|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 49 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Jurnal: Nick Sava. Primul Crãciun în Canada Scris la Saturday, December 23 @ 17:12:57 CET de catre asymetria |
Nu există casă de român în care să nu poți asculta, de Crăciun, colinde românești. Sau acela nu este român!
Primul Crăciun. De Nick Sava Sunt șaișpe ani de atunci... Primele Sărbători în Canada. Era zăpadă, era ger (minus 27oC...), era senin, era frumos! Luasem și al doilea job: la benzinărie. Nu e plăcut să pui benzină în mașini la minus 27. Nu întotdeauna o poți face cu mănuși. Și fâțâiala înăuntru-afară nu făcea decât ca aburii condensați pe sticla ochelarilor, ce mă împiedicau să văd înăuntru, să se transforme în gheață, afară... Dar eram bucuros, ne hotărâserăm să adunăm suficienți bani să cumpărăm apartamentele „alor noștri”. Al doilea job al meu, alături de cel al soției – ca și micile neplăceri prin casă; de exemplu, din vinetele coapte cu destul fum și făcute salată (prima salată de la plecarea din țară!) nu a mâncat nimeni (eggplant? Yuk!), tigaia în care prăjisem niște ficăței de vițel ajunsese în tomberonul de gunoi (liver? Yuk! - numai pisicile mănâncă așa ceva!) – o făcuseră pe „vară”-mea să ne dea ultimatum: acum sunt sărbătorile, dar vă mutați la sfârșitul lui ianuarie! Soția a vrut să ne mutăm chiar atunci („nimeni nu m-a dat afară din casă până acum!”), dar am convins-o că nu putem ajunge la serviciu fără o mașină. Și mașină nu pot cumpăra până la sfârșitul lui ianuarie. Mai trebuie să fac și școală... „Văru”-meu nu era foarte fericit de cele întâmplate, el credea că ne va ține vreo șase luni. A avut și curajul să mă ajute să fac oarece exerciții cu mașina lui, să îmi iau carnetul. Am ieșit în duminica dinaintea Crăciunului pe șosele – după ce m-a pus să scot mașina din garaj. Cu spatele. Nu am patinat decât de vreo două ori – nu se aruncase cu nisip peste tot... În drum spre casă, după vreo două ore, mi-a zis: „Nu conduci rău. Ai avut mașină în România?” „E prima dată când pun mâna pe volan”, i-am răspuns, atent la condus. Când am ridicat ochii, era palid. Mi-a zis: „Nu te supăra, îți plătesc eu școala de condus, dar eu nu mai vreau să risc. Știu că e o tâmpenie, dar am patru copii de crescut. Dacă știam...” Am făcut și școala (pe banii mei), am luat carnetul din primul test, am cumpărat și un hârb de Colt cu trei sute, ne-am și mutat la sfârșitul lui ianuarie... Dar eram în zilele de Crăciun. A început cu câteva zile mai devreme: Brenda ne-a dus la „Christmas Party”. Aici mai toate companiile fac un astfel de party pentru angajații lor. Cum ea nu lucra, a vrut și ea unul – și ne-am dus la MacDonalds’... Avea cupoane. Nu mai știu ce am mâncat (nici nu e nimic de rememorat!) – dar soției i-a plăcut! MacD’s a rămas unul din localurile ei preferate... După câteva zile ne-am dus la Fred, patronul companiei unde lucram. Ne invitase pe toți angajații, cu soțiile, prietenele... Nici ce am mâncat acolo nu mai țin minte. Cred că din curcan. Yuk! Și a venit seara de Ajun. Aflasem că în acel an Party-ul urma să se țină la noi. Erau invitați vreo zece rude și prieteni. Curcanul (yuk!) îl dădea Brenda, ceilalți urmau să aducă restul (pe aici asta se numește potlack). Știind că trebuie să plecăm, nu am cheltuit prea mult. Văzând că nu prea e în casă telemea, am cumpărat o bucată. Și niște pateu – în loc de caltaboși. Nu am găsit cozonac (nici acum nu găsim!), dar am luat niște panetone italian. Și o sticlă de vin german – seamănă cu cel de Murfatlar. Așa că, din camera noastră din basement (demisol), de pe la cinci am tot ciulit urechile să auzim când se adună lumea la masă. Pe la șase am auzit oarece forfotă – dar după aceea s-a făcut liniște. Am adormit – tot era întuneric ca în peșteră... Ne-am trezit pe la 10. Liniște. Ora 11 a venit, Moș Ajunul n-a sosit... Ne-am luat inima în dinți și am urcat scările. Nimeni. Doar luminițele din Brad sclipeau, în rest – beznă. Unde naiba sunt ăștia? În Canada nu se serbează Crăciunul? Văzând că nu e nimeni, până la urmă ne-am dus și ne-am adus lucrurile cumpărate. Am încropit o masă – am găsit și niște lumânări (în Canada astea nu lipsesc din nici o casă. Sunt mirositoare – mai puțin funcționale...). Auzind probabil zgomot, a apărut Nick, „văru”-meu. Era în trening și tricou, se vedea că se sculase din pat. - Ce faceți? am întrebat eu. Nu serbați Crăciunul? Nu