Who's Online
Exista in mod curent, 47 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Restituiri: Petru Ursache raspunde unor întrebari puse de Gabriel Stanescu
Scris la Saturday, January 31 @ 17:24:03 CET de catre asymetria |
Petru Ursache răspunde unor întrebări puse de Gabriel Stănescu, o anchetă a revistei Origini.
1. În ce măsură operele importante ale scriitorilor din exil au contribuit
sau contribuie la îmbogățirea patrimoniului cultural național?
2.
Cum credeți că au fost și sunt receptate scrierile exilului de către
cititorii, criticii și istoricii literari din România după 1990?
3.Care
sunt avantajele și dezavantajele aventurii de a scrie literatură în
limba română dincolo de hotarele geografice ale României?
Petru Ursache răspunde unor întrebări puse de Gabriel Stănescu, o anchetă a revistei Origini.
1.
în ce măsură operele importante ale scriitorilor din exil au contribuit
sau contribuie la îmbogățirea patrimoniului cultural național?
Petre Ursache : Mai
întîi să lămurim ce se cuvine să înțelegem prin "exil" și "literatura
exilului" (aria de cuprindere în timp și în spațiu, profilul axiologic,
oportunitatea istorică) și, totodată, cine sunt scriitorii care s- au
învrednicit să reprezinte fenomenele în discuție, cu eforturi mari,
sacrificiale, în folosul spiritualității române și, în anumite cazuri,
al culturii universale.Cînd spunem "literatura exilului", creație a
românilor din Diaspora, avem în vedere, de regulă, generația de
intelectuali prestigioși, în frunte cu strălucita tripletă Eliade -
Cioran - Ionesco, nevoiți să părăsească locurile de baștină, în mare
majoritate, sub presiunea momentului postbelic, total nefavorabil
dezvoltării vieții normale, dar, mai ales, datorită prigoanei bolșeo-
comuniste care nu avea alt scop decît vînătoarea de capete, în țară,
cît și în afara ei. împotriva acestor vremuri dramatice, însă animate
de idealul "rezistenței prin cultură", acele elite au reușit să
scoată la iveală opere valoroase, în diverse domenii ale artei și
științei și în consens cu principiile nobile, umanitariste. Tocmai
atunci ființa noastră a găsit puterea să - și dezvăluie potențele
creatoare, în chip remarcabil și memorabil, alături de statele
civilizate și moderne. Prin cultură, deocamdată, era sfidată, cel
puțin, monstruoasa Cortină de Fier; ca în țară, în munți, în închisori
și în schituri monastice să se realizeze mult încrezătoarea rezistență
politică, anticomunistă. Este vorba despre un segment din istoria
noastră postbelică, bogat în semnificații de interes major, care nu
trebuie să ne scape o clipă din vedere. A urmat și alt moment
distinctiv, acela al bătăliei pentru Drepturile omului, reprezentat de
figura curajoasă a lui Paul Goma, scriitor și om politic de faimă; după
cum, postdecembrist, a început să capete contur o nouă etapă, în
tradiția aceluiași dinamism creator, cu dor de limbă, de Biserică și de
țară, reprezentată de personalități înzestrate cu har, asemenea lui
Ștefan Arteni - Gabriel Stănescu - Dan Culcer. Lor li se alătură multe
nume din generația mai tînără, printre care Matei Vișniec, Ovidiu
Hurduzeu, Mircea Platon înseamnă valori deja consacrate, cu mari șanse
în circuitul ideilor contemporane.
Am
în vedere, așadar, numai și numai opere (literare, științifice, critică
de artă, filosofie, culturologie) scrise sub zodia limbii române, spre
îmbogățirea tezaurului național. Din păcate, se fac adesea confuzii,
din grabă, din necunoaștere, din rea -voință. Este cazul Enciclopediei exilului literar românesc
de Florin Manolescu (Editura "Compania", București, 2003, 798 p.).
într- un anume context, am citat- o favorabil, pentru intenția
autorului de inventariere, "fără frontiere". Dar, în fapt, se impune
neapărat o riguroasă selectare de nume. Statutul de exilat trebuie
judecat în fiecare caz în parte. Unii indivizi care au părăsit România
și care figurează în cartea lui Florin Manolescu au fost aventurieri
politici, nu mai mult, din specia dăunătorilor (Serge Moscovici, Ion
Mihai Pacepa,); alții au făcut parte din prima echipă de ideologi ai
proletcultului, pledînd cu avînt revoluționar la demolarea valorilor
românești din țară și, mai ales, din exil (unde, încă, nu ajunseseră
unii dintre ei: Edgar Reichmann, N. Tertulian, Georgeta Horodincă);
susținut de cerberul Ștefan Voitec, redactor șef la revista "Era
socialistă", continuatoarea "Luptei de clasă", N. Tertulian îl ataca de
zor pe Heidegger; în ce accepțiune poate fi considerată exilantă Nina
Cassian, de vreme ce, în țară, a slujit cu devotament și la temperatură
ridicată canoanele literaturii socialiste și partinice, împotriva
bunului simț și a Diasporei? Alții, înainte de plecare n- au dat semne
de disidență; din contra, s- au bucurat de sprijinul și de ocrotirea
organelor, pînă în momentul procurării biletelor de călătorie. După
întoarcerea spatelui, au prins curaj că atace personalitățile de seamă
ale literaturii române, caii de bătaie, ai tuturora, de la Ierusalim,
la Tel Aviv, Paris și retur ( am în vedere redactori de la "Le Monde"
), fiind Mircea Eliade, Emil Cioran, Vintilă Horia, deci fruntași ai
exilului românesc. Se situau, de fapt, în tradiția instaurată prin
secere și ciocan de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu, Ion Vitner,
Moraru și Șelmaru și continuată de Paul Georgescu, Horia Liman, Ov. S.
Crohmălniceanu, Paul Cornea, Zigu Ornea.
Ca
să mă întorc la problema în curs, cred că se poate da următorul
răspuns, direct, de fond și fără drept de replică: în primele două
decenii literatura română a continuat să existe și să se dezvolte, ca
literatură, în exil; prin publicații de specialitate cu orientare
estetică, destinate să se opună presei politizate din țară; prin
instituții culturale subvenționate din fondurile unor patrioți
generoși, ca generalii Nicolae Rădescu și Ion Gheorghe, de fruntași
politici, ca de pildă, fostul diplomat Alexandru Cretzeanu, ori de
bancherii Malaxa și Auschnit; prin opere literare și prin studii
filosofice importante, care nu au rămas fără ecou în conștiința celor
rămași în țară, rezistenți, totuși, la politica oficială de
dogmatizare. Celebrul schimb de scrisori, Cioran - Noica ( "La
Nouvelle Revue Francaise", începînd cu nr. 56, aug. 1957) a fost de- a
dreptul evenimențial. Exilatul de la Păltiniș și- a cîștigat o faimă
bine meritată, chiar dacă s- a ales cu ani grei de detenție. "Organele"
i- au acordat oarecare "ocrotire", mai curînd o formă de supraveghere
bine controlată. Important este că filosoful a rămas credincios ideii
dialogului, ca fapt întemeietor de cultură, chiar în bîrlogul lupului,
așa cum credea și în anii glorioși ai "Criterionului". A găsit adepți
în toată țara, iar unii dintre ei (Dinu Pillat, Vladimir Streinu, N.
Steinhardt, Sergiu Al - George, Al. Paleologu, Al. O Teodoreanu, etc. )
l-au urmat cu demnitate exemplară chiar și în închisoare. Din păcate, o
parte a intelectualității cedase ispitei diavolului: Mihail Sadoveanu,
Tudor Arghezi, G. Călinescu, Tudor Vianu. împotriva acestei "trădări"
avea să protesteze la timp și curajos tînărul, pe atuncea, Virgile
Ierunca, într- o lungă serie de articole publicate în presa
exilului.Ele sunt absolut necesare cititorului de astăzi pentru
cunoașterea încordatei stări de spirit specifice momentului.
în aceeași ordine de idei, după ce a scăpat din închisoare, Adrian Marino a reușit să dea tiparului Hermeneutica lui Eliade. Era și aceasta o invitație curajoasă la dialog și la cunoaștere, iar apariția nuvelei La țigănci a repus în mod acut problema scrisului. Autorul lui Maitreyi
își găsea din nou un loc privilegiat, ca în anii interbelici, în
ierarhia valorilor literare. Publicul cititor de toate categoriile
începea să se despartă cu precipitare de scrieri tip Desfășurarea ( Marin Preda), ca și de întreaga literatură realist - socialistă.
Fortifiant
pentru mulți din țară a fost și segmentul de timp reprezentat de Paul
Goma - Virgil Tănase - Dumitru Țepeneag. Campania pentru Drepturile
omului a răscolit spiritele, iar Ostinato și Camera de alături,
tocmai pentru că erau intens blamate (ca și acuma), erau căutate,
creîndu-se predispoziția de a se pune întrebări incomode. Cît privește
etapa postdecembristă, situația nu s-a schimbat în mod esențial;
dovadă menținerea stării exilului, cu precădere în cazul
personalităților autentice, atît de o parte, cît și de alta. Se arată
semne, poate înșelătoare, că barierele își pierd din ce în ce mai mult
rezistența. Un exemplu îl constituie reacția comună, a exilaților "din
interior" (din țară) și a celor "din afară", la Expoziție de așa-zisa
artă grafică din toamna anului 2008, în America și Germania,
defăimătoare pentru români. A fost prima dată, de la război încoace
cînd ființa noastră s-a regăsit unită, cum se cuvine. Firesc.
Problemele limbii și ale culturii române sunt ale tuturora, în egală
măsura iar noi suntem noi.
2.
Cum credeți că au fost și sunt receptate scrierile exilului de către
cititorii, criticii și istoricii literari din România după 1990?
Am citat deja Enciclopedia exilului literar de Florin Manolescu, o scriere retușabilă în multe privințe. Iar dacă am început cu istoriile literare, cred că Istoriei literaturii române de la origini pînă astăzi
de Ion Rotaru i se poate asigura de un punctaj destul de confortabil:
cu condiția să se fi operat și aici eliminări ori adaosuri, după caz,
mai riguroase, pe criterii valorice, necesare și de drept. Marian Popa
reține și el (în Istoria literaturii române de azi pe mîine, Fundația
"Luceafărul", București, 2001), un grup de nume destul de bine alese,
începînd cu Alexandru Busuioceanu și continuînd cu George Ciorănescu,
Alexandru Gregorian, N.I. Herescu, Victor Buescu, I.G. Dumitru,
Ștefăniță Nicoară, Mihai Tăcutu, etc. Au apărut și istorii literare cu
pretenții, cu orgolii, dar pe bază de "liste", după circumstanțe și
"capacități", cum ar spune un personaj drag lui Moromete. Una dintre
ele aparține altui Manolescu. Mărturisesc, nu împărtășesc asemenea
"brazde peste haturi", în stil neorevoluționar.
Mai
sunt și editurile. Spun "mai sunt" pentru că și ele, de regulă,
procedează preferențial. Unele cultivă un dirijism atît de bine
controlat și de "subtil", destinat să mențină în manieră neocomunistă
gîlceava binelui cu răul, încît ar trezi invidia organelor de
odinioară; dacă n- or fi aceleași. Ca urmare a acestei diabolice
politici editoriale, să se rețină că nu s- a realizat pînă astăzi o
ediție a operelor lui Mircea Eliade, conform dorinței testamentare a
autorului; în schimb, pe rafturile librăriilor (-editurilor) "bine
cotate" se lăfăie romanul Messia de Andrei Codrescu ori
memoriile lui Sorin Toma. Manualele școlare s-au lăsat și ele
virusate, cum se știe, de ideologia la modă, dar au acordat spațiu și
unora dintre scriitorii din exil, cu oarece intenție, ca pe timpuri, de
marginalizare.
Dar
răspunsul de fond la toate l -am găsit în altă parte: după o examinare
pe care am intreprins-o personal, pornind de la fișele de cititori din
trei biblioteci din țară, de profil diferit ( o bibliotecă a unei
facultăți de litere, o bibliotecă municipală și o bibliotecă școlară,
tip colegium ) a ieșit la iveală că scriitori români cei mai
solicitați sunt Mihai Eminescu, Mircea Eliade și Paul Goma. O cotă
foarte bună de circulație, printre studenții ieșeni de la Litere, o
deține și cartea Românește de Virgil Ierunca ( Humanitas, București, 1991 ). Nu mor caii cînd vor cîinii.
3.Care
sunt avantajele și dezavantajele aventurii de a scrie literatură în
limba română dincolo de hotarele geografice ale României?
La
care Românie ne referim? La aceea oficială, "înconjurată din toate
părțile de români"?. Avantajele se cunosc. Ele se traduc în nume:
Mircea Eliade, Vintilă Horia, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu,
Virgil Ierunca, Paul Goma și mulți alții. Cum s- a văzut, exilul, în
condițiile proscrise, s- a dovedit a fi mai favorabil creației decît
putea să ofere draga de țărișoară de sub "teroarea istoriei". Destinul
selectează și impune valori, în măsura în care se ivește prilejul și
găsește slujitori ideali, capabili de dăruire pînă la sacrificiu de
sine. Mulți români au fost atrași de mitul "lumii libere". Au reușit să
plece în exil, să îngroașe rîndurile Diasporei, să se îmbogățească,
după dorință, dar să intre în totală uitare. Mircea Eliade, Emil
Cioran, N. I.Herescu, majoritatea celor mari, au trăit în sărăcie
dezolantă, dar numele au strălucit în opere remarcabile, spre binele
întregii Diaspore și românități. Și cu cît se arată mai
"controversate", deceniu după deceniu, și în "deconstrucție" dirijată,
cu atît se dezvăluie vitalitatea lor în timp și influența benefică
asupra noilor generații. Nici nu- și dau seama arțăgoșii de la "Le
Monde" ( și de pe unde vor mai fi risipiți ) cît îi avantajează pe
corifeii exilului criticile răutăcioase, zgomotoase, menite să se
întoarcă tocmai împotriva lor, în chip de bumerang. Așadar, exilul a
fost și rămîne o stare -realitate incitantă, favorabilă creației și
neuitării. Nu că ar fi de invidiat, Doamne ferește, însă te obligă să
gîndești constant, curat și mai intens la "ai tăi". Grăitor mi se pare
ce se întîmplă în momentul de față: "în țară", domnește prea multă
reținere, timiditate, adică se face simțită o anumită autocenzură,
provocată de grija că epitete denigratoare se pot abate asupra oricui
îndrăznește să țină la adevăr și la valoare. într- un cuvînt,
terorismul ideologic se face prezent. Spre deosebire, în scrierile
actuale și în publicațiile "din exil", circulația ideilor nu este
ținută sub observator: poți vorbi nestingherit despre religia în care
crezi, despre istoria și cultura neamului tău; nu ți se găsește ca un
păcat de neispășit dacă recunoști cu mîndrie că ești român.
4.
Enumerați cele mai bune zece cărți ale exilului care ar putea fi
menționate, comentate și recuperate de o istorie nepărtinitoare a
culturii române contemporane.
Și
de data aceasta trebuie să ținem seama de unele aspecte specifice. După
părerea mea, primatul se cuvine cursului literar și de gîndire
artistică, așa cum s- a desfășurat începînd cu primii ani ai exilului.
Drept urmare, aspectele din țară se situează pe un plan secund,
cronologic și valoric, datorită caracterului perturbator și limitativ
în practica artistică. Pe scurt, îmi vine greu să optez între La țigănci și Noaptea de Sânziene de Mircea Eliade ( mai bine, le propun pe amîndouă ). De asemenea, între Ostinato de Paul Goma și Gherla
de același autor. Prima a însemnat o ruptură curajoasă în spațiul
dogmei proletculte, atotputernice ( poate fi considerată și operă "de
sertar"? ); a doua se situează printre cele mai reprezentative lucrări
memorialiste de tip concentraționar, de unde și consacrarea europeană a
cărții. Pe de altă parte, unele opere au fost redactate în limbi
străine, în franceză, dar poartă matrice românească: Dumnezeu s- a născut în exil de Vintilă Horia și teatrul lui Eugen Ionescu ( prefer Scaunele ). Un exemplu paralel îl găsim în Istoria artelor plastice contemporane de Jean Cassou. Acolo, autori ca Picasso, Brâncuși, Modigliani sunt incluși la capitolul Școala de la Paris, autorilor recunoscîndu - li- se statutul special dictat de fondul lor originar și etnic.
Ar urma, în ordine oarecum cronologică: romanul Ora 25
de Constantin Virgil Gheorghiu ( 1949), scris în românește și tradus în
franceză de Monique Saint- Côme ( Monica Lovinescu), cu prefață de
Gabriel Marcel; volumul de poeme Drumuri prin furtună ( 1951) de Aron Cotruș; Carte de cîntece românești ( 1953 ) de Vasile Posteucă; Caietele de la miezul nopții ( 1953 - 1954 ) de Alexandru Busuioceanu; Poemele poetului pribeag ( 1963) de Ștefan Baciu; Românește ( 1964 ) de Virgil Ierunca; Kairos ( 1974 ), versuri vechi și noi de Horia Stamatu; Ereticul îmblînzit ( 1985; roman "de sertar"? ) de Bujor Nedelcovici.
Sper să fie zece, chiar dacă, vorbă din popor, mai și întrece.
Petru Ursache
|
Chestionarul articolului:
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|