Who's Online
Exista in mod curent, 45 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Geopolitica: Andrei Vartic. Nu MIZEz pe MIZErie. Cahul 1980
Scris la Thursday, June 04 @ 21:19:03 CEST de catre asymetria |
Nu MIZEz pe MIZErie
Totusi o viata mai satula in acest imperiu al foamei de absolut se
poate asigura. Granitele sunt pentru imparati, nu pentru pasari. Pentru
suflete nu poti hotari hotare. Si nici aceste cuvinte nu au nimic eu
poezia scalzilor. Ba chiar si o mama, care si-a abandonat copilul se
poate pocai. Si va fi iertata si de Domnul si de fiu. Ci pe rauri curg
pete unsuroase, iar pestele nu stie ca benzinele sunt otravitoare. Si
le inghite ca sa respire. Andrei Vartic
Nu MIZEz pe MIZErie
de Andrei VARTIC, Mai 1980, Cahul
Nu mizez pe mizerie, dar ce are ziua de 17 mai 1980 cu poezia
scalzilor ? Nu pot sa stiu, ca e ora 11.27 si ma aflu trimis dupa ceapa
verde la piata din Cahul.
Nu MIZEz pe MIZErie, dar doua butoaie cu scrumbie putreda si un
ramion cu cartofi n-au putere sa plaseze acest pamint moldovenesc,
a-rat in lung si-n lat, in arealul civilizatiei moderne. Bodiul si
urmasii lui si-au atins scopul. Dintr-un popor mioritic am retrogradat
in unul de robi. Azi e joi si-n zori a plouat. inconjor baltoacele ca
pe niste piraie de singe. Trei babute vind ridichi.
Nu mizez pe mizerie, dar mai multe femei stau in rind la o dugheana
pt; care scrie „Bitovaia himia” (chi-mi ale). Azi, poate, se va aduce
praf d’1 spalat. Ghilitul pinzelor a fost ingropat adine In istorie.
Memoria so-tioi mele nu-1 cunoaste. Sintem in turneu (cu teatrul) la
Cahul si, iata, imi vine sa urlu ca Rimbaud fiindca . nu exista in
toata piata o coada de ceapa verde. Cind voi fl facut turul pietei ma
va striga din ghereta pe care scrie „MIASO — CARNE” un evreu gras,
imbracat in halat alb, slinos. Are pe tejghea citeva bucati de slanina.
- Domniile, nu ma trece cu vederea.
- Eu nu impart mana, cetatene.
- De cand jidanii au ajuns cetateni?
- De cand li s-a imputinat rosul din barba.
- Barba mea nu-i rosie.
- Dar vinzi slanina cu trei ruble kilogramul.
- Ce sa fac domnule. Statul pune pretul, nu Moisa. Voi, tinerii,
n-aveti de unde sti si ce facea aici, in piata asta, acum vreo 35 de
ani. Da Moisa stie.
- Si se scarpina in barba ?
- Da’-ce-mi ramine sa fac?
- Deschide o pravalie.
- O, daca Moisa ar avea pravalie, el n-ar vinde cicatul ista.
- Hai s-o lasam mai moale, ca ne bagam, jidanule, in politica.
- Burta nu stie arta politicii. Ea tipa : „DA” !
Linga „Bitovaia himia” o masina acoperita a carat in centrul raional
mizeria unui magazin satesc. Vreo sase oameni se inghesuie. Alaturi, in
alta masina, o vinzatoare inalta, subtire si foarte vopsita, propune
agramat si arogant marfurile unei unitati locale de confectii. Merg mai
departe.
Intr-un colt de piata intru intr-un magazin „Marfuri sportive” amenajat intr-un sarai mic, puturos.
- De ce am adus marfurile astea aici ? — il surprind pe vinzatorul
smecher, sur la cap, atacind doua tarancute. — Ca sa vand, ca sa vind,
dragutelor.
- Of, spuse una, de-as ajunge pina la pensie.
- Da cati ani ai?
- 52 — spune, si e batrana de tot, girbovita. — Cat face cofta (haina) ceia?
- Da’ mosneag ai?
- 40 — spune vinzatorul.
- Doamne, ce boala i-asa de scump?
- Nu eu pun pretu’. Statu’.
- Am, pacatele mele, am si mosneag.
- Be?
- Be, cum sa nu beie daca toti beau.
Dar iata si unelte de pescuit de care nu mai are nimeni netoie.
Oamenii vorbesc de unul Jucenco oare a secat toata balta Cahulului. O
fi vreo ruda de a prezidentului Academiei? Un barbat alege cirlige.
- Unde ai sa prinzi tu peste? - il bodoganeste femeia.
- Gasesc eu - raspunde acesta enervat. - Daca am spus, gata.
- Cu banii estea cumparai sase piini.
Inchid ochii. Nu vreau sa vad cum arata acesti oameni. In fata imi
sta bunelul, Ion Vartic, inalt, imbracat in palton negru, cu palarie
neagra si baston. Asa se imbraca duminica. Ma lua de mana si ne duceam
la biserica. Statea drept in fata lui Dumnezeu cat tinea slujba. Nafura
nu lua in gura si nici cu vorbe nu-si spurca gura pana nu iesea popa
din biserica. De la el am deprins marea arta a grecilor. Bunelul era
agricultor si avea maini crapate de munca. Duminica, insa, asistam la o
metamorfoza extraordinara : ele deveneau miini de filozof. Si Universul
exista fiindca Ion Vartic al lui Vasile al lui Ion Vartic, venit la
Danceni (fostul judet Leuseni) de pe langa Piatra-Neamt, sta drept in
fata altarului.
Alaturi de „Marfuri sportive”, ascunsa parca de ochii lumii, este o
dugheana darapanata cu totul. Pe firma scrie „Vino”. Intru. Captusita
cu oameni. De toate virstete. Barbati si femei. Scriu ce vad si aud in
prima clipa.
- Piva (bere) este ?
- Nu-i - raspunde un flacau. Nici in Siberia nu-i, nici la Cahul.
Vinzatorul e undeva in fund, la tejghea. Nu-l vad. Femeia care a
intrebat de „piva” isi muta plasele-desagi de pe un umar pe altul.
- Nu-i si nici n-are sa fie - rade flacaul. - Aseara, langa restoran, au impuscat un om. Poc! si gata.
- Doamne fereste.
- Piva-i buna, da’ ridichea-i inca si mai buna - ride flacaul si
cuprinde taranca micuta, slaba, de linga el. Are vreo 35 de ani. E
beata. Tine in miini un buchet de ridichi ca un buchet de flori. Si un
zimbet bleg: ia-ma, sunt a ta. Simplu, fara discursuri amoroase, fara
probleme de morala. Ia-ma acum, acum ai nevoie de mine, acum am nevoie
de tine.
- Ridichile-s bune - continua flacaul - dar sunt goale pe dinauntru.
Are o mutra de caine calicit, iar fata e inverzita de vanatai.
- Dar cand n-ai ce zacusi (ce manca) - mai zice - inchizi ochii si mananci ce ai.
Rad amandoi prosteste. Strigate, sfada, soapte, afaceri neintelese.
Mister ca in filmele lui Hitchcock. Pe care nu le-am vazut. Si un gand:
in cea mai civilizata societate codul genetic al omului este acelasi ca
si al acestui baiat. Poate vinul, poate patima vinului e inlocuita cu
altceva. Cu ce ? Cu patima Puterii ? Puterea. Despotismul. Stalin.
Bunelul deportat la Magadan. Mort, cum se zice, in exercitiul
functiunii. impins apoi cu buldozerul in Marea Ohotc Si papat de
rechini. Cui ii vine a rade ? Orice om ucis pe nedreptate e un sfant.
Cati sfinti o fi avut Moldova intre 1940 si 1953? Puterea… Cum e oare
cand esti un popor de 200 milioane ? Cum e oare cand un mic popor
neaparat de nimeni e inghitit de rechinul rusesc ? Cum e oare, mama
Romanie, cand mezina ta, plapanda Basarabie, ai dat-o de buna voie sa
ti-o siluiasca monstrul comunist ? Cum sa te iubesc dupa asta, mama
Romanie ? Cum sa te iubesc cand stiu ca Finlanda cu doua milioane de
oameni n-a cedat un centimetru in fata lui Stalin ?
O priveliste din spatele dughenelor. Piata pustie. O caruta trasa de
un cal alb. Un mosnegel in caruta… Mai in fund un magazin „Semena”
(Seminte) in care nu intra nimeni, masina cu cartofi, trei mese pe care
scrie „Tveti” (Flori). Doua babute vind acolo rasada ofilita. Ies pe
poarta urmarit de evreu si randul de nimic, indiferenta, ignoranta si
viata consumata in zadar ma sugruma. La cativa kilometri, peste Prut, e
Patria care m-a dat de buna voie in bordelul-gulag al lui Stalin. Aici,
la Cahul, e Asia, e Siberia, si misuna o marfa care poate fi folosita
la orice, e marfa care s-a ratat in marele metropole, dar oare nu poate
rezista nici in comunitatea arhaica, cinstita, sateasca. Aici misuna
ciuma sociala cu fata de hitlerism sau stalinism (cine le poate
deosebi?). Aici vezi moartea pe strada imbracata in haina ei de
sarbatoare, trupuri vii navetand in cautarea unui end, oricare n-ar fi.
Groaza nu exista in districtul acesta al comportamentului uman. Sau,
daca exista, e altfel decat groaza care ma cuprinde pe mine. Ci oamenii
traiesc si aici. Muncesc, mananca, citesc carti, se iubesc, fac copii,
mor asa cum moare tot ce e viu pe pamant.
Traiesc, dar cui se supun? Autoritatilor ? Poate. Mi se pare insa ca
tiranul cel mai infricosator sta ascuns in ei insisi. Fiecare cara cu
sine un monarh cretin si orb, ca si Pozzo, caruia i se supune fara
cartire. Merg spre hotel (camere cu trei paturi, toaleta e la etajul
doi, apa calda nici n-a fost proiectata, baie sau dus — nici pomina).
Incerc sa ma lamuresc. Da, da l-am citit pe Noica, dar poate aici nu
trebuie sa ma lamuresc? Ce rost are lamurirea? Ce rost au randurile
astea scrise de mine ? Si de ce le scriu? Doar stiu precis ca nu vor
fi publicate. Nici aici, si nici in tara (care nici macar nu se vaita
ca ne-a lasat cu buna stiita in gura Lupului).
Sunt neputincios. Singur. Mi-e strasnic. Or, daca gaseam la piata
niste cozi de ceapa verde… Fetele de la scoala pedagogica (unele-s
dragute de tot). Iti taie respiratia umbletul lor, dar ce le va darui
maica Soarta?) ies bulucuri din cladirea lor veche, nereparata de un
veac si trec strada spre toaleta sovietului raional. Fac coada la acea
toaleta tinindu-se de miini. Asta e un semn ca in oras iara nu-i apa.
Asta e un semn ca fetele acestea, orasul acesta, toate centrele
raionale din Moldova (de peste Prut, domnilor, de peste Prut) nu vad
realitatea cu ochii mei. Cu ochii cui atunci o vad? Si cum o vad?
Copii, masini, canta pasarile, miroase a benzina arsa, seara, in
restaurant, orchestra din trei baieti si o fata canta un cantec
frantuzesc cu „faire l’amour”, alti trei baieti se stramba beti si
salbatici in fata orchestrei si imi trece prin minte ca n-am vrut sa
spun cu aceasta scriere ca Moscova, Parisul sau Chisinaul sunt locuri
mai potrivite pentru fiinta umana. Desigur, Cahulul nu este Praga lui
Camus. Si omul, fara indoiala, are dreptul la o viata frumoasa, curata
si fericita. Care nu trebuie sa depinda de sufocarile mele in acest aer
lipsit de perspectiva butaforica a nemuririi. Tragedia e ca pentru
unii, pentru multi, curat, frumos si fericit, inseamna sa te duci
zilnic in crasma descrisa mai sus; tragedia e ca si curatenia exemplara
a multor „suspusi” e murdara de te ia greata (cica fetele lui Bodiul se
scalda in lapte atunci cand lumea sta la cozi nebune dupa unt);
tragedia e ca omul nu poate suporta singuratatea si vrea teribil sa fie
mereu in preajma altora. Inconjurat de altii te ingradesti de moarte…
Nu pot pune rautate in vorbele mele. Viata e asa cum este. Nimic,
nimeni n-o poate face azi altfel decat cum este, cersetori au existat
intotdeauna, raul, in valoare absoluta, e la fel de mare ca si binele
si de multe ori raul si binele se contopesc. Istoria inca mai poate fi
scrisa, dar cum sa’ traiesti scarba mamei ce a fost despartita de fiu
la 1812? Cum sa traiesti sentimentul aceleiasi mame care si-a dat fiul
de buna voie lui Scaraotchi? la 1940?
Totusi o viata mai satula in acest imperiu al foamei de absolut se
poate asigura. Granitele sunt pentru imparati, nu pentru pasari. Pentru
suflete nu poti hotari hotare. Si nici aceste cuvinte nu au nimic eu
poezia scalzilor. Ba chiar si o mama, care si-a abandonat copilul se
poate pocai. Si va fi iertata si de Domnul si de fiu. Ci pe rauri curg
pete unsuroase, iar pestele nu stie ca benzinele sunt otravitoare. Si
le inghite ca sa respire.
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|