Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

Magda Ursache DES-FIINȚĂRI Nu-mi propusesem să scriu iarăși în apărarea reperelor identitare, cum am făcut-o în atâtea rânduri, dacă nu l-aș fi văzut pe Theodor Stolojan, sâmbătă , 12 octombrie, într-o emisiune TV.Tocmai salutam intreprinderea lui Nicolae Cârlan, de recuperare a dramaturgului Ion Luca (Teatru esențial, Editura Lidianca, 2017, Colecția Recuperări, 1930 pag.), scos din scenă de Nina Cassian, în „Rampa”, 28 septembrie 1947. Ninoșca fusese oripilată de piesa Salba reginei care „ațâța” la „ură de rasă”, vizând-o pe... Ana Pauker printr-un personaj: arhiereul Ana. Piesa lui Ion Luca a fost „vituperată” (verbul epocii) ca „o piesă huliganică”. În ochii dârzei staliniene, nu arhiereul era „vulpe diplomatică”, habotnic dogmatic”, ”vărsător de sânge nevinovat”, ci „Ana noastră”, cum o alinta Brucan, în „Scânteia”.Magda Ursache

Magda Ursache
DES -FIINȚĂRI
Nu-mi propusesem să scriu iarăși în apărarea reperelor identitare, cum am făcut-o în atâtea rânduri, dacă nu l-aș fi văzut pe Theodor Stolojan, sâmbătă , 12 octombrie, într-o emisiune TV.Tocmai salutam intreprinderea lui Nicolae Cârlan, de recuperare a dramaturgului Ion Luca (Teatru esențial, Editura Lidianca, 2017, Colecția Recuperări, 1930 pag.), scos din scenă de Nina Cassian, în „Rampa”, 28 septembrie 1947. Ninoșca fusese oripilată de piesa Salba reginei care „ațâța” la „ură de rasă”, vizând-o pe... Ana Pauker printr-un personaj: arhiereul Ana. Piesa lui Ion Luca a fost „vituperată” (verbul epocii) ca „o piesă huliganică”. În ochii dârzei staliniene, nu arhiereul era „vulpe diplomatică”, habotnic dogmatic”, ”vărsător de sânge nevinovat”, ci „Ana noastră”, cum o alinta Brucan, în „Scânteia”.
În interbelic, Ion Luca avusese un remarcabil succes scenic; înainte de 1947, cum scrie N.Cârlan, deținea „peste 10 piese viabile”; se situa categoric, crede istoricul literar din Suceava, peste Valjan, Kirițescu, G.M. Zamfirescu. Pe legionari îi iritase cu Icarii de pe Argeș, pe comuniști cu eseul Bolșevism și creștinism, din 1922. Odată intrat în ceea ce Monica Lovinescu a numit „persecutarea inocenților”, Luca n-a mai ieșit din ea. A rămas până la sfîrșit un inocent persecutat. După expulzarea executată de Nina Cassian, nu l-au mai ajutat nici măcar compromisurile. Din disperarea provocată de marginalizare, colaborase cu Mihai Novicov la Sunt flori care mijesc toamna ,așa cum o făcuse și Cezar Petrescu. Intransigentul Eduard Mezincescu l-a acuzat pe Ion Luca de lipsa „intransigenței revoluționare” și de „necunoașterea principiilor dictaturii proletariatului”. Doctoratul în teologie a atârnat greu pe talerul balanței sistemului ateist: „Așa nu!” Luca a mai încercat să scrie – bietul om- după criteriile strâmbe și strâmte ale ideologiei realist-socialiste. A ratat, deoarece nu credea în ele. S-a retras la Vatra Dornei, trăind dintr-o pensie modică (om cu două doctorate , vorbitor a zece limbi), unde a și murit. Acolo a scris, în 1956, Când țipă animalul, pe tema degradării umanității. Salvarea posibilă? Instruirea, educația, la nivel înalt, dar și arta, exact ce nu intra în vederile „literaturii” de partid; Ion Luca n-a intrat nici în vederile Editurii Junimea, preocupată de reportaje socialiste, suiș sigur al directorului spre vârf CC/PCR.

Mii și mii de ființe fără vină erau sacrificate sălbatic în anii de crunt lagăr exterminator, după regulile terorismului, în numele ideologiei „active”. Vai omului aflat sub astfel de vremi! George Ungureanu, în Camera zero (Editura Fundația Culturală Alexandru Bogza, 2009) narează cum a stat 401 de zile în lanțuri, așteptând o execuție anunțată, o moarte anunțată. Există oare o tortură mai cumplită? Și de ce? Pentru că i s-a propus să devină ofițer de Securitate sub acoperire și bucovineanul a refuzat.Fugise de sub escortă,de la Securitatea Covasna, stătuse ascuns șapte ani , prins și condamnat pentru „insurecție armată”. După ce pedepsa i-a fost comutată în muncă silnică pe viață, l-au transferat la Aiud, până în 1964. Și-a găsit mama oarbă de atâta plâns, fratele cu spinarea ruptă în anchetă, cumnatul paralizat în urma bătăilor , copilul cu nume schimbat și soția plecată la altul.
Într-o pauză de scris, televizorul mi l-a adus pe „dragă Stolo” triumfând, abia ieșit din sevraj după drogul puterii politice.Bărbatul de stat finanțist găsise modalitatea de a scoate țara din criză. Nu, nu prin tăieri de pensii și de salarii, ci prin alt fel de tăieri : des-ființări de institute de cercetare a Istoriei. Sunt prea multe, a declarat europarlamentarul , cu știuta sa fentă de falcă. Ce să mai investim în cercetare când sunt altele de făcut?

Proletcultiștilor nu le-a plăcut teatrul istoric al lui Ion Luca; lui Stolojan nu-i place Istoria, iar școala Boia o re-elaborează iarăși, după ce Roller a intrat cu cizma sovietică în laboratorul ei. Minciuna ,după Lenin, trebuia să fie violentă și a fost. E prea mult, mi-am spus folosind telecomanda, să suport de două ori într-o viață dez-naționalizarea : o dată sub ocupație sovietică, a doua oară în constructul UE , fost CE. Comunitate Europeană ar fi sunat mai bine. Ambalajul vestic e mai tentant, mai...jelly bon : să ne lăsăm planificați, fără grijă, fără teamă, de un suprastat, de un supraguvern, nu de noi înșine. Or, primul pas spre dispariția statului este instalarea catalepsiei naționale, cum avertiza Dan Culcer în Jurnalul unui vulcanolog (26/11/ 2011).

Polticienii trădează pe oricine, în afară de ei înșiși.Acum e mult mai clar că propaganda contra României, ca stat barbar, sângeros, înapoiat, a început cu imaginea dată de TVRL(iberă): femeia cu burta spintecată , ca să i se smulgă din ea copilul, rana fiind legată apoi cu sârmă; a urmat cazul Mihăilă Cofariu și ruga Anei Blandiana ca omul bătut și căzut inconștient pe asfalt să nu fie ungur, cum a dat știre Channel 4 al Televiziunii britanice. Nu era ungur, ci român sadea, dar Channel 4 n-a dezmințit.Au urmat campanii contra rasiștilor de români care-i alungă pe țigani peste granițe și nu acceptă autonomia ungurilor; criminalii români năpădind Italia; românizarea forțată a minoritarilor (dezinformare Tökes), în timp ce maghiarii maghiarizează și cimitirul. Toate minciuni enorme, care, repetate, au devenit adevăruri. Ca „românizarea basarabenilor, delict al statului român”.

Vaca nebună e românească, la fel carnea (de cal) trimisă din România pentru lasagna Italiei, toți peștii din Tisa au fost uciși cu cianuri de români etc., etc., dovedind că statul nu-și poate îndeplini atribuțiile, deci, după unii experți în urzeala tronurilor și a scaunelor, ar cam trebui să dispară.Or, trebuie să fim înguști la minte sau tulburați mental ca să acceptăm dispariția statului.
Oare cunoaște Stolojan avertizarea lui Vladimir Bucovski? Viitorul nu sună bine, scrie disidentul,văzându-l ca pe un amestec de Lenin, Troțki, Soros.După comunism cu forța, globalism cu forța. Ce urmează? Sexomarxism , șubrezirea Bisericii (la care sapă cu râvnă Caramitru Jr., care n-are nici Dumnezeu, nici Maica Domnului), capcane tehnologice de manipulare, cenzurarea opiniei contrare... Florian e în postură de vameș; vom scrie cu „permis de adevăr”(mulțumesc, Petre Isachi!) de la Institutul „Elie Wiesel” despre Mircea Vulcănescu, rămas, proces după proces, sub sentința „criminal de război”? Ca să dau alt exemplu de nefiresc postsocialist după nefirescul dejist-ceaușist: iată că suntem intimidați prin amenințare. Se derulează procesul Liiceanu versus Antonesei.Ne așteaptă condamnarea nu neapărat la frică, însă sigur la ceea ce numea Pr. Ioan C. Teșu „teama de teamă”. Alt semn rău: după Uniunea Scriitorilor de la Aiud, fondată de Petre Pandrea, o să se ajungă la Uniunea Exclușilor din USR?
„Dragă Stolo”, zis și Clăbucet, declara dăunăzi că ar trebui tăiat bugetul prea multelor institute de cercetarea Istoriei. În alte cuvinte, Moartea Istoriei. Îi lipsea coasa lui Boc, că de seceră și ciocan a dispus destulă vreme. Iar adevărul adevărat este că, fără a ține în minte trecutul, nu putem construi adevărul. În varii forme, de 30 de ani încoace, interesul național pare un concept depășit.Scrie Petru Ursache în Antropologia, o știință colonială, carte ajunsă la a doua ediție : „Vrem să fim o populație submorală și nu o comunitate identitară, ascultând de un cod moral.Se cultivă nu altruismul, nu loaialitatea necondiționată față de etnie și valorile ei, ci o atenție exclusivistă pentru sine.”
După Eminescu, întâiul creator de canon: „Patria vine de la cuvîntul pater și numai oamenii care țin la instituțiile părinților lor, la peticul lor de pământ sfințit de sângele părinților pot fi patrioți”.Iar pentru mulți dintre români patria a devenit „clișeu inept”.Un prof. univ. de istorie vorbea, la un post TV, de „mândrie națională ” . O făcea cu fereală, temându-se de „cea dusă în altă parte”. Care parte? Patriotism , naționalism cumva? Prin Legea 127/2017 s-a declarat Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste. Dar fără ecou în școală.Cunosc elevii jertfele liceenilor din anii cumplitei prigoane comuniste? Cunosc aspecte din viața celor care i-au precedat pe băncile școlilor, de unde au fost luați și aruncați în experimentul „reeducării” cu bâtă și rangă? Și s-a întâmplat nu numai în închisoarea Pitești. Domnul Al. Florian se luptă cu plăcile comemorative, cerând demontarea lor.Un exemplu de amputarea memoriei? În orașul lui Elie Wiesel ,Sighet, a aflat o placă la Colegiul Național „DragoșVodă”, datată 18 iunie 2014, în memoria elevilor din „ lotul Vișovan” (Prof. Aurel Vișovan), ajunși la Pitești pentru apărarea valorilor naționale și creștine.Colegiul din Sighet se află pe locul al doilea din țară privind numărul elevilor arestați, după Liceul „Radu Negru” din Făgăraș.Domnul Florian a acționat operativ.

Soluția contra neo-marxiștilor transnaționali din angoasă de extremă stângă? Să-i sensibilizăm pe tineri prin documente, prin lecturi grele ca Închisoarea noastră cea de toate zilele (Ion Ioanid), Patimile după Pitești (Virgil Ierunca), Gherla (Paul Goma), Jurnalul fericirii (N. Steinhardt), Tortura pe înțelesul tuturor ( Constantin Florin Pavlovici), Amfiteatre și închisori (Nicolae Mărgineanu), Tăblițele de săpun de la Itșep-It (Mihai Buracu), Amintiri din temniță.20 de ani în Siberia (Anița Nandriș-Cudla), Șase ani în infern (Ilie Lazăr), Dumnezeu a murit în Bărăgan (Victor Aciocîrlănoaiei)... Autori din ceea ce Petru Ursache numea „Patrimoniul durerii românești”, Cicerone Ionițoiu, Arșavir Acterian, Nistor Chioreanu, Aurel State, Marcel Petrișor, să fie lecturi obligatorii ca și clasicii. Sau clasicii nu mai sunt obligatorii? În Raportul lui V.Tismăneanu se cam trece cu vederea oroarea terorii comuniste. De ce să se înțepe cu sârmă ghimpată sufletul tinerilor doritori de divertisment TV? Chin și amin?

Cutremurătorul film despre Experimentul Pitești are puțini spectatori: e incomod, chiar traumatic să mesteci pop corn când ecranulse umple de sânge. Oare fanfarele de ziua națională, mult hulitele surle și trâmbițe n-or fi și ele bune la ceva? Contra lor se manifestă acerb uteciștii care organizau primirile lui Ceaușescu plus Elena, cu ștergare și colaci, cu ciobănași legați la brâu cu tricolorul. Salus patrie suprema lex, hotărâseră anticii. Dar cine mai știe ce înseamnă asta, dacă spiritul latin și limba latină nu ne mai sunt de trebuință? Dispare din curriculum Latina, se micșorează numărul orelor de Română, se declară că patrimoniul nostru e sărac, puțintel, ce să-l mai păstrăm ? Țăranul clasic cu datina lui cu tot a fost trimis la muzeu și muzeul poate fi desființat și transformat în cinema pentru filme LGBT. Ce familie tradițională? Școala Ardeleană a fost subiectul meu la examenul de admitere în Facultatea de Filologie ieșeană, în 1962, anul unui început de dezgheț, re-înghețat în 1971.Un manual alternativ a des-ființat-o postsocialist.Pentru comuniștii atei, teologia era o bardă, religia-opiul popoarelor, preoții - reptile de zdrobit în pușcării, Sf. Scriptură- de înlocuit cu Scriptura Stalin, demonul care-i bântuie iarăși pe neo-marxiștii iubitori de Jean –Paul Sartre și de necredința filosofului : „Eu nu cred în Dumnezeu. Descurcați-vă!” Andrei Cornea, în „22”, ia în râs, dar cu pana-n pană de umor, ideea unui kominternism redivivus : „Noi, neo-kominterniștii”. Adevărul e că se inventează portițe de scăpare pentru Ana Pauker și pentru Nicolschi, pentru Valter Roman ,care i-a scris lui Litvinov (șeful kamisiei), în 18 iulie 1944, că problema transilvană trebuie rezolvată prin constituirea unui Ardeal independent, iar „granițele acestuia” să fie „garantate” de URSS (first!), de Anglia și de SUA.L-o fi auzit, peste veac,Kelemen Hunor?

Cum o să-i intre-n cap candidatului la președinția României că Unirea de la 1 Decembrie 1918 n-a fost „condiționată” , n-a fost „provizorie”? Poți să-i pui sub ochi 1228 de „credenționale”și nu crede neam în Unire ,cum a dovedit-o încă o dată la al paișpelea Congres al UDMR, în februar, 2019. Un aide-memoire pentru Kelemen Hunor? Legea Educației Apponyi a închis sute de școli românești: „Toate școalele să fie prevăzute cu emblema ungară”. Leonte Răutu, călăul culturii române, are parte de reconsiderare, ca om de vastă cultură, nu și marile conștiințe. Pleșiță generalul nu s-a sfiit să se laude cu bătaia administrată personal lui Paul Goma, „unicul Goma”, așa cum îl numește Petru Ursache. S-a încercat și se încearcă învrăjbirea catolicilor cu ortodocșii, de 30 de ani încoace; se sapă răzbit la vrajba ortodocși- greco-catolici, romano-catolici etc. Episcopul Inocențiu Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Timotei Cipariu, Iuliu Maniu, Vaida-Voevod, Vasile Lucaciu, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băsești, Ion Bianu, Ion Agârbiceanu, Coșbuc, Ovid Densusianu, Iuliu Hațieganu au fost greco-catolici și militanți pentru Unire. Da, cultul greco-catolic număra aproximativ două milioane de credincioși; avea 1700 de preoți când a fost des-ființat. Deținea o mitropolie de Blaj și patru episcopi de Cluj, Oradea, Maramureș, Lugoj. Dura de la 1701, când, în 1948, 2 decembrie, sub Justinian Marina, a fost –repet- des-ființat. Nu se spune însă că Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului a refuzat să meargă la Blaj pentru a prelua catedrala greco-catolică și biblioteca Academiei Teologice; nici că, în 1946, Bartolomeu Anania l-a elogiat public pe Iuliu Hossu, asumându-și riscul de a fi arestat. S-a vorbit destul, măcar în anul Centenarului, de jertfa lor? Ici-colo, cu fereală, trendul e altul: să intrăm în golul memoriei. După intervenția premierului Stolojan, dispus să dispună des-ființarea cercetării Istoriei, s-a dat reclama :„Dormeo: atât de WOW!” Se întâmplă multe: și în dauna sacrului, și în dauna eticului, și în dauna etnicului. Au fost stârpiți fără milă călugări (Sandu Tudor) , mari ierarhi (Monseniorul Ghika), simpli preoți, judecați și închiși pe „loturi”, creștini cu toții. Interbelicii? Niște antisemiți! Nae Ionescu? A scris prea puțin ,ca și Mircea Vulcănescu. Noica? A scris prea mult. În ce-l privește pe domnul Al. Florian, este, ca tot românul, imparțial : are ce are și cu unii, și cu alții, și cu ortodocșii, și cu greco-catolicii: cu patriarhul Miron Cristea, cu mitropolitul Visarion Puiu, cu unionistul Mircea Vaida –Voevod, primul prim-ministru al României Mari, dar mai ales cu „Sfântul Închisorilor”, cum l-a numit Steinhardt pe Valeriu Gafencu, adevărat „om ceresc”. Acuzațiile sunt false, când nu sunt infantile: că biserica ar discrimina femeile de etnie țigănească ori i-ar fi înrobit pe țigani.De dezrobire n-or fi auzit detractorii? Nici de Vasile Alecsandri și de prietenul său, Porojan? „Am pierdut, scrie poetul, în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele”. Și încă : „eram amândoi egali dinaintea soarelui”; „lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră”. Vă aduc aminte că, prin lege, în 1948, s-au suprimat Școala Superioară de Arhivistică și Institutul de Istorie Universală, pentru a se face loc Institutului Maxim Gorki, ca să învățăm limba sovietică de lemn, cântând. Iar tov. Igor Dodon știe că nimic altceva nu-i unește pe Ion cu Ivan decât limba rusă și o propagă răzbit. Urăște românește în limba rusă sau iubește rusește în limba română? Iar acad. Ion Druță , membru de onoare lansează aberația că limba moldovenească e bunica limbii române și mai visează la Moldova Mare, până-n Carpați. Bolșeo-comuniștii aveau ce-aveau cu granițele, cu identitatea națională, cu tradiția, cu credința, cu tot ce era cultură amprentată etnic.

Acum, distrugerea continuă. După Kamisia, Comisia; după Komisari, alt soi de comisari. Un politician încerca să ne liniștească ,spunând că există două logici geo-politice : una pentru Est, alta pentru Vest. De ce-om fi atât de docili? România a îndeplinit din 2011 criteriile tehnice pentru Schengen. Când olandezul Mark Rutte a spus că nu, nu le-am îndeplinit, cu gândul la portul Constanța, cum a scris presa rămasă independentă, trebuia să fie scos afară : Aici nu-i spațiu Schengen.Du-te acasă. Ce-i de făcut? Ce altceva decât să ieșim odată din starea asta nefericită de amorțeală, de toleranță, să nu ne lăsăm cuprinși de „frica de frică”. Și poate că vremea n-ar mai vremui și am cunoaște un avânt național stimabil. Vreme trece/Vreme bine. Da, cu b de la bine.

Magda Ursache