e Party? - Da, mi-am amintit, a zis el. Și la noi în casă, când eram copii, sărbătoream în Ajun. Aici se serbează ziua de Crăciun. Mâine va fi party... Era frumos când eram copil. Se cântau colinde („carols”) și veneau vecinii să dea mâna cu noi. Mâncam porc, nu curcan, și mama făcea un cake cu nuci. - Cozonac. - Da, cozonac... Era frumos! - Mama mai face cozonac? - Nu știu. Nu am mai fost de mult la Willingdon de Crăciun. Am fost de două ori în Christmas Day. Am mâncat curcan... Am împărțit totul în trei și am turnat vin. Nick a stat cu noi până ne-am dus la culcare – după vreo două ore. Brenda era plecată la mama ei, ca de obicei în weekend. Copiii dormeau. Aș fi ascultat colinde – de carols eram sătul! Le auzeam peste tot, în mall-uri, în magazine, în bancă, în bibliotecă... Dar era iarnă și pace – și Nick aprinsese câțiva bușteni în șemineu. Stăteam și priveam flăcările și sorbeam în tăcere din vin. Îmi aminteam de fostele Crăciunuri. Les neiges d’antant... Cred că și Nick făcea același lucru. A doua zi a fost Christmas Day. Au început să vină pe la 2, la 3 ne-am pus la masă. Nu eram prea mulți, încăpeam la o masă lungă (cred că vreo doisprezece, cu totul). Rude de-ale lui Brenda. Nu îi mai țin minte. S-a mâncat ca la noi; adică, mult. Curcanul, destul de dolofan, a fost mâncat aproape tot! Cu sos de coacăze, cartofi dulci (yams) și piure. Cu stuffing cu tot. Yuk! Fără murături. Ca aperitiv au fost tot felul de „salate” (lipsea, de fapt, salata...): din verdețuri, fasole, pasta... Morcovi și țelină (crude), niște dipp-uri (un fel de sosuri albe) în care să le înmoi, tortillas și salsa... La coadă, niște prăjiturele fără gust. Au luat-o cu tărie (vodka, rum, whisky) și pops, eu am băut o bere și pe urmă am rămas pe apă minerală. Noroc că în Canada toate femeile știu să conducă... Pe la 5 au zis că e destul. Și-au desfăcut nasturii și cureaua... Au debarasat masa și au trecut la joc. Mai precis, la tot felul de jocuri. De societate. De masă. Nu folosind cărți sau zaruri. De exemplu, o echipă încerca să exprime un cuvânt sau frază, expresie, prin pantomimă – și cealaltă încerca să ghicească. Se făceau clasamente... Alt joc folosea hârtie și creion. Se citea o literă (foloseau un petec de ziar; cineva mergea cu creionul peste cuvinte și când cineva striga Stop!, spunea la ce literă ajunsese...). Pe baza acestei litere căutau cuvinte din diferite domenii (țări, orașe, expresii, scriitori etc.) Și iar se făcea clasament. Pe la 7 au zis că e destul – și au plecat acasă. Au ajutat-o pe Brenda să adune, să curețe vasele. Nu pentru că le era milă de ea – ci pentru că fiecare și-a luat acasă ce rămăsese din ce aduseseră. Care o jumătate de cartof, care o farfurie de prăjiturele, care câteva boabe de fasole sau niște tortillas... Resturile curcanului au rămas la Brenda – a făcut sandwich-uri din ele o săptămână! Chiar și sosurile au fost puse cu grijă în borcănele. Când am văzut-o pe una dintre invitate luând niște felii de morcovi (după ce le-a șters de sos), ne-a apucat râsul (pe mine și pe soție...). Deși se zice că nu e frumos să îți judeci semenul... Din fericire, a fost doar primul – și ULTIMUL! – Crăciun, Christmas Party mai precis, printre canadieni. De atunci l-am făcut, întotdeauna, între români. Sau cu niște ucraineni (singura diferență este că ei mănâncă iepure...) În această privință, nu am reușit să mă „integrez”. Nici nu am vrut. Nu vreau să merg acasă de sărbătorile de iarnă, s-ar putea să am surprize (neplăcute). S-ar putea să serbez și acasă Christmas Day, nu Ajunul, nu Crăciunul. Ne cosmopolitizăm atât de repede... Mai ales din snobism. Mi se mai întâmplă să serbez nu numai Ajunul, așa cum am pomenit eu în Ardeal, ci și Christmas Day, alături de români „din regat”. Sunt mulți care pun pe masă curcan (yuk!) și nu porc. Poate au dreptate, aici nu ținem post și până de Crăciun suntem sătui de porci... Cum suntem, deseori, sătui de jigodia de brad care, împodobit dinainte de 1 decembrie, începe să-și lepede cojocul de ace înainte de Crăciun... În multe lucruri ne-am „integrat” – și îmi pare rău că o facem... Societatea nu vine peste noi, avem acest drept să ne păstrăm identitatea, mai ales dacă noua societate nu îți oferă ceva mai bun. Dar oricum o fi, nu există casă de român în care să nu poți asculta, de Crăciun, colinde românești. Sau acela nu este român! |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |