Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 40 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Dr. Cornelia Paun Heinzel : MAGIA UNEI VECHI FOTOGRAFII
    Scris la Monday, July 25 @ 16:35:31 CEST de catre asymetria
    Memoria Cititor scrie "Alexandru studia cu interes, în sala bibliotecii universitare, cursurile de geometrie diferențială. Era student la “Matematică” și se afla în sesiune. Deodată, frunzărind cartea din care ìnvăța, printre foi, găsi o fotografie. Era o poză alb negru, veche. “Este din epoca trecută, din socialism”, gândi tânărul, privind-o fascinat. Observă că ceva în poză îl fermeca cu totul și nu știa ce anume. Cadrul, având în fundal Biserica Neagră - construită pe locul unei biserici romanice vechi, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241, afectată apoi de multe cutremure și de marele incendiu, datorită căruia a primit acest nume - statuia impunătoare a lui Johannes Honterus, atât de expresivă, încât îți transmitea parcă personalitatea omului,  ca și cum ar fi fost viu, de parcă ar fi grăit și transmis mesajul său sau tinerii care se pozaseră, frumoși, veseli, cu ținută și aspect de intelectuali. Alexandru înțelesese imediat. Erau foști studenți ai Universității, care studiind aceleași cursuri ca și el, uitaseră poza între filele cărții. Imaginea avea un farmec deosebit, încât Alexandru nu se mai putea opri a o privi, a o admira. Fotografia exercita asupra lui o atracție inexplicabilă. Era surmenat, obosit, după câteva nopți nedormite, în care învățase pe rupte. .

    Alexandru studia cu interes, în sala bibliotecii universitare, cursurile de geometrie diferențială. Era student la “Matematică” și se afla în sesiune. Deodată, frunzărind cartea din care ìnvăța, printre foi, găsi o fotografie. Era o poză alb negru, veche. “Este din epoca trecută, din socialism”, gândi tânărul, privind-o fascinat. Observă că ceva în poză îl fermeca cu totul și nu știa ce anume. Cadrul, având în fundal Biserica Neagră - construită pe locul unei biserici romanice vechi, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241, afectată apoi de multe cutremure și de marele incendiu, datorită căruia a primit acest nume - statuia impunătoare a lui Johannes Honterus, atât de expresivă, încât îți transmitea parcă personalitatea omului,  ca și cum ar fi fost viu, de parcă ar fi grăit și transmis mesajul său sau tinerii care se pozaseră, frumoși, veseli, cu ținută și aspect de intelectuali. Alexandru înțelesese imediat. Erau foști studenți ai Universității, care studiind aceleași cursuri ca și el, uitaseră poza între filele cărții. Imaginea avea un farmec deosebit, încât Alexandru nu se mai putea opri a o privi, a o admira. Fotografia exercita asupra lui o atracție inexplicabilă. Era surmenat, obosit, după câteva nopți nedormite, în care învățase pe rupte. O toropeală plăcută, necontrolată, îi inundă trupul, Alexandru căscă prelung și… Auzi deodată o voce puternică, masculină, cu exprimare academică, elevată, cu o pronunție specială, care marca anumite silabe: “Pânza Hiperboloidului…”. Privi în față și văzu pe domnul profesor universitar Gheorghe Atanasiu, un bărbat îmbrăcat într-un costum elegant, distins, slab, cu părul alb, des, cu frunte lată și ochi albaștri pătrunzători, spre care uitându-te, aveai impresia că se cufundă ìn imensitatea mării sau a cerului, că privește infinitul despre care îți vorbea în fascinantele lui cursuri. Profesorul ținea prelegeri și la Universitatea din Sorbona, unde era invitat periodic. Alexandru avu senzația că l-ar asculta permanent. Și studenții din jurul său gândeau la fel, în timp ce își luau notițele, cu mare atenție. Era ultimul curs înainte de sesiune și examenul la ALGAED era unul dintre cele mai dificile. Studenții erau ìnsă selecționați dintre foștii elevi de liceu cei mai buni la matematică, olimpici, care-și petreceau multe ore pe zi, rezolvând cu pasiune probleme și exerciții complicate de geometrie, algebră.   