Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 43 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Restituiri: Maria Nitu. Cine sunteti, Bujor Nedelcovici?*(2)
    Scris la Thursday, April 14 @ 11:57:08 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice maria29 scrie "După titlu (cu subtitlul: ”Bujor Nedelcovici în dialog cu Sergiu Grigore”), volumul "Cine sunteți Bujor Nedelcovici?" ar părea o ”autobiografie indirectă”, o ”poveste” a vieții, prin formula de largă audiență a interviului extins, a convorbirilor prelungite cu o persoană în postura de ”provocator”, care incită, prin întrebări comode sau incomode, la confesiuni ample, ce se direcționează după anumite linii magnetice.
    Formula întregul demers e o aplicație extrapolată a afirmației citate chiar de autor (p.41), a lui Sainte-Beuve, privind legătura necesară dintre creație și creator:”Atâta timp cât nu adresezi unui autor anumite întrebări, nu ești sigur că îl cunoști cu adevărat. Ce gândește el asupra religiei? Cât este de afectat de spectacolul naturii?”

    Unele întrebări sunt lungi ca formulare, cu un preambul informativ și caracterizant la întrebarea propriu-zisă, ori cu citate din operă, ca o contextualizare necesară, prin formulări de genul: ”ați afirmat de mai multe ori că …”, pentru ca răspunsul să curgă organic în completare. Pare o regizare necesară, în sensul unei aranjări a întrebărilor dorite, care să aducă ”mingea la fileu”, pentru răspunsul necesar de exprimat.
    Timpii diferiți ai confesiunii relativizează, și pentru a ilustra etapele formării în timp a unei personalități, consecvența în opinii, întru autenticitate, ori dimpotrivă, transformările în timp, spiritul deschis, se reiau întrebări și idei formulate la intervale de 10-20 de ani, citând răspunsul prim și solicitând în paralel răspunsul actual, gen ”ați scris aceste rânduri în 1991, ce aveți de spus în 2009, adică după 18 ani?”(p. 202).
    Volumul este de fapt o chintesență a celor trei volume de Jurnal infidel (pagini de exil), în sensul fundamentării problematicilor dominante, ca un vademecum de ”Jurnal esențial”, ce dovedește profunzimea și autenticitatea convingerilor, soliditatea unor principii de viață și creație, prin consecvența și fidelitatea față de ele.
    Ideile notate disparat în cele trei volume de jurnal, după capriciile lecturilor, acum sunt ordonate într-un tot omogen, tematic, după jaloane esențiale, decelabile în cele trei părți în care e structurat volumul și în titlurile capitolelor. În final, exilul te metamorfozează, arată Bujor Nedelcovici ”omul trebuie să moară pentru a renaște, iar scrisul este un instrument al acestei ”metanoia””(p. 227), într-o trimitere la Ovidius, care în exilul de la Tomis, pentru a se salva de angoase, scrisese cele trei cărți cu titluri similar semnificative pentru etapele exilului: Tristele ; Ponticele; Metamorfozele.
    Ca și în scrierile de până acum, e surprinzător cât de puține elemente biografice din viața privată apar. Volumul este în schimb copleșitor de dens în idei, gânduri, convingeri solid fundamentate. Multitudinea temelor și ideilor dezbătute nu e doar din curiozitatea intelectuală mereu proaspătă, ci preocupări din nevoia de a se defini pe sine, onest cu sine însuși, a-și găsi echilibrul existențial, la dimensiunea budistă a Sinelui atotstăpânitor.
    Volumul este astfel ca o carte de istorie a ideilor, de filosofie a culturii și a istoriei, într-un spirit enciclopedic eclatant. Este o carte de eseistică polifațetată, de analist politic, sociologic, literar, filosofic etc , nu impersonal, ci cu conștiință angajată, sub auspiciile unor principii cărora le-a fost consecvent, cu o obstinație atroce: nevoia de cunoaștere și înțelegere a lucrurilor, nevoia de adevăr. De fiecare dată, în susținerea temelor dezbătute, face o scurtă incursiune istorico-culturală, un periplu prin abordarea conceptului de către nume de referință în domeniu, în timpi și culturi, radiografiindu-le sintetic până-n actualitate.
    Pentru a evita să nu pară textul prea încărcat de date informative, strict de istorie culturală, uneori le trece ca note bibliografice la subsol. Această acribie documentaristă e din dorința de a contextualiza corect ideea, în spirit formativ renascentist, și pentru a lărgi publicul cititor, nu doar cel avizat.
    Tema exilului o temă fundamentală și nicicând epuizabilă, a fost de-a lungul anilor cea mai larg dezbătută, autorul fiind ”de-al casei”. O fenomenologie sau o metafizică a exilului, exilul ca destin, exilul spațial, temporal, filosofic, metafizic, exilul ca teamă și singurătate. O îmbinare de obiectiv, subiectiv și dramatic. Printr-o imagine plastică, face asocierea cu viața intra-uterină și cu imaginea cordonului ombilical - care leagă dar și distanțează două lumi distincte:”reprezintă o legătură, dar și distanță ce separă... Poate de aceea ființa nu are sentimentul de a ocupa un loc determinat în cosmos și este în căutarea permanentă a unei lumi din care este exclusă - un străin, un exilat.”(p. 257) Vorbește despre Biblie și despre Moise și Iosif, despre Iov, despre femeile în Biblie ori despre mari convertiți și în pandant, despre lumea fără Dumnezeu - fără iubire, doar ură, totul pe orizontală, nimic pe verticală,”omul este mort din propria lui voință liberă, solitudine și deșertăciune”(p. 75).
    La scara culturii și civilizației universale, în cronologia istoriei (cu „sertarele” sale) constată o alternanță între distrugere și construcție, și găsește logica istorică, sensul non/sensului, în ”coincidentia oppositorum”. În logica discursului, dezvoltă larg ideea paradoxului, ca dominantă a existenței: în religie, în istorie, în viață... Când deviza ”Libertate, Egalitate, Fraternitate” s-a șubrezit, se pune în discuție ideea libertății: când nimic nu e interzis, prea multă libertate ucide libertatea.
    Pandant e ideea democrației: trecând prin Montesquieu, Tocqueville, Raymond Aron, i se relevă instabilitatea, tendința mecanică spre corupție și anarhie, presiunea poporului asupra instituțiilor guvernamentale etc. Este o temă fierbinte în țările de Est, unde se vorbește de ”tranziția la democrație” când, la nivel mondial, modelul democratic e într-un impas teoretic și practic.
    În religie Inchiziția e paradoxul demoniac, contra iubirii și toleranței Evangheliei, model al instituției autoritare, preluat de toate sistemele totalitare (idee dezvoltată în volumul Un tigru de hârtie). Paradoxal: într-o radiografie a societății universale, cu atâtea autodafeuri, deși constată o decadență, ca un suicid colectiv, e totuși optimist, convins că în natura umană există ”o forță uimitoare de regenerare care poate confirma teza: distrugere-construire, declin-afirmare”( p.369).
    Dubitativ, lasă dezbaterea cu final deschis: ”poate para-doxul e forma noastră normală de a fi și exista și din care nu putem ieși, iar soluția se află la un alt nivel de... gândire”, Logosul e neputincios să explice totul, e un Logos în cîrje. În viață la fel acționăm în paradox, între un pol al finitudinii și unul al infinitudinii.
    Propria sa existență e marcată de paradox: voia să fie martor în scris al Timpului trăit și în același timp ”actor pe scena vieții”: dar Istoria l-a prins în ghearele ei, încă de la 16 ani, și a intrat într-un conflict cu timpul personal al gândirii sale, chiar dacă mărturisește: ”Nu regret niciuna din pozițiile asumate: actor martor, scriitor”(p. 265). Conștientizând paradoxul existenței sale, și l-a asumat: ”am trăit pentru”a scrie” și nu ”am trăit pentru a trăi”, dar scrisul a devenit un vampirism care mă distruge, și, în același timp mă renaște în fiecare zi (...)Trăiesc în ”para” contra mea ca individ, dar pentru ”doxa”, adică scrisul” (p. 370)
    *
    Răspunsul la Istorie a fost plenar prin opera sa- planeta Bujor Nedelcovici- cu romane, publicistică, eseuri, jurnale. Dezvoltând discuția despre roman, explicitează formula aleasă - bazată pe alegorie, parabolă, magic, mit, conform concepției estetice: oricât de realist ar fi, romanul trebuie să aibă ”o dimensiune transcendentă, metafizică, simbolică, un inefabil, un non-zis care-l ispitește pe cititor (...) o forță de anticipație și chiar profetică... un romancier are nevoie de un ”demon”, dar și de un ”înger”, dar în special de un ”daimon”, mesagerul din lumea de aici și lumea de acolo”(p. 262).
    Extrapolând la existența proprie, întru transformare în destin, a căutat dimensiunea religioasă, metafizică, spiritualizantă. Transcendentul din imanent, din noi, sacrul din profan, sunt de fapt ”lumina, seninătatea și mântuirea pe care o căutăm o viață întreagă”(p. 59)
    După o perioadă în care a scris romane, când proza, ficțiunea, parabola i-au oferit acces indirect la adevăr, îndreptat spre semnificații superioare, ca un exercițiu spiritual, a trecut la o altă etapă, când și-a îndreptat interesul spre filosofie, teologie și mistică (p.274), pentru că facilitează cunoașterea prin Logos iar prin intermediul Rațiunii are acces la Divinitate și Sacru, preocupări care sunt esența paginilor de eseistică din Jurnal infidel.
    Pasiunea pentru cărți e tocmai din convingerea că e calea de a accede printr-o cât mai multă cunoaștere, la o metaistorie, o metafizică, o transcendență, calea spre o cunoaștere superioară. Vocația de eseist (care a reverberat și-n romane, vizibil eseistice à la Thomas Mann), rezultă din aceste preocupări pasionate, dăruit gândirii, dezbaterii de idei, cu ”daimonul socratic”( p. 103). Această pasiune transgresează însă limitele, trecând în exces în existența reală. Viața trăită în exces printre cărți te face naiv, vulnerabil în fața durităților vieții concrete, și asta poate bifa la capitolul regrete, greșeli: ”am trăit mult… prea mult printre cărți, și când ieșeam pe stradă pe chipul meu se putea citi sufletul.”(p. 26).
    În completarea autobiografiei, vorbește despre alte pasiuni: muzică (jazz, muzica clasică, coralele din capele), film, fotografie (cu ”camera obscură” unde-și developa fotografiile în regimul comunist –un alt spațiu simbol al evadării, al refugiului...)
    Vorbind despre cultul prieteniei (pe care doar Barbăneagră, crede el, i l-a înțeles deplin) și despre iubire, le corelează întru autenticitate, prin fraza citată: ”Iubește-mă când o merit cel mai puțin, pentru că atunci am nevoie.”(p. 116) Ca un arc voltaic între domeniile ce-i fundamentează spiritualitatea, ca ”un pod” între literatură, filosofie și religie, creează eseistic o pasarelă între Kafka, Dostoievski și ...Biblia, într-o imagine sintetică plastică și incitantă, ca un Ponte di Rialto din Veneția. Cei doi stâlpi de rezistență sunt ”supunerea și libertatea, misterul (taina, aporia) și buna sau greșita înțelegere a Ființei și a Timpului”(p. 291), cu cele două arcade: parabola ”Paznicul Legii” (care apare la Kafka, în Procesul) și cea a ”Marelui Inchizitor” cu toate personajele anticriști (care apare la Dostoievski în Frații Karamazov), ca peste acest pod să poată trece în liniște Sofia Zeița Înțelepciunii și a filosofiei, și Credința reprezentată de Maica Domnului, și zeii Apollo și Dionisos. ”La un colț al Palatului Dogilor, rezemat de zid...îl vedem pe Iisus”. Prietenii săi din cărți sunt reamintiți, unii dezvoltați pe larg, pentru că se regăsește în fiecare în parte, în consonanță sau în polemică.
    Analizându-și poziția religioasă - este ortodox, dar un timp a fost atras de budism- pentru că în special e o filosofie de a trăi și a muri - precum și comportamentul- intră la fel într-o moschee, sinagogă, catedrală, bazilică, biserică, o mănăstire dominicană, iezuită- după ce îl prezintă pe Spinoza, a cărui gândire reprezintă o „uniune a contrariilor”- Dumnezeu, natura și ratiunea aparțin unei singure realități, B. Nedelcovici conchide: ”sunt un „spinozist” în gândire dar... alături de Hristos”(p. 327).
    Ori își regăsește unele obsesii în scrisori ale lui Heidegger, care, la 70 de ani, s-a eliberat de tirania politicului, de sensul inutilului și al inutilității în comparație cu istoria, întru regăsire a vieții autentice, a Ființei pentru moarte, dar și a Ființei pentru viață, cu bucuria de a râde și a trăi. Se regăsește și-n convingerea că există un destin, că nu ești singur pe parcursul drumului tău ”Suntem mereu orientați de o ”mână invizibilă” – numită Sacrul, Destinul sau Calea (Tao)”(p. 262)
    *
    Cartea e ca un volum de confesiuni-povestiri... cu final neașteptat: o atitudine nouă-de retragerea din arena cu gladiatori, leul se retrage, pansându-și însă rănile cu un leac miraculos: o seninătate de înțelepciune stoică. Dacă o constantă a vieții a fost să fie în Agora, pentru a depune mărturie, acum, la vârsta bilanțului, e dorința ieșirii din istorie, din politică. Căutând esența și sensul, a ajuns să configureze imperiul derizoriului, iar lupta contra lui e prin această râvnită pace lăuntrică, înălțare într-o metaistorie: ”să mă spăl de toată această lipsă de esență și de sens, să mă eliberez de sub tirania insignificatului, a mediocrității, a deriziunii, a dominației spectacolului cu orice preț, a devalorizării realului ”.( p.265) Pe bibliotecă, alături de fotografii ale maeștrilor spirituali prieteni, domină un afiș cu litere mari: ”Indiferență, Impasibilitate, Detașare, Retragere, Tăcere, Seninătate.”
    O schimbare, în complementaritate este și-n menirea de scriitor: dorința ca scrisul său să depășească uimirea zilnică”și să dobândească o formă de plenitudine, o estetică a misterului, o lumină nouă”, să devină ” o carte pe care s-o citești ca pe o liturghie de seară… o rugăciune ce se cuibărește într-o puritate și durată a Absolutului”. Să scrie o carte firesc, cum mărul face mere, ca dovadă a împlinirii destinului, menirii de scriitor și nu preocupat să fie citită, ”tânjesc la ziua în care o să pot spune:”Am scris doar pentru Dumnezeu...”(p. 265)
    În esență, volumul e sub semnul unui paradox... tonifiant: în aceste timpuri încrâncenate - un prezent cu gust de migdală amară, de neputință și înfrângere, simte nevoia de zâmbet! Nu deriziune, circ, comedie, ci”zâmbetul eliberator de toată greutatea trecutului, zâmbet care reprezintă primii pași spre înțelepciune și seninătate”(p. 48), care te poate salva de derizoriul în care trăiești, când poți coborî zâmbind de pe cruce, „cu trecerea timpului, am dobândit un zâmbet și o seninătate interioare: detașare, luciditate, ieșirea din contradicție și dualitate. Sunt fericit că am trăit așa cum am trăit. Am scris deci...am trăit.”( p. 60).
    Cel care își reprimă stoic impulsul la revoltă și indignare e de fapt un învingător, cu un zâmbet superior rânjetului advers. Un zâmbet condescendent, pentru cei ce n-au înțeles nimic, pentru care „existența nu e o facere, ci o afacere”. Dar poate și pentru ei mai există o șansă, după „Ecleziast”-cartea cea mai dragă sufletului său, conform căreia există un timp pentru fiecare lucru. Poveste cu final deschis...

    Maria NIȚU

    (nitumaria@netscape.net)

    *Cine sunteți Bujor Nedelcovici?/ Bujor Nedelcovici în dialog cu Sergiu Grigore, Ed. Alffa, 2010 "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.61 Seconds