|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 57 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Istorie recenta: Ioan Rosca. Scrisori deschise, catre juristi implicati in reabilitarea justitiei Scris la Friday, September 24 @ 15:32:53 CEST de catre asymetria |
Un mănunchi de scrisori deschise, către
juriști implicați
in reabilitarea justiției
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 Notă: Am înmănunchiat acest buchet, împletind fire autonome, dar multiplu corelate, pentru a completa fresca degradării justiției; e o explicație cu structură specială, care reface povestea căutării ce m-a condus la capătul nopții mele justițiare. Cititorul poate urmări analitic oricare din cele zece ipostaze ale juristului postdecembrist, sau încerca să suprindă sintetic forma labirinticului ansamblu. Am ales scrisoarea, pentru că îmbină posibilitățile memorialisticii cu ale eseului liber - permițînd punerea unor întrebări directe, provocare care ar putea duce la confirmări sau infirmări, dacă mi se va răspunde. Am ales forma publică, asumîndu-mi și păcatul unor indiscreții rezonabile, pentru că simt nevoia unei lămuriri deschise, a unui bilanț al acestor două decenii de zbucium justițiar. Situațiile pe care le invoc aici sînt cele mai semnificative (pentru subiectul cercetării mele) pe care le-am întîlnit. Persoanele interpelate sau amintite nu acoperă tipologia practicării dreptului, fiind mai active decît marea majoritate a juriștilor, care-și cîștigă pîinea cuminți și pragmatici, cu desăvîrșire șterși, pasivi față de problema reabilitării justiției. Am considerat expresivă atitudinea unui judecător - ca Mihai Ciubotaru - care a avut în față dosarele revoluției, sau a unui procuror - ca Dan Voinea - care a pregătit probatoriul. Sau pozițiile unui teoretician al dreptului - ca Valeriu Ciucă, a unui avocat legislator - ca Vasile Lupu, a unui jurist implicat în administrarea Tranziției - ca Ioan Onisei, a unui judecător reformist - ca Adrian Neacșu, a unui justițiar - de talia lui Valerian Stan, sau a unui petent expert - ca Lucian Orășel. Completînd spectrul cu recția unor avocați combativi - ca Aurel Maricari și Antonie Popescu. Mesajele pe care le-am adresat fiecăruia nu creionează portrete, ci precizează atitudini și investighează probleme de principiu. Textul, și așa destul de stufos, se poate dezvolta prin eventualele răspunsuri. 1. Domnule judecător Mihai Ciubotaru, Discuțiile noastre înainte de 1989 au fost un exercițiu reciproc de ambiguitate, un joc chinuit de tatonare, purtat în jurul unei intuibile incompatibilități. Eram amîndoi două figuri bizare în urbea Piatra Neamț, care nu și-ar fi vorbit, dacă tatăl meu nu ar fi vrut să cunosc un alt dorohoian. Eu purtam trena unui non-conformism provocator, dvs. pe a aceea a unui pro-legalism prea strident, ca să nu fie supect. Amîndoi ascundeam patimi intelectuale pe care cei din jur nu le vedeau probabil cu ochi buni. în cele cîteva întîlniri dinainte de 1989 (din care ultima, în care v-am prezentat prietenilor mei, a fost mai îndrăzneață), mi-am dat seama că sînteți, nu numai un judecător convingător (trimis prin școli pentru a înspăimînta potențialii delicvenți minori), ci și un redutabil investigator al condiției umane juridice. Am remarcat preocupările dvs. pentru subiecte "exotice" - ca legitimitatea tribunalului de la Nurenberg, combinate cu profunde incursiuni culturale și cu un acut cinism (scepticism?) privind libertatea omului integrat în sistemul socio-politic. Susțineați că rezistența omului la domesticire e inutilă, dar speram că o credeți măcar nobilă. După 1989, am fost plăcut surprins de atitudinea/evoluția dvs. Mi-am spus că, în spatele durității cu care justificați victoria eternă a forței, ați ascuns o sete de emancipare discretă, ce nu voia să spere prea mult. Deși participaseți și dvs., ca judecător, la confiscarea degenerantă a dreptului, de către statul totalitar comunist, ați făcut o figură aparte între confrați. Nu mulți judecători și-au asumat riscurile dvs, denunțînd (în presă, la BBC, etc.) abuzurile juridice ale "noii puteri", protestînd față de reprimarea mișcărilor de eliberare, printre care s-au aflat și încercările noastre de la Piatra Neamț. De aceea v-am invitat, în martie 1990, în asociația civică "Dialog Piatra Neamț", pe care tocmai o înființasem. Ați acceptat înscrierea, deși după aceea nu ați participat la discuțiile sau acțiunile noastre. Mi-am spus că e mai bine așa, înțelegînd postura în care vă aflați. După 1992, exilîndu-mă, am pierdut contactul, observînd însă din presă că mergeți pe drumul reabilitării active a justiției. Fapt pentru care, ați fost singurul judecător din Neamț căruia Ion Iliescu nu i-a validat inamovibilitatea, deși profesionalismul și ținuta dvs. erau greu de contestat (a se vedea cazul Dolban). Nu m-am mirat deci că sînteți agreat de CDR, după 1996, și că vi s-a propus transferul la Tribunalul Suprem, pentru a sprijini juridic "schimbarea". M-am amuzat doar imaginîndu-mi surpriza pe care o vor avea aceia care cred că își aduc, din Piatra Neamț, un om de paie. Sîntem probabil amîndoi de acord că, dacă ar fi știut cu cine au de-a face, nu v-ar fi dat pe mînă dosarul Timișoara, în care s-a dorit să faceți doar atîta dreptate cît permitea Sistemul. Nu au știut că sînteți atît de special încît veți rezista presiunilor, baricadîndu-vă în tribunal ca într-un buncăr, și că veți da rapid acea sentință care l-a stupefiat pe Stănculescu și înghețat pe Chițac, ce așteptau senin achitarea. Ați produs atunci o breșă, pe care încă nu au reușit să o astupe. De aceea, cînd am auzit, la Montreal, ce lecție de drept ați dat elitelor bucureștene și ce satisfacție ați prilejuit victimelor Timișoarei, am țopăit de bucurie. V-am comunicat admirația și recunoștința mea, atunci cînd ne-am reîntîlnit. Am aflat atunci de la dvs. de celălalt dosar greu, pe care l-ați rezolvat prin condamnarea lui Miron Cozma și a lui Silviu Popescu, pentru acțiunea din septembrie 1991. în numeroase texte ( ca http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2009&month=6.htm ), am explicat de ce mineriada din 1991, a avut sens contrar cu cele din 1990, care sprijiniseră Contrarevoluția. De data aceasta, minerii au încercat să-și repare greșelile, să facă dreptate, să continue