Peste șase zile era examenul. Toți învățaseră silitori, dar examenul era unul dificil. Profesorul Atanasiu era un as al matematicilor, dar și un profesor universitar sever, un om care aprecia adevărata valoare și la care nu conta decât ceea ce cunoștea studentul la disciplina sa, indiferent fiul cui era sau de câți bani dispunea acesta. Personalitatea sa respecta cu adevărat statutul de profesor universitar, științele matematicii și învățământul. Considera că, pentru un om de valoarea sa ar fi fost o înjosire să se preteze la lucruri necinstite și nici prin gând nu i-ar fi trecut vreodată că    s-ar putea compromite a lua șpagă de la cineva, pentru trecerea vreunui examen. Așa gândeau însă și ceilalți profesori universitari, colegii de catedră. Era epoca socialistă și mită luau, de obicei, doar secretarele unor instituții, pentru a  urgenta eliberarea unor acte și consta, de obicei, într-un pachet de țigări străine sau cafea naturală. Se putea rezolva ìnsă problema și fără nicio șpagă. Ziua examenului veni curând. Cerințele și nivelul de pregătire pentru a promova examenul de ALGAED erau foarte ridicate. Era necesar ca subiectele să fie cunoscute în totalitate de către studenți. Nici nu se punea problema să înveți numai o bucată din curs și să treci. Alexandru luă nota zece la proba scrisă a examenului. La fel și un coleg de-al său, fiul unor securiști, dar care învăța conștiincios și lua pe merit notele. Un alt student primise nota opt, doi obținuseră note de șase iar restul grupei picase. Urma proba orală.  Examenul dura foarte mult, aproape o zi întreagă. Se înserase atunci când veni rândul lui Alexandru să tragă biletele. Nu existau subiecte pe care să nu le fi parcurs. Ca urmare obținu zece și la cele două subiecte de pe bilet - unul de teorie și o problemă. - E băiatul primarului, dar nu îi dau mai mult de cinci, auzi Alexandru vocea profesorului vorbind la telefon cu cineva. Și fiului Șefului Securității Municipiului nu i-am pus decât șase. De atât a știut, atât i-am dat. Nu mă compromit să fiu incorect. De obicei, după un examen luat, toți colegii de grupă, care promovaseră examenul, chiar și cei care nu consumau băuturi alcoolice, mergeau împreună, să sărbătorească la „Groapă” - parte a complexului „ARO”, cel mai scump și luxos din oraș – un loc amenajat ìn stil rustic, aflat la subsolul localului, unde se servea bere iar prețurile erau ceva mai mici, comparativ cu cele de la bar, frecventat în special de străini, pentru că se plătea în valută și față de restaurant, unde se practicau prețurile cele mai mari din oraș, dar pe care totuși, uneori, și le putea permite oricine, pentru sărbătorirea unui eveniment deosebit. O altă variantă era “Gaura dulce”, din spatele restaurantului „Cerbul Carpatin”, de aceeași categorie cu „ARO” sau restaurantul „Cina”, mai acceptabil ca preț, dar de nivel calitativ puțin mai scăzut.   Acum însă, promovaseră prea puțini studenți iar aceștia erau foarte obosiți după efortul depus, dar încununat cu succes. Promovarea unei examen atât de greu îți dădea o stare de fericire, de euforie de nedescris, pe care numai cel ce o trăia o putea ìnțelege, pentru că însemna încununarea unei munci asidue, dar era și o confirmare a capacităților proprii de învățare, a valorii pe care o aveai ca viitor intelectual. Iar acest lucru era admirat chiar și de colegii care picaseră examenul, care fără pic de invidie, nu se sfiau să dea replici de genul: “Ești tare, Alexandru! Ai minte de matematician!”. Chiar și vecinii, cunoscuții, oameni simplii, fără pregătire superioară dar destul de inteligenți respectau statutul de student, pentru că știau că puțini erau cei care-l aveau, adică doar 2 % din absolvenții de liceu iar selecția era dură și corectă. Însemna să ai calități pe care puțini oameni le aveau și care erau respectate și admirate de toți ceilalți. “Ești băiat deștept, Alexandru! Ce mândrii trebuie să fie părinții tăi de tine!”  îi spuneau ei când îl întâlneau.

    Alexandru se trezi de dimineață. Era în prezent, în epoca actuală. Ajunse la facultate în jumătate de oră, exact înainte de începerea cursului de „Geometrie diferențială” al domnului Plutiș, o matahală de om, care se chinuia din greu să-și susțină cursul. Ca de obicei, se încâlcea în demonstrațiile începute, fără ca vreodată să poată finaliza vreo rezolvare. Săptămâna următoare era examenul. Consta numai din teorie, la fel ca toate celelalte examene de la „Matematică”. Seminarul îl făceau cu asistenta, doamna Purcelea, la fel de bună specialistă în tainele matematicii ca și șeful său, domnul Plutiș, care devenise după revoluție direct profesor universitar, la fel ca mulți alții, selectați dintre cei care de abia treceau examenele, la cursurile fără frecvență - cu care ìn epoca anterioară rămâneai tot pe postul de muncitor, fără a putea fi promovat intelectual. Alexandru nu înțelegea de ce nu se cer probleme la această facultate de matematică. El intrase printre primii, la Universitatea din capitală, dar se transferase aici, pentru a fi acasă. A realizat de abia acum, că făcuse o mare greșeală. Printre actualii colegi de grupă erau: o elevă de la școala unde mama sa era profesoară, care luase doi la matematică la examenul de intrare la liceu și de abia trecea clasa, un fost coleg de gimnaziu, care era muncitor la turnătorie, o femeie de serviciu de la facultate, toate secretarele facultății, împreună cu administratorul, bibliotecara și portăreasa. Era în primul an după revoluția din 1989 și puțini oameni aveau o facultate absolvită. Alexandru dorea să-și verifice cursurile, să le completeze, pentru că lipsise de la un curs. O rugă atunci pe Alina, studenta care avea numai zece pe linie la toate examenele, să-i aducă cursurile.    Tânăra i le aduse a doua zi. Alexandru se bucură și începu să caute cu nerăbdare printre foi. Dar rămase stană de piatră.  Cursurile constau în înșiruiri indescifrabile de semne ciudate, din care nu puteai înțelege o iotă. Și fata lua numai zece ! Atunci Alexandru înțelese tot ce se întâmpla. Părinții fetei îi cumpărau examenele! Tatăl, fost șofer în socialism, își făcuse o firmă de transport profitabilă. Lucrase drept colaborator al Securității Comuniste și acum era recompensat, avea facilități, relații să se descurce în hățișul corupției.  Alinei, profesorii îi aduceau omagii indecent de elogioase. Alexandru gândi că el s-ar simți ofensat dacă cineva i-ar fi spus ceea ce ìi spuneau cadrele didactice tinerei, dar pentru a ìnțelege acest lucru trebuia să dispui de un anumit nivel de inteligență. “Este o caracteristică a epocii actuale!” își spuse el în gând. „Să cauți o persoană cu intelect cât mai scăzut, cât mai josnică cu putință, pe care să o promovezi  exagerat, să o elogiezi indecent, fără nicio jenă, de parcă ar fi o minune a naturii, dar care în același timp, pare a fi o prezentare în bătaie de joc la adresa omului respectiv”.

    Veni curând ziua examenului. Plutiș dădu subiectele și se așeză la catedră. Alexandru începu prezentarea acestora, adică a teoriei expuse de profesor... eronat.... Colegii lui își scoaseră cu curaj cursurile și copiau fără nicio jenă. Plătiseră examenul și nu aveau nicio frică sau reținere. Alexandru era dezamăgit. Acesta era modul de desfășurare a examenelor în noua epocă și constată necăjit, că nu va mai vedea decât astfel de probe. Finaliză lucrarea și o predă profesorului, trist, simțind un gust amar. După o oră, s-au afișat și rezultatele. Primii erau colegii care își cumpăraseră examenul, scriși în ordinea sumei plătite. La sfârșitul listei era și Alexandru, singurul care luase examenul numai pe baza cunoștințelor sale de matematică. Unii dintre colegii săi s-au revoltat.
    • De ce promovează și Alexandru, dacă el nu a dat niciun leu pentru examen? spuseră supărați lui Plutiș, câțiva dintre studenți.
    • El este singurul care a ìnvățat, trebuia să-i dau și lui examenul. I-am dat cea mai mică notă, este ultimul clasat, spuse șoptit profesorul.
