„Adevărul, în toată asprimea și virulența lui. Ca pe masa de operație, ca la picioarele eșafodului. Nici un văl, nici o iluzie, nici o cocoloșire. Pentru că numai având realitatea crudă în față ne putem cutremura și o putem părăsi.” N. Steinhardt 

După acel Decembrie, mă gândeam că Istoria va fi greu de rescris, cum se întâmpla în vremi ceaușiste. Acum, cred că se poate. Se denaturează de ani și ani marile momente istorice, se minimalizează Unirea, chiar de zilele Unirii Principatelor. Fact-checking ce înseamnă ?„Moderare de conținut”, deci cenzură ? Urmează condamnări pentru opinie, pentru ce simți că trebuie spus, conform Legii Vexler, care cere pușcărizare de la doi la cinci ani pentru abordarea unor teme considerate tabu ? 

Așezată sub faldurile altei propagande mincinoase, istoricul Zoe Petre a afirmat că „istoria nu învață nimic pe nimeni”. Așa o fi dacă n-o cunoști. Altfel, nimic nou sub soare. Recunoașterea Unirii s-a întâmplat la schimb cu modificarea Legii minelor : voie ca petrolul să fie exploatat de Standard Oil (Rockefeller). S-a uitat atât de ușor că Austria și Imperiul Otoman s-au pronunțat contra Unirii Moldovei și Țării Românești, la lucrările Conferinței Internaționale de la Viena, în primăvara anului 1848 ? Și ce absolutist regim habsburgic a instaurat Austria, în Transilvania, după înfrângerea revoluției din 1848 ! Abia după Războiul Crimeii (1853-1856) și Congresul de la Paris (1856), s-a încheiat protectoratul Rusiei asupra Principatelor. Se puteau convoca, în fine, Adunări ad-hoc, pentru organizare. Așa că s-au constituit, la Iași și la București, Comitete ale Unirii, în februarie 1857 și s-a putut vota Unirea într-un singur stat. Trebuia, după puterile garante, să fie doi domni aleși, câte unul pe țară, dar pe viață. Însă, în Adunarea Electivă, la hotelul Concordia din București, s-a propus (Dim. Gr. Ghika) o dublă alegere : a lui Alexandru Ioan Cuza, adus de la Iași, în dimineața zilei de 24 ianuarie 1859. Hotelul Concordia e o ruină (dacă mai este și ruina), iar de pe scările Universității „Al.I.Cuza”, acum UIAC, rânjesc la trecători leii Regulamentului Organic, ai sculptorului rus Mihail Singurov. Mai știe cineva că lovitura de stat contra domnitorului Cuza (1964) a dat numele localității 2 mai ? Repet întrebarea : de ce nu le-o fi plăcând unora și altora „cel mai nobil epitet al limbii române” (după C.D.Zeletin), național ? Nu știu cum se întâmplă, dar cuvântul intră din nou, ca-n vremi staliniste, în cămașa de forță a cenzurii. ONU, ne amintește Profesorul Ioan-Aurel Pop, într-un dialog cu Nicu Gavriluță („Scriptor”, 2024) înseamnă Organizația Națiunilor Unite, așadar nu state, ci națiuni. Iar sociologul și eseistul Nicu Gavriluță enumeră apăsat cei cinci „stâlpi” ai etniei : „credința religioasă, limba română, țara natală, familia, cultura română”. Cine dă astfel de ordine ? Big Brother își ciulește urechile la întrebarea mea ? Ei și ! Nu-mi pasă dacă mi-e ascultat telefonul sau citite mesajele private. Nu ocolesc să spun ce consider că-i rău, convinsă că răul nu dispare de la sine. Ajungi în iad numai pentru relele făcute ? Eu cred că ajungi acolo și pentru ce nu faci, dar trebuia să faci. 

Un prieten mă sfătuiește să nu mai abordez „teme de care se ferește toată lumea”, să nu mă mai lamentez pentru biserică, sat, familie. Altul îmi scrie : „Sunt alături de tine până la capăt. Unde o fi capătul, om vedea.” Nici eu nu-l știu, dar e imperios necesar să continuăm lupta pentru libertatea de opinie, chiar dacă subiectul nație-național e sensibil, primejdios chiar, taxat „reacționar”, „anacronic și imbecil”. Boia ? O fi istoric strălucit, dar pentru românofobi. Daniel David ? O fi expert în Psihologia poporului român, dar pentru „defectologii” (cum le spunea Petru Ursache, în ipostaza de antropolog) care neagă în totalitate calitățile românilor. Și nu-i deloc inocent. Se vrea uitare după uitare și sunt puțini cei care cer, ca Paul Goma, „ne-uitare” (ortografierea îi aparține). Statuile sunt sub cod roșu. În Turda, aud că s-a relocat (forțat) statuia lui Avram Iancu. Grupul statuar din Cluj, Școala Ardeleană, și-a recăpătat greu soclul pierdut așa cum l-a conceput Ladea. 

În Oradea, s-a instalat Sf. Ladislau, întemeietorul cetății. Mihai Viteazul e înlocuit de Ferdinand I, ca și cum n-ar avea fiecare locul lui în istorie. La Sibiu, nu s-a obținut acordul Ministerului Culturii pentru bustul lui Avram Iancu, în timp ce Bruckental, care i-a tras pe roată (numai) pe români, se uită de sus, peste mulțime. Roată după roată ? Vasile Lucaciu a fost ținta detractorilor la Satu Mare. L-am văzut cu ochii mei mânjit cu cărbune. Avem martiri care ar merita să le punem la picioare lanțuri de flori peste vechile lanțuri. Nu-i depărtăm de guri spurcate care n-au lentile de receptare pentru ei și ar merita temnițe large pentru blasfemie. Hidoasă mai este post-umanitatea asta care consideră simbolurile identitare - ca stema, ca drapelul tricolor - discriminatoare, iar valorile culturale de pus pe făraș pentru rasism, xenofobie, „fazcism”, cum pronunța Ion Iliescu, care vedea în Piața Universității numai „golani”. 

Mercenarii media deghizează răul în bine general. Realități deformate ? Cu duiumul. Mircea Vulcănescu nu mai are stradă în Aiud, nici Vintilă Horia în Mangalia. Știe „primarul-interjecție” (mulțumesc, Virgil Rațiu !) din Cluj că Radu Gyr a înființat primul teatru în idiș din Europa ? Cu Constantin Pantazi (Călărași) ce-au avut ? General de armată și ministru al Apărării între 23 ianuarie 1942 și 23 august '44, a fost întors din locul execuției (Petru Groza i-a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viață) și omorât lent, prin bătaie și foame, în temnița din Râmnicu-Sărat, în 1958. Mă întreb : ești etichetat legionar pentru că ești teolog sau pentru că Biserica susține coeziunea de neam ? Însăși Patriarhia a fost amenințată : nu cumva să îngăduie comemorarea anuală, în biserică, pentru V. Gafencu și pentru toți pătimitorii temniței din Târgu Ocna (17 februarie, 2023). Să mai repet că Sfântul Închisorilor, numit astfel de N. Steinhardt, a cedat pastorului Richard Wurbrand medicamentele sale, știind că, fără ele, va muri ? I-a dat creștinește viață străinului, călcând pe propria moarte. Știți alt exemplu mai impresionant de spirit al jertfei pentru celălalt ? Iar Steinhardt e ocărât pentru că a hrănit, din infima sa bucată de pâine, „un popă legionar”. Nu mai dorim modele paideice, nici mentori spirituali, ba chiar îi urâm. Admirația și iubirea sunt, pentru mine, mult mai aproape decât disprețul și ura, dar pe „defectologi” îi disprețuiesc. 

Auto-cenzura o văd ca pe un fel de boală. Boală letală, al cărei vaccin nu s-a găsit. Din păcate, mințile îndrăznețe sunt repudiate, fie ale seniorilor, fie ale tinerilor. Un istoric de cinci minute o apără pe Ana Pauker ca „oratoare luminată” și nu-i place sintagma „holocaustul roșu”, pe care tovarășa l-a patronat. N-ar trebui un Nürnberg II, cerut ostinato de Paul Goma ? Suscitând fel de fel de feluri de comentarii încrâncenate e și sintagma „mitul iudeo-bolșevic”. Subiect tabu. Dar despre ce mit se face vorbire ? E realitate cruntă. Iar Raportul final (de ce final ?) tismeneic ocolește această realitate. Bibliografia e, chipurile, anti-comunistă ? Ba predilect anti-ceaușistă, împingând răul absolut al anilor cincizeci, întruchipat de Ana Pauker, numai spre Ceaușescu. 

A apărut, în 17 aprilie 2024, Codul de conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizarea discursului instigator la ură, emis de Ministerul Educației, în postul mare. Absolut de acord cu asta. Dar dacă există în SUA o ligă contra defăimării (ADL), de ce n-am avea și o Ligă Anti-Defăimare în România ? S-ar sista, poate, încercările „defectologilor”, preocupați numai de trădarea la români, hoția la români, lenea la români, beția la aceiași, în „țara măgarilor”. Numai că Ștefan Zeletin a renunțat să-și treacă în bibliografie Din țara măgarilor (1916), capitol din proiectata Metafizica dosului, în timp ce H.-R. Patapievici scoate ediție după ediție din Politice, să nu uităm cumva că românii cu „inima ca un cur”, sub lentila Patapievici, vorbesc „o limbă de slugi”. Ca un komisar stalinist, Al. Florian se războiește cu mucenicii. Ce treabă o fi având dumnealui cu canonizările mucenicilor, mărturisitorilor din secolul XX ? Nu-i pasă de anii de chin în temnițele comuniste, de viața curată și sfântă a Părintelui D. Stăniloae ? Bustul lui Petre Țuțea de ce i-a stat în gât ? Nu știe că a fost reabilitat de Justiție ? E interzis de wieseliști din cauza clarității viziunii ? Împotriva lui Mircea Vulcănescu se repetă sentința Tribunalului poporului : „criminal de război”. În loc să fie academician post-mortem (propunerea lui N. Breban, din 2017), e permanent acuzat de atitudini extremiste. Atitudini extremiste contra martirului manifestă wieseliștii, care se pare că nu cred în suferința mântuitoare. Statuia lui Vulcănescu, dăruită Primăriei sectorului 2, de sculptorița îngerilor, Valentina Boștină, o mai fi existând ? Pentru Mircea Eliade, „victoria lui în temniță a fost totală”. Nu numai contra torționarilor, călăilor, ci o victorie „împotriva morții”. 

Ce vrea deputatul Silviu Wexler ? Să dezvolte, prin acțiunile sale antiromânești, un antisemitism fără rădăcini, dar cu tulpini mi(n)ciurinist dezvoltate ? Martirii sunt declarați antisemiți, la fel sfinții închisorilor. Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, luptătorul legendă din munți, ar păstra memoria legionarilor. Dar cu generalul Gheorghe Jienescu ce-au avut ? Că a luptat pentru re-cucerirea Basarabiei și a fost răsplătit de „justiția” roșie cu peste 18 ani de închisoare ? 

Răspunsul la aceste întrebări se află în Procesul integrării sociale, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983, colecția Știința pentru toți, demonstrând ce bine învățase Alexandru, de la cominternistul tată, Radu Florian, lecția pe care o predase la UB vreme de 40 de ani, din 1950 până în 1990. Inițial, se numea Curs de marxism-leninism-stalinism. „Șiințific”, desigur. La proces, generalul Jienescu a stat în boxă alături de Mircea Vulcănescu. Au împărțit împreună o celulă din Sighet. Comuna Rast, cea acoperită recent de ape la inundații, avea o stradă cu numele generalului erou, decorat cu Coroana și Steaua României. Bravul general Radu Theodoru a fost îngropat fără onoruri militare. A fost opunere mare când președintele a medaliat, de Întâi Decembrie, un veteran de război, de 107 ani. A luptat la Cotu Donului, dar și în Ungaria, până-n Germania lui Hitler. Tismăneanu, Avramescu și Florian n-au scăpat ocazia să constate că România s-ar acoperi de „culoare brună”. Eu îi văd pe ei în „roșu de Moscova”. Aceste atacuri, cu mânie proletară și neoproletară, nu contenesc, acoperă ani și ani, mai ales sub directoratul lui Al. Florian, cu rang și leafă de secretar de stat. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” a fost trecut de premierul Ponta în subordinea guvernului, ca institut guvernamental, în 23 august 2012. 

Înființat de preș. Ion Iliescu, care a primit în obraz acuza triadică „Ați ucis, ați ucis, ați ucis !” de la Elie Wiesel și l-a medaliat, cu un zâmbet larg de recunoștință. Dacă niște copii, în joacă nesăbuită, au desenat cu creta o svastică, pe la gunoaie sau pe un trotuar, asta nu înseamnă că populația e antisemită. Repet-repet-repet că antisemitismul, ca și antiromânismul sunt maladii care trebuie deopotrivă eradicate. De câte ori n-am auzit că vârfuri ale culturii de respectat, de la Eminescu și Maiorescu la Iorga, de la Kogălniceanu și Alecsandri la Nae Ionescu au fost xenofobi, antisemiți, șovini... N-ar trebui să reacționăm când sunt atacate grosier datini, concepte, cuvinte creștine ? Când Vexler sfâșie, în Parlamentul României, un afiș cu reperele românești de bază, fundamentale, cu oamenii conștiinței etnice, de la Eminescu la Mircea Eliade, de la Alecsandri și Kogălniceanu la Goga ? Cum să nu ne amintim, când Goga e iarăși discriminat (după 1944, bustul lui Octavian Goga, de pe aleea scriitorilor din Cișmigiu, a fost decapitat) de atacul terorist al lui Max Goldstein, din 8 decembrie 1920, care a plasat o bombă, știind că Goga va conferenția, în spatele scaunului președintelui Senatului ? Anarhistul după model rusesc Goldstein a omorât trei oameni. O să devenim penali dacă-i citim și cităm pe Gyr și pe Crainic, pe Nae Ionescu și pe D. Stăniloae, pe A.D. Xenopol... Scrie, pe Facebook, Dumitru Augustin Doma, în 18 decembrie 2025, că Iorga a fost ucis în pădure de legionari pentru, atunci, „vederi prosemite” ; post-socialist , e condamnat la uitare de Vexler, ca antisemit, prin legea rasistă care-i poartă numele. „Îi spun, fără democrație, continuă D.A. Doman, că eu n-aș rupe niciodată un afiș cu portretele lui Iisus, Einstein, Niels Bohr, Isaak Singer, Radu Cosașu etc., pentru simplul motiv că-i iubesc pentru ce-au fost. Pe el nu-l urăsc pentru că abia ieri am aflat că există. Dar mă rog la Dumnezeu să-l ierte.” Dacă poate, adaug eu. Ura obraznică, disprețul, indecența, conținute de acest gest al deputatului aflat în coaliția de la putere, nu-s de trecut cu vederea, cum au făcut PNL, PSD, UDMR, USR, tăcând mâlc. Dar nu-i și prostie în provocarea Vexler ? Ei, uite că un grup de protestatari i-au strigat ce-au avut de strigat, în fața sinagogii unde își are biroul, pe strada Sfinta Vineri nr.9. Și cum să nu-i spui, ca profesoara Mya Robert, „du-te-n țara ta, dacă n-ai respect pentru a mea” ? N-au drept la respect eroii și martirii, modelele culturale ? Nu-i bine să încerci să te apropii de adevăr în vremuri tulburi ? În ce mă privește, fac ce am de făcut din bunsimțul datoriei de scriitor. Și poate că voi da de gândit autorului unei proiectate lucrări intitulate Neputința la români. Am citit, nu cu multă vreme în urmă, un poem antologic, intitulat Cuiul, de mâna care scrie a lui Nicolae Panaite. Cuiul nu e altul decât cuiul casei pierdute prin vânzare. Va câștiga războiul cu roata distructivă cuiul ? O va opri ? O va da peste cap ? Precizare : e cuiul de sprijin din grinda casei părintești.