|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 58 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Restituiri: Maria NITU. Cine sunteti Bujor Nedelcovici? (1) Scris la Thursday, April 14 @ 11:03:49 CEST de catre asymetria |
maria29 scrie " Bujor Nedelcovici este unul dintre scriitorii diasporei din Franța, scriitor care și-a transformat exilul involuntar în exil voluntar, când, după ’89, nu s-a întors definitiv în țară (chiar dacă ar fi părut atunci că România va deveni ”Grădina Domnului” și chiar dacă și regele s-a întors!) Singular a fost în țară (pentru că singular prin curaj este gestul să te-ntorci în țara lui Despot-Vodă după ce un roman, Al doilea mesager, refuzat ”acasă”, ți-a fost publicat la Paris, 1985) și la fel singular este și acum printre scriitorii rămași în diaspora. Mai sunt și alți scriitori care au rămas în locul noii transplatări (D. Țepeneag, G. Astaloș, N. Manea, Petru Popescu etc.), dar aceștia sunt curtați cu eleganță și respect ceremonios, pentru că marca ”in străinătate” are mirajul ei, dar mai ales pentru că aceștia stau cuminți în banca lor, nu se implică polemic în actualitatea politică și culturală românească. Bujor Nedelcovici continuă să fie un scriitor incomod, pentru că de 20 de ani e consecvent ideii de asanare morală, de igienizare a conștiințelor... ”dalmațiene”, proces de penitență și abluțiune strict necesar pentru continuitate în perioada postcomunistă întru dreaptă măsură și climat de credibilitate. Dar vocea lui a fost continuu amortizată, chiar discreditată într-o lume cu aceiași actanți principali, pentru că ”dalmațienii ” ...”eroi au fost, eroi sunt încă”... În „evaluarea morală”, pe lângă gradul de derapaj și de abdicare de la principiile proprii, consideră necesare pe celălalt taler mărturisirea și asumarea responsabilității de către fiecare”în primul rând pentru propria conștiință (eliberare, ”catharsis”), în al doilea rând pentru cei care au crezut în el și i-au apreciat opera”( punctează autorul în volumul ”Cine sunteți Bujor Nedelcovici?”, Ed. Allfa, 2010, p.44). Momentul mărturisirii a fost ratat, la fel ca și Revoluția. ”Schimbarea la față” a personalităților României ar fi fost demnă, pe o temelie solidă, onestă, și nu pe fraudă morală și pe o ilegalitate, pe infracțiunea prevăzută în codul penal ”omisiune de [auto]denunț!” Ar fi fost chiar și girul unui model biblic: episodul cu Iosif și frații săi (când frații i-au cerut iertare lui Iosif - și-n ecuația în Timp a Istoriei ”Rău-Bine-Rău-Bine ” gestul a însemnat salvarea poporului israelit) pentru că ”nu poți să treci nepedepsit de la o etapă la alta decât dacă ți-ai cerut iertare pentru faptele comise.” (p. 353). Volumul Un tigru de hârtie deschisese seria dezvăluirilor din dosare proprii de la Securitate, pline de surprize și dezamăgiri, care au întors pe dos raporturile știute dintre prieten /neprieten, moral /imoral...(Livius Ciocârlie, Dorin Tudoran, Luca Pițu etc...), fiecare abordând dezvăluirile în felul propriu. Atitudinea lui B. Nedelcovici era de analiză principială a epocii: ca să te eliberezi de sechelele unui trecut trebuie să-i înțelegi mecanismele, să descoperi în interior acea ipostază a lui ”unde malum?”. Doar înțelegerea și deconspirarea Răului te face liber de el și stăpân pe el. În noiembrie 2008, la Târgul de carte Gaudeamus, la încheierea seriei de ”Opere complete” prin lansarea volumului 7, autorul a considerat oportun organizarea unui colocviu ”Scriitorul, Cenzura și Securitatea”, nu doar pentru că tema exprima chintesența operei sale, ci mai ales pentru că era o necesitate, chiar impusă de contextul intern și extern favorabil:”raportul Tismăneanu” de condamnare a comunismului, sărbătorirea a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului și a Cortinei de Fier comuniste, cu manifestări ample în Europa, în Franța…. Gândise evenimentul dincolo de momentul festiv propriu, ca pe o inițiativă de anvergură, la temelia unor ample mișcări de asanare morală. Actanții la tribuna dezbaterilor au fost personalități de marcă: Nicolae Manolescu, Livius Ciocârlie, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Lucia Hossu-Longin, Alexandru Zub, Victor Rebengiuc etc., precum și Stéphane Courtois, emblematic prin ”Cartea neagră a comunismului”. Cu toate acestea, colocviul a trecut jenant de neobservat în presa...”oficială”, a rămas o inițiativă donquijotescă. E drept că acest evenimentul a coincis cu lansarea mult anunțatei cărți a lui N. Manolescu Istoria critică a literaturii române, cu ambiții călinesciene, care a stârnit fulminante dosare de presă, dar colocviul era un alt palier, strict necesar în complementaritate, în spiritualitatea română postedcembristă! În ”Scrisoare deschisă unui prieten” (din volumul citat ”Cine sunteți Bujor Nedelcovici?”) rezumă așteptările investite în acest colocviu, ceea ce voise să transmită de mult timp publicului, vorbind”despre valoarea și importanța trecutului, a dreptului la memorie, ”travail de deuil”, regret, iertare, căință, locurile memoriei, datoria de a nu uita și de a transmite generațiilor viitoare experiențele ”tatălui” care reprezintă ”ieri” și vrea să comunice fiului, ”celui de azi” pentru o acțiune de educație și pedagogie a generațiilor de mâine”(p. 376). Atitudinea lui consecventă de susținere a ideii de ”exorcizare a trecutului”, întru terapie colectivă, a fost minimalizată de fiecare dată, deturnată în derizoriu, ca o „scormonire a trecutului” jenantă, ca o atitudine de certăreț, de provocator… Sintagma de ”justițiar” a fost folosită acuzator și ironic, pentru că justiția, etica, morala sunt concepte care nu au intrat încă în cultura și practica românească - unde iei lecții de ”bune maniere” de la cei care ”au acceptat o amnezie comodă, facilă și interesată.” (p. 380). Consecvența lui Bujor Nedelcovici însemna aceeași atitudine ca a Hertei Müller, de neacceptare a comunistului transformat în farsor istoric postcomunist. Cât n-a fost laureată Nobel, Herta Muller n-a produs mare zarvă, deși a avut dintotdeauna același discurs fulminant. Când a fost în România, în 2005, a fost la fel minimalizată prin evitare, de către ”elita intelectuală” monolit pe pozițiile sale partinice postcomuniste. Era privită cu condescendență, ca un personaj la fel singular prin încrâncenarea sa de ”justițiar”, întru ”scormonire a trecutului”. Doar Timișoara a primit-o prietenește (deși la fel de precaută în atitudini războinice, când Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara fusese terciuit). B. Nedelcovici explicitează o astfel de atitudine: un intelectual autentic, și cu atât mai mult un scriitor care are puterea Cuvântului, trebuie prin definiție, să fie în opoziție, oricât de pașnică și progresistă ar fi puterea, pentru că ”orice putere politică e corupătoare, mistificatoare, cinică, dominată de intrigi egoiste și interese, iar scriitorul trebuie să-i apere pe cei care nu au acces la cuvântul rostit public”(p. 381). În octombrie 2009 s-a anunțat nobelizarea Hertei Müller. Nobelul ei a fost, e drept, preponderent politic, ca o mănușă pe sărbătorirea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, dar e de felicitat Academia Suedeză pentru meritul de legiferare printr-un premiu Nobel a unei atitudini intransigente, necruțătoare acuzatoare a comunismului, fără compromisuri morale. În noiembrie 2009, la Gaudeamus, se lansa volumul cu dezbaterilor Colocviului, Scriitorul, Cenzura și Securitatea / Bujor Nedelcovici și invitații săi, Ed. Allfa, 2009. Era o ocazie să se reia ideea ”mobilizării generale” întru asanare morală, să se repare ignorarea colocviului, să se ridice mănușa aruncată provocator de Herta Müller. Dar, istoria se repetă doar! A fost ca un ecou la ecou, care, la fel, s-a stins repede. În septembrie 2010 Herta Müller a venit (totuși!) în România, dar impactul n-a fost cel întru glorie regizat. Autosuficiența și tihna ”consensului” general postdecembrist, cu onor instaurate iliescian, fuseseră tulburate și luate în răspăr. La Târgul de Carte Gaudeamus, din noiembrie 2010, lansarea cărții Cine sunteți Bujor Nedelcovici? s-a petrecut pe fundalul ecourilor celebrei discuții de la Ateneu între H. Muller și G. Liiceanu. Era proaspătă isteria frustrărilor, a articolelor legate de dialogul dinamitard. Nici măcar autoritatea premiului Nobel nu a trezit însă societatea română postdecembristă la realitatea farsei în care trăiește, n-a inițiat vreo mutație în atitudinea civică și politică. O altă ”furtună într-un pahar cu apă”, rămasă insulară. Contextul a indus lectura volumului Cine sunteți Bujor Nedelcovici? în acea grilă a dezbaterilor, care se pliază ca o mănușă pe ideea organică a cărții. Herta Muller nu se bate-n piept, nu-și pune cocarda de ”dizidentă”, dar ”s-a enervat”, a reacționat! Scrisul său anticomunist e ca o secreție organică a acestei atitudini consecvente. Bujor Nedelcovici nu se consideră dizident, ”nu pretind că am fost disident, dar am rezistat presiunilor cenzurei și m-am revoltat...”(p. 348). (Adevărații dizidenți, într-adevăr, se numără pe degete, pentru că în regimul nostru de totalitarism absolut dizidența neclintită însemna sigur martiraj). Atitudinea și scrisul său sunt la fel ca o secreție organică, pentru că altfel nu se putea. Sunt din plămada de revoltat. Organicitatea e dată de consecvența în ideea condamnării colaboraționismului comunist, în numele unor principii morale întru demnitatea unei colectivități, de pe o poziție deasupra unor frustrări personale. Această consecvență este ca un fir roșu în întreaga sa operă. Atitudinea complexă și puternică de revoltat se definește prin negație la tot ce e ... pragmatic, de ”larg consum: ”știu că sunt o persoană dificilă, poate chiar antipatică, provocatoare, rebelă, anacronică, iconoclastă, inclasabilă, inadecvată la timpurile moderne, incomodă pentru mulți (...) Nu am avut o strategie a afirmării, nu am avut o tactică a tăcerii ambivalente; nu mi-am păstrat rezerva necesară în vederea unei ascensiuni literare sau politice; nu am avut o detașare și o dezinvoltură artistică, cum mi-a reproșat un critic; ... nu am făcut parte dintr-un cerc de putere și influență... Greșeală! Mare și gravă greșeală!”(p. 381). Să nu ai simț practic, să nu te adaptezi realității postcomuniste și să nu vrei putere, ci să fii de bună-credință și să vrei adevărul?!! ” Naivități, iluzii și utopii! ”N-ai umor, domnule!” Aceste „neajunsuri” au fost generate și de o altă dimensiune constantă și esențială a personalității sale: nevoia de libertate totală. O libertate deplină, fără nicio dependență, care să-i permită să fie oricând el însuși - tot din sentimentul asumării responsabilității proprii, fără a depinde de liberul arbitru al celuilalt (de aceea a fost o viață întreagă liber-profesionist, orice post de slujbaș oarecare l-ar fi terorizat cu ”zgomotul aparatului de pontaj”). Această independență totală, deși i-a adus necazuri pe plan pragmatic, i-a fost salvarea și împlinirea: îl imuniza la maxim în fața compromisurilor, și mai ales îi asigura șansele maxime de fi total credincios menirii de scriitor, rămânând numai scriitor, din fidelitate și față de publicul pentru care scrie.”Nu accept să fiu decât stăpânul și sclavul meu! Am fost o viață întreagă liber ..și vreau să rămân liber, adică: scriitor...”(p. 349). De aceea, la întrebarea dacă viața și-o consideră o reușită ori un eșec în raport cu cele propuse, răspunsul este ”Consider că viața mea a fost ... o reușită ”, chiar dacă a comis și multe greșeli, ori a avut și eșecuri,”marea izbândă a fost că nu mi-am trădat vocația de romancier”(p.259) - pe care a putut să și-o apere doar de pe poziția de revoltat. Prin această grilă, chiar și exilul poate fi rodnic pentru menirea de scriitor, pentru că, în ultimă instanță, lipsa lui ”acasă”, asumată formativ, ca probă inițiatică, la fel te face complet liber, nu ești legat de nimic, condiția de métèque ca o condiție de om liber absolut.”Sunt de origine scriitor, de naționalitate scriitor și de profesie scriitor”(p. 239). ”Heimatul” poate fi pretutindeni, în orice loc unde ești fericit și simți că atingi cerul cu mâna. Și totuși, are un loc drag: în garsoniera de la etajul trei ”scorbura de pe Rue de Prairies”, e camera cu cărți - ca un templu, aproape de cer, și în acel spațiu doar se simte ”acasă”, ”sunt definitiv liber! Definitiv fericit!”(p. 107), un Heimat sui generis, pentru că acolo de fapt este ”într-o permanentă călătorie a cunoașterii și a solitudinii.”( p. 239). Modalitatea de abordare a temelor esențiale e pe axele interacțiunii autor/creație/epocă, și individ/ istorie. Astfel că face o radiografie autentică a societății românești postdcembriste, în nuditatea ei, cu duritatea lui Cioran, dovedindu-se un fin analist politic. Analiza revelatorie este pe axa trecut / prezent / viitor:”după o jumătate de secol de comunism s-au produs mutații profunde și de structură de conștiință, mentalitate, atitudine și psihologie individulă și colectivă”. Este un diagnostician exact: în înlănțuirea cauză-efect, prin inconștientul colectiv și memoria afectivă stigmatizate prezentul e rezultatul trecutului cu tumori neextirpate:”Tot ce se petrece acum în România e rezultatul lipsei de asumare responsabilă a trecutului pe care am preferat să-l ascundem în spatele ușii care nu se mai închide”. După profeția lui Brucan, cu 20 de ani de ”stupid people”, depășită, e ideea a două generații care va trebui să treacă, pentru a avea o societate din care să se fi dez-rădăcinat complet această plantă monstruoasă a comunismului. ”Va trebui să treacă două generații ca ”Oamenii noi cu ceafa groasă” să dispară și să capete altă înfățișare exterioară și în special…interioară”. (p. 383). Pentru că la noi deocamdată e continuitate, nicio dizlocare, ruptură, ca-n alte părți ale lumii, mentalitatea actuală nu s-a rupt cu vechiul regim ”la noi nu s-a născut un ”Nou Prunc” după ”Cruciada Copiilor”(p.49). Condiția sine qua non a acestui proces este adevărul: ”fără adevăr trăiești în păcat și neizbândă”(p. 106).Nu escamotare, ci epurare a imposturii, a fariseismului. Nu există construcție durabilă din cărămizi false, spongioase, contrafăcute. Coroborat, este pusă în discuție minciuna, gradul în care poate determina evenimente esențiale și grave: ”Minciuna are un gust? Da ! Gustul trădării”. (p. 387). Maria NIȚU NIȚU (nitumaria@netscape.net) " |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |