Who's Online
Exista in mod curent, 29 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
In epicentru: Magda Ursache. Granite moi
Scris la Saturday, February 02 @ 18:11:08 CET de catre asymetria |
În textul Magdei Ursache e vorba nu doar de granițe ci și de trupsufletul românilor care trăiesc sau au trăit în România. Aceasta le-a fost țara, țarina, patul, mormântul. Indiferent unde le va fi îngropat trupul, sufletul lor va vrea să reveniă între hotarele strămoșilor. Dar fără semnele cunoscute, smulse, va rătăci în căutarea răscrucii de hotar. Sate întregi pleacă și sufletul lasă pustiite văile Oașului, la Certeze sau aiurea, după ce au înălțat case de beton în care nu va mai locui nimeni. Peste câteva decenii de acolo vor migra chiar și vulpile și se vor instala rătăcitorii care i-au alungat pe băștinași cu mirajul averii străine, sub cnutul șomajului local. Dan Culcer
Magda
Ursache Granițe moi
„Sînt împrejurări în
care trebuie să-i ceri vrăbiei să
devină vultur”.
Constantin
Călin
Iată-ne
plictisiți, sîcîiți, scîrbiți de identitate; ne place să
ortografiem Tzara noastră, de glumăreți ce sîntem; ne arătăm
alergici la majuscula din numele ei, doar-doar am face-o și mai
mică, și mai săracă, deși România e țara cu două state (mai
mult sau mai puțin independente, de sine stătătoare), iar cel mai
mare popor al Europei din Sud-Estul Europei sînt românii.
Primim
îndemn (de la Neagu Djuvara, în Răspuns
criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă,
Humanitas, 2011) să nu mai „cosmetizăm” istoria, să n-o mai
vedem prin grila națională, „falsificatoare”, să nu mai
exagerăm „bombastic” victoriile, mai mereu „mincinoase”, cf.
istoriei oficiale numită în derîdere Vulgata
de noul medievist. Preferabil ar fi să ne prezentăm „descălecați”,
în acceptul de cuceriți și colonizați: „numai năvălitorul
agresiv e creator de noi entități statale, nicăieri băștinașul
sedentar”. Statul valah ar fi fost întemeiat (sec. XIV, vă rog!)
nu de boierii ortodocși ai locului, ci de nobili turanici, catolici
de stepă. Veliki
voivoda Thocomer,
alias Negru Vodă, tatăl lui Basarab, ar fi fost instalat
de hanul tătar
Nogai; era susținut de Ladislau Kán (Cumanul), regele
maghiaro-cuman. Că populația valahă i-a urmat pe Thocomer și
Basarab, cumanii fiind demult asimilați și deveniți boieri români,
nu contează. Contează doar ADN-ul cuman al voivozilor (nu voievod,
nici voevod, cum scriam). N. Djuvara agreează să spună VLAȘKOE
ZEMLIA pentru Țara Românească, asta ca să sfîrșim odată cu
„cusurul național al înfrumusețării istoriei” și să fim
fără cusur. Să ne intre-n cap că alogenia a salvat România. Arta
războiului am deprins-o de la cumani, lor le-am datorat descălecatul
și statul. Ne-am putea numi, numai s-o vrem, Cumania, dat fiind
aportul la toponimie și onomastică. Talabă (ce nume poetic!) e
cuman. Iar Basarab cumanul a fost vasalul lui Carol Robert, care-l
apela „voivodul nostru transalpin”; chit că l-a bătut zdravăn
la Posada (1330, vă rog!), tot vasal al ungurilor a fost, după N.
Djuvara. Ce-i drept, nu i-a convins pe medieviștii Florin
Constantiniu, Răzvan Theodorescu, Ioan Caproșu („Dacă te iei
după bazne”, obișnuiește să spună profesorul ieșean), Matei
Cazacu, Radu Ștefan Vergatti și nu mă convinge nici pe mine. îl
cred pe acad. Victor Spinei: „Basarab era român”. Și nu numai
istoricii i-au replicat. N. Djuvara nu scapă nici de ironia lui Doru
Bușcu: iată-ne „fii de daci și de cumani”!
Numai
bruxellezul TRU a exultat în „Idei în dialog” (nr. 9, sept.
2007), cum că s-a zis, în fine, cu „dogma românismului integral”
și cu statul român, care a avut mereu eficiența
redusă și-n Evul
Mediu, și-n istoria modernă. Efect al demonstrației lui Djuvara
asupra lui Ungureanu.
Causa
causorum:
desconsiderarea românilor, mereu culpabili ca popor. H.-R.
Patapievici a rămas la aceleași idei din Politice
privind etnopsihologia poporului român, pe care obișnuiește să-l
numească turmă.
