|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 56 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Eseuri: Titus Filipas. Pe "drumul matasii" Scris la Monday, February 19 @ 21:08:16 CET de catre asymetria |
Titus Filipas scrie "Ne putem întreba dacă, datorită unui dezechilibru în cursul 'civilizației iudeo-creștine', ce și-a uitat de un veac întreg promisiunile făcute în secolul XVIII, lumea actuală nu merge abulic, dar condusă de la cel mai înalt nivel, pe un simbolic 'drum al mătăsii', spre a facilita o viitoare hegemonie mondială absolută a Chinei. Iar aici nu mai este vorba despre o concurență a sistemelor, despre o 'rivalitate mimetică', așa cum era pe vremea războiului rece, timp când lucrurile erau
așa de clare, încât pur și simplu îl regretăm. Un scenariu apocaliptic, într-adevăr, dar după ce am văzut că s -a putut întâmpla cu turnurile de oțel ale lui Yamasaki, chiar că nimic nu ne mai miră prea tare în lumea aceasta. Am vrea o 'Pax Americana' chiar pe bune, dar în spiritul vechii 'Pax Romana', nu punctată de războaie locale ce ne sufocă prin frecvența și gratuitatea lor. Să recunoaștem, sionismul practicant, antagonizând un miliard de musulmani, a complicat lumea într
-un fel incredibil, resimțit negativ nu doar de mahomedani și de creștini, dar în egală măsura poate, nu știu exact, exprim doar o bănuială, și de mosaici. Cred că Albert Einstein avea aceeași categorie de dubii atunci când a declinat oferta de a deveni primul președinte al statului Israel. O măsură exactă a gestului său ar fi aceea că a evitat o degradare, o
coborâre de la rangul de urmaș fidel al idealurilor Haskalei la acela de președinte al unei entități create prin încălcarea dreptului popoarelor, un drept fundamental, dar pe care nimeni dintre cei mari nu vrea să și-l reamintească, acuzându-i chiar de a fi simpatizanți ai terorismului pe aceia care îl amintesc.
"Dar poate că s-a produs o eroare / în grafia ori în articularea Numelui Sacru" Jorge Luis Borges, citat din "El Golem" Pe "drumul mătăsii" Am putut vedea cu toții la televizor, pe la sfârșitul lunii octombrie 2001, nervozitatea israeliană, mai distrugătoare decât un cataclism natural, revărsându-se pe străzile Betleemului, 'Vicleimul' colindelor noastre moștenite 'din bătrâni', deci, putem spune, Betleemul nostru, a cărui soartă ar trebui să ne preocupe întotdeauna, nu doar în vremea de iarnă a stelei ce răsare și a magilor. De asemenea, la timpul nașterii Mântuitorului, nu ar trebui să uităm niciodată că poporul palestinian a fost, totuși, primul popor ce s-a născut creștin, și că abia după șase secole se va rostogoli peste el, necruțătoare, noua credință a Hegirei. Apoi că, înaintea actualului terorism islamic, terorismul din Orientul Mijlociu, în fond un tip mai special de guerilla, a fost inițiat de către palestinienii creștini. Cum s-a ajuns la această situație, în care crima, fie oficializată de un stat, fie de o organizație, precum și lipsa de respect pentru sângele celor fără vină par a fi devenit locuri comune? În plin secol XX s-a întâmplat ceva despre care credeam că a fost caracteristic doar Evului Mediu, anume încălcarea DREPTULUI POPOARELOR, în speță a unui mic popor, din Orientul Mijlociu, cel palestinian, de către faimoasa și cinica Declarație Balfour din 2 noiembrie 1917. Astfel, în plin război mondial, ministrul de externe de atunci al Marii Britanii, Arthur James Balfour, făcea o declarație prin care angaja Regatul Unit să favorizeze stabilirea în Palestina a unui 'case naționale pentru poporul evreu'. Un eufemism pentru viitorul stat Israel. Bineînțeles, s-ar putea eventual vorbi aici doar despre o planificare de rutină privind împărțirea sferelor de influență ale puterilor ce vor ieși învingătoare din acel război. Ciudățenia apare abia atunci când observăm că Declarația Balfour era de fapt o scrisoare adresată unui bancher, dintr-o faimoasă dinastie de bancheri, Rothschild, într-o scriere inițială, foarte etimologică, Rotschild ( Scutul cel roșu ). Căutând o istorie