Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 92 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache: Un prozator condamnat la realism: Radu Mares (1)
    Scris la Saturday, September 17 @ 12:53:39 CEST de catre asymetria
    Distribuitor de afise ,,Jertfa tragică pentru o idee, pentru Patrie, azi, sună, într-o carte, într-un film, foarte strident, aproape insuportabil și, la distanță de un milimetru, riscă să-și rătăcească sensul în deșertul de nisip infinit al postmodernității"
    Radu Mareș, Datoria de a trage cu pușca.


    Acolada nr. 6 - iunie 2011

    Un prozator condamnat la realism: Radu Mareș (1)

    ,,Jertfa tragică pentru o idee, pentru Patrie, azi, sună, într-o carte, într-un film, foarte strident, aproape insuportabil și, la distanță de un milimetru, riscă să-și rătăcească sensul în deșertul de nisip infinit al postmodernității"
    Radu Mareș, Datoria de a trage cu pușca.

    Cum dețin privilegiul de-a fi fost primul cititor al romanului Cînd ne vom întoarce (Limes Cluj-Napoca, 2010), aș vrea să ofer și explicația prezicerii mele că va avea succes de critică și de cititori. Nu m-am înșelat, a avut.
    Spus limpede, Cînd ne vom întoarce e o carte mare(ș). Or, cărțile mari conțin avertismente, premoniții, semne și minuni. Dacă știi să le decriptezi, îți descoperă mersul lumii, te fac s-o înțelegi în toate ale ei; Radu Mareș deține acest savoir voir; vede realitatea din punctul de vedere al etniei sale, se raportează la istoria mare și mică din unghi identitar.
    Decupez din articolul lui Mircea Eliade, Criza românească ("Vremea", 1935):
    "A renunța la românism înseamnă, pentru noi, a renunța la viață, a te refugia în moarte".
    Și de ce-ar fi blamabile (cum crede Dubuisson) teme ca reînnoirea spirituală, concepția organică a națiunii, reinventarea ei prin întoarcere la originea tradiției, trecerea de la haos la ordine? Visul la "o Românie vrednică, demnă și puternică"? Cît despre necesitatea sacrificiului, a morții sacrificiale, e teză mult mai veche decît the lron Guard. De altfel, Radu Mareș și-a ales (bine) motoul din Genesa: doi îl omoară pe unul, ca-n Miorița, acel unu fiind "făuritorul de visuri" și-l aruncă la groapă. Moto-ul cărții putea fi și spusa, de la începutul narațiunii, a profesorului Volcinschi:
    "Cine va vrea să schimbe ceva în țara asta, de la țăran trebuie să înceapă. Și să pună oameni noi, tineri, peste tot acolo unde trebuie luate hotărîrile mari".
    Tot mentorul de la Cernăuți își învață emulul, pe Gavrilă M., că vericine dintre băieții de țărani are o datorie față de neamul românesc.
    în felul acesta, realitatea istorică a anilor treizeci spre patruzeci intră în actualitate, subliniez: este în actualitate.
    Dar, atenție, Mareș e precaut în promisiuni: "Adevărul e că nu ajungem să cunoaștem decît fragmențele minuscule din povestea cea mare", spune raisonneurul, șeful de gară Octavian Voropchievici, vocea auctorială.
    Formula scriiturii lui Radu Mareș - adevăr și provocare - ne întoarce, în fine, la temele mari. Autorului nostru puțin îi pasă că se poartă non-ficția, scrierea la persoana 1-a singular, etalarea biografemelor proprii (egoprozacul nu poate crea decît un personaj literar: pe el însuși).
    Romanul lui Radu Mareș crește direct din istorie; realitatea epică, din realitatea istorică. Documentarea pentru o frescă interbelică a fost năucitor de amplă, cristalizată, însă, de calitatea scriiturii. Narează, parcă, în ciuda ego-fictorilor fără substanță epică, pauperi pe direcția moral-estetică. Cuvîntul național nu este evitat. în toate satele Bucovinei, în centru, se află un monument modest, o cruce simplă din granit, pentru morții pe front. Iar acțiunea se petrece într-unul din aceste sate din nord, de pe malul românesc al Nistrului.
