Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 79 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Cine îl îngroapa pe Lenin?
    Scris la Thursday, May 05 @ 11:13:12 CEST de catre asymetria
    Memoria
    „permise de adevăr/ doar la vîrf se împart”
    Viorel Savin, Exilat în strigăt

    Nu mi se pare inutil să repet că una dintre bolile memoriei colective întreținute ex-socialist este uitarea. Alta, la fel de cumplită, este indiferența. în formularea lui Livius Ciocârlie: „Cea mai periculoasă neștiință este atunci cînd în ruptul capului nu vrei să știi”. O astfel de ignoranță dă bilet de voie dictaturii.

    Magda URSACHE
    Cine îl îngroapă pe Lenin?

    „permise de adevăr/ doar la vîrf se împart”
    Viorel Savin, Exilat în strigăt

    Nu mi se pare inutil să repet că una dintre bolile memoriei colective întreținute ex-socialist este uitarea. Alta, la fel de cumplită, este indiferența. în formularea lui Livius Ciocârlie: „Cea mai periculoasă neștiință este atunci cînd în ruptul capului nu vrei să știi”. O astfel de ignoranță dă bilet de voie dictaturii.
    La miezonoptica Profesioniștii, distinsa scriitoare Micaela Ghițescu îi spunea cu tristețe Eugeniei Vodă că revista „Memoria” (căreia îi este redactor șef după dispariția lui Banu Rădulescu) nu se caută, nu se cumpără. Fondatorul tipărea zece mii de exemplare, acum...
    Pentru uituci ori recent născuți: studenta Michaela Ghițescu a fost arestată în 1952 numai pentru că frecventase cursurile Liceului Francez, de pe lîngă Institutul Francez de înalte Studii, desființat de „democrația populară” ca oficină imperialistă. Profesorii, în frunte cu Marcel Fontaine, au fost expulzați. Imprudenta Michaela i-a scris lui Fontaine și, ca urmare, gardienii lagărului au privat-o de libertate.
    La ieșirea din închisoare, deținutul politic iscălea un angajament că nu va povesti nimănui despre tratamentele inumane la care a fost supus. M. Ghițescu aproximează un milion și jumătate de astfel de angajamente. Or, „Memoria” – revista gîndirii arestate” își face datoria de onoare de a anula tăcerea forțată, „dezvăluind răspicat, în paginile ei, ce s-a întîmplat efectiv (v. și interviul Doinei Cernica din „Bucovina literară” nr. 4-5, apr.-mai, 2010, intitulat „Memoria se vrea o pavăză împotriva repetării ororii”. Datoria de a depune ca martor corect n-a prea fost agreată dacă, la sfîrșitul anului 2009, revista „Memoria” a suportat cenzura financiară a Ministerului Culturii. Deși, în replică, a fost declarată revista anului 2009 și premiată cu ARIEL, aproape că nu și-a mai revenit. Obtuzitatea unei comisii și-a spus cuvîntul. Ce atîta rememorare a jertfei, a chinurilor din lagăre, a umilinței în închisori! N-avem timp pentru așa ceva, subiectele de importanță națională sunt divorțurile din monden. Iar amnezia crește, în raport direct proporțional cu nepăsarea.
    Ion Lazu a vrut să treacă în piatră numele victimelor: a fost autorul proiectului „Memorialul Scriitorilor Români”; întîi aprobat de Consiliul Uniunii, apoi abandonat. Precizez că nici USR, nici institutele comunistologilor – destule! – nu dețineau o listă completă a victimelor captive, torturate, ucise. Lista celor 403 (dintre care 53 decedați în pușcării) a întocmit-o, cu dificultate, Lazu. După numărătoarea CNSAS, ar fi fost doar 80 de scriitori de referință. De ce s-a renunțat la proiect? Pentru că s-a descoperit că unii dintre încarcerați au fost legionari; alții ar fi devenit colaboratori ai Securității. De altfel, prin pierderea Casei Monteoru, nici loc pentru monument n-ar mai fi. Sigur că, la aceste obiecții, Ion Lazu a ripostat: nu e vorba despre eroi, ci despre victime, dar cine să-l asculte? Mai mult încă, „veneticul” a atras atenția că basarabenii, cum-necum, au reușit să le ridice un monument celor martirizați. Iar „Piatra lui Ghimpu” marchează 28 iunie 1940 ca „zi a ocupației sovietice”.
    Suntem întrebați pe varii canale ce vrem. Să ne îngreunăm memoria cu ororile mașinii de ucis comuniste? De ce ne-am împovăra suflețelele cu amintiri rele, cu amănunte atroce? Capul Midia, unde se muncea silnic 20 de ore din 24, a fost supranumit Capul Morții. Ei și? Ce mai contează victima jupuită de vie, ca un animal, în abatoarele Jilava, Aiud, Sighet, Gherla, Periprava, Salcia, Deva, Galați, Văcărești, Botoșani...? La Pitești, o noțiune universal valabilă ca reeducarea a căpătat, în context marxist-leninist-stalinist, alt conținut. Le fel, noțiuni ca omul (nou), justiția, democrația... Deținuții nu aveau drept să se uite spre fereastră, chiar dacă era oblonită. Au fost exersate sisteme de tortură terifiante toate: timpane sparte, dinți și ochi scoși, coloane vertebrale rupte, unghii smulse, păr smuls fir cu fir, spînzurare cu capul în jos. Celor care urlau de durere li se astupa gura cu cîrpele din WC. Tortura preferată de Țurcanu este asfixierea: capul băgat în tinetă („figura leului”). în „beciul” de la Pitești, se turnau fecale pe jos, să nu fie nimic uscat. La Aiud, se strecura ciorba, să n-aibă nici boabă de fasole ori de arpacaș; apa era sărată anume; bolnavii TBC zăceau în celule cu geamuri sparte. Am zis zăceau? Erau obligați să stea în picioare, la marginea patului. Agenții sanitari erau, în fapt, bătăuși. Nu-i lăsau nici să se sinucidă, n-aveau nici drept la moarte. Obligatoriu, trebuia strigat temnicerilor „Să trăiți!”, „Trăiască și înflorească Republica Populară!”. Cu toate astea, în numele demagogiei hipercorectitudinii politice, pe care o practică mulți, ni se cere să ștergem cu buretele. Nu ca Goma, „contrarevoluționarul agitator”, condamnat pentru „comportare rea” în lagărul (ce proști au fost, să folosească, după pricaz sovietic, cuvîntul lagăr!) socialist. Și pentru că nu-i uită/iartă pe persecutori, Paul Goma rămîne, ca pedeapsă, exilat. Ba chiar „exilat chiar și din exil”.
    Barbaria proletcultistă, care a aneantizat valorile interbelice, pare a reveni în forță, concentrîndu-se asupra acelor don quijoți care au luptat cu morile de vînt ale comunismului, încercînd să biruie prin jertfă vremea, vremurile... Cineva vitupera (verbul lampadoforilor anilor 50) contra lui Ernest Bernea ca „fost legionar”. Steinhardt era și el batjocorit pentru că ar fi ajutat un popă legionar, trimițîndu-i pachete cu mîncare primite din Israel.
    în loc de un Nürnberg al comunismului, se face proces „fascistoidului” Eliade, „antisemitului” Cioran, în regia Edgar Reichmann. Sunt condamnați politic nu capii comunismului ci Nae Ionescu „absolut culpabil”, Mircea Vulcănescu, Noica, Țuțea, Crainic, Gyr...
    Ana Pauker poate fi scuzabilă sau scuzată, nu și dreapta interbelică. Scopul (bolșevic) scuză mijloacele folosite în distrugerea dușmanului de clasă. Din acest punct de vedere, Pauker a fost kominternistă pură, patria ei fiind nu România, ci socialismul. Ca recompensă, e prezentată drept „Passionaria Balcanilor”, „o iluminată (sublinierea îmi aparține) a religiei politice bolșevice” (v. pledoaria biografului ei, Robert Levy). Ce-o fi căutat „iluminata” (era ministru de Externe) la Pitești, să supravegheze prin vizetă nemernicia numită „reeducare”? Sau se întîmplă așa cum nota Monica Lovinescu, în februarie '92 (Jurnal esențial): „Nürnbergurile sunt rezervate numai unora”? Ca și cum ar fi nu numai oameni mai egali decît alții, ca-n Orwell, dar și crime mai inegale decît altele.
    Și la evrei, și la români, sunt victime ale comunismului și promotori ai comunismului, cum altfel? Gardienii închisorii Pitești au fost români, dar ordinele le-au dat Nicolski, Pantiușa, Teohari, Colin... Or, cei care abordează subiectul iudeobolșevismului sunt etichetați revanșarzi, cînd replică, pe dreptate, că nu poporul român a susținut comunismul. Ce popor român, cînd ilegaliștii PCR nu erau mai mult de o mie (jumătate, se zice, oameni ai Siguranței) plus Nina Cassian? Se poate vorbi (apud Raport final) de comunism românesc în perioada Pauker-Dej? Mai potrivit spus ar fi: comunism din România. Și a fost cea mai dură versiune pusă în practică de staliniști.
