Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 112 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Istorie recenta: Acuzatorii publici din Procesul "Marii tradari nationale". Document
    Scris la Wednesday, May 07 @ 13:42:48 CEST de catre asymetria
    Historia oculta In completarea notei privind libertatea si independenta justitiei în România actuala, reproducem un document istoric din arhivele CC al PCR, sedinta cu acuzatorii publici in procesele politice si penale din anii 1945-1947. Dincolo de datele biografice înregistrate în notele de subsol ale documentului, editat de Centrul de resurse pentru diversitatea etnoculturala (http://www.edrc.ro/), în realitatea stim putin lucruri despre acesti acuzatori publici si mai ales de modul în care au functionat si pregatiti actele de acuzare. Se vede totusi din documentul de mai jos ca erau supusi unei presiuni care venea din doua directii, cea politica, dinspre Partidul comunist din România, al carui reprezentant era Teohari Georgescu, si dinspre diversele persoane de legatura cu autoritatile sovietice de ocupatie, de la Emil Bodnaras la ofiterii de legatura.
    Este interesanta de notat opozitia lui Emil Bodnaras la folosire de catre acuzatori a arhivelor Serviciului Secret. Iata ce declara unul din acuzatorii publici, devenit ulterior Ministru de Interne, analizînd cauzele unor blocaje :
    " Tov. Drãghici: […] Prima ar fi cã de la 23 august sau de la 6 martie, când existau posibilitãți mai mari de a stabili date și dovezi, au existat posibilitãți și pentru bandiți de a-și stabili alibiuri. Am avut odatã ocazia sã pun mâna pe arhiva Serviciului Secret, care cuprindea date foarte multe, cu ajutorul cãrora se putea pune mâna pe mulți bandiți. La Serviciul Secret era director general Nicu Stãnescu. Am sigilat aceastã arhivã, pe care am luat-o cu forța și prin intimidãri, și am bãgat-o într-o camerã, unde am adus câțiva tovarãși sã strângã material. Dupã câteva zile a venit tov. Bodnãraș, spunând cã aceasta nu se poate și cã sã iau oamenii, cã datele ni le vor da ei[5]. Ulterior, orice cerere la Serviciul Secret în ceea ce privește date asupra criminalilor, au rãmas fãrã rezultat. Ne dãdeau rãspunsuri vagi, cã n-au date, deși din puținul material cules de noi la început, am putut extrage destul de multe date. De aceastã arhivã nu ne-am putut folosi și în felul acesta au scãpat mulți. "

    Ipoteza : Emil Bodnaras, agent sovietic si dezertor din armata româna, cunoscut pentru rolul sau în organizarea loviturii de stat de la 23 august 19444, nu dorea poate sa puna la îndemâna unor persoane neverificate fisele care ar fi putut deconspira agentii secreti sovietici infiltrati peste tot înainte de 1944, pentru care destul de eficientul Serviciu Secret român, condus de Eugen Cristescu si, mai inainte, de Moruzov, alcatuise fise complete, unde si numele lui Bodnaras figura probabil.
    In orice caz, pentru orice persoana interesata de istoria recenta, documentele editate de Centrul de resurse pentru diversitatea etnoculturala sunt de cercetat. Doar o întrebare mai ramâne a fi pusa, cine orienteaza cercetarea acestui Centru si care este scopul sau adevarat, dincolo de cel declarat ("Misiunea noastră este de a contribui la ameliorarea climatului interetnic din România și la promovarea principiilor echității etnoculturale.")
    Intrebarea mea re un sens. Pentru ca, pentru moment, o cercetare a terminologiei utilizate pe situl Centrului nu gaseste nici o ocurenta pentru expresia "extremism de stânga" sau "stânga". Si nici un interes pentru minoritatea româna din judetele Harghita sau Covasna, minoritate în minoritate (ultima oara a fost cercetata situatia în anul 2000. Vezi : http://www.edrc.ro/docs/docs/cartea-alba16.pdf).
    Sa fie o proasta functionare a motorului de cautare, o proasta redactare a termenului de cautat sau un total dezinteres pentru cercetarea acestui tip de situatii sau de extremism, care au fost totusi determinante în istoria recenta a României, sub numele atât de cunoscut "comunism" si sub numele de "etnocratie locala", inventat de mine pentru a desemna practicile de segregatie etnica din administratia etnica maghiara a Regiunii Autonome Maghiare sau din asa zisul Tinut Secuiesc, concept inacceptabil într-o democratie, unde drepturile individuale nu sunt determinate de etnie (ca privilegii) ci de cetatenie.
    Dan Culcer


    Ședința cu foștii acuzatori publici
    27 martie 1947
    Au luat parte: tov. ministru Teohari Georgescu, tov. ministru Pãtrãșcanu, tov. Alexandra Sidorovici, tov. Bunaciu[1], tov. [Dumitru] Sãracu, tov. Stoican[2], tov. Lepãdãtescu, tov. Drãghici[3].
    Tov. Teohari aratã concluziile la care a ajuns comisia mixtã în privința clasãrilor nejustificate ale dosarelor criminalilor de rãzboi.
    Tov. Drãghici: În ceea ce privește activitatea Tribunalului Poporului, desigur cã rostul sãu era altul și el n-a fost atins[4]. Adicã, rostul sãu era de a pedepsi pe toți criminalii de rãzboi, or, suntem departe de aceasta. Cauzele sunt multe.



    Ședința cu foștii acuzatori publici
    27 martie 1947
    Au luat parte: tov. ministru Teohari Georgescu, tov. ministru Pãtrãșcanu, tov. Alexandra Sidorovici, tov. Bunaciu[1], tov. [Dumitru] Sãracu, tov. Stoican[2], tov. Lepãdãtescu, tov. Drãghici[3]. Tov. Teohari aratã concluziile la care a ajuns comisia mixtã în privința clasãrilor nejustificate ale dosarelor criminalilor de rãzboi.
    Tov. Drãghici: În ceea ce privește activitatea Tribunalului Poporului, desigur cã rostul sãu era altul și el n-a fost atins[4]. Adicã, rostul sãu era de a pedepsi pe toți criminalii de rãzboi, or, suntem departe de aceasta. Cauzele sunt multe.
    Prima ar fi cã de la 23 august sau de la 6 martie, când existau posibilitãți mai mari de a stabili date și dovezi, au existat posibilitãți și pentru bandiți de a-și stabili alibiuri. Am avut odatã ocazia sã pun mâna pe arhiva Serviciului Secret, care cuprindea date foarte multe, cu ajutorul cãrora se putea pune mâna pe mulți bandiți. La Serviciul Secret era director general Nicu Stãnescu. Am sigilat aceastã arhivã, pe care am luat-o cu forța și prin intimidãri, și am bãgat-o într-o camerã, unde am adus câțiva tovarãși sã strângã material. Dupã câteva zile a venit tov. Bodnãraș, spunând cã aceasta nu se poate și cã sã iau oamenii, cã datele ni le vor da ei[5]. Ulterior, orice cerere la Serviciul Secret în ceea ce privește date asupra criminalilor, au rãmas fãrã rezultat. Ne dãdeau rãspunsuri vagi, cã n-au date, deși din puținul material cules de noi la început, am putut extrage destul de multe date. De aceastã arhivã nu ne-am putut folosi și în felul acesta au scãpat mulți.
    O a doua cauzã este cã noi am fost prea moi din cauza intervențiilor de tot felul. S-a ajuns pânã acolo încât a fost achitat generalul Iliescu, comandantul jandarmeriei din Transnistria, pentru care se fãceau intervenții prin Titel Petrescu la acuzatorul public [Constantin] Mocanu. S-a ajuns pânã acolo încât era gata-gata sã fie achitat în instanțã. Apoi a fost disjuns, l-am reținut din nou, l-am luat la cabinetul meu și deși era foarte târziu, totuși am stabilit date dupã care acest om putea sã capete cel puțin închisoare pe viațã. Ulterior însã a fost achitat, acesta e rezultatul. În general, dupã ce a fost scos tov. Bunaciu, Sãracu, eu, a rãmas un activ destul de slab acolo și dupã ce a plecat și Stoican a fost lãsat aproape totul la discreția președintelui și au achitat pe capete. Astfel, dintr-un lot de 37 arestați pe care i-am lãsat acolo, cu date precise în ceea ce privește vinovãția lor, mare parte au fost achitați.
    În ceea ce privește Niculescu Octavian de la Odessa, eu sunt acela care l-am anchetat. Am cerut de la ruși, prin circa 5-6 intervenții fãcute prin tov. Bunaciu, cel puțin ceva indicații. Am avut chiar o întrevedere cu Necrasovici și Alexandrov[6]. Le-am arãtat cã e trecut pe lista criminalilor de rãzboi, cã sunt convins cã omul acesta desigur cã a fãcut o mulțime de crime de rãzboi și le-am cerut date. Nu mi-au dat nici un fel de date. L-am ținut vreun an și 3 luni arestat și cu toate acestea, nimic...
    Tov. Teohari: Niculescu a fost șeful poliției românești. Ca noi sã adunãm date în legãturã cu acesta, trebuia sã le cerem sovieticilor?
    Tov. Drãghici: Am interogat peste 30 martori. Am cãutat indicații și pe la evrei, care de fapt acolo erau calul de bãtaie, am cãutat și la elemente rusești, pe ici, pe acolo prin militari, prin polițiștii de acolo în primul rând, dar n-am putut gãsi nimic, decât o singurã datã cã a bãtut o femeie la un pahar de vin. Dupã acest singur criteriu nu-l puteam stabili criminal de rãzboi, neavând date concrete pentru a stabili ceva în ceea ce privește activitatea acestui om.
    Nu vreau sã spun cã s-a fãcut tot, cã n-au fost lipsuri, însã acestea au provenit și din alte motive. Dacã la început veneau mulți martori și fãceau declarații, mai târziu, chestiunea fiind lãsatã mai moale, reacțiunea se întãrea, mulți martori veneau și retractau declarațiile date. (Pe aceștia îi arestam). Și în ceea ce privește cabinetele au fost multe insuficiențe. Au fost oameni care au funcționat ca acuzatori publici doi ani, fãrã a fi condamnat un singur criminal, care s-au eschivat, ca de exemplu Pora, Ralescu, Mocanu, Grozdea[7]. Noi țineam ședințe în care stabileam și aceste lipsuri. Colectivul lucra în colaborare, însã mãsuri de a îndepãrta aceste elemente, de a le înlocui cu elemente capabile care sã ducã aceastã activitate, astfel de mãsuri nu am luat și n-am putut cuprinde toatã munca.
    În ceea ce privește activitatea mea, pot sã spun cã, cu mici lipsuri, totuși am cãutat sã-mi depun munca cât mai bine. A fost totuși o chestiune unde și rușii au intervenit, cu Iorgu Popescu, când m-a chemat Alexandrov, care mi-a spus cã, chiar cu riscul sã fie puși în libertate și ceilalți, Iorgu Popescu trebuie scos din cauzã[8]. Tov. Ana mi-a spus sã lãsãm chestiunea aceasta. Apoi, e o porcãrie procesul acesta de la Iași. Partidul nostru acum a început sã fie atacat și în Parlament, cã noi nu dãm drumul acestui proces, atunci când Justiția e în mâna noastrã, Tribunalul Poporului la fel. Printre evrei, la Iași, e o nenorocire cum se agitã pe aceastã chestiune, care trebuie terminatã.
    În ceea ce privește reînființarea Tribunalului Poporului, cred cã aceasta s-ar putea face, însã fãrã unele mãsuri generale luate de guvern paralel în direcția aceasta și fãrã un ajutor efectiv din partea tuturor instituțiilor, Tribunalul Poporului se va crea mort și nu va da rezultate. Rușii au dreptate, pentru cã sunt sigur cã au scãpat 70% din criminalii de rãzboi. Deci, cu ajutor din partea guvernului, sunt de acord cu înființarea Tribunalului Poporului, dar subliniez, sã primim ajutor din partea guvernului și prin SSI și peste tot de unde avem nevoie.
    Tov. Bunaciu: E foarte adevãrat cã Tribunalul Poporului nu și-a îndeplinit rolul. Cauzele sunt unele obiective, altele subiective, adicã ale noastre, ale acelora care am lucrat acolo. Cele obiective sunt de douã feluri: 1) Împrejurarea cã Tribunalul Poporului a funcționat abia la 6 luni dupã 23 august, timp suficient pentru a face sã disparã o serie întreagã de probe, de acte, de dosare arse. Am gãsit arhiva din Transnistria, din Basarabia arse. Întârzierea aceasta, cu tot ce a urmat, cu reacțiunea care scotea capul, a fãcut ca mulți oameni, care dupã 23 august erau hotãrâți sã declare banditismele comise, sã ezite și sã nu mai vinã. 2) A doua cauzã obiectivã este cã crimele, 90% dintre ele, s-au petrecut pe teritoriu care nu mai era românesc, adicã în Transnistria, Basarabia, Bucovina de nord. Martorii nu mai erau pe teritoriul nostru și noi trebuia sã recurgem la mãrturia unor oameni care majoritatea au fost pãrtași la aceste crime. Totuși, dupã 6 martie, când a venit noua lege a acestui Tribunal, când am luat noi rãspunderea, am reușit sã provocãm interesul maselor pentru aceasta și sã vinã prin martie și aprilie o avalanșã de oameni care sã ne facã declarații. Aveam dosare multe cu material adunat ca sã facem procese bogate. A început primul proces. A urmat apoi comutarea pedepselor, care a demobilizat și masa și ne-a demobilizat și pe noi, acuzatorii publici, poate. Lumea cerea „Moarte criminalilor de rãzboi!”, și prin comutarea pedepselor a fost demobilizatã, spunându-și „dupã comutare vine și amnistierea”. Aceasta e realitatea[9]. Evreii mai cu seamã au fost foarte descurajați. În sânul Tribunalului a fost de asemenea o micã demoralizare. Am discutat cu tov. Pãtrãșcanu. Ni s-a spus: „O sã mergem înainte” – și am reușit sã antrenãm și acuzatorii publici și poporul. Dupã aceea au venit judecãrile acelea foarte puternice din mai, iunie, iulie și august. A venit apoi criza[10], când regele n-a mai semnat prelungirea Tribunalului, în august 1945, când am avut o întrerupere de activitate pânã în martie 1946.
    În același timp, o altã cauzã care ne-a oprit în elanul nostru, mai ales al comuniștilor, era frânarea care venea din partea guvernului, și tov. Pãtrãșcanu știe cã am discutat aceasta cu dânsul, când am venit și cu un memoriu scris. De altfel, erau mulți oameni pe care îi judecam și care spuneau: „Tot pe mine mã judecați, care am primit ordin de la cei mai mari” – ne spuneau aceasta în instanțã. Marea majoritate dintre miniștrii lui Antonescu erau liberi. De câte ori îi arestam se intervenea și la un moment dat, în septembrie 1945, din 60 miniștri de ai lui Antonescu, aveam 5 în stare de arest, 4-5 erau în Uniunea Sovieticã, 7-8 dispãruți, iar restul de circa 45 erau liberi în țarã. Și acuzatorii publici și funcționarii noștri își puneau întrebarea: „Tot spre cei mici mergem? Iar e acarul Pãun vinovat?” Antonescu însã nu era judecat.
    Acestea au fost cauzele obiective care au împiedicat ca Tribunalul Poporului sã-și îndeplineascã rolul istoric care trebuia sã-l aibã în România. Noi tot timpul am fost conștienți de aceste lipsuri, le-am discutat cu tov. Pãtrãșcanu, le-am discutat în celula noastrã și am venit și la CC cu document scris. N-am primit rãspuns, ni s-a spus sã așteptãm.
    În ceea ce privește clasãrile: E adevãrat cã au fost unii acuzatori publici care n-au pornit cu atâta hotãrâre, au fost poate și comuniști printre aceștia, dar au fost și ceilalți, mai ales Mocanu, Pora. Rãspunderea însã e a noastrã. De ce n-am putut condamna? Dacã judeci pe cineva în fața unui complet de judecatã, trebuie sã-i aduci probe. Dar acuzatul, fiind de exemplu comandant, în Transnistria sau Basarabia, marea majoritate a martorilor erau acolo. Am mers atunci la sovietici, la Alexandrov, i-am fãcut cereri scrise sã ne dea material. Ne-a spus: „O sã vinã cu avionul” – dar n-am primit nimic. N-am avut sprijin din partea lor. Ne-au spus cã au material, dar noi nu l-am primit.
    Care au fost lipsurile noastre? Poate lipsa de vigilențã câteodatã, când am fãcut clasãri, pentru cã acuzatorii publici veneau la mine când propuneau clasarea definitivã și eu discutam cazurile și întrebam și pe tov. Pãtrãșcanu. Prin august, când nu vedeam perspectiva judecãrii, am stabilit sã eliberãm pe cei arestați, și când va veni o lege nouã sã-i arestãm din nou. Așa a fost pânã în noiembrie, cât am stat acolo. Dupã acea datã cunosc activitatea din contactul pe care l-am avut cu tov. Stoican și Pãtrãșcanu, și cred cã au fost cam aceleași lipsuri. Știți cã chiar pe cei condamnați nu-i duceam unde trebuia, ci în spitale. Și azi sunt prin spitale, și cu paza slabã și coruptibilã, care existã, ies de multe ori și se plimbã prin oraș.
    Cred cã reînființarea Tribunalului Poporului poate fi cerutã guvernului român și pe baza tratatului de pace. Comisia de control poate sã ne cearã și cred cã este chiar necesar sã se facã o lege cu caracter permanent. Nicãieri, în toate țãrile, nu este o astfel de lege cu termen limitat. Noi am luat exemplul Bulgariei. Au putut fi de multe ori unele clasificãri nejustificate, dar vom putea reveni asupra lor. Dar esențial nu este acest lucru. Sunt multe clasificãri nejustificate mult mai importante și mai grave decât cele indicate aici. Sunt și mai multe cazuri care nici mãcar n-au fost cercetate. Cauzele sunt fie cã n-am putut sã ne sesizãm, pentru cã nimeni n-a venit sã ne reclame...
    Tov. Teohari: De unde știți cã sunt grave?
    Tov. Bunaciu: N-au fost cercetați foștii prefecți din locurile pe unde s-au petrecut crime, decât foarte rar, pentru cã noi n-am avut niciodatã aceastã linie generalã cã toți aceia care au avut posturi de rãspundere în guvernul antonescian sã fie arestați. Începând chiar cu guvernul lui Antonescu, nici toți membrii lui n-au fost arestați, ci am avut ca linie sã arestãm numai pe acei care au fost la departamente mai importante, ceilalți nu. De exemplu, Petrovici de la Educație, care a otrãvit sufletul tineretului, care prin prestigiul lui a ajutat atât de mult guvernul Antonescu, n-a fost niciodatã nici mãcar arestat[11]. Brãtescu-Voinești de asemenea s-a spus sã nu-l arestãm[12], Ovidiu Vlãdescu care n-a fost nici mãcar cercetat[13]. Desigur, greșeli s-au fãcut cu ocazia acestor clasãri. Trebuie însã privitã problema în mare, dacã putem și trebuie sã judecãm pe toți vinovații de dezastrul țãrii.
    Tov. Teohari: Ne intereseazã ce s-a fãcut de la înființarea Tribunalului Poporului. Cine și-a putut închipui cã pentru acuzatorii publici n-a fost clar cã Tribunalul Poporului trebuie sã judece pe criminalii de rãzboi? Pentru cã au fost discriminãri grave...
    Tov. Pãtrãșcanu: Am avut concepția sã lovim pe aceia care au avut rãspunderi. Am lovit numai pe anumiți ziariști și pe anumiți militari[14].
    Tov. Bunaciu: Dacã începeam cu toți jandarmii care au dat câte o palmã...
    Tov. Teohari: Aici e vorba de crime.
    Tov. Pãtrãșcanu: Am lucrat și eu cu Alexandrov. I-am dat dosarele principale ale lui Aramã și ei și-au spus cuvântul, acesta sã meargã, acesta nu... Dupã aceea a rãmas sã lucreze Bunaciu cu el.
    Tov. Bunaciu: Am ținut contact permanent.
    Tov. Teohari: Cine a intervenit pentru miniștrii guvernului Antonescu?
    Tov. Bunaciu: Sovieticii.
    Tov. Pãtrãșcanu: Au avut obiecțiuni asupra lui Petrovici, Jienescu[15] și încã unul.
    Tov. Bunaciu: Și în chestiunea militarilor am avut o linie. De exemplu, în legãturã cu procesul masacrelor de la Iași, Stavrescu era pe front și nu s-a putut judeca acest proces fãrã el[16]. Așa s-a fãcut cã procesul nu s-a judecat. Trebuia sã fie Cuza în fruntea procesului acestuia și nu gãinarii aceia din Iași. De exemplu, pe Macici cu greu l-am scos de pe front. Au fost și alți militari din aceștia. Ar fi trebuit de asemenea sã judecãm pe toți magistrații, dar linia a fost: numai pe acei care au depus patimã în exercitarea funcțiunii lor. Linia n-a fost justã, dar așa ni s-a dat.
    Tov. Teohari: Dacã un președinte de tribunal condamna la moarte pentru cã așa e legea, înseamnã deci cã n-are nici o vinã?
    Tov. Pãtrãșcanu: Cine a depãșit, cine a pus patimã în executarea funcționãrii lui, trebuia condamnat.
    Tov. Teohari: Cine se îndoiește cã un președinte de tribunal când a condamnat la moarte nu a condamnat din urã?
    Tov. Bunaciu: Nici pe Aramã nu l-am putut judeca. Aceastã lipsã de hotãrâre s-a rãsfrânt pânã jos. Noi am spus: Dacã nu condamnãm pe cei mari, ce facem cu ceilalți? Am venit aici și n-am primit nici un rãspuns categoric. Rãmâne ca azi, în condițiuni mai bune sã vinã o lege, sau cea veche sã fie prelungitã și pusã problema, politizatã, și Tribunalul are toatã posibilitatea sã-și îndeplineascã aceastã misiune. Suntem singura țarã care n-a condamnat nici 10% din criminalii de rãzboi. Oamenii noștri au fost majoritatea conduși de ideea aceasta de a condamna cât mai mulți oameni când au început aceastã muncã.
    Tov. Stoican: Într-o conferințã care am avut-o cu acuzatorii publici am spus cã dacã aceste dosare vor ajunge în mâna sovieticilor, în starea în care se gãsesc, vom avea o gravã rãspundere. Care sunt cauzele acestei situații?
    Activitatea mea la Tribunal se împarte în douã pãrți: una pânã la plecarea tov. Bunaciu, când am lucrat la un cabinet anchetând detașamentele de muncã obligatorie, și a doua parte, dupã plecarea tov. Bunaciu, când am avut conducerea Tribunalului în locul sãu. În prima fazã am lucrat dupã directivele stabilite în colectivul nostru de acolo, dupã instrucțiunile date de șeful Tribunalului, tov. Bunaciu, și am crezut cã acestea sunt ale partidului, ale guvernului și ale sovieticilor, și le-am aplicat întocmai. Totuși azi vãd cã în concluziile în aceste comisii mixte – eu spun sovietice, întrucât concluziile nu sunt ale reprezentanților noștri, adicã ai Ministerului Justiției și Internelor, care sunt în dezacord cu concluziile sovietice...
    Tov. Teohari : Delegații noștri sunt de acord cu eliberarea lui Cetate?
    Tov. Stoican: Delegații noștri au citit lucrãrile din dosarul sovieticilor și ei au tras concluziile. Delegații noștri au spus de la început cã nu semneazã și nu sunt de acord. Pânã la luarea conducerii Tribunalului, nu cunosc decât lucrul cabinetului meu în legãturã cu detașamentele de muncã obligatorie. Era vorba de acei care au aplicat tratamente neomenoase în aceste detașamente evreilor. Linia era cã vor fi condamnați acei care au fãcut cruzimi și nu aceia care au aplicat același tratament care se aplicã din nefericire și ostașilor români în armatã de cãtre superiorii lor. Am înțeles cã aceastã directivã este stabilitã de comun acord cu partidul, cu sovieticii, cu guvernul. De la cabinetul meu s-a stabilit sã se facã douã loturi de acuzați. Azi vãd cã sovieticii, din aceste dosare gãsesc 55% rãu clasate, pe considerentul cã chiar douã palme dacã s-au dat cuiva, este o crimã de rãzboi. Atunci însã, la judecare, directivele au fost altele.
    Dupã ce am luat conducerea Tribunalului Poporului, dupã decembrie, situația a fost urmãtoarea: în cazurile comune am lucrat dupã aceleași directive de pe timpul lui Bunaciu. În cazurile importante am lucrat luând contact cu tov. Pãtrãșcanu, care era ministrul Justiției, pentru cã nu puteam veni pe cale ierarhicã de la celula mea pânã la CC. Am avut douã chestiuni importante: aceea a foștilor demnitari din Transnistria și chestiunea Antonescu. Chestiunea Antonescu s-a soldat dupã cum știți[17]. Chestiunea demnitarilor, ale cãror dosare s-au moștenit de pe timpul lui Bunaciu, a rãmas în suspensie pânã ce sovieticii ne vor da probe. În primãvarã a venit la mine locotenentul Popov, aghiotantul lui Alexandrov, cu care m-am înțeles foarte bine. A venit cu o listã întreagã și m-a întrebat care e situația acestora. Erau majoritatea foști demnitari. I-am dat un tablou scris: cutare clasat, cutare așa..., indicând la fiecare situația. I-am arãtat cã pentru aceia din Transnistria nu avem nici un fel de probe. „Dați-ne dvs., poate ați gãsit arhive; dvs. aveți pe acei care au suferit, noi nu avem decât pe foștii lor complici, subalternii lor, câteva mãrturii ale evreilor”, care pentru noi au constituit un material foarte delicat și cu care se lucra foarte greu, întrucât fie cã erau timorați, fie cã spuneau „bine cã am scãpat cu viațã”, și nu ne dãdeau mãrturii, sau a doua zi dupã darea declarației, veneau și retractau. Era deci un material greu de lucrat. I-am spus cã am ținut dosarele în așteptarea probelor lor. „Dacã nu ne dați suntem siliți sã le clasãm”. N-am primit nimic. Am ținut aceste dosare pânã când le-am clasat.
    În ceea ce privește magistrații, au fost judecați numai 2: Popescu-Vlãdoianu și Manea Cristea. Manea Cristea pentru corupție și primul care fãcea parte și din SS, mai mult ca..., decât ca judecãtor.
    Înainte de a se desființa Tribunalul și de a trece procesele la Curtea de Apel, am mers cu chestiunea magistraților la tov. ministru, i-am spus chestiunea și tov. ministru, probabil consultându-se cu CC-ul, a hotãrât cã nu e oportun ca magistrații sã fie judecați ca magistrați, pentru aplicarea legii, și atunci am trimis dosarele deschise. Cristescu a fost eliberat înainte de Crãciun, în urma dispozițiunilor date de tov. Pãtrãșcanu. De asemenea și Bãlșanu.
    Tov. Pãtrãșcanu: Era hotãrât sã nu fie absolviți, sã rãmânã în suspensie?
    Tov. Stoican: Sovieticii ne-au promis material și în procesul Antonescu și nu ne-au dat nimic. În ceea ce privește dosarul masacrelor de la Iași, cu o zi înainte de a-l trimite instanțelor militare, am spus cã nu se poate face procesul dacã nu figureazã generalul Stavrescu, pentru cã altfel înseamnã cã punem Tribunalul în situație de inferioritate și ne facem de batjocurã. Tov. Pãtrãșcanu a discutat și cu Susaicov[18], care i-a spus cã pentru moment Stavrescu nu poate fi trimis în judecatã. El era pe atunci inspector de armatã la Pitești.
    Eu sunt de acord cã n-au fost condamnați nici 50% din criminalii de rãzboi, dar principala cauzã cã acest Tribunal și aceastã judecatã n-a putut fi dusã pânã la capãt este cã nu a fost fãcut într-un regim comunist, ci în regimul în care suntem și de multe ori am avut de luptat – pot s-o spun aici – cu însuși primul ministru, care m-a chemat și a țipat la mine. Odatã era de fațã și Tãtãrescu și tov. Pãtrãșcanu, când mi-a spus cã noi l-am trãdat în chestiunea [Ion] Gigurtu, cã el a dat anumite directive de politicã generalã și noi nu le-am respectat. Desigur cã în felul acesta nu puteam face ce voiam.
    Eu am lucrat cu CC-ul prin tov. ministru, cu Ministerul de Justiție tot prin tov. ministru Pãtrãșcanu și cu Ministerul de Interne prin tov. Bunaciu. Aceasta în chestiunile importante. În chestiunile mãrunte am lucrat conform directivelor stabilite, dupã plecarea tov. Bunaciu.
    Tov. Teohari: Care e pãrerea d-tale? Crezi cã n-ar putea sã-și îndeplineascã rolul pe viitor?
    Tov. Stoican: În actualul regim cred cã nu.
    Tov. Teohari: Dar în celelalte țãri, unde criminalii de rãzboi au fost condamnați, tot nu existã regimuri comuniste.
    Tov. Stoican: Cred însã cã nu existã nici reacțiune ca la noi.
    Tov. Bunaciu: În Ungaria existã...
    Tov. Stoican: Eu socotesc România a treia țarã din lume ca numãr de criminali de rãzboi, dupã Germania și Japonia.
    Tov. Teohari: Ai ajuns la concluzia cã jumãtate din criminali n-au fost judecați. Atunci de ce nu ești de acord cu concluziile la care a ajuns comisia mixtã și ai subliniat cã delegații Justiției și Internelor n-au fost de acord? Faptele trecute în concluzie ne îndrumeazã sã nu fim de acord?
    Tov. Stoican: Am vorbit în privința faptului cã buna credințã a celor ce au lucrat nu poate fi pusã la îndoialã. Cred cã sovieticilor trebuie arãtate toate neajunsurile care le-am întâmpinat, cã ei au fost permanent ținuți la curent cu aceste lipsuri și cã nu se poate relua activitatea decât alãturându-se acestea.
    Tov. Teohari: Crezi cã noi în rãspuns putem veni și argumenta cã din cauza locotenentului Popov nu i-am condamnat pe criminali?
    Tov. Stoican: Dacã reîncepem sã lucrãm cu dosarele în starea în care se gãsesc, tot nu putem face nimic.
    Tov. Pãtrãșcanu: O serie întreagã de dosare trebuie revizuite fundamental.
    Tov. Teohari: Și pentru cei pentru care s-a intervenit sã nu se mai intervinã. Din moment ce ai ajuns la concluzia cã jumãtate din criminali n-au fost condamnați, concluzie la care a ajuns comisia, înseamnã cã Tribunalul nu și-a îndeplinit rolul.
    Tov. Stoican: Sunt de acord. Eu însã m-am referit la activitatea cabinetului meu. Eu la conducerea Tribunalului am stat foarte puțin. Eu am arãtat cã altele au fost directivele atunci, directive care am crezut cã sunt stabilite de comun acord și de partid, și de guvern, și de sovietici, transmise prin tov. Bunaciu, și altele vãd cã sunt azi aceste directive. Eu m-am referit la activitatea cabinetului meu, pentru cã vãd cã sunt trecut acolo cu procentajul cel mai mare de clasãri și am vrut sã spun cã nu am clasat dupã o concepție personalã sau subiectivã. În ceea ce privește activitatea întregului Tribunal, v-am arãtat care a fost în timpul conducerii mele.
    Tov. Sãracu: Eu voi arãta douã elemente care au dus la slãbirea Tribunalului: în primul rând lipsa de interes a guvernului, în oarecare mãsurã și a partidului, pentru cã nu ni s-au creat condițiunile obiective ca sã putem lucra cum trebuia. Tribunalul s-a nãscut ca un copil mort.
    Tov. Pãtrãșcanu: Dar totuși au fost 200 de condamnãri...
    Tov. Sãracu: Când trebuia sã mã duc sã fac o intervenție la vreo autoritate, portarul mã dãdea afarã. Concluzia mea este cã nu s-a depus destulã autoritate pentru ca într-adevãr aceastã instituție sã fie ca un cuptor care arde în fiecare zi cu aceeași temperaturã.
    A doua: lipsa de material. Sovieticii nu ne-au dat nici un fel de concurs, nici mãcar verbal.
    Tov. Teohari: Noi am fãcut crime pe teritoriul sovietic și pânã la urmã tot ei ies vinovați.
    Tov. Sãracu: Însã aceasta este realitatea și eu trebuie sã o spun. În afarã de aceasta, la noi s-a mers pe o linie greșitã cu Tribunalul. Dacã era vorba sã condamnãm toate elementele implicate în astfel de fapte în timpul rãzboiului sau înainte, desigur cã ar fi fost vorba de multe mii de oameni. Linia noastrã însã și a partidului a fost ca sã atacãm punctele nevralgice, oamenii cu o suprafațã, ca sã demascãm regimul trecut. În aplicarea acestei linii am întâmpinat fel de fel de greutãți. Vreau sã revin la procesul masacrelor de la Iași, care constituie punctul de plecare al nemulțumirii sovieticilor.
    Tov. Teohari: Nu, nici nu s-au oprit asupra lui.
    Tov. Sãracu: Cu mine însã au stat zilele acestea 5 ore de vorbã despre aceastã chestiune. Cred cã ei sunt nemulțumiți și din acest punct de vedere. În procesul acesta, care trebuia sã constituie un al doilea proces Antonescu, am fost împiedicat de a aduce la îndeplinire acest mandat. Cercetãrile care s-au întreprins – și chiar eu am fost la fața locului la Iași și am cules material – cu ele s-a alcãtuit un dosar politic. Când a fost vorba sã punem mâna pe autorii morali, am fost împiedicat, s-au gãsit tot felul de motive. Am dat mereu liste de generali, de colonei implicați. Mi s-a spus cã momentul politic nu permite, și lucrurile s-au tãrãgãnat.
    Tov. Pãtrãșcanu: Eu am discutat despre Stavrescu și m-am dus în ultimã instanțã la Bodnãraș, anul trecut, prin varã, și i-am spus „acum e momentul”, dar el spunea „nu” și „nu”.
    Tov. Sãracu: Pânã la urmã, cercetãrile au mers mai departe, atingând și secția a 2-a a Serviciului Secret Plevnei. Am gãsit acolo dovezi concrete. Am fãcut anchetã, erau vreo 6 arestați. Am fãcut mandatele. A doua zi mi se spune: „Nu mai dãm drumul la mandate, trebuie puși în libertate. Procesul de la Iași judecat fãrã Stavrescu însemna un om judecat fãrã cap, pentru cã toate firele acestei acțiuni duceau spre el. Am reușit sã-l dislocãm de pe front și sã-l aducem în țarã. Aici am presat mereu cã trebuie arestat, pentru cã deja erau arestați la Iași vreo 120 de oameni de un an și jumãtate, dar Stavrescu și ceilalți factori morali se plimbau liberi. Am fãcut ancheta cu cei mici, cerând sã fie și el arestat, dar mereu mi s-a spus cã nu se poate, pentru cã a fost citat pe ordin de zi de Malinovski[19], e inspector de armatã și poartã o mare decorație sovieticã. La 23 august 1945, Stavrescu defileazã în fruntea armatei victorioase, în fața Palatului Regal, cu sabia scoasã. Când spun cã n-am fost sprijinit de guvern, înțeleg prin aceasta cã aici are și partidul partea lui de vinã.
    Tov. Pãtrãșcanu: Înainte de a veni Stavrescu de pe front trebuia sã i se dea o decorație. Am fost la Susaicov și s-a oprit aceasta.
    Tov. Sãracu: A ajuns chestiunea pânã aproape de expirarea termenului legal de la 1 sept. 1946. Aveam o serie întreagã de arestați, vreo 53. Pe ceilalți nu puteam sã-i arestez pentru cã erau tot generali și colonei și se punea chestiunea cã nu putem lovi în vârfurile armatei, pentru cã aceasta ar supãra armata, adicã tot condițiuni de ordin politic. Am ajuns cã aproape sã expire legea. Am discutat aceasta în aprilie cu tov. Pãtrãșcanu, sã-mi dea o dezlegare, am fãcut un memoriu scris: sau judecãm acest proces fãrã Stavrescu, ceea ce ar fi fost o compromitere și a partidului nostru și ar fi spus lumea cã ne agãțãm de mahalaua Iașului; sau trimitem procesul la Curtea Marțialã, ca totuși sã fie judecat, urmãrind prin oamenii noștri, schimbând caracterul politic al procesului într-unul penal. Și cu aceasta am trimis dosarul și oamenii arestați la Curtea Marțialã, nu s-a ales nimic și ei au dat drumul la toți arestații. Dosarele le-am clasat, astfel cã din procesul Iași nu s-a ales nimic. În ceea ce privește cabinetul meu, realizãrile sunt și se vãd.
    Tov. Alexandra Sidorovici: Nici eu n-am toate elementele sã judec întreaga activitate a Tribunalului. Sunt cu totul de acord cu cele expuse de tovi pânã acum. Dar mai e vorba și de atitudinea martorilor, și de martori români, ofițeri... Zilele trecute a venit la mine în Parlament un deputat liberal, Sfetcu[20], care îmi spune: „Am fost martor în cazul generalului Manoliu. Nu v-am spus nimic. Dacã ați fi presat puțin, ieșea ceva. Erau multe de spus despre el”.
    Aici cred cã s-a vorbit mai mult despre cazuri mici, în afarã de cazul Iași. Mai e problema mare a magistraților, a jandarmeriei, care nu știu de ce a intrat în nisip. În ceea ce privește magistrații, singurul avut de mine a fost Cristescu, dar nu cred cã el era cel mai rãu.
    Tov. Pãtrãșcanu: Întrucât eu trebuie sã plec, aș ruga sã vorbeascã întâi tov. Lepãdãtescu și apoi tov. Sidorovici, cãci tov. Lepãdãtescu a lucrat în comisiune.
    Tov. Lepãdãtescu: Comisiunea instituitã pentru cercetarea dosarelor care s-au clasat de la București și Cluj a luat ca normã de lucru analiza și consultarea probelor din dosare, cu încheierea datã de acuzator. Nici rușii n-au încercat sã scoatã nejust un lucru just, dupã cum nici noi n-am uitat sã apãrãm întotdeauna ordonanța definitivã cum a fost datã. Concluzia a fost obiectivã. Am fost în dezacord cu reprezentanții sovietici într-o problemã de fond, în ceea ce privește categoria pe care tov. Stoican a înfãțișat-o. Din lotul de 960 dosare clasate nejustificat sunt 150 cazuri în care formal clasarea era nejustificatã, pentru cã textul spunea: „Comandanții de lagãre care au aplicat tratamente neomenoase”, nu „cruzimi, maltratãri”[21]. Și sunt cazuri de acestea, când s-au dat douã palme sau o loviturã cu un bãț. Reprezentanții sovietici au spus: „Acesta nu e un tratament omenos, deci clasarea pentru aceste vini e nejustificatã”. Am spus apoi cã stabilirea acestei noțiuni trebuie sã se facã în raport cu mentalitatea generalã existentã, ținând seama de faptul cã în armatã la noi plutonierul în mod curent face acest lucru cu soldații. Pentru lumea din afarã, a da douã palme nu e o infracțiune care sã merite sancționarea și nu putem declara pentru acest fapt pe cineva criminal de rãzboi. Am arãtat cã Tribunalul avea rostul sã mobilizeze întreaga națiune pentru pedepsirea acestor oameni, dar nu puteam sã realizãm aceastã mobilizare pe problema câtorva palme. Acesta a fost singurul dezacord din sânul acestei comisiuni, pe aceastã chestiune de fond, care însã a fost trecutã în statisticã ca clasare nejustificatã. E vorba cam de a 6-a parte din clasãrile nejustificate. Statisticile în general sunt mult prea reci, trebuie cunoscute realitãțile ca sã putem surprinde bine situația. Sunt circa 100 dosare în materie de..., unde într-adevãr a trebuit sã menționãm cã sunt probe de vinovãție, deoarece art. 2 din lege declarã cã sunt vinovați acei care punându-se în slujba fascismului au contribuit prin fapte proprii la realizarea lor. Nu spune în ce mãsurã au fãcut aceasta.
    Aceasta a fost concepția prezentatã de reprezentanții sovietici. Acest lucru trebuie sã se explice prin aceea cã linia a fost ca cei mãrunți sã nu fie loviți, ci numai vârfurile, la militari și ziariști.
    Tov. Pãtrãșcanu: Cei care au creat curente de opinie publicã.
    Tov. Lepãdãtescu: Un sfert din dosarele acestea considerate clasate nejustificat au o explicație care nu e de naturã sã umbreascã în nici un fel nici activitatea Tribunalului, nici a acuzatorilor.
    E un alt mare lot de dosare, cam 100-150, care privesc infracțiuni petrecute pe teritoriul sovietic. Pe de altã parte, dosarele demnitarilor și funcționarilor superiori din Odessa și Transnistria clasate pentru cã nu s-au dovedit fapte concrete și acestea nici nu le puteam dovedi practic, deoarece toți de acolo care au fost împreunã cu ei și care azi sunt aici, au participat la aceste infracțiuni. Obiecțiunea ridicatã de comisia sovieticã a fost cã de ce nu am cerut de la ei probe. Ei au discutat dosarele și trebuie sã vedem cã au privit lucrurile just. În dosare se gãseau adrese cãtre comandamentul militar sovietic din București. Ei au spus cã nu acesta era în mãsurã sã dea probele, ci Comisia Aliatã de Control și au întrebat unde se gãsesc intervențiile fãcute la acest for. Și toate aceste 150 dosare, ba poate chiar încã 100 pentru care strângerea probelor trebuia sã se facã la fața locului printr-o anchetã, au fost considerate clasate nejustificat, pentru cã cercetãrile n-au fost complete. Alte 25% din clasãrile nejustificate, indicate prin aceea cã cercetãrile n-au fost complete, explicã atitudinea acuzatorilor publici prin aceea cã n-au avut posibilitatea practicã sã strângã probele necesare pentru cã nu s-a luat legãtura cum trebuia.
    Tov. Pãtrãșcanu: S-a luat cu Alexandrov, care ne-a fost indicat de Comisia Aliatã de Control în mod oficial.
    Tov. Lepãdãtescu: Concluziile comisiei de cercetãri cer explicații de la acuzatori și atunci trebuie sã arãtãm motivele, ca sã se poatã da aceste explicații. Sunt o bunã parte din dosare în care cercetãrile într-adevãr nu sunt fãcute; de exemplu, acuzatorul public a fost sesizat și n-a fãcut cercetãri. Sunt peste 100 cazuri din acestea. Cum se explicã? Au fost cabinete de instrucție care au avut 270-300 dosare într-un an. A fost o chestiune de organizare lãuntricã a cabinetului, care a fost defectuoasã. Nu se putea cerceta un numãr așa mare de dosare. De exemplu, tov. Sidorovici a avut sute de martori în 3-4-5 cauze. Nu se putea face practic aceastã cercetare. Desigur, un defect pe care trebuie sã-l avem în vedere la o eventualã instituire a Tribunalului Poporului, ca repartizarea cauzelor sã se facã pe numãr de probleme.
    Sunt 140 dosare clasate de Parchetul General al Curții de Apel, 90% din clasãri sunt nejustificate. Procurorii Curții de Apel au clasat majoritatea cazurilor nejustificat, din cele trimise de noi. De altfel, am trimis toate dosarele pe care noi n-am vrut sã le completãm. Nu trebuie sã mã ascund de sentimentul care l-am avut, a unei nedreptãți în anumite clasãri. S-a intervenit și peste capul tov. Pãtrãșcanu direct de președintele consiliului. Fiind la Cluj douã luni, aceste intervenții s-au pro-dus, dar cel ce intervenea nefiind de fațã, nu întotdeauna am dat urmare. De exemplu, în cazul contelui Bethlen, prefect de Sãlaj și Someș, dl. președinte a dat ordin sã fie scos din cauzã, dar noi l-am condamnat.
    Tov. Pãtrãșcanu: Câte intervenții scrise mi-au venit de la Groza, pe care le-am pus la dosar ca și cum n-ar fi existat...
    [In favoarea cui vor fi fost? Nota Dan Culcer. Nimeni nu a cercetat arhivele Minitserului Justitiei pe vremea lui Patrascanu] Tov. Lepãdãtescu: Rãmân în discuție nu mai mult de 100 dosare în care sunt probe de vinovãție și care s-au clasat nejustificat, adicã deși existau probe, totuși s-au clasat. Marele procent al acestora sunt acelea în care s-a venit cu intervenții în forma vãzutã. În acest lot de 100 dosare sunt și cei 24 miniștri antonescieni. Sunt într-adevãt și cazuri de cruzimi. Este de exemplu un dosar în care se aratã cum unui evreu la un detașament de muncã obligatorie i s-a smuls pãrul din cap cu piele cu tot, cu cleștele. S-a clasat nu știu de cine. Cazul Cetate a fost clasat de Parchetul General.
    Cererea reprezentanților sovietici este ca noua instanțã sã nu aibã caracterul popular, pentru cã se spune în concluzii, lucru cu care noi n-am fost de acord, cã instituția acuzatorilor publici n-a fost la înãlțimea sarcinii ce i s-a cerut s-o îndeplineascã. Eu am explicat tovului Necrasov situația obiectivã, cauzele, metodele...
    Tov. Teohari: Dupã dumneata, crezi cã a fost la înãlțime?
    Tov. Lepãdãtescu: Obiectiv n-a fost, dar în condițiunile în care s-a lucrat, în felul în care s-a lucrat, n-au putut face mai mult. Or, acolo era o frazã care mi se pare cã a fost modificatã: „Instituția acuzatorilor publici, pe considerațiuni nejustificate, aparent nu a corespuns celor ce se aștepta de la ea”.
    Tov. Teohari: Din discuțiile avute s-a vãzut clar cã pe lângã acuzatorii cinstiți și devotați – care au fãcut greșeli – au fost și acuzatori necinstiți, corupți, bandiți. Datoritã lipsei noastre în general, n-au putut fi la înãlțime.
    Tov. Lepãdãtescu: Dar numai în parte, pentru cã 1-2 nu angajeazã întregul corp. Am fost poate 20 de acuzatori și nu se poate arunca învinuirea aceasta asupra lor.
    Tov. Teohari: Sovieticii au luat în discuție problema celor 2700 dosare cercetate, parte clasate și parte anchetate. S-a ridicat aici problema: numai 2700 criminali de rãzboi avem în țarã care ar trebui judecați? Dacã noi puneam mai serios problema, trebuiau judecați mii de oameni, ceea ce ar fi fost o întãrire a regimului. Noi discutãm acum problema pentru a putea trage o concluzie care sã fie realã.
    Tov. Lepãdãtescu: Cred cã deficiențele reale se datoresc numai intervențiilor care s-au fãcut.
    Tov. Teohari: Nu numai datoritã acestui fapt. E și lipsa noastrã, a partidului.
    Tov. Lepãdãtescu: Afirm aceasta pentru cã cercetând dosarele de la Cluj, unde posibilitatea aceasta de intervenționism a fost foarte redusã, sunt peste 95% clasãri justificate, deși tovii de la Cluj au lucrat în aceleași condițiuni de organizare ca și noi[22]. Astfel cã aceasta este problema care se pune dacã e vorba sã se instituie din nou Tribunalul Poporului.
    Tov. Sidorovici: Am ajuns la cele douã probleme: a magistraților și a jandarmeriei. Nici azi nu sunt lãmuritã ce s-a întâmplat acolo. Eu am avut numai pe Cristescu, însã m-am lovit de o serie de alții. Pe Cristescu l-am încadrat destul de bine, am auzit cã a fost eliberat. La cabinetul magistraților exista o mentalitate, susținutã de toți magistrații de carierã de acolo, cã au judecat dupã legile existente. Chiar dacã prin absurd așa ar fi fost linia, totuși puteam sã-i bãgãm pe toți, pentru cã la fiecare se gãsea un caz unde ei sã fi depãșit chiar legile existente. Dar asemenea linie nici nu putea mãcar exista. Se putea gãsi de exemplu o condamnare la moarte, unde se vedea cã condamnarea era fãcutã sub torturã. La magistrați erau dosare, puteai sã-i condamni în toate felurile.
    Apoi cu jandarmii, nu știu ce s-a întâmplat dupã ce am fost scoasã de la Tribunal. Era un mare proces. Descoperisem un lucru numit de noi „fotogenic”. Când se venea mereu cu evreii, poate cã opinia publicã putea avea un resentiment antisemit. Noi însã am gãsit cazuri când au fost omorâți zeci, sute de țãrani români, bãnuiți cã au simpatizat cu sovieticii. Am avut un dosar admirabil încheiat. Azi aud cã unul din cei implicați mai funcționeazã la o școalã de jandarmi. Nu știu cum îl chema, mi se pare Mihãilescu. Dupã ce am plecat de la Tribunal, peste câteva luni am trecut pe la fostul meu cabinet, unde mai era chestiunea jandarmilor. Mi se pare cã lucra acolo [C.] Mocanu. Am vãzut o adevãratã debandadã, un fel de târg de a lãsa pe toți sã scape. Singura care trãgea clopotul de alarmã era o dactilografã bãtrânã de acolo, care spunea mereu: „Ne scapã toți!” Gãsisem șefi de patrulã care veneau și declarau tot și cum aceste declarații erau perfect legate între ele, acei colonei erau perfect încadrați pentru a fi condamnați. A intrat la apã numai Drãgulescu Traian, care a fost destul de prost sã recunoascã singur totul spunând: „Da, sunt criminal de rãzboi, condamnați-mã” – și într-adevãr a fost singurul care a fost condamnat. Ceilalți, care negau, au scãpat toți. Era chestiunea cu Serviciul Secret Chișinãu, am gãsit aceastã chestiune cu Luca Popescu, nu s-a ales nimic.
    În ceea ce privește sovieticii, cred cã ei au pus accentul pe cazuri mai puțin importante. De exemplu, chestiunile privind detașamentele de muncã obligatorii nu sunt așa de mari ca ale magistraților. În ceea ce privește înființarea Tribunalului Poporului, cred cã acum la rece va lucra mult mai greu ca atunci la cald. Cred însã cã nu poate sã aibã succes decât cu acuzatori publici, nu cu magistrați de carierã. Aceștia vor trebui sã fie sprijiniți mai ales de partid și sã facem un baraj ca sã nu mai vie intervenții de nici un fel.
    Tov. Teohari: Materialul pe care l-am luat la aceastã ședințã îl vom folosi în Secretariat, pentru a trage și noi concluzii. Dupã ce vom discuta în Biroul Politic, rãmâne sã vedem întreaga muncã de viitor ce trebuie sã o facem pentru a repara ce nu a mers bine, pentru cã s-a vãzut destul de bine din expunerile voastre cã Tribunalul Poporului n-a mers cum trebuia – și aceasta nu pentru a satisface numai pe prietenii noștri sovietici, cãci aici problema nu se pune numai de a face o reparație, ci e o chestiune de democratizare a țãrii noastre.
    Tov. Stoican: Vreau sã precizez ce am spus înainte, cã nu se mai poate face un Tribunal al Poporului și o sancționare adevãratã decât într-un regim comunist. Mi-ați replicat: „Dar în Franța e regim comunist?” Vreau sã precizez cã în Franța sancționarea s-a fãcut atunci, la timp, pe când acum sunt doi ani dupã rãzboi și cred cã în actualul moment...
    Tov. Teohari: Niciodatã nu e târziu, nici la noi acum nu e târziu și pentru a face acesta nu e neapãrat nevoie sã fie un regim comunist. Și în Franța procesul Chautemps s-a fãcut acum[23]. Trebuie sã ții seama cã totuși Partidul Comunist participã în guvern, are posturi de comandã fie în Justiție, fie la Interne, și aceasta desigur cã influențeazã foarte mult ca ceea ce dorim noi sã poatã fi fãcut. Fãrã îndoialã cã mai ușor ne-ar fi dacã am avea un regim comunist, însã tocmai aceasta e autoritatea noastrã de comuniști, ca însãși în condițiunile de colaborare cu alte partide sã reușim sã impunem linia noastrã. Și pânã acum într-o serie de probleme am reușit, cum a fost de exemplu instituirea Tribunalului Poporului, înfãptuirea reformei agrare, naționalizarea Bãncii Naționale[24]...
    Dacã noi o sã luãm faptele obiective și reale care au împiedicat ca Tribunalul sã-și îndeplineascã rolul, concluzia va fi cã nu a reușit aceasta pentru cã n-am avut un regim comunist, ci cã ne-am lãsat noi atrași de atmosfera din jurul nostru, nu am urmãrit cu toatã statornicia activitatea Tribunalului Poporului, ne-am mulțumit cu faptul cã la Tribunal se gãsesc tovi buni... Deci, pe de o parte ministru de Justiție comunist, acuzatori publici comuniști, oameni care nu vor scãpa lucrurile din mânã – având în vedere acest fapt, ne-am lãsat antrenați de celelalte greutãți ce se iveau și oamenii însãrcinați cu aceastã misiune au rãmas izolați, fãrã sprijinul partidului întreg.
    Acestea sunt cauzele care au dus la situația de azi. Dacã am fi eliminat aceste lipsuri de la început, dacã partidul s-ar fi mobilizat pe linia acestei hotãrâri și s-ar fi arãtat nu în formã vagã ce se înțelege prin criminal de rãzboi, dacã mii și zeci de mii de oameni ar fi fost trimiși la închisoare pentru crimele lor, desigur cã lucrurile ar fi fost altfel. Dar ne-am gãsit la guvern, cã suntem stãpâni și putem fi mai indulgenți. Acestea sunt cauzele, altfel nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Și cã aici nici sovieticii n-au nici o vinã, trebuie sã ne fie clar. Dacã ești într-un post de rãspundere, fie acuzator public, fie ministru, fie secretar general, când îți vine cineva de la sovietici sã-ți cearã ceva, sã trimitã o adresã scrisã, fie cã vor sã elibereze, fie cã vor sã achite pe cineva. Ia sã vedem, ei îți fac ceva dacã nu le dai o adresã scrisã?
    Nu, pentru cã așa e normal. Sunt poate printre ei oameni care-și manifestã pãrerea lor personalã pe o astfel de chestiune, sau chiar poate cã greșesc, dar noi trebuie sã luãm mãsuri ca nici ei sã nu facã greșeli. Poate ei în munca lor au interes sã nu intre un Iorgu Popescu. Puneți-le problema: vrem sã avem o acoperire fațã de munca noastrã, de rãspunderea noastrã. I-am spus și tov. Bunaciu, când e vorba sã eliberezi pe cineva, s-o faci numai când îți trimit în scris, pentru cã e bine ca problema sã fie clarã.
    Tov. Stoican: Credeți cã în momentul actual se mai poate mobiliza interesul maselor?
    Tov. Teohari: Pentru noi se pune problema categoric. Dacã ajungem la concluzia cã Tribunalul Poporului nu și-a îndeplinit rolul, cã încã sunt criminali nepedepsiți, atunci nu putem pune la punct pe toți bandiții fãrã a-i trage la rãspundere, pentru cã aceastã delãsare a noastrã a însemnat o încurajare a lor, ei pregãtesc noi acte de teroare. Dacã ei ne-ar fi avut în mânã sau ne-ar avea în mâna lor, pe toți ne spânzurã, fãrã sã se mai uite dacã au dosar sau nu.
    Tov. Stoican : Noi comuniștii suntem convinși de necesitatea acestui lucru, dar masa va putea fi mobilizatã?
    Tov. Teohari : Dacã vedem cã politica aceasta e justã, atunci vom avea pe ce bazã face mobilizarea, putem arãta cum pregãtesc un nou rãzboi, iatã cine are un rol în mișcarea de rezistențã împotriva democrației, iatã cine sunt dușmanii regimului... Crezi cã toți criminalii aceștia nu sunt pioni politici în munca de subminare a regimului?
    Tov. Bunaciu : Va fi mai greu, dar va merge.

    (Arh.St.București, CC al PCR. Cancelarie, dos. 13/1947, f.2-13)
    [1] Avram I. Bunaciu (n. 1909), membru în Consiliul Baroului Ilfov (1944-1945), între februarie și noiembrie 1945 a lucrat la Tribunalul Poporului, ca acuzator public șef. În vara lui 1945 a fost însãrcinat sã organizeze Tribunalul Poporului din Cluj. În februarie 1948, dupã îndepãrtarea lui Lucrețiu Pãtrãșcanu, devine ministru al Justiției. A fost profesor universitar.
    [2] Vasile Stoican (n. 1913), avocat, acuzator public șef la Tribunalul Poporului din București între 15 decembrie 1945-15 octombrie 1946.
    [3] Alexandru Drãghici (1913-1993), fost muncitor, acuzator public pe lângã Tribunalul Poporului, devenit apoi adjunct al ministrului de Interne (1950) și titular al acestui departament (1955-1965), conducãtorul Securitãții Statului (1952-1955), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1961-1965, 1967-1968), îndeplinind mai multe funcții pe linie de partid (membru al CC al PCR, membru al Biroului Politic al CC al PCR ș.a.). În 1968 a fost exclus din partid, dupã ce au fost cercetate abuzurile sãvârșite de acesta în cadrul aparatului de represiune.
    [4] Pentru Tribunalul Poporului vezi, în acest volum, doc. 97, nota [14].
    [5] N.D. Stãnescu, șeful Grupei Politice a Serviciului Special de Informații, devenise imediat dupã 23 august 1944 colaborator al comuniștilor, luând legãtura cu Ion. Gh. Maurer, iar prin acesta lucrând direct cu Emil Bodnãraș, cãruia îi furniza diverse informații. Pentru serviciile fãcute, N.D. Stãnescu a fost numit ca șef al Serviciului Special de Informații la 4 martie 1945, rãmas în funcție pânã la 2 aprilie 1951 (când s-a contopit cu Securitatea), ulterior fiind arestat și condamnat (cf. Cristian Trancotã, Istoria serviciilor secrete românești. De la Cuza la Ceaușescu, București, Edit. Ion Cristoiu, 1999, p.251-252). N.D. Stãnescu este autorul unor memorii, din care fragmente au fost publicate de M. Ștefan și Gh. Neacșu sub titlul 1930-1940. Întâmplãri și oameni din Serviciul Secret, în „Magazin istoric”, 1/1991, p.63-68.
    [6] Necrasovici, locotenent-colonelul Alexandrov și cãpitanul Karandașov erau ofițeri de legãturã între SSI și Serviciul de Informații al Armatei Sovietice.
    [7] Ion Pora și Ștefan Ralescu erau magistrați de profesie, iar Constantin Mocanu și Petre Grozdea erau avocați, numiți pe lista acuzatorilor publici de Lucrețiu Pãtrãșcanu, ministrul Justiției, la data de 26 aprilie 1945.
    [8] Maiorul magistrat Iorgu Popescu fusese numit în 1945 acuzator public, deși acesta se fãcuse vinovat sub regimul lui Ion Antonescu de uciderea în bãtaie a unui student evreu, acuzat de activitate comunistã. Ulterior i s-a încredințat anchetarea și trimiterea în judecatã, pe lângã Tribunalul Militar al Corpului II Armatã, a principalilor vinovați de masacrul de la Iași din iunie 1941: generalul Em. Leoveanu, fostul director general al Poliției; colonelul Coculescu, fostul prefect al jud. Iași; colonelul Coptaru, fostul primar al Iașului; generalii Barrozi și Stamatiu.
    [9] Este vorba de primul lot de criminali de rãzboi, alcãtuit din militari, în frunte cu generalul de corp de armatã Nicolae Macici. Acesta a fost acuzat de masacrele de la Odessa din 22-23 oc tombrie 1941, ce au avut loc ca represalii la dinamitarea comandamentului armatei române din localitate. Actul de acuzare a fost întocmit de A. Bunaciu și D. Sãracu, generalul Macici fiind condamnat la moarte (la 22 mai 1945), alãturi de alți 28 militari, restul inculpaților primind pedepse între muncã silnicã pe viațã și un an de închisoare corecționalã. La 1 iunie 1945, Regele Mihai, la propunerea guvernului, semneazã decretul de comutare a pedepsei capitale în muncã silnicã pe viațã pentru toți condamnații (Macici a murit la închisoarea din Aiud în 1950; este de reținut faptul cã acesta, în septembrie 1944, a fost citat pe ordinul de zi al Comandamentului de armatã operativã sovieticã din Transilvania pentru eroismul trupelor ce le conducea). Cât privește evenimentele de la Odessa, soldate cu asasinarea a 25.000-30.000 civili (majoritatea evrei), vezi: Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu, București, Edit. Hasefer, 1997, p.246-252.
    [10] La refuzul guvernului Petru Groza de a demisiona, Regele Mihai I va înceta sã mai semneze legile sau decretele supuse aprobãrii, perioada dintre 21 august 1945-8 ianuarie 1946 fiind cunoscutã sub denumirea de „grevã regalã”.
    [11] Ion Petrovici (1882-1972), profesor de istoria filosofiei moderne și de logicã la Universitãțile din Iași și București, fost ministru al Instrucțiunii Publice în guvernele Al. Averescu și O. Goga-A.C. Cuza, iar în vremea regimului Antonescu a fost ministrul Culturii Naționale și Cultelor. În 1934 a fost ales membru titular al Academiei Române. La scurt timp dupã actul de la 23 august 1944, I. Petrovici a fost arestat, pânã la începutul anului 1945, împreunã cu alți membri ai fostului guvern. Anchetarea lui a continuat (de caz ocupându-se acuzatorul public Em. Angheliu), pentru ca în mai 1946 sã fie din nou arestat și condamnat de Tribunalul Poporului, supraviețuind anilor de temnițã. În afara lucrãrilor lui de filozofie, se cuvin a fi menționate cãrțile autobiografice: De-a lungul unei vieți. Amintiri, București, Editura pentru literaturã, 1966; Prin meandrele trecutului. Evocãri inedite. Pagini memorialistice, București, Edit. Cartea Româneascã, 1979; Însemnãri de drum, ed. D. Petrescu, București, Edit. Sport-Turism, 1983.
    [12] I.Al. Brãtescu-Voinești (1868-1946), scriitor, absolvent al facultãții de drept din București, în perioada interbelicã deținând funcția de secretar general al Camerei Deputaților; era membru al Partidului Național țãrãnesc. Membru titular al Academiei Române din 1918.
    [13] Ovidiu Al. Vlãdescu a fost subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri pentru Românizare, colonizare și Inventar (1943-1944). A reușit sã scape de arestare, fiind judecat în contumacie de Secția a VIII-a a Curții Criminale din București și condamnat la muncã silnicã pe viațã (9 octombrie 1946).
    [14] Este vorba de procesul primului lot de criminali, compus din militari (vezi nota [9]), și de procesul ziariștilor „criminali de rãzboi”, printre care: Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Al. Hodoș, Ilie Rãdulescu, Ionel Dumitrescu, Romului Dianu ș.a. (mulți judecați în contumacie). Cel din urmã a început la 30 mai 1945, acuzatori publici fiind A. Bunaciu, Al. Sidorovici, C. Vicol și I.D. Ioan, iar sentința a fost pronunțatã la 4 iunie 1945 (doar douã condamnãri la moarte, pentru doi din cei absenți: Pamfil Șeicaru și Gr. Manoilescu). Vezi relatãrile unuia din acuzați, Nichifor Crainic, Memorii. Pribeag în țara mea. Mãrturii din închisoare. Memoriu. Rãspuns la actul meu de acuzare, ed. Al. Condrescu, București, Muzeul Literaturii Române, 1998.
    [15] Gheorghe Jienescu, comandor, subsecretar de stat la Ministerul Apãrãrii Naționale pentru Aer în guvernul I. Antonescu, judecat în cadrul „lotului de miniștri antonescieni” de Secția a VIII-a a Curții Criminale din București (octombrie 1946; președinte al completului de judecatã a fost Damian Ștefãnescu, iar procurori Octav Vasiliu și N. Stavrescu), fiind condamnat la 20 de ani temnițã grea. [16] Generalul Nicolae Stavrescu va fi ulterior judecat pentru masacrele de la Iași, Stânca Roznoveanu și Mãrculești, fiind anchetat în prima jumãtate a anului 1947 de un procuror general special, generalul Argeșanu.
    [17] Procesul lui Ion Antonescu și a câtorva din apropiații sãi (M. Antonescu, C. Pantazi, C.Z. Vasiliu, Tr. Brãileanu, P. Tomescu, V. Iașinschi, Gh. Alexianu, Radu Lecca, Eugen Cristescu ș.a.) a început la 6 mai 1946, în clãdirea Judecãtoriei Ocolului VIII din București, având ca președinte pe Al. Voitinovici, iar ca acuzatori pe V. Stoican, D. Sãracu și C. Dobrian. Sentința a fost pronunțatã la 17 mai, mai mulți acuzați fiind condamnați la moarte, dar finalmente fiind executați doar patru, la 1 iunie 1946 (I. Antonescu, M. Antonescu, C. Vasiliu și Gh. Alexianu). Asupra procesului și a celor implicați vezi: I. Pantazi, Am trecut prin iad, Sibiu, Edit. Constant, 1992; Procesul Mareșalului Antonescu. Documente, 2 vol., ed. Marcel-Dumitru Ciucã, București, Edit. Saeculum și Edit. Europa Nova, 1995.
    [18] I.Z. Susaicov, general sovietic, șeful Comisiei Aliate de Control în România.
    [19] Rodion I. Malinovski (1898-1967), mareșal sovietic, fostul comandant al Frontului IIUcrainian, participant apoi la luptele din Asia, contra Japoniei, ocupând Manciuria. În 1956 a fost numit comandantul forțelor armate sovietice.
    [20] Este vorba de Ion Sfetcu, membru al Partidului Național Liberal-Tãtãrescu.
    [21] Este vorba de Decretul-lege nr. 140 pentru urmãrirea și pedepsirea criminalilor și profitorilor de rãzboi, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 17 din 21 ianuarie 1945.
    [22] Tribunalul Poporului din Cluj a luat ființã la 22 iunie 1945, fiind organizat de acuzatorul șef Avram Bunaciu. O parte din dosarele instrumentate de aceastã din urmã instituție (în numãr de 28) se aflã la Arhivele Statului din Cluj, Fondul Tribunalul Poporului.
    [23] Camille Chautemps (1885-1963), om politic francez, șef al guvernului în 1937-1938. Între1938-1940 a fost vicepreședinte al Consiliului în guvernele Daladier și Paul Reynaud. În iulie 1940 a sprijinit venirea la putere a mareșalului Pétain, intrând în guvernul acestuia. Din noiembrie 1940 a plecat la Washington, unde rãmâne pânã la finele rãzboiului. În 1947 a fost condamnat pentru colabor
    Associated Topics

    Colaborationisti


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.63 Seconds