    Ca să abordezi "la meserie" teme grave, periculoase, nu poți fi un diletant, ci de profesie prozator. Iar Mareș este "artizanal", cum ar formula Livius Ciocârlie, scrie profesionist. Pentru asta îți trebuie ieed-back serios (autori cu adevărat importanți, dar fără ieed-back nici nu cunosc). Cînd trendul este volumașul subțirel, de citit în metrou, zăbava pe carte fiind depășită, Mareș rămîne ne-intimidat de cele 100 de opere balzaciene, pe care le recitește cu sîrg. Nu-i simplu să constitui fără suflu puternic o lume Als Ob, mai expresivă decît cea reală; să concurezi starea civilă prin personaje în carne și oase, mai vii decît posesorii de CI și de cod numeric. Epicitatea e son fort, mizează pe intrigă abil condusă, pe direcția romanului de clasă, clasic. Discursul romanesc e accesibil, dar nu facil. Mareș scrie precis și patetic, dacă nu-i o contradicție în termeni, o tulburătoare poveste de dragoste. Modus scribendi conservator? Poate, doar e și autor al unui Manual de sinucidere. Dar refuză ferm să scrie cu degete mici, învîrtind la vîrtelniță fraze lung despletite și amețite. Cîți postmoderniști n-au uzat de tricksuri pentru a nu spune nimic? Tricksuri de prozator cunoaște prea bine și Mareș:
    "Vom vedea ce se va alege de visurile lui". Așa captează atenția cititorului, uzînd, însă de cenzură (alt cuvînt n-am) profesională: îți spune, ca nadă, ce se va întîmpla peste trei ani, ca să-ți stîrnească interesul și să te cîștige să afli cum de s-a întîmplat asta.
    între bunul tehnician care descrie admirabil (avem destui descriptologi) cum își jupoaie ciorapii o femeie și cel care imi spune ceva important, chiar fără tehnică de excelență, îl prefer pe al doilea. Mareș are însă mereu ce spune și știe și cum s-o facă. Nu-i de joacă proza lui. Sigur că nu tema îl face pe marele prozator, subiectul mărunt ori nu. Dar uite că nu pot citi un roman însăilat, cu personaje ce par luate de la second-hand-ul literaturii vestice. E un truism că în orice temă mică e și ceva mare, după cum in orice lucru urît și ceva frumos. Tot bineștiut e și faptul că nu există subiecte care nu se pot aborda, ca sexul explicit cu o femeie moartă de o lună. Dar cu ce te alegi? Cu nimic.
    împotriva teoriei. Cădeau sate, cădeau orașe, cădeau biserici și cutare optzecist monta un cort pe vînt; se distrugea Bucureștiul, dar ego-fictorul freca nessul. Ba mai dădeau, fără voie, și argumente proletcultiștilor, in numele autonomiei estetice: gata, ziceau,dogmatismul jdanovorăutesc s-a dus pe apa sîmbetei, iar tema închisorilor comuniste nu mai interesează. N-or fi estetice Patimile după Pitești? N-or fi groaza și mila atributele tragicului? Cît despre dogmatismul de sâmbătă, n-a fost abandonat nici atunci, nici acum.
    "Moșu", cum îl apelează Mircea Nedelciu pe Crohmălniceanu, trecut la alte dioptrii ca să-și spele păcatele, a organizat diversiunea DESANT, sfătuindu-și cenacliștii să producă texte bine lucrate, indiferent de temă.
    Numai că în literatură e important și ce spui, și cum spui. Tăierea porcului îmbătat cu țuică de corcodușe a trecut drept găselniță deșteaptă. Sigur că, în acest fel, "desanții" lui "Crohu", refractari la subiectele impuse prin plenare PCR, voiau să se elibereze cumva de ele, dar reversul medaliei a fost narcisismul jalnic ori ludicul infantil.

    Din pricina foamei mele de lectură, am înghițit - ei, nu chiar masochist ca Alex Ștefănescu 250 de cărți, ca să aflu Cum te poți rata ca scriitor - sumedenie de cărți proaste. "Am lecturat" cum se face o omletă pe 50 de pagini, cum se curăță un pește pe 10, cum se cercetează jurnalier chiloții, de frica unei sarcini nedorite, pe vreo două sute și. Subiectele astea nu mă interesează, chiar dacă tema non-semnificativă a ajuns reper valoric. Asist de 20 de ani la involuția subiectelor. Violarea curcanului, sexul la ciclu ori pe banca școlii, jocurile cu părul pubian, sexperimentele în decor exotic produc invitații repetate în emisiuni culturale ori burse în Anglia. Oi fi expirată, dar prefer tema cu grad mare de risc, abordată angajat.

    Nu vă place vocabula? Vă înțeleg, și eu am cunoscut cenzura comunistă. De altfel această upgradare (ca să le faci pe voie fetelor obsedate de fatalus, cuvîntul lui Emil Brumaru, vorbind cu î din p și cu â din p) nu prinde pe oricine. Părerea mea e că Gabriela Adameșteanu, deschizînd, ca să zic așa, toate pistele, n-a ridicat valoarea romanului Provizorat. Dimpotrivă.
    Politrucii voiau reportaj optimist despre o realitate sumbră, sinistră. Ca să refuze direcționarea și să-și construiască o lume de hîrtie normală, Școala de la Tîrgoviște a eliminat contextul politico-social, chiar și din jurnal (v. Părul Berenicei, 1981); narau ca și cum nu trăiau socialismul. Radu Petrescu ori Tudor Țopa, Mircea Horia Simionescu ori Costache OIăreanu se refugiau în "literatura-rezervație". Cîștigul? Eseul ca specie a prozei și exercițiul calofil. Fresca socială era evitată, tăcerea privind obsedantul deceniu fiind o poziție fermă vizavi de cenzura care îți dădea voie să spui de aici și pînă aici, mai mult nu. Era de ales între a spune ce ți se permitea și a nu spune nimic.
    Desantiștii, lunediștii, textualiștii, mai înainte oniricii, au optat, ca formă de evadare din țarcul ideologic, pentru un anume "indiferentism estetizant" (mulțumesc, Th. Codreanu!). Au ros precum castorii la Cortina de Fier. Numai că acest indiferentism tematic s-a cam întors
    Dacă tăcerea apolitică, în timpuri comuniste, a însemnat opoziție la sistem, postsocialist, declarația de război contra romanelor realiste ale "rememorării - rejudecării", cum le numește Radu Mareș. a dus la altă diversiune păguboasă. Calitățile unei proze înalte: sensulf simbolizarea, expresivitatea, sintaxa au părut apuse multor nouăzeciști ori douămiiști. Să ne întoarcem la producte facil- senzuale, greu de asociat cu verbul a crea pe gustul cititorului neavizat, dornic de lovituri de pat, vodkă și joint? Da. Ia să povestești (pe scurt, că nu-i vreme) cum te antrenai în scuipat, ca să nu spun micțiune, la distanță? Golăneala agresivă de cartier e în trend, ca și jetul de urină slobozit pe înaintași; querella penibilă cu predecesorii e aplaudată de critica mică. Invitația la scato se învecinează cu înjură tura de dulce Românie, trecîndu-se de la vulgaritate la injuria neamului - tot obscenitate. N-a fost de ajuns că ogorul literaturii postdecembriste a fost năpădit de mătrăgune (unde Creangă, în Ionică cel prost, aduna surcele, bravele brădence și goale taie lemne la greu); din exces critic, o autoare complet dezinhibată mai scrie și România cu r mic, țara asta neavînd drept la majusculă. Românul are inima "ca un cur"? Aș vrea să-I aud pe Marko Bela zicînd asta despre maghiar.
    Și cînd te gîndești că "Harper's Bazaar'' a respins oferta Capote, Breakfast at Tiffanny's, pentru că autorul ar fi folosit un limbaj vulgar și neglijent. Editura Polirom n-ar fi făcut greșeala, judecînd după cum încurajează sexplozia literară.
    Sobrul Mareș nu se conformează trendului tematic ori stilistic. Nu căutați la el viscere, comportament ne-rușinat. Nu-i vulgar niciodată, nici erotoman, după cum e străin de orice Iiteraturizare găunoasă. în decalogul său de narator, intră ca porunci de necălcat: nu dilua/ nu Iăbărța/ nu face burți. Datele lui Mareș: limpezimea stilului, tensiune epică, psihologie fină.

    Magda URSACHE
    Text publicat inițial în revista «Acoloda», nr. 6, iunie 2011

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.34 Seconds