    Tot revanșarzi suspecți (ca și cum respectul firesc față de martiri n-ar conta) sunt etichetați și cei care vor să știe cîți au murit în munți și cum. Istorici oficioși „dublu rollerizați”, ne cer chiar să-i blamăm. Relaxați-vă: ce sunteți așa de radicali, de crispați, de resentimentari!
    Acolo, „în munți, opinează Norman Manea în dialogul cu Edward Kanterian, erau destui combatanți deloc democrați și deloc admirabili”.
    Poate chiar huliganii lui Eliade, unul dintre „fasciștii din Balcani” al cărui act de acuzare e intitulat Felix culpa. Noroc de echipele lui Lazăr de la Rusca, eroul baladei lui Dan Deșliu, înarmați cu kalașnicoave, că i-au curățat pe ne-onorabili și pe anti-democrați. Acești Lazări își făceau stahanovist planul la arestări și lichidări. Culme a cinismului: la rubrica „data eliberării”, se trecea data cînd erau executați prin împușcare.
    „Noii tribuni ai purității – ironizează nobelizabilul – vorbesc, totuși, de parcă toată țara – și ei înșiși – lupta în munți contra comunismului”.
    Toată țara (ocupată) nu, dar, cu siguranță, cei mai curajoși care n-au căzut în capcana comunismului. Au murit pentru România, pentru mai-mult-ca prezentul nostru și-i o gravă necuviință să le batjocorim jertfa ca să-i inocentăm pe ucigași. Și cum să se păstreze moderație în ton cînd comunismul e judecat tocmai de inițiatorii cominterniști și de fiii lor, cînd political-scientiști cu diplomă în materie sunt tocmai foști propagandiști PCR?
    Vocile condamnînd anticomunismul se îndesesc. Argumente? Limbajul prea energizat, à la Stalin, cum crede Florin Abraham în Iluzia anticomunismului. Stalinita n-ar fi o boală, antistalinita, da. S-a găsit și vaccinul: acuza de cryptolegionarism. Anticomuniștii (nu cei moderați, stipendiați de guvern, ci cei vindicativi, care nu vor ca Raportul să fie final) sunt prezentați ca un soi de rinoceri fascizați (și-i de dorit să li se opereze/ smulgă cornul crescut în frunte, ca să devină plăvani, boi de plai, pesemne). Iar falsele opinii  au putere de penetrare mai mare e știut.
    Istoria, o frumoasă infidelă ca și traducerea, poate întoarce treaba de-andoase (mulțumesc, Romulus Vulpescu!), așa cum a tot făcut-o. La fel, literatura. Mă aștept să și apară romane cu anticomuniști răi și sîngeroși, că pe securiștii buni și devotați RSR i-a avut în grijă grafomanul Pavel Coruț.
    Și aici trebuie să-mi trimit cititorii la articolul Despre noul realism-socialist, publicat mai an în „Acolada”. Dat fiind că anticomuniștii sunt personaje grotești, abjecte în Cartea lui Daniel și în M-am măritat cu un comunist, Radu Mareș alcătuiește cu năduf o NB:
    „îmi place grozav să-mi imaginez că în pușcăriile noastre din anii 50, pline de băieți culeși de prin munți (și condamnați la muncă silnică pe viață pentru insurecție armată, nota mea, Magda Ursache) cu nebuneasca lor speranță că vin americanii, ar fi fost parașutați romancierii Doctorow și Roth ca să li se explice eroarea în care se află”. De adăugat că Argetoianu (ministru de Justiție în 1918, de Finanțe în '20, de Interne, '31-'32) l-a crezut (la Geneva) pe Vîșinschi, s-a înapoiat în țară și a murit la Sighet, 6 februarie '55, în chinuri. La Breasta – cum își dorise – n-a mai fost înmormîntat. Diavolul (Vișinschi) seduce, chiar asta își propune.
    Limpede spus, cînd se va scrie corect, cu argumente bine cîntărite și despre rezistența activă (în munți), și despre susținerea PCR de către minoritari, și despre legiune ca expresie a antibolșevismului (Tismăneanu vede mișcarea numai ca expresie a antisemitismului: „cea mai directă expresie a antisemitismului național din Europa răsăriteană”), atunci s-ar putea spune că am intrat în normalitate. în fond, moartea omului-torță din Carpați, Liviu Babeș, n-a fost holokauston, ardere de tot?
    în SUA, omorul nu se prescrie; evreii îi urmăresc pe criminalii poporului ales pînă-n moarte. în '90, trebuia înființat un tribunal penal internațional, unde să fie judecate și pedepsite regimurile genocidare. Nu s-a întîmplat. Goma a cerut de-a surda, primul, un Nürnberg II. S-a produs, în schimb, acel ridicol autodafé cu carnetele PCR. Zice Vladimir Bucovski că în România au fost mai mulți membri, raportat la numărul populației, decît în URSS: 3,8 milioane de români față de 18 milioane de sovietici. Printr-o operație bine condusă, ce-i drept!, de intoxicare, de dezinformare, oponenții reali ai comunismului au ajuns în aceeași oală (citiți: CFSN, Parlament) cu activiști reciclați. Un exemplu: Corneliu Coposu și Alexandru Bârlădeanu.
    O droaie de agitprofi „maturizați”, ca Dan Marțian, și-au schimbat convingerile comuniste și au ocupat poziții confortabile în stat. Vă amintiți rîsul terifiant al lui Brucan? Profesori de Știința Socialismului (sau cum îi spunea) au apărut ca experți în diagnoze sociale și-n științele guvernării. Academia „Ștefan Gheorghiu” a devenit Facultatea de Jurnalism, iar Bondrea și l-a trecut în siglă pe marele pedagog Spiru Haret. Comunismul face și acum politică prin Iliescu, prin fiul lui Valter Roman, prin nepoata bunicului Mizil, iar ginerii lui Postelnicu-Dincă au reușit să-l privatizeze. Cum să nu se re-scrie istoria „pe umerii lui Marx”? în manuale școlare, sistemul care a premeditat crimele, comunismul ca regim politic represiv, rămîne neexplicat. Ceaușescu a distrus țara și, în prelungire, postsocialiștii. în august '92, a venit sfîrșitul pentru emisiunile Europei libere, dar canalul de televiziune B1 continuă să bage-n ochi publicului filme cu activiști omenoși, cu milițieni chipeși, ca Iurie Darie. Ultramediatizat e Andrei Duban, pionierul model, brand ceaușist. Nomenklatura s-a primenit, dejecțiile ei au rămas.
    S-a ajuns ca 83% dintre români să spună că n-am avut de suferit de pe urma comunismului, ba chiar visează la o nouă ceaușizare. Ferească-ne Dumnezeu de teoria și practica socialismului benefic și neapărat universal. în sondajul de opinie citat, în organizarea IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) subiecții răspund că principala suferință în regimul trecut a fost foamea. Ce drepturi fundamentale? Pe ultimul loc (după limitarea dreptului de exprimare, după discriminarea profesională din motive politice, după limitarea libertății de credință religioasă) vine arestul. Interesul public e scăzut și pentru lustrație: 52% dintre repondenți s-ar lipsi de ea. Puțin sau deloc important e accesul la dosarele Securității, pentru 49%.
    Așadar rațiile (la zahăr-ulei-carne-ouă) au fost mai frustrante decît mutilarea ființei, decît educarea lașității, decît umilitatea cotidiană. în felul ăsta, drumul „în căutarea comunismului pierdut” rămîne deschis. Cînd a manipula înseamnă și a convinge e de rău. Parte din tînăra generație găsește anticomunismul mai insuportabil decît comunismul, fiind gata să-l reabiliteze, cu „ctitoriile” și cu „culmile” și cu bunăstahrea-și-fehricirea-popohrului-împlinihrea-tutulorh-dorhințelor-demaibine-văuhrez.
    Cît despre Lenin, vorba lui Maiacovski, a trăit, trăiește și va trăi. Macaragiul care i-a dat jos în '90 statuia (chiar la 6 martie, ziua instalării primului guvern comunist, în '46) de pe soclu s-a sinucis. Cu bilet de adio, să-și strige dezamăgirea față de nulocrație.
    Lenin rămîne viu. Și neîngropat.

    Magda Ursache

    Associated Topics

    Historia oculta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.49 Seconds