|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 65 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Eseuri: Titus Filipas. Fractura dimensiunii numenale Scris la Tuesday, November 21 @ 12:30:11 CET de catre asymetria |
Titus Filipas scrie "În 1872, se stingea din viață Ioan Eliade Rădulescu. În numele presei românești, cuvântul funebru la mormântul lui Eliade fu rostit de Bogdan Petriceicu Hașdeu. Citiți cu atenție introducerea, observați patetismul extrem și căutat din acest exercițiu retoric cu iz de anaforă : "Domnilor !,...nu,... fraților ! Dacă în viața de toate zilele, când ne domnim mereu, și domnindu-ne mereu ne certăm fără milă unii cu alții, dacă nu în viața de toate zilele, cel puțin aici, în fața mormintelor, suntem frați, numai frați, și ca frați am venit a plânge pe țărâna unui părinte". Procedeele retorice ale lui B.P. Hașdeu au fost copiate de I.L. Caragiale în forjarea discursului lui Cațavencu : "Domnilor !... Onorabili concetățeni ! Fraților !...(Plânsul il îneacă). Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare...".
Fractura dimensiunii numenale Când August Wilhelm Schlegel (1767–1845) își punea întrebări despre sensul termenului "dramatic", propunea și răspunsul : "o mișcare vie a gândurilor", implicând "viață și acțiune". În "commedia dell'arte", acțiunea la climax era prezentă într-o succesiune de "slapstick episodes", adică "episoade mișto". Ultimul cuvânt, aglutinat din expresia "mit Stock", vine din germană, unde era folosit pentru descrierea bastonadelor teatrale. " Mișto "-ul este acțiunea hilară asociată bastonului de lemn al lui Arlecchino. Bățul arlechinadelor, folosit numai pentru a zădărî, a enerva, a provoca rîsul printr-o improvizație fizică, semnifica lipsa categorică a dimensiunii numenale în dialogul din "commedia dell'arte". Dar în dialogurile dramaturgiei românești celei mari, care atinge "universalitatea" ? Constatăm, la Ion Luca Caragiale), că tot ce scrie are un sens. Care-i aproape întotdeauna unul neașteptat. În " D-ale carnavalului ", chiar numele personajului (Mița) Baston e o trimitere directă și expresă la amintitul obiect de recuzită din "commedia dell'arte". Este mărturisirea cheii unui întreg program de creație la Caragiale : Renunțarea la dimensiunea numenală, chiar și acolo unde, întâmplător, ea fusese inițial prezentă. Succesul real și autentic al dramaturgiei lui Ion Luca Caragiale, atunci când ea este tradusă în alte limbi, se limitează de fapt la o singură piesă : "O scrisoare pierdută". Ce anume se ascunde aici, asigurându-i pașaportul la " universalitate " și la înțelegere pretutindeni ? Dar ce anume găsește înțelegere pretutindeni, în " lumea civilizată " ? Ceva propriu spiritului uman numai în condiții de " civilitate " : Discursivitatea, atât de comună și atât de de rară în același timp. În secolul XIX, discursivitatea, oricât ar fi de ciudat, nu este asociată numelor " populare " din literatura română, - Eminescu, Caragiale, Creangă-, ci unor scriitori aproape ezoterici, precum Ioan Eliade (Ion Heliade) Rădulescu și Bogdan Petriceicu Hașdeu. Mai constatăm, într- "O scrisoare pierdută", că Ion Luca Caragiale parazitează " textele lor, retezând din ele dimensiunea numenală, tocmai pentru a putea fi incorporate, digerate, în tipul de dramaturgie pe care îl construia. S-a spus adesea cu privire la scriitura lui I.L. Caragiale că țintește spre o vigilentă identificare a cancerului fraudei în pântecele limbajului unor personaje reale din societatea românească, urmată de extirparea tumorii. Dar uneori el procedează cu totul invers. În 1872, se stingea din viață Ioan Eliade Rădulescu. În numele presei românești, cuvântul funebru la mormântul lui Eliade fu rostit de Bogdan Petriceicu Hașdeu. Citiți cu atenție introducerea, observați patetismul extrem și căutat din acest exercițiu retoric cu iz de anaforă : "Domnilor !,...nu,... fraților ! Dacă în viața de toate zilele, când ne domnim mereu, și domnindu-ne mereu ne certăm fără milă unii cu alții, dacă nu în viața de toate zilele, cel puțin aici, în fața mormintelor, suntem frați, numai frați, și ca frați am venit a plânge pe țărâna unui părinte". Marii scriitori nu sunt cei care deconstruiesc, ci aceia cu destulă putere să ridice edificiul judecății logice asupra unor fraze, propoziții, — uneori chiar asupra unui singur cuvânt -, înțelept împrumutate pentru a fi inserate într-un text propriu. Este aproape un loc comun acuzația că Hașdeu practica exagerarea retorică. Procedeele retorice ale lui B.P. Hașdeu au fost copiate de I.L. Caragiale în forjarea discursului lui Cațavencu : "Domnilor !... Onorabili concetățeni ! Fraților !...(Plânsul il îneacă). Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare...". Primul care a constatat, cu durere, prezența împrumutului și intensitatea deriziunii trebuie că a fost însuși Bogdan Petriceicu Hașdeu. Motiv pentru care l-a "tăiat" în 1891 pe I.L. Caragiale de la premiul Academiei Române, premiul Heliade-Rădulescu. Dar Ion Luca Caragiale împrumuta discursivitate, pentru a o deforma apoi, și din scrierile lui Ioan Eliade Rădulescu. Să citez doar o frază din " Echilibrul între antiteze " : "Unde nu e progres, nu e nici conservație, și viceversa". Ce construiește, și deconstruiește în același timp, I.L. Caragiale, plecând de la fraza lui Eliade ? Pasajul din scrisoarea băiatului lui Trahanache, din care acesta din urmă citează cu admirație : "...vezi, tînăr tînăr, dar copt, serios băiat ! Zice :'Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are !...'". În acest caz este posibil însă ca influența să fi fost numai indirectă, iar I.L. Caragiale să fi folosit schema unui discurs electoral provincial, copiat și deformat de mai multe ori. Oricum, un fapt este incontestabil : dramaturgul Ion Luca Caragiale câștiga dreptul la universalitate operei sale, parazitând ciornele rupte ale discursului românesc, central sau provincial. Plecând de la observațiile fine asupra spațiului discursivității românești,-ceea ce ne arată cel puțin că acest spațiu va fi existat la un moment dat !-, după mai bine de o jumătate de veac, Eugen Ionescu va fi tentat să supraliciteze folosirea tehnicii aglutinării de fragmente rupte fără noimă din discursuri ce și-au pierdut complet orice posibilitate de identificare, ca în "Englezește fără profesor". În fond, dramaturgia lui Eugen Ionescu se bucură de un succes imens în primul rând pentru că explorează acel teritoriu al absurdului ce se alege atunci când se culege din discursivitate numai zgomotul ei alb. Titus Filipas " |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |