Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 99 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Sinteze: Maria Spatariu. Reportajul, in conceptia lui Geo Bogza
    Scris la Saturday, January 15 @ 13:39:25 CET de catre asymetria
    Lecturi critice Maria Spatariu scrie "
    Geo Bogza își face simțită prezența în literatură începând cu anii 1927-1928, când intră în rândurile avangardiștilor. Publică la reviste de avangardă și scoate el însuși două reviste circumscrise acestui curent literar, “Urmuz” și “Viața imediată”. Aici, în viziunea avangardistă își are rădăcinile preocuparea lui Geo Bogza pentru literatura militantă și, în consecință, pentru reportaj. Geo Bogza însuși a semnat o serie de articole pe această temă susținând că ,,Nu ne aparținem. Suntem ai unei contemporaneități care ne reclamă, care ca o caracatiță își întinde spre noi tentaculele unor probleme” (1). Teoretizările vor avea și o finalitate practică: în timp, ochiul scriitorului se îndreaptă dinspre lumea de dinăuntru spre cea de dinafară, adică spre reportaj.

    Saltul spre această literatură ,,a idealurilor umanității” se face spre sfârșitul anului 1933, fără ca Geo Bogza să părăsească vreodată complet lumea de dinăuntru, așa cum el însuși mărturisește peste ani. Elocvente în acest sens sunt analogiile conform cărora, explorând lumea de dinafară, putem descoperi lumea de dinăuntru . În consecință, Geo Bogza rescrie vechile poeme într-o altă cheie și astfel se naște, de exemplu, ciclul de reportaje Lumea petrolului. De ce o literatură militantă? Răspunsul îl dă chiar autorul, în 1954, în timpul unei discuții cu alți doi scriitori, reproduse de Perpessicius: ,,Scriitorii trebuie să fie martori ai epocii lor, dar martori lucizi, și în aceeași măsură activi, cum sunt marinarii unei corăbii în largul mării... Scriitorii nu pot fi pasageri. Nu e suficient să observi doar realitatea, ci e necesar să observi că ea se trasformă și s-o ajutați prin scrisul vostru să se transforme”.
    Consacrându-se literaturii militante, Geo Bogza începe în 1934, în ,,Vremea”, o anchetă despre ce este reportajul. Articolul ce deschide seria de interviuri, articol-program al ,,Vieții imediate”, vine să accentueze ideile exprimate anterior, iar ,,Geo Bogza, îmbrățișând reportajul din năzuința de a oglindi direct lumea în suferință a celor simpli și oprimați, se înalță însă pe o nouă treaptă, de pe care se pot manifesta darurile sale de observator profund al societății, naturii și oamenilor”(2). Simțul responsabilității se acutizase tot mai mult și scriitorul decisese să se concentreze asupra lumii exterioare, fără a se rupe de avangardism, de ceea ce proclamase până atunci. Revolta haotică se transformă în acțiune cu conținut revoluționar. Începând din acest an, Bogza publică reportaje în ,,Vremea”, ,,Cuvântul liber”, ,,Lumea românească”, ,,Azi”, ,,Viața românească”.
    Profesiunea de credință Ce este reportajul?, publicată în ,,Vremea”, este reluată apoi în deschiderea volumului Anii împotrivirii, sub titlul Introducere în reportaj. De la început, reportajul este considerat baza gazetăriei moderne, alături de pamflet și telegrama de informație. Cele trei elemente esențiale sunt condiții sine qua non ale scriiturii jurnalistice, ,,ele singure fac gazetăria fierbinte și pasionantă.”(3) Cu toate acestea, Geo Bogza, referindu-se la statutul reportajului (delimitat ca specie de sine-stătătoare în peisajul românesc abia în această perioadă), remarcă faptul că acesta nu se bucură de prestigiul pe care îl merită, reportajul, pamfletul și telegrama de informație nefiind considerate ,,elemente pure ale gazetăriei”. Afirmația deschide o altă discuție: este reportajul un gen al presei scrise sau o specie literară? Părerile în favoarea uneia sau a celeilalte opinii sunt numeroase, iar în această ,,balanță” au fost așezate și scrieri semnate de Geo Bogza.
    Definiții precum ,,Reportajul nu e numai menit să fie cel mai sensibil seismograf al vieții de azi, el e menit să devină unul din instrumentele temute care vor ajuta la viitoarele mari prefaceri ale pământului.”(4) relevă faptul că simțul responsabilității se dezvoltă tot mai mult, astfel încât menirea reportajului este percepută, în primul rând, ca fiind socială (,,cel mai sensibil seismograf al vieții de azi”) și, în al doilea rând, revoluționară. Idealul social este chemat să devină țelul întregii literaturi, al artei, în general, iar Bogza este tranșant în acest sens: ,,Arta pentru artă a fost încă o poveste, una din discuțiile frumoase și perfect inutile ale esteticii de fildeș. Artă pentru artă nu se poate face. De la un capăt la celălalt al pământului viața este un vast complot cu scopurile finale încă infinit îndepărtate. Sunt vaste, sunt eterne, sunt suprem estetice și arta se pune în slujba lor, arta complotează pentru binele omenirii. Arta pentru artă nu există. Tot ceiace s-a scris pe pământ și a dăinuit mai mult de o zi, are înăuntru o tendință”(5). Exemplele sunt luate din Biblie, din marii scriitori (Dante Alighieri și Shakespeare), din poezia populară, iar actul artistic creator dobândește astfel puterea de transfigurare a fenomenelor. La fel și reportajul, indiferent dacă îl privim ca gen publicistic sau specie literară: la baza reportajului stă informația transfigurată de ziarist în eveniment mediatic, ,,construcție simbolică a evenimentului din planul real spațio-temporar”(6). Menirea socială a reportajului este dată și accentuată tocmai prin această construcție fidelă a evenimentului real: ,,relatând cu strictețe numai fapte pure, fără să le demonstreze cât de puțin, reportajul se face chiar prin această obiectivitate interpretul fidel al tendințelor vieții, instrumentul de luptă al idealurilor colective ale umanității.” Importanța realităților reflectate în scris este văzută ca determinantă pentru un scriitor - ,,Din munți nu mai coboară nici un Zaratustra. Sau dacă vrea să coboare nu mai este ascultat. E ascultat în schimb reporterul care trăiește cot la cot cu mulțimea, care se află în permanent contact cu viața și vorbește oamenilor despre ea.” -, iar într-un astfel de cadru, scriitorul este considerat purtătorul de cuvânt al mulțimii: ,,Nu mai vrem să stai la masă și să scrii din capul dumitale. Du-te, amestecă-te cu viața. Fă-te servitorul ei și povestește ce ai văzut”; ,,un scriitor poate aduce un real și de necontroversat serviciu societății și timpului său, descriind prompt și exact o nouă realitate sau fapte abia petrecute și care privesc conștiința omenirii, contribuind astfel la procesul prin care oamenii unei epoci devin mai repede contemporani cu epoca lor”(7)
    Într-o epocă ce succede primului război mondial și se încarcă deja de tensiunea celui de al doilea, nu este timp pentru ,,sisteme filozofice”, ci pentru realități văzute de ,,mentalitatea reporterului”. De aceea reportajul este ,,o școală a vieții adevărate prin care trebuie să treacă orice scriitor care vrea să devină un autor viabil”, ,,e un mijloc vast și generos de a nu te mai ocupa până la paroxism de tine însuți, ci de viața de dinafara ta. De altfel, imperativul vremii noastre cere scriitorilor să nu mai întârzie atât cu ei înșiși, când tragedii care privesc mase întregi de oameni așteaptă să fie exprimate în scris.”(8)
    Dispare acum, în primul rând programatic și apoi din reportaje, agresivitatea anarhică a epocii de frondă. Se păstrează pornirea polemică, dar ea slujește mai mult unui alt obiectiv, cel al acțiunii prin cuvânt. Întrebările formulate în ancheta la care au răspuns N. D. Cocea, Mircea Eliade, F. Brunea-Fox, Felix Aderca, N. Davidescu și răspunsurile date de aceștia sunt elocvente în acest sens, precum și pentru încadrarea reportajului între genurile literare sau publicistice: ,,Credeți că reportajul este un gen în sine, căruia recunoscându-i-se un atare prestigiu ar putea lua o dezvoltare mai amplă și în același timp mai estetică, atrăgând o serie de scritori tineri....?”, ,,Credeți că reportajul joacă un rol din ce in ce mai predominant în toate literaturile moderne...?”, ,,Credeți că reportajul poate lua cele mai superlative forme estetice și că singura formulă viabilă nu poate fi decât cea a unei poezii altoite cu reportaj...?”. Eliminarea semnelor de întrebare delimitează concepția lui Geo Bogza despre reportaj. Acesta este văzut ca o specie ce poate dobândi în cultura română un caracter mai accentuat literar prin contribuția scriitorilor tineri; spunem în cultura română, deși Bogza îi remarca rolul din ce în ce mai accentuat din literaturile moderne și menționa o posibilă formulă a perfecțiunii unei scrieri literare. Formula are, în concepția reporterului, două elemente: poezia și reportajul, adică arta ce îmbracă realitatea, fără a dauna autenticului și redării fidele a realității. Menirea poeziei ar fi astfel aceea de a potența realitatea, de a o face vizibilă și altora. O asemenea abordare a reportajului duce nu doar la o formă estetică superioară, ci și la reabilitarea acestei specii decăzute și la întoarcerea la adevărata ei menire: ,,numai o atitudine de intervenție deschisă, pasionată, în problemele cheie ale contemporaneității, era de natură să redea reportajului - prejudiciat, cum spuneam, de contactul cu gazetăria mercantilă adevărata sa menire.”(9)
    În consecință, Geo Bogza dă glas unei chemări lansate de ,,Vremea” către toți scriitorii: de a se apleca asupra realităților cotidiene. O simplă răsfoire a colecției săptămânalului menționat din anii 1934-1939 confirmă faptul că această chemare a avut ecou. ,,Acel care scrie aceste rânduri nu este încă un reporter. Are însă cea mai fierbinte dorință să devină”(10). Mărturisirea înglobată în Ce este reportajul? vine să accentueze importanța pe care Bogza o acorda acestui gen, adevărat mijloc de sondare a realității și poate cel mai potrivit. ,,Pentru Geo Bogza, reportajul nu constituie o îndeletnicire de gradul al doilea, fără de prestigiu, un produs subsidiar al artei, ci un înalt mijloc creator de a sonda realitatea. În afară de faptul că relatează cu strictețe fapte reale, Bogza nu trasează nici o altă graniță care să-l desprindă de celelalte specii literare.”(11)
    Ce înseamnă reportajul pentru Geo Bogza, unde îl încadrează, literaturii sau gazetăriei? Răspunsurile le regăsim în scrierile sale. Astfel, în Scurtă mărturisire ce prefațează volumul din 1971, Țara de piatră, scriitorul notează: ,,După război, capitolele despre Munții Apuseni, ușor revizuite spre a elimina tot ce mai ținea de jurnalism și nu se cădea să treacă pragul unei cărți ce începea să înfrunte timpul, au apărut în mai multe ediții. Așa le-au cunoscut generațiile mai noi și au intrat în istoria literară, fiind considerate piatra de hotar a unui nou fel de a scrie, care a fost numit reportaj literar.”(12) Prin aceste cuvinte, Geo Bogza încadrează reportajul literaturii, mai ales că ,,trăind, nu atât în miezul fierbinte al faptelor, cât în propria-mi conștiință evenimentele din timpul vieții mele, obsedat de demnitatea omului și mortificat de degradarea la care a fost supus, cu orice gând m-aș fi îndreptat spre realitate, ea devenea mai mult un prilej de a mă mărturisi pe mine însumi, necontenita-mi pendulare între revoltă și reverie, decât de a o cunoaște și a o înfățișa în datele ei exacte. Prizonier al propriei mele firi, am dat realității mult din chipul și asemănarea mea, transfigurând-o sau redimensionând-o după nevoile spiritului meu.”(13) Geo Bogza afirmă astfel un fapt constatat și de critică: reportajele lui sunt construite fără a urma șabloanele obișnuite.
    Scrierile sale s-au zbătut mereu între statutul literar și cel jurnalistic. Tranșant, în anii '90, Geo Bogza lămurește și această problemă: ,,Am detestat întotdeauna expresia de reportaj literar. Nu recunosc decât reportajul ca atare”, iar acesta pentru a deveni literatură are nevoie ,,să fie scris cu talent, de un om citit.”(14) Pragul dintre literatură și jurnalism este trecut prin stil, prin formă și nu prin tema aleasă.

    Note
    (1) Geo Bogza, Exaperarea creatoare, în „Unu“, an IV, nr. 35/1931, p. 3.
    (2) B. Elvin, Geo Bogza. Studiu critic, București, Editura Științifică pentru Literatură și Artă, 1955, p. 20.
    (3) Geo Bogza, Introducere în reportaj, în Anii împotrivirii, București, Editura Tineretului, 1953, p. 19.
    (4) Ibidem, p. 20.
    (5) Ibidem, p. 21.
    (6) M anual de jurnalism. Genurile jurnalistice, vol. I și II, București, Editura Polirom, 2001p. 99.
    (7)Geo Bogza, Țara de piatră, București, Editura de Stat, București, 1951, p. 25.
    (8)Geo Bogza, Anii împotrivirii, București, Editura Tineretului, 1953, p. 20.
    (9) Ibidem, p. 21.
    (10) Ibidem, p. 21.
    (11) B. Elvin, op. cit., p. 55.
    (12)Geo Bogza, Țara de piatră, p. 6.
    (13) Ibidem.
    (14) Geo Bogza, Eu sunt ținta. Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi, București, Editura Du Style, 1996, p. 197.


    Nota: REDACTIEI
    Studiul de mai sus, pe care îl publicăm știind că este o abordare relativ schematică a problematicii reportajului, literar sau jurnalistic fără osebire, va vedea lumina ecranului doar pentru că merită comentarii și completări. Le formulăm sub forma unor întrebări.
    Câtă vreme vom da ca model pentru reportajul românesc un autor ca Geo Bogza? Chiar Brunea-Fox, dat și el ca model pentru insolitul unor teme alese (leprozeririile, exportul de prostituție din România în anii de după 1920) nu poate rămâne mereu referința. Chiar să nu se mai fi făcut nimic în acest domeniu din anii 40 încoace? Textele lui Bogza care literaturizează adesea gongoric, trebuiesc repuse în contextul publicațiilor din care au fost extrase. Teoria reportajului a fost mereu îmbogățită în anii 50, dar practica era gâtuită de cenzură, de dogme. Studiul ar fi avut obligația să caute contribuții teoretice diverse în presă literară. Să analizeze raportul «avangardei» de criptocomuniști și agenți cominterniști, și a lui Bogza în speță, cu «realismul socialist» și cu ideologia comunistă, înainte de 1944 și după, confuzia întreținută de presa și opinia literară a anilor șaptezeci dintre adevărata disidență și aluziile vagi, așa -zis opoziționiste, ale lui Bogza din tabletele sale, publicate în prima pagina a revistei «Contemporanul», prezentate, de unii comentatori, ca succese ale scrisului fabulistic-poetic care ne satisfăcea pe atunci, în lipsă de altceva mai bun.
    Continuă să fie ignorat și rămâne neanalizat reportajul mai mult sau mai puțin propagandistic din vreme de război. Alți autori postbelici ca Alexandru Monciu Sudinschi sau Mihai Sin au făcut reportaj de altă factură, mult mai crud, eliberat de metaforită. Ar fi bine să-i recitim. Ar fi poate bine să revedem revista Flacăra, din anii când era condusă de Adrian Păunescu. A scrie reportaj serios și constit era lucrul cel mai greu în România. De aceea e cazul să lărgium cercetarea și să căutăm în presa vremii, adică a anilor 1944-1989, ca și în presa de după 1989, dacă nu cumva, uitate, se află texte de o valoare socială și literară egale sau superioare modelelor obsolete, Bogza Brunea-Fox pe marginea cărora tot pritocim comentarii.
    Dan Culcer
    "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.49 Seconds