăpăm urgent ! Asta este misiunea noastră ! Nu trebuie să-i dezamăgim ! Nu degeaba au investit în noi și ne-au pus în posturile în care suntem. Să rămânem numai noi, pe posturile de bugetari !
    - De Marian, bine că am scăpat ! El era de-al nostru, dar era prea corect ! Nu se mai întâmpla nimic rău în cămin ! Nu se mai putea lua bani de la elevi. Dar noi nu de astfel de oameni avem nevoie. Nici măcar Răgălie, portarul tuciuriu nu mai putea să facă rost de bani ! Elevilor nu le mai era frică de el ! Îi proteja pe toți Marian. Astfel rosti discursul său Miți. Doar pusese în locul lui Marian pe favorita sa, femeia de servici, doamna Fleașcă.
    - Rebeca ne-a făcut cerere că vrea să participe la un proiect internațional ! spuse tremurând de furie Diliță Guliță.
    - Nu-i dăm voie ! țipară în cor, cu ură, mai mulți.
    - Ia și scrie că noi Consiliul de Administrație, nu-i dăm voie ! Numai noi avem dreptul să participăm la proiecte internaționale ! Dar știe vreunul din noi să facă așa ceva ? se întrebară fără să aștepte vreun răspuns.
    - Nu cred, spuse Matilda, o grăsună cu părul vopsit în roșu, cu dorsal imens. Femeia trebuia să se pensioneze anul acesta, dar nu avea vechimea necesară. Divorțată de un polițist, Matilda nu lucrase niciodată în viața ei. Și la bătrânețe se gândi să facă Facultatea de Construcții. Cum o termină, se și titulariză în liceu. Pe atunci existau în liceu clase de construcții. După ce au fost lichidate, în mod normal trebuia să plece din liceu, că nu mai avea catedră. Și ea și Diliță Guliță. Dar Gogofleață îi trecu ilegal, pe ea pe mecanică - și o puse și șefă de catedră că tot nu se ducea la ore la elevi, iar pe Diliță Guliță tot cu construcțiile civile, pe informatică. Au făcut unii ceva reclamații, dar cel care făcea ancheta și răspundea la petiții era chiar Gogofleață. Pentru că toate reclamațiile ajunse la minister sau inspectorat erau returnate totdeauna celui reclamat. Și acesta răspundea cu obrăznicie, că el are dreptate ! “Ce era să scrie chiar el însuși, că este vinovat ? “ râse Gogofleață răutăcios. Astfel toate răspunsurile lui Gogofleață erau sfinte. Nimeni nu putea pune la îndoială cele făcute sau scrise de invincibilul Gogofleață. Putea Gogofleață să scrie absolut orice. Și să facă orice-și dorea !
    - Trebuie să discutăm și hotărârea judecătorească a d-lui Popescu ! A câștigat procesul ! Măi Diliță, nu ai spus tu că aranjezi totul, să ajungă la judecătoare, de-ale noastre ! Care să ne susțină cauza !
    - Nu știu ce s-a întâmplat domnule Gogofleață ! spuse mirat Diliță.
    - Să citim de ce a câștigat. Și citi cu glas tare : : “ Doamna judecătoare își exprimă mirarea că într-un timp atât de scurt…
    Judecătoarea își exprima mirarea pentru abuzurile incredibile ale Consiliului de Administrație al d-lui Gogofleață. Ei însă au înțeles cu totul altceva !
    - Am dezbătut prea puțin timp ! spuse vesel Gogofleață. Rămânem toată ziua, dezbatem calificativul și tot nu îl schimbăm. Că problema era timpul , înțelese inteligentul Gogofleață.
    - Da da, asta e problema ! repetară și ceilalți în cor. Dacă stăm astăzi mai mult în ședință, se remediază și tot putem să scădem calificativul lui Popescu. Să nu ne mai reclame ! Scriem în procesul verbal că am stat zece ore !
    Clica lui Gogofleață o ducea totdeauna tare bine ! Nici măcar la ore nu se ducea. În plus mai găsiseră și distracție la sala de sport. Zilnic, câteva persoane feminine, ca niște morse întinse la soare, încercau lent, să facă ceva exerciții. Că d-l Gogofleață cumpărase ca dotări pentru liceu și ceva aparate pentru exerciții fizice. Dar în special pentru Miți Capră ! Că ea își dorea de mult așa ceva !
    Au venit odată niște ziariști și i-a găsit pe toți din grupul lui într-o cameră la taclale, în timp ce elevii stăteau singuri. Articolul a apărut în ziare, dar maestrul domn Gogofleață s-a scăpat, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ba încă a fost și promovat. Și încă cum !
    D-l profesor de sport, ca orice om cinstit, s-a dus îngrijorat să reclame situația cu sala de sport la d-l inspector General Pastoru, numit recent în post și considerat o tânără speranță pentru învățământul românesc. Se spunea că are în jur de treizeci de ani, dar părea de vreo cincizeci. De statură medie, cu voce și trăsături marcant feminine, dar și cu niște urechi uriașe de elefant de te întrebai atunci când îl aveai în față de nu cumva te-a teleportat cineva în “Star trek “. Orice scenograf de la Hollywood ar fi fost invidios pe așa o realizare ! Să ai un om natural care arată exact ca cyborgii sau alte arătări science fiction, la care un specialist lucra îndelung să le obțină. D-l Pastoru l-a ascultat cu atenție și a reacționat rapid. Auzind talentul și calitățile dovedite de d-l Gogofleață la vânzarea diplomelor, dar și la alte afaceri bănoase de acest fel, nu putea să scape o așa ocazie și a doua zi l-a și numit pe d-l Gogofleață adjunctul său. Avea ocazia unică, să mai deprindă și el astfel de competențe... I-a dat ca urmare lui Gogofleață pe mână toate examenele și concursurile, fie ale elevilor, fie ale profesorilor, de titularizare. Numai să-și desfășoare dumnealui cât mai bine talentele și să fie mai profitabil ! Și bineînțeles că activitatea lui Gogofleață a fost foarte fructuoasă în acest sens, ba chiar a depășit orice așteptări !
    La bacalaureat, la secția unde a fost președinte de comisie de bacalaureat toți cei peste o mie de elevi au avut lucrările la limba română identice. I-a stricat socoteala însă un prea zelos și corect profesor evaluator, care fusese cândva și director în Minister și a reclamat situația. Omului, după cum era și firesc, i-a fost frică să-și pună semnatura de promovare pe atâtea lucrări identice. Scandalul a ajuns chiar la televiziune, că omul credea că se v-a face dreptate. Rezultatul mediatizării însă a fost că d-l Gogofleață a fost preamărit iar profesorul evaluator s-a ales cu o mustrare. Inițial Gogofleață s-a speriat, amintindu-și incidentul mai vechi cu diplomele de bacalaureat. Apoi își aminti ce-l învățase un “frate“ :
    - Acuză tu întâi, să nu fi acuzat ! Ca în povestea cu cocoșata satului care striga prima “cocoșați“ la toți din sat, să nu-i țipe ei așa. Culmea a fost că inventivul domn Gogofleață a ieșit cu declarații de genul că el caută vinovatul. Că face anchetă ! Și că vrea să-l pedepsească ! Iar el astfel a scăpat basma curată.
    Această victorie însă l-a adus pe d-l Gogofleață pe culmi nebănuite. Putea face absolut orice ! Nici chiar fostul director de Minister nu mai putea să-l împiedice de la nimic ! El era cel mai tare! El , cu Miți și cu clica sa – Consiliul de Administrație ! Pe Miți o numise chiar director plin, cu delegație, pe perioada cât a fost inspector. Ce greu îi era însă doamnei Miți… Ea era obișnuită să vină numai după orele paisprezece la școală. A trebuit săraca să schimbe programul la toți profesorii, să facă consiliile profesorale nocturne, că dumneai nu ajungea dimineața la școală !
    Pe zi ce trecea Miți se perfecționa în a face rele. Devenise un maestru al răului. Nici imaginea iminentei morți, după ce aflase de cancerul ovarian de care suferea, nu o făcea mai bună. Dacă venea vreo profesoară mai tînără și mai frumoasă în liceu, neadusă de vreunul din clica lui Gogofleață, punea pe unii elevi să-i țipe că-i urâtă și că pute. Cum ziceau ei de cei care nu le împărtășeau convingerile religioase ! Săraca domnișoară nu știa ce să mai creadă ! Fetele care-i spuneau așa ceva erau unele boccii, diforme și întunecate la culoare. Erau puse de femeia de serviciu a lui Miți, doamna Fleașcă. Se folosea de faptul că, fetele fiind marcate de aspectul lor, care era ținta ironiilor băieților, aveau ocazia să se răzbune pe câte-o persoană feminină frumoasă, să-i zică și ei ceea ce li se spunea lor. Când făcea aceste răutăți, madam Fleașcă se credea directoare și se închidea mai mult la culoare, devenea parcă mai tuciurie decât era. Ajunsese chiar ea să strige după profesoare că sunt urâte și că put. După profesoare frumoase , delicate, subțirele… O mai ajuta și madam administrator Curdubelea și secretara. Și atunci diavolul de Miți atingea apogeul într-ale răului ! În Consiliul de Administrație propunea scăderea calificativelor profesoarelor pe motiv că nu au relații bune cu personalul auxiliar. Profesoarele săracele erau chiar politicoase, le salutau și nu răspundeau injuriilor și insultelor, dar interesul lui Miți era să le facă rău.
    La cele care stăteau în cămin avea însă alte metode sadice. Unii profesori chiar îi spuneau Sadica.
    Miți chemă la ea pe d-l Fleașcă.
    - Domnule, zilnic să torni apă pe conductă, să aibe camera udă permanent , spunea Miți.
    - - Iar noaptea să le închizi curentul electric de la panou ! Să înghețe de frig ! Că s-au anunțat temperaturi de – 10 grade ! Dar cu gândacii ce-ai făcut ?
    - - Le-am pus în fiecare noapte, dar ne-am umplut și noi, că stăm vizavi ! A trebuit să dau cu substanțe să scăpăm de ei, că nu mai puteam ! Dar lăsați că am găsit altceva ! Tot mă uit eu toată noaptea la filme ! Le dau pe maximum și nu le las să doarmă !
    - Fleașcă viziona noaptea filme porno, că îi plăceau tare mult !
    Controalele în liceu mergeau strună, că doar i le aranja d-l Gogofleață de la Inspectorat și ieșeau destul de bine. Destul de bine, deoarece situația în liceu ajunsese la pământ, dar cu ajutorul d-nului Gogofleță se puteau camufla neregulile constatate. Și nu erau puține ! Inspectorii în control plecau încărcați cu purcei - că doar făceau controlul înainte de Crăciun sau cu miei, că în semestrul ll făceau controlul de Paști ! Excepții mai făceau și ei cu controalele extraordinare de 8 Martie, mai ales dacă erau inspectoare…
    Și astfel totul mergea ca pe roate. Echipa Gogofleață prospera din plin, elevii cuminți erau bătuti de cei certati cu disciplina și cei care învățau plecau din liceu. La fel și profesorii conștiincioși. Dar membrii echipei se bucurau : “Lasă să fim numai noi în liceu - își spuneau !”. “Că n-o să mai vadă nimeni că nu ne facem orele și vom prospera din banii luați de la elevi pentru absențe, note și proiecte, că fiind numai noi n-are cine să ne reclame. Să scăpăm de ăștia ai dracului, conștiincioși care lucreaza gratuit. Și sunt și fraieri că nu iau mită de la nimeni. “Auzi domnule, să le ajute să facă gratuit proiectele ! Ce prostie ! “.
    - Doamna directoare, ia mai treceți prin clase și spuneți-le că nu sunt bune proiectele altora. Să vină la mine ! spuse d-l Stelică Mârlănescu. Să le cumpere pe-ale noastre ! Sunt făcute de Rebeca în anii precedenți . Putem lua bani buni pe ele ! Ce proști sunt profesorii ăștia de îi ajută gratuit ! Trebuie să scăpăm urgent de ei !
    D-l Mărlănescu avea proiecte bune, însă făcute de profesorii din anii trecuți. Rebeca făcuse niște proiecte de nota zece cu elevii. Mărlănescu i le luase de la Miți Capră și acum vroia să le vândă. Dar nu putea pentru că Rebeca făcea gratuit cu elevii alte proiecte noi la fel de bune. Trebuia să o împiedice ! Și Miți Capră îl putea ajuta. Doar el ca Șef de Arie Curriculară, își împărțea banii pe proiecte cu directorii : Gogofleță și Mița.
    D-l Mărlănescu , pensionar din armată, era cuiul liceului.
    - Știi , ăsta este cel mai tare din liceu. Dacă treci de el, ești absolvent ! - spuneau elevii mai mari din liceu, puși de Miți Capră, noilor veniți. Dacă nu-l plătești, nu treci clasa ! Și pentru un cinci cere așa de mult…
    Cât de mult îi plăcea lui domn Stelică Mârlănescu învățământul ! Ce ușor s-a titularizat el, în 2003 ! Proștii de profesori care au învățat, se dădeau de ceasul morții să rezolve subiectele, dar el a stat și a așteptat o oră, după care le-a primit în sală deja rezolvate. Ei, doar așa au primit toți pensionarii din armată, care s-au titularizat ! Că doar pentru ei s-a organizat concursul și s-au scos atâtea posturi deodată la concurs ! Și toți din sală au văzut, dar ce puteau spune ceva ? Că dacă ziceau ceva , ar fi rămas fără-o bucată de pâine ! Și oricum nimeni nu i-ar fi luat în considerare ! Doar legea spune că nu ai voie să reclami ceva referitor la altă persoană, decât propria persoană ! Totul s-a făcut deci complet legal ! Ce a făcut el degeaba munca de turnător atâția ani ? A fost răsplătit cu ridicarea ca ofițer din muncitor la curățenie. Dar nu este destul pentru el ! Trebuie acum să fie și profesor ! Profesor titular calificat pe orice disciplină, ca el are în foaia matricolă majoritatea disciplinelor de socialism știintific, marxism–leninism ! Și ăstea țin loc de orice discipline ! Doamna trimisă în sală în timpul examenului, a folosit drept scuză că d-l Mârlănescu a primit subiectele greșite, de la altă specializare și ea a venit cu cele bune. Cu cele bune într-adevăr, dar și rezolvate ! Și ca urmare Mărlănescu a stat încă 5 minute și a predat lucrarea. Și s-a titularizat !
    La inspectorat ploua cu reclamații dar d-l Gogofleață rezista eroic. “Cum să nu țin o asemenea comoară “ - gândea d-l Pastoru. Doar și ceilalți inspectori cu care lucra d-l Gogofleață erau în culmea extazului. Ce curajos era d-l Gogofleață ! De la el învățau meserie. Și ce meserie ! Meserie bănoasă ! Inspectoarele “surori“ trecute de-a doua tinerețe erau toate îndrăgostite de d-l Gogofleață. Li se părea cel mai viril exemplar din Inspectoratul Școlar și toate abia așteptau să le pice vreo colaborare cu dumnealui. Veneau apoi languroase, cu vorbe mieroase să-l ademenească. Doar îi auzeau numele și deja își înclinau capul pe spate, zâmbind libidinos. D-l Gogofleață însă nu avea în cap decât banii și obiceiul maladiv de a o pătrunde cu degetele mari și noduroase pe d-na Miți, pe sub fusta ei de-o palmă, cu ciorapii cu model, ca din tinerețile sale furtunoase și care îl excitau atât de mult pe d-nul Gogofleață. Ehe.. știa ea Miți,ce-i place lui Gogofleață …Altceva nici nu mai făcuse demult, din tinerețe Gogofleață . Cineva însă îi făcuse reclamă și cucoanele veștejite din inspectorat oftau adânc privind cu subînțelesuri la d-l Gogofleață. De fapt nici nu prea aveau reprezentanți masculini prin inspectorat și ce aveau nu meritau nicio atenție. Generalul deși se spunea că este mai tânăr, de vreo treizeci și cinci de ani, părea trecut și obosit de vreo cincizeci, cu vocea și trăsături feminine, că nu trezea niciun interes. În plus mai avea și urechile neobișnuit de mari, ca de elefant. Arăta ca dintr-un film science fiction ! Numai că arătările acelea erau rodul imaginației unora, pe când el era chiar adevărat ! Alt inspector general mai tinerel parcă era un fătălău, ba mai era și prost și încrezut ca în vorba românului : “ Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul”. Doar terminase recent o privată on-line.
    Pe aleea liceului colegul de religie mergea în pas grăbit.
    - Dar unde te grăbești așa ? îl întrebară în cor Rebeca și Carina, care tocmai ieșeau de la ore.
    - - Am o inspecție de făcut ! spuse mândru profesorul.
    - - Dar tu ești numai în primul an ! Cum faci tu inspecții ? îl întrebă Carina.
    - - Sunt numit metodist de religie al Inspectoratului Școlar.
    - - Bine, dar tu de-abia ai venit în învățământ. Nu ai nici definitivatul ! spuse Carina.
    - - Știi, eu sunt sfânt !
    - Profesoarele rămaseră mirate. - - Tu ai doctoratul și gradul l, Carina ! Când l-ai luat, în 1998 nu erau zece profesori în preuniversitar cu doctorat în România! Nu ar trebui să fii metodist ? întrebă Rebeca.
    - Teoretic, da. Dar la noi la tehnice sunt trei inspectoare care au fost muncitoare și au sărit direct în postul de inspector, simultan cu titularizarea și cu gradele didactice. Trebuiau să fie demult pensionare ! Dar cei care ar trebui să le pensioneze parcă au scleroză ! În specialitatea lor sunt afoane și de didactică nici vorbă ! Nici măcar nu s-au chinuit să deschidă vreo carte din acest domeniu ! Că ele sunt ocupate să se îmbogățească cu inspecțiile și cu posturile pe care le dau. Din cât au câștigat se pot înveli în aur din cap până-n picioare ! Dar ele au fost turnătoare active la comuniști ! Nici măcar nu s-au chinuit să deschidă vreo carte din acest domeniu ! Că ele sunt ocupate să se îmbogățească cu inspecțiile și cu posturile pe care le dau. Mai au și vreo zece servicii
    - In învățământ că nu le controlează nimeni : mai multe catedre, că orele nu și le fac și nu le-au făcut vreodată ! Că doar sunt inspectoare ! Au funcții în tot felul de agenții, comisii, ale ministerului și sunt plătite să facă controale pe care iau bani și pe cale directă și indirectă ! Mai știi cursul ținut de Marinela Fărăminte, inspectoarea de profil electric ? Habar n-avea de metodică ! Nu știa nici cât un student ! Încurca toate metodele ! Dar era plătită bine pentru curs ! Și habar n-avea de metodică ! Nu știa nici cât un student ! Încurca toate metodele ! Dar are cu numele ei zeci de manuale, de toate specialitățile ! Că inspectorul cu manualele numai pe ea o înscrie la selecție. La alții nici nu le dă voie să se înscrie !
    - Bine, dar cum a făcut manualele ? întrebă profesoara.
    - Foarte simplu. Manualele sunt făcute de subalterni ai ei, care au copiat alte cărți în neștire. De aceea sunt așa de slabe manualele ! Pe textile, este fosta croitoreasă, Marghioala Cretinelu. Era așa bună ca turnătoare că au înscris-o la seral la textile. Nu s-a agitat ea prea mult cu învățătura, dar la pârât era prima. De aceea a ajuns și la inspectorat ! Dacă era așa bună la așa ceva !
    - Dar pentru metodist la cine ai fost ? întrebă Rebeca.
    - La Frusina Tâmpițelu am fost ! Dar dînsa pune metodiste numai colegele ei, foste muncitoare la turnătorie. În tot Bucureștiul, turnătoarele ocupă posturile de conducere la tehnice ! Ele sunt metodiste, sunt în toate comisiile și în toate acțiunile ! Și cum eu am făcut o secție la zi, unde mergeau cei mai buni absolvenți ! La turnătorie mergeau cei mai slabi ! La Turnătorie, la zi ! Că la seral... îți dai seama !