revoluția, dîndu-și seama că au fost păcăliți de FSN pentru a lichida opoziția, înainte de a se distruge economia, întru îmbogățirea securicomuniștilor. Deplîng deci decizia dvs., atît de convenabilă uzurpatorului Petre Roman și în general, legitimării aparențelor de legalitate. Dar contradicția cu cealaltă decizie este doar aparentă. M-ați făcut să înțeleg că ați acționat în ambele dosare în același spirit, de apărare necruțătoare a Legii… și nu din simpatie pentru lupta anticomunistă. Mi-am dat seamă cît de solid sînteți ancorat prin ideea de supunere, cu cîtă hotărîre ați închide pe cei ca mine, care au tendințe "anarhice". Fusese vorba de o neînțelegere. Noi doi nu puteam fi în aceeași tabară. Ne putem doar respecta, cît timp viața nu ne contrapune. Am revenit de la Montreal, în martie 2005, pentru a sprijini inculparea celor vinovați de feseniade. Ne-am întîlnit la București, la Tribunalul Suprem, nu cu mult înaintea pronunțării deciziei în dosarul Cluj. Ascultîndu-mi pledoaria pentru cauza plătită scump de Călin Nemeș și pentru reabilitarea justiției compromise în Tranziția Criminală, m-ați sfătuit, fără menajamente, să nu mă mai irosesc pe acest front. Au trecut cinci ani de cînd mă zbat în mocirla "justiției" și sînt silit să vă dau parțial dreptate. Sistemul nu cedează anticorpilor. Tocmai de aceea însă, nu ar trebui lăsat să-și ascundă natura patogenă. Spre mirarea mea, dvs., care erați atît de sceptic privind șansele penalizării crimelor comuniste, ați dat apoi pedeapsa cuvenită și călăilor de la Cluj. Asta deși îmi spuseseți că dosarele ajunse la dvs, alcătuite de generalul Voinea (ca și în cazurile Timișoara și Tîrgoviște) erau slăbite de neglijențe, rămînînd singurele lucrări ale unui procuror post-decembrist care au permis condamnări în astfel de cazuri. Această apreciere, adăugată la faptul că nu exista o alternativă, m-a făcut să sprijin cîțiva ani anchetele conduse de generalul Voinea la procuratura militară, în ciuda a tot ce se spunea despre el și a deficiențelor pe care le-am constatat și eu. Nu-mi rămînea decît să susțin ridicarea calității cercetării - în postură de justițiar voluntar și cercetător civic. Dacă ați urmări relatarea activității mele în dosarele P75/1997 ("feseniada cu mineriade") și P35/2006 ("tăinuirea genocidului") (http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm) sau ați citi rechizitoriul pe care l-am propus ca sinteză pe 21 decembrie 2007 (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm ) ați vedea cu ce preț am ajuns să vă dau dreptate, în privința rezistenței juridice a sistemului criminal (concluzie expusă în "Rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale"- http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm ). în schimb, deși am citit multă literatură juridică, văd altfel decît dvs. legitimitatea strîmbătății legale și a evadării din ghearele ei, așa cum puteți observa din eseul "Reabilitarea legalitații: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurpării justiției" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm ) Nu am reușit să vă atrag spre viziunea mea privind judecarea crimelor comunismului și Tranziției, sau să vă conving de șubrezenia temeiurilor pe care se bazează prezumțiile dreptului injust - în cursul dialogurilor noastre. Ați părut chiar a nu mă lua în serios, dar e probabil vorba de o tehnică de eschivare, căci cred că ați simțit cu cine aveți de a face. Ne-am jucat amîndoi de-a adversarii-parteneri, un fel de hărțuială gravă, îndulcită cu amabilități. V-ați derobat, ca penalist fără interes pentru răspunderea civilă delictuală, cînd v-am rugat să comentați analiza mea privind abuzurile funciare comise după 1990. M-am ales doar cu o tulburătoare dizertație despre modul în care tratează judecătorul român împricinații: citind maxim prima pagină din dosare (și numai dacă e scrisă aerisit), neascultînd pledoariile avocaților ordinari, luînd decizii în funcție de chef și de simpatia stîrnită de parte, avînd impresia că sînt stăpînii destinelor clienților justiției, și nu servitorii lor. M-ați refuzat elegant și cînd v-am rugat să mă ajutați cu sfaturi privind optimizarea organizării legislației și rechizitoriului pentru condamnarea crimelor comunismului, Contrarevoluției și Tranziției Criminale. V-ați mărginit la a-mi explica necesitatea unei voințe politice, fără de care nu se va mișca nimic; judecătorii avînd deja legile necesare, dar nu și curajul de a le interpreta într-un fel nedorit de putere. După ce ați adus argumente redutabile în sprijinul tezei că nu se poate evita impunitatea care protejează delictul de deasupra legii, ați comis totuși gesturi justițiare. Odată ieșit la pensie, v-ați oferit serviciile IICC, fiind refuzat de Marius Oprea, care nu voia în jurul său decît tineri istorici… (Cu rezultatele de rigoare). Mă îndemnați pe mine să o las baltă… ca să vă exprimați apoi admirația pentru cei care se fac că nu renunță, simpatia pentru acele "personalități" monointelectuale, care au monopolizat justițiarismul civic, deturnîndu-l spre discursuri sterile, găunoase, ipocrite. După atîția ani, nu știu deci cine sînteți și ce gîndiți de fapt. Pentru a depăși veșnica dvs. fugă de clarificări, am ales calea scrisorii deschise. Poate că așa veți tranșa. Scena care m-a determinat să renuț la discreție este întîlnirea noastră din primăvara trecută, cu domnii Grigore Caraza și Constantin Țuțuianu. Lansasem prin asociația CIVES (http://www.procesulcomunismului.com/CIVES/index.htm) proiectul "Solidaritate justițiară". încercam să sprijin demararea unor procese civile, intentate statului (comitent) de victimele abuzurilor (juridice) ale comunismului, reparații care ar fi putut crea obligația cercetarii adevăraților vinovați (prepuși), întru recuperarea pagubelor create prin despăgubire, prin acțiuni în regres. Speram că va intra în aceasta luptă pentru dreptate un rezistent de rară consecvență de talia domnului Grigore Caraza (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/gcaraza/aiud/default.asp.htm) care susținuse înființarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului (http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm) în numele căruia deschisesem la parchetul militar dosarul P35/2006 (http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm). Domnul Caraza fiind însă bolnav, trebuia să-l asigurăm că ne vom ocupa noi de dosar. Dvs. - ca sfetnic cu mare experiență; părintele avocat Țuțuianu - ca retor anticomunist (doctor în religie, istorie și drept) capabil să susțină bătălia în instanță; eu - dispus la documentare, căutări în arhive, colectare de jurisprudență pertinentă (din dosare similare), punînd la bătaie expertiza de cercetator multidisciplinar dedicat acestui tip de cauză. Reacția dvs. și a domnului Țuțuianu l-au determinat pe domnul Caraza să reculeze. în timp ce părintele-avocat invoca variate motive pentru a evita, sau măcar a amîna implicarea, dvs. ați exprimat convingerea că nu există șanse într-un astfel de proces. La limită, ne-ați îndrumat către vreunul dintre "maeștrii" de la București. Afirmînd că, deși ei nu ne pot da atenție decît cîteva minute (pentru că percep tarife exorbitante) - deci nu au timp să compună un dosar solid - trebuie aleși pentru că, pe ceilalți avocați, judecătorii nu îi ascultă. Ați trecut rapid peste propunerea de a combina dedicarea și capacitatea mea analitică cu experiența dvs. și elocința domnului Țuțuianu. Fiind și dvs. bolnav, nu aveați timp nici măcar să adnotați argumentațiile pe care vi le-am fi propus spre critică. Astfel s-a stins, în fașă, celula de solidaritate pietreană, pe care speram să o creez în seara aceea. Și în același timp, speranța că vă veți înrola în tabăra adevărului, odată închisă (cu pensia de rigoare) lunga dvs. carieră în sistem. Nu s-a stins însă dorința mea de a ști care este miezul opticii dvs. (dacă există așa ceva). Cine e vinovat pentru că nu s-au putut pedepsi vinovații? în ce credeți la urmă, domnule Ciubotaru? Treceți peste platitudinile formale, speculațiile fermecătoare și pretinsa condescendență cu care de atîtea ori m-ați ținut la distanță. Vă rog să faceți concluzia carierei dvs. publică, spre folosul celor ce vor veni. Al dvs. Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 2. Domnule jurist Ioan Onisei, Ne-am fi putut cunoaște prima dată pe 22 decembrie 1989 la prînz, cînd eu intram cu puhoiul care asalta părăsita Casa Albă din Piatra Neamț - unde dvs. erați jurist. Sau mai demult, prin cunoștințele noastre comune. Dar a fost să fie altfel. în martie 1990, domnul Cîmpeanu a venit în campanie electorală la Piatra Neamț (ca să ne spună franc, printre altele, că nu-l deranjează îmbogățirea liberală a securiștilor), totul terminîndu-se cu o petrecere la hotelul Ceahlău. Atunci v-am cunoscut, printr-o colegă, care ne-a invitat să continuam petrecerea la ea. M-ați încolțit pînă dimineață, împreună cu Viorel Cozma, membru fondator al asociatiei "Dialog Piatra Neamt" (pe care o fondasem în speranța că va coagula rezistența locală împotriva Contrarevoluției). Nu voiați/puteați să credeți nici unul, poate îndîrjiți și de alcool, că sînt sincer în demersurile mele justițiare. Ce urmăresc eu de fapt - vroiați sa știți - ce se ascunde în spatele "gargarei" cu furtul revoluției, ce halcă vizez/vînez prin retorica pseudo-justițiară. De ce pretind că se poate trăi altruist și nu recunosc că adevărata condiție umană este egoistă și șireată? După 20 de ani, vă pot invita să vă uitați în spatele meu - nu veți găsi nici un postuleț, nici o bursuliță, nici o subvenție, nici un contract, nici un chilipir. Doar o carieră distrusă consecvent, întîi pentru o cauză pierdută, apoi pentru explicarea acestui eșec. Astfel, v-am raspuns la acel interogatoriu. A venit rîndul meu să vă pun niște întrebări. Nu vreau să discut traseul dvs. profesional și politic. Sînt conștient de tributul ce a trebuit plătit de cineva ca să supraviețuiască în experimentul Pitești generalizat al "Tranziției". Important pentru mine e că, navigînd politic în apele PD, ați rămas tot timpul în contact cu miezul făcăturilor juridice. Experiența dvs. în Comisia județeană Neamț de aplicare a legii fondului funciar (L18/1991) v-a făcut să cunoașteti perfect modul în care FSN a jefuit pămîntul țărănesc. Știți cum s-a profitat de intimidarea chiaburilor care au ascuns terenuri la "cooperativizare" (și de faptul că nu se prea făceau acte de moștenire la țară), pentru a li se "reconstitui" doar partea declarată la rol. Știți cum a fost obstaculată arhivistic găsirea dovezilor de proprietate. Fiind implicat într-un proces la legea fondului funciar, pentru care am făcut o masivă cercetare/documentare, încercasem sa mă sfătui cu alți juriști. Avocatul pietrean Martin Abramovici de exemplu, mi-a explicat că toate retrocedările, care în mod normal ar fi trebuit sa fie imprescriptibile, fuseseră blocate prin termene de decădere combinate cu încuierea arhivelor (în numele "protejării informațiilor de interes personal"). Ca rezultat, el cîștigase prin anul 2005 un singur proces de retrocedare… din cîteva zeci. V-am vizitat acum cîțiva ani, la București, pentru a mă consulta cu dvs. privind modul în care se putea incrimina acapararea fesenistă a pămîntului țărănesc. Erați secretar de stat la ministerul culturii, în a nu mai știu care etapă a rotativei. V-am expus problema de care mă ciocnisem: Cum a fost posibil ca statul român să distribuie cui vrea pămînturi și alte bunuri ale CAP-urilor, dacă ele nu i-au aparținut de drept niciodată? V-am reamintit regimul de proprietate comună (în devălmășie sau pe cote părți) pe care l-au avut CAP-urile, statutar. Dupa 1990, aceste "asociații" forțate, adevărate lagăre de muncă, înființate prin teroare, trebuiau deci ori anulate (cu împărțirea de rigoare a capitalului), ori desființate de membri, conform statutului (așa cum a făcut Ștețca la Săpînța, provocînd represaliile statului uzurpat). V-am semnalat că împroprietărirea din 1921 s-a făcut după o expropriere, la care Legea 18….. nu face nici o referire. Că, spre deosebire de IAS, statul nu a devenit proprietar al bunurilor CAP, pînă în 1990. Că trecerea la stat a unei părți din capitalul CAP (sediile de exemplu, numite "clădiri cu destinație socială") și lăsarea altei părți la cheremul Tovarașilor din comisiile de desființare- constituie o naționalizare tacită, imposibil de justificat. Că ultima parte a capitalului CAP, care fusese sifonată de stat prin contracte la prețuri absurde, impuse prin legi, nu a mai ajuns în fondul de pensii a cooperatorilor, așa cum prevedeau legile respective. Că arhiva desființarii jefuitoare a CAP a fost distrusă, printr-o prevedere specială a HCM-ul de aplicare, după 5 ani. Că "reconstituirea" a camuflat o ne-retrocedare, pentru a nu putea fi apărată proprietatea la CEDO. Etc.Etc. Etc. V-am intrebat ce se poate face pentru a repara sau denunța această monumentală fărădelege, operată prin lege, care relevă esența criminală filocomunistă a "traziției". Mi-ați răspuns numai după ce v-ați putut opri dintr-un îndelungat rîs… Se pare că aveați proba întîrzierii mele de creștere, incapacității mele de a mă racorda la o anume realitate: "Ce s-a facut prin Legea 18 este abuziv și inconsistent, asta știe toată lumea - dar cum să mai repari o eroare de asemenea proporții ? Ne-am gîndit și noi mult, dar nu se mai poate face acum nimic". Așa cum ai comis - v-am replicat eu, stînjenit de reacția dvs., poți să și repari. Iar dacă nu o faci, să recunoști public că uzurpatorii statului român s-au pretat la o uriașă înșelăciune, pentru a face țăranii să creadă că primesc cadou pămînt de la FSN, cînd de fapt li se jefuiau resturile de capital. (Loturile aflate în poziții avantajoase fiind distribuite acoliților, în baza prevederii perfide că terenul se restituie nu "neaparat" pe vechea poziție). Și dacă daunele sînt ireparabile, poți să pedepsești vinovații. Cînd v-am solicitat sprijinul pentru dezvăluirea adevarului privind jefuirea CAP, nu m-ați mustrat, m-ați refuzat amabil, rămînînd pe poziția dvs. "realistă" din 1990. Văzînd unde a fost dusă România de valul "realismelor" cinice, îmi revine în minte rîsul dvs. și se naște dorința unei lămuriri publice. Vă amuză patologia creată de paraziții Tranziției, sau a fost vorba de descărcarea nervoasă a unei refulate frustrări ? Nu credeți că reabilitarea onoarei juriștilor români părtași la comunism și Traziție, grav compromisă, impune remușcări explicative despre folosirea "legalității" ca instrument de jefuire a populației? Unde se aflau "juriștii" în timp ce otrava legislativă cangrena societatea? De ce credeți că nu s-a ocupat nimeni de această categorie importantă de răufăcători, complice cu securiștii și activiștii PCR? Un răspuns privat nu ar folosi și altora. Vă invit să demascați public patologia justițiară (relevată exemplar de jaful funciar) - profitînd eventual de actuala dvs. poziție în CNA. Al dvs., Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 3. Domnule profesor Valeriu Ciucă, Nu-mi amintesc cum am ajuns, prin 1996, să dialogăm public despre (re)cunoașterea binelui, pe grupul soc.culture.romanian, dar a fost o întîlnire incitantă (http://www.ioanrosca.com/dialoguri/index.htm). M-a impresionat coerența, finețea și deschiderea judecăților dvs. Am încercat să vă răspund constructiv, bucurîndu-mă că am cu cine dezbate, depășind simplismele, problema condiției umane echitabile (și istoria deteriorarii ei, sub comunism). M-am bucurat cînd v-am regăsit, peste ani, tot prin Internet, predînd drept roman la Iași și participînd la reorganizarea sistemului juridic românesc. Eram sigur că pledoaria dvs. nuanțată pentru plastica sensurilor și valorilor, pentru evitarea dihotomiilor alb-negru, pentru rafinarea binomului bine-rău și găsirea unui echilibru fecund între dreptate și iertare, nu v-au împins pe calea justificării impunității. De aceea v-am abordat năvalnic, rugîndu-vă să mă ajutați în consolidarea teoretică a demersurilor pentru care venisem în România: judecarea crimelor comunismului, contrarevoluției si tranziției. V-am vorbit de repararea acaparării terenurilor țărănești, ca exemplu. Ați reacționat cu solicitudine, explicîndu-mi că nu pic peste experiza și preocupările dvs., sugerîndu-mi juriști potențial interesați (printre care, familia Lupu din Iași). Nu am găsit însă interes/disponibilitate la colegii dvs. de breaslă, pentru constituirea unei rețele de sprijin a rezolvării abuzurilor judiciare comuniste și post-comuniste (cu excepția familiei Pipernea, care a arătat că nu-și pierduse idealurile din 1990.) Considerind că, în ciuda modestiei și reținerii, sînteți un om al cărui rafinament intelectual și juridic poate învinge capcanele legislației, jurisprudenței și teoriei juridice, v-am solicitat anul trecut din nou sprijinul, explicîndu-vă ce vreau să fac cu rețeaua de solidaritate justițiară și cercetare civică. în acel moment, am avut una dintre marile surprize ale acestor ani, care a arătat adîncimea labirintului personalității fiecăruia și dificultatea rezonanței. Mi-ați explicat împotrivirea dvs. față de presiunea întru repararea crimelor comunismului, inclusiv față de retrocedarea pămînturilor expropiate ilicit de la CAP. Considerați aceste inițiative caduce, neavenite, nocive pentru găsirea unui echilibru social, pentru renașterea noii Românii. Credeți că vremea "răzbunării" și revendicărilor trebuie să treacă, că o pagină neagră de patimi trebuie închisă, pentru a putea evada în viitor. Faceți recurs la rafinament, cumpătare și la forța tămăduitoare a iertării creștine. Apelați la smerenia de a nu te considera stăpînul (deținătorul) binelui. Pledați pentru rolul de moderator ponderat al dreptului. De pe această poziție, care concretizează orientarea dvs. tolerantă manifestată în vechiul nostru dialog, m-ați invitat să mă liniștesc, să mă eliberez de o obsesie justițiară care mă surpă spre dezamăgire și ură. V-am înțeles bine și eram dispus să conced justețea și oportunitatea punctului dvs. de vedere, deși eu nu îl pot partaja, din motive pe care nu mai are rost să le reiau. De n-ar fi vorba decît de clădirea ridicată în conștiință de destinul fiecăruia și ar fi suficient pentru a explica pluralitatea atitudinilor față de sens. Ați adăgat însă ceva care mi-a trezit instinctul polemic. Și anume că ați avut, în jurul anului 1980, o studenție minunată, într-un mediu stimulant pentru cercetarea juridică, la facultatea de drept din Iași. Se întîmplă că am făcut prima facultate (electronică) tot la Iași, în aceeași perioadă, iar soția mea a absolvit tot atunci, tot acolo, facultatea de drept - avînd ambii complet altă percepție decît dvs. despre ce se întîmpla acolo, atunci. Din curiozitate multilaterală, am însoțit un timp cariera ei de jurist, citind cărțile din biblioteca de drept (atunci am aflat despre "minunata" organizare a proprietății colectiviste), remarcînd josnicia mediocră, șireată, lașă și prețioasă a juriștilor - autori. Creativitatea cu care eludau sau justificau teoreticienii orice abuz al dreptului comunist, modul în care traduceau directivele partidului în speculații savante, maniera în care explicau de ce omul nu conteaza față de stat - îmi dădeau fiori. întîlnirea cu teoria dreptului comunist m-a instigat spre studiul contrafecerii sensurilor, prin propagandă. Deosebirea frapantă dintre percepțiile noastre privind maeștrii "dreptului" din anii 80, mi-a trezit suspiciunea că aparenta noastră înțelegere parțială este o iluzie. Credeam că ne despart doar diferențe de temperament, drum sau accent, dar mi-e teamă că numitorul nostru comun e mult mai redus, că navigăm pe altă față a lumii. Probabil că dialogul nostru din 1996 s-a purtat la un nivel prea rarefiat, ca să sesizăm această distanță. în timp ce mie nu-mi place aproape nimic din construcția socială contemporană (poate pentru că mă dedau unor tehnici de deconstruire a discursurilor justificative), dvs. păreți a vă acomoda cu aproape orice (poate pentru că ați găsit tehnici de constituire a acceptabilului). Astfel pot explica pozițiile noastre antagonice față de școala de drept din România comunistă, care a produs experții juridici ai Tranziției. Cu toate acestea, bazîndu-mă pe calitățile dvs. intelectuale, profesionale și morale, v-am scris din nou, de curînd, rugîndu-vă să comentați eseul "Reabilitarea legalității: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurpării justiției" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm ). Deși știu că priviți problema din alt unghi decît mine, sper că veți analiza argumentația mea, raportînd-o și la referențialul libertarian pe care îl adopt pentru condiția juridică a cetățeanului, deosebit de modelul de supunere promovat în teoria statului și dreptului adecvată intereselor uzurpatorilor statului. Observațiile dvs. critice mi-ar fi utile "reglării tirului" în meta-pledoaria mea pentru inculparea justiției, cu cît ar avansa mai mult pe scara temeiurilor. Constat că între timp, a început să se vorbească și la noi despre "transitional justice", care recunoaște limitele (aporiile) teoriei juridice, și propune soluții de compromis. Dar despre subiecte mai delicate, cum ar fi cogniția distribuită, ambiguitatea semantică sau logica explicației, deși stau la baza argumentației, interepretării și sentințelor, "teoreticienii" noștri de sub drept, cam tac mîlc. îi invit să se uite în prăpastiile căscate de Witgenstein, Wiliam Clancey sau Peter Achinstein, înainte de a-și etala ritos suficiența, pretinzînd că dețin turnesolul adevărului. Fiind la o conferință la Paris, mi-ați propus o amînare a răspunsului, opinînd că el nu va fi neaparat critic. V-am precizat atunci: " Este evident scopul meu justitiar - la el ma astept sa reactionati critic. Am motive insa sa cred ca v-ar interesa celalalt pol al demersului meu - de cercetator in teoria sistemelor, a explicatiei si bazelor epistemologice. Am studiat cu patima "criza" stirnita in matematica si fizica (dupa 1900) de constientizarea subrezeniei "fundamentelor" si uriasa munca de recladire a axiomaticii - provocata de aceasta metaintelegere. Constat ca in teoria (aplicata) a dreptului nu s-a trecut acest prag. Incit dreptul se intareste pe temeiul unei axiomatici metajuridice defectuoase. Cei care justifica, din interorul "principiilor" admise ca baza de argumentatie, perpetuarea unor fenomene sociale nocive, chiar patologice, nu-si dau seama ca fiecare "nu se poate" dedus formal, operind ca obstacol in calea dreptatii, subrezeste legitimitatea dreptului ca emanatie organizatoare a vietii colective. Nefiind explicitate in textul pe care vi l-am propus, va enunt telegrafic culorile epistemologiei mele, a politicii intelectuale de la care pleaca analiza privind vinovatia justitiei.UNU: Sensul devine, creste o data cu viata care-l "gateste" , este un sediment polarizator al ei. DOI: Bipolul uman consonant permite verificarea, comunicarea, infruntarea, negocierea, influentarea, sincronizarea si reproducerea sensului TREI: Oglindirea realitatii in mesaje descriptive, explicative, normative sau modelatoare si instrumentarea circulatiei mesajelor- sint arme in razboiul dintre sensuri MULTI: In lupta pentru sensul adecvat intereselor proprii cistiga tabara mai puternica, mai bine inarmata". Vă amintesc că aștept un răspuns, preferînd însă să revenim la un dialog public. Consider că încrucișarea punctelor noastre de vedere ar fi de folos pentru cei care vor să observe din unghiuri variate problema judecării justiției, pentru complicitate în aservirea, umilirea, reprimarea și jefuirea populației, prinsă în plasa "statului de drept". Al dvs., Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 4. Domnule avocat Vasile Lupu, V-am căutat acum cîțiva ani, ca pe un expert legislator, potențial sprijinitor al demersurilor întru incriminarea crimelor regimului comunist și a tăinuirii lor de către regimul post-comunist. Mi se părea importantă experiența dvs.,căpătată în bătălia pentru corectarea abuzurilor funciare, finalizată prin "legea Lupu". M-ați primit cu amabilitate și mi-ați acordat o zi întreagă, în care mi-ați descris fiziologia mașinii legislative, avatarurile luptelor de culise duse pe timpul "alternativei" CDR, rezistența opusă reparației de profitorii abuzurilor comuniste și postcomuniste. Nu voi reda aici aspectele dezolante pe care le-am aflat de la dvs. și care nu lăsau loc la mari speranțe privind reabilitarea justiției uzurpate de securicomuniști. Am înțeles atunci că majoritatea parlamentarilor nu au timpul/pregătirea/voința să analizeze meticulos proiectele de legi coapte de comisiile juridice, pentru a le epura de otrava anti-justițiară. Că recuperarea preferențială a unor averi a dat naștere trocului cu stăpînii sistemului. Și că nu mai aveați chef/putere să vă implicați în cruciada justițiară la care vă instigam. Mi-am explicat mai bine de ce tardivele legi "reparatorii" ale CDR-ului au fost limitate, ineficace… și uneori chiar nocive. Cum procesul în care vroiam să demasc plasa complicităților în jefuirea, după 1990, a pămîntului țărănesc acaparat prin "cooperativizare", se derula la Buzău, mi-ați recomandat un coleg avocat, pe domnul Angelo Florian, pe care-l considerați un potențial combatant, alături de mine. Acesta a acceptat să ne reprezinte în procesul la legea fondului funciar (L247). Dar în mod evident, el nu avea timp să facă cercetările minuțioase (arhivistice și pe teren) de care depindea consolidarea probatoriului, într-un dosar extrem de complicat. Dovedirea drepturilor asupra cîtorva zeci de mici parcele de pămînt, urmărind circulația terenurilor (în cadrul unei familii țărănești a cărui arbore trebuia reconstituit) din 1864 pînă la "comasările" comuniste, înfruntînd barajul arhivelor, punea la grea încercare operaționalitatea justiției. Așa că am făcut eu cercetarea documentară, alcătuind și un raport privind modul în care a continuat Tranziția abuzurile funciare comuniste - pe care în curînd îl voi face public și în care veți găsi replica mea la dialogul nostru de acum cîțiva ani. Aici aș vrea să vă povestesc doar o întîmplare semnificativă, la care m-a condus pista sugerată de dvs. în urma cercetărilor făcute la București, în fondul dedicat secției agrare din arhiva CC-PCR, am găsit un material bogat dovedind reprimarea țăranilor, comandată de partid. El confirmă faptul (cunoscut public) că actul cooperativizării s-a săvărșit cu încălcarea (prin dol și violență) a consimtămîntului - deci ar fi trebuit anulat, de un regim necontinuator al comunismului. I-am expus domnului Florian intenția mea de a declanșa procese în toată țara, în apărarea intereselor țăranilor spoliați de tranziția FSN, în cadrul mai general al mișcării de solidaritate justițiară pe care o propunea asociația CIVES. Domnul avocat a respins implicarea, sugerîndu-mi să discut cu avocați mai liberi/tineri, și prezentîndu-mă unui astfel de grup, în holul tribunalului din Buzău. Le-am expus proiectul meu de campanie civică pentru sprijinirea proceselor de reparație, sperînd ca, dacă dimensiunea justițiară nu stîrnește interes, să atragă scara masivă a clientelei potențiale. Prevedeam și un refuz, sec sau explicat, dar nu reacția acelor tineri: aceștia au luat-o aproape la fugă, fiind evident speriați de ideea de a continua să fie văzuți în compania mea! Ulterior, aveam să înțeleg de ce un avocat român nu-și poate permite să înfrunte frontal/supărator sistemul, dacă mai vrea să cîștige vreun proces (și pîinea aferentă). Ceea ce explică faptul că nu apare un curent justițiar …în justiție. Scara coborîtoare (de vîrstă) care m-a condus de la dvs. la domnul Florian și de la el la tinerii avocați buzoieni a fost o urcare în conformism, care spune multe despre procesul de formare și selecție a cadrelor juridice și nu promite mare lucru pentru prezentul viitor… Credeți că vor apare și avocați cu năzuințe justițiare, dispuși să-și transceadă interesele materiale, pentru a se dedica susținerii luptei anti-sistem? Dacă nu, primiți condoleanțele mele, de pe marginea gropii dreptății. Al dvs., Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 5. Domnule judecător Adrian Neacșu, Acum cîțiva ani am primit de la dvs., pe adresa site-ului coordonat de mine (www.procesulcomunismului.com), pentru informare și promovare, cîteva comunicate ale asociației SoJust, în a cărei conducere vă aflați. M-au bucurat mult. în toate se exprima dorința unor juriști de tip nou de a reforma sistemul juridic moștenit de la regimul comunist, nevoia de legislație reparatorie, de a reabilita justiția prin lustrare (eliminîndu-se elementele incompetente și venale, care slujesc nedreptatea și protejează răufăcătorii care au uzurpat instituții ale statului). în toate bătea aerul curat al unei reforme juridice de care România are nevoie ca să nu se sufoce. Toate m-au făcut să sper că putreziciunea care infestează sistemul a declanșat anticorpi juridici. De aceea am făcut mai multe încercări de a vă contacta, pentru a vă transmite încurajări, a vă semnala rezultatele analizelor mele privind situația dreptului românesc și a vă solicita sfatul în anumite probleme juridice. Mi-ați răspuns prietenos, dar întîlnirea solicitată nu a avut loc, nici măcar cînd am rugat-o pe Gina Bărănescu, o prietenă comună, să o intermedieze (eu fiind dispus să vă vizitez la Focșani, unde activați ca judecător și președinte al Tribunalului Vrancea). Ocazia să vă întîlnesc totuși a fost creată de dezbaterea pe marginea proiectului de lege privind functionarea CNSAS - care a avut loc la Parlament pe 3 martie 2008. Dvs. ați pledat acolo pentru ameliorarea operaționalității CNSAS, iar eu pentru prevederi care să sprijine deblocarea procesului comunismului (accesul petenților, procurorilor, instanțelor - la materialul probatoriu deținut de CNSAS sau de alte instituții moștenitoare ale arhivelor represiunii). La sfîrșitul dezbaterii v-am abordat, încercînd să vă semnalez telegrafic punctul meu de vedere privind pretinsa infaibilitate a Curții Constituționale, care paralizase activitatea CNSAS (după ce validase atîtea fărădelegi convenabile uzurpatorilor statului). V-am întrebat de ce nu se poate contesta în România și constituționalitatea unei fapte (nu a unei legi) comise de o persoană sau o instituție (inclusiv Curtea Constituțională) și mi-ați răspuns fugitiv că e o carență ciudată. V-am semnalat că am multe alte lucruri de discutat cu un expert în drept cu poziție reformatoare și v-ați scuzat încă o dată, că sînteți foarte ocupat. Eu bănui că mă evitați, datorită radicalității viziunii mele, temîndu-vă că relația cu alde mine vă poate aduce complicații. Poate că plătiți și dvs. un tribut carierismului fără de care nu se prea poate face carieră. Cu riscul de a vă irita sau nedreptăți (nu vă cunosc direct și nu am cum să vă urmăresc activitatea), vă semnalez că, după ultima noastră discuție telefonică, în care m-ați îndrumat către colegii dvs. bucureșteni din SoJust (pe care nu i-am putut contacta), pentru a scruta posibilitățile de a găsi avocați dedicați organizării unui val justițiar anticomunist, mi-am pierdut încrederea că ați dori să discutați cu mine despre justițiaritate. Mă voi bucura însă dacă mă înșel și dacă veți reacționa (public) pe marginea eseurilor mele despre culpabilitatea justiției: http://www.procesulcomunismului.com/default.asp.htm http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=6&year=2006&month=2.htm http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2007&month=5.htm http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2007&month=6.htm http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm Vă urez oricum mult noroc în încercarea de a face bine dinăuntru…. Al dvs., Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 6. Domnule justițiar Valerian Stan, V-am mai semnalat simpatia și respectul meu pentru rectitudinea morală și combativitatea civică pe care le-ați dovedit în apărarea dreptății în România. Puțini au luptat ca dv. împotriva abuzurilor puterii, chiar după ce ați ajuns, o dată cu CDR-ul, prizonier în sînul ei. în același timp, v-am semnalat unele diferențe de opinie, privind modul în care trebuie purtat războiul justițiar. în linii mari, este vorba de contrapunerea dintre nesupunerea mea și conformismul dvs. într-un comentariu pe marginea raportului dvs privind activitatea CADA (Militarism versus militantism - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2009&month=12.htm ), am explicat diferența prin faptul că ați fost militar de carieră, aderînd la ideea de ordin(e) (care pe mine m-a oripilat, inclusiv în timpul umilitorului stagiu militar). Ați fost format la școala respectului față de normă (întărit de studiile dvs. de drept - care distilează același cult). în timp ce eu, cred că legile sînt instrumente care pot sluji sănătatea socială, dar pot fi folosite și în sens invers -patologic- drept pentru care, legitimitatea unei prevederi formale nu poate fi prezumată, decît pînă la proba contrară. Ceea ce impune verificarea temeiurilor și adecvării normei. Acesta este - cred eu - și cauza deosebirii între viziunile noastre privind modul în care trebuia înfruntată Contrarevoluția, orientată Alianța Civică în 1990, sau tratată mineriada din 1991. Semnificativă este polemica noastră de anul trecut, despre modul în care trebuie justificată imprescriptibilitatea crimelor comunismului. încercînd probabil să argumentați plîngerea penală pe care ați făcut-o pentru domnul Vasile Paraschiv (respinsă revoltător de procurorii puși de Băsescu să trateze genocidul… cu NUP) ați aderat la ideea introducerii în codul penal al unui nou articol, care să incrimineze imprescriptibil uciderea în masă pe motive politice. V-am atras atenția că procedînd astfel, s-ar da apă la moară tezei că nu ar exista un sediu al condamnării genocidului comunist în legislația veche, de unde s-ar deduce că incriminarea nouă nu poate opera (retroactiv). Dincolo de argumentele mele lingvistice (codul penal folosește la Art. 357, pentru a defini genocidul, expresia "o colectivitate [IR: fără restrictii privind genul colectivitatii] sau un grup national, etnic, rasial, sau religios") m-a mirat cît de ușor concedați dvs. că distrugerea "în întregime sau în parte" a unor categorii ca :"bătrînii peste 75 de ani", "femeile blonde", "tinerii fără servici", "foștii parlamentari", "proprietarii de terenuri/capital peste… "- nu poate fi considerată genocid… decît dacă e declarată ca atare de nu știu care for internațional. Nu cred că emanciparea umană se poate apara de pe poziții atît de cuminți. Am toată aprecierea față de pledoariile dvs. solide și echilibrate în favoarea corectitudinii sociale și intereselor naționale (de exemplu articolele din New York Magazin) dar uneori simt și în ele limitele (autocenzura) impuse de o corectitudine culturală, dacă nu chiar politică. Mi-am manifestat indignarea pentru modul în care este tratată cererea dvs. de reparație pentru demiterea din armată din 1990 (abuz cras, operat de puterea neocomunistă pentru că ați îndrăznit să cereți eliberarea armatei române). Respingerea acțiunii dvs. este cu atît mai scandaloasă, cu cît domnul Nicolae Durac ( http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cada/duracn/default.asp.htm ) cîștigat un proces similar, după o bătălie juridică de peste un deceniu. El afirmă însă că este singura victimă a epurării liderilor CADA, care a reușit să învingă rezistența sistemului... pentru că s-a apărat singur. A mers cu îndîrjirea pînă la a face cîțiva ani de drept, numai pentru a-și pregăti procesul, conștient că partea își apară interesele, fără frica avocaților de a deranja pe cine nu trebuie. Dvs. ați fost reprezentat... și ați pierdut. Poate pentru că sînteți pe o listă mai neagră decît Durac... Poate pentru că nu săriți/rupeți gardurile.... Dacă tot aveți toate șansele să fiți înfrînt, ca și mine de altfel, (rămînîndu-ne și datoria să explicăm eșecul) - nu mai bine ne răcorim pe săturate? Nu vă va pare rău că ați fost atît de rezonabil, dacă în final, întocmai ca în nuvela lui Kafka, paznicul legii se va apleca asupra muribundului Valerian Stan, lămurindu-i "Acum pot să plec, ușa aceasta era numai pentru tine..." ? Vă instig amical la mai multă nesupunere în contestare, la mai puțină disciplină în revoltă, la o libertate mai puțin respectuoasă. De la cine așteptați dvs. înțelegere? Cui cereți să se autocorecteze? Ce rost/șanse are combatantul incapabil de agresivitate? Și mai ales veau să știu: Mai credeți în drept? Al dvs., Ioan Roșca, 20 septembrie 2010 7. Domnule Lucian Orășel, Știam puține (de pe spațiul http://www.lucian-orasel.ro/prezentare.htm) despre demersurile dvs. judiciare, în momentul în care am revenit în România (martie 2005), pentru a impulsiona judecarea crimelor comunismului și a celor care au împiedicat justiția după 1990. întîmplarea care m-a dirijat spre dvs. s-a produs la scurt timp după ce am depus, la procuratura militară, plîngerea penală pentru ceea ce am suferit la "feseniada" din 1990, atașată la dosarul P75/1997 (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.asp.htm). încercam să public în presă un apel, în care invitam la procuratură și alte victime ale represiunilor la care s-a dedat FSN-ul în toată țara, depășind astfel cercul îngust al "mineriadei", care nu permitea abordarea coerentă a dosarului Contrarevoluției. Intenționam să relansez cercetarea genocidului comunist și a acoperirii sale după 1990, văzînd-o ca bază legitimă a dosarelor cercetate la procuratura militară. L-am vizitat în acest scop și pe fostul camarad de baricadă antifesenistă, domnul P M Băcanu, care se afla încă la conducerea României Libere, explicindu-i ce încerc să fac și rugîndu-l să mă ajute. Mi-a refuzat pînă și publicarea comunicatului-apel... Explicația pe care a dat-o acestei atitudini, a adus în discuție numele dvs. "Procesul comunismului este al meu" - s-a exprimat întîi sintetic domnul Băcanu, cerîndu-mi să nu mă bag unde nu-mi fierbe oala. Apoi au venit detaliile. Că dvs. l-ați păcălit întîi, că ați avea susțineri puternice în SUA, ca să vă sprijine candidatura la președenție. După care, v-ați repliat pe ideea inființării unui centru de studiere a crimelor comunismului. După care, ați redus proiectul la lansarea unui proces, pentru a cărui pregătire ați colaborat cu jurista României Libere. Dar, cu trei zile înaintea depunerii plîngerii la judecătorie, domnul Băcanu ar fi aflat de la AFDPR că sînteți un escroc. Trebuia să se desprindă de dvs., să găsească imediat pe altcineva ca reclamant, pentru plănuitul proces. Negăsind alți civici disponibili în acel weekend, a convins-o pe Camelia Doru de la ICAR să-și asume demersul juridic, deși ea l-a prevenit că nu se simte pregătită, avînd nevoie de sprijin. Astfel s-a ajuns la depunerea a două plîngeri, una semnată ICAR, alta Lucian Orășel. La aceste dosare se referea domnul Băcanu, cu tipica lui elocință, cînd îmi cerea să nu intru peste procesul lui. Similare pînă la un punct, cele două dosare au evoluat diferit. Știu din surse credibile că principala deosebire a fost orientarea revendicativă a procesului dvs. (ați cerut constatarea genocidului comunist și despăgubiri pe măsura daunelor) versus direcția sterilă pe care mentorii civici au imprimat-o celuilalt dosar (nu pedepse, doar scuzele președintelui și un leu pe post de despăgubire generală). încît, în timp ce dosarul ICAR, pierzînd miza juridică, s-a scufundat în istorie, dosarul dvs. a înaintat, ajungîndu-se întîi la decizia de constatare a genocidului (în baza documentației și a intervenției deținuților politici care vi s-au alăturat) și apoi la decizia de despăgubire a dvs. cu 250 000 euro (schimbată apoi la recurs la 500 000 euro). Eram interesat ca exemplul dvs. să devină contagios, provocînd un val de cereri similare, care să silească procuratura să caute adevărații responsabili, în cadrul unor acțiuni în regres. Trecerea unor sume de bani, din bugetul care alimenteză prin sifonare buzunarul urmașilor călăilor, în buzunarul urmașilor victimelor, nu mă deranja de loc. Și nici eventuala supărare a bugetarilor care asistaseră pasivi la prelungirea post-comunistă a abuzurilor judiciare și menținuseră vinovații la putere. Eventualitatea intrării statului român uzurpat în imposibilitate de plată pentru acest gen de despăgubi, îmi părea o protecție împotriva previzibilelor pretenții din afara țării, pentru un holocaust dimensionat arbitrar (conflict potențial de interese, explicat în altă parte - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2006&month=1.htm). V-am spus toate acestea atunci cînd v-am vizitat, rugîndu-vă să sprijiniți prin documentare demersurile altor reclamanți. Atunci mi-ați povestit versiunea dvs. privind ruptura cu domnul Băcanu, datorată faptului că el și ai lui nu doreau consecințe penale și nici despăgubiri materiale. Mi-ați explicat că oricine poate să vă urmeze exemplul, dacă se grăbește - pentru a nu se împlini nu știu ce prescripție. Că sutele de intervenienți din dosarul dvs. pot trece la cererea de despăgubiri, profitind solidar de decizia de constatare a genocidului, reclamat în comun. Am dus această veste domnului Jijie, care mi-a relatat faptele diferit. Că dvs. v-ați folosit de intervențiile sutelor de deținuți politici din asociația lui, dar apoi i-ați evitat, cerînd singur despăgubiri și lăsîndu-i pe ceilalți cu buza umflată. Probabil că v-ați ferit de complicații provocate de numărul mare a reclamanților (care a impus întreruperi cu ocazia unor decese) dar poate și de faptul că unii puteau creea justiției alibiul de a le lasă suferințele nepedepsite… pentru că fuseseră legionari. Pînă la urmă, am intermediat o întîlnire de lămurire a situației între dvs. și reprezentanții Federației Foștilor Detinuți Politici și Luptători Anticomuniști, cu care colaboraseți la proces (în timp ce Ticu Dumitrescu, în numele AFDPR, făcuse declarații publice că deplînge demersul dvs. și cere deținuților să menajeze visteria statului). V-ați angajat să sprijiniți pe ceilalți reclamanți din dosar, dar, din atitudinea tot mai rezervată pe care au avut-o apoi față de mine domnii Jijie și Caraza, am dedus că nu ați făcut mare lucru, din motive pe care le voi explica mai jos. Aflînd de gestul meu de intermediere și de vizita pe care v-am făcut-o, domnul Grigore Caraza m-a prevenit că sînteți efectiv un escroc, pe care el l-a demascat în comunitatea românească din SUA, inclusiv pe baza unui articol din presa americană, în care erați acuzat pentru furtul unei viori. I-am spus, supărîndu-l, că eu nu prea am încredere în presă și în zvonuri circulînd pe circuitele comunității românești și că, pînă la proba contrarie, consider mai importantă breșa pe care ați creat-o prin acțiunea dvs. în justiție, care are și mai puțină legătură cu vioara din SUA decît faptul că o victimă a regimului comunist a fost legionar. L-am rugat să tranșeze problema direct cu dvs., sau să facă public tot ce știe incriminant despre acel expert Lucian Orășel care și-ar fi falsificat diplomele, CV-ul și pretinsele conexiuni la nivel înalt. Pe de altă parte, am continuat să caut motivarea sentinței dvs., pe care nu ați vrut să mi-o puneți la dispoziție, amînînd continuu (ultima dată, la 18 decembrie 2008, cînd ați asistat la pledoaria mea pentru constituirea unei rețele de solidaritate justitiară). Se găsește însă pe Internet această motivare (de exemplu la http://www.jurisprudenta.com/Sentinta-civila-nr1609-Act-Jurisprudenta-80097.html) din care se înțelege de ce nu ați vrut să fie cunoscută. Și de ce au dreptate, măcar parțial, cei care vă acuză de incorectitudine. Sentința dovedește că v-ați pretat la o periculoasă/nocivă manipulare a opiniei publice și colegilor, cărora le-ți ascuns adevărata bază a pretențiilor dvs: "reclamantul a arătat în esență că în perioada 28.11.1956-4.08.1964 a executat pedeapsa cu închisoare de 8 ani. In cursul anului 1974 urmare a unui recurs extraordinar declarat de procurorul General al României, respectiva hotărâre a fost desf |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |