Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 74 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Imperialul Breban versus CNSAS
    Scris la Sunday, May 26 @ 14:04:30 CEST de catre asymetria
    Distribuitor de afise Am mai scris și nu de puține ori despre modul de a judeca și condamna ori absolvi, scuza ori inocenta aceleași idei sau fapte cu măsuri diferite, opuse chiar. Pe alese (aleși), dar și pe sărite, re-memorarea fiind programată să fie selectivă: îngăduitoare cu unii, necruțătoare cu alții. Se fac reconsiderări pe sprânceană. Călinescu, nu, Vicu Mândra și Paul Cornea, da; Marin Preda și Nichita Stănescu sunt blamați ca stâlpi ai Puterii comuniste, nu și susținătorii „neptuniști” Puterii actuale, de un abominabil servilism. Andrei Pleșu își amintește de o notă informativă a președintelui Băsescu: „benignă”.


    Magda URSACHE. Imperialul Breban versus CNSAS
    Am mai scris și nu de puține ori despre modul de a judeca și condamna ori absolvi, scuza ori inocenta aceleași idei sau fapte cu măsuri diferite, opuse chiar. Pe alese (aleși), dar și pe sărite, re-memorarea fiind programată să fie selectivă: îngăduitoare cu unii, necruțătoare cu alții. Se fac reconsiderări pe sprânceană. Călinescu, nu, Vicu Mândra și Paul Cornea, da; Marin Preda și Nichita Stănescu sunt blamați ca stâlpi ai Puterii comuniste, nu și susținătorii „neptuniști” Puterii actuale, de un abominabil servilism. Andrei Pleșu își amintește de o notă informativă a președintelui Băsescu: „benignă”.
    Bartolomeu Anania, care a făcut Aiudul cu lanțuri la picioare, a fost condamnat de CNSAS, dar Dincă-Te-Leagă, un monstru creat de sistemul defunct, a avut coroană funerară – zice presa – din partea lui Ion Iliescu, președintele care a primit în barca FSN – PDSR – PSD pe lăudăcioșii împușcatului, vechi pra(g)matii din „rezerva de cadre” PCR. Noica e lapidat pentru colaborare cu Securitatea, nu și Z. Ornea, care a dus personal la Secu cartea încredințată editurii spre tipărire. Secu ducea,  așadar, „muncă de apropiere” cu Noica, Zigu se ducea singur; ca redactor la ESPLA, a predat gradaților manuscrisul Povestiri despre om – o carte a lui Hegel, vezi „Observator cultural”, nr. 12, din 14-20 iulie, 2005. A fost scuzat, ca om-instituție literară și s-a deplâns faptul că n-a intrat în Academie. După ce criterii unul e culpabil, iar celălalt disculpabil? E-n modă un soi de vintage  stalinist: pe Leonte Răutu, care a contribuit din plin la decimarea elitei interbelice, a adevăratei elite, Vladimir Tismăneanu (v. Ghilotina de scrum. Despre nevroze și evoluții, Ed. de Vest, ′92) îl consideră „om de imensă cultură”, nu distrugător de cultură. Valter Roman, cenzorul lui Eliade – Cioran – Noica, e lăudat în varii emisiuni, ca-n biserică, pentru înțelepciune. Petre Roman ne spune că Neulander-père fusese șeful unui post de radio independent, fără legătură cu Cominternul. Nu al emisiunii pentru România la Radio Moscova, cumva? Culmea culmilor: fiica lui Pantiușa, alt monstru creat de sistemul stalinist, decorat în ′71 de Ceaușescu cu ordinul Tudor Vladimirescu pentru prestația contra dușmanilor Puterii (populare, cică) poate scrie, neamendată, din Israel, în „Jurnalul național” despre „omenia” tătânelui. în vremea aceea, a omenosului Pantelei Bodnarenko, pe ordinul de eliberare din pușcărie era trecută data decesului. Eliberare prin moarte.
    Nestorul „Scânteii” și al „Luptei de clasă”, Ignat, nu se dezice nici la 92 de ani de strâmbăciunile de extremă stângă. îl pictează pe martirul Iuliu Maniu ca pe un „bătrân senil” care trebuia trimis la azil, nu condamnat la pușcărie, ca să moară acolo și să se transforme în erou. Și se publică – liber! – astfel de blasfemii. Scânteistul, Sorin Toma (în „Adevărul literar și artistic” din 27 feb. 2001) vorbește despre „virginitatea morală”. A sa, desigur. Demolatorul lui Arghezi nu se îndoiește neam: „opțiunile mele au fost cele juste”. Adică scoaterea poetului din literatură pentru aproape zece ani, ca „exponent al moștenirii burgheze”, mai exact „cel mai putred” exponent. Perseverare diabolicum? Abuzul ideologic de care s-a făcut vinovat Sorin Toma în stalinism echivala cu lichidarea fizică și morală. Să fi devenit după acel decembrie, minima moralia? Post-moralia, dacă „neezitanta comunistă”, cum se declară în memorii, Nina Cassian, a fost susținută de ICR (varianta Patapievici) pentru costisitoare turnee poetice prin lumea largă”?
