|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 46 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Institutul Diplomatic Roman. Comentarii la un proiect Scris la Thursday, April 13 @ 15:53:52 CEST de catre asymetria |
Revista 22 Nr. 839/2006 la rubrica SOCIETATE, publica un articol de
prezentare a Institutul Diplomatic Roman. Scoala de diplomati. Autoare
: Maria BERCEACitam din prezentarea facuta acestei institutii : " Institutul Diplomatic Roman este o institutie care functioneaza sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe si are ca directii de activitate: organizarea de cursuri de instruire si perfectionare profesionala pentru diplomatii MAE si alte categorii de functionari, furnizarea de expertiza in domeniul relatiilor internationale, editarea colectiilor de documente diplomatice si reconstituirea bibliotecii Ministerului Afacerilor Externe. IDR este deci in acelasi timp o institutie de invatamant si de cercetare. Institutul a fost infiintat in septembrie 2005 printr-o hotarare de guvern si a preluat atributiile Academiei Diplomatice si Institutului Roman de Studii Internationale "Nicolae Titulescu" (IRSI), institutiile care se ocupau pana atunci de formarea diplomatilor si respectiv de cercetarea in domeniul relatiilor internationale. IDR este condus de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, care numeste Colegiul Director. Consiliul Diplomatic, format din ministrii Afacerilor Externe ai Romaniei dupa 1989 [Geoana, Roman, Plesu, Severin, Melescanu, Nastase], are rolul de a defini cadrul general de actiune si strategiile Institutului, dar nu s-a reunit pana acum niciodata." Greu de spus ce cauta in acest Consiliu unii insi care dincolo de titlul de fosti ministri, nu au nici o competenta in materie de diplomatie sau de didactica specializata. Se vor recunoaste dinsii. In 1957, la terminarea liceului la Cluj, îndemnat de Tata, care visa în locul meu, am încercat sa aflu în ce mod as putea sa devin diplomat si eu, în amintirea prietenului Tatei, Blenke, ungur ardelean din Dej, care a facut oarescare cariera in diplomatia României dupa 1920, pîna cînd a cazut victima, se pare, unei otraviri în trenul care îl ducea spre Moscova, cînd i s-au furat documentele secrete pe care le transporta. Asa zice legenda în familie. Ar fi interesant sa verific daca un astfel de personaj a chiar lucrat in diplomatia româna. Dar ceea ce conteaza este impulsul care a dus la dezamagirea mea de fiu de burghez. Visam sa intru in diplomatia unui stat comunist dar ignoram ponderea dosarului (sau Tata, care era membru al PCR din 1947, "provenit" din PSD, se facea ca ignora ponderea dosarului si spera ca partinitatea, ca si faptul ca il cunoscuse pe Ion Gheorghe Maurer la Sighisoara înainte de 1947, vor fi argumente suficiente în favoarea mea). In realitate dosarul meu, prin originea sociala, îmi bloca orice cariera de acest gen. Mi-a ramas o anumita curiozitate fata de activitatea diplomatica. In 1963, la terminarea facultaii de filologie, am încercat din nou. Am chiar fost - din proprie initiativa, adica nechemat- in fata unei comisii de recrutare care functiona-foarte discret- in unul din birourile Casei de cultura a studentilor din Cluj. Mi s-a promis ca voi fi contactat si convocat. Ceea ce nu s-a întîmplat. Colegul meu de an, Liviu Petrina, fiu de taran din zona Cetatii Ciceului, întîlnit la iesirea din cladire, caruia i-am povestit naiv demersul meu spontan, a facut acelasi lucru, probabil, dar a fost recrutat si a facut o cariera in diplomatia româna. Ceea ce nu i-a adus doar placeri, dupa 1989. Nu voi stii probabil niciodata daca, la 1963, conditia prelabila pentru a intra in diplomatie era aceea de a deveni si ofiter-agent al unui serviciu de informatii român. In sensul curiozitatii la care m-am referit, publicarea descrierii activitatii unei scoli de diplomatie în România merita mai mul decît un simplu articol in Revista 22. Revista se intereseaza de subiect poate si pentru ca unii din membrii GDS au devenit sau spera sa devina diplomati.Dupa 1989 recrutarea pentru unele functii s-a extins si dincolo de scoala de diplomatie. Astfel filologi au ajuns sa aiba pina si functii de ambasador. Colegul de redactie Mihai Sin a fost numit la Tel-Aviv. Vasile Igna la Paris. Ca si alti poeti, eseisti sau traducatori. Constat ca s-au mentinut in diplomatie mai ales aceia desprea care stiu ca sunt cei mai smecheri si cei mai adaptabili. Ceea ce este apropape normal. Am adresat unor fosti diplomati, familia Mioara Nanu-Porojan si Ion Porojan, colaboratori ai revistei Asymetria îndemnul de a comenta articolul din Revista 22. Textul de mai jos completeaza paginile interesante pe care le-au încredintat revistei despre activitatea lor la Ambasada României de la Moscova. Sunt convins ca, în ciuda presiunii si atmosferei de suspiciune care domina în acest domeniu, multi dintre diplomatii români din epoca "comunista" au facut un lucru bun, si-au facut DATORIA. Ca datoria era un instrument prin care au fost manipulati, cazind victime si ei proiectelor si manevrelor delirante ale regimului, nu e o vina exceptionala si nicio activitate fara riscuri. Daca ma gîndesc la rolul asumat, în timpul celui de al doilea razboi mondial, de Mircea Vulcanescu, de pilda, si la destinul eroic si tragic al acestuia, victima a datoriei. Deci, vazut doar dintr-o perspectiva anti-comunista, se poate sustine ca slujbasii datoriei, ca si atîtia oameni de bine care au lucrat in industria si economia României dupa 1945, nu au ajutat doar la instalarea terorii si nici nu au prelungit doar viata, deci si agonia, regimului comunist, ai caror slujbasi fideli-infideli -uneori si victime- au fost. Dan Culcer Mioara Nanu-Porojan si Ion Porojan Comentarii pe marginea proiectului Institutul Diplomatic Roman Este suficient sã pronunți cuvântul „diplomat” pentru ca imaginația celor din jur sã fie pusã în mișcare: bani, mașini, lux, coctailuri, cãlãtorii în trãinãtate... Poate cã din aceste considerente, periodic, cei din vârful piramidei puterii au încercat și, mai întotdeauna au reușit, sã aducã schimbãri „radicale”, „de substanțã” în selectarea și formarea corpului diplomatic. La începuturile comuniste, Ana Pauker, prin ajutorul ei de nãdejde „tovarãșa Ida”, de la Cadre, a „mobilat” (și cuvântul nu este deloc deplasat) ministerul de externe cu numeroase persoane „devotate”, „dãruite cauzei”, chiar dacã nu puteau scoate o vorbã în nici o limbã strãinã, inclusiv în limba românã. O micãparte dintre diplomații ministerului a fost pregãtitã în cadrul Institutului de Relații Internaționale (IRI-desființat în 1959), de pe strada Zambaccian din București, dar rezultatele au fost modeste. Mulți diplomati aveau dosare „beton”, dar veneau de la școli muncitorești sau profesionale. S-a produs o inversare în pregãtirea acestora. Au obținut diplome universitare, iar dupã ani buni, au trebuit sã se înscrie la liceu, pentru a-și completa pregãtirea licealã și a susține bacalaureatul. Din 1953 a început o altã perioadã. S-a simțit nevoia unei schimbãri prin înlocuirea „devotaților” cu oameni bine pregãtiți. Au fost selectați din universitãțile românești studenți, care au fost trimiși la studii în URSS si în țãrile de democrație popularã. Ei s-au întors cu bune cunoștințe de limbã, dar cu lacune în domeniul juridic și economic. În plus, nu cunoșteau bine istoria, cultura și civilizația româneascã. Așa a apãrut necesitatea pregãtirii de profil a diplomaților în cadrul unor cursuri post-universitate de l-2 ani, cu cadre universitare de prestigiu din țarã. Inițiatorul acestei forme de pregãtire a fost Mircea Malița (despre care am scris anterior în capitolul „Tratatul de neproliferare”). Printre cursanți, s-au numãrat și numeroși absolvenți de facultãți tehnice. Anii 60 au însemnat anii de primenire a ministerului de externe, ani în care exigențele fațã de cei încadrați au crescut considerabil. Se avea în vedere, pe de o parte, pregãtirea multilateralã a diplomatului prin cursuri de limbi strãine și de perfecționare a acestora, precum și prin cursuri de stenodactilografie, foto, conducere auto. Trebuie avutã în vedere situația concretã din acei ani din țara noastrã. Marea majoritate a diplomaților nu avea condiții bune de locuit, nici condiții materiale care sã permitã o pregãtire pe cont propriu. Singurul lucru bun, de care ne amintim și acum cu plãcere, era standul de cãrți chiar din incinta MAE, unde cumpãram în rate dicționare, cãrți beletristice, cãrți de specialitate, manuale de învãțare a limbilor strãine. În minister erau invitați sã ținã prelegeri pe teme mai puțin cunoscute sau inaccesibile publicului larg personalitãți din diferite domenii, precum C.C.Giurãscu, Hadrian Daicoviciu, Traian Ionașcu, miniștri. Aceștia din urmã spuneau mult mai multe despre colaborarea României în cadrul CAER și al Tratatului de la Varșovia. Aici am aflat numeroase detalii inedite la acea vreme despre raptul Basarabiei, despre soarta tezaurului de la Moscova, despre consilierii sovietici, sovromuri și altele. Cadre universitare au fost solicitate sã întocmeascã bibliografii laborioase pentru susținerea în MAE a unor concursuri de grad diplomatic (atașat, secretar I și consilier) și examene (secretar II și secretar III). Au fost examene grele, pentru care pregãtirea dura ani de zile. Au fost niste examene exigente, susținute în fața unor cadre universitare și, dupã pãrerea noastrã, examene obiective, prin care am trecut și noi, din fericire, de fiecare datã, cu bine sau chiar foarte bine. Treptat, numãrul diplomaților a crescut și, prin anii 1969-1971, diplomații-inginerii, mulți foarte bine integrați, au trebuit sã pãrãseascã ministerul, invocându-se o lege adoptatã de Marea Adunare Naționalã care prevedea cã fiecare absolvent de studii superioare trebuie sã lucreze numai în domeniul în care s-a pregãtit! „Efervescența” anilor 60-7o a fost înlocuitã, cu timpul, prin „interesele de partid”. Defectarea unor lucrãtori din ambasadele României (foarte puțini la numãr, dacã avem în vedere strict lucrãtorii MAE) a stârnit mânia Elenei Ceușescu care considera cã „oricine poate fi diplomat dacã este fidel partidului”. Așa au intrat, prin anii 80, în diplomație activiștii de partid. Gheorghe (Gogu) Rãdulescu, pe atunci vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, spunea, într-un cadrul restrâns, cã este bine cã aceștia nu vorbesc limbi strãine, pentru cã, în acest fel, au avantajul sã scoatã mai puține „perle”. Desigur, au existat și excepții. Unii dintre acești activiști, în calitatea lor de ambasadori sau prim-colaboratori, s-au impus în viața diplomaticã, dar numãrul lor a fost infinit mai mic, comparativ cu masa „tãcutã” a activiștilor. Dupã defectarea lui Mihail Pacepa, în 1978, a apãrut un bun prilej de a „zburãtãci” diplomații ministerului. Invocându-se „principiul rotãrii cadrelor”, aceștia au fost trimiși sã lucreze în producție, în cele mai neașteptate locuri: „Loto-pronosport”, UCECOM, „Danubiana”, „23 august”, întreprinderi și centrale industriale. Se spunea cã diplomații s-au „îmburghezit”, „au pierdut simțul partinic”. În lotul scos în decembrie 1981, (când am fost scoasã din minister), din MAE au fost trimiși în producție 8l de diplomați. Erau invitați, individual, la ministrul adjunct Aurel Duma, care, cu trabucul în gurã, invocând principiul amintit, se uita pe o listã, scrisã de mânã, aprobatã personal de Elena Ceaușescu, și comunica locul în care aceștia urmau sã fie transferați.În locul acestor diplomați, au fost aduse „cadre devotate”, rude sau apropiați ai nomenclaturii ceaușiste, bãieți „cu ochi albaștri”. Totul era fãcut „cu mâinile curate”, în cel mai „democratic” și transparent mod cu putințã. Iatã cum suna adresa pe care Ministerul Industriei Ușoare, Centrala Industriei Bumbacului-București, o trimitea M.A.E.: (cu respectarea fidelã a originalului): „Vã rugãm sã ne comunicați acordul dv. privind transferul în interesul serviciului al Tov.NANU ELENA MIOARA, de la dv., în cadrul centralei noastre, începând cu l decembrie 1981. Totodatã ne veți comunica dacã susnumita a beneficiat de concediul legal de odihnã pe anul în curs, iar carnetul de muncã și nota de lichidare, completate la zi i se vor înmâna personal. DIRECTOR GENERAL, dr.ing. Gheorghe Cazan” Tatãl meu a murit în februarie 1997, dar el n-a aflat niciodatã cã am scoasã din minister. Știam cât de mult a suferit când soțul meu, Victor Nanu, a fost scos, în august 1980, trimis pe teren, câte 20-25 de zile pe lunã, pentru recuperarea materialelor refolosibile. * * * 1. Proiectele pe care și le propune noul Institut Diplomatic Român par ambițioase. În fond, sunt niște cursuri post-universitare, practicate și pânã acum în cadrul Academiei Diplomatice, ce a funcționat sub auspiciile MAE. Deocamdatã, totul se aflã încã în fazã de proiect. Foarte mult va depinde de corpul profesoral și de selectarea candidaților. Dupã pãrerea noastrã, nu banul ar trebui sã primeze, ci numai capacitatãțile și aptitudinile candidaților. Spunem aceasta avînd în vedere „foamea” de bani a instituțiilor și „pofta” de parvenire a multor persoane aflate „pe val” grație conjuncturii sau poziției ocupate la un moment dat. 2. Repetãm, așa cum se aratã în articol, institutul reprezintã o co tinuare a ceea ce s-a fãcut și pânã acum în Academia Diplomaticã. Pentru a avea un impact direct asupra dezvoltãrii relațiilor externe ale țãrii noastre cu toate regiunile globului, Institutul ar trebui sã-și concentreze atenția pe pregãtirea diplomaților, pe reciclarea, perfecționarea și specializarea lor în anumite domenii. 3. Consiliul Diplomatic format din foștii miniștri de externe este onorant pentru noua instituție, dar are un rol „decorativ”. Consiliu ar trebui sã fie format din diplomați de înaltã ținutã profesionalã, doveditã, precum și cu experiențã îndelungatã, degrevați de alte îndatoriri pe linia instituțiilor de stat sau parlamentare. 4. Pãrerea noastrã este cã diplomatul trebuie sã aibã cunoștințe cât mai diverse și din cât mai multe domenii. Cu regret constatãm cã programele prezentate nu cuprind sau, poate, nu au fost amintite, referiri la pregãtirea în domeniul istoriei universale, al istoriei relațiilor internaționale. Nu se vorbește nimic despre pregãtirea cursanților în domeniul literaturii, artei și muzicii universale, ca și al literaturii române, al doctrinelor economice – toate fiind absolut necesare în munca de relații, chiar dacã astãzi nu se mai practicã o diplomație „de salon”. Asemenea cunoștințe contribuie la îmbogãțirea și diversificarea dialogului cu colegii de breaslã, cu alți interlocutori strãini, reprezintã calea cea mai directã și sigurã de obținere a unor informații valoroase, actuale și cu „bãtaie lungã”. Cunoștințele dobândire in facultãți sunt insuficiente, limitate, cu timpul ele se învechesc. 5. Din programe nu rezultã preocuparea pentru o specializare a diplomaților pe zone geografice. Ei ar trebui sã cunoascã cât mai mult despre țãrile în care urmeazã sã-șidesfãșoare activitatea, sã fie informați despre programele de dezvoltare ale acestor țãri, despre tradițiile, obiceiurile, specificul național, pentru a evita, pe cât posibil, „gafele diplomatice”. (În Occident se cunoaște cu ani buni înainte unde urmeazã diplomații sã lucreze, într-o ordine cronologicã). 6. Nu se spune nimic despre preocuparea pentru perfecționarea cunoștințelor de limbã, pentru însușirea unor limbi rare, vorbite pe continente și țãri importante (hindi, urdu, japonezã, suahili, persanã, arabã, portughezã). 7. Nu mai este un secret cã sunt tot mai puțini diplomați dornici și capabili sã lucreze în țãrile din Est, în cele din Asia Centralã, Caucaz, Orientul Mijlociu, deși România are numeroase proiecte regionale cu țãrile riverane, proiecte ce prezintã interes și pentru UE și NATO. 8. Cursanții ar trebui sã afle, de la bun început, cât mai multe despre rigoare, disciplinã, ținutã, respect, protocol într-o instituție ca cea a MAE sau a unui oficiu diplomatic. Ar trebui sã afle abc-ul diplomației, care acum, grație calculatorului, permite o documentare mult mai bunã și mai eficientã. Ar trebui sã afle cã visul de a cãlãtori, de a negocia, de a fi în lumina reflectoarelor va deveni realitate dupã multe nopți nedormite, dupã ani de muncã, uneori soldatã și cu insuccese, din vina lor sau a conjuncturii de care nu ei se fac vinovați. 9. Dupã pãrerea noastrã, pregãtirea diplomaților și munca de cercetare în cadrul aceluiași Institut va fi greoaie și puțin probabil sã dea rezultatele scontate. Credem cã vor exista puțin solicitanți de lucrãri științifice, întrucât acestea se fac și în alte instituții și institute de profil. Dimenisunile acestui Institut trebuie sã ținã seama de dimensiunile raporturilor noastre diplomatice cu strãinãtatea, el nu trebuie sã aparã ca o instituție supradimensionatã. Principalul în constituie continuitatea pregãtirii și perfecționãrii diplomaților activi. 10. Biblioteca la care se face referire în articol a fost pentru noi un mijloc deosebit de informare și documentare. Era bine organizatã și rãspundea intereselor și preocupãrilor diplomaților. Pãcat cã dupã 1990 ea a ajuns în paraginã, a fost ignoratã. Ne amintim cu realã plãcere orele de studiu în bibliotecã pentru consultarea presei de limbã francezã, englezã și alte limbi, proaspãtã sositã. De aici am împrumutat și am citit în francezã „Gulag”-ul ,„Primul cerc”de Alexandr Soljenițin, „Memoriile” lui Milovan Djilas, cel ce cunoscuse avantajele puterii, dar și persecuțiile sistemului comunist din Iugoslavia (în perioada în care prietenia lui Ceaușescu cu Tito atinsese apogeul). Ne-a durut dezinteresul manifestat în ultimii ani fațã de fondul de carte care este, fãrã exagerare, „o minã de aur”. Biblioteca era periodic îmbogãțitã cu cãrți rare, valoroase, în limbi strãine, trimise la MAE de ambasadele noastre din strãinãtate. Ar fi rãmas una dintre cele mai bune biblioteci din țarã, dacã s-ar fi îndepãrtat broșurile și publicațiile de propagandã comunistã. Dupã pãrerea noastrã, Internetul nu poate înlocui biblioteca și studiul aprofundat. E greu sã facem o apreciere asupra eficienței unor asemenea cursuri, de vreme ce activitatea propriu-zisã începe abia în aceastã lunã, dupã o întrerupere de mai multe luni! Noi am lucrat în diplomație cãlãuziți de cel puțin douã principii, pe care le-am respectat mereu: - Sã nu aducem prejudicii țãrii noastre și țãrii în care ne-am desfãșurat activitatea. Dacã nu poți face nimic pentru îmbunãtãțirea relațiilor, atunci mãcar sã nu le înrãutãțești! Fostul prim-ministru I. Gh. Maurer spunea în glumã: „Aveți grijã ca prin acțiunile voastre sã nu ajungem la declanșarea unui rãzboi între România și alte state!” - Așa cum noi avem imaginea unor țãri prin imaginea diplomaților cu care am lucrat, tot așa peste hotare, generic vorbind, noi devenim „România”. Nu ne-am abãtut de la aceste principii și ne mândrim cã, uneori,aflãm cã se mai vorbește de bine despre noi prin locurile prin care soarta vrut ca sã lucrãm. Mioara Nanu-Porojan si Ion Porojan Aprilie 2006 Nota: Revista 22 ANUL XV (839) (04 aprilie 2006 - 10 aprilie 2006) http://www.revista22.ro/ |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |