Există doi indicatori principali pe baza cărora putem să constatăm situația reală a limbii franceze în aria de difuziune: în primul rând, situația învățământului în această limbă și în al doilea rând, prezența Alianței franceze, o organizație non-guvernamentală foarte activă în plan internațional după cel de-al doilea război mondial. În anul 1993, de exemplu, în cele 1300 de organizații ale Alianței franceze, exista un număr de 318000 de persoane dornice de a-și însuși această limbă, dintre care 80% aveau vârste sub 25 de ani. America de Sud ocupă primul loc (150000 de studenți), fiind urmată de Asia și Oceania (62000), Europa (50000), Africa (45000), America de Nord (27000) și insulele Antile (7500). Începând din anul 2000, s-au pus bazele mai multor Alianțe franceze în Éuropa centrală și orientală, în China, în Cambodgia și în Vietnam (Xavier Deniau: 2001: 45).

La începutul mileniului al treilea, limba lui Molière este predată în toate sistemele educative din lume și este destul de bine reprezentată în programele școlare ale învățământului obligatoriu. Limba lui Molière este învățată de un număr de 60 de milioane de elevi și de studenți din afara Franței și este predată de aproape un milion de dascăli care fac parte din Federația internațională a profesorilor de limba franceză.

În anul 1994, în țările aflate în aria de difuziune, situația învățământului se prezenta astfel în comparație cu statele din aria de expansiune și de dispersie:

RegiuneTotal eleviElevi ce învață limba franceză%Europa de Est7567124250591036,69Europa Occidentală589557311230837120,88America de Nord49498000542050010,95America latină10844988224158892,23Magreb14154606787252655,62Oceania9010001720950,25Orientul Mijlociu și Apropiat3024465725351028,38Extremul Orient4730000009994430,21

Sursă: Haut Conseil de la Francophonie (HCF), Etat de la francophonie dans le monde, La Documentation française (Jacques Barrat, Claudia Moisei: 2003 : 124-125).

Procentele reprezentând populația din statele zonei de difuziune nu sunt foarte mari, după cum reiese din situația statistică de mai sus, ele variind între 2,23 în statele Americii latine și 20,88 în țările non-francofone din Europa occidentală. Aceste procente trebuie raportate în permanență la numărul total de locuitori din aceste state.

Limba franceză este destul de slab reprezentată și în țările care au aderat de curând la Uniunea Europeană:

ȚaraÉngleza (%)Franceza (%)Germana (%)Ciprunec.nec.nec. Estonia88,34,445,1Ungaria57,66,147,1Letonia88,74,155,5Lituania72,18,237,4Malta64,811,21,8Polonia88,615,862,2Cehia100,0015,175,4Slovacia96,212,280,6Slovenia97,79,584,2

Sursa: Eurostat, 2003 (Jacques Barrat, Claudia Moisei, 2003: 124-125).

Prin urmare, chiar și în Europa, limba franceză a pierdut foarte mult teren în fața limbii germane și, mai ales, în fața limbii engleze a cărei supremație nu mai poate fi contestată la ora actuală (Jacques Barrat, Claudia Moisei: 2003: 76-79 passim).

Lituania este membru observator al Organizației Internaționale a Francofoniei din octombrie 1999. Aici există aproximativ 40000 de persoane vorbitoare de limbă franceză, adică 8,2% din populația totală. Deși acest procent nu este foarte ridicat, situația limbii franceze în această țară este mai stabilă decât în statele din jur. Dacă învățarea limbii lui Molière este în regres în învățământul gimnazial, franceza câștigă teren în învățământul superior, în special în sectorul administrativ și diplomatic, tinerii fiind interesați de perfecționări și de stagii de pregătire în Franța.

În Polonia nu există decât 300000 de francofoni reali, cifră destul de mică întrucât ea trebuie raportată la o populație totală de 38,6 milioane de locuitori. În învățământul superior , doar 13000 de studenți folosesc în mod curent limba lui Volataire, ei preferând să aibă acces la informații prin intermediul limbii engleze sau al germanei.

În Republica cehă, stat-observator al Organizației Internaționale a Francofoniei din anul 1999, ca și Lituania , doar 19% din populație este francofonă, iar 2% dintre cehi au o bună cunoaștere a limbii franceze. În mediile universitare, 3600 de studenți preferă să studieze în limba franceză, dar toți cunosc în egală măsură și limba engleză.

Slovacia a fost acceptată ca observator la summitul de la Beirut din anul 2002. Aici există aproximativ 500 de profesori de limba franceză și, în fiecare an, 400 de slovaci își manifestă dorința de a obține diferite nivele de competență în DALF. Totuși aici, impactul culturii franceze este destul de redus, cu excepția cinematografiei.

Slovenia are statutul de observator începând din octombrie 1999, ca și Cehia și Lituania. Numărul de elevi interesați de studierea limbii franceze este de doar 4000, cifră care trebuie raportată la o populație de doar două milioane de locuitori.

În Macedonia, țară asociată grupului de state francofone din septembrie 1999, franceza a fost multă vreme a treia limbă străină învățată în școală, după engleză și germană. Aici, introducerea obligativității învățării a două limbi străine încă din ciclul primar ar putea permite o relansare a limbii franceze. Astăzi, un rol important în propagarea limbii franceze în această țară îl au alianțele franceze de la Bitola și Tetovo.

Albania a devenit stat asociat țărilor francofone după summitul de la Moncton din septembrie 1999. Această țară, în ciuda dificultăților economice care o plasează pe ultimul loc în Éuropa și a războiului civil, a manifestat de-a lungul timpului un viu interes pentru limba franceză vorbită astăzi de peste 300000 de persoane.

Bulgaria a stabilit primele legături cu civilizația și cultura franceză încă din secolul al XIX-lea, perioadă când învățarea limbii lui Molière a devenit obligatorie în școlile laice, măsură care era menită să permită lărgirea orizontului cultural al tinerilor spre Europa și, în special, spre culturile francofone. Interesul pentru valorile francofoniei a rămas constant și în timpul celor cincizeci de ani de comunism când limbile străine privilegiate în Bulgaria erau rusa și germana.

La ora actuală, în Bulgaria există cel puțin 300000 de persoane vorbitoare de limbă franceză, deși, după 1989, se pare că limba engleză capătă o influență din ce în ce mai mare. Învățarea limbii franceze se face în peste cincizeci de licee bilingve. Învățământul în limba franceză este bine organizat astfel încât nivelul de competență al bulgarilor în această limbă este unul dintre cele mai ridicate din toată Europa.

Republica Moldova, deși are o poziție foarte delicată în raporturile cu Moscova și cu Bucureștiul, poate fi considerată o țară francofonă în măsura în care limba lui Voltaire este preferată ca limbă modernă în licee și în gimnazii chiar înaintea limbii engleze.

În sfârșit, în România, primele contacte cu limba și spiritualitatea franceză datează din secolul al XVIII-lea și au avut loc în special prin intermediul familiilor ofițerilor ruși și a grecilor fanarioți. Legăturile s-au intensificat în secolul al XIX-lea, în timpul Revoluției de la 1848, prin intermediul tinerilor burghezi care vor urma studiile în capitala Franței (Jacques Barrat, Claudia Moisei: 2004: 74). Acesta este momentul în care limba română cunoaște o influență decisivă, mai ales în planul lexicului, a limbii franceze în cadrul unui proces mai amplu de reromanizare a limbii române. Henri Jacquier, profesor la Universitatea din Cluj-Napoca, bun cunoscător al limbii române, a fost primul care a arătat în mod explicit consecințele raporturilor lingvistice dintre română și franceză concretizate în împrumuturi, traduceri, influențe culturale (Margareta Gyurcsik, Maria Țenchea, Florin Ochiană: 2000: 29-32 passim).

Henri Jacquier face distincția dintre română-limbă concretă și franceză-limbă abstractă: „Ce qui étonne l’observateur étranger est le fait que, en même temps, le roumain a conservé toutes ses valeurs concretes; ayant acquis la force de l’_expression analythique et abstraite d’une langue comme le français, le roumain a conservé sa puissance primitive d’évocation concrète de la réalité par quoi il s’approche de certaines langues à structure plutôt archaique (Margareta Gyurscik, Maria Țenchea, Elena Ghiță, Florin Ochiană: 2000: 33).

Deși istoria i-a ținut departe de spațiul cultural al francofoniei, românii au păstrat contactul cu acest spațiu în în mod indirect, prin școală. Franceza este ca și româna o limbă romanică destul de ușor de asimilat de către români întrucât există rădăcini, sufixe și chiar cuvinte neologice asemănătoare.

Astăzi, România este membră cu drepturi deplină a organizației statelor francofone. Demersurile pentru atingerea acestui scop au început încă din 1991 când țara noastră a fost invitată la summitul de la Chaillot având statutul de observator. În 1993, cu ocazia reuniunii din insula Mauritius, țara noastră a devenit membră cu drepturi deplină a comunității statelor francofone. Ca urmare a acestui fapt, în 3 și 4 noiembrie 1998, Bucureștiul a fost gazda celei de-a doua sesiuni a Conferinței ministeriale a Francofoniei.

Toate aceste evenimente dovedesc faptul că România se implică în mod activ în acțiunile organizației, motiv pentru care a fost catalogată drept țara cea mai deschisă față de cultura și civilizația franceză din Europa centrală și de est, cu cei 2100000 de elevi și peste 6000 de studenți (Margareta Gyurcsik, Maria Țenchea, Elena Ghiță, Florin Ochiană: 2000: 28).

Anul 2000 este considerat Anul francofoniei în România. Cu acest prilej, în marile centre universitare (București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara) au avut loc în luna martie activități cu specific francofon. Activitățile de la Timișoara, spre exemplu, s-au încadrat în tematica La Francophonie et les nouvelles technologies. Toate aceste acțiuni sunt menite să celebreze limba și cultura franceză, dar în același timp să demonstreze că integrarea europeană a României în anul 2007 înseamnă și o integrare culturală, iar în cadrul acestui proces, România a avut adesea în Franța de-a lungul istoriei un model.

Statisticile arată faptul că astăzi cel puțin unul din patru români cunoaște limba franceză, a cărei însușire începe din ciclul primar și gimnazial de studiu. Cu toate acestea, și în România franceza este concurată din ce în ce mai mult de limba engleză care a devenit între timp prima limbă străină, precum și de limba germană. Buna cunoaștere a limbii franceze tinde să caracterizeze doar elitele cultivate, deși franceza continuă să fie cunoascută la nivel elementar sau intermediar de mulți tineri români.

Franceza se bucură totuși de o simpatie generală în țara noastră, considerată a fi a doua țară francofonă din Europa întrucât depășește prin numărul vorbitorilor ei Belgia și Elveția.

Cooperarea și actiunea culturală franceză își sprijină demersurile pe o rețea de instituții bine dezvoltată: Institutul francez din București, trei centre culturale (Iași, Cluj-Napoca, Timișoara), liceul francez Ana de Noailles din București, cincizeci de licee bilingve create după 1990, cinci sedii ale Alianței Franceze ( Brașov, Constanța, Craiova, Pitești și Ploiești) și peste zece filiere universitare francofone.

În concluzie, francofonia românilor savantă, afectivă a fost incontestabil un factor stimulativ, un catalizator în momentele decisive ale istoriei noastre și va avea cu siguranță un rol important în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană.

De altfel, majoritatea statelor din aria de dispersie a limbii franceze acordă un interes deosebit acesteia, chiar dacă limba engleză se bucură de o influență mai mare, ca peste tot în lume. Franceza este acceptată însă ca a doua sau a treia limbă modernă în școală întrucât statele din Europa de Est sunt conștiente că într-o nouă Europă a secolului al XXI-lea, cunoșterea unei singure limbi străine nu mai este suficientă. Francofonia tinde să capete în această zonă o dimensiune politică întrucât cunoașterea unei limbi străine reprezintă pentru locuitorii acestor state un mijloc de acces la informația din spațiul internațional, informație la care nu ar putea ajunge doar prin intermediul limbii materne, un mijloc de a se apropia mai mult de Europa prin intermediul unei limbi și al unei culturi de excepție.

Bibliografie:

1 Auroux, Sylvain, Baratin, Marc, Bohas, Georges: 1989: Histoire des idées linguistiques, 2 vol., Liège-Bruxelles, Ed. Pierre Mardago

2 Alexakis: 1989: Paris-Athènes, Paris, Seuil

3 Barrat, Jacques, Moisei, Claudia: 2004: Géopolitique de la francophonie. Un nouveau souffle?, Paris, La Documentation française

4 Borchin, Mirela-Ioana: 2004: Vademecum în lingvistică, Timișoara, Ed. Excelsior Art

5 Brunot, Ferdinand: 1966-1972: Histoire de la langue française des origines à nos jours, 13 vol., Paris, Armand Collin

6 Corbeil, Jean-Claude, Guilbert, Louis: 1970: Langue française. Le français au Québec, Paris, Larousse

7 Deniau, Xavier: 2003: La francophonie, Paris, PUF

8 Dauzat, Albert: 1926: La langue française: sa vie, son évolution, Paris, Librairie Stock

9 Frățilă, Vasile: 1977: Dialectologie română, partea I, Timișoara, TUT

Funeriu, I.: 1998: Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Timișoara, Ed. Amarcord

10 Godefroy, Frédéric, M.: 1901: Lexique de l’ancien français, Paris-Leipsig, Ed. H. Welter

11 Green, Julien: 1985: An Experiment in Énglish in „Le langage et son double“, Paris, Ed. de la Différence

12 Gyurcsik, Margareta, Țenchea, Maria, Ghiță Elena, Ochiană, Florin: 2000: La Roumanie et la francophonie, Timișoara, Editura Anthropos

13 Gyurcsik, Margareta, Gheorghiu, Andreea, Ochiană, Florin: 2003: Antologie. Scriitori români de expresie franceză, Timișoara, Editura Universității de Vest

14 Guilder, Alfred: 1993: Et si l’on parlait français?, Paris, Collection Document

15 Iordan, Iorgu: 1962: Lingvistică romanică. Evoluție. Curente. Metode, București, Editura Academiei RSR

16 Hanse, J. Doppagne, A., Bourgeois-Gielen, H.: 1977: Nouvelle chasse aux belgismes, Bruxelles, Fondation Charles Plisnier

17 Hanse, J. Doppagne, A., Bourgeois-Gielen, H.:1980: Chasse aux belgismes, Bruxelles, Fondation Charles Plisnier

18 Major, Henriette: 1979: Comment vivent les Québecois?, Paris, Hachette

19 Martel, Pierre, Cajolet-Lagagnière, Hélène: Le français québécois. Usages, standards et aménagement, Québec, Les Presses de l’Université Laval

20 Marki, Marianne: 2004: Influențe romanice în limba germană, Timișoara, Mirton

21 Oancea, Ileana, Panait, Luminița: 2003: Schiță de istorie a romanității, Timișoara, Ed. Excelsior Art

22 Redard, Françoise: 1970: Vivre en Suisse romande, Paris, Hachette

23 Saint-Gelais, Robert: 1994: Châteaux des pages, Québec, Ed. Hurtubise

24 Tagliavini, Carlo: 1977: Originile limbilor neolatine, București, Editura Științifică și Enciclopedică

25 Țepeneag, Dumitru: 1993: Un român la Paris, București, Ed. Dacia

26 Țepeneag, Dumitru: 1994: Le Mot Sablier, Paris, Ed. Flammarion

27 Vossler, Charles: 1953: Langue et culture de la France: histoire du français littéraire des origines à nos jours, Paris, Payot

28 Wartburg von, Walter: 1934: Evolution et structure de la langue française, Paris, Henri Didier

30 Wartburg von, Walter: 1963: Problèmes et méthodes de la linguistique, Paris, Presses Universitaires de France.