Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Petru Ursache. Radacini si Modele

Depolitizarea discursului întru înţelegerea exactă a personalităţii lui Mircea Eliade constituie punctul de plecare şi, totodată, linia directoare a cărţii lui Gabriel Stănescu: Mircea Eliade. Odiseea omului modern în drum spre Itaca (Criterion Publishing, Bucureşti, 2009). Documentele arată că momentele decisive din viaţa istoricului religiilor, şi peregrin încercat prin mai toate continentele Terrei s-au derulat în scopuri culturale, la cote înalte, cu intenţia tăinuită ori declarată de a se face cunoscută fiinţa românească în lume. Faptul ţine de domeniul evidenţei mai ales că autorul se implica adesea în desfăşurarea evenimentelor, fie că se înregimenta cu devotament şi răspundere cînd era cîştigat de o problemă de interes general (de pildă, sprijinul dat promovării studiilor de istoria medicinei, pe principii hipocratice, promovate de Institutul special înfiinţat la Cluj în anii 30, condus de medicul savant Bologa), fie că lua iniţiative pe cont propriu, urmat de colegii de generaţie (înfiinţarea revistei „Zamolxis” în sprijinul indianisticii şi al mitologiei comparate, a publicaţiei „Luceafărul” pentru organizarea forţelor intelectuale din exil, în condiţiile Cortinei de Fier).

Dar nu punea mai presus politicul, cum i s-a reproşat, în dauna culturalului, doar în vecinătatea lui. Cînd în 1927 lansa manifestul generaţiei sale, Itinerar sentimental, tot atunci lua fiinţă şi Legiunea Arhanghelul Mihail, cu Zelea Codreanu în fruntea ei. Nici o referinţă nu se face în Itinerar sentimental la Mişcare, deşi personalitatea conducătorului ei era bine cunoscută, încă din 1920, cînd Oculta a reuşit să dea jos tricolorul românesc de la Regia Monopolurilor ridicînd, în loc, steagul roşu şi portretele lui Marx, Troţki şi Racowski. Căpitanul, împreună cu un grup de camarazi, a avut curajul să normalizeze situaţia, urcînd pe clădire şi aruncînd ce trebuia; sau a organizat coloane de studenţi protestînd împotriva stîngii bolşeo-comuniste care, prin aventurierul Max Goldştein, a aruncat o bombă în Senatul României. Au căzut victime mortale episcopul unit de Oradea (Radu Demetriu) şi Ministrul justiţiei (D. Greceanu).

ﾎn Itinerar sentimental se afla în dialog direct cu alţi colegi de generaţie, mai precis cu Petre Pandrea şi cu Sandu Tudor, care lansaseră, şi ei, prin „Gîndirea”, cum se ştie, „Manifestul Crinului Alb”, dovedindu-se afinităţi elective, de luptă şi de ideal, de o parte şi de alta. Este drept că tînărul indianist îşi afirma poziţii anticomuniste, ca şi legionarii. Dar cine n-o făcea, la vremea respectivă, cuprins de îngrijorare? N-a dovedit, însă, niciodată, aptitudini politicianiste. Citim într-un text pomenit şi cu alt prilej: „După părerea lui Codreanu, liniile spirituale ale unui conducător de mişcare politică trebuie să însumeze: putere lăuntrică de atracţie; capacitate de dragoste; ştiinţă şi simţ al organizării; cunoaşterea oamenilor; putere de educaţie şi insuflare a eroismului; stăpînirea legilor conducerii; simţul bătăliei; curajul; conştiinţa obiectivelor drepte, morale şi a mijloacelor loiale. Un conducător întruneşte virtuţile luptătorului: jertfă, rezistenţă, devotament” (Valeriu Neştian, Perspective legionare.... Editura Gordian, Timişoara, 1995, p. 27).

Nimic de tăgăduit, toată viaţa profesorul de la Chicago a dat dovadă de spirit de jertfă, rezistenţă, devotament, dar în direcţia la care ne-am referit şi i-a stat în putere deplină. Dacă am lua liniile de portret comportamental din pasajul citat, la întîmplare, multor indivizi trăitori în toate timpurile li s-ar putea atribui ceea ce s-a numit cu atîta iresponsabilitate „tinereţe legionară”.

Chiar dacă a luat politicianismul ca temă publicistică, asta l-a preocupat în latura teoretică, în ton cu generaţia şi cu mentalul vremii. Aşa învăţase de la pedagogii săi, de la Nae Ionescu, dar şi de la C. Rădulescu-Motru. Ei făceau distincţia necesară, de neînţeles astăzi, între politicul în funcţie axiologică, valorizare, constatare detaşată, şi politică – politicianism, sub raportul oportunităţii, competenţei, eficienţei. L-a urmat pe Nae Ionescu în episodul cu Miercurea-Ciuc, dar nu din interese politice, de partid (partidă), ci din solidaritate cu profesorul său ca profesor, cum au făcut-o şi Mihai Şora împreună cu Mariana Şora, fără ca acestora să li se afişeze aceeaşi sintagmă incriminantă, „tinereţe legionară”. Şi la Calcutta s-a ataşat spontan şi cu naivitate unui grup de manifestanţi autohtoni, întîlniţi întîmplător pe stradă. Englezii i-au purtat pică decenii în şir. ﾎn ce constă „politicul”, într-un caz ori în celălalt? Era umanism naiv în ambele situaţii, pe care Eliade în tinereţea sa idealistă l-a cultivat dezinteresat şi cu credinţă toată viaţa.

Dar încă de cînd era elev la liceul „Spiru Haret” din Bucureşti se angajase din răsputeri să străbată cît mai multe meridiane ale spiritului creator, în cultură, în arte, în ştiinţe, mult peste limita destul de flexibilă a manualelor vremii, temeinic întocmite şi cu deschideri enciclopedice. Avea profesori de mare distincţie intelectuală şi morală, printre care Petre V. Haneş, basarabean de origine, unul dintre cei mai de seamă pedagogi din istoria şcolii româneşti. Acesta dezvolta spiritul de competiţie printre elevi, îi învăţa să iubească valorile autohtone, organiza concursuri interşcolare, de selecţie, excursii în ţară şi peste hotare, îndeosebi în Italia, pentru a-i cunoaşte mai bine pe români în faptele şi în umanitatea lor. ﾎn revista liceului, „Vlăstarul”, scoasă numai de elevi, sub directa îndrumare a lui Petre V. Haneş, apăreau articole despre clasici români, din manual, dar în interpretarea liberă şi „savantă” a tînărului semnatar, pentru experimentarea propriilor aptitudini în privinţa construirii discursului ştiinţific. Unele prezintă interes şi astăzi. Aici şi-a făcut ucenicia Mircea Eliade, harnic colaborator, totodată, la „Ştiu tot” (şi la...), împreună cu el, Haig Acterian, Al. Ciorănescu, Const. Noica. Generaţia era însufleţită de credinţa că avea o datorie morală şi patriotică înainte de toate, pe măsura înaintaşilor care, cu numai un deceniu în urma, aduseseră gloria ţării luptînd în tranşee pentru întregire neamului. Băncile şcolii deveniseră tranşeele noii generaţii pentru cealaltă glorie, culturală.

India îl punea în situaţia unică să re-descopere România, de data aceasta de la distanţă şi în dimensiunea arhaităţii. Eliade începe să gîndească în paradoxuri, oricum, într-o manieră de neînchipuit pentru cei rămaşi în patrie, admiratori ai Romei de ieri şi de astăzi: cultura tradiţională românească este de o vechime comparabilă cu a Indiei vedice, în aşezări şi în mentalităţi mitice; un asemenea spaţiu cultural şi încă viu depăşeşte, în vigoare şi şanse de supravieţuire, fondul european contaminat de gîndirea pozitivistă şi tehnicistă; cultura română contemporană nu riscă să fie periclitată dacă este lăsată să funcţioneze după normele îndătinate, cele viabile, şi nu se aplică asupra ei, cu exagerare, forme prefabricate, de import. A fost sprijinit şi de unele direcţii curente de cercetare care îi confirmau tezele. Ele proveneau fie de la cultul Daciei în gîndirea lui Pîrvan, fie de la Revolta fondului nostru autohton (Blaga). A continuat să îndrăgească Renaşterea italiană pe care o descoperise încă din anii liceului, dar rădăcinile naţiei sale nu le-a întrezărit încolăcite doar în jurul Columnei lui Traian ca Bădiţa Cîrţan. El le-a re-găsit acasă, pe întinderile carpato-dunărene, urme de la geto dacii adunaţi în jurul cetăţilor montane şi al turmelor de oi, de regulă organizaţi în fratrii războinice şi în caste sacerdotale. Zamolxis i se arăta ca un reper care ducea prestigios şi departe peste timpuri fiinţa totalului românesc.

Cînd a înţeles că întoarcerea în ţară nu depinde numai de bunăvoinţa străinilor, prea înşelătoare în ce ne priveşte pe noi, românii, s-a decis să treacă la acţiuni mai practice, dar tot pe teren cultural, anume să organizeze exilul disponibil şi activ, în jurul unor publicaţii şi asociaţii care să dezvăluie lumii civilizate politica sistematică a regimului de la Bucureşti, dirijată prin intermediari (celebra tripletă diabolică: Ana-Luca-Dej, aceea care „a băgat spaima-n burghezi”) direct de la Moscova, de a distruge prin „reforme” şi prin „tribunalul poporului”, tradiţia culturală, clasa politică, universitară şi clericală, tot etnicul, pînă la cele mai de jos categorii profesionale. Atunci a lansat exilatul de la Paris, deocamdată (anii 1949-1950), celebrul îndemn patriotic şi dramatic: rezistenţa prin cultură, a înfiinţat revista „Luceafărul”, tocmai în momentul centenarului eminescian (cu tînărul Virgil Ierunca secretar de redacţie), depunînd o remarcabilă prestaţie de presă în acest domeniu. Cine parcurge materialele scrise în această „perioadă franceză”, mai precis, din 1949, anul „Luceafărului” pînă în 1956.... (plecarea la Chicago, începutul „perioadei americane”), constată că preferinţa pentru temele de interes major pentru românii din diaspora ca şi pentru cei întemniţaţi în ţară erau consacrate rădăcinilor istorico-mitologice ale românismului şi modelelor culturale destinate să ne reprezinte peste hotare: Eminescu, Pîrvan, Iorga...

ﾎntr-un cuvînt, se disting perioade diverse sub raport biografic, în existenţa istoricului religiilor, indiană, românească, portugheză, franceză, americană, dar unitare în fondul lor, prin relevarea celor două mari aspecte mitico-etnologice semnalate, şi devenite repere integrabile în totalul operei autorului, în fond bi-unitare: rădăcinile şi modelele. A fost şi preocuparea de bază a cercetătorului american, Max Linnsckott, de a dezvălui „rădăcinile româneşti” ca demers operant şi de perspectivă în receptarea lui Mircea Eliade. A desfăşurat cercetări sistematice şi cu răbdare, a meditat cu măsură şi cu aplicaţie asupra documentelor, în dialog cu profesorul cînd a fost cazul, a venit în ţară pentru verificări la faţa locului. Nu i se poate pune la îndoială lucrul aşezat şi temeinic, după cum nu sînt de bănuit sugestii primite necritic din partea celui consultat. Oricum, superficialitatea nu era în firea celor doi respectabili parteneri de dialog. Se subînţelege că Eliade a devenit o personalitate marcantă nu numai prin cumulul de informaţii dobîndite în centrele de cultură străine, cît, în primul rînd şi indubitabil, datorită unei moşteniri valoroase, unui cadru academic matur şi eficient funcţionînd în ţara de baştină, precum şi modelelor formative prestigioase, pe linia tradiţiei, de la Eminescu la C. Rădulescu-Motru, de la Dimitrie Cantemir la Nae Ionescu, de la B.P. Hasdeu la Lucian Blaga. Toţi se uneau în înfăţişarea unui mod românesc „de a fi în lume”.

ﾎn aceeaşi direcţie cu Max Linnsckott îl întîlnim şi pe Gabriel Stănescu. Acesta este şi rostul unor capitole din prima parte a cărţii sale, ca Mansarda, Schiţă de portret, Avatarurile cărturarului de tinereţe. Ele se referă la segmentul de timp cînd a fost redactat manifestul Itinerar sentimental, cînd tînărul în formare se angaja alături de colegii de generaţie, prin „jertfă”, „rezistenţă”, „devotament” să dea un nou curs „modului de a fi” al cărturarului român, în context postbelic şi după modelul marilor înaintaşi. Citim în chip de schiţă de portret: „Cetăţean al lumii, de o erudiţie de tip renascentist, Eliade nu este numai publicistul din anii 30 cu vederi de dreapta care tuna şi fulgera împotriva ｫpiloţilor orbiｻ, adică a acelor politicieni inconştienţi aflaţi la cîrma ţării în vremurile tulburi dintre cele două războaie mondiale. Eliade este acela care exacerbează rolul propriei generaţii intelectuale, charismatică, prin efortul de salvare a valorilor tradiţionale, în special a celor de ordin moral” (Gabriel Stănescu, lucr. cit., p. 9). Este un mod de a se delimita, încă din anii începuturilor, de activismul politic şi de a se pune în slujba imperiului mult mai seducător, acela al culturii.

Aspectul, tot tematic, al modelelor, îndeosebi cu proiecţii pe linia destinală a omului modern, în conformitate cu titlul cărţii, capătă sens şi extindere la Gabriel Stănescu. Mai întîi datorită înţelegerii ca aventură de legendă a autorilor preferaţi în conştiinţa generaţiilor sub „teroarea istoriei” şi a nevoii imperioase de „întoarcere”, de re-descoperire a „centrului”, transferat, la nevoie, în mit sau în eul isihastic. Eminescu, de pildă, n-a avut „norocul” unei existenţe „liniştite” după moarte, nici Varlaam, Dosoftei, Neculce, Maiorescu, Iorga şi mulţi alţii. Li s-a impus fără cruţare „imposibila întoarcere”, adică să repete mereu şi mereu calea spre Itaca, de fiecare dată, chiar din ajunul ajungerii la liman. Dar despre marile modele ale lui Eliade s-a mai vorbit şi în alte scrieri consacrate exilatului de la Chicago. Mă refer la Cantemir-Eminescu-Haşdeu; o ilustrează şi titlul „Linia” Eminescu, din carte, destinat să reamintească ideea de continuitate peste generaţii.

Partea inedită la Gabriel Stănescu, şi demolatoare de ideologie bolşeo-comunistă, este introducerea lui Nae Ionescu printre marile modele, omul providenţial pentru tînăra generaţie dar victimizat, ca nimeni altul, şi de dictatura carlistă şi de ideologii regimului roşu. I s-au consacrat Profesorului „controversat” studii competente, ediţii în mai multe rînduri şi ocazii, de la Octav Onicescu şi Gheorghe Racoveanu la Dora Mezdrea; mai puţin Marta Petreu. Ele îl privesc pe autor în strictă individualitate, sub regim de schiţă biografică. Personalitatea puternică, impunătoare, cu efecte benefice asupra semenilor, se constată numai prin relaţie cu semenii şi în contextul intelectual pe care ea însăşi îl dinamizează.

Să sperăm că este însăşi „linia” pe care o deblochează Gabriel Stănescu.

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 1.22 Seconds