|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 67 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
In epicentru: Magda Ursache. MÂNDRIA DE A FI BRUCAN Scris la Monday, February 04 @ 10:38:16 CET de catre asymetria |
Brucan nu poate fi egofictor, povestaș, din lipsă de talent.
Nici pe Pingelică nu-i capabil să-l portretizeze. E doar veninos. Magda Ursache. MâNDRIA DE A FI BRUCAN Necomplexat de nimeni și de nimic, de la Maurer (un debater, ca să-i repet ortografia) la McCarthy, Silviu Brucan (Generația irosită. Memorii, Ed. Teșu, București, 2012) își elogiază implicarea benefică, rolul de participator în Cold War, de porumbel al păcii între sisteme politice antagonice. Și ce greu i-a fost să ajungă diplomat la Washington! A fost necesar să-l ducă în prealabil pe ambasadorul Robert Thayer la o mănăstire din Moldova, ca să-i toarne în pahare o călugăriță. în SUA, refugiații români izgoniți de teroarea roșie îi trimiteau scrisori cu cap de mort; ca să-i capteze bunăvoința, lui John Foster Dulles Brucan i-a spus că România e gata să plătească despăgubiri (in integrum?) cetățenilor americani naționalizați. Mai narează Brucan că Sașa – soție, „de origine engleză și ingineră în petrol”, căzuse cu tronc staffului diplomatic. Știau de activitatea toavei Sidorovici la Tribunalul Poporului, ca acuzator public, condamnând stahanovist la ocnă pe cei repulsivi la comunism? Expresso verbo, S. Brucan oferea mese fabuloase la Washington (subiect de rapoarte pentru Al. Drăghici), servind cu polonicul – model sovietic – icre negre. Cum să nu-l simpatizeze comesenii gurmanzi? Profitor de linia întâi a „democrației populare”, prodejistul Brucan s-a simțit marginalizat sub Ceaușescu. Nu mai era consultat ca pe timpurile bune Dej-Pauker. Nu fusese prăbușit din raiul pe pământ al cartierului Primăverii, dar Ceaușescu îi mai tăiase din tain, de unde ura neîmpăcată pentru dușmanul din aceeași clasă. Favorit al lui Gheorghiu-Dej, Brucan trona ca șef al Audio-vizualului și ca prof. univ. de Științe sociale, citiți „claxonism”. Era și confesor-consilier, mereu de necontrazis. „Tache știe ce face”, obișnuia să replice apăsat Dej vreunui cârcotaș. Și ce bun translator de bancuri dejiste fusese la o sesiune ONU, stârnind aplauze furtunoase! Când Dej muri, urmă nu mazilire, ci coborâre cu o treaptă-două pe scara socială. Octavian Paler îi luă locul (′66-′70) la Radio TV. Da, un moralist intempestiv ca Paler a cedat și el în vremea aceea, nu și după ′89. Din ′65, „Scânteia” (eheu!) era condusă de Popescu-Dumnezeu, care se întrecea în a da mărire Ceaușescului cu Valter Roman de la Editura Politică (pierdea, anual, două milioane de lei, sumă enormă). Deponent onest, nu un noncaracter, N. Gheran, introducându-ne „îndărătul cortinei”, povestește cum șeful editurii (1964-1983) i-a tras în piele „operele” gânditorului din Carpați, Dumitru Popescu biruindu-l doar ca „pozar”. Numai că N. Gheran e alt fel de memorialist: „Ca mai tot omul, păcate voi fi avut multe, dar mincinos n-am fost niciodată” (Arta de a fi păgubaș). Ceaușescu știa ce spate blindat are Brucan, dacă i-a ordonat lui Leonte Răutu: „Lasă-l în pace pe Tache”. Și nu-mi închipui că Ștefan Andrei îi dădea pașaport când voia, ca să exerseze, de la Ana (46 de vizite în SUA, ceea ce spune destule, despre echitatea socialistă) la Kaiafa (vizita la Moscova, în nov. ′88), „art de bien voyager”. Brucan nu poate fi egofictor, povestaș, din lipsă de talent. Nici pe Pingelică nu-i capabil să-l portretizeze. E doar veninos. Adună, cum spune tovarășul de steag, Ion Vitner, „bârfituri” neverificate: minte ori nu-și