Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 100 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Istorie recenta: Procesul comunismului, contrarevolutiei si tranzitiei criminale
    Scris la Sunday, March 02 @ 23:17:58 CET de catre asymetria
    Distribuitor de afise
    On pouvait mentir à tout le monde un certain temps, à quelques-uns tout le temps, mais on ne pouvait pas mentir à tout le monde tout le temps!
    Toata lumea poate fi mintita câtva timp, câțiva pot fi mințiți tot timpul, dar nu poate fi mințită toată lumea, tot timpul !


    Daca mai credeti ca putem fi liberi. Daca mai credeti în dreptate. Daca mai credeti în adevar. Cititi si raspânditi adresa sitului Procesul comunismului, contrarevolutiei și tranzitiei criminale, cel mai complet dosar pe aceasta tema : http://www.procesulcomunismului.com/
    Dan Culcer


    Revoluția și Contrarevolutia din România
    Declarație-raport; versiunea1
    Depusă la dosarul 75P/1997 de Ioan Roșca, la 21 decembrie 2007
    I. Probleme de principiu
    1. Legitimitate și lege, în justiția tranzitorie
    Să lămurim întîi sensul acestui text. Ce este acest raport (studiu) ? Ce-și propune?

    Răspunsul - presupune o viziune sistemică asupra societății, în care legalitatea (justiția) e doar o componentă, evoluînd împreună cu ansamblul. Ne vom raporta la un model global, cu trei straturi (nivele) : unul al lumii faptelor, al doilea - al normelor și practicii juridice și al treilea - al principiilor (paradigmelor, teoriilor) privind raportul dintre lege (drept) și societate.

    Din primul strat provin actorii și evenimentele, dar și sensul conceptelor - cu care apoi se clădesc interpretări și argumentații. Tot de aici izvorăsc valorile societății (cum ar fi morala creștina sau principiile "dreptului natural") care polarizeaza normele juridice. În fine, din el se manifesta nevoia victimelor de a li se face dreptate- pentru a nu și-o face singure.

    In al doilea strat, se încearcă realizarea echitabilă a "dreptății" fiecăruia, cu restrîngerea - prin reguli acceptate social- a plajei de subiectivitate și a arbitrarului. Cei care anchetează și judecă sînt ghidati de norme cît mai precise, stabilite prin mecanisme (conventii, contracte) socio-politice. Formalizarea justiției, în spiritul "dreptului contractualist" (cineva fiind pedepsit nu pentru faptă - ci pentru că a încălcat o lege care incriminează fapta) are limite - atît practice, cît și de logică și legitimitate. Ele sînt evidente în regimurile represive (cind norma devine antagonică dreptății) și ies în evidență și în democrații, în cazul schimbării legilor: trebuie condamnat cineva pentru că a încălcat o faptă condamnată azi - dar legală, cînd a comis-o? În regimurile democratice stabile, care pot invoca (mai mult sau mai puțin legitim) acordul cetățenilor la cod, se acordă o mare importanță "continuității" - aplicîndu-se principiul non-retroactivității, tehnică prescripției, etc. Se judecă deci numai încalcărea legilor, prezumate juste. Cele considerate retroactiv abuzive - pot duce cel mult la plata unor compensații - de către stat- dar nu sînt criminalizate a posteriori.

    Această viziune privind esența legalității - invocată intensiv de adepții impunității, ascunde paradoxuri și alternative - vizibile în planul trei, al observării fiziologiei perechii drept-societate. O astfel de privire (global-sistemică) este absolut necesară, pentru a aborda problema de teorie a statului și dreptului numită "transitional justice" (a se vedea vasta literatură de specialitate dedicată subiectului - pe care juriștii români par a o descoperi greu). Se admite că teza "continuității legislative" este cu totul nepotrivită - în cazul perioadelor de schimbare profundă (radicală) a societății. Dreptul tranziției (de la tiranie la democrație) trebuie să spijine încercarea de eliberare din plasa vechilor reguli nefaste și nu să o frineze (deturneze) în numele conformismului - adecvat menținerii stabilității- prin inerție. Apare o prăpastie între legalitatea nouă și cea veche, o zonă tranzitorie în care abordarea contractualistă nu e operațională și trebuie să lase loc dreptului natural. Spus în alți termeni (substanțialism): fondul faptelor trebuie să predomine, în fața formalismelor.

    Această problemă s-a mai pus- recunoscîndu-i-se importanța și dificultatea (că e vorba de un compromis, în tratarea unor inevitabile paradoxuri). De exemplu, cu ocazia judecării crimelor din timpul regimului hitlerist. Unii au argumentat că pot fi condamnate doar abuzurile față de legile naziste. S-au stabilit însă precedente juridice, acceptîndu-se că, în situații extreme, un regim poate fi criminalizat a posteriori, cu legile lui cu tot. S-a preferat să se poată face dreptate victimelor, decît să se apere un monism paradigmatic arbitrar - numai pentru a nu se recunoaște că dreptul, ca și alte domenii, nu are o bază epistemologică perfectă. După căderea regimurilor din Europa de Est, societățile respective au fost confruntate frontal, cu problema spinoasă a dreptului de Tranziție. Indecidabilă teoretic, alegerea între continuitate și salt, între imputabilitate lărgită și imunitate (în numele non-retroactivității) - depindea de voința politică. Care la noi a tranșat în favoarea vinovaților, din motive evidente.

    Vom arăta în acest raport cum, ramînd la putere și după 1990- prin Contrarevoluție- autorii crimelor vechiului regim (savîrșind o nouă serie de acte distructive în Tranziție) s-au protejat - facînd dificilă formal și imposibilă practic, judecarea crimelor comunismului, ale Contrarevoluției și ale Tranziției. Acest fapt constituie o maximă "forță majoră"- demonstrabilă prin cauze (amînarea legilor și paralizarea acțiunilor necesare) și prin efecte (vinovații nu au fost pedepsiți pînă azi, victimele au decedat neconsolate). E suficient - pentru a nu mai putea fi vorba de prescripții. Nici amnistiile, date chiar de către cei incriminabili - nu-i pot exonera. Penibilă este poziția juriștilor și a teoreticienilor dreptului - care încearcă să-și justifice inerția și colaboraționismul prin speculații formale (a se analiza ca exemplu justificarea recursului în anulare, în cazul Stănculescu). Acești "experți" intimidează (complexează, tratează de sus) publicul, cu "tehnicalități juridice" dar nu observă că , la rîndul lor, sînt depășiți de problemele de teorie a sistemelor (socio-politice) sau a fundamentelor dreptului- semnalate mai sus.

    Ocultarea problematicii "transitional justice" este suspectă, cînd vine din partea unor 'teoreticieni" care au admis aplicarea "noii justiții", instalate de regimul comunist după 1944 - deci justiția tranziției la dictatură. Condamnarea activităților (explotare burgheză, anti-sovietism, fascism, etc.) ce avusesera loc în regimul anterior a avut ca rezultat exterminarea în masa a unor oameni - demonstrabil nevinovați față de vreo lege morală. Iată că pedepsirea unor criminali demonstrabil vinovați (acoperiți cu legi criminale, sau depășindu-le litera) - este denunțată ca "vînătoare de vrăjitoare" . Aici transpare limita convenționalității: un ordin ca bătrînii și copiii să fie împușcați (blondele deportate, țiganii castrați, ziariștii și poeții arestati, politicenii duși la canal, tăranii cooperativizați, etc.) nu poate fi admis (după o revoluție reală …) în numele non-retroactivității. Chiar dacă s-au emis toate legile (si Constituția - încît ordinul respectiv să fie legal. Atunci cînd un grup criminal confiscă pîrghiile statului, apare, pe lîngă stratul abuzurilor făcute în raport cu legea, un palier al abuzurilor comise prin lege, care necesită un tratament juridic special.

    Regimul instalat la 22 decembrie nu a facut însă dreptate ci a protejat vinovații. La aceasta, a adăugat propriile sale crime, profitînd de ambiguitatea regimului juridic tranzitoriu. Ce a rămas valid ca normă juridică, pe 22 decembrie? Abrogarea cîtorva legi anti-populare nu a lămurit mare lucru. Constituția regimului criminal răsturnat era sau nu abolită? Dacă nu, pe ce bază a fost executat Ceaușescu, preluată puterea, modificat -fără nici o legitimitate formală- cadrul legislativ? Dacă da, ce era pus în loc - ca bază a normelor aplicabile în instanțe ? (la limita, anomia legală ar fi facut imposibilă judecarea crimelor și furturilor în acea perioada?). Cînd le convine - vinovatii tranziției pot invoca articole de lege comunistă, neabrogate explicit la 22 decembrie. Dar tot ei, în apărare, pot invoca primatul dreptului natural în perioada de tranziție, arătînd că - în lipsa unui formalism legal valid- au lucrat cum au putut în interesul național, creînd condiții pentru stabilirea unui nou cadru juridic. Vor semnala și ei norme încălcate de manifestanți (pentru a împiedica uzurparea puterii și confiscarea Revoluției) atunci cînd le vom arăta ce articole din codul penal au încălcat ei (pentru a reprima acesti manifestanți și a infaptui Contrerevoluția): trădarea - art.155, atentatul contra unei colectivități - art.161, subminarea puterii de stat - art.162, acte de diversiune - art.163, sabotajul - art.164, subminarea economiei naționale - art.165, omorul - art.174, omorul calificat - art. 175, omorul deosebit de grav - art.176, uciderea din culpa - art. 178, determinarea sau înlesnirea sinuciderii - art.179, lovirea sau alte violențe - art. 180, vătămarea corporală - art.181, vătămarea corporală gravă - art. 182, lovituri cauzatoare de moarte - art. 183, lipsirea ilegală de libertate - art. 189, violarea de domiciliu - art. 192, amenințarea - art. 193, șantajul - art. 194, violarea secretului corespondenței - art. 195, insulta -art. 205, calomnia - art. 206, furtul calificat - art.209, tîlhăria - art. 211, abuzul de încredere - art.213, gestiunea frauduloasă - art. 214, înșelăciunea - art.215, distrugerea calificată - art. 218, tulburarea de posesie - art. 220, denunțarea calomnioasă - art. 259, mărturia mincinoasă - art. 260, încercarea de a determina mărturia mincinoasă - art. 261, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă - art.266, supunerea la rele tratamente - art. 267, represiunea nedreaptă - art. 268, punerea în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji - art. 314, tratamente neomenoase - art. 358, propagandă pentru război (civil) - art. 356, distrugerea valorilor culturale - art. 360, favorizare și tăinuire de genocid - art. 361).

    Sigur că am fi putut opera corelarea faptelor și proceselor criminale descrise în aceast raport, cu articole de lege valide formal, în momentul producerii lor. Oamenii care aplica legea pot face acest lucru, după ce norma morală firească este reabilitată și formal, de către cei care elaborează normele legale și le legiferează. Nu ne putem deci rezuma la invocarea legalității clasice, pentru acuzarea unui regim care a subminat legitimitatea legii și ar putea să se prevaleze de caracterul tranzitoriu al justiției sale.

    Revoluționarii din decembrie nu au respectat legile. Dacă le-ar fi respectat, nu ar fi putut elibera țara. Nu se poate răsturna un regim criminal fără a-i înfrunta forțele represive și sfida legile. Degeaba încearcă unii ( a se citi pledoariile gen. Gușă - ca exemplu) să ne convingă că armata a intervenit numai pentru a impiedica acte de vandalism. Și că, în timp ce "revoluționarii pașnici" erau legitimi și bine veniți, cei care au încercat să se înarmeze, să captureze tancurile ieșite în stradă, să patrundă în Miliție, etc. - au încălcat legea …și ar trebui pedepsiți. Practicînd aceste "raționamente" se poate deduce că manifestațiile împotriva uzurpării puterii din 12 ianuarie, 23-28 ianuarie, 12-18 februarie, 22 aprilie-13 iunie, etc. - au încălcat "legile tranzitorii" și tot ei trebuiau pedepsiți. Sau, că alegerile din 20 mai 1990, ar fi instalat un regim legitim în ciuda viciilor fatale: confiscarea revoluției, restaurația comunistă în instituții, protejarea securității, controlul televiziunii manipulatoare, campania electorală trucată și teroristă, înșelarea și instigarea susținătorilor FSN, reprimarea, sabotarea și satelizarea opoziției, declanșarea distrugerii economiei, învrăjbirea inter-etnică, respingerea punctului 8, etc.

    De aceea, nu cădem în capcana de a invoca doar legalitatea formală, ci cerem dreptate, în condițiile specifice ale justiției de tranziție. Victimele Contrarevoluției (și ale comunismului protejat de ea) nu trebuie și nu pot să rezolve problemele (contradicțiile) de teorie a dreptului - să pună ele în acord legislația și practica justițiară cu necesitățiile dreptății naturale. Victimele au dreptul să ceară soluții globale statului român care a produs nedreptățile- dovezi ale faptului că, pentru a se reabilita, acesta le asumă, regretă și repară.

    2. Operaționalitatea justiției - obligație a statului

    Pe lîngă problemele de principiu, statul reabilitat trebuie să rezolve și dificultățile de ordin strategic și pragmatic- care impiedică normalizarea justiției. Să se elibereze din ghearele rețelei parazite (uzurpatoare) care paralizează procesele și reparația. Să găsească un antidot și la problema complexității dosarului.

    Prezentul studiu relevă faptul că anchetarea și judecarea tuturor evenimentelor care au compus fenomenul unitar al Contrarevoluției, pune probleme extrem de grele de operaționalitate juridică. Pe data de 2 mai 2007, ora 10, am participat la o întîlnire între procurorul general Laura Codruța Kovesi și cățiva reprezentanți ai societății civile, interesați de avansul anchetelor (conduse de generalul Voinea) privind evenimentele sîngeroase din decembrie 1989 și iunie 1990. Cu această ocazie mi-am expus punctul de vedere privind carențele legislației, slăbiciunea mijloacelor alocate de Justiție și necesitatea sprijinirii efective a anchetei de către societatea civilă - observații rezultate din experiența acumulată în acești 17 ani de încercări sterile și a unor constatări făcute pe parcursul colaborării mele cu echipa de anchetă. Am depus procurorului general și analiza redată mai jos:

    "Deblocarea procesului pentru crimele comunismului [IR: Inclusiv al celor comise în timpul Contrarevoluției și Tranziției, pentru protejarea și îmbogățirea vinovaților ].

    Ca mulți alții, am prezentat în diverse texte și împrejurări (vezi și colecția www.procesulcomunismului.com) pledoarii pentru legitimitatea (importanța, prioritatea) unui proces al crimelor comunismului. Nu voi mai reveni aici cu astfel de argumente. Cei surzi au urechile înfundate de alte interese. Ei au făcut și vor face orice pentru împiedicarea unui cutremur juridic, moral, social, politic și economic. Și sînt mulți, hotărîți, uniți, bine dotați, bine plasați. De partea cealaltă se află forțe justițiare - în netă inferioritate. Nu de noi justificări au acestea nevoie, ci de mijloace adecvate, de sprijin popular, de bună organizare, de voință, realism și coerență. Sîntem însă extrem de departe de condițiile minimale pentru o minimă reușită.

    Să observăm doar obstacolul "prescriptibilității" - invocat pentru acoperirea intereselor răufăcătorilor. Depășirea sa cere mai întîi un efort analitic (dezamorsarea tezelor protectoare: prin extensia imprescriptibilității pentru crime împotriva umanității și asupra abuzurilor conexe, sau prin aplicarea principiului întreruperii prescripției pentru forță majoră pînă în anul 2006 -cînd statul român și-a reconsiderat poziția - sau prin afirmarea caracterului excepțional al situației create și deci al măsurilor necesare). Apoi, cere declanșarea unei vaste acțiuni juridico-politice (promulgare de legi, îndrumări de interpretare pentru instanțe, impulsionarea anchetelor și proceselor).

    Pentru un regim despotic ar fi ușor… Toate acestea trebuie făcute însă democratic, în numele, la cererea și cu sprijinul majorității populației. Ori, ca rezultat al campaniei de manipulare, compromitere în lanț, santaj, alienare, degradare și debusolare - în masă- practicate în ultimii 60 de ani - mulți români nu percep utilitatea curățirii societății de cangrena careia i-au căzut victimă. Este unul dintre motivele pentru care insist asupra abordarii problemei "dinspre prezent" spre trecut. Oamenii trebuie să poată vedea cine sînt cei care le conduc azi destinele - pe căi economice, politice și mediatice oculte-, cum au convertit unii în avere puterea rețelei securicomuniste.

    Cetățenii sînt menținuți cu abilitate în capcana unui model fals privind evoluția României: epocii comuniste umilitoare i-ar fi urmat o "tranzitie anticomunistă"… devastatoare - cu nimic mai bună, pentru iobagi. Pentru a scăpa de acel cumplit "era mai bine înainte" ar trebui ca oamenii să perceapă clar că "de acolo ni se trage ce îndurăm azi". Acesta e rostul principal al Procesului și de aceea el nu trebuie redus la tratarea represiunii staliniste sau a demenței ceaușiste, nu trebuie oprit "cuminte" la 1989. El trebuie să parcurgă continuumul care leagă conspirația antinațională a PCR, de ciopîrțirea și cotropirea României, de transformarea ei într-un lagăr de exterminare, alienare și muncă - toate finalizate după 1990, prin jefuirea averii prizonierilor de către foștii lor gardieni, care si-au împărțit prada. Așadar, dosarele dedicate genocidului comunist, reprimării revoluției din decembrie, declanșării Contrarevoluției din 1990 (culminind cu "mineriada"), jefuirii românilor iesiți din lagăr, în faza Tranziției Criminale - trebuie corelate.

    Dar ele sînt deja -fiecare- de o zdrobitoare complexitate. Crimele comunismului? Un noian de locuri de detenție sau caznă în care au suferit sute de mii de oameni și au dispărut zeci de mii. Sute de răscoale și acțiuni de rezistență legitime înăbușite în sînge, zeci de mii de evenimente oribile cu urmări traumatice. Un stat folosit ca instrument de domesticire a cetățenilor captivi. O uriașă cantitate de mărturii scrise și mii de martori care pier neaudiați. O enormă plasă de vinovății și complicități. Implicații morale, psihice, sociale și economice incomensurabile - care ridică o problemă de reparație amețitoare și cere soluții speciale, cum ar fi crearea unor fonduri alimentate din confiscări și penalizări (pentru a proteja bugetul- deci cetățenii nevinovați). Revoluția din decembrie? Un uriaș amalgam de ciocniri regizate sîngeros - în care a fost implicată (antrenată) o parte semnificativă a populației României. Contrarevoluția din 1990? Un proces nociv care a antrenat zeci de mii de personaje - mai mult sau mai puțin penalizabile - într-o sarabandă de evenimente și procese criminale, greu de investigat. Tranziția? Acapararea, înstrăinarea sau distrugerea a zeci de mii de obiective economice, jefuirea unei întregi populații de către rețele mafiote uriașe.

    Toate acestea cer o tratare unitară, pentru a li se înțelege și demonstra sensul global genocidar. Dar în același timp- o segmentare (disjungere)- pînă la nivelul unei operaționalizări juridice. O luptă uriașă cu complexitatea. Contabilitatea și analiza daunelor și a avuției globale prejudiciate- fiind acut problematică. Documentarea necesară orientarii cercetării penale (sau cea elaborată în timpul anchetei și pusă la dispoziția judecătorilor pentru decizie) - fiind atît de vastă, încît gestiunea spațiului informațiilor pertinente reclamă tehnici informatice avansate. Poate justiția trata o criză de o asemenea amploare, bazîndu-se pe o politică adecvată, realizată sub presiunea societății civile? Să nu eludam dificultatea. Nici măcar în plan teoretic nu găsim soluții pentru asemenea catastrofe sociale (care să trateze de exemplu "limitele de operaționalitate a justiției, în cazul ilegalităților săvîrșite pe scară foarte largă"?). Ca unul care mă zbat în fața acestor probleme de 17 ani, care a irosit ultimii ani pentru a strînge informații în sprijinul anchetelor existente, care s-a străduit să cerceteze dificultățile teoretice dar și să acționeze concret (cît mai are rost) - am ajuns la concluzia că NU dispunem de mijloacele necesare rezolvării problemei (și asta nici măcar dacă ne-am afla într-o societate dominată de buna intenție - ceea ce, știm bine, nu e cazul).

    Cîțiva procurori inimoși înarmați cu cîteva mașini de scris și copiat, chibițați sporadic de cîteva persoane emanînd comunicate prin care reclamă "avansul dosarului"- nu au cum rezolva o asemenea problemă gigantică. Căruța aceasta nu poate fi despotmolită decît dacă avem întrunite o serie de condiții, legate prin "și" logic:

    1. sînt alocate resurse juridice mult mai mari: procurori pentru anchete, juriști care să trateze dificultățile de principiu, judecători corespunzători (toți - nelegați de interesele celor vizați de Proces și apărați de reacțiile lor previzibile).

    2. sînt implicați un număr mult mai mare de intelectuali, eficaci, lucrînd benevol și cooperativ, în baza unui plan închegat de acțiune: reperînd și depășind dificultăți, avansînd inițiative legislative, redactînd și difuzînd explicații care să lumineze publicul, căutînd martori și victime încă disponibile, sintetizînd fapte și piste- pentru a le pune la dispoziția anchetatorilor, etc.

    3. este folosit un instrumentar specializat (informatizat) de gestiune documentară (vezi și propunerea mea, expusă la conferința INSCIT de la Merida, din 26 oct. 2006).

    4. sînt adoptate legile și emise instrucțiunile de interpretare necesare (în problema prescripției și amnistiilor, privind calculul și sursa despăgubirilor, rezolvînd raportul dintre integralitatea genocidului și divizarea cauzei pe sub-dosare, etc.).

    5. este convinsă populația, printr-o campanie mediatică consistentă- să sprijine proiectul, susținînd inițiativele civice și politice oportune.

    6. este format un grup de coordonare a campaniei globale, integrînd coerent și convergent acțiunile juridice, civice, politice, economice, mediatice, etc.

    7. se pun la punct arme eficace împotriva obstacolelor: diversiune, boicot, șantaj, etc .

    Sîntem în fața unei alternative nete: ori de tot, ori de loc. Dacă aceste condiții nu sînt îndeplinite, vechilor injustiții (neresorbite) și actualei dezolări (cronice) li se va adăuga irosirea celor ce vor încerca eroic să lupte, lucrînd însă singuri, sub masa critică. Ei vor fi soldații jertfiți pe un front dezechilibrat. Vor fi victimele răutății, nesimțirii și imposturii altora. La asta trebuie să mediteze cei care nu vor decît să arate că se achită formal de obligații (pentru a lua un salar), să creeze publicului impresia că "se rezolva" (pentru a obține liniște) sau care vor să facă un capital moral sau politic din "implicarea" lor în dosar - simulînd ca sînt în plină lucrare… de deplasare a oceanului cu lingurița.

    Cum printre cei prezenți la această întîlnire nu sînt, cred, farsori, lunatici sau veleitari - sper că veți fi de acord că nu mai putem ascunde prăpastia care ne desparte azi de un adevărat Proces al crimelor comunismului. Modul în care a fost abordat subiectul pînă acum aruncă doar praf în ochii publicului. A venit momentul ca ( pe lîngă continuarea și sprijinirea acțiuniilor existente) să spunem tot adevărul, denunțînd situația actuală. E vorba de un proiect de societate, nu de o sinecură pentru cîțiva profesioniști și ocazie de afirmare pentru cîțiva aventurieri. Să facem deci un apel onest la ajutor, dacă vrem ca societatea să se capaciteze pentru această cauză, dedicîndu-i un efort colectiv.

    Nu vom obține un mandat pentru o sută de mii de procurori înarmați cu tehnică modernă și audiind o sută de mii de martori, ajutați de o sută de mii de intelectuali. Dar, dacă nu putem amplifica de mii de ori forțele puse în joc azi, haide să încercăm să le amplificam de zeci de ori, pentru ca măcar o abordare parțială- selectivă dar consistentă- să devină posibilă.

    Altfel, pseudo-combatanții de azi vor trebui mai tirziu implicați în "procesul celor care au împiedicat sau compromis Procesul".

    Ioan Roșca, cercetator, 2 mai 2007"

    Derularea întîlnirii, din păcate, mi-a întărit concluziile exprimate în text: "luptătorii profesioniști" pentru procesul comunismului, mînați doar de interese egoiste de imagine, sînt pe cale de a dilua, deturna, confisca și compromite cauza în numele careia pretind că acționează. Nu sînt dispuși să se dedice muncii de ajutare a justiției, să se organizeze în acest sens. Își continuă agitația sterilă și retorică prin Comunicate - aratînd că nu vor să observe adevarata dimensiune a problemei.

    In acest timp, procuratura se complace în a simula deplasarea oceanului cu lingurița. Nu recunoaște public că resursele alocate dosarului sînt total inadecvate, nu cere sprijin civic pentru ierarhizarea aspectelor anchetate și parlamentar- pentru constituirea cadrului legal necesar. Se lansează în schimb în diversiuni legate de faptul că un dosar depus prematur (datorită interventței sabotoare a Curții Constituționale) nu are nu știu care semnatură și dată.

    În loc să pună la punct cadrul legislativ necesar judecării crimelor comunismului , contrarevoluției și tranziției, parlamentarii huiduie condamnarea comunismului de către Președinte- diversiune care determină publicul fascinat să nu observe că era vorba doar de o condamnare de circumstanță, fără efecte juridice. Iar soluțiile de operaționalizare și adaptare a justiției de tranziție, la necesitățile dreptății, așteptate de la juriștii și teoreticienii dreptului .. nu apar.

    Acest raport este conceput ca reacție constructivă față de o situație profund distructivă. El pune un instrument de analiză a faptelor și mizelor, de gestiune a unei mase enorme de detalii- la dispoziția celor cu adevărat interesați de găsirea unei soluții juridice- chiar și cu atîta întîrziere. Și dacă tot nu se va face nimic pentru reabilitarea dreptății, în timp util pentru victime, existența unei documentații solide- nefolosite- va fi o dovadă suplimentară a relei credințe sistemice.

    3. Disjungere și coerentă. Segmente și ansamblu. "Mineriada" la Piatra Neamț?

    Pe lîngă ambiguitățile meta-juridice ale justiției de tranziție, dificultatea acuzării tocmai a celor care au determinat sau determină legile și problema practică a operaționalității și ierahizării priorităților în cazul anchetelor enorme- acest dosar pune și probleme grele (epistemologice) de teorie argumentativă (esența cauzalității, esența explicației). Stiințele (sociologie, teoria comunicației, etc.) au ajuns la concluzia că fenomenele care au loc în sisteme complexe au un carcater unitar, global, organic. Lanțurile particulare cauză - efect sînt împletite într-o înlănțuire procesuală unitară - extrem de greu de segmentat. Putem observa anumite evenimente, serii de evenimente și etape, fire problematice și grupuri tematice. Putem stabili responsabilități, efecte nocive corelate mai strîns cu măsurile cauzatoare. Dar atunci cînd judeci evoluția globală dezastruoasă a unei societăți, în plan economic, social, moral - trebuie să poți reclama responsabilitatea globală a celor care au determinat fiziologia patologică de ansamblu. Aporturile sînt multiple și procesele degenerative interferează. Dar știm ce rețea a fost la putere, de la 23 August 1944, pînă …azi. Dovada acestei continuități (singura explicație posibilă) este și nepedepsirea crimelor. Vom ști că statul român a fost deparazitat în clipa în care justiția va face dreptate, nu va apăra cu formalisme și tergiversări… dreptul injustiției.

    Cam acesta este cadrul în care se desfășoară anchetele în sprijinul cărora am pregătit prezentul Raport (studiu). Un ultimul paradox. Atragînd atenția asupra unității fenomenului global care ar trebui anchetat, putem amîna nepermis rezolvarea unor segmente - ceea ce nu e de loc de dorit. Pentru a nu întîrzia reparația la care victimele au dreptul, justiția nu poate aborda acest dosar complex decît fragmentîndu-l într-o serie de etape, concentrate în jurul unor evenimente majore. Va începe probabil cu represiunea din decembrie și cu represiunea din 13-15 iunie. Sînt momentele cele mai semnificative: prin gravitatea infracțiunilor, prin amploarea daunelor și prin faptul că, rezultînd din procesele criminale globale condensate în cele 6 capete de acuzare ale raportului, revelează toate efectele lor nocive. Speram că se va continua apoi facînd dreptate celor hărțuiți și loviți de agenții FSN la 28 ianuarie, 18 februarie, 24 aprilie, etc. Apoi, celor violentați în toată țara, în "campania electorală", din 1990. Pe de altă parte, studiul acesta (atît în partea de sinteză cît și de cronologie analitică, cît și de arhivă structurată) este pus la dispozitia celor ce vor încerca rezolvarea globală a problemei - după ducerea la bun sfîrșit a tuturor anchetelor și proceselor parțiale. Acest proces "politic" final, așteaptă cadrul legislativ adecvat, pe care trebuie să-l pună la punct puterile statului român reabilitat (parlament, justiție, administrație, presă) .

    Unul dintre dosarele incluse în ciorchinele coerent documentat aici este cel dedicat evenimentelor din mai și decembrie 1990 de la Piatra Neamț (vezi plîngerea din data de 26 aprilie 2005, întărită prin explicațiile, declarațiile și documentele adăugate ulterior la dosar- de exemplu la 6 mai 2006). Dosarul acesta trebuie corelat și cu dosarul deschis în noiembrie 1990 (și casat abuziv în 1993) - în urma descoperirii gropii comune de la Dealul Mărului. Pentru că, așa cum am arătat în declarația mea din 6 mai 2006, agresarea noastră din mai și decembrie a avut loc numai pentru că acționam (în cadrul forțelor de opoziție: ANPT, CDR, AC) în favoarea procesului pentru genocidul comunist, și înlăturarea nomenclaturii rămase la putere .

    Vă semnalez, cu ample dovezi, că și în alte orașe: Brașov, Sibiu, Craiova, Constanța, Ploiești, Arad, Deva, etc. - au avut loc agresiuni similare, chiar cu efecte mai grave. Din cauza "orbirii" mediatice (ziarele și televiziunile refuză de 3 ani pînă și publicarea unui comunicat în care să semnalăm victimelor și martorilor din aceste orașe că intervenția lor la procuratură ar sprijini ancheta) și a faptului că mulți au emigrat sau au renunțat la justiție (din disperare)- victimele nu au depus plîngeri formale. De altfel, și la Piatra Neamt, cei agresați alături de mine s-au rezumat, deocamdată, la declarații de martori - fiind neîncrezători în șansele unui demers justițiar- în Romania de azi. Sper ca justiția să infirme acest scepticism, prin satisfacția morală (pedepsirea vinovaților) și despăgubirile acordate mie - pentru traumele suferite, condamnarea la exil și la o uriașă muncă voluntară (pentru a împinge înainte această cauză). Pe de altă parte, se impune ca, pe baza informațiilor din prezenta declarație-raport, în numele similitudinii cu cazul meu (și al principiului non-discriminării) și respectînd caracterul activ al procuraturii - să vă autosesizați- și în cazul celorlalte victime.

    4. Concluzia dizertației de principiu

    Procurorii pot încerca corelarea faptelor și efectelor semnalate în acest raport cu delicte incriminate de codul penal. Dar nu trebuie să se rezume la asta. Justiția de tranziție nu poate folosi (just) instrumentele dreptului formal (din cauza perioadei de vid legislativ, ambiguitate și contradicție, criză de legitimitate). Ea trebuie să ia o decizie. Poate adopta punctul de vedere convenabil victimelor:condamnînd crimele și în baza dreptului natural (relegitimat printr-o nouă legislație)- pentru a face totuși dreptate. Sau, poate adopta punctul de vedere convenabil vinovaților: exonerîndu-i de răspundere, cu scuza inadecvării cadrului legislativ. Prezenta declarație cere procuraturii să admita și să reprezinte punctul de vedere al victimelor (pe care raportul îl explică și argumentează masiv). O astfel de poziție este validă teoretic (în ciuda speculațiilor "legaliste") și firească (avînd în vedere rolul procurorului). Ea este necesară pentru a contrabalansa atitudinea instanțelor, a organelor legislative și a teoreticienilor dreptului - forțe care s-au dovedit pînă acum interesate mai mult de apărarea aparențelor legale - acoperind realitatea uzurpării puterii în statul român.

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu

    1. Organizarea raportului

    Prezenta analiză are mai multe roluri:

    - Explicație (cadru istoric) - semnalînd și demonstrînd cauzele și consecințele evenimentelor din 13-15 iunie, aceleași cu ale evenimentelor din Piatra Neamș și din atîtea alte locuri;

    - Deschiderea și sprijinirea unor piste de cercetare, informații utile pentru clarificarea unor situații și găsirea unor probe, legate de infracțiuni separate comise între 16 decembrie 1989 și 31 dec 1990, dar legate între ele de un fenomen unitar;

    - Probarea instigării mediatice, prin prezentarea articolelor de presă și semnalarea emisiunilor de radio-tv provocatoare. Se arată că agresorii din 13-16 iunie au fost conduși, nu numai de persoane folosind instituții uzurpate ale statului (așa cum va trebui să o demonstreze ancheta procuraturii) ci și de confuzia raspîndită în rîndul susținătorilor FSN, pe parcursul a șase luni de intoxicare propagandistică. Represiunea a fost orchestrată de autori morali, de unde rezultă obligația inculpării celor responsabili de campania incitatoare- așa cum am cerut din start în plîngerea mea din 26 aprilie 2005;

    - Pledoarie inițială (potențială) pentru un viitor rechizitoriu global, integrînd rechizitoriile dedicate segmentelor judecate în cadrul unor procese separate procedural - dar conectabile logic.