    - - Vezi ce pățești dacă n-ai fost proastă să faci Turnătoria la seral ? Și nu trebuia nici doctorat să ai ! Dacă ai fi fost turnătoare erai acum la Inspectorat ! Sau chiar la Minister ! îi spuse Rebeca răzând.
    - - Faci haz de necaz ! Nu e chiar de râs situația asta. Dar ce să facem ? E greu să te aprecieze prostul, aflat în post superior ! Ce te poți aștepta de la el ? Că doar nu are minte !
    Era pauză. M-am dus în cancelarie să duc catalogul. Era plin de profesori. Colegul de sport, care era și din grupul lui Gogofleață, d-nul Fetița, venise cu băiețelul de 3-4 ani.
    D-nul Fetița era de vreo treizeci și cinci de ani, slab, înalt, cu un smoc sărac de plete blonde fluturânde și ochelari. Fiul său era foarte volubil și vorbăreț foc. Mai mulți colegi profesori îl înconjuraseră să-l admire și să vorbească cu el. Plin de entuziasm, băiețelul izbucnise cu elan :
    - Știți, lui tata nu-i mai funcționează ! Mama săraca se plânge toată ziua.
    Cu toții au privit uimiți. Nu le venea să creadă ce auzeau.
    - Auzi mă ce zice fi-tu. Te dă de gol ! - zise ironic, comicul coleg Guliță Diliță..
    - Nu , nu , el nu știe ce vorbește, că e mic ! - spuse repede și iritat d-nul Fetița.
    - Da, da ! - repetă băiețelul. Știu eu ce zic ! Mama zice că nu-ți mai merge, de când s-a măritat cu tine. Știu eu ce spun ! Zice că nu o mai satisfaci !
    Toți profesorii izbucniră în râs cu poftă.
    Enervat, d-nul Fetița l-a luat pe puști, de brațe.
    - Hai , hai să plecăm acasă. Ai obosit ! – spuse el enervat și răstit.
    - Nu, îmi place aici ! - spuse rugător mititelul.
    Se suna de începerea orei și toți trebuiau să meargă în clase.
    Acum pe Gogofleață îl mai măcina un singur gând. Ajunsese director de liceu, apoi inspector general adjunct, director de colegiu, căci transformase liceul în colegiu, dar acum năzuia spre mai sus. D-nul Guliță Diliță, preda informatica, dar era absolvent de construcții civile. Și îi propusese că îi va face reclamă pe Internet să conducă chiar mai sus. A ajuns să-i facă reclamă chiar pe site-ul ministerului educației. Să știe toată lumea ce minune este d-l Gogofleață ! Ba chiar scrise despre el în blogul său personal.
    “Uf ! Și dacă n-ar fi durerile astea puternice de cap și crizele când nu mai știu ce este cu mine. Își spuse Gogofleață. Îl apucă să facă ca toate animalele. Și toți din grupul lui nu și-ar da seama, cât îi e de rău ! Așa cum gândesc l-ar crede că e sfânt ! Dar numai soția știa adevărul. Că a plecat astă iarna la școală numai în papuci. Și că are momente când nu știe ce este cu el ! Cei de la liceu așa îl idolatrizează că orice ar face li s-ar părea miraculos ! Iar la Inspectoratul Școlar toate sunt atât de îndrăgostite de el încât poate obține orice le-ar cere, oricât de absurd sau ilegal ar fi ! Pentru el inspectoarele parcă ar fi duhurile din lampa lui Aladin. Îi indeplinesc orice dorință ! Dacă ar face criză li s-ar părea o manifestare de virilitate !
    Și blogul lui Bulita Dilita a devenit astfel o trambulină de lansare a lui Gogofleață. Căci Diliță avu o idee magnifică ! “Un om ca el trebuie sa facă un blog, să facă publice ideile sale super-inteligente ! “ gîndi Diliță. Se apucă să comenteze critic toate evenimentele politice zilnice. Și ce critic era Diliță ! Să realizeze concret ceva nu putea ! Dar să critice pe alții, ce bun era ! Dar cea mai grozavă a fost reclama ce i-a făcut-o inestimabilului Gogofleață, aceasta minune umană ! I-a făcut o prezentare și l-a propus în cele mai înalte funcții! Că ar fi meritat ! S-a agitat el cu unii cunoscuți de la o firmă de IT și a reușit chiar pe site-ul ministerului învățământului să-și exprime opțiunile politice – deși nu avea voie să facă așa ceva - să-l propună pe Gogofleață ca unic salvator al României ! Totul luase în mintea lui proporții uriașe. Diliță era de nestăvilit ! Că doar cu Gogofleață orice devenea posibil ! EPILOG
    Anul școlar a început și în liceu rămăseseră numai profesorii din clica lui Gogofleață. Liceu de transporturi căi ferate, liceul lui Gogofleață nu mai aveau niciun profesor de transporturi căi ferate, că echipa Gogofleață le-a dat posturile la restrângere. Că nu erau de-ai lor ! Așa au vrut ei și ce vroiau ei era sfânt ! Pe electronică nu mai aveau profesori. Gogofleață realizase imposibilul ! Transport feroviar în zilele noastre, fără electronică ! Electronică preda pensionarul de pe șantier, din armată, cu energetica, d-l Șliboviță ! Printre aburii alcoolului în care înota permanent oricum nu mai conta ce este : electronică, energetică, electrotehnică ! Bine că lua salariu de merit în fiecare an ! Dacă stătea în timpul orelor la crâșma de lângă liceu, cum să nu primească ! Că avea har ! Și lui Gogofleață îi păsa doar de bani ! Pe mecanică stătea fosta soție a polițistului. Stătea, că la ore nu se ducea niciodată. Doar casnică a fost toată viața ! Ce era acum la bătrânețe, să mai facă ceva ?
    Mergea însă la sala de sport a liceului, să mai dea jos din mormanele sale de grăsime ! S-o placă d-l Mârlănescu, pensionarul din armată fost muncitor, absolvent de Școala de “Muniții“ ! Gogofleață obținuse chiar clase de informatică, fără niciun profesor absolvent de informatică ! Pe informatică era Diliță Guliță, cu facultatea de construcții civile! Cu informatica nu avea niciun punct comun ! Dar ce bun blogger era ! Și ce reclamă bună îi făcea lui Gogofleață ! Dacă au preluat liceul, puteau acum prelua ceva mai grozav ! Pe matematică rămase credincioasa plină de ură d-na Bivolița. O egala pe Miți Capră într-ale răului. Că nu le învăța nicio integrală și niciun determinant pe elevi. Era prea preocupată să facă rău ! Nici chiar “frații“ din America nu au suportat-o ! Au trimis-o rapid înapoi ! Că ei sunt într-adevăr credincioși. Nu sunt prefăcuți. N-a apucat nici măcar să vadă ce probleme are fiul său, născut cu handicat mintal grav ! În schimb a reușit să pună pe fugă pe colegul său de matematică, cu doctoratul și fost cercetător ! Ce mult îl ura ea !
    În sfârșit și-au văzut visele îndeplinite ! Dar nu în totalitate ! Pe site-ul liceului figurau elevii înscriși în clasa a noua. Jumătate erau din Călărași, Boienarii Puchii, și jumătate din Vasilachi de Prahova. Se rătăcisera și vreo zece din București, din greșeală. Oricum cei din Boienarii Puchii și din Vasilachi, probabil nici măcar nu știau că sunt înscriși la liceu în București. Dar aceasta era una din ispravile lui Vasile Gogofleață și a echipei lui inventive. Ce le păsa lor ? În acte ei aveau elevii scriși. Controalele în împărăția lui Gogofleață ieșeau în mod sigur, excepționale ! Că doar cine va avea curajul să-l controleze pe grozavul director Gogofleață ! Așa că echipa Gogofleață va merge înainte și fără elevi. Doar ea reprezintă viitorul ! Căci Gogofleață este.. după cum a și scris pe blogul său, Buliță Diliță chiar pe site-ul ministerului educației: “ Se numește Gogofleață Vasile ...Cu încă zece ca el chiar am mai avea o șansă...Credeți-mă că știu ce spun... Semnat Profesor Buliță Diliță ... “
    Cornelia Păun "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.48 Seconds