Who's Online
Exista in mod curent, 400 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Roata vremii: Ion Nete. ASTEPTÂND(U-NE) ÎN LINISTE
Scris la Friday, May 30 @ 12:19:34 CEST de catre asymetria |
«Mă bate gândul să cred că MIHAI SIN, prin alegerea neprevăzutei petreceri spre DINCOLO, a găsit de cuviință să îmi aducă aminte că îi rămăsesem dator cu niște cuvinte de mulțumire…»
Am pus cele scrise de Ion Nete la rubrica Roata vremii, pe care o susținuse Mihai Sin vreme de un an în Asymetria. Ca un fel de sfârșit pentru ceea ce abia începuse. Asymetria
AȘTEPTâND(U-NE) îN LINIȘTE
Mă bate gândul să cred că MIHAI SIN, prin alegerea neprevăzutei petreceri spre DINCOLO, a găsit de cuviință să îmi aducă aminte că îi rămăsesem dator cu niște cuvinte de mulțumire…
Regret că nu i le-am spus, pe vremuri, la momentul oportun, dar oricât am tărăgănat, n-am făcut-o pentru că îmi doream să se întâmple, cum nici măcar prin închipuire nu mi-a trecut, să o fac tocmai după ce EL are să fie chemat la cele veșnice.
Posibil, să fi cântărit mult, în efectuarea acestui pas cutezător, că se număra printre cei aleși, fapt asupra căruia, personal, nu aveam, demult, nicio îndoială ... Am în vedere prestanța, care îi da la iveală fibra lui de scriitor, în speță, prozator, dar cine ar fi putut să creadă că, atributul unicității sale, includea și o anume prioritate în alegerea ceasului despărțirii de cele pământești.
De fapt, ca să fiu sincer, toate cele spuse mai înainte, mi se învălmășesc abia acum, în mintea tulburată de vestea cutremurătoare pe care mi-a transmis-o, sec, prietenul Dan Culcer : A murit azi Mihai Sin … Era 6 mai 2014 !
Oricât de rare ne-au fost întâlnirile, mi-au impus întipărirea în minte, așa cum îl păstrez și azi, a unui chip luminos, prin scânteierea ochilor, un chip configurat în așa fel încât să-ți dea de înțeles că ai de a face cu un OM care a VĂZUT ȘI SE AFLĂ îN POSESIA TAINEI ! Vorbele sale apăsate, rostite cu siguranță de bisturiu, însoțite de vibrarea glasului, îți creau impresia unui flux de etichete, una mai potrivită decât alta comunicării cu miez, asupra căruia ți se impunea să cugeți ! Fiind stăpân pe ceea ce vroia să spună, părerea sa nu se rezuma la o convențională întreținere a dialogului ci, dându-i sens și jaloane, îl îndreptare spre o țintă precisă ! îndrăznesc să presupun, acum, când el nu mă mai poate confirma și nici infirma că Mihai Sin trăise, de foarte tânăr, acte de cataliză substanțială și sufletească ale căror urmări se arătau mai importante decât lecturi din biblioteci întregi. Altfel spus, Mihai Sin, aflat pe pragul intrării în viața literare, știa deja că are de spus CEVA ! Citez din prima sa carte, Așteptând în liniște : Mi-ar fi plăcut, totuși, să rostesc un mare adevăr. Un adevăr unic. Se vede că nu am har, că nu am menirea asta. Ar fi fost totuși frumos să-ți spun un mare adevăr, apoi să-l spui lumii…” Parcă asiști la confesiunea prozatorului. Mărturisind cât de mult își dorea, încă, de la întâia sa carte, pe care o trimitea în lume, să-i poarte ADEVĂRUL UNIC. Adevăr prin care, poate că nu bănuia pe atunci, avea să intre în atenția teroarei istorie… Nu este exclus să greșesc și Mihai Sin să fi avut premoniția a ceea ce urma să-i aducă scrisul său, de unde și fermitatea cu care și-a susținut crezul !
Prima impresie, cu care am rămas după ce l-am văzut, a prins tot mai multă consistență, după fiecare dintre fugarele noastre întâlniri. Din păcate, timpul a făcut în așa fel încât să nu avem parte măcar de ceasuri dacă nu o vreme mai îndelungată afectată taifasurilor. Acum, când e prea târziu, știu că Mihai Sin era omul de la care, ca să-l parafrazez pe Tolstoi, puteam afla răspunsuri la multe dintre întrebările care mă frământau și pe mine…
Cunoașterea noastră a fost intermediată, dacă pot spune astfel, de un eveniment spiritual de excepție : înființarea revistei VATRA, în noua serie ! Modesta mea semnătură, aflându-se între ale acelora care, susținând ideea nucleului constituit în jurul lui Romulus Guga, la Tg. Mureș, au pledat pentru necesitatea unei REVISTE literare în această zonă, rămasă de izbeliște.
între timp, ideea devine fapt, și REVISTA VATRA își deschide ferestrele paginilor către iubitorii de cultură, prin cuprinderea lor, ajungând, în scurt timp, reper al vieții spirituale, la nivelul țării.
în luna mai 1971, apare nr. 2, în care am surpriza să mă regăsesc la Rubrica „Vatra vă propune un prozator”, sub genericul căreia mi se publică proza CERC DOMOL, înaintată de mine către redacție sub alt titlul, FUGA, pare-mi-se.
De fapt, a fost un lanț de surprize, de unde și buimăceala care m-a făcut să uit de datoria morală pe care o aveam de a-i mulțumi lui Mihai Sin.
Luându-le într-o ordine arbitrară, prima surpriză ar fi publicarea prozei mele în chiar nr. 2 al revistei. Personal, am considerat-o o performanță.
Apoi, ar veni succinta prezentare pe care mi-a făcut-o MIHAI SIN.
Iat-o : „ în contrast cu fragilitatea fizică, un talent epic robust, o existență tumultuoasă, deloc comodă, îl caracterizează pe Ion Nete, ziarist la Miercurea Ciuc. A debutat în Amfiteatru (1968), publicând apoi schițe și povestiri în Luceafărul.”
în al treilea rând, titlul prozei, CERC DOMOL, ce părea mult mai aproape de ceea ce gândisem, numai că puterea minții nu mă ajutase să-l „ghicesc”. Drept pentru care am simțit că-l invidiez pe cel ce o botezase !
Sigur, mi-a căzut la suflet publicarea, la fel și titlul adoptiv, dar nu m-am putut împăca nicicum cu prezentarea. Debutând eu sub girul prozatorului Fănuș Neagu, mi se părea că fusesem, oarecum, expediat, în plus, consemnarea acelei fragilități fizice mi-a adus aminte peripețiile prin care am trecut odată cu vizita medicală pe care am făcut-o la admiterea în liceu când, în dreptul numelui meu, a fost stipulat : debilitate fizică, nu știam ce înseamnă, dar presimțirea îmi spunea că nu poate să fie de bine !
Am tălmăcit și răstălmăcit puținele cuvinte, menite să-mi definească perspectiva de scriitor, și în cele din urmă le-am lăsat în plata Domnului.
Cât m-am înșelat, aveam să-mi dau seama, pe măsura publicării cărților, dat fiind că referirile critice, atâtea câte s-au scris, aveau, în esență, ca numitor comun, exact ce detectase Mihai Sin, la citirea primei mele proze. Timpul, apoi, a fost darnic în prilejuri care să mă convingă de acuitatea simțului său, întărindu-mi convingerea că Mihai Sin era bine așezat într-un rost al său, ca urmare, înclin, totuși, să cred, a trăirii unor acte de cataliză substanțială și sufletească.
îmi răsare în aminte, o explozie de entuziasm a sa. Venise la Miercurea Ciuc, simțind nevoia de aer proaspăt pentru revigorare, după ce dusese la bun sfârșit, respectiv obținerea BD-ului ( bun de difuzare) un nou număr al revistei. Eram într-o cameră, la etajul IV și ne pregăteam să ieșim în oraș, când m-am pomenit, la un moment dat, că-l văd pe Mihai Sin sărind cât a putut de sus. A lovind cu mâna un braț al lustrei, pare-se că obiectul a suferit chiar o fractură iremediabilă.. Pe loc, nu am găsit nicio explicație gestului, și cu atât mai mult nu am crezut că putea fi motivat de obținerea invocatului BD ! Nu mi se părea potrivit, câtă vreme noi ajungeam, cu ziarul INFORMȚIA HARGHITEI, la BD, în fiecare noapte ¡ Comparația, fiind, evident, superficială, pentru că, în ziarul nostru, nu am văzut poezii de Ion Caraion, nici banderole, pe prima pagină, cu înscrisul IMPOSIBILA îNTOARCERE, titlul cărții, în vogă, a lui Marin Preda fiind preluat ca un bumerang împotriva politicii care își promova restricțiile…
Dar, nu sunt eu cel potrivit pentru a vorbi despre miza revistei, despre creuzetul și alchimia prin colectivul său de redacție i-a impus acel specific inconfundabil, de repere al peisajului revuistic al țării….
Despre personalitatea prozatorului Mihai Sin avea să dea seamă chiar prima sa carte, AȘTEPTâND îN LINIȘTE, titlu pentru care, bineînțeles, iarăși, l-am invidiat. Așa cum aveam s-o fac, apoi, aproape pentru toate cărțile, câte i-au purtat semnătura. (Bate și ți se va deschide, Ierarhii, Schimbarea la față, Quo vadis, Domine? ...)
Răsfoindu-i prima carte, observ că Mihai Sin era bine ancorat în tema morții, nu cocheta cu ea, suspectând-o pentru alunecarea în spectacol pe când el își dorea ca acele ultime secunde să-i consacre MARELE ADEVĂR, altfel, SPUSEI sale nu-i rămânea decât să se întoarcă în el…
Cărțile nu tac ci îi mărturisesc crezul său, pentru cine are urechi de auzit, astfel, încât, Mihai Sin, ajuns acolo unde a ajuns are să-și vadă de ale lui noi rosturi, AȘTEPTâND(U-NE) îN LINIȘTE !
Ion Nete
|
Chestionarul articolului:
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|