Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 64 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Cenzura fricii
    Scris la Saturday, January 21 @ 11:58:57 CET de catre asymetria
    Distribuitor de afise
    «Întrebarea corectă, în opinia mea, nu este: am avut sau n-am avut literatură samizdat, ci: din cauza cui a fost atîta cîtă a fost – puțină – literatură secretă?»
    Magda URSACHE
    Cenzura fricii


    Magda URSACHE
    Cenzura fricii


    Citesc în revista lui Virgil Diaconu, „Cafeneaua literară” (de oct. 2011):
    „A existat în vremurile totalitare o literatură samizdat, deci o literatură tipărită în secret, fie cu mijloace proprii și rudimentare, la mașina de scris, fie pe ascuns cu tiparnițele statului? Atunci cînd în presa literară s-a pus această întrebare, răspunsul a fost prompt și descurajant: nu a existat”.
    Cum părerile nu sunt balansate (cuvîntul e inventat de un expert politic, cu acceptul de echilibrate), o să încerc să răspund de ce n-am avut „o literatură tipărită în secret”. Simplu: pentru că organele cenzurii (din '49, DGPT), secondate de Securitate au fost deosebit de vigilente, ca nicăieri în altă parte. Să nu uităm că directivele pentru țările lagărului, de sub influența URSS, au fost formulate de temutul Lavrentii Beria; că au funcționat și după ce tartorul NKVD a fost condamnat și împușcat de Hrușciov. N-aveam dreptul de a citi ce voiam să citim. Să mai amintim de perchezițiile  din bibliotecile particulare, care se lăsau cu cărți arestate? Erai chemat la sediul Securității dacă solicitai cărți de la librăriile free din Vest, pentru anchetă, cum ni s-a întîmplat multora. Nu, nu era garantat dreptul de a citi, ci celălalt, de a nu citi sau de a citi ce indicau discreționar forurile.
    în DUI Luca Pițu (nume de cod: „Popa”) se află și lista cărților ridicate de „operativi” din biblioteca sa, de la Soljenițîn la Sade. Cioran, Barthes, San-A, Orwell, Milan Kundera, Peur en Occident de Jacques Delumeau, numere din „Ethos”, Oana Orlea, Asimov..., toți și toate erau lecturi necorespunzătoare în 1983. dar ce satisfacție să citești în 1984 romanul 1984!
    Erai surprins de Securitate înainte de a întreprinde ceva; știau ce ai de gînd să faci pînă să faci. Rețeaua informa că erai nemulțumit, indignat, că-ți schimbaseși atitudinea față de PCR, că erai gata să-ți iei lumea-n cap. Uriașa plasă de informatori vedea un gest subversiv unde nu era: o canistră de benzină din balcon l-a făcut pe un vecin-turnător să creadă că eu și Petru Ursache făceam parte din gruparea transcendentalilor și să ne reclame la Rectorat, numai pentru că era... roșie.
    DGPT (Glavlit-ul românesc) era complinită de cenzura din redacții și din edituri, de cabinetele de Partid, ca să nu mai pomenesc de auto-cenzură. Ca și la sovietici, după desființarea Direcției, funcționarii au fost „vărsați” la edituri ca să controleze nivelul ideologic scăzut ori nu al autorilor. De ce o fi fost numit cenzor șef Vasile Nicolescu la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, egal Ministerul Culturii? De rebel ce era sau de supus ce era? Scriitorii erau inhibați de variile tehnici de control: cenzorii vînau șopîrle. Exista, pînă-n decembrie '89, un precontrol al manuscriselor, un  control al celor tipărite, un postcontrol al cărții aflate deja în librării, amenințată cu aviz de topire oricînd. CLDC (Centrul de Librării și Difuzare a Cărții) avea în frunte peceriști activi, urmînd neabătut „înaltele îndemnuri” ceaușești: să asigure numărul necesar de lucrări politico-ideologice (se vindeau la pachet, ca vîsc: voiai să cumperi un Noica, obligatoriu plăteai și pentru Adrian Neculau), dar și să „epureze” librăriile în urma avizelor de confiscare venite de la foruri. Numai în 9 iulie 1988 s-au retras din circuit cărțile celor exilați sau autoexilați: 152 de autori.
    Bibliotecarii luau la cunoștință ce cărți să scoată din rafturi, dar respectînd „secretul de serviciu”. în '76, au fost eliminați „fugiții” Ben Corlaciu, Petru Popescu, D. Țepeneag; momentul '80-'82 – al transcendentalilor – a dus la eliminarea lucrărilor de parapsihologie; în '88 a apărut lista cu cei 152 de membri, de la Arghezi (Baruțu) la Z: N. Balotă, Ion Caraion, Matei Călinescu, Paul Goma, Marian Popa... Indicație: „întreaga operă” Ce-au fost aceste scoateri decît mistificarea/ falsificarea istoriei literare, a culturii? Acești autori au încetat să existe pentru cititori. Faptul că ni-i împrumutam unii altora nu intră la capitolul samizdat? Doar circulau, fără voia puterii. Era riscant. Nu ca în stalinismul acut, cînd s-a făcut pușcărie pentru libri prohibiti; să citești o carte interzisă a fost considerată crimă politică. Nu mai făceai închisoare, dar nici bine nu-ți era. Și dacă riscai să deții libri prohibiti, cum era să le fi scris? Samizdat, cînd demascarea în procese publice era curentă? Cîți n-au fost ridicați de la masa de scris sau din bibliotecă și condamnați definitiv? în fond, ce faptă reprobabilă comisese Dinu Pillat? Scrisese un roman, Așteptînd ceasul de apoi. Iar Cornelia Ștefănescu n-a făcut altceva decît să-i păstreze, ascunse, manuscrisele. A fost arestată. S-a intervenit, ca s-o scape (soțul său era ofițer, profesor la Academia Militară) „sus” la Bodnăraș (vezi interviul lui Stelian Tănase luat lui Pavel Țugui, unul dintre subalternii lui Leonte Răutu, care putea interzice sau ridica interdicția). Cazul de delațiune din institutul lui G. Călinescu n-a fost singular. Un mijloc de a proba acuzarea era denunțul. Denunțul a fost probă în procesul Pătrășcanu, apoi în procesele celor pe care îi băgase la închisoare chiar ministrul Justiției. în procesul lotului Noica n-a fost altfel. Cîți dintre scriitorii noștri dețin acest biografem, ca Steinhardt, care, chemat ca martor al acuzării, n-a acceptat postura de delator? Și cu ce preț! Scriitorul  (nume de urmărit SECU) a fost supravegheat necontenit. Jurnalul fericirii (eu îi spun Infernul fericirii), scris între 69-71, i-a fost confiscat în '72 și cu greu restituit în '75. Cine l-o fi turnat, dacă nu intervievatorul Zaharia Sângeorzan?
    S-au ars – de frică – jurnale, corespondență, s-au îngropat manuscrise... Pan Vizirescu s-a îngropat la propriu, într-o ascunzătoare sub pămînt, cu cărți cu tot. Paul Caravia, în Gîndirea interzisă. Scrieri cenzurate, România 1945-89, Editura Enciclopedică, București, 2000, dă Lista manuscriselor și cărților confiscate de la domiciliul autorilor (și a cunoscuților) pentru a fi folosite și drept corp delict: Gyr, Țuțea, Petre Pandrea, Paul Goma, Virgil Carianopol, Nicu Steinhardt, Marcel Petrișor, Herbert Belu Zilbert, Ion Negoițescu, Gh. Calciu-Dumitreasa, Dumitru Stăniloae, Sandu Tudor, Al. Mironescu, Ov. Papadima... „Zărică” Stancu l-a ars pe Gyr în Rădăcinile sunt amare, înfățișîndu-l ca pe un criminal (răul pe care i l-a făcut și Beniuc lui Blaga, în romanul Pe muchie de cuțit). Același Stancu îl implorase, sub guvernarea antonesciană, să intervină pentru a fi eliberat din lagăr, jurîndu-se că n-a avut „idei de stînga” (v. Memoriile lui V. Anania), ceea ce Gyr făcuse pentru cobreslașul său. Așezat confortabil în biroul fratelui magnatului industriei, Edgar Auschnitt, ca redactor șef al „Gazetei literare”  (tiraj: 23.000 de exemplare) și director la Teatrul Național, Stancu nu i-a întors serviciul lui Gyr. Să nu uiți, Darie? Darie a uitat binele făcut, odată ajuns la putere.
    Pentru că n-a vrut să intre în Partid cînd i s-a propus, Ion Vinea (lucra „ca ghipsar, hamal, magazioner și «negru literar»”) a fost agățat pentru spăimoasa acuză în '51-'52: trafic de aur. Vîndut lui Petru Dumitriu (210 monede, aparținînd mamei Elenei Oghină). L-au bătut la tălpi pînă a recunoscut. A fost eliberat anevoie, după intervenția doctorului Lupu la Dej, nicidecum a lui Petru Dumitriu, care a declarat, nonșalant, că aruncase aurul burghez în lac. Ion Vinea a tradus Hamlet și Petru Dumitriu a semnat. Cică „l-a acoperit”.
    Cîte prietenii au rezistat cînd și-a băgat coada Secu? Poate cea dintre Steinhardt și Iordan Chimet sau dintre membrii grupului etichetat „mistico-legionar”, Noica-Pillat-Steinhardt.
    Constant Tonegaru e arestat în '49 ca membru al Asociației „Mihai Eminescu” pentru ajutorarea intelectualilor persecutați politic. Se îmbolnăvește de plămîni după 8 luni de reținere ilegală și doi ani de temniță. Moare la 33 de ani, în 10 februarie 1952.
    Nerespectarea „ordinii comuniste” s-a plătit cu moarte violentă în cazul Labiș. îmi place să cred că seceta și foamea din Moartea căprioarei sunt metafore pentru infecția cerebrală numită comunism. Victor Roșca în Experimentul Tîrgșor – începutul represiunii comuniste, Curtea Veche, București, 2011, se adresează cititorului, pe coperta a patra: „Am scris această carte ca pe un omagiu adus generației de adolescenți, elevi de liceu, care au avut curajul să se opună dictaturii comuniste și să refuze colaborarea cu diavolul, atunci cînd cea mai mare parte a populației se supunea cuminte, cedînd în fața forței brutale.
    Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viață și de moarte. [...] Fără să simțiți, sunteți purtat prin multele hăuri ale urii umane, unde riscul de a vă cutremura este real”. Erau anchetați dur elevi de 8-9 ani, ca să li se „corecteze” gîndirea.
    Tineretului i s-a vîrît pe gît carte nouă, modelatoare de conștiință nouă. Cărți „pozitive” ca Desculț, Negura, Mitrea Cocor, Desfășurarea, Setea, Lazăr de la Rusca. Cicerone Theodorescu nara Cum a semnat sondorul Popa: ciung, dar erou al muncii socialiste, Popa a semnat cu ciotul Apelul sovietic pentru Pace.
    Ripostele la cenzură nu rămîneau fără repercusiuni în acele „vremuri satanice” (v. și Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, EuroPress, 2008). Instructorii împuterniciți ce păzeau? Ei „stăpîneau activitatea” în „unități de cultură” și au tot stăpînit-o pînă în dec. '89; unii și după, ca la noi, la Ieș’. Literatura trebuia să fie armă în lupta de clasă și încă ascuțită; viziunea partinică avînd un singur sens, nu era loc de întors. Obscurantiștii, misticii, decadenții, individualiștii, apoliticii erau refuzați, nu primeau bun de tipar în editurile noi: Editura PMR, Editura Cartea Rusă, Editura de Stat, Editura pentru Literatură și Artă. Măsura leninistă (v. scrisoarea lui Lenin din 1 decembrie 1920 către Gosizdat – Editura de Stat) a naționalizării editurilor (Socec, Forum, Cultura Națională) a fost începutul sfîrșitului pentru scrisul liber. „Fosile”, ca Agârbiceanu, de pildă, trebuiau excluse din cîmpul muncii literare. (Unde am mai auzit, recent, cuvinte ca godzile, dinozauri, bătrîni expirați, buni de ars?) Nici „rămășițele burgheze” n-aveau ce căuta în presă și-n edituri.
    Romanul lui Dinu Pillat a avut noroc. A fost recuperat și tipărit. Gyr n-a avut. Năpăstuitul poet, condamnat pentru un poem, Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, a fost urmărit îndeaproape de Secu, pînă s-a sfîrșit, versurile fiindu-i publicate postum. Și Crainic a rămas nepublicat, pentru că refuzase colaborarea cu Secu. Cît încă trăia, Securitatea i-a restituit conului Petrache Țuțea Tratatul de antropologie creștină, după '89.
    în 29 octombrie 1964, Petre Pandrea și-a solicitat manuscrisele de la MAI: Universitatea din Aiud, Urmașii lui Radu Șapcă, Memorii universitare.
    Generalul maior T. Evghenie i-a răspuns prompt, în 9 noiembrie '64: „am stabilit că acestea conțin afirmații dușmănoase și care nu pot fi publicate și nici încredințate autorului (cf. CNSAS, Pseudomemoriile unui general de Securitate, Humanitas, 2008). Iar astfel de asasinate culturale s-au produs în serie neagră.
    Orice mișcare în front ideologic a fost pedepsită. De o cenzură soft se bucurau doar revistele studențești: „Echinox”, „Dialog”, „SLAST” și alte cîteva. Dar exprimarea așa-zis liberă era și acolo condiționată de cenzori, probă că, în decembrie '68, Eugen Uricaru a fost debarcat de la „Echinox” și înlocuit de Ion Pop pentru că publicase Heidegger: Ce este filosofia? Și asta într-un context relativ favorabil, al „micii liberalizări” din '64-'71. După tezele din iulie '71, au reînceput campaniile de „primenire” prin redacții, libertatea stilurilor s-a restrîns. Cine zădărnicea construcția socialismului, dacă nu oniricii? După ce Secu a dat startul, lui D. Țepeneag nu i-a mai rămas decît exilul.
    A demisionat din „funcții” după Teze careva, cu excepția lui N. Breban? Intrase în toamna lui '68, la propunerea lui Geo Dumitrescu, în echipa de conducere a „României literare”. Schimbarea s-a văzut imediat. Breban i-a oferit o rubrică lui Noica, unde a publicat cartea pentru care fusese arestat. Ș. Cioculescu se adresa cu domnule unui psihiatru cu care intrase în dialog despre autismul lui Eminescu. Cum în absența stăpînilor și Animale bolnave erau, din titlu, ca niște lovituri de „BALTAG”, și PCR-ul și USR-ul s-au grăbit să scape de Breban. Lui G. Ivașcu nu i-a fost de ajuns directoratul de la „Contemporanul” și de la „Lumea”. I-a luat locul la „România literară”, după episodul scrisorii din „Le Monde”. Breasla l-a atacat prin Crohmălniceanu, Râpeanu, Micu, Iorgulescu, Ungheanu... Breban a continuat să aștearnă pe hîrtie mărturia edificatoare despre epoca (de aur) care ne-a marcat.
    Nu era de joacă defel cu „îndrumarea literară de către Partid” (titlul lui Paul Georgescu, din '56). La Congresul Educației Politice și Culturii Socialiste (1975) s-a reconfirmat Statutul ziaristului-activist PCR. Și ce editoriale mobilizatoare se întreceau să scrie șefii de reviste, ca să-și păstreze fotoliile! Știți de ce a fost dat afară din presă (de la ziarul „Tinerimea Moldovei”) și a rămas fără drept de semnătură Leo Butnaru? Din cauza lui... Mihail Kogălniceanu. Nu putea fi citat în presa Basarabiei ocupate. Or, Butnaru,propusese pentru tipar un eseu (al altui) reacționar. Și asta în toamna lui '76.
    După așa-zisa desființare a Cenzurii de Stat, sarcină preluată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, articolele și cărțile au fost și mai chinuite de cenzori. Și ce-au făcut scriitorii cu funcții publice? Politica struțului, în cel mai bun caz. Citesc în Oameni și javre ce-și amintește N. Gheran despre o discuție între Gh. Pienescu și Paul Cornea, privind editarea operelor complete. „Deocamdată, piano-pia-nissimo!”, a decretat Paul Cornea, care conducea Direcția Generală a Editurilor. Și a continuat, mai decis: „...să le publici dumneata cînd vei fi director. Așa a rămas Cornea mereu general: întîi la Direcția Generală a Teatrelor și Spectacolelor. Dacă Al.I. Ștefănescu șef la ESPLA spunea „recitește textul”, gata, trebuia să scoți (după Pienescu). Mai lucrau acolo, în '58, Radu Albala, Dan Grigorescu, Alex. Săndulescu. Cînd șeful de cadre Petre Croicu și tov. Riezel au făcut lista neagră, cei mai deschiși la minte erau și cei de epurat: Dan Grigorescu, pentru că în studenție, la ora de marxism, scrisese o scrisoare de dragoste (demascat de un coleg și exclus din UTM); Săndulescu cu tată închis – în fals – pentru crime de război; Albala, care frecventa tineretul liberal...
    în toate cazurile, cei care au „conlucrat” cu Partidul au fost răsplătiți, fiind gata mereu să-și asume toate rolurile de directori cu patos socialist. Pentru ceilalți, Pumnul și palma, mai exact multe palme, mulți pumni, cum scrie Remus V. Giorgioni. Alt pseudodezgheț n-a mai venit pînă în decembrie '89.
    Postsocialist, după o scurtă pauză, cenzorii oficiali și semioficiali se arată la fel de agresivi și de ne-rușinați în interviuri și-n memorii. Culmea, se cred imaculați și-s gata să judece și să  condamne. Iar maeștrii Secu în diversiuni și în manipulare au trecut la maculări. Se cer eliminări morale pentru cei cenzurați, nu pentru cei care au fost la comandă, pentru pompierii ideologici mereu de serviciu pe tură. Ca și cum marii intelectuali Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cioran, Ernest Bernea n-ar fi fost îndestul demonizați de suzăneii Gîdei, au devenit – puțin zis – controversabili. Ion Vinea și Nichifor Crainic ar fi scris la „Glasul patriei”, Blaga – grozăvie! – ar fi trimis un memoriu la PCR, Carandino (ieșit din Zuchaus fără dinți, după 9 ani; 7 – de singurătate totală), ocupat că ar fi colaborat cu Secu... Și asta în timp ce adevărații denunțători pot sta liniștiți, ca și îndrumătorii culturalizatori. Croh. cerea azil de persecutat politic în Germania. Persecutat de cine? Citez din articolul Pledez pentru o intelectualizare energică a romanelor cu eroi comuniști („Amfiteatru”, aprilie '81, p. 4): „Urmărirea autenticității ar sălta dintr-odată pe o treaptă superioară romanele noastre închinate luptei și muncii comuniștilor”. în vremea aceea, Securitatea i-a întocmit Ilenei Mălăncioiu un DUI pentru volumul Urcarea muntelui. Venea și după ce nr. din „Tribuna” fusese topit pentru grupajul său de poeme.
    întrebarea corectă, în opinia mea, nu este: am avut sau n-am avut literatură samizdat, ci: din cauza cui a fost atîta cîtă a fost – puțină – literatură secretă?

    Magda Ursache

    Associated Topics

    Memoria


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.76 Seconds