|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 42 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Poeme: Teodor Borz. Poeme mai noi Scris la Friday, January 14 @ 17:32:50 CET de catre asymetria |
Teodor Borz este un poet discret. De aceea merită toată atenția într-o lume în care zgomotoșii par să câștige și să se impună. Fals. Se va vedea. Publicat, nu știu dacă și debutat de revista Vatra din Târgu Mureș. Ne-am reîntâlnit după decenii cu sentimentul că vremea trece greu, că nu trece în direcția în care am fi vrut pe când eram mai tineri amândoi. Dar ce importanță mai au ritmurile istorice față cu ritmurile poeziei? Ave, prietene! Dan Culcer Poeme mai noi de Teodor Borz Saavedra Ci Rosinante nu mai paște iarba acestui cenușiu, ciudat pământ. A-nnebunit și el precum stăpânul, brav luptător cu morile de vânt și s-au suit la ceruri, prea sătui de oameni, dulcinee si hangii. Să-și piardă iar o mână la Lepanto, s-adune biruri pentru lefegii, să facă pe milogul si să uite că a fost sclav eliberat din moarte. Dar poate Dumnezeu s-a îndurat și i-a făcut un cer al lui, aparte. De-ar fi așa Bucuria lui îmi umple sufletul și tristețea lui o absoarbe pe-a mea. Mă simt curat ca un trandafir alb în care a poposit liniștea. Sunt tot mai departe de mine si tot mai departe de gând O cred nebună Spunea: Ne-am cunoscut demult in alta viata adunam împreuna cadavrele celor căzuți pe câmpul de luptă. Șoptea: eu eram vântul din sud tu erai vântul din nord si viață dădeam celor căzuți pe câmpul de luptă. Ne-am cunoscut, da ne-am cunoscut în altă în cu totul altă viață. Si toți o credeau nebună. Eu nu, pentru că eu o cunoșteam atunci când zburam împreună peste cei care râd și cadavre erau pe câmpul de luptă. Pe valuri Luna e în scădere deplină e privirea ta risipită peste toate. Luna e în scădere deplin e trupul tău adunând facerea lumii și apusul ei. Deplină e umbra plopilor lunecând până unde atinge lacul. Luna e-n scădere. Și barca noastră petrecându-se-n unde La margine Vacarm de vise și de viermi și zeii lipseau din coșmar. Erau ocupați cu Troia cu Enea și Anchise cu Ulise pe care îl uitaseră pe grele valuri. Vacarm era în cafeneaua goală și Bacovia își scuipa plămânii uitat de zei pe grele valuri. Și eu la marginea pădurii vacarm de frunze și de vânt uitat de zei pe grele valuri îi căutam crezând ca sunt. Ce arc sublim Ce arc sublim făcuse cavalerul din arcada sprâncenei ei și ce săgeată din țipătul irisului ei. Numai că noaptea cuprinse câmpul de bătălie si se așternu cearșaful alb de doliu și cerul cu corbi. (Despre tăcere doar oasele mai vorbeau. Și totul părea banal in ochii privitorului.) Ce arc sublim făcuse cavalerul Iluzie Era o dimineață la răspântia vieții. Așa credea regizorul că trebuie să iasă imaginea. Filmări și recuzite și actorii și cărările reale și proiectate și scâncete și surle. Și prima iubire. Secunde care trec viclene. Când totul era pregătit o lună ciobită rătăcea pe cer lătrată de câini obosiți. Amarnic de mult regizorul sperase să filmeze o dimineață la răspântia vieții. Un șir de colivii Chiar și după ce pasărea muri bărbatul o mai auzea cântând cu bucurie înlăuntrul lui. Până într-o zi ploioasă (pe cine mai înfioară partitura ploii pe frunza palidă lipită de geam) când simți că cineva îl privește dintr-o colivie mult mai mare și-acela cântă asemenea lui. (pe cine mai înfioară tandrețea unei colivii) Până într-o zi în scăpătat când nu mai mângâie cu ochii dungile lucioase de aluminiu, dulcile zăbrele. Păgânism De te vor răstigni oamenii buni Tu nu vei fi decât un biet tâlhar. De-a dreapta ori de-a stânga, nu contează. In veci nu vei ajunge la hotar. Acolo va ajunge numai el. Oasele picioarelor îți vor fi zdrobite. Așa pier zeii. Apune soarele pe deal Si măruntaiele-s la corbi zvârlite. Așa pier zeii, vulgul se închină. Nu știe cui. La cer ajunge unul. Maiestuos si blând. Icoana lor. Așa ard zeii. Si coboară scrumul. De-a dreapta ori de-a stânga, nu contează. Ești doar un martor, zeul fără har. Cândva al tău a fost întreg Olimpul. Acum doar El ajuns-a la hotar. Libertatea din căruță Ploioasă seară și cu vânt pustiu. Să ai un coviltir și-atât. Tot ceru-ncape sub un coviltir. Oștiri întregi au brăzdat istoria sub aspre arcade de coviltire. Sunt doi corturari cu pruncul. Un cal in care dau pe rând cu biciul. „Dubito ergo cogito”. Și iar dau cu biciul. Se duc si pier într-o seară ploioasă și-ntr-un cuvânt pustiu. Ce pânză Ce lanț subtil te leagă de lumină și poate e mai subțire ca lumina ei. Ce pânza de păianjen te anină ce gând în care poate ești. Numai tu Cumplită zi. Adică împlinită. Fie ca ziua aceasta să o vezi numai tu. Să dispară subit din ochii altora. Cumplită zi în care Să exiști doar tu. Nici un calendar nu o va consemna nici ochii tăi nici pieirea mea. Despre tăul în care un copil s-a înecat cândva pierzând gloria de a fi împușcat în al doilea război mondial: Ciudată noapte. Din tău se ridicau umbrele celor demult înecați. Raza de lună abia le atingea și se afunda în apa tăcută. Vântul șuiera dinspre munte și aducea vaietele animalelor ucise demult. Ciudată, neiertătoare noaptea sfâșiată de raza ce era doar umbra unei raze de cândva. Eternități Abia după ce pierdu totul și lanurile și macii femeia iubită și zorii și prima zăpadă și soarele și umbra, începu să viseze. Visându-le pe rând le aducea în somnul ce semăna încet cu viața lui din care se făcea că pică spre un ocean care visa că-l scaldă în ape neclintite. Și-atunci visa că este omul ce visează un om care cade visând Corabia e alta Corabia e alta. Alta și femeia tăiată-n ceață schimbătoare. Și omul și uitările și somnul din care năpârlește ca un șarpe. Tot la șapte ani e altul cu alte celule. Și aura e alta. Și ocheanul mai mult îndepărtează decât apropie. E alta și femeia sculptată-n ceață schimbătoare. Corabia e alta. Și înecatul pe care mateloții l-au adus pe punte. Greu botez avu. Egal cu ei cu toți ce vor pieri. De dragoste Ești un biet slujitor al divinităților. Sunt multe și însemnate divinitățile altora. Olimpul și Mecca și Crucea sunt la locul lor. Și Copernic și Calea laptelui. Bucura-te că ești iubită de cel mai umil dintre atei, Zeiță Istorie mută Miroase a istorie mârșavă. A Zamma și a milă. A exilatul după care Imperiul cădea-va în genunchi. Miroase a minciună Și a crini arși Pe umărul femeii trădătoare a istoriei. Ar spune Pliniu cel Batrân că toata istoria e un miros de hoituri. Trecut-au anii. Te iubesc dușmanii. Te iartă Roma. Și ce summit „O, cititor fățarnic” Vă voi spune acum un vers genial pe care îl citează Borges ca aparținând unui poet englez care, la rândul lui, îl atribuie unui druid ce îl culese de pe buzele unui muribund înainte de a-l sacrifica. Aș fi vrut să vi-l spun l-am uitat însă ce importanță ar avea acel vers genial pentru neființa acestui robot care gândește altfel decât noi Metempsihoză Ce păcate grele am săvârșit în alta viață de suntem acum fericiți? prin ce păcătuim acum sa fim în altă viață fericiți? Astfel întreb acum eternitatea ochilor tăi, batjocură a clipei trecătoare Și cercetează Cere și nu ți se va da. Nemurirea vreau să spun. Caută și nu vei găsi poarta Paradisului în care să bați. A paradisului tău poartă care să se deschidă numai pentru tine. Cere și caută și bate. vor cădea toate zidurile în eternitatea neantului tău Speranță Decorul lipsea cu desăvârșire. Se îndepărta nu se știe spre ce spre neant poate spre spermia universalis se îndrepta singur atât de singur către buza abisului vorbitor despre moarte în timp ce noi tăceam și speram că nu va atinge marginea aceea a noastră. De unde Curcubeul de după potop nu reprezenta nici un legământ s-a spus. Era numai efectul refracției luminii. Și lumina de unde venea ne întrebam noi în precar echilibru din care lumină noi cei aflați într-o arcă mult mai mare așteptând un nou legământ Dezvăluire „Jur pe aerul pe care îl respir, pe apa pe care o beau…” pe Pythagora ce astfel jura că nu voi scrie poemul acela în care va fi vorba despre olimpul din voi a cărui lavă o mai aruncă vreun zeu prunc al vostru ce vi se-agață în priviri să iasă. Nu voi scrie poemul acela despre privirea voastră rușinată că ar putea să fie văzută despre zeul ce cade apoi orbit de întuneric în olimpul înecat în voi. Corespondență Viteza gândului Nu cunoaște distanța totuși trimite-mi ochii tăi și surâsul subțire. Trimite-mi-te. Altfel numai un gând descărnat lângă mine. Viteza gândului Otravă și deșertăciune. Măsura tuturor Bătrânul înțelept mă jupui de viu îmi arse trupul și-l făcu cenușă. Apoi scrijeli apăsat cu sânge pe pielea mea: Omul e măsura tuturor lucrurilor; ale celor ce sunt și ale celor ce nu sunt… Și risipi cenușa-n patru vânturi și-acoperi cu pielea casa mea pustie Înainte vreme În locul acestei gări în ruină era înainte o gară frumoasă cu bufet cu săli de așteptare cu trenuri. Înaintea ei cu mult acolo luptaseră pecenegii cu ariergarda cumană. Osemintele lor dedesupt. Înainte de asta pe acolo șerpuia un pârâu în care pescuiau oameni din neolitic și înainte vreme călcau pe-acolo zei desculți. Cu mult înainte o rază cosmică le făcea toate astea izvorând din ochiul acesta Toate acestea Asta pentru a te gândi la lumea ta interioară singura reală, spuse inchizitorul și-mi mai smulse o bucată de carne. La universul tău de neatins și-mi mai lungi cu scripeții trupul. La deșertăciunea a toate ce sunt și îngrămădi lemnele pentru rug. Eu știam că spune toate astea din frica lui de a nu mă trezi din coșmar. nu m-am trezit și aceasta e victoria lui. În timp ce E purtător de noroc mi-am zis, păianjenul care se plimba pe gulerul cămășii pe mână pe pantof cum să fac să nu-l strivesc numai de-ar pleca să nu calc pe el aproape mă rugam în timp ce atârnam liber de firul nevăzut al unui păianjen mult mai mare în lumina tandră amăgitoare pânză nepieritoare. Doar el Poemul acesta nevăzut și necitit de cineva în singurătatea lui (a ta) e o durere de care nu suferă nimeni Oglindă Nu e chiar o bagatelă să le demonstrezi că nimic nu e un vis că e reală și orbirea lor și cenușa rugurilor caldă încă și că tu exiști că nu ești un vis al lor un coșmar de care vor să scape trăgând cu săgeți ori folosind detergenți chiar o bagatelă nu e mai bine ai fi tu în locul lor numai că atunci De nescris Să scriu un poem cât mai scurt (O, dacă aș cunoaște numele secret al Creatorului toată lumea ar fi la picioarele mele și eu la picioarele Lui) asemenea primei respirații când la naștere inspiri aerul rezidual al destinului Iertare Joachim de Praga În fața Scaunului Domnului: Că a pus și ea cu mâinile tremurânde câteva vreascuri pe rugul pe care urmează să ard și să mă sting ca o făclie muritorul ce sunt, Doamne, adevărat este. Poate pentru a primi vreo indulgentă spre iertarea păcatelor. Credința ei era tare Privirea, plină de speranță. Te iubea și ea asemenea mie și poate mai mult. Iartă-ne iartă-ne, Doamne Nimeni Prin pădure aceea prin care ne plimbam pe vremuri tâlhăreau haiduci. Atât de tineri ne invidiau crengile. Să ne ascundem în trunchiul unui copac dar ne-am oprit de teamă că nimeni nu ne va căuta că vom muri acolo îmbrățișați. Și n-am făcut-o. Mi-e dor de buzele tale de-atunci și de țigările proletare. Prin pădurea aceea nimeni nu va mai trece. Ceea ce murdăresc ei e cu totul altceva, nici măcar urmele noastre timide nu le pot atinge nici aerul cu duhoarea lor grea. Nici toamna aceasta primăvara aceea n-o va atinge. Să mai știi că au retezat trunchiul acela în care nu ne-am ascuns și nici nu-ți voi trimite această scrisoare pentru că toate acestea le știi (ai scris și tu toate acestea în scrisoarea pe care nu mi-o trimiți) din teama noastră de atunci (cât despre stejarii bătrâni, nu știu dacă se bucură de frunze ori greutatea lor îi doare) Centura de siguranță Cu venin și cu farmec își dăruiește trupul oricui fără să știe că acum își plătește păcatul de a nu fi păcătuit vestală într-o altă viață și acum o face râzând asemenea ploii ce se scurge prin burlane mizere și piere-n pământ Petrecere Din zidul cel falnic a mai rămas bucata aceasta pe care crește iarba. Nu poți vedea zidul pe dinlăuntrul lui nici cărămida nici pământul din care a fost alcătuită cărămida. Nici caii care-au răscolit pământul nici oasele lor migratoare amestecate cu pământul acestui zid deșert. Iedera râde în soare. Ce simfonie. Era primăvară Ce joc barbar și cum mai trece vremea: înfigeai în spatele cărăbușului un ac cu gămălie apoi îl legai cu o bucată de ață de un băț pe care îl țineai în mâna ridicată. Cărăbușul captiv dădea din aripi și făcea cercuri concentrice în jurul bățului până murea crezând că a murit liber după lupta cea mare. Era primăvară. Primăvara cărăbușilor. Cândva Un porumbel zburând deasupra cerului din băltoacă. Nepăsător în zarea liniștită. „Nu voi atinge niciodată acoperișul lumii.” Va atinge cândva acoperișul rece al lumii în albă uitare de sine. Rămâi îmi venea să-i șoptesc îmi ajunge mortul din mine Exercițiu Își putea imagina după îndelungi exerciții că El nu a existat. Că trădarea Cina cea de taină răstignirea și învierea sunt invenții. Un gol. Apoi însemnează un plin într-un gol imens care se cască Clovn Pentru mine fu viața evoluție pe sârmă. Pentru tine „Sorcova, vesela…” Pentru mine căzând înlăuntrul meu. Pentru voi sorcova, vesela. Pentru mine oceanul către voi. Pentru voi sorcova, vesela. Să nu dea Pământul nici Cerul să nu dea la capăt să fiți tot voi sorcova, vesela să-mi fie asta viața de apoi Tandrețe Norocul ei să îl mănânce lupii cu lacrimi de căprioară în poiana verde. Privirea ei: să crească iarbă verde acolo unde trebuia să fie căprioară în poiana verde. Pustiu. Și cât de mult o fi iubit-o Cercul acesta O simplă roată e mai importantă decât infimul poemul acesta. Ea pune în mișcare locomotive tancuri orologii automobile. Cercul acestor cuvinte nu are formulă te poartă numai tot mai adânc spre tine spre neguri tot mai dese și spre țărmuri tainice spre păduri pline de pericole prin care trecând te vei găsi. Așadar cercul acesta e de tot blestemat.Și gol. Ne lepădăm fugind de el. Trăiască simpla roată plină. Țărm Pe ce acorduri tainice se spulberă în vânt această pulbere care nu vrea să devină neant Până la următoarea înviere sunt nisipul pe care pășesc tălpile tale. Fosta și viitoarea cenușă tălpile tale. Cerul și pământul și vântul treimea cosmică închisă în tine Acum cândva în chiar secunda ce-a trecut, iar ceea ce îți cer acuma e tocmai ceea ce-aș fi vrut. Iar floarea ce ți-o dăruiesc cu mâna mea care era te vrea pe tine de acum care-mi zâmbește de cândva. Târziu Te-am visat întreaga noapte și dimineața pornesc spre tine. Oameni grăbiți, terase, fructe, copii cerșind adolescenți râzând și bănci de lemn și cinematografe închise și profesoara pensionara și casa de amanet și parcul și copii zglobii și porumbei zburând. Și mă întorc târziu Și-adorm și te visez întreaga noapte iar dimineața ma trezesc și iar pornesc în căutarea ta. Copii zglobii și porumbei zburând și iarași noaptea cu cinematografele închise. Miracol Era deajuns sa-și arunce privirea pe câmpul sterp: răsărea iarbă și prin trifoiul înflorit zburau albine. Și-a aruncat privirea asupra oceanului pustiu și au răsărit insule cu mirodenii. La zbaterea pleoapelor ei se nășteau oaze scăldate de ape cristaline. Astfel încât ea mă născu padure verde bătută de vânt. Și unde sunt ochii acei Nostalgie Un fluture în verdea primăvară pe dosul palmei mele se așază. Ce rău a săvârșit ca să-l dau morții ? Pe marginea de șanț, sub coasă vine o șopârlă verde asemenea ierbii. Poate m-a căutat. Ce rau a savârșit ca s-o dau morții ? În ochii tăi de atunci se scăldau scoicile și valurile mării. Ce rău am săvârșit ca să mă dai uitarii ? Răscumpărare Plătesc oricât acelei fecioare care îl va scăpa pe cel condamnat la spânzuratoare. Și visul acesta îmi apare mereu. Poate cel condamnat sunt eu. Cântă, zeiță Tăiaseră limbile solilor și le întinseră pe nisip sub soarele torid iar ceasornicarului i-au taiat mâna dreaptă. Mie mi-au poruncit sa nu mă trezesc din coșmar acestea povestindu-le. „Ci cântă zeiță mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleanul” Si când să mă trezesc mi-au retezat și cealaltă mână „Ci cânta zeiță zglobie” Ca nimic din ce-a fost sa nu mai fie precum a fost. Față în față Mergeam din direcții opuse amândoi - prin pădurea aceea – pe aceeași strâmtă cărare și nu ne puteam ascunde unul de altul. Față în față înger cu înger fiară cu fiară. Rouă devreme și brumă târzie. Întîlnire și humă. Cer si deșertăciune înverzind și desfrunzând pădurea. Unul în pământul celuilalt intram. Același întâlnindu-se cu sine Înverzind și desfrunzând padurea. Dincolo Dincolo de ochii noștri e dealul. scădem și nu ne mai vedem dincolo. Bănuim că am fi acolo. Cel adevarat e dincolo de deal. Mână turmele pe care tu le-ai pierdut. Iar tu nu ești. Te bănuiește cineva (care mână turmele) că ai exista. Cerul O, cum taie cuțitul în care vie la abator și cu își plânge parfumul vioreaua când plugul intră ca un câine flămând în pământul ce geme. Aș fi vrut să uit Însângerarea aceea. Ne acoperă cerul în tăcere. Desculț Draga mea aș fi vrut ca aceste versuri să le citești acum cincizeci de ani. În locul lor se întindea un câmp acoperit cu frăguțe și mure. O muzică asemenea celei care țâșnea din tăișul coasei în rouă tăind otava umedă. Ce nuntă în primăvara care te cheamă spre cer. Draga mea, aș fi vrut să mă fi așteptat acum cincizeci de ani pe câmpul cu fraguțe și mure. Desculți amândoi ce cânturi de nerostit am fi scris pe câmp și pe cer. Ghilotină Cap plecat. Floarea soarelui atârnând. Ce bărbat falnic era sub ghilotină. Semințele florii soarelui rodind. Lumina ochilor lui ce cădeau visând. Anno domini… (consemnat de călăul oficial) Teodor Borz |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |