Who's Online
Exista in mod curent, 41 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Eseuri: Magda Ursache. Seminte din gradina lui Mihai Ursachi
Scris la Thursday, October 08 @ 14:19:50 CEST de catre asymetria |
Îmi place să-mi imaginez o revistă de cultură tare
cu eseiști de calibru ca Ion Papuc, Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon,
lîngă Luca Pițu, Liviu Antonesei, Sandu Dobrescu, Al. Călinescu. L-aș
citi pe Gh. Grigurcu, aflat în vecinătatea lui Bogdan Crețu, Nichita
Danilov, Vasile Spiridon, Lucian Alecsa. Aș urmări tabletele lui Val
Gheorghiu, Adrian Alui Gheorghe, Cătălin Mihuleac, Gellu Dorian. Aș
folosi pixelii marca Mariana Codruț și Codruța Gavril. Mă tem, însă, că
rătăcesc în „surîzătoarele văi ale inexistenței”, ca să-l citez pe
Mihai Ursachi.
Magda URSACHE
Magda URSACHE
Semințe din grădina lui Mihai Ursachi
„Noul eon va fi «poetic» sau nu va fi deloc”.
Mihai Ursachi
Mereu
pe fază și pe frază, Cassian Maria Spiridon se află, pe scena literară,
în rîndul întîi; hiperacustic pentru fenomenul cultural curent,
urmărește în editorialele sale alerte )le-aș numi, cu cuvintele lui
Bogdan Papacostea, (cr)editoriale faptul de istorie literară, cît și ideea. Atitudini literare este o sintagmă care i se potrivește.
Aflată într-un juriu al Filialei Iași a USR, m-am bătut pentru a premia volumul II al acestor Atitudini
(…), ajunse, acum, la al patrulea tom. Și am făcut-o nu numai pentru
nivelul lor intelectual. L-am votat pe C.M. Spiridon pentru energia cu
care a resuscitat „Convorbirile literare”, pentru curajul de a edita
revista „Poezia” cînd piața cărții bate versul, pentru calmul cu care
întîmpină scenariile subversive, insinuările, denaturările, ironiile
bicisnice. S-au găsit și folosit invective de tip „Inginerule!”,
„Fundamentalistule!”. Ce să-i faci? Bahluiul emană rău, în pofida lui
Lucian Vasiliu care concepe zîmbitor un „regulament” organic: „Plecînd
de la constatarea ternă/ că pe malurile Bahluiului nu există reptile,/
Regulamentul Școlii ieșene de înot/ interzice cu desăvîrșire
mușcăturile infantile”. în nota magistrului Ursachi, desigur.
în
tîrgul nostru, dulcele, personalități ale ne-creativității, cum au
dovedit-o pînă-n prag de 80 de ani, nu-l îngăduie pe cel care
construiește, cu cărți-cărămidă: în cazul Cassian Maria Spiridon, vreo
15 volume de versuri și antologii de autor, ambițiosul eseu Petre Țuțea între filosofie și teologie, plus cartea document Iași, 14 decembrie 1989. începutul Revoluției Române, la editura pe care o conduce, Timpul, unde am re-debutat și eu în 1995, cu romanul Universitatea care ucide. Pentru asta, universecuritarii au
vrut să-l nimicească, nu alta. Cu pliciul de muște, nu cu floreta. Deși
declară: „am învățat răbdarea de la clasici”, Cassian M. Spiridon se
grăbește; graba, în cazul său, se justifică. își completează harnic
palmaresul cu premii, răuvăzute de cobreslașii cuprinși de gelozie
deloc pozitivă. Cum spuneam, cei ce voiesc și făptuiesc nu-s prea bine
văzuți în dulcele tîrg. Cass (nu ne tutuim, dar, din „repeziciunea
vorbirii”, cum ar zice Nichita Stănescu, eu și Petru Ursache îl numim
așa, pe scurt) a rezistat la „catilinarele” lui Ioan Constantinescu,
aflat atunci în derapaje de limbaj. Polemicile iașiote au, adeseori, un
aer subcivilizat. La noi, la Ieș, nu se prea răspunde cu argumente la
argumente. Am un feeling de scriitor al locului, contrazicînd inscripția sepulcrală romană, hic natus hic situs est
(provin din Valahia), dar trebuie spus că o observație critică trezește
sau apatia sau antipatia celui cu care vrei să intri în dialog; iritări
sau lovituri de pedeapsă.
Bătălia
pentru supremație (vezi războiul universitar contra profesorului Mihai
Drăgan, sfîrșit cu moartea eminescologului) a făcut victime multe. Și
mai e și fanatismul bisericuțelor care se cred catedrale, închise cu
lacăte grele la opinia celuilalt, susținînd idei la pachet (ale
grupusculului de interese), fără vreo vagă dorință de înțelegere a
preopinentului. N. Breban o formulează mai bine, în Sensul vieții, ceea ce dovedește generalizarea unei absențe a dialogului:
„Am
visat însă, întotdeauna, un «inamic» inteligent, calm, în ciuda
resentimentului său, un bun, un atent lector al paginilor mele, un
«Diavol» talentat, «contemporan» cu mine și cu ideile mele, perspicace
cît-de-cît în fața noutății literare pe care încerc să o aduc în
cultura în care m-am născut” (Memorii I, editura Polirom, 2005, p. 282-283).
Gazetarul
C.M. Spiridon a resuscitat „Convorbiri literare”. în 1930 Iașul a
pierdut „Viața Românească”, cît pe ce să piardă și „Convorbirile”. în
mai '95, după cîte-mi amintesc, revista a dispărut, cu tot cu Al.
Dobrescu. USR a cerut o nouă conducere. în decembrie, același an, Cass
a fost numit redactor șef și în ianuarie '96 a și apărut primul număr,
în noua formulă; pentru ca în alt ianuarie, 2002, „Convorbirile
literare” să ia format de carte. Frumoasă lucrare. Nu-i port defel
ranchiună pentru că revista nu mă publică. Prietenii știu de ce: după
ce a ajuns redactor șef adjunct, în august 2001, Dan Mănucă s-a rostit
ireconciliabil: „Ori eu, ori Magda Ursache”. Era atît de orbit de
aversiunea față de mine, că nici n-a luat în seamă faptul că Petru
Ursache era de față. Nu deținem cultura diferendului și pace bună.
Personal, unui camarade de plume,
înainte de a respinge ce scriu, îi cer să mă citească. Sau e prea mult?
Oricum, încerc să supraviețuiesc literar și fără să public sub
directivarea vremelnicului meu șef de la Institutul „Al. Philippide”,
căruia îi datorez eliminarea din schemă. îmi place totala mea
autonomie. Ajută la păstrarea lucidității.
Și pentru că țin la brandul „CL”, îmi place să-mi imaginez o revistă de cultură tare,
cu eseiști de calibru ca Ion Papuc, Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon,
lîngă Luca Pițu, Liviu Antonesei, Sandu Dobrescu, Al. Călinescu. L-aș
citi pe Gh. Grigurcu, aflat în vecinătatea lui Bogdan Crețu, Nichita
Danilov, Vasile Spiridon, Lucian Alecsa. Aș urmări tabletele lui Val
Gheorghiu, Adrian Alui Gheorghe, Cătălin Mihuleac, Gellu Dorian. Aș
folosi pixelii marca Mariana Codruț și Codruța Gavril. Mă tem, însă, că
rătăcesc în „surîzătoarele văi ale inexistenței”, ca să-l citez pe
Mihai Ursachi.
Apăs
pe constatarea bineștiută de C.M. Spiridon, inginer cu stagiu lung în
cercetare: dacă furi o idee de la cineva, asta se numește plagiat; dacă
furi idei de la un număr mare de persoane, asta se numește cercetare.
Or, cîteva dintre paginile revistei sînt mîncate de specialiști și
specialiste în cleptomanie literară, eufemistic spus conspecte,
făcute cu mînă impersonală. I-aș lăsa afară și pe informatorii care au
părăduit multe mine de pix pe socoteala lui Luca Pițu (vezi dovada
în „Acolada”, „Argeș”, „Bucovina literară” etc.). Aș scoate din cuprins
și laudele (c)orale la adresa simulacrelor de literatură, produse de
critici piariști, experți în valoare adăugată. însă confrații USR sînt,
post annum 1989, mai individualizați, deci și mai dezbinați. Războiul
tuturor contra tuturor se poartă răzbit de 20 de ani. Cine cîștigă?
Consumerismul de divertisment, poezia facil-senzuală, hormonautica pe 3
continente, tembeletristica.
Am ales din teancul de cărți semnate Cassian Maria Spiridon numai una: Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi,
Princeps Edit, 2006. Magistrul l-a iubit pe Cass, cum scrie într-o
dedicație, „cu dragoste pneumatică”; îl considera, cu vocabula lui, remarcabil.
Cassian M. Spiridon îl comentează „din interior”: „eu sînt textul meu”,
spune Ursachi; „se simte parte integrantă din textul stabilit”,
descifrează exegetul, descoperind în Mihai Ursachi „neoromanticul”,
„ambasador al Melancoliei”, dar și baladeurul optzecist avant la lettre;
antidadaistul ajungînd la suprafiresc cu mijloace firești, „extrem de
limpezi”, dar și postmodernistul extrăgînd alchimic magia din cotidian.
Cum văd eu lucrurile, Mihai Ursachi e și șaizecist în latura
oniric-vizionară, bravînd imposibilul ca Nichita Stănescu, și
șaptezecist în cea evazionist-mitică și textualist apocaliptic, în
felul nouăzeciștilor.
Cassian Maria Spiridon vede o Sara pe deal (Ipotești e satul mamei) în Pilaștrii statornici , o, numere limpezi, unde magistrul așteaptă sub salcîmul în floare „întocmirile stelelor”; în Poemul de purpură („despre care eu cred că este opera vieții mele”), CMS întrezărește altă Rugăciune a unui dac. Mihai Ursachi n-a agreat literatura ex nihilo, nihiloliteratura, fără precedent. A coborît ad fontes, nu s-a depărtat de Grundul poeziei române moderne, Eminescu.
Măștile
ursachiene, Pelicanul înghițind cu ochii închiși, Menestrelul,
Cugetătorul, Sacerdotul, Arcașul, Magistrul Abstractor, dar și Scribul
Cetății cu domul coșcovit de ploi nu-l inhibă pe Cassian; nici
răspunsurile mereu inconvenabile la întrebările căutătoare de sens pe
care i le pune:
„– Ce ne puteți spune despre poezie?
– Nimic.
– De ce?
– Nu știu nimic”.
în
interviurile pe care a avut inspirația să i le ia (Mihai Ursachi n-a
mai ajuns la vîrsta memoriilor), apărute în varii publicații, în '93
(„Poesis”), în '94 („Dacia literară” și „Caiete botoșănene”), în 2001
(„Convorbiri literare”), Cassian M. Spiridon se arată neintimidat de
intimidantul interlocutor, cu stare poetică schimbătoare: ironic și
afectuos, autoironic și arogant, cordial și mustrător, sumbru și senin,
mîhnit și ludic, straniu și familiar, grandilocvent și mut. Doar există
„11 chipuri de a vorbi tăcerea”, știe Cassian.
Ursachi avea directețea lui Petre Țuțea în a defini termenii. Un poet e per definitionem locuit de zeu. Atunci scrierea e act demiurgic. I-am audiat un curs, la Universitatea „Al.I. Cuza”, care s-ar fi putut intitula Curs de etica poeziei sau 101 experiențe de poezie cotidiană.
Lama de ras, spunea cursanților, își pierde valoarea după folosință, nu
și poezia. Știința poeziei (citez din memorie) presupune existența unei
unități. Totul, întregul poemului au harul să spuie
ce nu pot spune elementele sale, luate separat. Și, cu voce gravă:
scrierea e act ziditor cînd pui în fapta literară ceva din tine însuți,
in solitudine cordis.
Tîrgul Ieșilor, pentru care a avut o infinită iubiură
(mulțumesc, Cezar Ivănescu!) nu i-a fost benefic lui Mihai Ursachi: a
murit singur („am vrut să fiu singur și iată-mă singur”), pe pragul
apartamentului tipizat de beton, de la gară; casa din Fundacul Dochia
nr. 9 a rămas nerecuperată, deși a intrat în Istoria literaturii
române. Acolo, în bojdeuca bătrînească, își construise Athanor-ul
(cuptorul alchimiștilor), unde încerca regenerarea marii poezii,
obținînd „alcoolul secret de cuvinte”. Mihai Ursachi a cerut de-a surda
ajutor, să mai respire încă, să mai amîne Marea înfățișare: „și din tot
ce-i în lumea aceasta, am luat numai / tracica lyră/ Sînt pregătit”. A
viețuit dichterish, poeticește, ca și Cezar Ivănescu, lipsindu-i prea omenescul ambîț social. în urmă a lăsat poesia perennis,
naturală și sensibilă ca mătasea față de nylon. în poezie, notează voit
oximoronic Cassian Maria Spiridon, „își află puterea slăbiciunii
neistovite”.
Tactul
pedagogic precis pe care îl deținea Mihai Ursachi n-a fost folosit în
Universitate. Sprijinul germanistei Hertha Peretz (împreună cu care a
publicat, ca student, două volume de traduceri) n-a fost suficient cîtă
vreme manu forte Arvinte dicta încadrările; n-a scris poezii la
comanda lui L. Leonte, drept pentru care nu s-a găsit pentru el nici
jumătate de normă în redacțiile revistelor ieșene. Și-a dorit să
coordoneze o revistă de cultură, proiect anunțat de un trust de presă,
în '93. N-a fost să fie. Și cîte alte umilințe (cuvîntul său) n-a îndurat în Cetatea Putreziciune.
îmi
lipsește enorm silueta longilină cutreierînd hudițele „mahalalei adînci
Țicău”, din Săvescu spre Scăricică. L-am văzut ducînd „pe umăr un crin
ca pe o pușcă”, cu privirea albastră în sus, „ușor afectat”. L-am văzut
în mînă cu un buchet galben de mărită-mă mamă” pentru o iubită virtuală,
cum crede Cassian și-l aprob; Diotima n-a existat, cum n-a existat nici
cîinele Miriapodis; iubita care nu l-a trădat niciodată, cu care a
rămas în uniomystica, a fost Poezia.
îi
plăceau excesele vestimentare (cizmele de cavalerguard, sumanul negru,
blana de leopard deloc falsă, pe spate, la 2 Mai) și formularea
absurd-pitorescă: „Bătrîne și Magda, hai să bem o țuică la restaurantul
chinezesc”). îmi lipsește „povestașul” Ursachi, trecînd de la faptul
banal la întîmplarea de necrezut, într-un lexic pretențios-prețios, de
la viața de zi la viața de vis(are).
Devenise
(dez)iluzionist, „Prinț Senior al Tristeții, în cetatea Mîhnirii”;
mustața era din ce în ce mai obidită; proiectele de tratate, închise sub fruntea gînditoare de poet (ca un manual de sinucidere pe înțelesul tuturor, Povestea unei haltere ori Calendarul complet pe șaisprezece mii de ani) știa că-s zădărnicii tipografice.
Interesa
în tot ce făcea/scria. Era capabil să te ducă în cercul unei poieni din
vîrful unui ac, Poezia, sau să te învețe să înoți „fluture” în lacul
Ciric.
Nu,
n-a devenit așa cum s-a autodeclarat „american tipic în far-west”
pentru că Mihai Ursachi a fost atipic. în La Jolla, California, nu s-a
simțit grozav sub palmierii prea înalți, fără fruct, fără umbră.
A
vrut să fugă peste Dunăre (era student la Filozofie și cadristul tov.
Batcu îl chemase pentru acte false la dosar) din plictis, din lehamite
de marxism și trai în Sozialismus. A fost înhățat și închis în Fort 13
Jilava la 20 de ani, de unde a ieșit la 23. Cînd a fost posibil, a
zburat în Fort Worth (Universitatea Statului Texas): „Ach, erau prea
mulți șerpi veninoși pe valurile Pacificului, dragă Magda”. A ajuns în
categoria plecaților, excluși din librării, din biblioteci, din
dicționare, din USR.
La
sfîrșit de an '89, declara la posturile de radio Europa liberă și Vocea
Americii că, începînd din 22 decembrie, „orice motivație, justificare
morală a exilului politic românesc a încetat să existe”. Și a venit în
Iași, cu Lady Dodge.
Secolul
trecut i-a adus în dar moartea sistemului politic comunist; secolul XXI
– chiar moartea sa, „vicleanul năvod”, cum zice Ecclesiastul, dar și
gloria postumă. „Am mare credință în destinul poporului român și al
poeziei române”, s-a rostit Magistrul, la ceas aniversar. El însuși –
„sîmbure nemuritor”, „în inima marelui Logos”. Nec plus ultra, nu se poate mai mult. Și-i aud salutul preferat: „Toată gloria, poete!”.
Magda Ursache
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|