Lucrarea regretatului istoric Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953,Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2009 oferă un valoros studiu asupra structurii, mijloacelor și metodelor de propagandă folosite de regimul comunist de la București pentru a deforma realitatea înconjurătoare. în această perioadă metodele folosite s-au îndepărtat foarte puțin de modelul original sovietic, anume introducerea cenzurii și desființarea presei independente de voința comuniștilor, iar, poate cel mai important aspect; creearea unei vaste rețele de propagandiști pe tot cuprinsul țării. Secția Propagandă și Agitație a Comitetului Central organiza practic acest vast sistem de mesaje și acțiuni menite să creeze o altă realitate, iar pentru acest scop avea la dispoziție fonduri practic nelimitate. Fabricile confecționau materialele de propagandă în afara orelor de lucru, încălcându-se astfel legea, dar ca întotdeauna în cazul descoperirii acestui fapt erau găsiți vinovați membrii de pe treapta ierarhică inferioară a partidului. Acest asalt asupra societății românești este greu de evaluat în ceea ce privește impactul asupra majorității populației, care era în proporție de 80% analfabetă. Trebuie să ținem cont de importanța “agitației” vizuale, mai ales în lumea rurală, unde gardurile și zidurile erau pline de fraze scurte și concrete, care chemau la lupta de clasă. Caricatura a avut deasemenea un rol important în acest proces oferind imaginea idilică a țăranului îndrumat de partid luptând împotriva burghezului odios ce își vindea țara pe dolari. Nu putem expune în această recenzie toate subiectele analizate de autor, astfel încât ne vom rezuma la două cazuri reprezentative pentru minciuna ajunsă adevăr de stat și de partid. Constantin Brăncuși, personalitate artistică cunoscută în toată lumea devenea acum un simplu “exponent al decăderii artei burgheze” în comparație cu sovieticul Muhina, iar în “Lupta de clasă” un anume Fărcășanu teoretiza asupra subiectelor artei de tip comunist “Dintre marile teme ale artei zilelor noastre, o deosebită însemnătate are redarea marilor genii ale omenirii muncitoare, Lenin și Stalin”. Frază demnă de o antologie, nu a rușinii, ci mai degrabă a absurdului, arta în sens european înseamnă libertate de creație, glorificarea unor zei creați de puterea militară a unei formațiuni statale amintesc de marii hani mongoli și nu de Erasmus din Rotterdam. Propaganda referitoare la problema Basarabiei în această perioadă dură, în care compromisurile cu puterea politică au fost de un servilism rușinos, ilustrează cel mai bine mizeria morală a spațiului public românesc și “caracterul antinațional al puterii comuniste”. Surprinzător pentru unii acestă problemă delicată nu a fost combatută de istoricii epocii Ceaușecu, cavalerii cruciați ai unui naționalism cu voie de la partid, prost înțeles și prost aplicat, dovadă situația actuală a percepției din România asupra problemei Basarabiei. Conferința radiofonică intitulată A 8-a aniversare a creării Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești difuzată la 2 august 1948 ne lasă fără comentarii asupra modului stalinist de rescriere a istoriei recente: “Acum 8 ani, la 2 august 1940 a fost creată Republica Socialistă Moldovenească. Moldova sovietică este una dintre cele mai tinere republici sovietice unionale. în 1940, după eliberarea Basarabiei, poporul moldovenesc s-a reunit într-un singur tot, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, realizându-și astfel visurile și speranțele seculare. Regimul sovietic a adus poporului moldovenesc nu numai libertatea politică, dar a creat și baza materială trainică pentru un rapid progres economic și cultural”. După cum remarcă autorul “mai mare înjosire pentru România decât aceste cuvinte rostite de un crainic român, în limba română și la microfonul Radiodifuziunii Române, este adevărat că dominată de comuniști, nu credem că putea exista”. Lucrarea lui Eugen Denize nu este completă, autorul mărturisește că nu a avut acces la arhiva Secției de Propagandă și Agtație a Comitetului Central, dar deschide drumuri în acest domeniu. Lectura este antrenantă și pornește de la o privire generală asupra sistemului de propagandă și termină cu prezentarea unor cazuri concrete, reprezentative pentru a ilustra modul practic în care se aplicau directivele conducerii. Ramâne ca pe viitor, tinerii istorici să completeze istoria propagandei comuniste pentru a despărți adevărul de minciună.
Petre Draghici

Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953,Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2009


Nota: Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953,Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2009