aduce aminte că Iordana Borilă și copilul ei și al lui Valentin n-au fost acceptați de familie. Există, însă, poze de grup pe plaja de la Neptun și nu numai. Tatăl Elenei Ceaușescu vindea lumânări și bricege, de unde porecla de briceag? Al lui era angrosist de „ștofă” lână-n lână. Ceaușescu avea complexul staturii, Brucan – nu, deși propagandistul în cămașă rabattu, cu o mână-n buzunar și cu alta pe pahar, cum îl arată fotografiile selectate pentru Memorii, nu era dăruit ca aspect fizic, pentru a putea râde de alții. Iar disidentul, făcut de servicii, nu născut, a acceptat propunerea lui Dulea, cenzorul suprem, să introducă în Dialectica puterii internaționale două citate din conducătorul suprem, ca să nu mai „duleze” tipărirea. Cartea i-a apărut, singura; nu se știe câte i-au fost respinse, dar se știe că își putea transmite la Vocea Americii și la Radio Liberty observațiile despre Gorbaciov′s Contradiction. în rusă. Dibuia în Glasnost dorința de more power, ceea ce nu cred să-i fi displăcut lui Ceaușescu. Lui Brucan i-a fost ușor, în noiembrie ′87, să se ducă la Biblioteca Americană, ca directorul ei, Mr. Leslie Height, să transmită „până-n seară” raportul despre rebeliunea brașoveană, la Vocea Americii și la Europa Liberă. Raportul Brașov a fost preluat pe dată și comentat de „The New York Times”, „Le Monde”, „The Independent”, „The Economist”, dar „Time” a ghicit: „luptă pentru putere în PCR”. Brucan văzuse „că cupa (sic!) mâniei s-a umplut”, dar îngrijorat era că partidul-avangardă se rupe de clasa muncitoare. „Unele din aceste valori, cred, nu vor muri niciodată”, nota memorialistul, sperând în internaționalism, „idee mare și nobilă”. O greșeală de tipar îi joacă, însă, o festă postumă: intervenționalism (în loc de internaționalism), „concept modern al frăției dintre bărbați și femei, indiferent de rasă, naționalitate și religie”. Singura cale și pentru memorialista Dolores Ibárurri. Arestat la domiciliu (în Primăverii), Brucan încă mai beneficia de privilegii de ilegalist (Gospodărie de Partid, spital Elias, policlinică specială), totodată de cont în dolari la B.R.C.E. Un ilegalist, cumpărând de la shopurile Comturist bunătăți capitaliste! „Trăiam foarte bine din acest punct de vedere și unii dintre cunoscuții mei se mirau că riscam această bunăstare prin acțiunile mele politice”. în „Programul de alimentație științifică”, lansat în ′82, Brucan n-a intrat. De tratamentul lui Paul Goma nu s-a bucurat: telefon mort sau ascultat non-stop. Era sau nu agent recrutat CIA? Brucan a stat două zile întregi fără poștă, telefon, a avut voie să facă piață, însoțit de „îngerii” cu epoleți albaștri ca, peste două săptămâni, să fie chemat la Comisia de Control a C.C. ca „element ostil” și interogat 15 minute pe ceas. Iarna ′87-′88 s-a sfârșit, a venit martie. La recepția lui John Whitehead, subsecretar la Departamentul de stat – SUA, n-a avut voie să se ducă, dar la ușa lui a ajuns mâna dreaptă a lui Whitehead, Thomas Simmons, subsecretar al aceluiași Departament: „îți mulțumesc foarte mult, dragă Tom”. Descifrat, avea O.K.