Who's Online
Exista in mod curent, 100 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Eseuri: Vasile Gogea. Anul 2o dupa Petre Tutea
Scris la Sunday, January 23 @ 17:31:24 CET de catre asymetria |
Anul acesta se vor rotunji două decenii de la
moartea lui Petre Țuțea. (Cu patru mai puțini decît de la moartea lui
Constantin Noica.) Avem, oare, de desprins niște trăsături de (ținut)
minte? Nu (mai) știu. Spre con- și (pe cît posibil, dreaptă) în-fruntare
pun aici textul unei conferințe susținută de mine cu ani în urmă.
Iluziile dintîi m-au părăsit, speranțele din urmă mai agonizează încă…
Vasile Gogea
Anul 2o după Petre Țuțea. Proiectul ca împotrivire,
amintirea ca supraviețuire
ianuarie 19, 2011
Petre ȚUȚEA sau Proiectul ca îMPOTRIVIRE
“Istoria filosofiei - scrie undeva filosoful român
la care ne vom referi în intervenția noastră - consemnează faptele
filosofice, adică modul cum au înțeles filosofii să rezolve problemele
omului, naturii și Divinității.”
Parafrazînd aceste rînduri, am putea spune că și istoria
tendințelor filosofice “ilegale” din spațiul socialismului real va
trebui să consemneze fapte, adică gesturi și atitudini filosofice, sau
numai culturale, care s-au opus discursului oficial, totalitar.
Biografia civilă, dar mai ales intelectuală a filosofului român Petre
Țuțea ilustrează plenar o asemenea coerentă și consecventă opoziție.
Poate părea paradoxal, dar este, astăzi, mai ușor a vorbi
despre Petre Țuțea în afara României decît în interiorul ei. Scenarist,
regizor și actor al celui mai impresionant spectacol intelectual din
ultimii patruzeci-cincizeci de ani ai “scenei” culturale românești,
Petre Țuțea este – pentru moment – mai mult o legendă decît o realitate
corect percepută și valorizată. Biografia sa tinde să acopere opera iar
anumite atribute – izolate artificial – ale acesteia constituie tentații
greu represibile ale unor discursuri politice radicale de înglobare și
adjudecare, într-un efort de legitimare a tendințelor de reabilitare a
sentimentelor de demnitate și specificitate naționale.
Petre Țuțea s-a
născut la 6 octombrie 1902, în satul Boteni (în ținutul Muscelului,
zona sub-carpatică a Munteniei), într-o familie de preoți ortodocși. La 9
ani, rămînînd orfan de tată, ajunge copil de trupă. Excepțional dotat,
este trimis la studii de ofițerii unității și ajunge, astfel, elev la
Liceul “Gheorghe Bariț” din Cluj, apoi student la facultatea de
Drept a Universității din același oraș transilvan. După absolvire,
studiază formele de guvernămînt la Universitatea “Humboldt” din
berlin. Revenit în țară, intră în cercul filosofului, profesorului și
publicistului naționalist, de dreapta, Nae Ionescu, care-i și oferă o
rubrică în “Cuvîntul“, publicația pe care o conducea. După o
scurtă perioadă de cochetărie cu cercurile de stînga, va opta definitiv
pentru o pziție de dreapta, fără a se angaja în excesele extremiste ale
acesteia. (Dealtfel, referitor la acest “intermezzo” socialist din
biografia sa, va mărturisi mai tîrziu: Orice om cu inima curată, la
vîrsta de treizeci de ani, nu poate fi decît de stînga. Dacă rămîne de
stînga și după alți treizci de ani, înseamnă că e cretin.) în toată
perioada dintre cele două războaie mondiale, dar și după aceea, este
unanim recunoscut ca șef al promoției Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea
Vulcănescu, Vasile Băncilă, Constantin Noica. în timpul guvernării
Mareșalului Antonescu ocupă funcția de director general în Ministerul
Economiei.
După instalarea regimului comunist în București, Petre Țuțea
e condamnat mai întîi la 5 ani închisoare (1948-1953) și apoi la 18 ani
muncă silnică, din care execută 8 ani (1956-1964). în perioada
detenției a transformat locurile cele mai cumplite de recluziune în
“catedre”, dezvoltînd un extraordinar discurs în care a făcut apologia
valorilor fundamentale naționale și creștine, ca orizonturi inelienabile
ale aparteneței culturii românești la Europa.
După 1964 începe o perioadă pe care cei mai apropiați
auditori ai lui Petre Țuțea au numit-o “socratică“. Aproape
trei decenii, în cîteva din cele mai celebre cafenele din București,
filosoful va dezvolta unul dintre cele mai monumentale discursuri din
spiritualitatea românească și va construi – cu cele mai efemere
elemente, cele ale biografiei sale proprii – unul dintre cele mei
exemplare destine intelectuale. în tot acest timp, Petre Țuțea va da
viață unui model al înțeleptului în Cetate, simultan, concurent
și solidar totodată, celui dezvoltat de contemporanul și prietenul său,
Constatin Noica, în ceea ce s-a numit “Școala de la Păltiniș“.
“Cît îl privește pe Petre Țuțea – scrie unul dintre
cei mai apropiați prieteni din acești ultimi ani ai filosofului, Ion
Papuc - el filosofa, oricît de mult făcea apel la cărți, și făcea,
el filosofa după viață, în contact cu viața, provocat mereu de viață.
Aceasta îl interesa, în mod preponderent, dacă nu chiar exclusiv, viața
colectivităților umane cărora aparținea, și ale căror norme vroia să le
stabilească, deducîndu-le sau elaborîndu-le pentru a le impune apoi.”
“Ce poate fi mai semnificativ în acest sens – notează
mai departe Ion Papuc - decît faptul că îndată ce iese din
închisoare se dedică, cu un înspăimîntat sentiment al urgenței
naționale, se dedică elaborării unui Proiect de reformă economică a
țării, pe care-l și transmite imediat șefului de atunci al statului (Nicolae
Ceaușescu, n.n.), convins că va contribui în acest fel, că trebuie
să-și aducă contribuția proprie la salvarea dezastruoasei economii
naționale.”
Acest fapt filosofic – în înțelesul pe care l-am
evocat la începutul intervenției – se petrecea în 1965. Avînd în vedere
semnificațiile lui politice, conjunctural accentuate, data la care Petre
Țuțea înaintează conducerii României comuniste Proiectul de
Tratat are o importanță aparte. “Primăvara de la Praga”
încă nu se declanșase, iat dictatorul de atunci al țării nu jucase încă
celebra “scenă a balconului” care avea să păcălească buna
credință a multor intelctuali de valoare din România – și nu numai –
după august 1968. Singurul “răspuns” pe care regimul l-a dat inițiativei
filosofului a fost suspendarea dreptului de a mai publica în presa
vremii (apucase să semneze cîteva eseuri în revista Familia din
Oradea). în felul acesta, un Proiect de recostrucție pe
principii filosofice a “întregului național“, considerat în
perspectivă cosmică, deși ar fi putut fi confiscat de discursul oficial,
din ce în ce mai agresiv – și mai fals, totodată – naționalist, s-a
transformat într-un sublim gest de împotrivire la “viitorul unic,
luminos și ireversibil” pe care planificatorii “comunismului inevitabil
victorios” îl pregăteau în retortele K.G.B.-iste de la Moskova.
Textul Proiectului de Tratat (publicat
în 1992 la Editurile Pronto, din Brașov și a Uniunii
Scriitorilor din Chișinău sub îngrijirea și prefațat de filosoful Aurel
Ion Brumaru) dezvăluie un gînditor politic original, ambiționînd
sinteze monumentale, preocupat de găsirea unor soluții alternative la
problemele lumii în care trăiește.
“Politicește – și cităm acum din Prefața
semnată de Aurel Ion Brumaru – Petre Țuțea e un conservator (…). La
tinerii ce-l înconjurau, comparîndu-i cu cei îmbătrîniți în politichie
și felurite rele, el aprecia nota conservatoare: e ceva miraculos cum o
identificase la aceștia încă înainte cu două decenii: revoluția din
Decembrie 1989, a tinerilor, confirmîndu-i în acest sens intuiția.
Despre conservatorism ca atitudine politică, Petre Țuțea avea să spună,
într-o convorbire cu un publicist cunoscut, acestea: Conservatorii
mari nu sunt reacționari pentru că au de partea lor legile eterne ale
lui Dumnezeu.”.
Această scurtă caracterizare
dezvăluie una din sursele “de fundal” ale gîndirii filosofului român, și
anume una care nu putea să nu-l așeze pe poziții de ostilitate în
raport cu un regim care își făcea un titlu de glorie din ateismul său
agresiv: este vorba de fundamentarea creștină a vieții și operei sale.
Această fundamentare (expusă explicit într-o altă lucrare apărută și ea
postum: Reflecții religioase asupra cunoașterii) ordonează
axiologic și orizontul Proiectului de Tratat. Constrîns
de un context în care “convenția culturală” și “contractul social” nu
îi erau deloc favorabile, Petre Țuțea își începe Proiectul pe
baza “principiilor cooperatiste” – principii desprinse din istoria
economică universală, așa cum au fost ele ilustrate în istoria ideilor,
instituțiilor și faptelor economice. Dar, nemulțumit de sugestia
eufemistică a termenului “cooperație”, apelează imediat la un sinonim cu
reală vocație științifică, sinergia : “Pentru ca
să putem cuprinde sistemele economice și faptele economice înregistrate
de istorie a trebuit să depășim punctul de vedere cooperatist, așa cum a
fost formulat în sistemul cooperatist cunoscut în istorie, și să
întrebuințăm conceptul filosofiei, care poate fi împins pînă la
proporții cosmice. în acest sens sinergetic, cooperația poate cuprinde
toate sistemele economice și faptele economice, ca depășind punctul de
vedere al oricărui sistem economic. Coexistența și cooperarea sunt
esența ordinii umane.” Conceptul de sinergie este
împrumutat de Petre Țuțea de la Lester Ward, care l-a lansat în
1903 în lucrarea Sociologia pură, și are valoare de principiu
universal: aceeași sinergie (=cooperare, conlucrarea diferitelor energii
sau potențe pentru o prestație unică) “creează sisteme de aștri,
sinteze chimice și organice, și tot ea plăsmuiește și asociațiile
umane.” Sinergetismul are prin atributele lui specifice vocația
unui modus vivendi. Că acesta poate fi altul decît cel
comunist, filosoful român nu spune, mai mult ca sigur din prudență. O
prudență nu atît pentru soarta persoanei sale, pentru că idealul său
moral era acela al Sfîntului creștin. Cît mai ales pentru soarta Proiectului
său, gîndit a fi dezvoltat în nu mai puțin de opt volume!
Dar, “traducînd” (și avem convingerea că nu trădăm prin aceasta
spiritul textului) enunțul de mai sus în termenii contextuali, ai vieții
și operei filosofului, putem fi de acord că liberalismul, democrația și
creștinismul sunt convocate la acest “banchet” al spiritului. Ele pot
fi întrezărite printr-o “fereastră” pe care filosoful însuși o deschide
în discursul său: “Conceptul economic al cooperației, așa cum se
desprinde din istorie (…) oferă un punct de vedere prea strîmt.
Conceptul sinergiei, care se întinde la dimensiuni cosmice, este prea
vast și întinderea aplicațiunii lui depășește limitele științei
economice.”
în acest “interval” trebuie căutată îMPOTRIVIREA
lui Petre Țuțea: între constrîngerea accidentală, conjuncturală și
libertatea ca atribut fundamental, universal al omului și al
comunităților create de el. Curajul lui constă în încercarea de a oferi
un model alternativ colectivității din care făcea parte. în
anul de grație 1965 un asemenea gest nu putea fi considerat decît, în
cel mai bun caz, o utopie și, în cel mai rău caz, o erezie.
Poate părea paradoxal ca un gînditor dogmatic (folosim
dogma în sensul teologic al termenului, de adevăr revelat ce
oferă omului libertate și certitudine) se împotrivește celei mai
“dogmatice” filosofii din istoria gîndirii universale. Ne aflăm însă în
culturi diferite: în vreme ce filosofia materialist-dialectică și
științifică nu poate genera decît un “comunism încremenit în proiect”,
raționalismul dogmatic creștin secretă permanent PROIECTE vii, dinamice
ale comunității umane.
Opera lui Petre Țuțea este mai ales una de mărturisitor.
Așa fiind, ea este, pe tot cuprinsul ei, încărcată afectiv.
Este, altfel spus, pasiona(n)tă. Dar – cum însuși notează chiar în Proiectul
de Tratat - “Pasiunile nu dereglează sufletul omenesc
cînd sunt stăpînite de rațiune”. Tot astfel – am îndrazni să
spunem – “naționalismul integral” al lui Petre Țuțea nu poate
“deregla” spiritul european atîta timp cît se fundamentează pe valorile
lui constitutive: creștinism și democrație. Vasile Gogea
(Reprodus cu acordul autorului, acest text reprezintă transcrierea intervenției lui Vasile Gogea la
conferința internațională cu tema “Illegale philosophische Tendenzen
in der Landern des ehemagilen sowjetischen Blocks wahrend der letzen
Jahrzehnten“, care s-a ținut în 1993 la Kossuth University,
Department of philosophy, Debrecen, Ungaria și a fost publicat mai întîi
în revista Vatra, nr.7/1993, fiind inclus în volumul Pariul
cu legenda sau viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea, apărut în
1995 la Editura Athena și semnat de Aurel Ion Brumaru.)
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|