Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Ion Gheorghe. Istoria mea, sovietele si bulgarii

Va trebui să ne depășim prejudecățile ideologice care s-au instilat în judecățile noastre de valoare, în condițiile conflictelor generate de anormalitatea existenței literaturii sub comunism. De aceea voi încerca să adun, pentru o viitoare antologie, texte marginalizate după 1990 tocmai de prejudecățile transferate cu prea multă ușurință de la o iepoca la o altă epocă. Scrisul poetului Ion Gheorghe merită, în acest sens, toată atenția, dacă nu-i atribuim decât intenții estetice. Acest text este disponbil pe Internet la adresa http://www.adioletea.home.ro/istor.html

Dan Culcer

◊ Istoria mea, sovietele şi bulgarii

             în memoria profesorului de istorie, Traian Cristescu, fiindcă ne citea „Miu Cobiu” şi „Toma Alimoş”, în orele sale

1. Mă adresez poporului meu din disperarea celui împins mereu către marginile lumii sale: mai în lăturea vieţii şi istoriei voastre nu puteţi să mă daţi întrucât acolo unde stau într-un picior, fiii voştri cei învăţaţi la binele celor de toate şi de-a gata, nu râvnesc. Sunt singur şi stăpân pe-o lume din care toţi au dezertat crezând-o deşartă; sunt liber pe-o avere azvârlită de către fiii cei mai răsfăţaţi pe maidanul cu vechimi şi demolări culturale în care vehiculele distrugerii istoriei împrăştie stucaturi şi mascaroni de ghips, cu voinţa nătângă de-a rătăci drumul vostru la icoanele mele şi la idolii voştri cei mai dintîi. Eu am avut faţă de voi mai multe datorii decât aţi ştiut să-mi încredinţaţi, şi-am primit necuvenită umilinţă: nu era nevoie de-atâta bătaie, să iau aminte a vă-nţelege. Acum, când istoria voastră a luat cursul pe care nu eu l-am stârnit, dar asupra izvoarelor de evenimente v-am prevenit; acum, când zăporul agitaţiilor politice ameninţă să smulgă toate podurile peste vadurile oilor voastre, mă simt în stare şi în drept şi-n ultimă datorie să mă înfăţişez vouă cu greşelile mele faţă de mine, căci în calea voastră şi-n pofida istoriei voastre n-am stat nici cu gândul, nici cu fapta, nici cu lenea şi nici cu boala, nici cu minciuna şi nici cu falsele preziceri…           Iată mai jos problemele în care nu aţi făcut efortul să mă înţelegeţi, iată împrejurări ale vieţii voastre în care fiii voştri bine plătiţi de voi, şi mai bine răsplătiţi de către alţii, mi-au dat peste gură să-mi uit vorba, peste mână m-au plesnit să scap dovezile şi argumentele.

>I. Despre bimilenara voastră eroare

2. Cât rău îmi pricinuia sintagma voastră oficială lucind ca lama cuţitului unui beţiv deslănţuit, pe buzele oamenilor voştri de ştiinţe istorice! Nu de două mii de ani aveţi voi nevoie întru vechime ca să prindeţi putere politică şi argumente într-o confruntare falsă, căci nu arhaitatea dă legitimitate unui popor, pe cât forţa lui culturală când se poartă cărţile şi se cred inscripţiile; armele când se poartă armele, isteţimea comercială când umblă banii şi cât nu s-a spart târgul, abilitatea politică şi geniul combinaţiilor inteligente de care nu duceţi lipsă dar pe care le-aţi risipit în combinaţii meschine şi întru care aţi subestimat pe cei mulţi dar mediocri, uitînd ca şi mine că nu dreptatea unei cauze ne asigură izbânda şi că, din contră, ticăloşiile cârdului pe interese pot să dea peste cap însăşi fiinţa unui popor. Pe voi însă v-a bătut zeul vechimii voastre pe care, în deplina luciditate a conştiinţei erorii ce-o faceţi, îl ignoraţi: a te lăuda că ai două mii de ani când alţii au şi mai multe mii, sfidând propria vechime pe lume, este un păcat faţă de părinţii noştri cei neiertători şi aţi făcut eroarea de-a arăta poporul fiu drept poporul părinte, rătăcind stelele cronologiei şi drepturile divine ale morţilor. Vă aduc la cunoştinţă următoarele întâmpinări ale mele, cum ieşind în calea erorii voastre şi contrazicându-mă cu istoricii voştri m-am opus rătăcirii publice:
          Există între obiectele arheologice dezgropate în teritoriul nostru actual câteva statuete ridicate deasupra simplismului magic băbesc prin aşa-zisele motive decorative: statueta feminină de la Turdaş şi statueta unui zeu bicefal de la Rast. Am cercetat şi sunt îndrituit să vă spun: acelea nu sunt decoraţiuni, ci o serie de sigle combinate; din citirea lor eu am scris primele trei volume de peste 2000 de pagini din cartea „Mistere, gnose, erezii şi eresuri sofice în Dacia”. Fiecare statuetă – încondeiată ca ouăle paştilor cele dintotdeauna – este un sigillum, adică, în sensul originar, reprezintă simulacrul divinităţii şi poartă semnele, emblemele, simbolurile unor legi apoteozate în practica politică a vremii, zooantropomorfe. Cercetaţi cele privitoare la neolitic: veţi constata, la prima vedere, varietatea civilizaţiei noastre. Aria culturii Turdaş-Vincea acoperă harta a două ţări şi nu se vor supăra slavii de apus dacă le voi spune că toponimul Vincea vine de la protolatinescul vingo-vingere, frate cu Vânju Mare şi Vânjuleţul şi care, împreună, consemnează apoteoza lui Heracle-Vânjosul, învingătorul; Vincea fiind divinitatea steatopigă, similară războinicei fecioare Virgo, Fata Bărbată şi Virginia Sfântă. înţelesurile toponimului Turdaş ţin de-o primă origine etruscă la Carpaţi, antemediteranee, care a implantat protolatinitatea acolo, Turdaş fiind frate cu Turţ şi Turda, şi consemnând aşezări umane care trăiau după rigorile legilor belagine ilustrate de către mituri hiperboreene, vorbind graiul tursan. Am afişat drept copertă a cărţii mele de poeme „Condica în versuri” o phaleră prevelată din teritoriul nostru actual, declarată de arheologi a fi de origine etruscă, dar faptele au fost luate drept accidente şi bizarerii ale istoriei şi ale poetului. Eu v-am avertizat la vreme, nu puteţi să-mi reproşaţi egoismul de-a fi ţinut numai pentru mine adevărurile ce urmează: –         Istoria noastră este multimilenară; –         Părinţii noştri au cunoscut şi folosit scrisul uzitând de-un extraordinar de amplu registru de sigle şi rune.           Din raţiuni care ţin de natura ocultă, iniţiatică, a religiilor vechi, calea către înţelegerea acestor semne a fost barată de-o serie numeroasă de dificultăţi şi chiar pericole magice, astrale.
          Şi încă v-am spus: Părinţii noştri vorbeau şi scriau latina populară de obârşie nordică, dacică, troiană şi etruscă mai apoi; părinţii noştri au făurit un sistem de reguli, legi, cutume şi norme; datini, edificii publice şi instituţii de cel puţin cinci milioane de ani vechime. în cartea „Vexilele bazileilor”, al patrulea volum din ciclul „Mistere, gnose, erezii şi eresuri sofice în Dacia”, urmează să găsiţi o parte din ele. Acestea sunt realităţi cunoscute în parte de către unii arheologi dar neafirmate din cauze pe care le vom analiza mai încolo. A ţine în continuare taină sau rea înţelegere asupra vechimii noastre de limbă, scris şi aşezământ cultural, religios, înseamnă să ne prelungim rătăcirea ce va duce la acumularea a încă multe alte erori şi denaturări. Din falsificarea cu bune sau rele intenţii a trecutului nostru izvorăsc toate greşelile politice şi nefericirile istorice ale poporului român şi ale conducătorilor noştri.

II. Despre monezile triburilor noastre

3. A vorbi despre traci în zilele noastre constituie un prilej de-a te expune ridicolului, de-a te compromite profesional, deşi există în ţară un institut de aşa-zisă tracologie, iar în străinătate o mişcare complexă. Nu este nici locul şi nici nu intenţionez să mă ocup de tracologia oficială, de dedesubturile ei politice şi economice, eu aduc la cunoştinţa poporului meu locurile şi faptele mele în care n-am reuşit şi voi anunţa cauzele din care consider eu că n-am reuşit.

4. „Cavalerul Trac” este o izbândă a mea şi a voastră. în convorbirea literară, de peste o sută de pagini, realizată cu A. T. Dumitrescu, cu ani în urmă, arăt în amănunţime şi amărunţime-amară împrejurările prin care am ajuns la elucidarea cultului religios al Cavalerilor Danubieni, pe cont propriu. Am să rezum aici următoarele, făcând oarece erată la cele de până acum enunţate ori scrise aiurea, dar nu anapoda: Cavalerul Trac sau Danubian, atât în votivele de piatră, pe plăcile de bronz, dar mai cu deosebire în monezile geto-dacilor, este o alegorie dispusă în următorul eşafodaj: a. Călăreţul propriu-zis: este o sumă de sigle anume aşezate, un ansamblu de litere etrusce, greceşti, semne sarmatice, litere semitice şi dintr-alte alfabete, fără să mai vorbim de sistemele de semne populare perpetuate pe cusăturile ţărăneşti, pe lucrările edificiilor rustice, în lemn, pe o seamă de pietre şi stînci anume plasate faţă de coordonatele solare si astrale din teritoriu. Această sumă de semne se orînduieşte după aspre reguli astfel încît să alcătuiască atît corpul uman, steagul de solie, ramurile gnoseologice, cît şi alte obiecte de care răspunde, în coordonatele mesajului său, Călăreţul. Supusă unui anume tratament matematic, verificabil, alegoria de sigle produce inscripţii în termeni reciproc verificabili cum ar fi de pildă conceptul ce desemnează formaţiunea bazileilor de gnosă similară, bisericii în creştinismul arhaic, cu sensul de grup al aceluiaşi Credo, astfel: Ţurca = Ciurca, Ţărca, Ciurci, cu unicul înţeles de Iglessie iar Călăreţul este basileul sau bacileul sau baciul Credoului respectiv.

    b. Calul, un ansamblu de semne şi de obiecte arheologice care se pot vedea de-acum în vitrinele muzeelor de istorie, altare, efigii şi tot soiul de amplasamente magice astrale, constituie propriu-zis Ţurca, acel animal de carnaval tradiţional zis Capra sau Buriţa. în această alegorie sunt înglobaţi nominal şi cu efigiile lor bazileii gnoselor, ereziilor şi eresurilor sapienţale care alcătuiau senatul unui trib : geţii, cotensis, sarmaţii etc. Deci, Cavalerii Danubieni şi Caii lor nu sunt alcătuiri sincretice cum s-a zis, ei sunt Ţurci sau Ciurci – biserici arhaice cu legile şi cu preoţimea şi cu zeimea lor. Am trecut de cincizeci şi cinci de ani, sunt mulţumit de poemul „Cavalerul Trac” şi omagiez pe această cale raţiunile divine ale strămoşilor care mi-au călăuzit intuiţia, încît pot zice că nu-i neadevărat şi nonriguros ştiinţific nici un vers din acest poem. Deşi nici legile poeziei, nici voi nu mi-aţi cerut să fiu ştiinţific, dar nici n-aţi spus că aceea ar fi o carte nereuşită a mea, vă mărturisesc astăzi că nu mi-am îndeplinit sarcina sacră pe care o aveam; la vîrsta aceasta, după atîtea insistenţe, acum tot poporul romîn ar fi trebuit să ştie ceea ce cunosc şi mi s-a dat mie despre credinţele străbunilor mei şi-ai lui. N-am reuşit, am subapreciat formele istorice contemporane, am respins înregimentarea, întrucît grupurile sociale îngăduite oficial aveau şi au un fond minor, diversionist.Apartenenţa mea la Partidul Comunist o consider o state proprie de imaculare istorică asigurată de către primatul politic şi etic al operei mele, precum şi de către iniţiativa gestică de care am dat dovadă. Alţii, profitorii istoriei şi delapidorii ei, m-au plasat la marginea vremurilor mele, de n-am putut face mai mult pentru voi. Era într-o şedinţă de învăţămînt de partid cînd în faţa unui reputat profesor de istorie (la scriitori formele oficiale de îndoctrinare, susţinute de specialişti în domeniu nu erau o prostie publică) am emis ideea că monezile geto-dacilor constituie un sistem de mesaje riguros elaborat, cînd un coleg mai în vîrstă, colecţionar de tanagre pontice şi monezi geto-dace, m-a sfîşiat de teamă să nu-i devalorizez tezaurele.A fost prima mea confruntare şi primul pumn luat în piept. Al doilea demers în problema monezilor geto-dace a fost dat peste cap mai elegant de data aceasta, la Secţia de Propagandă a Comitetului Central al P.C.R., în felul ce va urma a fi descris mai jos. N-am reuşit cîte aveam pentru voi, dar nici voi n-aţi izbîndit pentru mine prea multe şi nici nu v-aţi obosit să mă apreciaţi.