-ul pentru disidență. Ceaușescu i-a permis să plece la Boston, la Dartmouth College, în 17 iunie ′88. Dorin Tudoran a emigrat în SUA după o grevă a foamei de 40 de zile, în iulie ′85. Apelul către Europa al lui Viorel Padina n-a fost auzit, Brucan – da. Cunoaștem prea bine cum se rescriau (auto)biografiile tovilor și toavelor. Ca Molotov să fie perceput „eroic luptător antifascist”, a dispărut din bio-bibliografia sovietică profeția lui că „lupta contra ideologiei naziste e o crimă”. Cum să fi fost pro Hitler Molotov, deși semnase pactul cu Ribbentrop? Parantetic, fie amintită ideea brucană că nu putem cere Basarabia, deoarece ungurii ar răspunde cu revizuirea Trianonului; ce legătură o fi făcut profetologul între raportul URSS și revizionismul maghiar, tătuca Stalin știe. Alt exemplu: din „Les mercredis de l’histoire”, Arte, 1994, am aflat că fotograful lui Stalin, Evgheni Khaldei, întors de la Moscova după ce-l pozase pe ostașul sovietic cum înfige steagul roșu pe Reichstag, în 2 mai ′45 (fundal: Berlinul în flăcări), ajuns înapoi la Moscova, are surpriza să constate că soldatul avea două ceasuri, câte unul la fiecare mână. A zgâriat pelicula și a eliminat ceasul în plus. Mă tem că și memorialistul nostru, cu o Pobeda la o mână și cu alt ceas, made în SUA, la cealaltă, a zgâriat pelicula să nu se știe ce-i inconvenabil imaginii de disident curajos. Or, dacă memorie corectă nu e, nimic nu e, doi bani fac memorialiștii fără memorie. Aș fi vrut să știu de la Brucan, de pildă, cum s-a folosit URSS de opoziția reală contra lui Ceaușescu. Ne-au lăsat vreodată în pace GRU și KGB? Cât despre Ceaușescu, învățase lecția. Nu mai era momentul 1979, când, la Congresul al XII-lea, îi închisese rapid gura lui Const. Pârvulescu (în 4 aprilie ′44, Pârvulescu, Emilian Bodnăraș, plus Iosif Rangheț, agenți sovietici parașutați, erau în conducerea operativă PCR), cu ajutor de la Leonte Răutu, Ion Popescu-Puțuri și George Macovescu, scriitorul. Ceaușescu a trebuit să asculte de Bush și să nu-l condamne/execute pe Mircea Răceanu. învățase lecția de când, în Congresul American, fusese aspru criticat că violează acordurile de la Helsinki, nelăsând familia Coler să plece. Adică pe Elena Răutu, fiica celui debarcat în ′81 și pe soțul ei, inginerul de sunet Andrei Coler, fiul lui Jean Coler, parașutat în ′44 din URSS, colonel de securitate, fost director la Aiud. Radu Câmpeanu știa multe despre criminalul Coler care colaborase cu alți monștri torționari, Nicolschi, Dulgheru, Zeller. La ordinul lui Coler, gardienii l-au zdrobit în cizme pe Alexandru Moldovan, l-au omorât în bătaie la 39 de ani pentru că a „sfidat”. Vlad Stolojan (soțul Sandei) a confirmat informațiile despre crimele lui Coler. A protestat – degeaba – și Asociația Deținuților Politici din România. Brucan știa bine cum merg lucrurile astea: interveniseră, pentru eliberarea pașapoartelor familiei Coler, George Bush însuși, secretarul de Stat Alexander Haig și ambasadorul american la București, David Funderburk. Lumy Coler, soră, era măritată cu Richard, fiul guvernatorului de Pennsylvania, Milton Shapp, alias Mandel Shapira. Brucan mai știa că nici al doilea arest la domiciliu nu va ține mult. Mutat după Scrisoarea celor 6 în Dămăroaia, – vai! cu closet în curte – n-a rămas acolo decât 6 luni, din mai până-n decembrie ′89. Se dusese la marginea Bucureștiului fără Opel Rekord, ca să nu atragă atenția amărâților cartelizați. Memorialistul scrie negru pe alb: „Ambasadorii american și britanic au primit instrucțiuni să mă viziteze în momentul arestării mele la domiciliu”. îi trecea pragul, fapt acceptat de Secu, corespondentul „Pravdei”, Stanislav Petuhov (Gorby veghea la securitatea sa „periclitată”). Răsplata jertfei patriotice n-a prea fost pe măsura așteptărilor. A fost numit în Biroul Executiv al FSN până-n alegerile din mai ′90, cot la cot cu Iliescu, Cazimir Ionescu, Károl Király, secretar Dan Marțian. Pentru „reconstrucția economiei” i s-a părut potrivit Petre Roman. Doar era „os de ardelean” prin Mioara Georgescu, soție. Roman citise în biblioteca lui Valter-père pe… Socrate. Și câte retușuri biografice făcuse în favoarea genitorului! Că n-ar fi fost șeful emisiunii pentru România la Radio Moscova; noo, era directorul unui post independent, fără legătură cu Cominternul. Brucan era prof. de Științe Sociale la Medicină, Roman răspundea ideologic de Medicină, dar noo, nu se cunoșteau. Specialist în felurite games a fost conul Tache mereu. Și a făcut la viața lui multe „cotituri”. De cea de la Palatul Regal se amuză copios: „un act istoric unic” – regele conspirând cu PCR contra lui Antonescu. De ce s-a dus Antonescu la Palat? Nu pentru a anunța (după depoziția lui Gh. Brătianu, la procesul mareșalului, în ′46) că va semna armistițiul? în seara de 22 august ′44, Antonescu l-a convocat pe ministrul german Clodius și, în prezența gen. Pantazi, ministrul de Război, i-a spus că România a cerut armistițiu și pentru a salva Basarabia („Știu că în două zile va fi ocupată de ruși”). Planurile erau, însă, altele. Scrie Brucan în memorii că de trei ori s-a dus Lucrețiu Pătrășcanu pe furiș la rege, noaptea pe la 3, înainte de 23 august; pe Brucan îl amuză și colaborarea regelui cu Bodnăraș dezertorul, care se ocupa de „gărzile patriotice muncitorești” îmbrăcat în uniformă de maior german. Bine informat, știe că Proclamația lui Mihai către țară a fost scrisă de Pătrășcanu și citită, cu mare dificultate de pronunție, de tânărul rege, la ora 22. Apoi, Mihai a plecat la vila din Valea Seacă, iar Antonescu a fost dus în Vatra Luminoasă, în casa conspirativă a comuniștilor. O fi presupus regele că, dacă ne ocupă sovieticii, va avea soarta țarului Rusiei, de vreme ce s-a aliat cu cine nu trebuia să se alieze? O „cotitură” a executat Brucan în ′56, după Raportul lui Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS. N-a mai crezut în „mântuitorul” Stalin, aflând – chipurile, doar atunci – că-i mântuise pe mulți, câteva milioane de oameni, în numele doctrinei eliberării popoarelor și alte bla-bla-uri. Când a fost arestat și investigat în Calea Rahovei, după Scrisoarea celor 6, dosarul, „într-o singură copie”, era sub indicativ STRICT SECRET, deci numai pentru ochiul lui Ceaușescu, regulă privind „agenturili” și „șpionii”. Atitudine îndrăzneață sau spate dublu URSS/SUA? Și nu cred că pe Brucan l-a inconfortat ideea că va fi expulzat în State. A fost un om inteligent printre impostori ca Luka Laszlo, lăcătușul ajuns ministru de Finanțe (′47-′52), ca lăcătușul ucrainean Pantiușa, ca Al. Drăghici, alt lăcătuș, cu 4 clase și Școală profesională CFR, alte 4, săltat în grad de general-maior, ministru al Securității și șef al departamentului Securității Statului (′53-′57), cu tablou pe pereții școlilor, electricianul Dej avea și el 4 clase primare și 3 gimnaziale, iar Ana Pauker „activase” ca modestă croitoreasă, dar având la bază Școala Leninistă de 2 ani a Cominternului. Cât despre Ioșca Chișinevschi, culturalizatorul, era semianalfabet. „La măgarul bătrân, frâu poleit”, zice etnosoful anonim. Departe de a fi true believer, expresia aparține lui V. Tismăneanu în legătură cu tatăl său, idealistul propagând marxism-stalinismul la Universitatea din București din ′49, țelul lui Brucan era să-i fie oceni harașo. Drama? Demonstranții nu-i purtau portretul pe străzi ca „greilor” Dej-Pauker-Luca-Teohari, deși era membru din ′40, iar în ′43 era cât pe ce să fie – pac – împușcat. Siguranța nu glumea. Mai degrabă aș fi vrut să aflu cum reușeau să adune la mitinguri 500.000-600.000 de simpatizanți FND (mințiți sau plătiți?) contra lui Rădescu, pentru a veni la putere Groza, la 6 martie ′45, cu parafa regelui. Dar memorialistul preferă să spună bancul cu țăranul neștiutor de