    • Eu, unul, nu vă mai plătesc nimic dacă ìl mai treceți la vreun examen, se răsti unul nervos. Ce, eu dau banii de prost ce sunt ?
    Urma proba de oral. Alexandru selectase biletul și se așeză în bancă. Colegul său care avea numai zece tocmai răspundea. Era venit dintr un sat de lângă Galați. Părinții săi primiseră pământ și scoteau bani buni din recolte. Tânărul se chinuia să vorbească, dar nu putea decât să scoată din gâtlej niște sunete indescifrabile. Atunci Alexandru a înțeles tot. „Deci acesta este studentul eminent, elogiat de toți!”   „Trebuie să gândesc pozitiv, că aceasta reprezintă o victorie, în epoca actuală”, gândi el. „Să iei un examen, fără să dai șpagă, ìn ziua de azi este o mare victorie! Dar rămân cu un gust amar, foarte amar, dar nu atât de amar ca cel simțit de colegii mei care au primit note mari, dar au rămas cu buzunarul gol... la fel de gol ca și capul pe care – tot plătind mereu pentru examene și concursuri, fără să ìnvețe ceva - și l-au păstrat la fel cum îl aveau, de obicei....  Epilog Alexandru se afla în tren spre Brașov. Veniseră doi controlori de bilete, un bărbat și o femeie între două vârste. - Vrem să vedem și carnetul de student, spuse cu ton obraznic femeia. Tânărul începu să caute documentul. Avea reducere la biletul de călătorie ca student. Femeia deveni nerăbdătoare. - Aveți sau nu? ìntrebă ea pe un ton răstit. - Am sigur că am, doar sunt student, adică sunt serios, spuse Alexandru. Sunt la facultate ! - Facultate ? spuse femeia râzând puternic, ironic. Acum toată lumea are facultate! Și eu, și colegul meu, controlorul, acarul și femeia de serviciu care spală toaleta vagonului. Nici nu mai cunosc pe cineva fără, completă rânjind muierea, acompaniată de râsetele bărbatului ce o însoțea. Chiar la mine în cătun, din fundul Moldovei, nu a scăpat nimeni fără licență! De la douăzeci la optzeci de ani, toți au făcut facultatea sau sunt acum studenți. Așa că a fi student în ziua de azi, nu mai e nicio grozăvie! Unii s-au înscris chiar la doctorat acum... de când se poate copia fără problemă, de pe site-uri de Internet gen elev.ro, scolar.com, gradi.ro sau bebe.com. 

    Ca de obicei, în zilele următoare, Alexandru se plimbă prin orașul natal. Trecu prin fața corpului „Facultății de matematică”. Se opri visător să citească niște anunțuri. Constată că fostele lui colege, administratorul și femeia de serviciu erau acum profesori universitari de succes. Numele lor figurau pe liste. Secretarele promovaseră mai sus, în funcții, chiar la Rectoratul Universității. Una dintre ele ajunsese  la Serviciul doctorate... Pe bulevard, Alexandru se întâlni cu altă fostă colegă, care lucra anterior, la curățenie. - Ce mai faci ? o întrebă bărbatul. - Sunt profesoară în oraș. M-am titularizat imediat ce am terminat facultatea, spuse femeia. M-a costat ceva, dar merită. Am schimbat mătura cu catalogul! Mi-am făcut împrumut la bancă, dar am timp toată viața să-l plătesc. Când eram mică, râdeau toți de mine la școală și spuneau că sunt bătută în cap, că nu pot învăța nimic. Uite că poți deveni în ziua de azi cineva și așa! Eu plătesc, dar le arăt tuturor, că pot fi înaintea celor deștepți, care au învățat mult și nu fac nimic cu asta! Îmi pare rău că nu am fost elevă în epoca actuală. Mami ar fi plătit și aș fi luat de mică numai zece, nu mai râdea nimeni de mine că sunt proastă. Aș fi râs eu de colegii care învățau și care ar fi primit note mai mici ca mine, pentru că nu ar fi dat bani pentru note și examene, crezându-se deștepți.    - Și foștii noștri colegi ce fac? continuă Alexandru seria întrebărilor. - Și ei sunt profesori de matematică în județ, răspunse femeia. Elevă cu doi la matematică ìn timpul școlii preda la un colegiu de elită din municipiu. Părinții ei, foști muncitori la Steagu Roșu, ìși dădeau toată pensia pentru a plăti examenele și concursurile fetei lor. Să o vadă profesoară, pe fata lor, de care toți ziceau că are intelect scăzut. Acum, ìn societatea actuală, cu banii puteau compensa acest neajuns. Alexandru se gândi atunci la vecinul său, elev în clasa a noua, la un colegiu din oraș, care venise cu ecuațiile rezolvate greșit de profesorul său, în clasă. Nu se miră însă. Era un profesor la fel de pregătit, ca foștii săi colegi. „Cred că nu mi-ar plăcea să mai fiu elev sau cadru didactic în această epocă, cu astfel de profesori” , gândi trist Alexandru. Deschise radioul și... surpriză! La știri era prezentată ca model de profesor Adina, colega cu retard, care nu putea scrie corect, nici literele demonstrațiilor cursurilor de matematică. Ajunsese cadru didactic titular la Colegiul de Informatică al municipiului. “Deci tatăl, patron la firma de transporturi, i-a cumpărat și o titularizare, la un Colegiu de elită aproape de casă”, gândi bărbatul. Pe ușa corpului unor facultăți tehnice citi un anunț. Asistenta lui Plutiș, doamna Purcelea reuși în sfârșit acum, când se dăduse drumul nelimitat la doctorate, să facă și ea unul. Dar nu în Matematică, așa cum ar fi trebuit, ci în Mecanică, la ingineri. La universitari însă în epoca actuală, nu contează specializarea absolvită și nici în ce îți dai doctoratul. Poate fi și în Chiromanție, cum chiar și l-au dat unii dintre ei ! Numai să fie ! Profesorul Plutiș decedase de mult timp în urma bolii incurabile de care suferea. La fel  și conferențiarul Zbenghe, care muri ìn sinea lui, se pare împăcat. Înainte cu o lună de deces, se întâlni cu Alexandru și îi spuse cu regret: - Iartă-mă, te rog, iartă-mă, pentru tot ce ți-am făcut! Atunci, Alexandru nu înțelesese mesajul. Se tot gândi, se gândi și până la urmă l-a descifrat. Zbenghe era conștient de tot ce făcuse și îl mustra conștiința, spre deosebire de celelalte cadre universitare din facultate. El era dintre puținii care predaseră și ìnainte de revoluție. Nu era dintre cei făcuți peste noapte universitari. Ĩn conștiința lui, ìi părea rău că lui Alexandru și tuturor celor care cunoșteau matematică, abia le dădea note de trecere iar celor care erau plută și plăteau examenele, numai note mari... Ĩn fața blocului, Alexandru întâlni pe fiul vecinului de apartament. - Ce faci, Iliuță la zece dimineața ? Acum te-ai trezit ? - Merg la facultate. Cursurile au ìnceput la opt, dar azi-noapte am fost la club, răspunse cu un aer plictisit băiatul, căscând. Abia m-am trezit și acum, la ora aceasta. - Ești la facultate ? Dar, ție, parcă ție nu-ți plăcea învățătura, spuse Alexandru. - Nici acum nu-mi place, nene, răspunse tânărul. - Și atunci, ce cauți la facultate ? ìntrebă Alexandru mirat. -Îmi place să fiu student, adică să merg la la chefuri, la petreceri nocturne interminabile,  la beții, la ìntâlniri cu fetele, la discotecă... distracție continuă, la maximum ! -Și cu învățătura, cu matematica cum stai? continuă Alexandru. -Aaaa cu matematicaaaa, nu-i nicio problemă ! La curs se ceartă profesorul de ALGAED singur cu tabla. Că noi, nu înțelegem niciunul nimic. Ĩn timpul cursului râdem, ne jucăm, dăm cu ghemotoace de hârtie unul într-altul...  distracție, nu glumă, că așa-i în studenție! Vorba noului șlagăr „Am copiat la bac la mate și mă așteaptă distracția la facultate, viață de noapte, viață de noapte... / Fericire... fericire...”. Notă: Aceasta este o povestire. Asemănările cu persoane, locuri, situații cunoscute sunt pur întâmplătoare.

    Dr. Cornelia Păun Heinzel
    "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.57 Seconds