Trebuie să-i rostim (ca să nu fim acuzați de lipsă de percepție)
adevărurile sale că... Ei, știți dumneavoastră care: cu spațiul
mioritic și fecala etc. „Chestii” pentru care trebuie să ceri
scuze cititorilor cînd le citezi. în gîndirea patapeică, avem
„identitatea slabă” (doar luptăm de ceva vreme s-o anemiem!),
iar „limba patriotismului nu este limba română, ci un limbaj
(dizgrațios) inventat” (v. Despre
idei & blocaje).
Credeați
cumva, după Vulgata
românilor
predată-n școli, că la Rovine fost-a victorie? Nici vorbă, dacă
Mircea (argument Djuvara) a pierdut tronul după bătălie. Pe care
l-a cîștigat Vlad numit (de ce oare?) Uzurpatorul. Bătălia de la
Rovine e un mit, umflat de Eminescu – mitificatorul (și Doina
e declarată iarăși fundamentalistă, incorect politică).
Patriotismul poetului are limite peste limite, morale, desigur.
Postmodern e să nu simți nimic pentru patrie, chiar s-o detești ca
Mircea Cărtărescu. Nobelizabilul se tot plînge că viețuiește
într-„o țară fără identitate, fără istorie, fără nimic de
așteptat de la ea”.
Să
fie asta „normalitatea” cerută? A vorbi reprobabil de neam și
de amprenta etnică în poezie și proză – „mentalitate
paseistă” - îmi sună ca din anii '50-'60. Am făcut liceul în
plin stalinism (l-am terminat în 1961), cînd Iorga era pus la colț
(roșu) pe coji de nucă, iar istoria începea cu întemeierea
cnezatelor. Constat că-i la fel de rău. Aș fi vrut să nu mai aud
vocabula comisar (acum, U.E.); cît despre democrația
transnațională, îmi pare bucățică ruptă din internaționalismul
proletar, preconizînd, prin celebrul Manifest,
că națiunile ca
și antagonismele dintre ele vor dispărea.
Eminescu,
ni se spune, ar fi fost în greșeală folosind în Scrisoarea
a III-a (se mai
predă oare?) cuvîntul limbă
pentru neam:
„Un Sultan, dintre aceia ce domnesc peste vr'o limbă...”; că ar
fi corect să eliminăm limba din definiția națiunii, deci aromânii
(de la Dosoftei la Bolintineanu, Goga, Iosif, Ion Barbu etc, plus
familia Djuvara cu Trandafir cu tot) nu-s români, nici megleno ori
istroromânii. Tot n-avem noi grija celor de peste hotare, nu-i
protejăm. Sînt și voci care se întreabă de ce om fi adoptat
numele de român la mijloc de veac XIX, cînd apusenii ne știau de
valahi? Eventual să mutăm capitala la Suceava (la Iași, ar aminti
de Unirea mică a „ofițerașului muieratic” Al. I Cuza), să
schimbăm data zilei naționale și imnul Deșteaptă-te
Române, ca fiind
un kitsch patriotic.
La
polul opus, Cezar Ivănescu (și n-a fost nominalizat pentru Nobel)
mărturisește într-un interviu, publicat în toamna lui 2004, în
„Revista Nouă”: „Nu cunosc cu adevărat mari poeți care să
nu fie dublați de mari caractere, de oameni care trăiesc pînă la
capăt drama poporului lor”. El a și murit-o.
Mai dau un singur exemplu: Adrian Popescu, caracterizat soi-même
„cuviincios, naturist, tradiționalist”, face poezie înaltă.
Dacă
noi ne manifestăm lipsa de respect față de istorie, cultură,
limbă, adică față de noi înșine, cum să pretindem prețuirea
altora? îndată ce apare vreo însemnare negativă despre români,
ne și repezim s-o aprobăm. Universitatea Ulster face un test de
inteligență a europenilor prin prof. Richard Lynn. Cel mai bine ies
nemții și albanezii, urmați de polonezi: jos, francezii și
bulgarii; și mai jos, turcii și românii, apoi sîrbii. Așa o fi?
Francezul e mai puțin inteligent ca englezul, iar bulgarul are
același IQ? Rușii sînt inferiori englezilor, egali cu spaniolii?
Noi nu punem nimic la îndoială: sîntem proștii Europei, fenomenal
de proști.
Conștiința
etnică se augumentează cînd statul e slab? La noi, nu: deriva ei a
pornit odată cu deschiderea granițelor (transparente, deci
străvezii) pentru bunuri de patrimoniu ca brățări dacice și
incunabule; a continuat, în paralel cu distrugerea fesenistă a
economiei, devenită subterană. „Nu știm să ne vindem țara!”,
perora la televizor un specialist în vînzări de solduri. Ar fi
fost bine să nu știm s-o vindem, dar am știut. Mai exact, au știut
capitaliștii de
stat, împliniți
și îmbelșugați prin furt din averea comună, a țării. Geaba
avertiza C. Stere, în 1915, că e o crimă împotriva românismului
să renunți la pămînt. Noi cedăm prin tratate ce-am avut. Și de
ce n-am fi dat de pomană (isprava lui MRU) Fundația (de miliarde)
Gojdu, pe motiv că tot în Europa rămîne? Rîdem („Ce, Ardealul
poate fi pus în buzunar și dus?”; „E șvaițer România să-i
scoți gaura,
Ținutul Secuilor?”) de cei cu „grija hotarelor”,
responsabilitatea în privința frontierelor fiind etichetată
naționalism; provocările secesioniste nu le stopăm, dînd de la
noi fără să ni se ceară, cu psihologia hoțului
de păgubaș.
Semne
rele vin de peste tot: din Basarabia federalizată, din Ucraina (în
Cernăuți, a dispărut strada Constantin Brâncoveanu), din Ardeal –
un lanț de fapte antistatale. Primarul udemerist Antal Arpad, scrie
presa, i-a permis lui Csibi Barna să vîndă tricouri cu harta
României ciuntită. Se arborează inscripția Szekely
föld nem Románia,
ba chiar există un blog cu acest titlu: în traducere, „Ținutul
Secuiesc nu-i România”. Președintele CNS ( Consiliul Național
– sublinierea îmi aparține – Secuiesc) susține că secuii sînt
un popor care trăiește în altă țară și vor țară (așadar,
secuii sînt popor, iar românii – populație); turistul
propagandist neorevizionist Baier Zsolt, membru fondator Fidesz, e și
mai categoric: „Sintagma stat național-unitar trebuie scoasă din
Constituția României cu Kalașnicovul” (și dacă nu-l conducem
definitiv la graniță înseamnă că autoritatea statului e
poveste). Partidul Civic Maghiar din Covasna și Harghita vrea stat
în stat. Va fi
ținutul Secuiesc „unitar, sfînt și inviolabil”? Va fi, dacă
vor parlament propriu, justiție proprie, poliție proprie, taxe
proprii. Asta nu înseamnă alt stat? Statul administrează țara:
scurt.
UDMR
a renunțat și la mănoasa guvernare comună pentru a nu accepta
Articolul 1 din Constituția la care se uită cruciș Hunor. Frunda
(numit consilier al premierului Ponta) susține apăsat, în
emisiunea lui Radu Tudor, că „România nu e stat național”,
primind cuvenita replică a analistului: „mă deranjează că
funcțiile mari instigă la nerespectarea Constituției”, ceea ce
nu l-a oprit pe europarlamentar să-și continue aria: Franța în
'56 și Italia în '59 au renunțat la stat
național. Or fi
renunțat, că-s state mari, forțoase, nu-s ușor de distrus.
Cît
despre Marko Bela, ne cîntă FINAL COUNT DOWN, numărătoarea
finală. Și de ce credeți că s-au dus, pe bănișorii lor, un
senator și un deputat UDMR, în februarie 2008, la Pristina? După a
lor declarație, să vadă pe
viu momentul cînd
pe harta Europei apare un nou stat. UDMR seamănă vînt, noi culegem
furtună. Or, după spusa lui Avram Iancu, „Sau punem pumnul în
pieptul furtunii sau pierim...”.
„Cel
mai mult îmi place ziua mea”, hăhăie președintele din
papa-mobil, pardon, din snowmobil. Ce, are zi națională? Asta-i
grija guvernului, dumnealui se dă cu Băse-mobilul. Și ca țara
asta să nu mai fie descurajantă
(vorbă de
consilier prezidențial), hai s-o fragmentăm, s-o dezmembrăm, să
avem nu județe, ci macroregiuni autonome față de centru, una
urmînd linia Diktatului de la Viena, din 1940.
Că
ungurii se simt mai atașați națiunii lor decît statului român e
firesc, pînă la urmă, însă nu pricep de ce românii vor să-l
atomizeze. UDMR e decis să termine statul național, iar cozile de
topor românești combat la gazetă pentru „structură federală”.
Madam' Barki a vrut „stat ardelean autonom”, Sabin Gherman și
alți ghermani au susținut-o. A spus Tökes la Bruxelles că
maghiarii sunt supuși unui „genocid pașnic”, a fost decorat de
președinte cu-a României stea. Cineva cerea for străin pentru cele
două tabere concurente: românii și maghiarii; alt român căuta
precedente de stat în stat(e) UE.
„Vai, vouă, fariseilor și cărturarilor”!, le
striga Iisus Hristos.
în
Cuvînt înainte
la revista „Geopolitica și Geoistoria”, nr. 1, sept. – nov.
1941 , revistă
română pentru sud-estul european,
Gh. Brătianu scria: „Un Stat cu o astfel de situație, în care te
urmează în tot locul vînturile, valurile, dator este, el cel
dintîi, să cunoască această situație, să-și dea seama
permanent de toate, bune și rele, cîte se ascund într-însa. Toți
membrii acestui Stat, și în primul rînd pătura lui conducătoare,
trebuie să-și aibă gîndul mereu ațintit la ele”. A murit
martiric, în închisoare. De altfel, Secția de Istorie a Academiei
a fost desființată și vîrfurile ei zvîrlite în pușcărie de
comuniști.
în
legea din '50 a raionării, Dej aducea ca argument bunăstarea:
împărțirea în regiuni /orașe /raioane s-ar face pentru
apropierea aparatului de stat de muncitori; ca același argument să
fie adus de Băsescu - Boc, pentru reformarea Statului tip PDL:
atragerea de fonduri, deci „să trăiți bine!”. Abia în '68,
plenara partidului a abolit vechea împărțire din '50, după model
URSS, revenindu-se la județe și municipii.
Ca
să devenim gubernie, Stalin a desființat județele, iar în
Constituția din '52 a fost trecută Regiunea Autonomă Maghiară.
Sub tanc, eram, apud Stalin, stat multinațional. în copilăria mea
fuseseră plantați anume copaci pe Tîmpa, ca să se scrie „vegetal”
Orașul Stalin.
Cîteva litere se pot descifra și azi. Atunci eram ocupați, țară
învinsă. Acum nu ne mai pune nimeni pistolul (lui Vîșinski) la
tîmplă să recroim teritoriul. Am uitat de RAM? Gherila maghiară
n-a uitat, face pași mici și siguri în direcția regionalizării,
UDMR acționînd ca dizolvant național.
„Județele,
ca împărțiri administrative, sînt contemporane cu întemeierea
statului”, citim în Const. C. Giurescu, Istoria
Românilor. Pentru
ca Dinu C. Giurescu, din aceeași dinastie de mari istorici, să
avertizeze: „Se joacă integritatea teritorială a României, se
joacă stabilitatea ei, se joacă apărarea țării. Statul de astăzi
nu mai apără România. Statul de astăzi apără pe altcineva, dar
nu obștea românească”. Așa este. Ce alt stat din lume își
transformă cetățenii majoritari în minoritari, și încă
oprimați, fără toate drepturile?
Alt
fapt cutremurător e legea arhivelor: întoarcerea documentelor spre
emitent, Austria și Ungaria, pînă în 1918, e iresponsabilă
(răspunderea și-a asumat-o Boc, peste Parlament), în ignorarea
faptului că arhiva se evacuează prima
în stare de război, documentul fiind argumentul prim
al istoriei. Dacă
arhivele dispar, memoria ființei statale (da, ființă) dispare și
ea.
Ne
destrămăm? Unui popor cu moralul scăzut, demoralizat, nu-i pasă
de desființarea statului. O privește cu scepticism ieftin.
Un
prieten, Daniel R., pe care cred că-l cunosc bine, îmi spune cam
resemnat, după părerea mea, cam fatalist la vîrsta lui: „Dacă
ei vor,
ne iau Transilvania, ce-au vrut puterile Axei, asta s-a întîmplat.
Nu putem face nimic, suntem cu spatele la zidul UE, ocupați de FMI”.
Ah, pasivitatea noastră, blamată de Noica în Jurnal
filosofic!
Poate că lupta e
pierdută, i-am spus, dar trebuie să reacționăm, dacă nu vrem să
fim „țară neașezată și mișcătoare” (l-am citat pe Simion
Dascălul), cu granițe moi.
România,
stat național și unitar, asta-i replica de spus și răspus, cu ea
trebuie să ne apărăm. Un nou discurs despre „naționalismul
creator” (sintagma mult blamatului Mircea Eliade, se înțelege de
ce) a apărut. Nu-l lăsați singur pe Dinu C. Giurescu, domnilor
istorici. Dreptul la replică e liber acum. Etniile trebuie să se
respecte, nu să încerce una subjugarea, dominarea celeilalte. Pe
cale de consecință, dacă drepturile cetățeanului unui stat nu
sînt respectate, pot fi anulate și drepturile omului.
Magda Ursache
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|