Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 97 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Magda Ursache. Acele din perna
    Scris la Tuesday, February 03 @ 16:31:45 CET de catre asymetria
    Colaborationisti Din aproape în aproape, cuvîntul iluzie e asociat cu anticomunism. Comunismul a fost acuzat ca regim sîngeros, formal, de vreme ce nu știm exact numărul victimelor, în ciuda atîtor institute de investigare a crimelor lui, de analiză a dictaturii, de studii in… disciplinare (mulțumesc, Mihai Rogobete!).

    Magda URSACHE
    Acele din pernă „Viitorul e cert, trecutul – imprevizibil”

    Noël Bernard, Aici e Europa liberă, editura Tinerama, 1991
    Mi-ar fi plăcut să găsesc eu la titlul lui Dan C. Mihăilescu, Privind înapoi cu orbire (din suplimentul „Ziarul de duminică”, 14 ian. 2005), titlu care spune tot despre opinia eseistului în legătură cu memoriile lui Sorin Toma, Privind înapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist. Redactor șef al „Scînteii” din 1947 pînă în 1960.
    Mare lucru, veți spune, un ziarist comunist, ca atîția alții, reciclați postsocialist! Numai că Toma-fils a fost mîna dreaptă a papei ideologiei roșii, Leonte Răutu, în stare să-l elimine din literatură pe Arghezi, vreme de un deceniu. Fenomenul de rescriere a istoriei de către staliniștii supraviețuitori și de urmașii lor, deveniți euro-atlantici ia proporții nebănuite: putem avea cîte istorii vrem, construite de ficționari. Florin Constantiniu constată continua mistificare, de decenii, a aceleiași istorii, în volumul De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu, Editura Enciclopedică, București, 2007. Și, aș adăuga eu: …de la Mușat și Ardeleanu la Tismăneanu, Lya Benjamin și Alina Mungiu-Pippidi.
    Mijloacele de (dez)informare funcționează mai abitir ca pe vremea ceaușistă, prin Internet și prin varii canale TV. Pe 25 ianuarie, a.c., reportera Carmen Moise investiga demolarea statuilor comuniste. Ni se spunea că macaragiul care l-a dat jos de pe soclu pe Lenin s-a sinucis, dezamăgit de clasa politică, așa cum sta scris în biletul de adio.
    Cineva se întreba ostalgic de ce zac la grajdurile palatului Mogoșoaia Lenin și Groza (căruia i se tăiaseră – vai! – cîteva degete) și de ce nu sînt ridicați pe verticală? Tot ostalgic, evoca statuia lui Stalin, cea care apăsa, între anii 50 și 56, Piața Scînteii, luînd locul, în lunga noapte sovietică, lui Carol I. S-au găsit, așadar, susținători ai compromisurilor din „arta sculpturală”, compromisuri urîte semnate Constantin Baraschi ori Boris Caragea, preocupat de monumentele „Eliberării”. Și asta cînd patrimoniul cunoaște o masacrare incredibilă.
    Numai Gherea a fost readus la înălțime, prin grija neostoită a lui Zigu Ornea; la Iași, proletculturnicii au topit statuia lui Maiorescu, ca să producă din bronzul ei clanțe pentru uși rectorale. Pe muncitorul și pe femeia din piatră i-au coborît de pe acoperișul Universității, dar i-au transportat în Grădina Botanică, printre straturi de imortele, ca și cum s-ar aștepta o reconsiderare.
    Mai tranșanți, cîțiva membri tineri ai Noului Partid Comunist Român serbau 91 de ani de la Măreața Revoluție din Octombrie. Pe Lenin îl voiau înapoi, din drag de monument. Un banner roșu-crimă cerea imperios agramat: „Pune-ți statuia înapoi!”. Mostră de ignoranță necomplexată.
    Nu, nu susțin că zecile de pseudo-jurnale și pseudo-memorii de „iepocă” n-ar trebui tipărite, dar pe banii autorilor și cu un aparat critic solid, care să corijeze erorile. Altfel, Ștefan Andrei, care îl mai aniversează la 26 ianuarie pe Ceaușescu, n-o să contenească să-i „aprecieze” ctitoriile pe micul ecran; se vor căuta alibiuri pentru Paul Niculescu-Mizil (nepoata sa cofetăreasa e-n Parlament, defel autorizată să ajungă acolo) și Burtică; tovarășul Grigore Preoteasa, mort în '57, cînd s-a prăbușit avionul cu granguri PCR, va fi considerat o „alternativă” pierdută tragic. Pavel Țugui, una dintre cele trei mîini drepte ale lui Răutu, șeful Secției de Propagandă și Cultură (alături de Mizil și Nădejde) își va deplînge debarcarea din '60, anul cînd a fost – cred – debarcat și Leon Tismăneanu (nu și Valter Roman) de la Editura Politică, iar Dumitru Popescu ne va învălui în „aburul halucinogen al cernelii” sale de tipar, pe parcursul a 7-8-9 tomuri.
    Fiecare îi acuză neapărat pe ceilalți că ar fi fost satrapii culturii române. Și nu există, în astfel de memorii, o apologetă mai mare a lui N. Moraru decît Lucia Demetrius (editura Albatros, 2005). Dramaturga o plăcea chiar și pe Ofelia Manole, ministresa imbecilă și demolatoare, care avea ce-avea cu „Ieminescu” Ba nu, rectific: imaginea cea mai falsă, cea mai nocivă, dar și cea mai neobrăzată asupra perioadei proletcultiste o oferă Memoria ca zestre, ajunsă la al treilea cufăr, a Ninei Cassian. Succesul de librărie e semn rău. La vie en rose sub Dej-Pauker, cînd numai moartea lui Stalin era prilej de lacrimă? De atrocitățile din pușcării n-avea știre, doctrina seducînd-o pe Nina Cassian și-n patul reginei, la Peleș. Iar ICR finanțează, aud, la New York proiectele de lectură din poezia acestei scriitoare de bază a Agit-Prop, alături de Beniuc, Breslașu, Banuș, Porumbacu, Eugen Frunză, Dan Deșliu, Mirodan, Baranga.„Dizidenta” lui Ceaușescu era nemîngîietă că nu i se sporise pensia prin acordarea titlului de ilegalistă; ca și Dan Deșliu, care „dizidea” pentru că nu mai era „naș poet, naș Eminescu”, așa cum îl gratula Ioșca Chișinevschi. Cînd scriu aceste rînduri, TVR1, face promo pentru transmiterea piesei Mielul turbat de Aurel Baranga.
    Nemulțumirile în activul de cadre PCR au avut mereu motive personale: rotația în scaune. Se urau tovărășește. Ceușescu și Drăghici, Maurer și Bârlădeanu, Chișinevschi și Pătrășcanu, Brucan și Apostol. Singurul mod de-a scăpa de ei era cînd se devorau unii pe alții ca reptilele mitice: Dej pe Pauker, Răutu pe Chișinevschi, Ceaușescu pe Drăghici, capul poliției politice între 1952 și 1965, deplîns de Ștefan Andrei într-o emisiune a lui Mădălin Ionescu, Miezul problemei: „Nu trebuia Ceaușescu să-i facă bîlciul acesta lui Drăghici”. Criminalul octogenar a fost salvat de relațiile Martei Cziko, croitoreasa ilegalistă, stingîndu-se liniștit la Budapesta. Leonte Răutu a murit și el liniștit, în '93, neanchetat, nearestat, ba chiar acordînd un interviu politologului elvețian Pierre du Bois, dar fără să-și pună cenușă în cap ca Petru Dumitriu. Nici să-l bîntuie remușcările.
    Sandra Pralong îi acuză de stalinism (!) pe cei care îi condamnă pe ideologii PCR, nevrînd să uite. Numai că lecuirea rănilor nu-i ușoară, cum crede directoarea de ONG. Iar Vladimir Tismăneanu vede în Miron Constantinescu intelectualul doborît de cabală, chit că fostul ministru al învățămîntului a distrus învățămîntul; nemaivorbind de faptul că „merituosul pedagog” și-a educat fiica astfel încît și-a omorît, cu cuțitul de bucătărie, mama, pe Sulamita Bloch, mare militantă marxist-leninistă.
    Le spun susținătorilor comunismului, nostalgicilor, celor care trimit mesaj pe bandă, la televizor, cu „Ceaușescu = Iisus”, că acest sistem a putut da naștere unor monștri: Pauker, Dej, „titanul Carpaților”, Nicolschi, Pantiușa, Dincă-Teleagă, Pleșiță etc.
    Iar supraviețuitorii împușcatului sînt specii care se conservă bine. Alexandru Bârlădeanu a ocupat ecranul evenimentelor din decembrie '89, ca și Brucan. Alt adaptabil, Dumitru Popescu, voia să ia și el cuvîntul, dar a fost oprit de Bratu, sub bagheta căruia funcționa atunci TV-RL. Și ce frumos ar fi organizat „Dumnezeu” Popescu ritualurile de exaltarea lui Ion Iliescu! Cum ar fi găsit augmentativul pentru cel care proclama, din balcon răsturnarea „clicii bezmetice a dictatorului”, ca să activeze „elemente” de eșalon doi din PCR.
    Si dă-i si luptă pentru democrație originală, pînă la… (Raportul) final.
    Din aproape în aproape, cuvîntul iluzie e asociat cu anticomunism. Comunismul a fost acuzat ca regim sîngeros, formal, de vreme ce nu știm exact numărul victimelor, în ciuda atîtor institute de investigare a crimelor lui, de analiză a dictaturii, de studii in… disciplinare (mulțumesc, Mihai Rogobete!). Doar prozatorul Ion Lazu se ambiționează să întocmească, pentru un Proiect de Memorial, lista scriitorilor încarcerați, anchetați, arestați, condamnați la moarte în contumacie, agresați pe motive politice, dar și deportați. Scrie Vasile Spiridon în Perna cu ace, editura Timpul, 2004: „procentul nostru de exilați a fost superior oricărei alte țări din Estul Europei”. Peste 300 de scriitori.
    Mai sînt și promotori ai ideii realitatea istoriei versus realitatea reală, ca și cum istoria n-ar trebui să respecte un protocol științific. Ca să se încurce și mai mult lucrurile, se propune pentru cumplita etapă a proletcultismului (1948-1964), termenul jdanovism; altcineva asertează că totul ar putea să încapă în sintagma realism socialist.
    Am mai spus că la Universitatea „Al.I. Cuza” se admit plagiatul și lucrarea copy and paste; se tipăresc cărți în 3-4 exemplare, necesare avansărilor și, mai nou, volume unde contribuția „autorului” trecut pe copertă e zero. Mă confirmă un suspect Dicționar de cuvinte literare moderniste, Universitas XXI, Iași, 2008, care își propune să înglobeze modernismului nici mai mult, nici mai puțin decît proletcultismul și realismul socialist. Argumentul? Ruptura de cultura trecutului. Nimic de zis: punctul prim din programul de comunizare a literaturii a fost, într-adevăr, ruperea de trecutul cultural românesc, dar și occidental. Orice ținea de literatura non-sovietică era respins. Și, ca această „rupere de vechile tipare” (cum suna limbajul de lemn) să se întîmple, scriitori de mare prestigiu au fost declarați „morți la 23 august”. „Epave ale trecutului” cu „îngust orizont burghez” erau expediate, deloc modernist, în pușcării. Lozinca lui Lenin „Jos cu literații fără partid!” era aplicată sistematic. „O punere în suferință continuă nemotivată cauzal, deci absurdă”, cum formulează Vasile Spiridon în Perna cu ace. în fapt, criticul a preluat titlul rubricii lui Oscar Lemnaru, unde se executau eliminările din literatură, dar nu modernist. Responsabilii cu „Lupta de clasă” și cu „Munca de Partid” numai avangardiști nu erau, cum crede drd. Alina Pistol. Și aici ar trebui să reproduc lista lui Ion Lazu. Spațiul tipografic nu-mi permite, atît de mulți au fost cei împotriva cărora s-au luat „măsuri de îndreptare”: carcera cubistă, bătaia dadaistă, înfometarea constructivistă, înjurătura expresionistă. „Avangarda” asta a desființat ceea ce considera putred, prin „mijloace de mînă tare”, ca să-l citez pe Leonte Răutu.
    Din nepricepere, doctorandei Alina Pistol i s-o fi părut modernistă activitatea anticulturală reprezentată de Chișinevschi-Răutu-Roller-Vitner-Moraru-Șelmaru-Liman-Novicov-Tertulian. Dar un coordonator riguros, prof.univ. Viorica S. Constantinescu, leat cu proletcultul, n-ar fi trebuit, oare, să-i spună inocentei sale drd. că mișcarea asta „modernistă” a însemnat involuție? Alina Pistol o fi citit pe undeva (e clar că textele sînt copiate; o dă de gol o grafie ca Sholokhov pentru Șolohov, titlurile greșite etc.) că intelectualitatea devenise avangarda clasei muncitoare, de unde încadrarea realismului socialist în curentele moderniste ale secolului ce trecu.
    între pag. 159-163 ale Dicționarului, Maria Lungu-Clivinschi ajunge la rădăcina rusă a Proletkult-ului: „Idealurile scriitorilor proletari erau riguroase, dar și umaniste”. Atît de „umaniste”, că Maiakovski și-a vîrît în gură țeava pistolului, după ce-a strigat: „Nu trageți, tovarăși!”, iar Esenin s-a sinucis și el. Coordonată de comparatista Viorica S. Constantinescu, doctoranda Clivinschi trece în revistă ecourile „curentului numit proletar” în Cehia, în Polonia, în Franța, chiar în America aflată în criza din 29. O tratare – eufemistic spus – incompletă. Despre proletcultismul românesc, nici o vorbă. Și ce „jertfire de sine eroică” a cîntat Dan Deșliu, în Minerii din Maramureș, unde eroul comunist oprea căderea unui compresor cu al său picior! Suprarealist, nu-i așa, omul lui Dan Deșliu: „trup vînos, spinare lată/ inimă înfierbîntată,/ apoi ăsta om o dată!”
    Din prezidiul unei ședințe „cu activul scriitorilor, artiștilor, ziariștilor”, din '29 noiembrie 48, Răutu ducea mai departe, cu fervoare, teoria lui Andrei Jdanov: „Am neglijat omul cu ciocanul și omul cu ciocanul nu trebuie neglijat”. Cu unealta ideologică numită ciocan, dușmanii urmau să fie „bătuți fără milă”. Proletcultul a însemnat intoleranță dogmatică. Verbele preferate de aparatcici fiind a stîrpi (reacțiunea), a suprima (ziare reacționare), a demasca (urmele ideologiei burgheze, descompusă, desigur). Să nu oscilăm! Să nu ne abatem! Să nu tolerăm! erau comandamentele ideologocraților. Și ce putere aveau!.
    Tot el, Răutu, a comandat excluderi din Societatea Scriitorilor Români, devenită, în martie 49, Uniunea Scriitorilor din România. „Dacă vrem, îl scoatem”, se rostea într-o ședință a Biroului Secției Centrale de Educație Politică (4 februarie 48) despre Al. Rosetti. într-un raport de presă elaborat tot în 48, Răutu își critica un apropiat colaborator, pe N. Moraru, pentru că omisese în două articole din „Contemporanul” pe A. Toma, „poetul cel mai legat de partid”. Și ce noroc a avut Bacovia, cu acel epitet, hidos, așezat lîngă burghez, ca să fie recuperat! Celor nealiniați, ca Blaga, Voiculescu, Philippide, Ion Barbu, (t)Ov. Crohmălniceanu (sobrichet găsit de Vasile Spiridon) propunea să li se tragă un picior în spate.
    Puteai ajunge peste noapte în lotul „oamenilor periculoși” Noica-Pillat (lot anchetat între 58-59). Sorana Coroamă-Stanca mărturisea că în ședințele de demascare simțea frica și moartea, iar demascările se lăsau cu destine literare anulate sau deviate.
    Editurile erau specializate în a tipări nu opere complete, ci incomplete. Șovăielnici fuseseră toți clasicii, Eminescu și Caragiale aveau „lacune”. Acad. A. Toma reformula, „pe linie socialistă”, Glossa lui Eminescu, iar Baranga îl înfiera pe… Caragiale (că nu scrisese, pesemne, Mielul turbat).
    Cum să nu-i fi fost frică lui G. Călinescu de marginalizare socială, de epurare din învățămînt, de Canal, de torturile din pușcărie, cînd Răutu îl criticase pentru omiterea academicianului post mortem Th. Neculuță din Istoria literaturii, dar mai ales a lui A. Toma, autorul grandiosului poem Piuici și frații lui mici? Din frică a acceptat să scrie Reportaj la o crescătorie de porci și să se pozeze cu brigadierii.
    „Moderniștii” proletculți scriau cu revolverul și împușcau cu stiloul (Al. Jar), iar una ca niciuna, Nina Cassian, striga în plenul unei adunări să se folosească mitraliera cu patru țevi și nume duios, Katiușa. Contra „elementelor” înapoiate și dușmănoase. Numai că, în jocul de-a alba-neagra cu istoria literaturii, Crohmălniceanu este exculpat, iar Călinescu – pus la zidul infamiei. Așa cum informatorii mărunți sînt condamnați, în timp ce generalii cu umeri grei se bucură de pensii enorme, sînt condamnați colaboraționiști ca Arghezi, Gala Galaction, Camil Petrescu, nu cei care le-au diriguit demisia morală, comandîndu-le artă „ruptă de trecut”. Ileana Vrancea („Lupta de clasă”) l-a desemnat pe Călinescu „constructor al proletcultului”. Nici Blaga nu scapă de blamul de a se fi apărat de Beniuc, trimițînd un memoriu la CC.
    Ca să fie și mai limpede pentru lexicografele sus-numite că asocierea realismului-socialist cu curentele moderniste este o aberație, o să dau un citat decupat de V. Spiridon din culegerea de articole Noi și neobarbarii, ESPLA, '57, de Petru Dumitriu, „vedeta” literară a obsedantului deceniu:
    „Prin «modernism» înțeleg mereu literatura și arta întemeiată pe o concepție iraționalistă asupra lumii, pe ruptura totală cu tradiția și care se adresează unui public restrîns (…): tot ceea ce cred că trebuie depășit pentru a edifica literatura și arta celei de a doua jumătăți a veacului XX”. Iar în acțiunea de edificare, se explica autorul romanului Drum fără pulbere, trebuiau depășite arta non-figurativă, muzica atonală, arta «universului absurd», letrismul și alte asemenea.
    Nu numai că modernismul era asociat cu formalismul, cu decadentismul, cu evazionismul, dar o astfel de etichetă îl desființa pe autor. Forma nu trebuia să-l stînjenească pe muncitorul abia alfabetizat. Așa proceda Nina Cassian, scriind „poezuța” Țara noastră-n sărbătoare, circulînd pe Internet spre rîsu-plînsu românilor din diasporă: „Dîrz ostașul sovietic/ Ne-a adus lumina/ Azi muncesc cu drag și spor/ Cîmpuri și uzina.// Țara noastră-n sărbătoare/ Steaguri mari desface/ Ție ți le dăruim/ Stalin, steag de pace.// Stalin, țara te slăvește/ Marele tău nume/ Strălucește neînvins/ Soare peste lume”.
    în holul Universității „Al.I. Cuza”, la avizier, a fost recent afișată o invitație la acțiunea intitulată Săptămîna memoriei. Dacă alumnilor li se repartizează numai o săptămînă, din cele 52 ale anului, pentru o picătură de memorie, nu-i de mirare că gardiștii culturali din obsedantele decenii li se par avangardiști.
    Cele mai bune cărți scrise în regimul defunct sînt acelea care au făcut un proces al comunismului (Preda, Breban, D.R.P., Buzura, Țoiu), în răspăr față de canonul realismului-socialist.
    Magda URSACHE
    Associated Topics

    Securitatea si cultura

    Ne cerem scuze, nu sunt permise comentarii pt. acest articol.

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.37 Seconds