ce tablou purta, enervat că fusese călcat pe picior: „Mă, îți dau cu Iorga ăsta-n cap”. Mie mi l-a spus, în varianta ceaușistă („îți dau una cu baba asta!”) un secretar PCR pe Filologie, ajuns după revoluție șef de catedră, Grișa Țugui. Poziția în eșalonul 2 n-a mai suportat-o Brucan sub Ceașcă. Aici n-a mai avut nici slăbiciuni, nici inconsecvențe. Nu i-a recunoscut rolul „cavalerului singuratic” al Estului în politica externă, vizita lui De Gaulle, din mai ′68, îi stârnește hazul; de indignat, pe Brucan îl indignase ceea ce Zbigniew Brzezinski numește „naționalizarea ideologică”. Zgârii omul comunist îmbrăcat național și dai de os marxist. De altfel, contribuția lui Brucan la Manifestul FSN citit la televizor a fost tăierea finalului: „Așa să ne ajute Dumnezeu”. Și nu ne-a ajutat: buboiul socialist s-a spart, dar infecția e departe de a se vindeca. în capitolul Relațiile mele cu Ceaușescu, Silviu Brucan precizează că-i vorba de „respect reciproc și ură reciprocă”. Greu de spus respect. Trebuia să fi existat teroriști mulți ca să fie împușcat la repezeală, de Crăciun, că tot îl eliminase Brucan pe Dumnezeu din manifest. Vina a picat pe „poporul barbar”. Și atunci i-am condamnat pe amândoi la moarte putea fi un film cu scenariu scris de Brucan și regizat de Sergiu Nicolaescu. Teroriști posibili după S. Brucan? Cei 2.000 de ofițeri de la Academia Băneasa a gen. N. Andruța Ceaușescu, cei 800 de usliști ai lui Ardelean, 450 de la Direcția a V-a condusă de Neagoe, cei 600 de securiști pentru București ai col. Goran. Scena cu vigilentul Brucan alergând după un terorist într-o casă suspectă e cusută cu ață albă: „Toate gloanțele noastre nimeresc în gol”. Și ce să vezi? Nu era acolo picior de terorist. Și n-a pornit Brucan ideea teroriștilor ca să-l răstoarne pe gen. Iulian Vlad și să-l aresteze? Dinte pentru dinte! Pe Ion Iliescu (dăduse repejor, în 26 dec. ′88, ordinul de trecere a Securității la Ministerul Armatei) l-a amenințat că-și ia pălăria și pleacă dacă mai colaborează cu Vlad. Dar cu N. Militaru, agent sovietic, putea colabora? Cum să nu, dacă trebuia adusă la putere rețeaua cominternistă? Sau să-i spunem ca istoricul Mark Almond (Oxford) „Cominformul Noii Ordini Mondiale”. Cât despre teroriști, au dispărut și gata. Sergiu Nicolaescu numărase vreo 99 de teroriști morți, îngropați în Ghencea Militar ca eroi ai revoluției; Brucan – 301 teroriști (2 morți), predați între 23 dec. ′89 și 2 ian. ′90; i-a găsit vinovați pe studenții care făceau instructaj în Școala din Băneasa. Au plecat ca prin farmec în Libia, cu un avion. Cam 30 la număr. S. Brucan a participat la „revoluția din interior”, cu sumedenie de actori și figuranți dar o ține, în memorii, pe coarda „mișcare populară spontană” Și chelnerița Cerasela, comilitoana lui Voican-Voiculescu, a fost dispusă să spună mai multe. La un moment dat, Brucan afirmă că semnalul huiduielilor din 21 dec. l-au dat doi tineri ucenici, de 14 și 16 ani. Numele? De ce nu le dă, dacă a investigat și aflat? Ce-i scapă e mărturisirea că încă din oct. ′84 complotiștii (Ion Ioniță, fost ministru al Apărării Naționale, N. Militaru și Ștefan Kostyal, colegi de Acad. Voroșilov din Moscova, ′56-′58) aveau în plan o lovitură militară, combinată cu răscoală populară și ocuparea Radio-TV, cu tancurile lui Paul Keller. Planul a funcționat la sfârșit de decembrie. Teroriștii au tras în cine trebuia: cei îmbrăcați în alb au scăpat neatinși, nu și mulți dintre cei „3-4.000 de tineri care formau un zid viu în jurul clădirii televiziunii”, chemați de Brateș să nu intre „inamicul” în studiouri. Evenimentul TV („a fost prima revoluție din istorie efectuată prin și la televiziune”) s-a produs în regia Brucan-Brateș, primind replica strigată: „Ați mințit poporul cu televizorul”. Din sursa Brucan (pentru că ideile astea se regăsesc în memorii) provin poveștile nu de adormit, ci de deșteptat copiii: cu tunelurile subterane prin care se deplasa armata secretă a lui Ceaușescu compusă din orfani, cu aurul din baia celor doi preaiubiți, cu cele trei feluri de caviar (obsesia caviarului!) servite la aniversarea Elenei. Doar nu era să devoaleze cât a fost atunci scenariu și cât genocid. Și cine-o fi făcut calculul? 1.500 de morți pe județ, total 60.000. Dar e nevoie s-o spună? Regia aripii kaghebiste a Securității se vede ușor. Foștii cominterniști încă vii au preluat puterea împreună cu fiii cominterniștilor morți, ca Roman; Cominternul ne-a adus bolșevizarea atroce, bătrânii și copiii lui – „capitalismul” de tranziție. De plăcut cel mai mult i-a plăcut s-o facă pe Casandra și să arunce „fraze profetice”. Sintagma nenorocoasă „stupid people”, ofensă la demnitatea poporului român în „The Independent”, l-a făcut ținta lui Octavian Paler, care i-a amintit de crimele și fărădelegile din perioada paukeristo-dejistă, ceea ce nu l-a descurajat pe Brucan. El publica în „22”, nu ca Paler care condusese „România liberă”, ziarul cu titlul păstrat. Și a conchis: „proștii (ca Paler, nota mea, Magda U.) nu știu engleză”. Și iată-l pe Brucan scriind despre „restaurarea capitalismului”, pozându-se lângă Liiceanu, ca ilustrare, pesemne, a Apelului către lichele. Nu în altă parte decât în curtea GDS, unde funcționa și vecinul din Primăverii, Pavel Câmpeanu, membru fondator, vechi profesor de marxism-stalinism. Spune excedat Petre Țuțea: „Fraților, licheaua nu evoluează”. Ba da, în lichelism. La Profeții, pe ProTV, preda cinism, deși credea că predă de la distanță, pe vechi, la fără frecvență. Devenise, așa cum a vrut, personaj, iar încrederea în opera-i proprie s-a umflat până la trufie. Acuza, în aceeași limbă (moartă) de lemn lașitatea colectivă a românilor, colaboraționismul „păturii” intelectualilor, toți dalmațieni linși-prelinși, în afară de el. Fraze găunoase, parcă luate din „Scânteia”, reactivarea cuvântului racilă. Apărarea unității statale era racilă ceaușistă. Scop național, interes istoric românesc la Brucan? Mândrul stalinist, aprobat de mândruța-i, hohotea că ce ne arde de steag, că ce ne dezavantajează o autonomie de nimica toată, Țara Secuilor, că ce… Steagul de pe acoperișul Parlamentului costase prea mult. Și ca să nu fie învinuit pentru prestația lui Petre Roman, după săptămâna de 5 zile, Jelly Bon și măriri iresponsabile de salarii secrete, diferențiate, stupid people a cunoscut doar șomaj, inflație, terapie de șoc în favoarea magnaților. Brucan a mai făcut o dată pe Casandra înainte de a muri, în 2006. A slobozit profeția sumbră că nu ne va fi mai bine în UE (decât în URSS). Mai mult încă, vedea în viitor că dezastrul crizei va duce la reinstalarea comunismului. Nici nu se dezmințea de altfel: din Scrisoarea celor 6, catalogată path breaking document (de V. Tismăneanu în Final Raport, semnalat de Mircea Platon, altul decât Raportul final) rezultă limpede că vechii membri PCR voiau „legalitate” pentru statul socialist, nicidecum distrugerea sistemului. De câte ori ajung în Piața Universității, la Km. Zero de comunism, îi aud râsul, greu de suportat. Construiește, stupid people, ba socialism, ba capitalism, ba iarăși comunism! Tăcerea mieilor omorâți în acel decembrie e asurzitoare. Magda Ursache |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |