Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 27 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Isabela Vasiliu-Scraba.Mircea Vulcanescu si alti carturari martiri ai temnitelor
    Scris la Sunday, June 12 @ 12:22:55 CEST de catre asymetria
    Memoria
    În prelungirea inconștientă a interdicțiilor cenzurii comuniste ieșită din uz s-ar incadra și ocolirea cu tot dinadinsul a întâiului creator de școală filozofică românească.
    Isabela Vasiliu-Scraba


    Mircea Vulcănescu și alți cărturari martiri ai temnițelor

    Manipularea (sau dresajul mediatic) aliniază, netezește diversitatea. A o pune în discuție (a o critica) înseamnă a te sustrage uniformizării. Dacă două decenii mass-media post-comunistă a tot accentuat asupra identității regionale (ba sub pretextul diferențierii ariilor de precipitații, de caniculă sau de îngheț la sol, ba cu alte ocazii în care pe micul ecran răsăreau ca ciupercile după ploaie segmente diferit colorate din harta României, uneori chiar distanțând regiunile unele de altele) puțini vor mai pune identitatea națională mai presus de identitatea regională. Pe lângă obsesiva repetare a imaginii unei țări alcătuită din bucăți, manipularea folosește și reportajul sau ancheta cu pretenții de obiectivitate. O anchetă încercând a explica (pe dos) întregul prin parte a fost publicată în Dilema veche. Din ea cititorul află că apartenența locală ar înobila identitatea națională (după opinia unui doctor în istorie) și că identitatea națională ar fi suma (si sinteza) identităților regionale (după un scriitor). Conștiința regională la un altul este dată de apartenența sa la religia minorității greco-catolice (de 1 % din populația țării). Cititorul Dilemei vechi nr.365/10-16 febr.2011, sugestionat fără încetare și de imaginile României din bucăți propagate de televiziunile post-decembriste, va deveni (pe nesimțite) subiect de manipulare. E suficient să se lase impresionat de mințile “luminate” (de doctor în istorie, de doctorand și de scriitor în etate) care au așezat apartenența regională mai presus de identitatea națională.
    în timp ce istoricii noștri erau întemnițați și asasinați în închisoarea de la Sighet, unde au sfârșit în chinuri istoricul basarabean Ion Pelivan, acad. Gh. Brătianu și acad. Alex. Lapedatu (v.N. Roșca, închisoarea elitei românești, Baia Mare, 1998), așa-zisul academician Roller îi învăța pe români că “la 11 iunie 1941/…/ s-au pus la punct planurile trădătoare ale agresiunii împotriva țării sovietice/…/marea putere care apără democrația” (v. Mihail Roller, Istoria României. Manual unic, ediția a III-a, Editura de Stat, 1947, p. 750). Manualul unic prezenta fâșia de Ardeal oferită în 1940 de Hitler ungurilor, dar provinciile românești cotropite în vara aceluiași an de sovietici (Basarabia și Bucovina de Nord) nu apăreau reprezentate pe hartă (p. 752). Ca și în vremea când “evreii dădeau lecții politice poporului român comentând și răstălmăcind epoca 1920-1948” (David Șafran, fost deținut politic), după 1990 s-a tot repetat că populația țării este formată din “români, maghiari, sârbi, ucrainieni, germani, evrei, bulgari, turci, etc” (v. Mihail Roller, Istoria României, 1947, p. 635). În privința minorităților, atât Roller cât și cei care orchestrează din umbră dresajul mediatic post-comunist au recurs la serviciile minciunii prin omisiune, neprecizând că, pe lângă multele minorități menționate, în România locuiesc români într-o proporție de 90 %.
    Dar față de timpurile lui Roller, noutatea adusă de manipularea dezinformării post-decembriste a fost legată de stabilirea unui număr cât mai mare de minorități conlocuitoare (14 sau 17), “uitându-se” mereu a se preciza că procentul total de al minorităților nu depășește 10 % din totalul populației țării. Bazată pe această perseverentă manipulare mai nou s-a trecut la atacarea articolului 1 din Constituție : “România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”.
    După două decenii de neîncetat dresaj mediatic apare de-a dreptul uimitoare petiția on-line prin care în trei luni de zile 7 420 de români (punând identitatea națională mai presus de identitatea regională) au cerut să nu mai fie reprezentați de europarlamentarul Laszlo Tokes (din partea României care are o minoritate maghiară de 6,8 %) după ce dl Tokes a declarat că 1 decembrie (ziua națională a României) este zi de doliu pentru maghiari. Nae Ionescu (1890-1940) observase că în mica țară vecină se poartă doliu fără rost și că ungurii, umblând pe la toate porțile, se vaită fără motiv. Fiindcă alipirea Transilvaniei la patria mumă nu a fost în 1918 un “act arbitrar sau de violență a românilor. Noi n-am cucerit Ardealul cu armele, n-am cucerit nimic. S-au desfăcut încheieturile prost lipite ale vechii Monarhii Austro-Ungare și s-au tras toate neamurile la matca lor” (Nae Ionescu, 1932).
    Dar schimonosirea adevărului istoric nu provine întotdeauna dintr-o intenție conștientizată. îmi amintesc de o expoziție vizionată în vara anului 2006 la Muzeul Județean Ialomița, care mi-a lăsat impresia unui fapt de mare curaj. Pentru că ea se opunea fățiș prelungirii cenzurii comuniste referitoare la actele represiunii prin care Securitatea înființată în august 1948 de Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu a instaurat și susținut un “regim politic nelegitim și criminal” în care circa două milioane de români au umplut peste 230 de locuri de detenție în regim de exterminare (v. Raportul pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegiuit și criminal, în rev. “22 plus”, Anul XIII, nr.188, 21 martie 2006). Sprijinită de cei de la Asociația “Rost”, muzeografa Emilia Corbu tratase în mod deschis subiectul martirajului suferit după gratii* de câțiva reprezentanți ai culturii românești. în același an, expoziția “Patru destine de cărturari, patru destine de martiri : N. Steinhardt, Radu Gyr, V. Voiculescu si Mircea Vulcănescu” a putut fi văzută și la Brașov.
    Și totuși, urmele schimonosirii adevărului nu au lipsit nici din acea expoziție realizată cu cele mai nobile intenții, temeinic documentată și extrem de reușită din multe puncte de vedere. De pildă, despre poetul Vasile Voiculescu (1884-1963), decedat la 79 de ani în urma întemnițării sale la 74 de ani ca ortodox practicant într-un stat ateu, vizitatorii expoziției organizate de Muzeul Județean Ialomița puteau afla că a « participat la primul război mondial ». Pentru că doar așa a fost prezentat înainte de 1990 acel eveniment.
    În general, bio-bibliografiile de scriitori români născuți la sfârșitul secolului XIX sau la începutul secolului XX nu aveau trecute date istorice, nici măcar deformate după 1945 la comanda inchiziției marxiste. Mereu era “uitată” întregirea țării de la 1918, sau “vara anului apocaliptic 1940” (cf.Lucian Blaga). Ca să nu mai vorbim de evenimentele de după Războiul pentru Basarabia și Bucovina incorporate în 1940 în URSS (v. Tratatul Ribbentrop-Molotov din 23 aug.1939). Ca urmare a îndelungatei falsificări a istoriei noastre, nici în expoziția care înfățișa patru destine de cărturari nu erau trecute aceste importante date istorice.
    Mircea Vulcănescu (1905-1952) scria că generația sa împreună cu generația celor care au făcut războiul între 1916-1918 “sângerând și îndurând peste marginile răbdării” și-au văzut idealul național împlinit (In ceasul al unsprezecelea, dec.1932 în vol. M. Vulcănescu, «Prolegomene sociologice la satul românesc», Ed. Eminescu, 1997, p. 115). Dar însăși biografia filozofului Mircea Vulcănescu, unul din cei patru cărturari cu “destine de martiri” a fost marcată de două întâmplări intim legate de realizarea unirii tuturor românilor într-un singur stat “dincolo de frământarea uriașă a unei lumi în prăbușire” (ibid.).
    Prima a fost discursul prin care tânărul Mircea Vulcănescu și-a manifestat bucuria de a fi trăit momentul de la 1 decembrie 1918, când s-au alipit la patria mumă provinciile românești aflate până atunci sub stăpânire străină : Transilvania, Bucovina de nord si Basarabia. Ajutat de ministru I.G. Duca, Vulcănescu s-a suit pe soclul statuii lui Mihai Viteazul din fața Universității pentru a vorbi în public pentru prima oară ca reprezentant al elevilor de liceu. Până să ia el cuvântul vorbiseră Mitropolitul și reprezentanți ai puterilor aliate, urmați de reprezentanți ai « tuturor categoriilor de locuitori ai Țării întregite » (v. Mihaela Zoe Vulcănescu, File de jurnal, în rev. Manuscriptum, număr Mircea Vulcănescu,1996, p. 249).
    A doua întâmplare a fost însăși prezentarea sintetică a Războiului de întregire pentru Enciclopedia României, dicționar de un nivel până acum neegalat. Filozoful M. Vulcănescu, devenit faimos prin conferințele Asociației Criterion care puneau în umbră conferintele organizate de Rădulescu-Motru la Societatea Română de Filozofie, făcea parte (împreună cu Dan Botta) din comitetul de redacție al Enciclopediei. Alte însemnate contribuții de-ale sale au fost prezentarea județului Alba și a județului Mehedinți. în prima a scris că la Alba Iulia bate “inima nevăzută a României”, pentru că aici s-a “încoronat la 1599 Mihai-Vodă, Domnul român al Ardealului, după izbânda de la Șelimbăr” și tot aici s-a hotărât “unirea de veci a Ardealului cu România” (Enciclopedia României, vol. II, 1938, p. 21-22). în prezentarea județului Mehedinți, “zonă de contact permanent cu populația de peste Dunăre, în bună parte românească, pe valea Timocului” (ibid., p. 278-279), M. Vulcănescu a amintit de Războiul pentru întregirea neamului în care s-au distins prin vitejie ostașii proveniți din valea Cernei.
    In expozitia organizată în 2006 am sesizat acea reeditare din 1999 a sintezei Războiului pentru întregirea neamului, cândva capitol din Enciclopedia României în 5 volume (1938-1944), dintre care patru volume au fost ascunse pe toată perioada comunistă în « Fondul Special/Secret » al Bibliotecii Academiei RSR iar al cincilea, dedicat culturii românești, a fost dat la topit de ocupantul sovietic (v. Dan Botta, Limite și alte eseuri, Ed. Crater, Buc., 1996, p. 359). Din păcate, alături de volumul prin care dl Ion Oprișan a retipărit excepționala scriere vulcănesciană lipsea trimiterea necesară la volumele Enciclopediei României trecute după 1945 pe nesfârșitele liste de scrieri interzise, însumând peste 8 000 de titluri (v. P. Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică,2000).
    Vizitând la Slobozia expoziția “Patru destine de cărturari, patru destine de martiri : N. Steinhardt, Radu Gyr, V. Voiculescu si Mircea Vulcanescu” am mai avut surpriza sa-mi verific o opinie formată mai demult : în atmosfera culturală a post-comunismului au fost prelungite inconștient interdicțiile inchizitorilor comuniști deveniți oamenii grei ai culturii post-decembriste. Căci reperele biografice ale operei vulcănesciene erau astfel alcătuite încât să estompeze participarea gândirii vulcănesciene la școala filozofică nae-ionesciană. Accentuate fuseseră în schimb aporturile științifice ale acestui gânditor religios de mare orizont cultural. Poate că prezentarea lui Steinhardt, trecut la ortodoxie spre a se alătura românilor întemnițati pentru credința lor, ar fi fost și ea sugestiv completată de menționarea scrierilor vulcănesciene pe teme religioase.
    încă din vremea când audia cursurile lui Nae Ionescu despre “Problema Dumnezeirii” Mircea Vulcănescu a publicat Aspirația la creștinism și înțelesul ei actual. Mai apoi a scris Asupra lui Péguy în « Ideea creștină » (an I, nr. 2, 1926) precum si un articol despre teatrul mistic. în 1927 el a vorbit la Centrul interconfesional din Paris despre Thomisme et augustinisme dans la philosophie chrétienne. Conferința aceasta lămurește datarea splendidului său studiu publicat în 1943 în Izvoare de filozofie despre raportul dintre augustinism si tomism : Paris, 1927 - București 1942, datare pe care Noica o credea lipsită de bază istorică, chiar « fantezistă ». Tânărul doctorand a mai ținut o conferință la Montlignon, în aprilie 1927, despre Liberté et autorité dans la vie spirituelle și despre La Sainte Vierge dans l’Eglise orthodoxe. în 1928 Mircea Vulcănescu ține o conferință la Meudon, la Cercul interconfesional condus de J. Maritain, la care ajunsese în urma recomandării profesorului Nae Ionescu. După întoarcerea sa în patrie, Vulcănescu avea să-l asculte în 1929 pe Nae Ionescu vorbind despre Creațiune și păcat (v. Mircea Vulcănescu, Introducere la vol. Nae Ionescu, Istoria logicii.1929-1930, ed. I-a, 1941). La cercul de studii religioase conduse de J. Maritain urma să ajungă și filozoful Vasile Băncilă la insistențele profesorului Nae Ionescu, după cum reiese din corespondența lor.
    Jacques Maritain, după aproape trei decenii îl va întreba pe Mircea Eliade (a cărui faimă creștea în mediile academice occidentale din ce în ce mai mult) de soarta filozofului Mircea Vulcănescu, asasinat prin bătaie și frig de slujbașii lui Nikolschi (v. Lista cu cadrele Securității. 1949-1989, coord. Marius Oprea, I.R.I.R, 2006) încă din 23 octombrie 1952, într-o perioadă “tristă pentru români, dar și pentru întreaga lume civilizată” (apud. Mons. Vladimir Ghika -numit de Papa Pius al XI-lea “marele vagabond apostolic din sec. XX”-, arestat la 18 nov. 1952 și decedat la Jilava pe 17 mai 1954 la 80 de ani).
    în prelungirea inconștientă a interdicțiilor cenzurii comuniste ieșită din uz s-ar incadra și ocolirea cu tot dinadinsul a întâiului creator de școală filozofică românească. “Nae Ionescu, scria D.C. Amzăr, reprezintă una din culmile gândului românesc și va fi cândva mândria nației noastre de a fi dat un asemenea om” (v. Nae Ionescu în conștiința contemporanilor săi, Ed. Criterion Publishing, 1998, p. 39). Pentru satrapii culturii românești care puseseră la index filozofia lui Nae Ionescu, interzicându-i cărțile și satanizându-l spre a fi respins de “oamenii noi” (precum I.P. Culianu), Horia Stamatu scria în 1978 că faimosul metafizician n-a fost “nici un fel de ideolog și nici teoretician/…/ că atât ideologia cât și teoria erau primejdii ale gândirii de care profesorul Nae Ionescu îi învăța pe tineri cum să se ferească” (ibid.,p. 327).
    De fapt, în expoziția organizată la Slobozia în jurul celor patru cărturari fuseseră involuntar prezentate destinele martirice a trei dintre foștii studenți ai gânditorului religios Nae Ionescu : Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și Nicolae Steinhardt. Din cei patru cărturari doi și-au pierdut viața ca martiri ai temnițelor lui Nikolschi/Grumberg/Nicolau (general NKVD/K.G.B care s-a aflat 16 ani în structurile de vârf ale Securității și ale Ministerului de Interne) : Mircea Vulcănescu, ucis în închisoarea de la Aiud și Vasile Voiculescu, a cărui agonie s-a prelungit încă un an după eliberarea din temniță.
    Arșavir Acterian scria că esențialul viziunii filozofice a lui Nae Ionescu “a fost adevărul creștin considerat ca un absolut” (op. cit., p. 22). Tot după mărturiile sale, chiar și cel de-al patrulea cărturar înfățișat de muzeografa Emilia Corbu în expoziția din 2006, anume poetul, povestitorul și romancierul Vasile Voiculescu ar fi fost “bun prieten cu Nae Ionescu” (A. Acterian, în vol. Nae Ionescu în conștiința contemporanilor săi,1998, p. 21).
    Despre întâiul creator al unei școli de gândire filozofică urmând a fi strălucit reprezentată de Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea, Ernest Bernea, Horia Stamatu, Stan M. Popescu, Emil Cioran, etc., criticul literar devenit călugăr ortodox avea să scrie următoarele : “Să vă spun/…/ ce simțea un oarecare auditor, un nedinainte sedus, nedinainte prevenit, auzindu-l pe Nae Ionescu. Simțea ceva foarte ciudat și foarte exaltant : că nimic nu este mai însemnat în lumea aceasta și în viața oamenilor, chiar și a celor mai de rând și mai nesofisticați, decât năravul culturii. Nu era un orator de talia lui Iorga, Goga, Titulescu, Duca, Istrate Micescu (i-am ascultat delectat pe toți). Dar pe toți îi întrecea. Pe toți îi lăsa cu multe lungimi în urmă prin darul acesta incomparabil de a transmite, de a dovedi absoluta convingere că nimic nu este mai de actualitate, mai stringent, mai pasionant, mai bogat în consecințe pragmatice decât cultura și chipul ei paroxistic, filozofia. Nimeni ca el nu trăia cu atâta intensitate și foc problemele, dilemele, implicațiile, capcanele, chemările culturii/…/.Cultura pentru Nae Ionescu era o treabă de viață și de moarte, urgentă, capitală, decisivă și practică, de toate zilele/…/. Nici urmă de rigoare pedagogică, de politețe doctorală, de imperturbabilitate magisterică. Ci numai flacără și patimă/…/. Mai bine decât oricine, Nae Ionescu a priceput, înainte ca existențialismul să fi devenit o modă și o doctrină cvasi-oficială, că suntem cu toții osândiți la libertate/…/. Pentru labirintul reflexiv nu există fir al Ariadnei. Trebuie să răzbați de unul singur, singur cu tine și cu ființa ta, tot atât de necunoscut ție și celor din jurul tău/…/. Nae Ionescu n-a predat Logica sau Metafizica, a predat cultura ca anti-refugiu, anti-chietudine, anti-izolare, ca stare de tensiune. Nu te lua de mână, nu te silea, nu-ți rezolva problema/…/. Te lăsa liber, nu te povățuia decât pentru a te constrânge să înțelegi că nu-i de șagă și de amânare, că Facultatea de filozofie e unul din locurile cele mai fiebinți și mai primejdioase din lume, unde făptura ta dăruită cu minte și cu putere de judecată (“urteilskraft”) nu vine să ia notițe și să buchisescă un număr oarecare de volume groase, ci să-și limpezească gândirea și să se trezească din somnolență. Nae Ionescu nu preda un sistem, ci o libertate” (N. Steinhardt, 1988, interviu realizat de Ioan Pintea).

    *în 2008, aceiași organizatori îndrăzniseră a mai face o expoziție itinerantă, folosind unele documente copiate din dosarele de la CNSAS : Destine de martiri : Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Părintele Calciu-Dumitreasa, Valeriu Gafencu (“Sfântul închisorilor”) si Ioan Ianolide. Ajunsă la Iași, la Muzeul Kogălniceanu, expoziția a fost închisă după o săptămână de cenzorii ideologici post-comuniști cu putere de decizie.

    Isabela Vasiliu-Scraba
    Sursa http://isabelavs.blogspot.com


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 11

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.43 Seconds