    Construim trecut și asta ca să ne tot întrebăm: a fost sau n-a fost? E ca-n proza nobelizabilului Philip Roth: „nu știm dacă știm ceea ce știm”. Victimele Securității sunt din nou victimizate, blamate, calomniate, iar ofițerii recrutori – recompensați. „Operativul” Ilie Merce a ajuns demnitar, pe prozatorul Banu Rădulescu, fondatorul revistei „Memoria”, l-au agresat, în stradă, doi securiști. Alt „operativ”, căpitanul Gh. Atuduroaie, a fost implicat în prinderea lui Mugur Călinescu, personaj non-fictiv în romanul lui Gellu Dorian, O lume de lepădat, Limes, 2009. Elevul de liceu scria cu creta lozinci „dușmănoase” pe Palatul Administrativ din Botoșani și pe asfalt, înnebunind autoritățile. Și câte mii de probe grafologice n-a strâns Atuduroaie ca să rezolve „Cazul Panoul”. Spre mulțumirea chilerului de serviciu al socialismului, Fleșiță, da, cu f în romanul lui Gellu Dorian. Avansat la Timișoara ca adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Securitate, căpitanul a împărțit luptătorilor anti-tero 43 de pistoale mitralieră. Virgil Măgureanu însuși l-a reabilitat după achitare, numindu-l șef la SRI Iași. Din Securitate în Sereitatea reformată și reformatoare. Cum să nu fi continuat să funcționeze stimulatoarele de foc și zgomot?
    în loc ca publicarea Dosarelor de Urmărire Informativă să fie binevenită pentru igiena morală a societății civile, ca medicament care vindecă bolile coloanei vertebrale, ea a făcut și mai mult rău. S-a amplificat dezbinarea, suspiciunea, voluptatea bârfei. Dar când n-a semănat „Securițica” vrajbă și ură? S-a „ațâțat” (verb proletcultist) războiul scriitorului român contra scriitorului român, poate și din teamă că literatura, buturuga mică, va răsturna carul mare al Securității.
    De ce nu s-a vrut aplicarea legii Gauk, ca-n Germania, ceea ce ar fi dus la o curățenie morală reală? Ca să se poată manipula cu ajutorul uriașei arhive informative. Unele „dosare strategice” au rămas „sub pecetea tainei”; băieții  mai deștepți le-au ars pe altele sau le-au trunchiat și le-au zvârlit presei ca pe oase. Ne-am lăsat păpușeriți toată vremea, de la „otrăvirea apelor” încoace,  anunțată cu strigăt mare de Brateș, devoalat apoi ca turnător. Citesc în „Curentul” de 27.12.2012 în intervenția lui N. Bucur: „Ofițerii Securității au deschis porțile revoluționarilor ca să intre în TVR. însuși col. Gh. Rațiu, singurul șef de direcție (I-a) nearestat, i-a spus lui Petre Constantin să nu acționeze butonul de întreruperea emisiei TV în 22 dec. Aha, deci Securitatea a liberat TV-ul, băgați la cap!
    Secu și-a trimis oameni în partidele istorice; în GDS s-au descoperit 4-5 „surse”. în memoriile lui Brucan, Generația irosită profetologul apare pozat cu G. Liiceanu (ca ilustrare a Apelului către lichele?) Unde? în curtea GDS, fondat și de Pavel Câmpeanu, vechi profesor de marxism-stalinism. însuși Brucan râdea cinic-disprețuitor de noua postură a ilegalistului Câmpeanu. Securiștii re-socializați au devenit analiști politici, directori de ziare de mare/ mic tiraj și de mare manipulare. Primul ziarist al TVR libere, Em. Valeriu, a fost și primul deconspirat ca turnător de ziariști.
    La fine de dec. ′89, Alexandru Drăghici bântuia pe culoarele CC. Venise să ocupe loc în noile structuri, ca victimă a lui Ceaușescu. Ion Ilici Iliescu a dat repejor, în 26 dec. ′89, ordinul de trecere a Securității la Ministerul Armatei. Brucan îl amenințase că-și ia pălăria și pleacă dacă mai colaborează cu gen. Iulian Vlad. Cu N. Militaru, agent sovietic dovedit, putea colabora? Cum să nu? Brucan fusese lucrat de Dir. a III-a, Contraspionaj.
    Trebuia adusă la Putere rețeaua comunistă, cu sintagma lui Marx Almond, „Cominformul Noii Ordini Mondiale”. Cominternul a fost actantul bolșevizării atroce; bătrânii și fiii lor – actanții „capitalismului” de tranziție. „Securezul”, cum îi spune Goma, s-a dovedit adaptabil la capitalism, dar și cameleonic. Credeți că își scot ochii corb la corb și colonel la colonel? Nu faptele de arme ale „luceferilor din catacombe”, cum îi numește Petre Pandrea pe capii Secu, se amendează, ci căderile unora, nu rezistența greu plătită în recluziune, ci cedările sub tortură. Persecutorii rebelilor n-au stat pe gânduri să devină iarăși acuzatori, iar linia de filaj a fost reactivată „Ați mințit poporul cu televizorul”, dar și cu CNSAS-ul, în regia aripii Kaghebiste a Securității. S-a dorit nu revoluție de catifea, ci sânge, acum e clar. Dracu’ știe (sau Iliescu) dacă parola lui N. Militaru: Opriți măcelul! nu semnifica altceva. Care măcel? Cel care ar fi justificat teoria teroriștilor?
    Când a fost anchetat (și scos de sub urmărire penală) gen. Pleșiță, au fost chemate și victimele lui, cele care au scăpat vii? Și de ce n-aș spune-o? Pleșiță a învins. Pentru Dan Zamfirescu (v. cartea interviu Dan Zamfirescu și V. Patrichi, Ochii și urechile poporului, Ianus Inf. SRL, Buc., 2001), Pleșiță e văzut om înzestrat, sensibil, complex, dar și…talentuos. Un nepot de mort în pușcărie și urmăritor-urmărit, după Cartea albă a Securității de Mihai Pelin, scrie despre Pleșiță ca despre unul dintre „marii fii ai națiunii”, învingător în bătălia periculoasă și „mai grea decât toate bătăliile  voievozilor și decât războaiele demnitarilor și regilor”. Dacă nu mă credeți (și nu-i de crezut), deschideți cartea citată, la p. 8-9.
    Da, Aura Christi are dreptate: „Securitatea triumfă și prin CNSAS”. Gen’alu e „o legendă vie”, iar N. Breban, care a fost permanent „operat” de Secu și „raportat”, e defăimat de CNSAS pentru că ar fi avut 3 „convorbiri” cu Pleșiță. în fapt, javră bătrână, Pleșiță cunoștea procedurile „moderne”; dădea „față umană” anchetelor, considerate convorbiri à l’amiable.
    N. Breban nu era ușor de intimidat, de înfricoșat. După Ion Simuț: „balaur cu 7 capete, periculos și imprevizibil, greu de înfruntat, imposibil de înfrânt”. Și greu de ucis. Mă și mir cum nu i-a pus la cale Secu un accident (sau i-a pus?), cum nu l-a exterminat. Publicat și cunoscut de editurile din Vest, Breban putea să dea interviuri în presa occi. Secu se temea de reacțiile lui. în discuția lui Ceaușescu cu membri ai conducerii USR, din noiembrie ′68, prozatorului nu i-a fost frică să-i spună deschis: „Cum facem ca închisoarea să se spargă?” Cu alte cuvinte, prin interstițiile Cortinei de Fier, să iasă tinerii scriitori, să plece cu burse afară. E asta atitudine de „amărât de șoricel”? Cum să faci dintr-un disident un colabo e „operă” CNSAS. Alegând fragmente voit incriminante, scoase din context. Ceață organizată à la Smolensk.
    Cum era să nu arăți „receptivitate și maleabilitate” față de Secu? Să-i trântești telefonul în nas lui Pleșiță? Conducerea USR era obligată să fie în contact cu ofițerul Achim, care „răspundea” de scriitori. Vorbeai cu un străin, declarai, plecai dincolo, declarai. Membrii CNSAS, care au bursat în Vest, n-au dat declarații la întoarcere? Și dacă n-au dat, atunci aveau regim special?
    Ce putea spune N. Breban în conversațiile cu ofițerul Secu? Că-i contra lui Ceaușescu? Dar a și afirmat-o, lejer-arogant, declarându-se „incomod”, „problematic”, nu și „anti-patriot”. A furnizat Breban informații menite să priveze pe cineva de libertate de exprimare și de viață privată? Nu zău! Hotăra Breban anulări de titluri din planuri editoriale, topirea unor tiraje, scoateri din biblioteci? Atunci ce-a făcut cenzura?  Sub conducerea sa, comunistizata, suprapolitizata „Gazeta literară” a devenit „România literară”, restabilind cota valorică a marilor personalități marginalizate de proletcultiști. N.B. a rezistat la prelucrările Partidului, dar și la atacurile vechilor „cadre de propagandă”. S-a expus pentru convingerile lui, pentru ideile lui și a plătit la greu fronda: marginalizare și șomaj, trai modest, stopare profesională, amenințări, agresări psihice. A avut parte de ostilitatea aparatului, dar și de lipsa de solidarizare a co-breslașilor, la fel ca Paul Goma. Romanul Bunavestire a fost atacat în plenara CC/ PCR la 28-29 iunie ′77, dar și la Europa liberă. Ca să se zvonească mai apoi că textul a fost comandat de Monica Lovinescu și că ar fi fost scris de un informator Secu. Dar câte intoxicări n-au circulat pe seama lui! Că ar fi „agent”, pentru că a avut curaj să se întoarcă în România. Asta o spun cei care, lipsiți de spirit de sacrificiu, nu concep că trebuie făcut ceva pentru țara lor. Cât despre cobreslași, Paul Everac a propus să fie condamnat pentru „trădare de patrie”. Persecutorii, Secu-larii caselor noastre microfonizate n-au stat pe gânduri să devină iarăși acuzatori, postdecembrist.  Victimele se bucură de statutul lor de victimă, iar securiștii de statutul lor. Marii gradați au fost salvați (rimă involuntară). Ca prim-ministru, Năstase l-a avut consilier pe Ristea Priboi, un apropiat al lui Pleșiță; Gheorghe Goran, care intra la 19 ani ca „organ de cercetare” la Rahova, a fost folosit drept consilier de Gelu Voican-Voiculescu, atunci când „gestiona fostele structuri”. Participase la anchetarea lui Paul Goma de către Pleșiță. „Ați văzut cum m-a bătut?” l-a întrebat Goma. „Nu, eu sunt aici ca să nu văd nimic”, a răspuns „martorul”. V-ați simțit în… Siguranță când ați citit în presă că acest Goran a formulat proiectul de decret pentru înființarea Consiliului Siguranței Naționale? Și tot Goran, fost șef al Securității Municipiului București, audiat în 4 mai ′94 de Comisia Senatorială pentru cercetarea evenimentelor din dec. ′89, a declarat: „Mulți dintre actualii disidenți au fost informatorii noștri”. Ca să mulțumim serviciilor pentru disidență sau ca să fie compromiși adevărații disidenți și înlocuiți cu alții, foști „seci” spre a le spune ca Luca Pițu? 
    Ce s-a reușit bine? Ca breasla să fie socotită o adunătură de lichele și vârfurile literare să fie compromise. CTP deține recordul calomnierii, scriind despre Goma că ar fi fost…lingușitorul lui Ceaușescu, pentru el Goma fiind Gomora. Precizare necesară: Goma a fost exclus din USR, în aprilie ′77, când era sub arest, la indicația venită de la Securitate. Comitetul care a semnat excluderea a colaborat sau nu cu Organa? Singurul scriitor care a încercat, atunci, să-l ajute pe Goma să publice o carte, convins fiind că o carte tipărită e cea mai bună apărare contra Securității, a fost N. Breban. A făcut-o dintr-un dezvoltat simț al prieteniei. Nu-i aberant să vezi „un act de poliție politică” în intervenția lui la Cornel Burtică și la Pleșiță? Și ce aiureală să-l pui pe Breban în aceeași oală cu Pleșiță, pentru că nu i-a condamnat „atrocitățile” (contra lui Goma). Ba chiar le-ar fi provocat. Breban „a îngrădit dreptul la viață privată”, cum sună concluzia CNSAS? Cum? Intervenind ca mama prietenului Matei Călinescu să obțină pașaport pentru SUA? Sau rugându-l pe Pleșiță, întâlnit întâmplător în curtea USR, să-l elibereze pe Ion Negoițescu, arestat de două zile? 
    Ca să se întrețină zâzania (solidarizarea scriitorilor – eta prablema!) s-a transmis că Breban ar fi spus că Goma n-are talent. Eu sunt convinsă că a vrut să diminueze protestul lui Paul Goma în ochii lui Pleșiță, nimic mai mult. Dacă n-ar fi crezut în talentul lui, nu l-ar fi sprijinit. 
    Când organele au venit să-l aresteze pe Dim. Cuclin, i-au cerut compozitorului să predea armele ascunse în casă. El le-a întins stiloul. Asta da, armă în lupta de clasă intelectuală.
    Imperialul prozator și eseist Nicolae Breban o deține.
    Magda Ursache

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.52 Seconds