III. DESPRE SILEXURI

   5. Există în inventariile de morminte o serie de obiecte care au fost ignorate dacă nu total, în orice caz minimalizate, cînd n-au fost aruncate cu pămîntul viu sau fosil de către lopata arheologului calificat. Am în vedere o seamă de aşchii de piatră tare, cremene, şi arare silexuri de import antic, asupra cărora m-am aplecat şi la propriu şi la figurat în preumblările mele pe Dealul Mare-Istriţa, un adevărat sanctuar al vechimii, pe care vreau să le supun atenţiei voastre. în arhiva ce s-a alcătuit la mine acasă, cu vremea, am un ciclu de vrea şase planşe cu un număr de cel puţin cincizeci de imagini, prelevate dintr-un ciob de cremene extras dintr-un mediu arheologic cercetat de către oameni calificaţi; piatra focului, oricum: fotografiate şi supuse unui anume procedeu bine întemeiat, acele imagini se constituie într-un album de inventarii de morminte: altare, pharele, phiale, statui şi statuete, incinte, care fac din imagolatria silexurilor aceeaşi lume cu iconografia monezilor. M-am prezentat cu ani în urmă la secretarul cu propaganda Cornel Burtică, un mare om despre care pot spune în treacăt că a modelat întrucîtva viziunea mea despre activistul de partid din eşaloanele înalte: imparţial şi nesupus ierarhiilor securiste. M-am prezentat la acel om cu sentimentul că mă adresez vouă, romînilor, după ce îi trimisesem cîteva pagini însoţite de fotografii prin care demonstram că înscrisul Filip de pe monezile geto-dace, ca şi imagolatria acestora, variază; sesizam mai multe alfabete şi-o întreagă situaţie ce mă determinau să susţin că banii strămoşilor mei nu sunt simple copii ale seriilor monetare greceşti şi romane, cum se crede. Cornel Burtică a convocat pentru mine mai mulţi profesori de istorie, notabilităţile şi oficialii timpului. Era înaintea stabilirii prin decret a aniversării întemeierii statului centralizat dac prin martiriul de operă istorică al lui Burebista. Dupa ce activistul de bun simţ şi luciditate la actul vieţii m-a prezentat acelei echipe, cu părerile mele despre monezi, şi după ce eu am desfăşurat pe masa înaltelor autorităţi planşele prelevate din acel silex, cel mai în vîrstă profesor şi autor de manual de istoria romînilor, care în cîteva minute a înţeles sensul demersului meu (deşi era medievalist), a conchis: Este o construcţie, dar nu putem prevedea reacţia sovietelor şi a bulgarilor! Acesta a fost verdictul poporului romîn prin viu graiul unui profesor de istorie a romînilor: că sunt capabil de construcţii de idei, dar că nu putem prevedea reacţia vecinilor noştri şi deci sunt un instigator, un agent al dezordinii, un pericol pentru patrie. Şi eram tînăr, şi mai credeam în profesorii de istorie oficială. Atunci am înţeles pericolul ce vine asupra mea din partea catedrei de la care se predică istoria, lucru peste care am trecut cu inconştientă dîrzenie, dar din care am desprins cîteva adevăruri asupra istoriei popoarelor mici, înconjurate de mai mulţi de alt neam şi de altă lege şi limbă. Puternic a fost acest al doilea pumn în piept şi putea să mă arunce din ring. Am colegi nu mai talentaţi decît mine, care, datorită respectului ce-l poartă buchiei ascultate sau citite în facultate, robindu-se tezelor oficiale asupra istoriei noastre, mîncă buna prescură şi beau vinul domnitorilor versificîndu-le bătăliile şi aghezmuindu-le edificiile; au fost puşi în fruntea meselor şi stau în centrul politic al atenţiei oficiale fără pagubă de conştiinţă. Căci a avea conştiinţa curată în România echivalează cu a fi de aceeaşi părere cu portretele ce se bat pe peretele din faţa clasei şi se scot atît de repede şi dezastruos, în această ţară. Despre erorile ideologice ale istoriei oficiale a romînilor aş vrea să vă vorbesc mai departe şi să vă sugerez consecinţele tragice care decurg din învăţămîntul istoric pentru conştiinţa ce se cere să lumineze Lauda Patriei.

IV. ANABAZA ŞI CATABAZA SUDICĂ

    6. Marea sperietură pe care ne-au tras-o istoricii oficiali ai Imperiului austro-ungar acreditînd ideea vidului postaurelian şi a nelegitimei infiltraţii romane din sud a lăsat adînci ciarcăne la ochii istoriografiei romîne; un adevărat complex al imigrării ne-a copleşit pe toţi, iar profitorii conjucturilor politice s-au grăbit, ca într-o adevărată bătălie de la Posada, să arunce cu bolovanii ideilor lor şi chiar cu unele strălucite săgeţi căutând să pătrundă asupra năvălitorilor, ajungînd pînă la brutala formulă propagandistică a „continuităţii neîntrerupte pe aceste meleaguri”. Am luat şi eu parte la campania anti Roesler ca la un adevărat război de independenţă naţională şi ideologică, sub generoasa şi naiva îndrumare a ideilor Şcolii Ardelene, dar maturizîndu-mă am început să disting ţesătura tendenţioasă a flamurilor sub care se agitau amebele tabere. Am argumente şi mi-au dat zeii documente să vă spun astăzi: da, domnilor, venim şi revenim din sud, suntem mediteraneeni, etrusci şi apoi troieni şi totuşi dunăreni şi ponto-carpatici întrucât am plecat din Cimeria. S-a petrecut şi aici o schimbare de locuri în timp, o amnezie ciudată a încurcat calendarele; descendenţii au început să facă gura mare la obîrşeni întrucît noi suntem Hiperboreenii.

7. în orice tratat de istorie a artei se află reproduse cîteva desene pe os din paleolitic, printre care unul deosebit de drag inimii şi minţii mele; el arată un bizon rănit cu capul întors peste umăr lingîndu-şi rana din omoplat. M-a nedumerit variaţia liniilor, grafica diferită în care sunt sugerate părţile corpului de animal vînat; am procedat cum am ştiut şi am început să sesizez lucruri ciudate: în coama boului aceluia, silueta unui bărbat cu un braţ retezat de la palmă – dăduse o mînă de ajutor soarelui şi i se tăiase deci acea parte cu degetele ca şi cinci raze. Ciudat dansa acel bărbat cu o mînă-n greabănul taurului, cu alta retezată, ca în vedenia de pe-o clasică cupă cretană. Şi alte amănunte ciudate mai sunt în acel desen – cifru.Am extras vreo cincizeci de imagini aplicate pe vreo zece coli de scris. Acolo, printre altele, se vede un Mesia nerăstignit, dar cu palmele şi labele picioarelor pătrunse de cuie şi nu vreau să spun mai mult despre Zagreus care s-a dat pe sine de hrană în chip de carne de bizon; vă reţin atenţia doar cu o steatopigă în chip de vas leit cu zeiţa – recipient de la Vidra, ce se vede în desenul de pe acel os.
    Cînd am plecat din Nord pînă în sudul mediteranean, cînd am ajuns pe malul atlantic la Glozel şi Morbihan şi la Altamira, cînd am urcat în luntrii şi-n monoxile făptuind anabaza sau catabaza la Istru?

8. Cu mulţi ani în urmă într-o revistă pariziană de ştiinţă, o serie de tablete şi un articol acreditau ideea apariţiei scrisului în Balcani cu o mie de ani înaintea Sumerului; s-a dat la iveală mai apoi medalionul de la Tărtăria cu încă două tablete descoperite în actualul nostru teritoriu. Mediile de preocupare tracologică au jubilat, apoi lumea s-a liniştit, scepticismul şi expectativa s-au instalat ca-n Balcani. Am procedat iarăşi cum am ştiut şi am adăugat patrimoniului meu documentar încă un număr de aproape o sută de fotografii, variante ale tabletei de la Karanovo. Un profesor, profund şi demult cercetător al mitologiei şi etnografiei noastre, căruia m-am confesat, m-a sfătuit să descriu faptele, să le dau interpretarea ce-o consider şi să mă pregătesc de vremuri de-o bună cunoaştere a vechimii. Pot să vă spun că v-am servit cu credinţă întru adevăr şi nepărtinire. Aduc dovezi că aţi scris înaintea seminţiilor sumeriene şi nu în rudimente grafice, ci în sigle şi rune ideogramate. Aţi fost în sud, la Karanovo, toponim ce se tălmăceşte: Noua Fecioară Neagră.           Nu vă speriaţi, nici nu vă jenaţi că veniţi şi din sud. Puneţi istoricii voştri de profesie la lucru să vă răspundă: cînd a fost anabaza şi cînd catabaza voastră din sud şi de la sud, nordul al cui era pe cînd eraţi? Eu vă pot răspunde urmărind vetrele voastre de cult, idolii şi toată imagolatria din tableta de la Karanovo.

9. Atît dezastruoasa invazie romană de sub conducerea lui Traian, cît şi binefăcătoarea retragere aureliană, constituie în istoria noastră o săptămînă, dacă nu o zi, din viaţa poporului ce-aţi fost şi sunteţi, indiferent de aşazisul aport roman la aşa-zisa geneză a noastră. V-a arătat şi Nicolae Densuşianu că vorbeaţi priscalatina înaintea nesăbuitului viol istoric ce-a avut drept scop aurul transilvan prin care aţi mai dat o sută de ani de viaţă imperiului aceluia păgubitor cît toate imperiile. De ani de zile strig în pustiu să veniţi să vă dau cărţile şi toate scrierile părinţilor voştri, dar fiii voştri pe care cucul roman i-a ouat în cuibul mierlei noastre mă dau jos din părintescul meu să mă alunge din ţară. O răfuială de două mii de ani se petrece în casele şi-n toate aşezămintele noastre şi-n sufletele noastre: tot timpul cîte un Traian bagă gladiul în pieptul unuia unic Decebal şi vă nedumireşte dihonia naţională, lipsa de coeziune, anarhia ciclică şi zădărnicia sisifică a totul în toatele istoriei naţionale. Pe mine nu m-au mirat nici calomniile, nici odioasele practici ale mediilor aşa-zicînd intelectuale care urmăreau discreditarea şi uzura fizică a celor ce ne ocupăm de vechime în alt sens decît cel oficial. Dumnezeul poporului acesta dezorientat să-i plătească acelui demnitar cu oarece faimă de om cult care a scris articol în „România literară” şi tuturor dascălilor lui de limba română, în care sunau cătuşele spre mîinile celor ce ne întruneam căutînd calea dreptăţii dacilor. Dar la urma urmelor, de ce numai a dacilor? Dar dreptatea şi dreptul la istorie a celor mai bine de o sută de triburi trace, dar legile şi graiurile, zeii strămoşi, datinele şi înţelepciunile celor peste cincizeci de triburi carpatice, pont-dunărene, pe care le-a strîns Burebista sub sceptrul său, lor cine le mai dă vreo dreptate dacă nu şi-au dat-o singuri? Şi într-adevăr, şi-au dat-o; peste două mii de pagini am tălmăcit şi oricînd v-aş putea pune pe masă o carte cu toate ale lor necunoscute edificii, legi, zei şi bazilei, dar fii voştri cei mai huzuriţi m-au lovit peste gură şi m-au smerit; şi a venit vremea să nu vă mai trec cu vederea nepăsarea faţă de cei născuţi sub steaua sacrificiului. Eu nu mă voi mulţumi cu ofrandele şi laudele voastre postume, sunt hotărît să vă dau o lecţie care să răzbune pe toţi pierduţii de voi din ura pe care nu înţeleg cine v-o inspiră din generaţie în generaţie cu gîndul de-a vă şterge de pe faţa pămîntului cu propria voastră mînă.


V. LA SCIŢII NOŞTRI


       10. Să vă iau blînd şi tot nu veţi pricepe. La început, pe cînd teama de ei nu era, întrucît unii colindau de la gurile Istrului pînă-n stepele lacului Meotic, în acele vremi pe cînd spaima de ei nu fiinţa întrucît regii păstori de boi umblau din Vîrful cu Dor pînă-n mîlurile Nilului, pe atunci pe cînd locului nu stăteau întrucît cu turmele de oi treierînd lumea cunoscută lor şi măsurată pas cu pas faţă de toate stelele şi în deplină înţelegere secretă cu tutela Zodiilor şi deci crezînd în Zeus Colosus mijlocitorul osmozei cosmice, nu se legau de-un loc anume ci numai de apoteoza apei, de epifania bucatelor păscute de turme şi a cirezilor preschimbate-n aliment sacru, de comunicare şi mulţumită întru Zagreus; parcurgînd ei periplurile lor iniţiatice la marile aşezăminte din coloniile pelasge, teamă nu vă inspirau întrucît eram noi înşine în legea şi sub bazileii noştri. Au venit din astre marile diviziuni; Cain pe Abel l-a ucis, Romulus pe Remus, Siminoc şi Busuioc s-au certat, Afin şi Dafin au fost bîntuiţi de propria Dichotomie, sciţii care s-au aşezat legatu-s-au de cultul locului într-o vastă Gnosă a Topoi-Logoilor: aceştia vorbeau priscalatina şi dacă mult trîmbiţata romanizare pe baza prestigiului cultural a dacilor liberi s-a petrecut într-o sută de ani, cînd nordicii au stat sub sandaua romană cîte cinci sute, fără să li se ia graiul, noi spunem: mutaţie n-a fost, ci evoluţie, căci limba romînă de azi nu-i o fiică a limbii romanilor ci este o soră mai bătrînă care de la Tusculum la Troia lucrînd prin două sute de triburi şi seminţii s-a limpezit şi păstrează forme de care cultivatul grai de la Roma s-a dezis cu infatuare şi superficialitate. Dacă v-ar spune acest lucru un belfer german aţi jubila. Ale mele însă vă supără şi mă urîţi! Vin în faţa înţelepţilor voştri şi le zic: daţi-mi orice nume de munte, de apă, de rîpă, de peşteră, de plai, de pădure şi vă spun ce gnose şi eresuri au predicat acolo; daţi-mi numele unei movile sau al unui pinten de piatră mai aparte şi vă spun numele legilor ce s-au enunţat acolo mai întîi. Numai prin lucrarea numelor de locuri, nu cum le explică savanţii voştri, răstorn toată tevatura vidului postaurelian şi deopotrivă toată Cîntarea Romîniei voastre prin care încercaţi în mod ridicol şi de prisos să vă susţineţi continuitatea, de parcă adversarii voştri nu ar şti că voi aţi fost şi sunteţi din nord pe cît sunteţi şi din sud: dusul şi întorsul vostru au fost ciclice şi vă paşte perioada iarăşi!
    Zicînd că vreţi în Europa, cu atîta tărie gazetărescă, peste o mie de ani au să vină documentariştii să dovedească solid că n-aţi fost în şi din continentul ăsta înrudit, de eraţi vreodată, nu duceaţi atîta dor şi nici atîta rugă nu aţi fi ridicat spre continentul reginei aceleia fugită cu Taur. Dar nici mitul ăsta nu-l pricepeţi pentru că nu sunteţi pentru mit, deoarece nu sunteţi pentru istorie; pe voi vă interesează piaţa slugărniciei sau integrarea sub orice punct cardinal politic.


     De sciţii noştri să nu vă mai temeţi, îi cunosc bine acum.

   11.Cu ani în urmă, ridicam de la picioarele unui mal de nisip o piatră ciudată; ca în basmele noastre s-a întîmplat: rău de-o vei lua, dar mai rău te vei căi de-oi lăsa-o acolo! Am scris cartea „Cultul zburătorului”, apărută într-un tiraj de batjocură. Din acele zile merge războiul fiilor voştri bine plătiţi în contra muncii mele. Am afişat una dintre acele pietre pe coperta cărţii mele „Megalitice”, cartea cea mai solidă şi una dintre cele mai de durată ale poeziei voastre; acum oficialii care ordonaseră tipografilor să facă grevă socialistă refuzînd să-mi culeagă textele sub un motiv nătîng, aceiaşi sau moştenitorii aceloraşi urzitori de confuzie şi derută publică se fac a nu fi auzit de „Megalitice”, nici de autorul ei.Vă întreb astăzi cu faţa spre Dumnezeul vostru Cel din Piatră: cum aţi crezut în nerozia aceea după care aş vrea să vă dau pe seama sciţilor şi să vă vînd în folosul moştenitorilor sarmaţi? Vorbesc bulgarii sau ucrainienii sau ruşii latina noastră? Români! Un complot sub diferite acoperiri schimbătoare de la etapă la etapă se urzeşte pe seama vechimii noastre: mai întîi şi pînă acum negîndu-ni-se, mai apoi nereuşind vor rătăci tineretul nostru învăţîndu-l rău: că nu mai înseamnă nimic vechimea, că schimbarea şi înoirea pînă la uitarea a tot ce-a fost sunt preţul lumii, că nu Statul pe Loc şi apărarea locului de baştină valorează, ci vagabondajul sunt legea aleasă a lumii.
Eu, în cele ce am citit din pietrele mele găsesc astăzi: că părinţii noştri sanctificau legile balagine şi toate doctrinele. Vă-ntreb cu lacrimi în ochi pentru ce nu învăţaţi ce-a fost odată, rămînînd acasă sub stelele topoilor voştri consacraţi fiecare cu cîte un nume de lege şi legiuitor, de strămoş cu merite faţă de obştea sa? Astăzi încă, batjocorind opţiunea mea, daţi cu propriile mele pietre încercînd o şi mai ticăloasă lapidare. Cu ani în urmă, un neprieten care trăsese pe faţa lui galeea păcălelii publice arăta în ziarul lui „Săptămîna” o serie de cartofi dîndu-i drept pietrele mele. Mi-au pîngărit munca şi viaţa şi mi-au batjocorit opera – prin care speram să mă salvez explicîndu-vă preţul de neconceput al acestor statuete de betoane arhaice! Nu va fi pace în sufletul şi-n toată fiinţa mea fizică şi morală cît acela va mai trage o gură de aer din aerul anilor mei şi cît aceia ai lui care au adunat torent de insulte şi bătaie de joc pe seama convingerilor mele legate de pietrele despre care vă vorbesc, vor vieţui. însă, cu ani în urmă, apărea la Kiev o carte ce antologa şi explica provenienţa unor semne culese, în marea lor majoritate, de pe pietre ca ale mele. Sistemul scrierilor sarmatice din zona din jurul Mării Negre n-a fost descifrat nici la Kiev, nici într-altă parte. Eu am alcătuit cartea „Vexilele Bazileilor” despre care v-am vorbit la început, citind semnele din munca ucrainianului Draciuk, dar voi mă urîţi. V-am luat blînd şi n-aţi priceput pentru că sunteţi sortiţi risipirii; urii voastre şi maşinaţiunilor voastre politice voi răspunde cum ştiu eu.

          VI. SUB LEGEA TOPOILOR TERAPIOI


     12. Să batjocoreşti în obşte o viaţă de om numai pentru că respinge un roman cu fresce şi fotografii de-un academician Daicoviciu, iată o intoleranţă medievală în plin secol XX. La urma urmelor, ce sunt aceste pietre? Am să vă arăt la vreme: nu mai înainte de-a vă mai spune de unde vi se trage complexul de inferioritate istorică şi boliţi de drama discontinuităţii, ignorînd că v-aţi părăsit zeii; nu vă mai lăudaţi cu creştinarea: a fost din sila de sabie şi impozite. în preajma anilor 1300 v-aţi dezis de Dumnezeul vostru primind în schimb recunoaşterea politică în istorie consemnată la capitolul întemeierea Ţările Romîne, cu Basarab şi Bogdan, primind ajutor oştile Bizanţului contra regatului maghiar şi învoială de la Roma papistaşă de-a vi se da lăsarea într-ale altora, ca într-ale noastre în cele denaturate. Simt cît de mult mă urîţi atunci cînd înţelegeţi cît adevăr este în ceea ce spun.
          În momentul în care scriu acestea îmi vine gîndul rece al adevărului: sunt un mare naiv, fiii voştri cei răsfăţaţi şi-n fruntea meselor aduşi mă vor ucide de invidie; pizma lor animalică a întocmit liste cu tot felul de păcate pe seama mea. Oricît se va schimonosi orînduirea voastră, ura lor mă va petrece. De pe înălţimea dîmburilor părinţilor mei pot să le spun implorînd mînia Dumnezeului meu: mă consider om împlinit, am vrut să vă arăt că mă pot realiza şi fără bursele voastre americane; în aceste vremuri de cenuşi în creştet am refuzat lepădarea laşă şi oportunistă de propriile idei, chiar dacă acestea au fost compromise în ticăloasa conlucrare dintre fiii oligarhiei purpurii cu progeniturile protipendadei albe. Convingerile mele mi-au insuflat modul meu de viaţă care îmi dă dreptul de-a le răspunde impostorilor de la controlul calităţii omului în socialism ca şi în neocapitalismul de azi: m-aţi întrebat mereu ce caut aici, şi vă răspund încă o dată: dar este dreptul meu să vă iau la întrebări: ai cui sunteţi, ce căutaţi voi în vremuri şi-n locuri încredinţate mie? Cu toate prilejurile m-aţi dat la o parte împingîndu-mă peste hotare şi vă răspund: nu mă voi lăsa alungat! Dar pietrele mele, cărţile şi toată munca mea le voi pune în mîna celor ce ştiu să respecte lucrarea celor hărăziţi lucrării. Porunceşte mie inscripţia: „S-a scos aici Ciştiul anilor ţării cu zeii anilor lor şi ai ţărilor celorlalte, sărindu-se peste Indus; Căci, de la Indus cu jind s-a zărit Vişnu Ans Sîva şi nu s-a dus Cel Dîrz; Dînsul s-a născut şi s-a arănit (crescut cu greu) şi s-a urnit de la Văscior Cîrna; Pînă la Vincea scandînd Zeului, adică lui Dak; Dar pe care să-l dăruiţi neamului Bisericii Dumnezeului Tao şi Dumnezeului Oii-Pasăre – Oaia înaripată a Celui Născut în Anzi: Judele Mireselor veni-va!” Opresc aici inscripţia şi pentru că simt ura voastră năpraznică pentru cele ce mi s-au încredinţat şi pentru că tot nu veţi pricepe ceea ce nu vi s-a dat să pricepeţi. Foiască viermii serviciilor voastre de spionaje şi contraspionaje ! Umilinţele istoriei voastre le-am lăsat în urmă: nici peste umăr nu le mai privesc.
Eu sunt sub Legea Topoilor Terapioi! Zic numele locului şi mă purific.

„Totuşi Iubirea”, Nr. 32/ august 1991

Associated Topics

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.38 Seconds