Who's Online
Exista in mod curent, 84 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Restituiri: Gheorghe LATES. In sfarsit, Caragiale si-a gasit traducatorul
Scris la Sunday, February 07 @ 11:37:15 CET de catre asymetria |
Potențialul
de universalizare al unui scriitor este dependent de mai mulți
factori, toți cu efect direct asupra traductibilității sale într-o
limbă afină sau în limbi cât mai diferite. în cazul concret al
lui Caragiale, traductibilitatea sa remarcabilă vine, în primul
rând, pe filieră genetică. S-a născut într-o familie de greci,
veniți în Principate încă din vremurile fanariote. Chiar numele
său de familie este derivat din cel al domnitorului Caragea, pe care
străbunicul său l-a însoțit. Trăind însă, într-un mediu
preponderent românesc, și-a făcut instrucția elementară în
limba locului, bilingvismul primar constituindu-se într-o matrice
comunicațională aptă să primească ulterior și alte limbi, din
familii diferite.
în
sfârșit, Caragiale și-a găsit traducătorul
în
literatura română, sintagma de „mare clasic” se aplică unor
scriitori născuți și consacrați ca valori încă din secolul al
XIX-lea, cariera unora continuând și în cel următor. într-o
ordine valorică, puțin diferită de la un exeget la altul, numele
lor ar fi: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă
și Ioan Slavici. Criteriile de evaluare, într-o astfel de ierarhie,
sunt cele estetice, nuanțate prin preferințe de ordin subiectiv sau
ideologic; așa se face că, în diferite istorii sau sinteze
literare, Creangă și Caragiale își dispută locul al doilea, cel
dintâi fiind deținut de drept de Mihai Eminescu. Indiferent de
fluctuațiile ideologicului, Caragiale și-a găsit un loc
semnificativ în acest canon literar sui
generis,
intrând astfel în conștiința publică drept un satiric necruțător
al moravurilor din orice timp și din orice loc. Intuiția valorii
absolute a acestuia i se datorează unui critic contemporan cu
autorul (Titu Maiorescu), cel care l-a consacrat definitiv ca o
certitudine a literaturii române, un câștig evident pentru
gruparea al cărei mentor era (Junimea). Semnificativ este amănuntul
că acest critic de direcție literară i-a dedicat lui Caragiale și
lui Eminescu, evident, câte un studiu de referință, de neevitat în
orice abordare critică, în schimb, pe ceilalți doi clasici
(Creangă și Slavici) i-a expediat sub o formulă îndoielnică –
„scriitori poporani”, adică ieșiți din popor și scriind
pentru popor. Pentru Caragiale, argumentele criticului erau de ordin
general, ceea ce înseamnă că i-a intuit valoarea de universalizare
încă de la primele texte dramatice - continuări firești ale unei
tradiții europene ce începe cu teatrul grec și trece, inevitabil,
prin clasicismul francez. De aici și valoarea implicită de
traductibilitate în orice limbă.
Potențialul
de universalizare al unui scriitor este dependent de mai mulți
factori, toți cu efect direct asupra traductibilității sale într-o
limbă afină sau în limbi cât mai diferite. în cazul concret al
lui Caragiale, traductibilitatea sa remarcabilă vine, în primul
rând, pe filieră genetică. S-a născut într-o familie de greci,
veniți în Principate încă din vremurile fanariote. Chiar numele
său de familie este derivat din cel al domnitorului Caragea, pe care
străbunicul său l-a însoțit. Trăind însă, într-un mediu
preponderent românesc, și-a făcut instrucția elementară în
limba locului, bilingvismul primar constituindu-se într-o matrice
comunicațională aptă să primească ulterior și alte limbi, din
familii diferite. Mediul actoricesc al familiei (unchiul său, Iorgu,
fost actor și organizator al unei trupe teatrale cu renume în
epocă) i-a facilitat accesul la limba și literatura franceză,
întrucât în repertoriul dramatic al epocii, scriitorii francezi
erau preferați, mai mult chiar, unele spectacole se jucau în limba
franceză. Așa se explică amănuntul că dramaturgul – efigie a
literaturii române va deveni un redutabil traducător din franceză.
Ch. Perrault, E. Scribe, Al. Parodi, P. Déroulède, chiar Ch.
Baudelaire, prin care are acces la textele lui E.A. Poe, sunt nume pe
care Caragiale le frecventează cu asiduitate. Spre sfârșitul
vieții, în timpul autoexilului berlinez (1904-1912), deși trăiește
oarecum izolat într-un mediu preponderent românesc, se adaptează
destul de ușor la noul mediu cultural, învață inclusiv limba
locului, atât cât îi era necesar pentru o comunicare uzuală.
Toate acestea sunt elementele care îi conferă scriitorului român
un potențial de universalizare dintre cele mai evidente.
Cetățean
al Turnului Babel, Caragiale s-a folosit preponderent de limba
franceză pentru a accesa valorile acestei culturi și, prin
intermediul ei, ale celei universale. Un astfel de model catalizator
a lăsat urme semnificative în textura fină a creației sale,
tiparul cultural francez fiind cel ce a permis și permite echivalări
de imagistică, ideație și atmosferă fără pierderi prea mari.
Mai mult chiar, un astfel de model ilustru poate fi pretext pentru un
text secund care nu pierde, prin traducere, nimic din tonul și
savoarea originalului. Gândirea dramaturgului și prozatorului român
este una de tip multicultural, ceea ce presupune un alt mod de
modelare
și
contextualizare a cuvântului. în plus, se cuvine reținută aici:
francofilia autorului, vorbitor, cititor și traducător al limbii și
operelor literare franceze, este evidentă, încât potențialul de
traductibilitate în această limbă este maxim.
Cei
care au intuit afinitatea
lui Caragiale cu cultura franceză (încă din timpul vieții
acestuia: 1854-1912) au fost, în primă instanță, câtiva alogeni,
vorbitori ai limbii lor, ai românei în care comunicau cu
majoritarii, și ai francezei în care mulți s-au instruit.
Similaritățile de statut lingvistic nu sunt de ignorat niciodată,
echivalările și adaptările la „orizontul de așteptare ” al
cititorilor din diferite epoci fiind mai accesibile acestora decât
celor care fac dintr-o limbă străină un posibil corespondent
semantic. în sensul celor mai sus, semnalăm câteva dintre numele
traducătorilor și textele traduse din timpul vieții autorului și
până azi. Astfel, în 1891, B. Souffrir, „cunoscut talmudist și
profesor din Craiova” traduce, deloc întâmplător, O
făclie de Paște. Patru
ani mai târziu (1895), în presa românească a vremii circulă o
știre despre o posibilă montare a dramei Năpasta
(traducător
Oswald Neuchotz) pe scena Teatrului Mondaine din Paris. Proiectul a
eșuat, dar același traducător reia demersurile și obține
montarea spectacolului cu Fausses
accusations pe
scena Teatrului Oeuvre (Paris), intrat de fapt în repertoriul curent
abia în anul următor. Spre sfârșitul anului 1897, apare întâiul
volum conținând textul dramei Năpasta
în
franceză la Institutul de editură Ralian și Ignat Samitca din
Craiova, în „legătură de lux”. Din aceeași serie a
alogenilor,
mai
trebuie reținut numele lui Adolphe Clarnet, căruia îi apare la
Editions Du Feu, în 1912, Le
Cierge de Pâques. Sub
titlul schimbat (Un Cierge Pascal) traducerea fusese inclusă în
culegerea Les
mille nouvelles,
apărută la Paris în 1909. Ar mai fi de reținut numele lui Edmond
Bernard, traducătorul dramaturgiei lui Caragiale din 1943 (Théâtre)
și cel al lui Eugène Ionesco, coautor al traducerii realizate cu
Monica Lovinescu.
O
altă categorie de traducători o reprezintă bilingvii, buni
locutori ai românei si francezei, pe care le utilizau în mod
curent, lor datorându-li-se mai multe versiuni editate, unele
reeditate. întâiul nume este cel al
doamnei
Hortense Pasquier, căsătorită cu ziaristul francez Léon Pasquier,
autoarea unei versiuni franceze a dramei Năpasta
(Fatale Injustice)
și a nuvelelor O
făclie de Paște
și Păcat.
O inventariere a tuturor traducătorilor români sau francezi din
secolul al XX-lea ar fi inutilă, în intenția noastră fiind un
eveniment editorial recent (volumul Contes
et nouvelles,
apărut la Edition Aparis – Edifree din Paris, la finele anului
2009), în echivalarea cunoscutului traducător Constantin FROSIN, un
bilingv care gândește preponderent în limba franceză și trăiește
francofonia ca pe o stare de spirit. Cele aproape 140 de volume
traduse din română în franceză, câteva și invers, revista Le
Courrier International de la Francophilie,
al cărei director și editor unic este, precum și implicarea sa in
mișcarea francofonă mondială, îl recomandă drept cel mai
performant traducător de până acum al textelor lui Caragiale în
franceză.
Reunirea
sub copertele unui volum elegant a celor 11 texte de povestiri și
nuvele, publicate anterior în reviste de prestigiu din Franța și
România, aduce în atenție mai mult decât un autor cu potențial
maxim de traductibilitate. Avem în vedere mai ales rigoarea
traductologică pe care autorul recentei versiuni a avut-o în
vedere, cu atât mai mult cu cât disponibilitatea pentru lectură a
contemporanilor săi este în vădită scădere. Traducerea la
distanță de un secol și mai bine, pune probleme de adaptare a
limbii textului originar la uzul francezei contemporane, potențialul
cititor francez nefiind interesat de aspectul istoric al limbii
autorului, ci mai degrabă de modul în care textul secund îl face
să rezoneze la ideea epică. Această obnubilare a sensurilor cu
patimă istorică este o formă de comoditate
a
lectorului contemporan, pe care însă traducătorul nu poate să o
ignore. Rezultatul acestui demers interpretativ (echivalare,
sincronizare, adaptare) este însă pe măsura performanței maxime
pe care doar un traducător bilingv cu experiență de decenii și cu
simț creator acut și-o poate permite. Tocmai de aceea subscriem
ideii enunțate înca din titlu, că autorul Scrisorii
pierdute și-a
găsit, în sfârșit, traducătorul, care i-a înțeles deopotrivă
pe Caragiale, dar și pe cititorul francez contemporan.
Gheorghe LATES
Univ. Danubius,
Galati
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|