Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 102 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Capusile editoriale (II). Proprietari fara proprietate
    Scris la Tuesday, January 18 @ 20:04:21 CET de catre asymetria
    Lecturi critice Am tot scris despre întâmplări cu editori, despre necazuri legate de tipărirea în tranziție. Nu din răzbunare, nici măcar din silă, ci pentru a semnala (poate și corija) acel „vițiu de conformație în viața literară”, cum formula G. Călinescu.

    Magda URSACHE
    Căpușile editoriale (II). Proprietari fără proprietate
    Nu, nu-mi este proprie „iubirea de stăpânie”, cum numea averea Efrem Sirul. Urăsc, însă, cleptomania literară, dar și încălcarea proprietății intelectuale. La pila și ploconul din vremi ceaușiste, s-a adăugat furtul.
    Cu un rapt editorial ne-am confruntat și noi, eu și Petru Ursache, așa că „Plagiatul secolului”. Cazul Tolstoi mi-a sunat foarte cunoscut. Rezum: schimbând titlul din Jurnal în Memorii (n-a avut editura Adevărul Holding S.C. – Adevărul Holding SRL un lector capabil să facă diferența elementară între un diarist și un memorialist?), Gheorghe Stanca (numele nu literar, ci de plagiator fiind Ghenadi Strungar) și-a însușit fără păs, în 2008, un long seller: ediția din 2005 a Jurnalului lui Tolstoi, în traducerea Janinei Ianoși, note, prefață, tabel cronologic de Ion Ianoși, ediție apărută la Editura Ideea Europeană. Hoția se constată cu ochiul liber: prin ce miracol, din 13 volume de jurnal, cei doi traducători, Janina Ianoși și Ghenadi Strungar, ar fi decupat exact aceleași fragmente? Urmele sunt șterse neglijent, ba chiar acel traduttore își recunoaște trădarea. Numai că directorul general peste Adevărul SRL (răspundere limitată), Răzvan Cornețeanu, preia rolul de editor curat: i-a plătit lui Strungar prestația, doar n-o să scoată bani din buzunar bis in idem. E ceva imoral în a trage foloase după o lucrare care nu-ți aparține? Lucrare privată? S-au mai văzut cazuri. Așa că editura Adevărul a cerut suspendarea speței, iar surda aia greoaie, cu balanță și legată de ochi, Justiția, i-a acordat-o în 21 octombrie 2010. Doar autorii sunt proprietari fără proprietate. Despăgubirile pentru paguba produsă traducătoarei și editurii Ideea Europeană pot aștepta. Și așteaptă! Numai între procesul verbal de constatare din 26-04.2009 și rechizitoriul din 03-05.2010 s-a scurs un an. Fundația Culturală Ideea Europeană, care a trecut prin 16 termene de judecată, a cerut, în 15 noiembrie 2010, repunerea pe rol a cauzei: plagiat, preluarea abuzivă a ediției din 2005, proprietatea sa, dar și vandalizarea traducerii Ianoși.
    înainte mult mai este, ca-n poveste. Urâtă: unde drepții nu numai că pierd, dar sunt amendați, intimidați, în timp ce mincinoșii (de la Adevărul) acuză în felul replicii absurde din teatrul lui Teodor Mazilu: „Auzi! Eu i-am dat o palmă și tot el spune că i-am dat o palmă”.
    Există o lege, nr. 8 din 1996, privind drepturile de autor. Și ce dacă? Hoții îți devastează casa, dar și cartea! Geaba a dovedit raportul ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) că Memorii (în 2 volume) de Tolstoi e un plagiat, că Strungar și-a însușit ne-legiuit munca Janinei Ianoși, ba chiar și-a recunoscut fapta ilicită; geaba protestează APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și dezaprobă ARPE (Asociația Revistelor și Publicațiilor din Europa) furtul netrebnic.
    Altă soluție? Să ne adunăm pe-o listă, cerând condamnarea penală a plagiatorilor „recenți”, dar și a celor care încalcă dreptul de proprietate intelectuală. (în timpul comunismului, Eugen Barbu nu și-a spălat rușinea unui plagiat; 21 years after, e altfel?) Statutul USR, abia amendat în februarie 2005, l-am schimbat în primăvara anului 2006. Și atunci, dacă-i atât de lesne de modificat, de ce n-am introduce pedeapsă aspră pentru plagiatori, dar și pentru editori tipărind hors la loi? Adevărul Holding a preluat o afacere interbelică a editurii Adeverul SA, str. Sărindar 9-11, care publica o colecție a Bibliotecii Dimineața. Cea actuală, cu același nume, a dibuit ieșirea prin Sărindar. Fără aplicarea promptă a sancțiunilor, ne mulțumim să parafrazăm butada traduttore-traditore, vârându-l în ecuație și pe editore ca traditore. Asta când nu-ți pierzi umorul și nu cedezi psihic, pur și simplu.
    Am tot scris despre întâmplări cu editori, despre necazuri legate de tipărirea în tranziție. Nu din răzbunare, nici măcar din silă, ci pentru a semnala (poate și corija) acel „vițiu de conformație în viața literară”, cum formula G. Călinescu.
    După tipărirea accidentată a antologiei Mircea Eliade, Meșterul Manole, la Junimea, în '92, cu o întârziere de ani, am fost abordați de un editor care căuta idei-capital sau credeam noi asta: în fapt, tandemul Panaite-Ștefanachi de la Casa Editorială cu nume falnic Moldova se ocupa de literatură din rațiuni de ordin financiar: cei doi poeți visau la averea lui Cioflec, Sfetea și Ignatie Hertz la un loc.
    „Așa să ne ajute... Dumnezil!”, i-am spus lui Petru U. (căruia îi apăruse, în altă carte, o eroare de tipar: Dumnezil în loc de Dumézil), când am purces la reeditarea tratatului de teologie ortodoxă Nostalgia paradisului de Nichifor Crainic. Ne-am spus că prelucrarea FND (fără neam și Dumnezeu), exercitată decenii, trebuia grabnic întreruptă. Numai că Nostalgia a fost carte fără noroc, deși cred că e măcar la fel de bună ca tot ce s-a scris în domeniu de Vladimir Soloviev ori de Losky. Crainic e comparabil cu Berdiaev. Textul a căzut „sub îngrijirea” unei blonde absolvente de Filologie. La prima corectură, l-am găsit pocit bine. îl „modernizase”! Toate conceptele teologice – teandria de pildă, marca lui Crainic – fuseseră ori eliminate ori modificate. Ce-i aia teandria? Nici a îndumnezei nu-i suna convingător duduii. Cel puțin duliștii foloseau croșete, avertizând cititorii că au uzat de foarfecă. Duduia noastră se implicase în text, implementând, cu un verb la modă, vocabule străine autorului. Scrisese Crainic mă bizui, don’șoara schimbase în mă sprijin și pentru acest soi de amatorism editorial voia să fie felicitată: doar nu mai folosea nimenica verbul a se bizui. Pe cine să te bizui? E nașpa! Cool e să te sprijini.
    Am refăcut ce stricase redactorița neștiutoare (alte munci și zile!), ca forma aceea barbară, „îndreptată” să nu ajungă la cititori. Am făcut tot ce înseamnă STABILIRE DE TEXT, minunându-ne: cum e posibil ca un absolvent de filologie să n-aibă cunoștințe elementare în a edita? Să-și închipuie că poți schimba ce și cum pohtești dintr-un autor?
    Nu știu cum se-ntâmplă, dar te trage ața să faci ce nu știi să faci. Incompetența e cât malul printre fondatorii de edituri. Dacă mai ești și maestru al combinațiilor și ai sechela proletară că proprietatea intelectuală nu există (pe autori nu-i plătește din principiu), atunci obții sume frumoase. Rapid. Arta de a muri a cunoscut trei ediții (o știu după prețul schimbat de fiecare dată, afișat pe coperte); beneficiul a fost pentru editori, cei care au muncit la antologie au fost păgubiții.
    Revenind la Nostalgia paradisului, trebuie spus că am trecut peste disputa cu unul dintre proprietarii Casei Moldova, privind care ediție trebuie reprodusă: „Cum, nu ediția princeps trebuie tipărită?” Petru Ursache i-a explicat răbduriu ABC-ul: că nu ediția întâi a cărții se reeditează. Că forma ultimă, revizuită de autor, e textul de bază. Și de ce, în paranteză fie spus, nu s-o fi înființat o secție, măcar un curs de Tehnica ediției, la Universitatea „Cuza”? I-am învățat pe mulți editori postsocialiști cum se face o corectură, cum se colaționează un text, când se folosesc parantezele drepte ori cele unghiulare, cum se transcriu consoanele (raportul lui z față de b/d/g/v ori față de l/m/n), neologismele nefixate în limbă, cum se notează un pasaj eliminat... Mai ales, le-am tot repetat când nu au voie să intervină. Și asta pentru că există „lectori” cu idei și personalitate, dispuși să se amestece „creator” în litera și-n spiritul autorilor. Tot în paranteză fie spus, ingeniosul nu bine ci rău temperat pare trăsătură comună editorilor de școală nouă, deci fără. în defect de ignoranță l-am surprins pe un computerist al Junimii: eliminase semnul exclamării cu care își începe Cezar Ivănescu fiece strofă din Rege-i raiul cel fălos..., Jeu d’Amour (Amintirea paradisului), Doina etc. „Că ce cată semnul mirării la început?” Lucrând la aceeași antologie de poezie creștină, Duh și slovă, Editura Junimea, 2002, am constatat că alcătuirea unui indice scapă multora. Bazându-se pesemne pe „inteligența computerului”, angajatul tiparniței a făcut varză din truditul nostru indice. Lângă Mariana Marin se afla, în versiunea „coreasă”, Marin Sorescu; Ion Mircea și Mircea Dinescu figurau amândoi la M de la Mircea; nemaivorbind de toți Gheorghe din istoria poeziei, trecuți la G: Gheorghe Istrate, Gheorghe Pituț, Gheorghe Lupu, ba chiar Adrian Alui Gheorghe.
    Nostalgia paradisului a apărut cu o prefață de părintele Dumitru Stăniloae. Ce dacă se reproducea ediția a II-a, publicată de Cugetarea Georgescu Delafras, din '42 (cum preciza nota), fără vreo prefață a marelui teolog? Ce dacă studiul propus ca prefață de N. Panaite fusese scris pentru „Gândirea”, când Crainic împlinea 50 de ani? Dădusem un BT, dar nu ne-a folosit la nimic, exact ca omului din Tecuci motorul. Proprietarilor nu le-a păsat că nota ediției spunea una și sumarul Nostalgiei altceva.
    Bref, Casa editorială Moldova ne ceruse o ediție cu studiu introductiv și note. După luni și luni de lucru, constați că pe pagina de titlu nici gând să apară text stabilit de, că prefața a fost împinsă la coadă, că indicele biografic l-a făcut altcineva, din cine știe ce aranjamente. Când Petru Ursache a protestat, editorul moldav, pe cât de ignorant pe atât de arogant, a replicat style bas: „Că doar n-o să punem caru’ înaintea boilor, dom’ profesor!” Boii vin înainte. „Clasicii se editează singuri, n-au nevoie de noi”. Tiparniță să ai!
    Și pentru că exigențele noastre au fost considerate nerealiste, la ediția a doua (cartea s-a vândut excelent), o linie groasă, de 12 puncte, ne tăia complet numele. Postfața lui P. Ursache și cele peste 70 de note, făcute cu osteneală, ca să clarifice tot ce era de clarificat, dispăruseră. Ca și-n cazul jurnalului Tolstoi, urmele fuseseră șterse neglijent. în text, rămăseseră cifrele, de-a-n boulea, care nu mai trimiteau nicăieri. Pe cine interesa cine a fost Eusebiu din Cezareea ori Nicodim Aghiriotul ori Simion Noul Teolog, ce-s erminiile, ce-i cu divinomodo, cu povestirile pahlavi, cu cosmologia mazdeeană și câte altele? Să nu faci o trimitere în... subsol, la adresa acestui tip de editor?
    Lucrurile nu s-au oprit aici. După ce Casa Editorială Moldova s-a scindat (editurile astea se înmulțesc prin sciziparitate ca protozoarele), aud că una dintre părți, a lui Aurel Ștefanachi, a tipărit din nou, fără voia noastră, fără contract, ediția Crainic. Legea dreptului de autor, a fost iarăși încălcată. „Curată murdărie”, spre a folosi sintagma lui Milan Kundera.
    Să ne adresăm justiției? Dacă ai norocul ca acești malonești să nu aibă judecători în familie, atunci poți încerca. Bilanțul meu personal nu-i unul încurajator. Justiția te scoate din necaz d.m.t. (dacă mai trăiești, cum nota Tolstoi), cum merg lucrurile. în rechizitoriul din 2010, procurorul care a instrumentat cazul Jurnalului lui Tolstoi a menționat că-i vorba de plagiat și de furt intelectual. Cu toate acestea, Adevărul a cerut suspendarea și a obținut-o. Așadar avem, ca autori, statut de proprietari fără proprietate și punctum.
    Altă soluție decât justiția? Să nu fie sprijinite financiar decât editurile de prestigiu, după o analiză corectă a lor, în numele unui cod deontologic al bunului editor, iar cei care încalcă flagrant dreptul de proprietate intelectuală să fie trași la răspundere și pedepsiți usturător. Fondurile culturale să nu acorde nici o șansă editorilor hoțomani, ca matrapazlâcurile să nu rămână neamendate.
    La polul opus, al querellei cu editorul de reacredință ori insolent din ignoranță, care are pe lângă tiparniță și un hârdău de zoaie în dotare, se află bunii editori, destui. Profesioniști au fost Iordan Datcu și Ioan Șerb (cu care a lucrat Petru Ursache la Minerva veche). Ca și Mircea Ciobanu ori Cornel Popescu, de la Cartea Românească. Ultimul avea un fel anume de a mângâia cartea nou tipărită. Cum ar fi mângâiat un obraz. în ce mă privește, am colaborat excelent cu Cassian Maria Spiridon (editura Timpul), cu Sorin Pârvu (editura Institutul European), cu Cezar Ivănescu (Junimea), cu Vasilian Doboș (editura Opera Magna), cu Aura Christi (Ideea Europeană), cu Constantin Manolache (editura Libertas, Ploiești). Și, last, but not least, cu Valentin Ajder (Eikon). Cu ei, tipărirea unei cărți n-a fost o cursă cu obstacole.
    Și cultura română a tot avut editori de excepție. Spui Eminescu, spui Perpessicius, spui Aurelia Rusu, spui Petru Creția; spui Hasdeu, spui Mircea Eliade și I. Oprișan; zici Rebreanu, zici Niculae Gheran; zici Arghezi, zici G. Pienescu; zici Sadoveanu, trebuie numit Simionescu. Au mai fost: Modest Morariu, Romul Munteanu, Marin Preda, toți trei târnosiți postdecembrist, în atacul la valori literare. Lui Preda mulți îi datorează cartea de debut, bine difuzată, subliniez. Eu am câteva romane omorâte cu zile prin lipsa de difuzare. Iar un tiraj confidențial presupune drepturi de autor pe măsură.
    Un contraexemplu oferit editorilor precupeți? Iată-l: într-un interviu din „Vremea” (1 decembrie, '35), Rebreanu mărturisea că, fără entuziasmul și înțelegerea lui S. Benvenisti de la Alcalay, Ion n-ar fi apărut. Editorul i-a oferit prozatorului aflat în jenă financiară un aconto de 5000 de lei. Ion a avut o istorie de... roman. Prima variantă a fost aruncată la coș, la percheziția de la centrul de recrutare austriac. Manuscrisul, recuperat cu mare dificultate, a fost pitit în casa de bani a pictorului Jean Steriadi, apoi cusut într-o saltea de Fanny, scos de sub ocupație și trecut în Regat. Când editura lui Leon Alcalay a fost preluată de un alt director, s-a decis: băgăm exemplarele în pivniță. Motivul? Cine o să cumpere un roman de 600 de pagini? Și totuși prima ediție s-a epuizat în patru luni, din 20 noiembrie '20, până-n martie '21. Sfetea i-a cerut lui Rebreanu a treia ediție și i-a acontat alte două, pentru 100.000 de lei. Fără „nasul” lui Benvenisti am fi fost mai săraci cu o capodoperă. Fără Rosetti de la Fundații, fără N. Th. Ionnițiu de la C.R., fără Rudinescu – Socec, C.Ș. Făgețel – Ramuri, Clopoțel și Slavian – Cultura Națională, câte cărți bune nu s-ar fi pierdut? Vă reamintesc: în '47, funcționau peste 20 de edituri excelente: Cartea Românească, Forum, Naționala-Mecu, Lumina Românească, Vatra, Casa Școalelor etc. Câteva, Cugetarea, Socec, Cartea Românească, au fost „demascate” în „Scânteia”: „unii dintre acești editori vor trebui arestați, alții vor trebui să se retragă”. Trebuia făcut loc pentru sovetskie pisateli; pentru editura Cartea Rusă și pentru lanțul de librării cu același nume.
    în momentul de față, condițiile vitrege (un sclav era plătit cu 30 de arginți pe zi) atrag după ele renunțări, ale scriitorilor și ale cititorilor goniți din librării nu numai de prețuri augmentate, dar și de erori editoriale, deopotrivă. Am ajuns, după o statistică recentă, la o singură carte cumpărată pe cap de locuitor, față de 8, în Ungaria.
    Acordă-i o șansă scriitorului român, drag editor! Are nevoie acută de performeri, de virtuozi, nu de căpușe editoriale.
    Magda Ursache

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.43 Seconds