    Destinația mixtă a meterialului prezentat aici (ghid de cercetare, explicație istorică, probă directă de manipulare, pledoarie coagulantă) impune o alegere dificilă între:

    - granulația fină a evenimentelor concrete versus prezentarea sintetică a fenomenelor majore;

    - poziția neutră a prezentării cronologice, versus poziția polarizată a pledoariei învinuitoare;

    - organizarea de-a lungul marilor procese împletite (lupta politică pentru putere, lupta revoluționară pentru libertate, lupta civică pentru conștiința emancipată, lupta economico-socială, lupta pentru unitate națională) versus organizarea global-secvențială, de-a lungul seriei de evenimente majore (22-26 decembrie, 12 ianuarie, 23-29 ianuarie, 12-19 februarie, 11-20 martie, 22-29 aprilie, 13-16 iunie, etc).

    Formula de compromis aleasă este structurarea materialului în:

    I. Problemele de principiu - puse de acest dosar;

    II. Sinteza explicativă a fenomenelor împletite în lupta Revoluție - Contrarevoluție (prezentul document)

    III. Cronologii extensive a faptelor și reflectărilor lor, combinînd semnalarea și adnotarea mărturiilor personale cu a mesajelor (relatări, comentarii, rapoarte) apărute în presă, radio și televiziune (cu trimiteri la documentele arhivate);

    IV. Arhiva de documente selectate. Blocul de articole de presă - organizat cronologic și extrasele din jurnalele alcătuite de Ioan Roșca și Livia Dandara, consemnînd mărturii personale, semnale de presă și emisiuni radio-tv.

    2. Punctul de plecare: 11-20 iunie 1990

    Pe 11 iunie, după 50 de zile de rezistență, manifestanții din Piața Univ, în numele greviștilor foamei au un dialog -eșuat- cu puterea, urmat de o nouă diversiune. Pe 12 iunie, primul guvern Roman decide evacuarea Pieței. Continuă intens -în presă și televiziune- instigarea populației împotriva "golanilor".

    Pe 13 iunie 1990 dimineața, la orele 4, forțe masive ale ministerului de interne, executînd ordinele guvernului interimar, au înconjurat protestatarii aflați încă în Piata Universității, lovindu-i cu nejustificată brutalitate, arunrcindu-I în masini și ducîndu-i către locuri de anchetă și detenție. A continuat apoi, în timpul zilei, arestarea cetățenilor care-și arătau dezacordul față de această intervenție și față de putere. Tensiunea a crescut, unii dintre contestatarii care se retraseseră din piață după 23 Mai au revenit, pentru a-și arăta revolta, protestînd împotriva acțiunii guvernamentale și cerînd eliberarea celor arestați. Revolta a luat aspecte insurecționale. A declanșat asedierea cîtorva instituții simbol (Poliția capitalei, Ministerul de Interne, Televiziunea) de către o parte dintre manifestanți, instigați și de indivizi cu comportament suspect. Forțele de ordine au replicat ciudat, uneori cu bizară moliciune, alteori cu nejustificată ferocitate. Pe 14 iunie 1990, la ora 4 dimineața, ele păreau a controla Bucureștiul: vînătoarea de demonstranți se terminase. Desigur, nimeni nu putea ști cum avea să se deruleze următoare zi (și pe 22 decembrie dimineața revolta fusese înăbușită, trotuarele spălate de sînge, centrele de detenție umplute cu cei arestați).

    In acest moment, au început să soseasca în Gara de Nord garnituri de tren pline cu susținători ai FSN, organizate și trimise din toată țară (Galați, Buzău, Comănești, Alba Iulia, Petroșani, etc). Purtînd uniforma de mineri (nefiind însă toți mineri) acești combatanți, ghidați de guvernanți și serviciile secrete, îndemnați de Ion Iliescu, au ocupat Piața Universității- deja golită. După ce au bătut cu sălbăticie studenții găsiți în Universitate și Arhitectură, distrugînd sediile respective, minerii au declanșat, în tot Bucureștiul, o vînătoare de o inimaginabilă barbarie. În zilele de 14 și 15 iunie, sub privirile complice ale politiștilor (și chiar cooperînd strîns cu aceștia) fasciile minerești au legitimat, agresat, amenințat, insultat, lovit cu bestialitate, călcat în picioare, arestat, încărcat în dube dirijate spre lagăre ad-hoc - mii de trecători care li se păreau suspecți (aer de intelectual, studenți, opozanți, etc). În același timp, cu precizie profesională, au vînat opozanții politici și civici - la domicilii și sedii, distrugînd localurile și mobilierul și instaurînd teroarea. Puterea provoacă, orchestrează și salută aceste acte de teroare - ca pe o apărare a democrației. Nemulțumită de insuficienta implicare represivă a militarilor - lichidează prin decret (pe 14 iunie) mișcarea CADA. Era clar că următoarea revoltă previzibilă, a maselor înșelate de Front și sărăcite prin "reformă"- nu mai putea fi înăbușită cu mineri. Armata și poliția trebuiau readuse în postura de forțe de represiune, acoperite cu legitimitate democratică.

    Intre 16 și 18 iunie, încercările de organizare a unor proteste de stradă au fost palide. Ziarele fiind închise prin forță, televiziunea aservită- intelectualii neorganizați și intimidați, partidele slabe și infestate - replica opoziției politice și civice a fost nesemnificativă. Protestele care au urmat, au rămas și după aceea într-o nota de sterilitate, intimidare, dezbinare, incoerență, non-combativitate - a se vedea ca exemplu mitingul "cămășilor albe".

    Pe 19-20 iunie Parlamentul "ales" la 20 mai își începe activitatea: interzicînd protestele din strada, înființînd comisii formale de anchetă care nu vor rezolva nimic, lansînd masina de vot FSN și cooperarea colaboraționistă, demarînd distrugerea economiei naționale în baza programului Roman- aprobat cu inconștiență de "opoziție". Inselîndu-și susținătorii, Frontul adoptă exact măsurile distructive pe care le pusese în seama opoziției. Populația se pomenește în capcana implicării ei de partea FSN, nu mai poate traversa prăpastia creată, cu bună stiință, prin campania de diversiune finalizată la 13-15 iunie.

    3. De la fapte la explicații și intenții

    Faptele trebuie detaliate și interpretate. Ca în orice fenomen de masă, pozițiile și acțiunile vizibile au fost însoțite de manevre oculte, facînd parte dintr-o plasă de scenarii, în urma unor negocieri de culise, echilibrînd jocuri de interese diverse - labirint de detalii obscure și nesemnificative, care nu pot și nu merită să fie revelate exhaustiv. Anumite poziții, evoluții și situații au fost determinate și de elemente subterane. Intuirea existenței "secretelor" nu trebuie însă să mascheze sensurile majore ale înfruntării, care pot fi deduse analizînd sistemic (ca tot organic) și selectiv (în căutarea aspectelor majore)- ansamblul faptelor petrecute. Putem întelege cauzele prin efectele lor. După 17 ani de manifestare a consecințelor anului 1990- avem tot ce ne trebuie pentru a aprecia intențiile jucătorilor.

    In absența posibilității unui adevăr pur obiectiv, acest Raport își propune să argumenteze, cu cît mai multă rigoare, adevărul celor care au căzut victime, în 1990, diversiunii și represiunii pe care o denunțam. Pe de o parte, ne interesează fiecare act care a produs suferințe unei victime nevinovate. În același timp, este importantă explicația fenomenului, care relevă cauzele și intențiile.

    Putem dovedi nenumărate abuzuri (provocatoare de daune, disperare, teroare, suferințe, surghiun și victime) săvîrșite și în iunie 1990 de către guvernanți, pentru a reduce la tăcere- prin forță- opoziția politică și contestația civică. Multe dintre ele au fost de altfel de notorietate publică, fiind bogat reflectate în ziarele vremii. Doar păstrarea puterii a permis amînarea judecății. Mai devreme sau mai tîrziu însă, într-un stat de drept, represiunea sălbatică, prin mijloace parțial ilegale- trebuie condamnată.

    Procesul acesta nu trebuie oprit însă la nivelul judecării exceselor săvîrșite -în 13 iunie dimineața- față de ultimele "elementele turbulente" care mai rezistau, dintre cei care blocaseră 52 de zile un spațiu public- pentru a contesta puterea. Nici la judecarea reprimării sîngeroase a revoltei care s-a declanșat pe 13 iunie după masp. Și nici la analiza antrenării minerilor pe 14-15 iunie, într-un razboi civil unilateral. El trebuie să reveleze mobilurile forțelor aflate în conflict, arătînd care din ele apără cu adevărat interesele României.

    Cercetînd motivația simpatizanților FSN, pentru a înțelege ce i-a determinat să acționeze cum au făcut-o pe 14-15 iunie, vom descoperi că agresorii au fost la rîndul lor victimele unei enorme înșelătorii, fiind atrași într-o capcană cu urmări catastrofale. Prin manipulare (agenți provocatori și campanie mediatică) ei au fost făcuți să creadă că opoziția urmărește vinderea țării și pauperizarea populației și că, în acest scop, ea încearcă să răstoarne în forță puterea legitimă. În fapt însă, s-a întîmpat tocmai pe dos: imediat după ce a zdrobit potențiala rezistență politică și civică (cu ajutorul susținătorilor FSN intoxicați, compromiși și izolați) - puterea a putut opera nestingherită seria de măsuri socio-economice antipopulare care a distrus economia și jefuit populația, în folosul acoliților ei "privatizați".

    Pentru a înțelege de ce s-a recurs la mineri și politica de anihilare a rezistenței față de uzurparea statului român (menținerea instituțiilor sale în mîinile securi-comuniste), trebuie urmărite cu atenție și evenimentele legate de democratizarea (eliberarea) armatei- care au premers și au succedat desființarea CADA (la 14 iunie).

    Importantă este și înțelegerea legitimității revoltei (cu aspecte insurecționale) de pe 13 iunie după masă, dincolo de unele excese condamnabile (în mare parte cauzate de zurbagii și de provocatori cu rol compromițător). Manifestanții autentici nu au vizat distrugerea instituțiilor statului ci dimpotrivă, eliberarea lor de garnitura PCR care confiscase revoluția anticomunistă: agățîndu-se de putere cu orice preț, protejînd și menținînd la conducere nomenclatura, folosind forțele și tacticile represive pregătite de comuniști, manipulînd nociv populația, falsificînd campania electorală și sfidînd punctul 8, reprimînd brutal contestația, ascunzînd adevărul despre evenimentele din decembrie, molestînd și arestînd revoluționarii protestatari.

    Intervenția din 13 iunie dimineața se cere analizată în contextul lanțului de ciocniri care a opus, între 16 decembrie 1990 și 22 decembrie 1990, revoluția anticomunistă și contrarevoluția reușită de nomenclatura vechiului regim (restaurația oligarhiei, cu conversia de la comunism la capitalism). Numai analizînd integral fenomenul "16 decembrie 1989- 16 decembrie 1990" se pot înțelege pozițiile și motivațiile actorilor, se poate demonstra sensul retrograd și scopul distructiv al represiunii din 13-16 iunie, se poate scoate în evidență eroismul și poziția justițiară anticomunistă a țintelor agresiunii, se pot demasca intențiile contrarevoluționare ale puterii, se pot demonta justificările responsabililor pentru o acțiune cu multe victime și cu urmări extrem de grave asupra destinului României.

    Un punct fundamental al analizei noastre va fi trădarea susținătorilor FSN, prin răsturnarea poziției electorale față de problemele socio-economice, reorientare demarată la 19 iunie, imediat după eliminarea adversarilor politici, cu ajutorul populației înșelate. Pentru a înțelege efectul (deci și scopul) loviturii date de forțele din spatele FSN este necesară și urmărirea reacției timide și colaboraționiste a opoziției- după 16 iunie. Această reacție penibilă (care și azi este ascunsă cu jenă de cei implicați, în dauna restabilirii adevărului și dreptății) a izolat și izolează revoluționarii autentici, permițînd și legitimînd victoria Contrarevoluției (restaurației securiștilor și comuniștilor convertiți în capitaliști). Vom sesiza cu această ocazie un lanț de vinovății secundare: ale partidelor de opoziție, ale personalităților și asociațiilor civice, ale mișcărilor sindicale, etc. Urmărind însă cauzele acestor slăbiciuni (erori, dezertări, trădări, etc) - vom ajunge la cauzele prime: manevrele de dezinformare, intoxicare, dezbinare etc. - prin care a fost orchestrată cu premeditare confiscarea României de o rețea parazită.

    Metodele folosite în atingerea scopului criminal au fost, pe de o parte antrenarea instituțiilor ocupate ale statului în activități anti-sociale și -pe de altă parte- instigarea populației la autodistrugere și război civil, prin pîrghii controlate de propagandă: televiziune, presă, informatori care au dezinformat, provocat, calomniat, etc. De aceea , pe lîngă dovezile ilustrînd activitățile rețelei criminale agățate de putere și ilegalitățile comise sub umbrela instituțiilor statului, vom adăuga semnale de presă și televiziune - care demostrează manipularea la care au fost expuși cititorii și tele-spectatorii, pentru a fi împinși la acțiunile iresponsabile de reprimare a luptătorilor pentru libertate - la care s-au pretat susținătorii înșelați ai FSN.

    4. Importanța lămuririi fondului politic

    Nu se poate evita clarificarea legitimității politice - în acest proces, fără a-l transforma într-o farsă. Chiar inculpații recurg la argumente în acest sens. Recunoscînd eventual unele "erori regretabile" și dînd vina pe cîțiva militari nedisciplinați, ei invocă apărarea interesului de stat. Vor pretinde și că România se afla în vidul de autoritate creat de prăbușirea regimului comunist (și a legilor sale, inclusiv Constituția)- deci că au fost siliți să aplice creator dreptul natural, în așteptarea unei reorganizări post-revoluționare a noului formalism legislativ și justițiar. Ei cer deja, insistent, ca 14-15 iunie să fie interpretat în contextul zilei precedente. Intr-adevar, reducerea problemei la încălcarea unor formalisme subrede și scoaterea lor din fluxul istoric nu este justă - pentru o miză ca dirijarea României, într-o perioadă esențială de tranziție: socială, politică, juridică. Să facem deci ce reclamă și inculpații: o analiză pe fond. Ca să stabilim circumstanțe atenuante … sau agravante- trebuie analizate scopul și cadrul acțiunilor.

    Din păcate, au fost loviți pe 14-15 iunie oameni care treceau întîmplător pe stradă, persoane care "arătau suspect", sau erau denunțate de trecători isterici, cetățeni care protestau față de monstruozitatea ce se petrecea. Sînt deci și (numeroase) victime colaterale. Gravitatea delictului crește dacă urmărim însă ținta reală: paralizarea sau satelizarea opoziției politice și intimidarea contestației civice - încît, rămasă la putere, nomenclatura să evite judecarea crimelor comunismului. Cea mai abil mascată intenție criminală fiind înșelarea masei susținătorilor FSN, compromiși față de opoziție, încît să rămînă fără sprijin politic- în momentul în care puterea a trecut la jefuirea și distrugerea avuției naționale. După 17 ani, putem observa schema de dezbinare aplicată și-i putem evalua efectele. La cîteva zile după lovitura de la 13-15 iunie, în numele conversiei spre capitalism, încălcîndu-și promisiunile electorale, valorificînd deruta și spaima creată, guvernanții au declanșat cascada loviturilor prin care au dezmoștenit și alienat populația, distrugînd economia și înfeudînd România; adică exact ce puseseră în seama intențiilor opoziției, cînd au asmuțit populația împotriva ei.

    Justiția ar proceda ca Pilat din Pont, dacă ar evita lămurirea problemei politice care condiționează judecarea corectă a acestui caz. Disjungerea părților "civile" și "militare" într-un astfel de dosar, denotă dorința de eludare a mizelor majore și creează premisele fabricării unor acari Păun. Nu e tot una dacă la capătul "civil" al lanțului de comandă a ordinelor represive executate de militari se află legitimitate, sau trădare. Ordinele vădit criminale- nu se execută. Au fost guvernanții salvatorii unei Românii amenințate de elemente fascisto-anarhiste (huligani, golani, drogati, etc- cum îi numise și Ceaușescu)? Sau ei uzurpaseră statul, prin confiscarea și trădarea revoluției- așa cum susțineau contestatarii reprimați în Piața Universității? Diferența e fundamentala. În caz că ne aflam în fața unei puteri legitime- ramîn de amendat excesele represive, de despăgubit victimele, de pedepsit militarii și civilii care au depășit măsura. În caz contrar însă, lupta celor din Piața Universității a fost o eroică continuare a revoluției de eliberare din decembrie și o formă legitimă de rezistență față de uzurparea puterii în stat. Adică exact intenția patriotică, cu care se încearcă justificarea violențelor minerilor și a altor susținători FSN.

    Miza dosarului nu e deci numai judecarea celor ce au folosit abuziv și orbește forțele de ordine împotriva unor manifestanți pașnici și bine intenționați (care avuseseră și curajul revoltei din decembrie) sau a unor victime colaterale (fără nici o legătură cu contestația din Piața Universității). Nu e numai judecarea celor ce au instigat și orchestrat un război civil, trimițînd hoardele simpatizanților împotriva opozanților- pentru a-și păstra puterea. Ci este, în primul rînd, condamnarea celor care au sufocat revoluția anticomunistă, împiedicînd emanciparea României. Dincolo de infracțiunile masive împotriva persoanei- se află uzurparea puterii în stat și înalta tradare, pregatind sabotarea economiei naționale. Dovedind acest lucru, vom spulbera și eventuala invocare a prescripției. Ea este evident întreruptă de forța majoră ca, tocmai prin crimele reclamate, vinovații au conservat controlul asupra instituțiilor statului român- facînd imposibilă judecarea lor pînă azi. Nu se poate da alta explicație acestei amînări.

    5. Etapizare și continuitate istorică

    Trebuie să observăm evenimentele - cum ar fi cele din 13-15 iunie - în contextul lor firesc, urmărind seria de procese declanșate la 16 decembrie 1989: o luptă majoră între revoluție și contrarevoluție, purtată la scară națională. Agresarea manifestațiilor solidare cu cea din Piața Universității (și cu Proclamația de la Timișoara) a fost comisă în toată țara (Brasov, Sibiu, Arad, Constanța, Galati, Tulcea, Ploiesti, Craiova, Iasi, Piatra Neamt, etc) - la diverse date- de către susținători agresivi ai FSN, amăgiți cu promisiuni (trădate imediat după 20 iunie), instigați prin media împotriva opoziției, organizați de autorități și manevrați de provocatori ai serviciilor secrete.

    Confruntări similare au avut loc pe tot parcursul anului 1990: 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 12-19 februarie ,etc. Ele au implicat două tabere: una pretinzînd legitimitate în preluarea puterii după 22 decembrie 1989 și cealaltă, contestînd-o pe prima, denuntînd-o ca pe o emanație neocomunistă. Nu întîmplător, printre cei arestați după 16 iunie, găsim personaje ca Dumitru Dincă, contestatar consecvent al "emanaților", aflat în centrul evenimentelor din 21 decembrie, 12 ianuarie, 18 februarie, 22 aprilie-13 iunie. Sau ca Doru Măries, Nica Leon , etc. Si, de partea celaltă, diversele garnituri și progenituri ale partidului și securității (Iliescu, Roman, Brucan, Bîrladeanu, etc).

    Dosarul acesta formează deci o pereche indisolubilă cu cel dedicat revoluției din decembrie 1989, momente cheie ale confruntării revoluționare din România, care poate fi segmentată (in diverse feluri) în etape, în funcție de evenimentele majore. Iată o posibilă organizare:

    (etapa 0: pînă la 16 dec 1989 - lagărul de muncă, exterminare și alienare comunist;)

    etapa 1: 16-22 dec '89 - declanșarea revoluției anticomuniste;

    e2: 22 dec'89 - 1 februarie '90 - confiscarea puterii provizorii de catre FSN;

    e3: 1 februarie- 22 aprilie - denunțarea neorganizată a deturnării revoluției (girată de CPUN);

    e4: 22 - 27 apr. - începe mitingul contestatar al revoluționarilor trădați;

    e5: 27 apr-23 mai - intervenția intelectualilor în miting, pe măsură ce se desăvîrșea paralizarea opoziției și legitimarea puterii prin "alegeri";

    e6: 23 mai-19 iunie- sufocarea contestației civice, reprimarea rezistenței străzii și intimidarea opoziției politice marginalizate sau satelizate;

    e7: 19 iunie- 22 dec 1990 - contrarevoluția învinge (stinge) revoluția - folosind dușmănia creată între opoziție și populația înșelată de FSN

    (etapa 8: după 1990 - consolidarea puterii contrarevoluționare, cu distrugerea economiei și societății, jefuirea populației și îmbogățirea paraziților).

    O încercare de întrerupere a logicii longitudinale a anului 1990 (vizînd corodarea legitimității revoluționare a manifestanților) se face prin teza că alegerile din 20 Mai ar fi adus la putere un guvern legitim, pe care majoritatea contestarilor din Piață l-au recunoscut, retrăgîndu-se. Ar fi rămas acolo așadar doar niste zurbagii, aventurieri, marginali, lunatici. Vom dovedi falsitatea acestei teorii, la a cărei raspîndire au contribuit și elementele colaboraționiste ale opoziției civile și politice, în căutare de justificare pentru dezertarea de pe frontul apărării democrației autentice. Cum pot susține semnatarii punctului 8 că alegerile care au avut loc cu încălcarea sa flagrantă au fost acceptabile? Cînd alegătorii nu au avut nici măcar posibilitatea (prevazută în art 10 al legii electorale) de a ști care dintre candidați au avut activitate reprobabilă în fostul regim. Ca să nu mai vorbim de condițiile inadmisibile (și discriminatorii pentru tabăra autentic anticomunistă) în care s-a desfasurat acea "campanie electorală"- perechea celei din noiembrie 1946. Cei care, în aprilie 1990, au recomandat liderilor asociațiilor să renunțe la cerința amînării (denunțării) alegerilor și a epurarii domnului Iliescu- recunosc greu cît de grav au greșit, amplificînd vechea eroare - prin acceptarea tezei că retragerea majorității din Piață ar fi validat alegerile (cînd în realitate, ea a fost doar efectul strategiei dezastruase de a nu le contesta din timp). Nu acceptarea auto-legitimării, prin minciună și manipulare a fost cauza retragerii (fizice) din Piață a multor manifestanți, după 23 mai - ci tocmai disperarea lor, în fața unui fapt monstruos împlinit. Cei care au rămas acolo (greviștii foamei de exemplu) dispuși la orice sacrificiu, au reprezentat punctul de vedere al revoluției române anticomuniste. Care a pîlpîit pînă în decembrie 1990 - cînd a fost sufocată, în urma unui proces reacționar extrem de nociv pentru țară. Contrarevolutia a exploatat din plin lovitura dată pe 13-15 iunie, care a vizat creerea unei prăpastii între elitele anticomuniste și populația înșelată (jefuită) de Front.

    6. Pricipalele delicte (bază a capetelor de acuzare )

    Dispunem de un enorm material documentar în spijinul concluziilor acestui raport. Vom arăta că, pentru a conserva și valorifica puterea uzurpata, gruparea coagulata în FSN a folosit o largă gamă de mijloace condamnabile (înșelăciune, diversiune, provocare, infiltrare, sabotaj, corupere, șantaj, calomniere, intimidare, represiune) - care au produs mari daune victimelor ei și României.

    Aceste infracțiuni continuate (delicte politice) au constituit citeva confruntări majore, din a căror împletire a rezultat cronologia evenimentelor. Ele ne conduc la principalele capete de acuzare (procese degenerative, problematici centrale):

    p1 Ascunderea adevarului, paralizarea justiției și reprimarea contestației străzii, pentru a evita procesul comunismului și a deturna revoluția;

    p2 Boicotarea partidelor democratice și compromiterea renașterii democrației, pentru a menține monopolul puterii în mîinile vechilor șefi comuniști ;

    p3 Sabotarea încercărilor de emancipare (morală, spirituală, civică) a populației și continuarea expunerii ei la propagandă de intoxicare (manipulare, instigare);

    p4 Pregătirea distrugerii economiei naționale și pauperizării cetățenilor, înșelați cu promisiuni electorale- pentru acapararea avuțiilor acumulate de poporul român; p5 Tradarea intereselor nationale, aservirea față de interese străine și învrăjbirea cetățenilor de diverse naționalități- pentru a apăra interesele clanului uzurpator; p6 Impiedicarea unificării opoziției (revoluționare, politice, civice, sociale, naționale) prin mijloace mergînd de la dezinformare și diversiune la represiune și instigare la război civil. 7. Structura argumentației […] Voi face întîi sintetizarea situației pe coloane (problematicile p1-p5) relevînd lanțurile de cauzalitate care conduc la responsabilitățile puterii pentru: zdrobirea rezistenței față de Contrarevoluție, monopolizarea și uzurparea puterii în stat, alienarea conștiințelor și elitei civice, distrugerea economiei și sărăcirea populației, învrăjbirea naționalităților și respingerea reunificării țării - raționamentele fiind întărite cu documente.

    Pe de altă parte, trebuie înteles că ansamblul cauzelor creează o dereglare patologică a metabolismului social, care produce - tot global, sistemic- un ansamblu de efecte nocive, imputabil celor care, deținînd puterea, au putut determina evoluția globală distructivă. De aceea, firul de sinteza (p6) - coagulează înșiruirea etapelor luptei dintre putere și diversele ramuri ale rezistenței, punînd accent pe manevrele de dezbinare a lor (care au mers pînă la destrămarea echilibrului social și instigarea la război civil ). Pacurgerea pe orizontală a tabelului va fi realizată prin cronologiile zilnice plasate în partea III a raportului. Fiecare afirmație din această parte, se bazează pe observații punctuale, care trimit la documentele regrupate în partea IV. Intregul sistem demonstrativ, care va fi expus pe Internet la adresa www.procesulcomunismului.com este deschis, în continuă extindere. Așadar vor fi elaborate și înregistrate progresiv versiunile îmbogățite ale prezentului raport.

    8. Ascunderea adevărului, paralizarea justiției și reprimarea contestației străzii, pentru a evita procesul comunismului și a infringe revoluția (p1)

    A. Puterea: Liderii Frontului Salvării Naționale se strecoară la putere (în condiții care trebuie elucidate) profitînd de oportunitatea creată de revolta declanșata între 16 și 22 decembrie, după o încleștare dramatică -la care nu au contribuit. Nu știm încă dacă ei au făcut capital revoluționar prin diversiunea unor "teroriști" inexistenți, sau daca, au avut loc hărțuieli reale între forțe de intervenție ale fostului regim- pînă cînd s-a ajuns la un pact între ele (bazat pe garanția protejării, din partea "noii" puteri). În ambele alternative, deși produce pagube umane și materiale, FSN nu capătă legitimitate revoluționară. Pretinde că emană din revoluția anticomunistă, dar gestionează societatea în sens invers năzuințelor ei. Noul regim începe prin eliberarea "teroriștilor", suspendarea pedepsei cu moartea, repunerea în funcție a directorilor demiși, avansarea ofițerilor care au participat la represiunea din decembrie, oblăduirea securiștilor în Ministerul Apărării. Frînează vîntul schimbării, blocînd tentativele de îndepărtare a vechilor șefi comuniști, plasînd în fruntea noilor autorități nomenclaturiști notorii. Susține că nu se poate lipsi de experiența vechilor lideri, ca ar apare un "vid de competențe". Impiedică accesul la informațiile privind crimele comunismului, încuind, dezorganizînd și distrugînd arhive. Impiedică curățirea justiției, conservînd vechiul personal în tribunale și procuratură. Menține continuitatea legislativă (anulînd doar măsurile foarte nepopulare) și aplică un formalism juridic paralizant (în loc să facă dreptate pe fond). Eliberează "teroriștii", însceneaza cîteva procese penibile pentru cîțiva "ceaușiști", acuzați doar de ce au făcut în decembrie 89. Se feresc să condamne dictatura comunistă. Insultă public reprezentanții foștilor deținuți politici și protestatarii nemultumiți de deturnarea revoluției, acuzînd justițiarii că vor "vînătoare de vrăjitoare". Invocă prescripția, deși ea era evident supendată prin forță majoră- pe toată perioadă comunistă. Impiedică democratizarea armatei și aflarea adevărului despre folosirea ei în represiunea din decembrie. Repune în poziții de conducere foști agenți (de influență) ai URSSS. Pretinde că pe 22 decembrie au dispărut indivizii din aparatul represiv sau că teroriștii statului comunist își epurează singuri rîndurile. Păstrează în funcție rețeaua securiștilor și informatorilor, acoperindu-i, santajîndu-i și folosindu-i pentru manipularea populației și pentru combaterea forțelor democratice. Patronează convertirea superficială a Miliției în Poliție, moștenind un personal cu obiceiuri represive și simpatii totalitare, cu care aplică planuri de stingere a protestelor, puse la cale de regimul "răsturnat". Eliberează, prin amnistii, zeci de mii de delicvenți- pentru a-i putea folosi în provocări și diversiuni. Anulează, prin diversiune, prima demonstrație de contestare (pe 26 decembrie). Este silită de presiunea străzii să dea trei decrete anticomuniste, pe 12 ianuarie, dar le retrage imediat. Organizează contramanifestațiiile care sufocă mișcările de protest din 24-28 ianuarie (trădate și de partidele de opoziție, prin înțelegerea din CPUN). Compromite protestele din 12-18 februarie și regizează o nouă mineriadă intimidantă (19 februarie). Atacă, pe toate căile, manifestația anticomunistă din Piața Universității (22 aprilie-15 iunie, etc.) reprimînd-o, în sînge și teroare.

    B1. Tabăra justițiară: Este animată de cei care au avut curajul să lupte pentru libertate între 16 și 22 decembrie. Cere schimbarea vechilor conducători comuniști din pozițiile de decizie deținute în structurile politice, economice, administrative, academice, publicistice etc. Consideră că aceștia sînt vinovați de dezastrul României și că, fiind depășiți, îndoctrinați și rău intenționți- vor paraliza schimbarea. Incearcă sa impună la comanda economiei tehnicieni în locul activiștilor. Dorește continuarea revoluției declanșată în 1989, pînă la victoria idealurilor sale anticomuniste. Denunță FSN- ca forță contrarevoluționară. Dorește adevărul despre crimele comunismului genocidar, inclusiv despre cele comise în decembrie 1989. Inregistrează, cu revoltă neputincioasă, faptul că vinovații prosperă nestingheriți, în timp ce victimele supraviețuitoare se duc în mormînt, fără a li se mai face dreptate. Reprezintă năzuințele și doleanțele victimelor comunismului (de exemplu, ale foștilor deținuți politici, care nu sînt reabilitați și primesc compensații materiale mai mici decit pensiile torționarilor). (va urma)

    Nota: Draga Ioan Rosca
    Initiativa Dtale, despre care mi-ai vorbit acum doi an, prinde trup. Sunt bucuros ca se intimpla asa, pentru mine fiind semn de speranta. Inseamna ca nu ne lasam cotropiti de oboseala, de disperare, de neputinta in fata acestui molos multiform care este asa zisul post-comunism. Manie "post", expresia limitei gândirii celor incapabili sa analizeze ce a fost si sa numeasca ceea ce este. Un comunism cu masca : liberal, capitalistic, cu schimbari de aliante, dar pentru Romania doar o fatada pentru reciclarea tradatorilor, colaborationistilor, tilharilor si tortionarilor din trei generatii (sau fiilor de colaborationisti, talhari si tortionari, care au mostenit nu doar vilele ci si metodele, mentalitatile si scopurile parintilor). Sunt convins ca analizele, definitiile si strategiile pe care le propui vor coaliza nu doar adeziuni teoretice si sentimentale, ci actiuni convergente menite sa duca la efecte practice si la dizlocarea durabila sau definitiva a structurilor relationale si institutionale pe care se bazeaza acest sistem (re)nascut din cenusa imperiilor. Curaj, draga dle Rosca. Voi incerca sa aduc spre acest spatiu, acest loc geometric al sitului, prieteni apropiati si departati. In amintirea celor ce au pierit pentru Romania. Pentru cei carora nu le este rusine sa se simta patrioti. Pentru tinerii plecati in lume dupa 1990, care inteleg ca e bine sa poti calatori sau studia oriunde e ceva de invatat, dar care au nevoie de un punct fix, ca Arhimede, sau de un tarm la care sa se intoarca, precum Ulisse. Acel punct sau tarm exista, el se numeste pentru romani, România. Iar daca pentru unii Romania nu exista, ea poate fi inventata sau reinventata. O Romanie concreta, nu o tara imaginara ci un tarm al imaginatiei sociale, unde proiectul social se poate intrupa.

    Dan Culcer, scriitor, ziarist. Revista Asymetria
    www.asymetria.org
    Association des Journalistes Roumains-Ouest
    Associated Topics

    Noduri si retele


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.02 Seconds