Who's Online
Exista in mod curent, 50 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
In epicentru: Magda Ursache. Risipitorii
Scris la Monday, January 22 @ 13:40:49 CET de catre asymetria |
Ne
risipim și risipim. Suntem din ce în ce mai risipitori. Mentalul stabil
și tradițional e batjocorit în fel și chip, personalitățile sunt și ele
minimalizate, țintele fiind elitele cu reală conștiință națională. Depreciem,
depreciem, poate nu mai rămâne nimic. Sub un titlu ambiguu, În silă,
dar fără dragoste se poate, europarlamentarul băsesc TRU afirmă de
Crăciun, 2017 (25 decembrie, adevărul.ro): „Căci societatea românească
nu a cristalizat nicicând și nu a degajat o ideologie cu adevărat
națională, o cultură ultimă și o identitate nenegociabilă.” Iar
covârșitorul Patapievici susține că votul țăranului a degradat politica
României interbelice, mentalul său fiind „arhaic”. „Carurile” (pluralul
aparține filozofului) cu boi pictate de Nicolae Grigorescu i se par temă
„răsuflată”, cum ține să aprecieze pe un canal televizual. Magda Ursache
Magda Ursache. Risipitorii
Idealul
lui Mircea Eliade? După terminarea Războiului Mondial prim, când se
împlinise Unirea Mare, trebuia ca generația sa să se jertfească pentru
împlinirea spirituală a României: să lupte în alt fel de tranșee, pentru
ridicarea țării. Ca să-l citez pe Petru Ursache, din Prefața la
antologia Mircea Eliade, Meșterul Manole. Studii de mitologie și
etnologie, ed. a II-a, Eikon, 2008, „linia de rezistență a generației
lui Eliade era «să fim prezenți în cultură, făcând mai bine decât
ceilalți». Generația anterioară voia să facem ca ei, ca europenii;
următoarea își propunea competiția.” Numai că de Eliade se lipesc
etichete ca fascist, șovin, rasist. Spus net: rasiștii nu agreează
alte rase. Nu și Eliade! În fapt, nazismul a compromis urât ideea de
conservare a rasei, a etniei, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să ne
păstrăm pecetea etnică, așa cum vor rolerii II (mulțumesc, Paul Goma!),
elita de dumping (mulțumesc, Mircea Platon!), care transgresează de la
tanc la think tank, de la megafoane sovietice la „megafoane
euro-atlantice”, pledând pentru un transnațional provenit din vechiul
internațional, atunci proletar. Ah, foștii tovarăși, deveniți domni,
cărora le displace naționalismul ca salvare a patriei, neamului,
statului, lăudând beneficiile regionalizării! O fi greșită ideea lui
Eminescu gazetarul: „elementul românesc să rămână cel determinant”, să
fie „norma de dezvoltare a țării”, când elementul autohton se subțiază
continuu? Sau clasa politică fără conștiință națională așează pe prim
plan nu interesul pentru nație, ci interesele proprii, personale, iar
noii propagitatori ne mint cu o idilică imagine a UE ( ca altădată
„bunăstarea generală” a Ceaușescului), sub direcția noii ordini:
regionalism, multiculturalism, paternalism germanic, cum pune degetul pe
multiple răni Mircea Platon, în vol. Elitele și conștiința națională,
cu subtitlul De la naționalitatea genetică la personalitatea națională:
Despre rolul elitelor în articularea conștiinței naționale, Ed.
Contemporanul, 2017, 418 pag. Se vede limpede că reperele absolute
(Maiorescu, Eminescu, Iorga, Eliade, Noica, Țuțea, Mircea Vulcănescu,
Stăniloae, Vintilă Horia) sunt supuse unei intense de-canonizări, iar
„publiintelectualii autoelitei”, cum le spune Camelian Propinațiu, se
străduiesc să se promoveze prin supradimensionare. Inși pe care cultura
românească nu putea să-i mai încapă se întrec să constate cât de
fragilă, de minoră e cultura noastră, de țară mică. Numai că nu suntem
țară mică, suntem țară mijlocie; și nu avem o cultură minoră, ci mică,
pe care o vrem și mai mică, risipind-o. Se luptă mult la dezbinarea
românilor. Se întreține harța continuă între moldoveni și dâmbovițeni,
între moldovlahi și transilvani, între Banatul bogat și Moldova săracă
(deși ei, moldovenii au suportat greul plăților la ruși, ”înnădușirea
slavă”). Centenarul ne găsește în dezbinare internă maximă, care
Centenar e contestat, ca și Unirea Mare, moment sublim în existența
noastră etnică. „Elitele” (e pluralul lui Mircea Platon) par a dori nu
să articuleze, ci să dezarticuleze conștiința națională,
antinaționalismul fiind cu mult mai agresiv decât naționalismul
progresist. Loaialitatea față de neam nu mai e o calitate. Dimpotrivă,
mainstream-ul cere să bagi în mintea (redusă) a românului că n-am fi
popor , ci populație: „Nu e zi de la Dumnezeu (mai degrabă de la Satana,
zic eu, Magda U.) în care să nu aud rostită, cu lehamite și ridicări
din umeri, formula «așa sunt românii»: «leneși», «hoți», «neserioși»,
«murdari», «buni de nimic».” Și câți sâcâiți de nație nu adoră serialul
Las Fierbinți, nepierzând nici un episod. Poate pentru că acolo țăranii
toți nu-s buni de nimic. Nimic. Nimic. Nimic. Cum să susții că
românii sunt oameni cordiali (asta dacă nu-ți place cuvântul
ospitalier), inteligenți, (prea) adaptabili, de vreme ce vrei să obții
fonduri de la magnatul american? Interesant de văzut lista cu lucrări
finanțate de Fundația Soros pentru o Societate Deschisă. Prima pe listă,
Firea românilor, coordonată de Daniel Barbu, Ed. Nemira, 2004. Mircea
Platon caută și găsește exemple de intelectuali cu acea „iubire de
neam, ideală și darnică”, pe care și-o mărturisește Sever Dan. I s-a
spus – copil – că poporul lui e „laș, fricos, anost, umilit, menit să
slujească și să mai primească o fărâmitură din mila Ungurilor”. Liceanul
a fost ofensat de maghiari ca „puturos, opincar, urs”. Apoi, cartea l-a
dumirit: „când apucasem la carte mi s-au schimbat cu totul
orizonturile.” Aflase și-i scria fratelui său, în 23 iulie, 1906, că
„avem și noi istoria noastră plină de mândrie”.Martiriul său pentru
neam? Arestat în ’47, după înscenarea de la Tămădău, re-arestat în ’50,
ca „vaidist”și „național-țărănist”, eliberat în ’55 de la Sighet, a
murit repede, după chinurile pușcăriei.Comandantul Vasile Ciolpan îi
găsise la percheziție crucea făcută din două lemne.L-a bătut în cap cu
ea, i-a rupt-o, i-a aruncat-o. Iară noi, noi epigonii, cât de ușor ne
debarasăm de marile repere morale! Pentru Adrian Cioflâncă, Valeriu
Gafencu e „erou contrafăcut” (în revista „22” a GDS). Alți oportuniști
ne persuadează să sfârșim odată cu „bravii și celebrii”. Sacrificiul
suprem, pentru a-ți apăra patria („moartea vitează”), e ridiculizat, ca
și rezistența anticomunistă. Poporul român să fie „nedemn și fără
caracter”, de vreme ce a dat atâția martiri? Mă întreb: domnul Florian
conduce un Institut sau un Tribunal neokominternist, de vreme ce, cu
agresivitate bolșevicioasă, folosește argumentele fostului Tribunal al
poporului, condamnându-i la pătimiri postume pe Valeriu Gafencu, pe
Iustin Pârvu, pe Mircea Vulcănescu, pe Țuțea, pe Gyr, pe Crainic...
Pentru domnul Florian nu există un cetățean de onoare ca Vintilă Horia,
care, în revista „Meșterul Manole”, la fel ca Mircea Eliade mai devreme,
expunea crezul intelectualității interbelice: „Noi tindem să realizăm
fenomenul invers: inocularea Europei cu ser românesc.” Aleșii, ca
Mircea Vulcănescu, ca Iorga, ca Gh. I. Brătianu, care s-au dedicat
neamului (și nu consumului de Vinul Cavalerului și alergatului la
volanul bolizilor de lux), oameni întregi, incapabili „de veșnica
forfecare a propriului popor” (M. Platon) sunt ca și scoși din cărți. În
acel nefast Index librorum prohibitorum proletcult, au figurat Origines
et formation de l'unité Roumaine și O enigmă și un miracol istoric:
poporul român de Gh. I. Brătianu, mort martiric în temniță. Iar aceste
cărți capitale nu se bucură de un tiraj de 15000 de exemplare ca În
jurul Marii Uniri de la 1918, lucrarea demitificatorului Lucian Boia. Îl
mai punem pe Brătianu în mâna elevilor? De ce-am face-o când soluția
ghermanilor e stat federativ? După Boia, am avut parte de „statalitate
întârziată”. Ce s-o mai păstrăm? Mircea Vulcănescu, mort martiric în
celula înghețată, se află încă sub sentința „criminal de război”.
Neadevăr! Nedreptate strigătoare la cer! Iorga, ucis martiric, e văzut
în siajul lui I. Ludo, ca „vulcan care scuipă borș”. De ce? Pentru că nu
place spusa lui tăioasă din Lupta pentru limba română, 1906, pe care o
citează Mircea Platon: „România să nu fie «statul cârpă al unui popor –
zdreanță care nu înțelege să fie stăpân acasă la dânsul».” Și cum să ne
europenizăm cu Doina lui Eminescu, declarată xenofobă, toxică, poluantă,
epitete culese de P. Ursache de la detractori. De ce? Pentru că, în
absolut toate variantele, Eminescu a păstrat versul „de la Nistru pân'
la Tisa”? Nu lipsește, repet, din niciuna dintre variante, cum
subliniază Petru Ursache în prefața la ediția Doina, Timpul, Iași, 2000.
În cazul ăsta, nu numai poetul, dar România toată e un cadavru de
înghesuit într-un troller căruia trebuie să-i tragem fermoarul, cum
propusese un de-sacralizant. Tot P. Ursache analizează frisonul
europenizării, care nu ne-a cuprins de azi – de ieri. Romanticii
(generația Eminescu) voiau o familie europeană „unită”, pe temei
idealist. Se cerea patetic integrarea „de fond și stil de viață” (P. U.)
„din Carpați în Sicilia, din Alpi în Pirinei”. Și mai spune Petru
Ursache despre domnitori și cărturari - movilești, cantacuzini,
cantemiri, brâncoveni – că au trecut prin lumina Italiei „ca la ei
acasă”, fără a-și trata țara ca pe o bolnavă incurabilă, „altfel” decât
țările normale, așa cum o fac istoricii „altfel”. Lor nu le mai place
cuvântul patrie (spuneți-i atunci moșie, dar iubirea de moșie e un zid),
nu le mai plac cuvinte ca vatră, sat, chit că pe acolo s-a născut
veșnicia, nu în satul global planetar. Cât despre țăran – wow! – el a
murit „ca proasta” în războaie, ca să-și apere, din linia întâi, fâșia
de pământ, mica și marea familie creștină. Iar nouă ni se tot repetă că
trecutul istoric e penibil ca și românul, ca și limba lui, ca și cultura
lui, tăindu-se predilect firele care-l țes pe homo sapiens : mitul și
religia. Mircea Platon cheamă în sprijin „elitele României vechi, de
până la 1948 – anul cumplitei Reforme” – pentru că „avem moduri de
acțiune, modele de edificare a națiunii române pe care le ignorăm”. Și,
cu „optimism disperat” (sintagma lui Marian Popa, din interviul luat de
Cassian Maria Spiridon în „Convorbiri literare”, nr.5, mai 2000),
optimism pe care îl resimt și eu, notează decis: „România are tot ce
trebuie pentru a fi o națiune bine întocmită. Doar că firele sunt
conectate greșit” (lucr. cit., pag.9). Vinovată? Pseudo-elita, care își
face selfie în jurnale, ignorând „potențialul identitar moștenit”. Ideea
națională trebuie uitată în debaraua cu lucruri inutile, nefuncționale.
Muncă și merit, formula eminesciană, se aplică oare sub ghinion
Iliescu, sub ghinion Constantinescu, sub ghinion Băsescu sau sub
molcomul ghinion Iohannis? „Forme fără fond” sau, cum le numea Eminescu,
„forme lipsite de cuprins”, avem din abundență. Și tot înapoi la
Eminescu trebuie să meargă politicienii care-i nesocotesc spusa :
„Oricât de mulți oameni răi s-ar găsi în această țară, nu se găsește
nici unul care ar cuteza să pună numele său sub o învoială prin care am
fi lipsiți de o parte din vatra strămoșilor noștri”. Postsocialist, s-au
găsit. A rebours, Mircea Platon s-a întrebat și se întreabă ale cui
sunt „elitele” astea. Ale cărui popor? „Elitele de astăzi sunt caimacul
altui lapte”, nemaifiind „organice”, ci „parazitare și necinstite”. Nu
numai că dau la o parte interesul etnic, dar intră în conflict cu el.
Homines novi taie rădăcinile, refuză modelele, sfărâmă statuile,
opțiunea pedagogilor de școală nouă fiind omul poster, supus la ceea ce
sociologul Leo Kuper numește „colonizarea minții” (p. 383).Și ce face un
ins colonizat mental? Își denigrează poporul, istoria, cultura.
Specific național? La el au dreptul doar națiunile avansate și asta
pentru că ne aflăm în post-naționalism etnic, așadar membri ai
„națiunii noționale, fără popor” (p. 399). Cum spuneam în altă parte,
tânărul eseist a fost acuzat de crypto-fascism; Proust-ul
comunismului,Vl.Tismăneanu, care a impus prin Raport viziunea sa
nostalgică și edulcorată asupra stalinismului, l-a persiflat ca pe un
soi de „Căpitan”. În criza morală pe care o traversăm, lecțiile de
verticalitate sunt înghițite cu noduri sau violent respinse. Platon s-a
văzut ”demascat”, judecat și condamnat ca reacționar, conservator,
„momit de sloganuri religios-naționale”; și colivar, ținând adică de
farfuria cu colivă peste groapa vechilor naționaliști „expirați”. „Apostolatul
în spiritul etnicului românesc” (formularea lui C. Rădulescu-Motru) a
fost lung și greu, iar M. Platon bine știe că de-mitizarea elitei
adevărate, cu grija trecutului comun, nu-i de-a bună.Că procesul de
distrugere întreprins de risipitorii, deloc puțini,de patrimoniu nu
poate fi stopat, măcar încetinit, decât prin coeziunea celor încă
tăcuți.Tăcuții cum-se-cade. Agenții de dizolvare invită la nation
–bulding, adică la de-construcția și la re-construcția națiunii
românești, atâta timp cât ea (mai) este.Refuzul lui Mircea Platon e unul
ferm.Să-l urmăm. Magda Ursache
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|