Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 80 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Poeme: Ion Muslea. Noi alcatuiri
    Scris la Tuesday, March 20 @ 20:07:02 CET de catre asymetria
    Limba dulce

    Noile texte alcatuite de poetul Ion Muslea ies la lumina ecranului. Să le întâmpinăm cu ochii minții deschiși. Dan Culcer
    P.S. Ion Mușlea este invitat să trimită Asymetriei o înregistrare a textelor acestora în lectură proprie.




    Așa era gândită, alcătuită’ntr-astfel, anume

    Așa era gândită, alcătuită’ntr-astfel, anume,
    Fundătura; și cei mai mulți aveau
    Obrăzare; încât acea spargere făcută’ntr’adins
    A imaginii nu mai era defel întâmplătoare, ci semn
    Oarecum, iar chipul lor (tot, ca o pastă era).
    și nu puteai ști în toată împlinirea aceea
    De bâlci dacă mințeau cu adevărat sau doar
    Se mai ajutau când și când de măști sau descântece.
    și-atunci am purces încet, cu bună rânduială:
    Ochii, din măști, mai întâi, i-am zădărnicit …
    Ca prin minune, zăludă, smintită de tot, o lume
    De închipuiri a prins atunci ca să colcăie
    Descumpănită de peste tot; în clămpănit asurzitor
    De capre, lătrat să fi fost ?, scheunat? Chiloman
    De mehter, irozi am văzut dând buzna de peste
    Tot și bâțâindu-se pe catalige; oricum însă curma, opri
    Nu mai puteau panarama…În fapt erau doar acele aduceri
    Aminte aproape aievea, întocmai cum îi nălucise:
    O fundătură’alcătuită într-adins cu mare, neîntrecută
    Pricepere și’n care totul era sterp, devastat.
    Precum o potriveală era, ca un făcut: și’ntocmai, lesne,
    După chiar toate semnele, o puteai citi destrămarea atoate
    Stihiilor trecute și viitoare; ca un făcut
    Atât de limpede era încât
    Să nu mai poți cuprinde cu nici un chip
    și nici desluși intrarea zidită, rămasă’n ființă,
    Adânc, decât o nesfârșire, poate, de gânduri,
    De înfățișări, cumva, de care aproape ajuns-ai
    A te teme, pe care nu le vroiai și nu le
    Chemaseși încât acea imagine spartă,
    Deloc întâmplătoare, chiar chipul lor era;
    Erau într-adevăr atât de puternici, atât de
    Pretutindenea încât despre ei nu puteai vorbi
    Decât în șoaptă, iar chipul le era, tot,
    O zmângăleală, ceva ca o pastă

    Chiar dacă tulburi, uneori

    Chiar dacă tulburi, uneori,
    Sau nefirești,
    știu, Doamne, prea bine
    De bună seamă știu
    Cum lucrurile
    Sunt, toate, vădite ...

    Freamătul însă,
    Vocile, șoapta,
    Frământul – pricepi ? Tumultul chiar
    (toate)
    Sunt râsete de morți ...

    În darn, cu nici un chip, chiar dacă hidre
    Ai să-nalți din mâl, grozave
    Nămoluri asmute-ai să știi ori neîntrecută le vei tulbura, întunecate,
    Ca să mă sperie/tem, scăpare nu mai ai și mult
    Nu va (mai) trece până când – oricum, oricâte-ar fi … -
    În mâluri cândva ( aceleași ?) te voi afla oricum
    și-ntr-altele te voi sili (de tine, de noi, cui să-i mai pese ?)
    Mai grele,
    Mai joase cu mult,
    Între gunoaie să zaci,
    De-adevărat să stai,
    Să locuiești olaltă, împinge-te-voi
    și nu de-a valma cu larve, cu viermi, prefăcându-le în beznă,
    Deși, cum te știu, s-ar prea putea, are chiar să-nceapă
    Să-ți placă într-atât
    Încât, cu timpul, ai să începi să vrei să-ți faci
    și tu un rost
    Acolo chiar să te așezi nu însă
    (te știu, te cunosc !) fără o seamă de planuri
    Smintite, întortochiate de … tulbure viitor;
    Curând ai să-ncerci, firește, ai să vrei
    Să te-arăți, să scoți iarăși capul (măcar un timp !)
    Dintre gunoaie, din mâl și, poate,
    Fără să vreau, fără
    A prinde de veste
    Am să te-ngădui să iști, să-nalți (oricum te pricepi de minune,
    Ești neîntrecut !)
    Grozave arătări, să le-nvii de-a valma pe toate
    Mâluri, homunculi, strigoi și hidre nemaivăzute încât
    Să-ncropești, să prinzi iarăși nădejde, să-ncepi să crezi
    În steaua ta calpă, deși până la urmă
    De tot, între gunoaie mai grele, mai joase
    Cu mult am să te-ngrop, să te ferec și strivesc
    Să zaci am a te’împinge,
    Olaltă cu viermii și larvele,
    În beznă,
    Nicicând,
    Să nu mai ai scăpare
    De nici un fel

    Din întâmplare-aș zice, mai mult
    (Text.16) Din întâmplare-aș zice, mai mult
    Într-o doară, într-un târziu abia
    Am dat în sfârșit și de ele;
    La fel erau cum între mine și însumi
    (Atâta vreme doar le căutasem ferit,
    Orbecăind, pe dibuite …) încât nu
    M’am mirat defel văzându-le
    La fel de șubrede (se va fi dovedit) precum
    Ceva aflat între departe de tot și foarte departe;
    Erau întocmai, așa cum
    Mi le’nchipuisem.

    În ambră, mai mult bănuite, puține
    La număr, câteva punți …
    Duceau înspre unde, oare, ‘ncotro ?
    De cine durate/’nsăilate’n vederea a ce?
    Încât nu puteai
    Desluși cum nici în egală măsură a ce
    Anume și pentru câți ? Decât
    În zare, înspre departe de tot, fără de
    Urme puteai bănui (mai mult bîjbîind,
    Pe dibuite) răspântii neîmplinite, nesigure
    Întretăieri de drumuri.

    Imprevizibile, din însumi veneau, urcau
    De neunde pornite vădit înspre foarte departe, undeva dincolo, după Real
    Sau poate chiar aproape de tot
    De vârtelnița-aceea de groază
    Cu multe, cu foarte multe mânuri,
    dintotdeauna aflată la adăpost
    de Real, mai înspre capăt,
    Mai înspre moarte

    De mult, de-atâta vreme
    (Text.23*) De mult, de-atâta vreme,
    cu toții,
    Turmă smintită,
    Hălăduim înghesuiți,
    Chirciți, striviți în Real
    De foarte demult
    Am ostenit să tot căutăm
    Să deslușim în darn Surparea
    Duratei și nu mai credem
    Decât ne prefacem, turmă smintită,
    Trăim într-ascuns în preajma fântânilor
    Sleite când,
    De mâna cui ?
    și’n tot acest timp, în fapt,
    Ne-am oploșit în care Istorie?
    Te întreb …
    În ce fel de Real ?


    Cred, zicea (el), vorbind aproape
    (Text.24*-llamento)
    Cred, zicea (el), vorbind aproape
    Fără înconjur,
    Cred în toate că stă un anume
    Înțeles; și-i dam cu toții dreptate,
    Cu înțelepciune încuviințând …
    Mereu dam din cap și cu teamă, cu toții
    Pe semne vedeam/trăiam o aceeași poveste.
    însă tăceam,
    Tăceam morfolind frânturi de vorbe
    Neînțelese și la răstimpuri dam iarăși
    Din cap, uneori parcă
    Mai mult a îndoială

    și-apoi (tot el zicea) mai cred a fi
    Venit vremea irozilor,
    Vârsta colinzilor de-a’ndoaselea
    și-a măștilor,
    A nălucirilor de-adevărat.

    Cum altfel, de unde atâta amar de iscoade,
    Tot bâlciul ăsta și toți lingăii și toate curvele
    Au cetele astea flămânde de măscărici, baroni
    Pârâți și histrioni, puzderia de milogi
    și toate blidele astea slinoase, năclăite
    Înțesând o aceeași masă fără de capăt,
    A milostivirii
    Ghicită, întrevăzută’n lumina puțină
    Nesemenea în chip de
    Pe drept cuvenită năpastă


    Atoate
    (Text.30) Atoate
    Podidindu-ne
    Din ambră lumina
    cea veștedă
    În către mine însumi ajută

    Trece să știu
    Să pot odată
    Umbrei mă fă
    Complice
    Întocmai dinspre
    De către Real
    De tot să mă/ne pătrundă
    Fiirea mistuindu-mi/ne …
    De tot cutropindu-mă/ne

    Oricât ar jindui, arar/anevoie, mai poți
    (Text.39)
    Oricât ar jindui, arar/anevoie, mai poți
    Desluși grozăviile, spaima acelor vremi.
    Din beznă, surpate, se iscă, ies la iveală
    Urme, fantome de porți, ferestre și uși, arătări,
    trepte zidite, umbrite pe-alocuri, puține/confuze, părelnice
    Vopseluri întinse cu mâna unor zugravi de subțire.
    știi însă prea bine: din frescă (din tot
    Ce-a mai rămas ), meșteșugite, plăsmuirile
    Mint; iar minotaurul nu mai e
    Nici pe departe ce crezurăm cândva și nici
    Ce ți s-a spus, nimic din ce ți-arată astăzi
    Atâția & atâția binevoitori, nimic din ce
    Te-ar mai putea pune pe gânduri, deși
    Parcă deunăzi, îl văd încă limpede cum,
    Orb, mai că-l duceam de mână pe țărmi,
    Aprope batjocorindu-l și-l îngânam, maimuțărindu-l,
    Strigându-i măscări, sudalme, ocări. În labirint
    Nu mai ai ce zăbovi; te-încumetă-ți zic, pe îndelete,
    Ca să-l înfrunți, să-l deslușești, privește-l de-a dreptul în față,
    Cu ochii larg deschiși încât mai apoi să poți
    Rosti, să povestești, să scrii tot adevărul.

    Decît de ei, cei dedulciți cu jocul măștilor, cu adevărat
    Ai a te teme! Doar ei ne’au tot maimuțărit și’i stau
    În preajmă batjocorindu-l încă și-atât l’au tot îngânat
    De s’au chiar molipsit chiar ei înșiși încât iată-i vroind
    Să ne sperie cu masca Monstrului
    (roasă, mâncată, cheală) rostogolind
    În găvane, stinși, ochii aceia tulburi, de sticlă)
    Cu masca (așadar a monstrului) înghesuită,
    Cârpită, urcată cu trudă
    Pe cataligele dogmei și gângav bolborosind,
    Trasă’mpinsă de subt odăjdii,
    Paiațe de soi înconjurându-i,
    Cu atât mai primejdioasă ,
    Tigva împodobită cu scârnă
    și plină de zoaie scorojite,
    Plină de scoarțe și coji


    Pentru a dibui măsurile și însușirile chipului
    (Text.40/chipuri de ostateci/frescă)
    Pentru a dibui măsurile și însușirile chipului
    Ce l’ai pregătit făr’de cunoașterea canoanelor
    Sau încurcându-le, sucindu-le cu vrere, cu știință,
    Cu meșteșug; așa încât ajută-mă în
    a pregăti – chiar și greșit -
    și nu fără prihană chipul și nu mă izbăvi ci mă
    Îndreaptă strâmb, cât mai pieziș ca să deprind
    În amănunțime însușirile trăsăturilor cât/și trudnica
    Îndeletnicire a întocmirii/întoarcerii /răstălmăcirii
    Noimei/rostului acestora.

    Scoate, mi-ai zis, tiparele neîngrijit, la nimereală,
    și le batjocorește întru necinstirea și slava întoarsă
    A chipului, iar pe cel ce totuși/oricum i se mai încrede
    Îl istovește! Nu te căzni a-l scoate chipul cu adevărat
    La lumină, ci îl răstălmăcește, iar slovele de căpătâi fă bine
    și scrie-le cu bale de melc, încurcă-le de mai poți să și
    Zăbovești într-atât încât să lege pojghiță, încât vopselele
    Să cadă cât mai de grabă, să se stingă; iar la răstimpuri
    Netezește-l chipul și întărește-i liniile, toate
    Unghiurile ce-i dau viață. Crestează-i și carnea și veșmintele
    Iar mai apoi zăbovește, lasă-le’n pace să lege’n voia lor
    din tot ce se va scurge pojghiță. Iar nimbul înalță-l cu var și câlți
    (dar mai cu seamă nu uita:
    Fă-ți ție chip cioplit !), încrustează-i dichisuri și fițe,
    Iar odată ajuns la capăt, peste toate câte
    le-ai înălțat au scoborît,
    lipește foiță

    Ar mai fi poate de spus doar cât de prielnic ar fi
    Un loc jilav, închis pentru ca totul degrabă
    să mucezească și să se strice, să capete/câștige
    vechime/patină, iar canoanele
    să le agonisești, să înveți a le răstălmăci,
    a le’ntoarce cuvintele mai mult decât orișice
    arderi de tot
    Încât, în cele din urmă, din ziuă să poți
    alcătui un chip
    De întunerec La limită te încumetă chiar și fără de, înafara
    Cunoașterii canoanelor, te dă de ceasul morții,
    Cu orișice preț însă alcătuiește chipul
    Din beznă
    Din întunecime …


    L-am zălogit de la bun început înțelesul
    (Text.48) L-am zălogit de la bun început înțelesul
    Dar până de curând râdeam, știind că încearcă
    Vor să ne facă să ținem de ei – și nimeni,
    În fapt, n’a știut cum arată, ce mutre au
    încât nici măcar nu ne-am ferit deloc.
    Decât – de la un timp – am simțit, parcă,
    Subțierea în tăietura pleoapelor,
    Scăderea, mai curând, a umbrei și tot mai
    Aproape, gâfâitul, duhoarea, balele cum
    Ne-amușină chipul, botul lighioanelor și cum
    Încearcă s’ajungă la gură și să ne lingă,
    Să ne ia‘n stăpânire, iar astăzi, cva anume le’mbracă
    Trăsăturile’n abur, într-un contur nevăzut, altul
    Decât cel știut, firesc , fără greș pricepându-se
    Cum să-l apuce/sfîșie, să-l dezvelească și’n
    Loc să pună masca, alcătuind făptura aceea
    Geamănă nouă, atoate’n puterea lor aflându-ne,
    Pe veci rămânând ostateci sortiți să clădim
    Din același sunet/murmur/zvon al cărnii
    Să zămislim, în toată sminteala supușeniei,
    Un fel de obrăzare, în fel și chip trufia
    Preamărindu-le și’ntr-astfel de tot
    Să ne plece, de tot să ne

    Cândva, însă, e drept, râdeam încă de ei
    Simțind că’ncearcă să ne frângă, dar fără
    Să știm, să simțim în ce măsură,
    Cu câtă nepăsare, ne pregăteam,
    Cu câtă voioșie, înșine, să-i slujim,
    Iscoade să le fim din cele
    Mai credincioase


    Lumini sângerii vedeam cândva din carne
    (Text.49)
    Lumini sângerii vedeam cândva din carne
    Între degete izvorând. Azi, însă, mâinile frământă
    Bezmetice, doar clisa, noroaiele dintru Real
    și bâjbâie, îl caută’n van, orbecăind.Ascultă
    Mâzga, așadar, cât de departe urcă, ajunge în noi,

    Clefăind obscen … ????
    și totuși s-a mai vorbit cândva, s-a mai pomenit
    De mâini cu palmele șterse, fără (de) linii,
    De mâini cu degete de ploaie, alcătuite
    Din umbră doar, se povestește chiar de altele
    Îngemănate cumva într-un nod (am scris și eu
    Cândva, cerând însă îngăduința pardosului)
    Da, am scris despre altfel de mâini care – fără
    A prinde măcar de veste – intră și fără să poți
    pricepe în ce fel/prea multe se pierd
    de-a binelea’n ceață

    Azi, însă, orișice mâini am avea, orișice
    Degete, oricare ar fi desenul din palmă,
    Nu mai putem decât orbecăi,
    Bâjbîi în Real, iar de va fi cu putință
    Să ne ferim de clefăitul acela obscen


    Ai să te miri și totuși – de departe, văzute de jos
    (Newtext.56/Anaformoza)
    Ai să te miri și totuși – de departe, văzute de jos –
    Chiar dacă naïve, stângace, (calpe?), alegoriile prind viață
    și golul, hăul din text (poemul însuși) într-altfel
    Sunt gândite, înșelător, cumva de-a’ndoaselea
    Așa încât – pretutindeni, pe boltă sau în întinderi
    Fără de noimă – să-l poți vedea de jos, de dedesubt,
    În toată splendoarea, superb între toate Realul
    Cu toate că, de-aproape de tot, poate-ai avea
    Măsura a tot ce se’ntâmplă de-adevărat, a tot
    Ce ne’nconjură: schilod, oțios, așa cum e de fapt,
    Diform, hidos; iar tencuiala, de-aproape de tot,
    O vezi cum crapă, culoarea e scursă,
    Subțiată și spălăcită.

    Cuvintele-s calpe și mint; și iarăși se tulbură, se-amestecă
    Totul, doar golul rămîne, hăul din text


    Le molfăie tîmp, îngână aiurea, cu toții
    (Text.63)
    Le molfăie tîmp, îngână aiurea, cu toții,
    Runele despre Real, căznit peste măsură,
    Le descifrează anevoie, gângavi, silabisind
    Neputincioși. Ce vrei, ce poți pricepe
    Din toată îmbâcseala, din răsturnarea
    Silabelor, din toată răstălmăcirea textului?
    și cui folosește strădania lor când știm prea bine:
    Atoate’ncâlcirea întru Real
    ș’așa-zis, adaosul (ce nu-i decât corcire în fapt)
    La straturi mai vechi de zoaie,
    și stîrvuri ori poate că toată risipa,
    Gunoaiele , scârna, balele scurse
    Nu fac decât să răstălmăcească,
    Turcirea de-acum a Realului
    Să ne’o ascundă

    La fel de bine însă, ia seama, oricât de strîmb,
    Oricât de calp, Realul acesta poate fi, călătoria, drumul
    Iar Călăuza ține în toate de el, la fel cum textul,
    Sintagmele, golul, hăul dintre cuvinte –
    Oricât de oblic, oricât de pieziș -
    Olaltă’l încheagă din bale înfloritor,
    Din zoaie de-acum înainte
    și’n vecii vecilor
    Alcătuindu-l

    O hârâială-i totul, imposibilă, la prima vedere
    (Text. 72 )

    O hârâială-i totul, imposibilă, la prima vedere
    Aducând a zgârietură într-un ‚,vinil” ponosit,
    pe veci compromis și totuși la care
    încă și azi ne mai închinăm
    de parc’ar fi vorba de un oracol …
    Răscolim în neștire o năclăială imundă
    Adăugând, așa, la nimereală, parcă’ntr-o doară,
    Câte-o linie, vreun detaliu/amănunt stupid
    Tot încercând, tot mâzgălind în prostie
    și, uite, ai dat – nici tu nu știi prea bine’n ce fel,
    Peste chipul acela strivit și cu buzele arse,
    Crăpate ale poemului cândva interzis.
    știam cu toții cât și cum au scotocit un timp,
    Să-l afle, să-l poată scoate, așa socotiseră, vroiau
    Să-l aibă tiparul, li se ceruseră urmele, DOVADA,
    Chipul de-adevărat al textului. Drept pentru care, de la bun început,
    chipul sau ce mai rămăsese, ce mai puteai bănui
    îl vor fi dres întrucâtva cu sulimanuri,
    Cu pomezi, chiar și din cele mai costisitoare
    acoperindu-l mai pe urmă, la repezeală,
    pe apucate și l-au dus undeva abia înfășurat,
    ascuns de bine de rău în urzeala
    vălului. Au desfăcut, după o vreme,
    încet de tot și cu mare băgare de seamă ceva
    ce semăna, aducea a facies, a chip de-adevăratelea
    și au dat la iveală, li s-a arătat uluiți,
    de parcă n’ar fi știut la ce se’nhămaseră,
    mâzgăleala aceea informă,
    Aducând mai degrabă, a chip strivit,
    Năclăit de ostatec de care –
    după o vreme, cât au putut de iute
    S-au descotorosit. Adu-ți aminte,
    e doar o mâzgăleală totul
    Oribilă, alcătuită din rănile, sudoarea
    acelui chip slinos (anonim ?)
    În care (după ce-l părăsiseră, după ce
    Îl lăsaseră baltă) ai venit hotărîtă să spargi, cumva la nimereală,
    scrijelind într-o doară, (așa ziceai)
    codindu-te … , buzele arse, crăpate ale poemului.
    Cândva, mai încercaseră parcă, mai mult
    În joacă ?, să’ndrepte, ‘ntr-un fel, să dreagă
    Din toate – desenul, conturul bănuit al gurii
    ș’au zmângălit aproape la’ntâmplare, într-altă parte,
    buzele; ți-am spus c’am încercat și noi de
    Ne-au ieșit crâmpoțite, arse peste măsură,
    Întredeschise-aiurea, bleg; și totuși de îndată
    ce le-a fost dat să grăiască,
    să articuleze câte ceva, au prins –
    quiet rapture -
    Să murmure, lăsând să se-audă,
    horcăitul acela dumnezeiesc,
    Gâfâiala poemului.

    Încep să cred – de când?
    (Text.73)
    Încep să cred – de când?
    Sau - și mai mult -
    Să mă întreb mereu:
    Câți, oare, suntem care știm
    Care vedem – nesmintit –
    Cum (în cel mai bun caz)
    Adevărul lor este’ndoielnic
    Peste măsură, de tot aproape șters
    și tulbure cât încape. Iar dac’ar fi
    S’o spunem p’a bună
    Nu e deloc, defel
    Nu poate fi
    28.01.2007

    Cu norii, astăzi
    (Text.79)

    Cu norii, astăzi,
    Să ne încercăm puterile fără
    Să aibă însă nimic de-a face
    cu cine știe ce legământ
    ori socoteli de tot obscure.
    Cu norii, așadar, cu norii aceia de se duc
    să bea apă din mări
    și sorb din
    întâmplare
    zmei ...
    Pricepi acum că zăbovesc,
    Mai caut încă,
    În crângul timpului,
    Cumva în adânc
    de departe
    încerc să pricep
    cum să numesc o pierdere
    și mă tot zbat
    să deslușesc cât de cât
    în ce fel ar veni
    toată povestea asta
    cu omul vîlvă …
    fără să scap, să mă dezbăr
    de întrebarea vană:
    în ce fel, cum anume
    s’ar potrvi un insert
    și chiar o încheiere,
    la limită, o întrebare
    la fel de vană
    (ca de-o pildă)
    de ce nu? -
    Nomer une perte ?
    27.01.2007

    E o tăcere grea: nici un zvon
    (Text.80.tempi&luoghi)

    E o tăcere grea: nici un zvon,
    Nici o șoaptă. Departe,
    Doar clopotul acela straniu,
    Mai geme, dă glas la răstimpuri.

    și uite-așa ne’ntrecem zadarnic,
    de-a’n pulea
    În reprezentări sau închipuiri,
    În întruchipări,
    Morții, în fapt,
    îngăduindu-i să vină
    tot mai aproape ...

    Nici un semn despre tot
    ce credeam și încă
    Mai credem,
    Neștiutori, temători,
    A fi de om necălcat vreodată
    un fel de crîng
    Al timpului ori, poate, mai știi ?
    atât de precar -
    al omului vâlvă ...

    Decât doar dacă nu-i umbra
    de vină ori ceața, adierea aceea
    stinsă, sezația abia deslușită
    cumva bănuită, venită parcă
    de neunde,
    aducând a declin.

    Sau poate numai un
    zvon de putreziciune
    & zădărnicie
    31.01.2007


    Locuiesc o himeră, un text
    (Text.81)
    Locuiesc o himeră, un text,
    Un spațiu amnezic și nu pot pricepe,
    Nu rabd, nu pot îngădui decât
    Pâlpâiri obosite. și nu vroiesc –
    De nici o culoare – să cânt
    The body electric; spiritul gregar
    Mă scot din minți decibelii
    Isterici ori laserii bezmetici,
    Încoronând, vestind triumful
    Omului recent, performanța.
    Mai stăruie’n mine obsesia,
    Imaginea ștearsă, ambiguă
    A unui ins precar pierdut
    În același calm extaz
    A quiet rapture ?
    Pierdut într-un dans solitar
    (Dança das Cabeças ?)
    din care, arar, la răstimpuri, se-alege,
    răzbește, iese deasupra – neșteptat –
    cutremurarea omului vâlvă


    ridicând cu răbdare, durând –
    părelnic ? - Limesul

    De la un timp, nebuloase de mâl și gunoaie, nămoluri
    (Text.88.)

    de la un timp, nebuloase de mâl și gunoaie, nămoluri
    am parcă în minte; altceva nu mai văd …


    un ghem încâlcit e miezul de mâl(uri), gunoaie și
    scârnă, plămadă anume

    chiar și din vis, ninsori ca de mîl se cern
    peste fire; statuile, toate, înveșmântate’s deja
    în nămoluri

    le’mping, le ies înainte cu lingușeli, ne ploconim
    rupți în două, cu nesfârșite temenele

    zvâcnesc din veac, tot urc’, le soarbe,
    le trage’n uitare și ca de stânci
    se frâng, se zvârcolesc
    nămoluri …

    am visat, am crezut, așa, într-o străfulgerare,
    că poate fi vorba de un text, un poem asemenea,
    aidoma fosilelor din șisturi, din ambră

    ne’nveșmântăm în mâluri, gunoaiele – toate –
    le trag asupră-ne cuvintele roase, tocite
    le molfăim, o cernem lumina, zgîrcit,
    o drămuim

    de mâl, jivinele doar în vis împânzesc nemărginirea,
    nămolul din miez(uri), din sâmbure chiar
    (mâlul) se zvârcolește, cresc/urc’ făr’de măsură,
    acesta fiind temeiul dintâi al tulburării
    Ambrei

    Precum într-un hău/gol, toate ideile și viziunile
    (Text.96. Dezgropării poemului) toate ideile mele stau/zac sub colbul și lava, în masa de cenușă-împietrită, în umbra zădărniciei unor trăiri cel mai adesea întâmplătoare
    uneori încă văd și parcă bănuiesc în loc de poem un fel de loc viran, lăsat în paragină, o întindere nelămurită și-aud o voce care-mi șoptește:
    trezește-te, dezmeticește-te!iată-ne-ajunși la câmpul de urne funerare
    și-atunci mă deștept și prind ca să caut, să bâjbâi neîncrezător cumva într-o doară cu faimoasa nuia de alun (credeam încă’n povestea aceea răsuflată cu tremurul etc., etc)
    ajutându-mă sau poate chiar fără cotrobăind, scotocind, scurmând la întâmplare într-unele locuri ce-mi par să poată ascunde

    e vorba de locuri care-ar putea ascunde hoitul/absența poemului lăsat cândva în plata Domnului. În fapt, e vorba de-o absență,
    de-un gol. știut cândva, însă nescris ori nedus vreodată până la capăt, aproape uitat sau - mai știi? - doar închipuit
    iar dacă, dând semn, se'ntâmplă ca tremurul de-adevărat
    al crengii să mă desmeticească din orbecăială, dând ascunzișul de gol
    și dacă nu-i minciună ori, cu bună-știință, amăgire mă’ncumet
    și pornesc, stângaci și temător, a sfredeli pământul
    ars ori, cum spuneam, lava răcită - în căutarea disperată
    a ascunzișului uitat, a tuturor rămășițelor -,
    dând deoparte - cu grijă,
    cu mare grijă - modele,
    colbul timpului.
    sunt zile când totul decurge lesne și'ncep să cred, să simt,
    să întrezăresc preajma străluminării uitate, a ideii trăite cândva
    dosite mai apoi cu mare grijă, și’n cele din urmă uitate. Din care nicicând – chiar dacă tratată cum se cuvenea, cu nici un chip -
    nu se va fi întrupat poemul.
    în golul/lăcașul de-acum bănuit, știut, nu mai poate dăinui decât un pumn, o mână de cenușă răcită zadarnic, locuind însă forma, vidul ideii demult irosite în van. în chip de spermă lentă, aproape sleită, scursă cu grijă, domol, cu un amestec grețos, bolborosind încă de gips și var nestins, -sfredelind și mai apoi turnând încet, cu mare grijă- putea-vei cu siguranță, mai mult ca sigur vei putea obține/fertiliza cenușa uitării/golul arsurii.

    aflat într-o stare secundă, lichidul untos, seminal, rodnic va locui/împlini urma/golul trăirii, srăfulgerării ivite & stinse, vai!, cândva demult. semn umplerii, undeva, nu departe,
    duhoarea de mortăciune și zgura incertă ieși-va la iveală, la început abia mustind, iar mai încolo dând chiar și pe delături, semn că lăcașul, de-acuma e plin cu rodul sterp, înveșmântat de mine în odăjdii-nădejdi, îmbrăcând forma vie cândva a ideii-miez de poem.

    Ratată, uitată au doar închipuită?
    încep să sparg cu teamă și mare grijă, conturele corpului ce mi se-arată treptat, închipuind - schimbătoriu - himere, un trup (o alcătuire, fantasme sfârtecate ori, pur și simplu, alunecări, schimonosiri și adormiri, contorsionări cazute/căderi în moarte, în neființă

    precum un sit arheologic, precum un osuar (o gliptotekă?), un câmp întreg se umple, văzând cu ochii, de urne și vestigii
    aduse cu de-a sila la suprafață, vai, mie! – și tot cu ce-a sila – smulse, scoase din tot ce-a fost lumea lor, și, vai!, strămutate într-o cu totul alta
    și –
    unde mai pui ? –
    scăldate’n lumina aceea
    aiurea, ticluită, trăită de mine
    ca un profanator de cadavre/morminte
    dar, vai!, nu mai e cu putință
    nici măcar prin
    capilarele crezului meu -
    viclean/naiv ? -
    nesmintit
    24.01.2007

    E adevărat: era la început și într’ascuns
    (Text.98. O altă pravilă)
    mai căutau (încă)
    dovada fericirii noastre. rare,
    atâta, așa cum a fost ea
    să fie. de la un timp, pe tăcute,
    umbre îndepărtate -
    era doar la început, nu așa? -
    au împânzit încet,
    încet ca niște rădăcini
    cuprinsul tot. N’am prins de veste și nici
    n’avea cum să ne pese.

    cândva, mai sporeau … ca niște rădăcini
    sporeau, cândva, nu demult, încet,
    una dintr-alta; a mers, a ținut tot așa
    cam până deunăzi

    apoi, dintr-o dată, le-au dat o altă pravilă
    și(-atunci)
    toate au prins, toate-au purces
    să se scufunde pe negândite,
    aproape năvalnic
    în limpede întuncime.

    la fel, așa cum mai târziu, nu demult,
    aceleași umbre au prins (ca) să urce.
    de dedesubt, abia atunci de-adevărat, să crească
    din adânc, cu mii de chipuri, umbre,
    arătări aproape năvalnic(e),
    anume potrivite
    dând buzna la beregată,
    aproape sugrumându-ne


    Știu, vă zic de la obraz, știu prea bine: vă prefaceți
    (Text.100)

    Ars poetica Ars impudica
    Anonim, Fayum, sec.2, î.Cr.

    știu, vă zic de la obraz, știu prea bine: vă prefaceți
    pe bune. nu pot într-altfel crede că n'ați ști, că nu știți, nu bănuiți măsura în care tot ce scriu și dau spre citire este chiar rodul (deloc întâmplător) al unei impudice (vicioase?) mărturisiri
    de/din care, altminteri, cu toții vă împărtășiți cât încape.
    atâta încât, de tot liniștiți, v-ați putea lua la întrecere
    cu mandea …

    chiar despre toate ori asupra adevăratei întinderi a mârșăviei n'am să mă'ncumet însă de-acum a mă spovedi
    nici vouă și nimănui, de fapt, proporțiile fiind unele
    de toată groaza

    adicătelea despre cât e furt și măsluire, înșelăciune ori așa-zis(e) împrumut(uri)
    în tot ce scriu sau dau spre voi, la citit, mai bine să trecem, să ne facem că plouă
    uneori/alteori, arar, însă, stau, gândesc anevoie și
    abia dacă pricep cât de mult înseamnă, cât este de fapt
    dare'n spectacol, aproape exhibiționism din cel mai ieftin
    de-l vezi, de-l simți de la o poștă în tot
    ce îndrugatu-v-am ceva mai sus

    cum altfel, dacă ar fi să fim cinstiți, să vezi,
    să pricepi poezia, să intri în ființa
    în esența ei impudică
    nerușinată
    24.01.2007

    Abia într-un târziu am înțeles, răsuflând ușurat
    (Text.110)

    Abia într-un târziu am înțeles, răsuflând ușurat.
    Alcătuite din pietre’ncheiate, ne’mprejmuiau firide
    Oarbe, o gură de umbră, arcade pustii
    și nici intrarea, nici rostul
    nu li se cunoșteau.

    Toate, simțeam, erau însă nume
    Chipuri ori felurite înfățișări
    Ale iluziei, ale memoriei
    Mereu aducând
    Vorba despre cum
    Să fixezi o absență

    01.02.2007

    Icoană
    (Text.111)
    La început de tot n-am folosit
    Decât niște vânăt; un fel de spuzeală –
    Pe alocuri – cu umbrelă de alb

    Ceva mai încolo, am picurat și
    Cîte puțin din verdele cel nou.
    După care, cu mare teamă, am tras conturele
    Tocmind în pripă urzeala. Într-altfel
    N-am știut, n-am putut face,
    Iar altceva chiar
    Nu mi-a stat în puteri ...

    și totuși – la urmă de tot – scrisă
    În ce fel, de mâna cui ?
    Făptura ni s-a chiar arătat. Greoaie,
    Abia dacă ferise-o stea și –
    Ne’ndemânatecă, stângace,
    Cumva din sine, a smuls și-a stors într-un potir
    sărăcăcioase, aproape de tot mucegăite
    Câteva boabe acre, amărîte,
    Închipuind ciorchinele ...
    10.02.2007

    Nu o dată, mulțimea straturilor de real
    Text.104.
    Nu o dată, mulțimea straturilor de real
    Mă pune pe gânduri la fel cum alteori mă descumpănește
    Sau chiar încurcă. Ba mai poa’ să și doară ...

    Așa de pildă, lumina aceea mată, aproape stinsă
    Din marile ferești daurite ale moscheii din Ahmaddia,
    Bătând în albastru, în ultramarin
    Ori – chiar dacă n-ai să mă crezi – țăhnitul, lătratul răgușit
    Al celor câtorva gâște trecând grăbite spre Etobroke

    și nu-mi rămâne, nu m-am ales, Dumnezeule, decât
    Cu varianta puțin mărită a ochiului acela aproape mov
    (Să fie, oare, albastru ?) al girafei fără sfârșit,
    Zâmbind a râde în camera lui Ikebana

    La care, chiar dacă straturile de real pot să și doară,
    s-ar mai adăuga tot ce mi-a dat
    Galaxia Baroque, La Voix humaine, lumina oblică
    Din zori, ori La folia, alinierea de tot nefirească,
    De nu cumva poate chiar Transparența
    Aceea nebănuită, nevăzută
    A clădirilor, ducându-mă cu gândul
    La continuitatea parcurilor.

    (Text din Maple. Maple, 2005, 01.05)
    27.01.2007


    Nota: Ion Mușlea este invitat sa trimita Asymetriei o înregistrare a textelor acestora în lectura proprie.
    Associated Topics

    Valori


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.51 Seconds