Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Ioan ROSCA. Analiza contrarevolutiei din 1990: O revenire

Concluzie? 3.4 O revenire imaginară… Cei ce am reuşi să coborîm de pe Everestul ucigaş al ascensiunilor filosofice extreme, înainte de a fi răpuşi de lipsa aerului (materiei spirituale), ar trebui să re-construim, asumîndu-ne situaţia demiurgică- deci arbitrară, un spaţiu coerent de sensuri, de care să putem sprijini un păienjeniş de atitudini, misiuni, acţiuni. In amenajarea vechilor/noilor cuiburi ale gîndului ne-am putea lăsa pilotaţi de coerenţa adecvării la o nouă realitate sau motivaţi de bucuriile rezonanţelor cu sinele din trecut. Dacă am procedat la deconstrucţie cu oarecari menajamente, vom mai găsi material de zidit printre ruinele fostelor noastre înjghebări, poate chiar întregi clădiri conceptuale, rămase în picioare- cu temelii valorice cu tot- mulţumită continuităţii/inerţiei existenţiale. Să spunem că am alege întoarcerea în sine, întru Bine. Am descoperi atunci de ce se poate re-crede în ceva, de ce te poţi împlini ca adept al dreptăţii sau adevărului- sfidînd teama de zădărnicie. După care, coborînd spre un nivel mai concret , ne-am regăsi "datoriile", acele sarcini/răspunderi care ne întăresc unuitatea/forma, combătînd transformarea devenirii în destrămare. Mai e un pas pînă la acte, dar bănuiesc că aici reconstrucţia internă nu mai poate evita dimensiunea socială- totul depinzînd de ce fac şi cei din jurul nostru, cu care ne-am sincronizat sau nu, pe drum. E deja greu să-ţi ţeşi singur o religie socială, dar să o şi practici fără colaborări- devine absurd. Dacă am trece şi de hopul acesta, împreună cu cei cu care am rămas în rezonanţă, am putea recuceri poziţia din care am plecat, cu avantajul de a fi parcurs spirala ce ne-ar permite să jucăm cu chef, deşi ştim că jucăm- şi chiar ce , cum, şi de ce. Atunci ar apare din nou, în lumină întărită de întunericul din care revenim, umbrele celor care au mers pînă la capăt în apărarea demnităţii. Şi mişcîndu-ne dezinvolt printre etajele peşterii lui Platon, am repercepe păpuşarii care au terciut destinele celor înlănţuiţi de regimul comunist, care ne-au irosit scînteia vieţii. Intii, actorii direcţi, instrumentele oarbe ale represiunii, mercenarii şi profitorii. Apoi, în fundal- stăpînii dinăuntrul lagarului, în culise-regizori externi şi în prim plan- marionetele "civice" (vezi si [96]) . Vom re-constata că păpuşarii de afară s-au aliat cu ticăloşii locali întru paralizarea emancipării victimelor- care nu convine paraziţilor mondializaţi (vezi şi [97]). Reveniţi la nivelul simplu/curat de discernămînt, curăţaţi de propagandă, vom sesiza de ce condamarea comunismului a fost înlocuită cu denunţarea "antisemitismului" (vezi şi [98, 99]), răsturnare care revalidează sentinţele Tribunalului poporului şi spune tot despre destinul ţării. Faptul că "sfinţii închisorilor" trebuie consideraţi iar "bandiţi" (vezi şi [100]) arată pe ce mîini am ajuns/rămas, mutînd lumina de la est la vest. Dezbăraţi de toxinele ideologice care ne-au paralizat, vom revedea sintetic istoria încercării de ridicare a naţiunii Române şi vom observa piedicile de care s-a lovit şi care sînt pe cale să o răpună, jertfind-o pe altarul unui cosmopolitism anihilant, legitim pentru anumite plămădiri conştienţiale, dar incompatibil cu justiţiarismul. S-a suferit prea mult pentru ca renunţarea la visul românesc să nu ne scopească. Am sosit la capătul incursiunii regresive: aici ar urma să recucerim candoarea cu care sălbăticii din care ne-am diluat işi făceau bărbăteşte dreptate…

7 iulie 2020

Ioan Roşca (PhD în fenomenul explicaţiei, http://www.ioanrosca.com/ ) P { margin-bottom: 0.21cm }A:link { so-language: zxx }