a numelui familiei, realmente mitologic în lumea finanțelor, ne întâlnim în aceleași locuri, și în același timp, cu o altă legendă, însă mult mai puțin bine documentată, aceea a Golemului. Către anul 1600, Golemul, un fel de om artificial de lut, era deja zidit între pereții unei case din Praga, ne mai spune povestea. Mă întreb dacă la începutul anului 1601, când Mihai Viteazul a fost în capitala Boemiei, el, împreună cu garda sa de slujitori credincioși, nu au trecut pe lângă acea casă. Și a fost apropierea de malefica entitate adormită atât de primejdioasă, încât a schimbat într-un timp scurt destinul Viteazului? Peste numai câteva luni, înapoi în Transilvania, unul dintre acei slujitori români îl va trăda și va face voia dușmanului, în tabăra militară de la Câmpia Turzii. Sigur, sigur, este absurd ceea ce spun. Golemul nu a existat cu adevărat, aparenta bogăție a informațiilor despre el în realitate e o invenție din secolul XX a scriitorului Gustav Meyrink, care în 1915 lansa pe piața cărții, după un an de război mondial, romanul 'Der Golem'. Jorge Luis Borges, care i -a dedicat cel puîin două studii și un poem, ne mai dezvăluie că legenda Golemului era cunoscută și de poetul romantic german Achim von Arnim cât și de E.T.A. Hoffman. Simultaneitatea de începuturi ce poate fi detectată în legenda Golemului cu istoria familiei Rotschild ne arată că Golemul a putut exista efectiv numai ca un simbol de apărător, atât fizic direct cât și prin influențe indirecte, al drepturilor poporului evreu. În opinia mea, Golemul trebuie văzut ca un cod secret pentru desemnarea unui start ori a unei nașteri: cea a activistului est-european. Ce va disemina apoi, ca o bacterie pernicioasă, pe întreg teritoriul 'civilizației iudeo-creștine'. Activistul 'golemic'. Care va putea să fie atât finanțist, cât și sionist ori comunist. Cu strălucite exemplificări ale fiecărui gen. Primul Rotschild important din veacul al XVIII-lea, sionistul Theodor Hertzl în secolul XIX, apoi un alt Rothschild, Lionel Walter, în biroul căruia a fost mâzgălită scrisoarea din 2 noiembrie 1917, în fine , un evreu de pe la Telenești, din ținuturile basarabene, Leon Trotzki, ce va fi 'tatăl' Armatei Roșii care a instaurat comunismul în Rusia, au marcat poate mai multe cumpene ale apelor între aceste cursuri din 'masivul iudeo- creștin', a cărui altitudine pare acum să domine civilizația acestei planete. Legenda Golemului este de obicei asociată cu altă legendă a evreilor est-europeni: Dybbuk. Un eres ucrainean, se spune, iar Leonard Bernstein, care a compus muzica baletului cu același nume, chiar credea acest lucru. Iată un împrumut care este foarte netipic pentru evrei, care de fapt au dat ei credințele lor altor popoare. Terminația '-uc' este într-adevăr cât se poate de tipică pentru un nume ucrainean, și cel puțin prezența ei ne arată că nu este nevoie neapărat să credem ceea ce se spune îndeobște pe tema asta, anume că "dybbuk" ar fi un cuvânt ebraic, însemnând 'adeziune'. Un 'dybbuk' este un 'suflet rătăcitor', ce poate intra în alt corp. O variantă mai diluată, petrecută strict în cadrul speței umane, la metempsihoză, unde știm că sufletele pot să tranziteze în specii diferite.Ar putea fi însă și mitul unui popor turcic; se știe că ele au asigurat o anumită continuitate în spațiul cultural eurasiatic, în fine, atâta continuitate încât să nu pară un nonsens încercarea de a vorbi despre 'gradientul' eurasiatic al unei grupe de limbi ori al unor eresuri. Înaintea Olimpiadei de la Seul, sud-coreeni plăteau o publicitate în revista 'Time' în care insistau pe direcția unui gradient eurasiatic al limbilor altaice, începând cu cele europene, maghiară și turcă, continuând cu celelalte popoare turcice din Asia și terminând, în Extremul Orient, cu limba coreeană ! Mai este bine-cunoscută modulația lentă a atitudinii eurasiatice față de sinucidere, de la Est la Vest. În Japonia, sinuciderea prin harakiri este chiar onorabilă, în timp ce creștinismul occidental, biserica romano- catolică în particular, o interzice cu desăvârșire. Între cele două atitudini total contrare, se află atitudinea intermediară a unor popoare turcice din Asia Centrală: sinuciderea trebuie precedată de povestirea necazurilor în prezența unei pietre; doar dacă piatra se va sparge auzind atâta suferință îndurată, abia atunci sinucidrea e îngăduită ( un ecou al acestui eres îl întâlnim în cântecul nostru cel vechi, "Piatra, piatra de e piatră, șade jumătate-n apă, o calcă carul și crapă, of, of, of, of, inima mea multe rabdă" ). La fel ca și 'eresul pietrei', legenda dybbuk ar putea revela un alt gradient de eres, plecând de la libertatea totală a migrației sufletelor din metempsihoza indiană, șiajungând până la identificarea eternă 'un suflet = un corp' din religia creștină, care interzice în mod expres incinerarea trupului persoanei moarte, tocmai pentru a da o șansă în plus vieții veșnice. Dacă mitul 'Dybbuk' e khazar, un popor turcic ce a stăpânit cândva Ucraina, atunci și 'Golemul', trup de lut animat de o pecete de piatră, ar putea fi de asemenea o legendă khazară, mai curând decât o influență a lui Paracelsus, cum presupunea Borges. Khazarii au fost un popor ce a creat, către sfârșitul secolului VI, un imperiu comercial pe "drumul mătăsii", imperiu al cărui centru de greutate se afla în zona sud-est europeană a teritoriului fostei Rusii țariste. În secolele VII și VIII, khazarii au purtat o serie de războaie cu arabii ce încercau să pătrundă în Europa de răsărit. Victoriile inițiale ale khazarilor au fost importante, având ca efect blocarea expansiunii arabe în Europa estică. Totuși în urma acestor războaie khazarii au fost obligați să mute centrul de greutate al imperiului lor ceva mai spre nord și chiar mai spre apus decât fusese el mai înainte. Cea mai uluitoare caracteristică a poporului khazar a fost adoptarea religiei mosaice, a iudaismului, undeva în jurul anului 740, atunci când, în general, celelalte popoare fie se creștinau, fie adoptau mahomedanismul. Deci, deși tehnic lucrul acesta este imposibil, khazarii s-au transformat în evrei, devenind 'cel de al treisprezecelea trib' al lui Israel ! Cum s -a ajuns la situația aceasta, cum au putut khazarii să ajungă la iudaism? Să încercăm să inferăm. Khazarii s-au putut întâlni foarte frecvent cu evreii adevărați, aparținând celor două triburi autentice, singurele din cele douăsprezece rămase pe fața pământului după robia asiriană, datorită implicarii lor foarte puternice în comerțul lumii. Principala sursă de venituri pentru imperiul khazar se afla în comerț, în particular din controlul 'drumului mătăsii', aflat pe o axă est-vest, cât și a unei axe comerciale nord-sud ce unea ținuturile slavilor mai 'boreali' cu imperiul arab.Pe aceste drumuri, fără îndoială, circulau și mulți neguțători evrei, din singurele două triburi rămase, insistăm. Cât de mare era numărul khazarilor și cât de însemnată era puterea lor? Khazarii primeau tribut de la numeroase neamuri, îndeobște recunoscute ca fiind foarte puternice în Evul Mediu , să-i amintim aici numai pe maghiari, bulgari, goți, precum și de la triburile slavilor de răsărit. Doar intrarea vikingilor pe scena istoriei avea să spulbere baza puterii lor; axa comercială europeană nord-sud, pe care o controlau , este pierdută iremediabil, în favoarea varegilor, atrași de drumul spre Bizanț. Mai mult, vikingii creează 'rusiile', primele state ale slavilor răsăriteni, care au dat lovitura de grație vieții imperiului khazar. Și unde dispar khazarii? Nu a fost o dispariție prin nimicire, ci o dispariție prin 'convertire'. Un număr mic de oameni de știință de mare curaj intelectual susțin că o mare parte a evreilor din Rusia și din Europa de răsărit ar fi în fapt de origine khazară. Arta disimulării la membrii 'celui de al treisprezecelea trib' să fi atins asemenea cote? Dar să cităm din Jorge Luis Borges un excerpt, dialogul între doi negustori evrei ce se întâlneau în mijlocul stepei rusești. "Unde te duci, măi Daniel? ", întreabă Mosche. "La Sevastopol", răspunde celălalt. Mosche se uită țintă la el și-i zice: "Minți, Daniel. Îmi spui că mergi la Sevastopol ca eu să cred că te duci la Nijni-Novgorod, dar adevărul este că tu te duci la Sevastopol. Minți, Daniel ". Or, acesta-i mai mult un exemplu de disimulare khazară, decât de subtilitate iudaică. Oricum, este ciudată disproporția numerică uriașă între evreii spanioli sefardi și evreii central și est-europeni ashkenazi, în favoarea celor din urmă. Cât și faptul că istoria acestora lasă oarecum impresia că ei apar pe scena lumii chiar în momentul dispariției puterii imperiului khazar. Înseamnă oare neapărat antisemitism faptul că îți pui astfel de întrebări? Ele nu mi se pare că ies din cadrul civilizației actuale, 'iudeo-creștine', cum i se mai spune. Și, iată, aici mă simt foarte tentat să comit o altă blasfemie, o îndepărtare de la obositorul regulament 'politically correct': încep să refuz sintagma 'civilizația iudeo-creștină'. Din cauza ei, numeroși creștini sunt uciși de revărsările necontrolate de furie populară ce au loc episodic în țările islamice ca reacție la acțiunile în forță ale Israelului de pedepsire a palestinienilor pentru că nu vor să uite care este țara lor. În realitate, civilizația 'europeană' actuală, un alt nume pentru cultura occidentală, are patru piloni, patru rădăcini: greacă, romană, mutazilic-arabică și sefardic -iudaică. Cred că nu mai este nevoie să insist asupra valorilor lumii antice, greacă și romană, ele sunt larg cunoscute pentru că fac parte dintr-un curriculum școlar obligatoriu. Să insistăm numai asupra ultimelor două teme, ce nu sunt în curriculum. Civilizația arabă, în primele trei secole ale Islamului, a arătat un extraordinar dinamism intelectual, preluând o serie de valori ale lumii antice grecești, și a putut juca un rol de releu, pentru că numai pe această cale a fost transmis acel tezaur intelectual către lumea medievală europeană. Ca fizician, eu mă gândesc mai mult la Almagesta și la scrierile lui Geber ce l-au influențat chiar și pe sir Isaac Newton atunci când a redactat 'Principiile matematice ale filosofiei naturale'. Nu papa de la Roma, și nici rabinii au respectat aceste valori culturale ale umanității, nu creștinismul ori iudaismul le-au păstrat și transmis, ci arabii, în fine, acei arabi de la începuturile islamului, ghidați de o ideologie culturală concretizată apoi în mutazilism, care, din păcate, până la urmă nu a avut câștig de cauză în universul musulman. Apoi, de ce țin atâta de mult să subliniez importanța evreilor sefardi în crearea lumii moderne? Cântecele de leagăn, cel puțin aceasta e convingerea mea, ne vin de la evreii sefarazi. Vi se pare prea puțin? Lumea de un rafinament intelectual inegalabil, democrat și nu pentru elite, a polisului grec a dispărut în primul rând datorită lipsei de respect față de copii. În măsura în care civilizația greacă a influențat civilizația romană, obiceiul 'expunerii', un eufemism pentru aruncarea copiilor ca pe un gunoi inutil, a pătruns și în Imperiul Roman, fiind stopat numai în secolul IV A.D., când oricum era prea târziu, de către un edict al împăratului Valentinian, remarcabil și prin faptul că pe vremea lui cuvântul paganus începea să fie folosit în sensul știut astăzi. Principala valoare umană pe care a introdus-o creștinismul, valoare împrumutată, fără nici un fel de dubiu, de la evrei, nu a fost respectul, uneori amestecat cu teamă, față de prevestirile proorocilor, ci respectul față de copii familiei, așa cum înțelegem noi familia în ziua de azi, ori poate că ar trebui să introducem o întârziere, deci mai corect spus așa cum au înțeles -o părinții și bunii noștri. Să amintim și mitul, specific evreiesc, autentic evreiesc, al 'Sfintei Familii'. Numai pe baza celulei familiei, civilizația europeană va renaște chiar în Evul Mediu cel mai negru de după colapsul Imperiului Roman. Dar să revenim la evreii est-europeni. Basarabia era plină de ei, iar neamurile mele basarabene totdeauna mi-au povestit că erau în relații excelente cu ei, le admirau înțelepciunea, iar după unele discuții mai ample pe teme cotidiene ale vieții, obișnuiau să citeze multă vreme, chiar și în refugiu, replici ce li s-au părut memorabile. Una dintre acestea s -a înșurubat în creierul meu de copil pentru că suna cam așa : "Ai un copil, ai un dușman; ai șapte copii, ai șapte dușmani". Mi s -a părut, atunci, ceva înspăimântător. Chiar dacă voi fi acuzat de antisemitism, trebuie să admit că nici acum nu mi se pare a fi o mostră de înțelepciune evreiască, ci dimpotrivă. Este de vină oare ascunsa origine khazară a celui care vorbea? Pentru că mi se pare total lipsit de noimă să cred că românii basarabeni au putut inventa o astfel de replică doar pentru a o pune în cârca unui neam oropsit. Însă probabil că nu experiențe de acest gen au fost singurul fel de contact cultural al românilor cu valorile autentice ale evreilor. Unul dintre cei mai profunzi gânditori români, criticul de artă George Oprescu, remarca la un moment dat o identitate în stilul ornamental între o haină episcopală din Evul Mediu spaniol, păstrată în sacristia catedralei din Toledo, și căițele bănățencelor de la munte ori ale femeilor din Țara Hațegului, exprimând teoria unui gradient cultural de transmitere a acestei influențe. Din Spania și până aici. Sigur, în observația lui George Oprescu era vorba în mod strict despre o influență creștină, însă ea ne relevă și existența unui canal de transmitere a unor stiluri culturale, a unor stiluri de viață în ultimă instanță, pe care ar fi putut circula, de ce nu, chiar și o influență sefaradă. Oricum, în 1492 toți evreii sunt expulzați din Sefarad (Spania), iar un grup destul de important ajunge foarte aproape de noi, până la Salonic, unde au intrat în bune legături cu macedo-românii. Datorită marii mobilități a acestora și atractiei lor naturale către spațiul nord-dunărean, drumul influenței sefardi asupra românilor se scurtează considerabil. Însă, repet, nu evreul sefardi a creat Golemul, nu din idealurile lui s-a născut 'activistul golemic'. Este larg cunoscut rolul activismului est-european, ori de sorginte central și est-europeană, în resuscitarea Sionului. Ca mit, treacă meargă, orice popor are dreptul la anumite mituri esențiale. Dar acesta a fost un mit pus în practică, iar punerea în practică a unui mit, cum a fost cel al 'Reich-ului de o mie de ani', a provocat numai necazuri omenirii. De ce ar fi ceva cu totul diferit pentru mitul Sionului? Dacă pentru germani, prin nazism secolul XX a însemnat negarea secolului XVIII, într-o egală măsură pentru evrei înființarea statului Israel a fost o trădare a idealurilor Haskalei, ale iluminismului evreiesc din secolul al XVIII-lea. Și detaliul acesta ne dezvăluie natura profund întunecată și barbară a Sionismului, ce pare că vine din Evul Mediu al migrațiilor, de la un popor în esență migrator, 'al treisprezecelea trib', ce nu aparținea spațiului tradițional al civilizației antice, din care ajung până la noi cele două triburi autentice ale lui Israel. Și să mai amintesc , pentru că aici îi este locul, confuzia deliberată în care cădea propaganda marxist-leninistă atunci când aborda un subiect preferat: faptul că bancherii au finanțat războaiele, pentru a se îmbogăți. În cărțile de ideologie publicate de vechiul regim comunist, și le-am citit aproape pe toate, niciodată nu am găsit un text lămuritor și explicit pe tema respectivă. Motiv pentru care am crezut tot timpul că era vorba despre o minciună propagandistică. Era însă o 'confuzie' bine regizată de 'activiștii golemici'. Abia recent, iată cum ajunge omul la sursele ideologiei comuniste !, am găsit o informație elaborată pe această temă. Ea m-a ajutat să înțeleg un alt fapt tragic al istoriei, extrem de dureros pentru toate popoarele de origine latină. În secolul XVIII, limba predominantă a civilizației era franceza, iar volumele 'Enciclopediei lui d'Alembert și Diderot', ce nu-s traducerea 'Ciclopediei lui Ephraim', cum încearcă să ne convingă o anumită propagandă de pe Internet, ne arată atingerea unei 'mase critice' în numărul vorbitorilor unui limbaj impecabil care îl transformă într-o cale spre absolut, nu cel mistic, ci acela pozitiv. Franceza decade însă în mod dramatic de la statutul ei după încheierea războaielor napoleoniene: prea mulți morți, războaiele au avut același impact ca și 'Marea Ciumă', populația vorbitoare a unui limbaj cult, în fond elita genuină, scăzuse sub numărul necesar pentru crearea relațiilor din 'masa critică'. Cum au fost întreținute acele războaie, mai întâi ale revoluției, apoi ale lui Napoleon? Prin faptul că bancherii Rothschild au alimentat în mod egal cu fonduri armatele celor două tabere contrare, lucrul acesta a fost demonstrat dincolo de orice posibilitate de tăgadă, nu este vorba despre false știri lansate pe web. Dacă 'activistul golemic' a putut produce o asemenea răsturnare în lume, cum a fost coborârea Limbii Franceze de pe soclul înalt pe care o înălțase veacul al XVIII-lea, ce alte cumplite schimbări ne mai amenință ? În octombrie 2001, la conferința APEC a țărilor limitrofe Pacificului, care s-a ținut în Shanghai, China, țara ce ocupă Tibetul iar în Uiguria de sud îi împușcă pe patrioții locali, președintele unicei superputeri mondiale, George W. Bush, s-a purtat atat de prevenitor și de respectuos cu președintele Chinei, pentru a obține un sprijin important în lupta S.U.A. contra talibanilor afgani, reamintim, creați de Statele Unite, încât se părea că această țară gazdă a unei simple conferințe a devenit deja noua superputere a lumii. Dar dacă, dincolo de diplomație, era și o premoniție personală a lui George W. Bush? Ținând cont de uluitoarea putere de adaptare chineză la noile 'Information' tehnologii, pe care, se spune, le copiază "în două săptămâni", ne putem întreba dacă, datorită acestui nenatural dezechilibru în cursul 'civilizației iudeo-creștine', ce și-a uitat de un veac întreg promisiunile făcute în secolul XVIII, lumea actuală nu merge abulic, dar condusă de la cel mai înalt nivel, pe un simbolic 'drum al mătăsii', spre a facilita o viitoare hegemonie mondială absolută a Chinei. Iar aici nu mai este vorba despre o concurență a sistemelor, despre o 'rivalitate mimetică', așa cum era pe vremea războiului rece, timp când lucrurile erau așa de clare, încât pur și simplu îl regretăm. Un scenariu apocaliptic, într-adevăr, dar după ce am văzut că s -a putut întâmpla cu turnurile de oțel ale lui Yamasaki, chiar că nimic nu ne mai miră prea tare în lumea aceasta. Pe de altă parte, noi românii suntem sătui de conducerea 'de la cel mai înalt nivel', ce nu ne dă dreptul să punem măcar în discuție corectitudinea direcției în care mergem. Am vrea o 'Pax Americana' chiar pe bune, dar în spiritul vechii 'Pax Romana', nu punctată de războaie locale ce ne sufocă prin frecvența și gratuitatea lor. Să recunoaștem, sionismul practicant, antagonizând un miliard de musulmani, a complicat lumea într-un fel incredibil, resimțit negativ nu doar de mahomedani și de creștini, dar în egală măsura poate, nu știu exact, exprim doar o bănuială, și de mosaici. Cred că Albert Einstein avea aceeași categorie de dubii atunci când a declinat oferta de a deveni primul președinte al statului Israel. O măsură exactă a gestului său ar fi aceea că a evitat o degradare, o coborâre de la rangul de urmaș fidel al idealurilor Haskalei la acela de președinte al unei entități create prin încălcarea dreptului popoarelor, un drept fundamental, dar pe care nimeni dintre cei mari nu vrea să și-l reamintească, acuzându-i chiar de a fi simpatizanți ai terorismului pe aceia care îl mintesc. De unde ne-ar putea veni totuși salvarea, împiedicându-ne să ne rostogolim ireversibil pe 'drumul mătăsii', pe drumul spre China? În finalul cărtii lui Gustav Meyrink, omenirea a fost salvată de Golemul ce o amenința cu distrugerea, chiar de către rabinul înțelept ce l-a creat, anihilându-i puterea. Ne rămâne și nouă măcar atâta speranță? Titus Filipas" |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |