Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 54 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Restituiri: Isabela Vasiliu-Scraba. Despre Faustul lui Nae Ionescu
    Scris la Saturday, November 10 @ 11:16:39 CET de catre asymetria
    Memoria

    Sursa  http://isabelavs.blogspot.com Isabela Vasiliu-Scraba

    Despre Faustul lui Nae Ionescu (conferință de la Salonul cărții, Hotel Decebal, Bacău, 28 sept.2012)



    [Motto: “Goethe înțelegea perfect logica și simbolul omului modern”, M.Eliade, Teama de necunoscut, în vol. Fragmentarium, 1939, ed.II-a, 1994, p.49]

    Aici pe masă se găsesc două cărți ale mele: una este Mistica Platonicã (Ed. Star Tipp, Slobozia, 1999, ISBN 973-9923925) - m-am ocupat mult de Platon -, a doua este despre Metafizica lui Nae Ionescu (Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134064), inițiatorul primei școli filozofice de la noi, cuprinzându-i ca discipoli pe Noica, Cioran, Eliade [Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Dan Botta, G. Racoveanu, Petre Țuțea, Horia Stamatu, Ernest Bernea, Paul Sterian, D.C.Amzăr, etc]*. Mircea Eliade i-a fost chiar asistent lui Nae Ionescu. Mai precis, suplinitor, cum a spus el însuși la un moment dat în conversația cu Rocquet, pentru că profesorul i-a cedat “cursul de istoria metafizicii și un seminar de istoria logicii” (v. M. Eliade, încercarea labirintului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, p.68). Având o minte strălucită și o personalitate cu totul ieșită din comun, profesorul Nae Ionescu și-a pus amprenta asupra unei întregi epoci. Noi ne bucurăm astăzi de mintea lui nemaipomenită datorită primei cărți pe care i-a scos-o Mircea Eliade în 1937, cu o selectie din publicistica sa. Ea s-a adăugat în interbelic volumelor litografiate cu prelegeri de metafizică, logică, teoria cunoștinței, istoria metafizicii și istora logicii [din care patru volume au fost tipărite între 1941 și 1944 de Noica și Mircea Vulcănescu]. Pe undeva Eliade notase că a fost cea mai mare bucurie a tinereții sale să alcătuiască în 1937 volumul Roza vânturilor (republicat în 1990). Luasem la mine și mă uitam prin cartea alcătuită de Eliade. Intr-adevăr, articolele lui Nae Ionescu sînt extraordinar de interesante. Grupate tematic, prima parte este axată pe teme religioase. în jurnalul său, Eliade spune cum l-a cunoscut pe Nae Ionescu și cum l-a audiat la primul curs al acestuia despre Faust,  despre Problema salvãrii în Faustul lui Goethe (nov.1925-febr.1926). Intr-un an, când trebuia să predea un curs de teoria cunoștinței, Nae Ionescu a ales să trateze subiectul cunoașterii omenești, într-o lume mai mult sau mai puțin desacralizată, pornind de la o interpretare a lui Faust
    Emil Cioran observase într-un articol din 1937 că la prelegerile de logică ținute de Nae Ionescu, “parcă s-a rătăcit un plâns de clopote într-un tratat de logică” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, în labirintul rãsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii sãi:P.þuþea, Cioran,Noica, Eliade, M. Vulcãnescu, Vasile Bãncilã, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, ISBN 973-81340506, p.46). Pentru că indiferent de cursul pe care îl preda, fie de logică, de metafizică sau de teoria cunoștinței, profesorul știa foarte bine să deschidă un orizont religios, un orizont metafizic. Asta l-a impresionat desigur și pe Mircea Eliade. Ceea ce Eliade a strâns în volumul Roza vânturilor (1937), toate acele articole pe teme religioase sînt extraordinar de interesante. în prelegerile despre Problema salvãrii la Faust, Nae Ionescu luase drept repere de interpretare unele dintre ideile cursurilor predate în anii anteriori. M. Eliade scrisese în postfața volumului din 1937 că Nae Ionescu a “adus un suflu nou în universitate”. Universitățile noastre erau cumva pe calapod francez. Ele târau după ele toată atmosfera aceea îngustă spiritual a scientismului din secolul XIX. Nae Ionescu a adus în Universitatea bucureșteană o deschidere spre religie. Era un lucru de care tocmai se simțea nevoie. Secolul dinainte fusese raționalist și apoi a venit spontan interesul acesta pentru religie. Nu numai la noi, ci în toată Europa [atât la protestanți cât și la catolici].
    Nae Ionescu pornise cursul său despre Faust de la un anumit articol pe care l-a citit într-o revistă franceză. Acolo un francez “se lăuda că deține cheia” înțelegerii capodoperei goetheene. Și o arată așa, “cam de departe”, spunea el la cursul din 1925-1926. “Dar eu i-am ghicit gândul”, adăuga Nae Ionescu.
    Profesorul de metafizică îi ghicise gândul. De ce? Fiindcă vorbise anii anteriori studenților despre felul religiozității protestante și felul religiozității catolice comparativ cu religiozitatea ortodoxă. Si atunci tot orizontul spiritual al lui Goethe, care era un orizont foarte modern la vremea lui, îi fusese cumva dezvăluit. Caracteristicile lumii moderne de după Descartes [forma noii mentalități științifice care trecuse de la medievala trăire a realității la reprezentarea acesteia, la “prinderea realității în concept” (Nae Ionescu, 11 aprilie 1925, Curs de filozofia religiei)], fuseseră sesizate de Goethe și redate în mod poetic, descriind, prin Faust, desacralizarea lumii în epoca modernă [caracterizată în esența ei de efortul de a conceptualiza realitatea înconjurătoare]. Fiindcă poeții au intuiția vremilor în care trăiesc. Deși nu a ținut decât șase cursuri, noi azi putem reconstitui ideea lui Nae Ionescu avută atunci când vorbea de unitatea imaginii de ansamblu a viziunii lui Goethe asupra realității. Direcția pe care mergea gândul lui Nae Ionescu este sugerată de scenele pe care le discută si de scenele pe care doar promite că le va discuta.  E foarte interesant de văzut cum gândul lui Nae Ionescu îl preia după aceea Noica [într-un manuscris confiscat de Securitate în 1958 si înapoiat filozofului în anii șaptezeci sub formă incompletă]. Știți că Noica a fost arestat în decembrie1958 și că el atunci, [printre alte manuscrise pe care de paisprezece ani nu le putuse publica] avea scrisă o carte, Anti-Goethe, în 10 capitole formând două volume groase, [carte care nici până azi nu i s-a publicat integral, deși după 1990 s-au mai găsit unele capitole din ea în Arhiva Securității]. în perioda respectivă Noica (1909-1987) avea domiciliul obligatoriu la Câmpulung Muscel. Se întâmplase în anii aceea de ocupație sovietică să se împlinească în 1949 bicentenarul nașterii lui Goethe. [Până să fie și ea arestată după ce fusese dată afara din învățământul superior de către Marcel Breslașu (v. Alice Voinescu, Jurnal, Ed. Albatros, București, 1997) Alice Voinescu (1885-1961), faimoasa conferențiară** care vorbise cândva la Radio (oct. 1942) despre Faust (v. A. Voinescu, întâlnire cu eroi din literaturã și teatru, Ed. Eminescu, București, 1983, p.751), ținea în acei ani de teroare conferințe despre Goethe în cercuri foarte restrînse. Noica scria în domiciliu obligatoriu Anti-Goethe, iar la Cluj, Lucian Blaga traducea Faust [plătit cam jumătate din cât primea în calitate de traducător Tudor Vianu, cel care avea îngăduința să scrie prefața (și ea o bună sursă de câștig). Fiindcă marelui filozof Lucian Blaga (1895-1961) oficialitățile nu i-au permis a scrie studiul despre Faust care să însoțească propria-i traducere, publicată într-un tiraj mult inferior față de o altă traducere din aceași perioadă, realizată de un poet aparținând minorității evreiești]. Si am avut așa o perioadă de intensă preocupare cu opera lui Goethe. Din păcate însă cartea despre Faust a Alicei Voinescu nici până azi n-a fost publicată. De existența manuscrisului Alicei Voinescu știm dintr-o notă privitoare la Noica scrisă către Securitate de către Pavel Apostol pe 5 oct.1967, turnător implicat și în arestarea lui Noica din 1958, după ce filozoful dăduse unei edituri manuscrisul despre Hegel spre publicare. La Noica e foarte interesantă continuarea ideii maestrului său, Nae Ionescu. în interpretarea propusă, C. Noica spune că noi trăim într-un timp al “devenirii întru devenire”, adică într-un timp acultural, în niște vremuri secetoase din punct de vedere religios și spiritual. Prin anii cincizeci el își construia viziunea proprie în marginea Faustului goethean, hermeneutizat în acest sens. 
    Nae Ionescu, atunci când spunea studenților săi că deține cheia interpretării lui Faust el preciza că numai pentru  trei sferturi a sesizat intenția autorului. O parte o lasă așa, în mister. Indirect, recunoaste că nu poate interpreta cu cheia sa o operă de o viață întreagă, cum știm că a fost Faust pentru Goethe. Dar, pe de-o parte, Nae Ionescu sesizase că la Goethe religiozitatea este o religiozitate decăzută în panteism [despre metafizica imanentistă a lui Goethe în această “tragedie care luminează cu osebire omul modern”, v. M. Eliade, Vocaþia lui Mefistofeles, în “Univ. lit”, 1939]. Pe de altă parte, la cursurile lui, Nae Ionescu a vorbit foatre mult despre păcatul originar ca să ajungă la problema mântuirii, tratată diferit de catolici, de protestanți si de ortodocși. Protestanții, observa Nae Ionescu, tratează foarte superficial problema mântuirii. Ei au cam dat de-o parte această tragică problemă a mântuirii. Or, Goethe era protestant. Cât privește mântuirea doctorului Faust, Nae Ionescu subliniază un aspect extrem de interesant. El spune că de la început, din Prologul în cer se știa sfârșitul. Așadar înainte să fie acel pact, acea ispitire, înainte să se desfășoare viața doctorului Faust în tovărășia lui Mefistofel, se știa că el va fi salvat. 
    Știti cum începe Prologul din cer. Lumea si pe vremea lui Goethe era văzută - ca în antichitate - formată din trei nivele. Jos era lumea simțurilor, lumea sublunară, cum îi spunea Platon. Apoi era lumea astrelor (desemnată a “zeilor astrali” într-un dialog platonic de sorginte pitagoreică), cosmosul cum am zice noi azi. Și mai era o lume deasupra acestor două lumi: era lumea lui Dumnezeu. Trei este număr magic, asa că împărțirea aceasta nu s-a schimbat prea mult; putem zice că s-a păstrat până azi în aceeași formă ca în antichitate. în Prologul din cer Goethe descrie cele trei lumi. Incepe cu nivelul cel mai de sus, apoi ajunge la muzica astrelor care se rotesc de când lumea: De când Dumnezeu a făcut cea mai perfectă dintre lumile posibile, cum credea Leibniz, pe urmele lui Pitagora care vorbise de “armonia sferelor”. Apoi Goethe ajunge la lumea sublunară. Despre ea Mefistofel spune că aici oamenii se chinuie atât de mult încât el nici nu mai trebuie să-i canonească în plus. Au ei, oamenii, observă împielițatul, o scânteie, “inteligența” pe care o folosesc să devină mai animale decât animalele. într-un cuvânt, e o lume în care el cu răutățile sale nici nu mai trebuie să intervină. Și atunci Dumezeu precizează: bine, dar aceștia de care vorbești sînt oamenii obișnuiți. Pe lângă ei mai există însă oameni care ies din rând, cum este Faust. “Pe Faust îl știi?”
    Mefistofel răspunde: “Da, îl știu pe Faust care te slujește cam amestecat”.
    Știți că personajul Faust era bine cunoscut din Evul mediu. Era prezentat în teatrul de păpuși pe la bâlciuri, cum și-a vândut el sufletul diavolului ca să redevină tânăr. Așa că mitul lui Faust era de mult cunoscut, știindu-se că fusese un faimos alchimist în căutarea tinereții veșnice. Episodul Margaretei era bine mediatizat prin teatrul de marionete [însuși Goethe simulează –prin Prologul în teatru, cu care începe propriu-zis Faust pregătirea unui spectacol teatral].  
    în Prologul din cer [care urmează imediat după Prologul în teatru], Dumnezeu spune că, într-adevăr, doctorul Faust îl slujește cam amestecat, dar el îl va conduce spre lumină, în sferele de sus. Si aici se vede noua interpretare adusă mitului de Goethe. în timp ce personajul teatrului de bâlci era în final damnat, Faustul lui Goethe este mântuit, fiindu-i prețuit elanul de a zmulge lumii prin cunoaștere cât mai multe secrete. Chiar dacă îl slujește pe Dumnezeu “cam amestecat” (năzuințele sale purtându-l pe Faust când în lumină, când în întuneric), el are, ca să spunem așa, mântuirea asigurată.
    Fiindcă înainte să aflăm toată povestea lui Faust, cu viața pe care o duce în tovărășia lui Mefistofel, ni se spune de la bun început că el va fi salvat. Cine își mai aduce aminte de sfârșitul  poemului știe că salvarea lui Faust s-a petrecut printr-o șmecherie, printr-o înșelăciune, un șiretlic. Faust era bătrân și în clipa morții ar fi vrut să mai trăiască, spunând timpului să stea în loc, clipei celei din urmă a vieții să nu treacă. Atunci, în loc să-i ajungă sufletul în iad, printr-un șiretlic, îngerii îi păcălesc pe draci și le iau sufletul lui Faust ca să-l poarte spre lumină.  Așa este Faust în final salvat, prin înșelarea înșelătorului, dintr-o consecvență ideatică: înșelătorilor le vorbești pe limba lor, nu ești cinstit cu necinstiții. [La această soluție cumva ieșită din planul rațiunii, replica lui Constantin Oprișan (1921-1958) - acel strălucit student al lui Heidegger și al lui Lucian Blaga asasinat în pușcăria politică de mercenarii ocupantului sovietic -, a fost categorică: “Ți-arăt filozofia în bâlciul vanității,/ Protagoras și Tales în scrânciobul sofist./ Modernii cum înalță cântări sterilității,/ Și-un veac întreg cum doarme în somnul realist.//  Sau poate-l vrei pe Goethe, ți-l dau să-i pipăi țeasta,/ Să vezi că tot Mefisto pe Faust l-a luat,/ Căci, află de la mine, de când e lumea asta,/ Pe dracu niciodată un neamț n-a înșelat” (Costache Oprișan, Psihaion. Poem Ontologic, București, 1995, p.27 și p.33, ediția II, Ed. Cristiana, 2009 cu modificări catastrofale ale editorului care fac textul poemului de neurmărit în plan ideatic)]. 
    Nae Ionescu n-a putut să-și ducă interpretarea până la sfârșit. Pentru că nu avea contemporani care să fie la fel de deschiși la minte ca și el. Și atunci era puțin invidiat, mai ales că la cursurile lui veneau grămadă de studenți, de la Teologie, de la Politehnică, de la Drept, de la Litere.  Și la cursurile lui Mircea Eliade [din 1932 suplinitorul său la catedra de metafizică] se înghesuiau studenții. Dar Eliade sesizase diferența. El spune: Da, la mine vin pentru că sînt impresionați de erudiție, de informație, de date. Dar Nae Ionescu avea un mod special de a aduna ideile la sfârșit, ca într-o simfonie. El vorbește și nu uită de la ce a pornit, construindu-și gândul într-un mod extraordinar [de organizat].  Aceste caracteristici distinctive ale prelegerilor profesorului Nae Ionescu se văd din volumele sale de cursuri pe care eu le-am putut citi înainte de 1990. E drept că ele se puteau citi doar în sala Fondului secret (“special”) al Bibliotecii Academiei și că acolo nu mi s-a dat voie să citesc vreo patru ani la rând (v.In loc de prefaþã, în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica. între fantasmã și luciditate, Ed.Ecodava, Slobozia, 1992, p.11-18). Dar, cum am fost perseverentă, si cum tartorul de la permise s-a pensionat în 1985, într-un târziu mi s-a aprobat și mie să citesc la “Fondul special” unele cărți. Nu toate. Nu cele aparținând “Fondului directorial”.  Tot în comunism, puțin înainte de schimbările din decembrie 1989, am ajuns pentru prima dată după Cortina de fier. Era în 1988 și am vrut să văd într-o bibliotecă din Occident ce români se găsesc acolo. Așa am dat peste un volum de versuri intitulat Kairos, de Horia Stamatu, un autor despre care nu știam nimic. Și m-a impresionat foarte tare. Nu mai citisem niciodată o poezie atât de minunată. Era o poezie religioasă. [într-o scrisoare către Paul Miron, Horia Stamatu semnalează o întâmplare similară din 1985, când, după citirea volumului Kairos, un profesor de literatură comparată îi scrisese de la Paris cât de mult a fost de impresionat de versurile sale, cum citirea lor a devenit pentru el “un adevărat eveniment” și că “de foarte mulți ani” nu i s-a întâmplat să găsească “o poezie atât de puternică și atât de nouă”, v. Corespondenþã, Ed. Jurnalul literar, București, 2007, p.103]. 
    În România, volumul Kairos s-a publicat abia după trecerea a cinci ani de la căderea comunismului (v. Isabela Vasiliu-Scraba. La centenarul nașterii poetului Horia Stamatu. Ciudãþenii post-comuniste, în rev. Acolada, anul VI, nr.9 (60), sept.2012, p.19). Ca să nu vorbesc prea mult, o să închei cu un fragment dintr-o poezie pe care Horia Stamatu a publicat-o în Revista Scriitorilor Români. în exil poetul a trăit jumătate în Spania, până prin 1963 și jumătate în Germania, la Freiburg. Era și un eseist sclipitor. în textele sale el descrie a-culturalizarea societății moderne, așa cu o constatase în Germania. în acel lung poem din 1978 el spune așa: “Ploile de cuvinte/ inundă lumea/ unde e seceta mai mare/ dar pe cât cad/ pe atât usucă mai mult” (Horia Stamatu, Jurnalul ploilor, în Revista Scriitorilor Români, Muenchen, 1978).
    Note: *Completările din parantezele drepte sînt ale autoarei, I.V.-S. **Turnătorul Pavel Apostol mai transmitea pe 5 oct. 1967 într-o notă Securității informația că Noica îi consideră “maeștrii” ai școlii trăiriste de filozofie pe N. Iorga, V. Pârvan, Alice Voinescu și Nae Ionescu (v. vol. Noica și Securitatea, Ed. MNLR, București, 2009, p.28).

    Isabela Vasiliu-Scraba 4 nov. 2012
    Sursa:   http://www.isabelavs.go.ro/ 
    Associated Topics

    Distribuitor de afise


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.62 Seconds