|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 75 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Jurnal: Smaranda Jacoban. Portugalia vazuta de o studenta în ziaristica din Cluj Scris la Saturday, April 26 @ 14:40:13 CEST de catre asymetria |
Cititor scrie "Localnicii spun “Cine nu a văzut Lisabona, nu a cunoscut frumusețea.” Orașul este așezat la vărsarea râului Tejo (Tagus, în latină) în Atlantic. Estuarul format aici, denumit Mar da Palha, este unul dintre cele mai mari porturi naturale din întreaga lume, locul de unde au plecat exploratorii portughezi în călătoriile lor. Pe cele șapte coline scăldate în soare de pe malul drept, Lisabona își etalează palatele, bisericile și străduțele încântătoare, amintiri estompate ale unei perioade de glorie. Lisabona freamătă de viață. Cu secole în urmă, caravanele portugheze dominau comerțul cu Africa și negustorii localnici împânzeau Europa. După ce Vasco da Gama, la sfârșitul secolului al XV-lea, a descoperit traseul către India și Pedro Alvarez Cabral a creat colonia Braziliei, capitala era unul dintre cele mai bogate orașe europene, iar Portugalia devenise o putere mondială. O relicvă a acestei epoci de aur este Torre Belem, Turnul de pază de pe malul Râului Tejo, lângă care erau debarcate comorile aduse de peste mări și țari.În anul 1755, de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, un cutremur, trei valuri seismice și un incendiu mistuitor au distrus în întregime orașul.
Scala grandioasă a Lisabonei de astăzi este datorată în bună parte marchizului de Pombal, cel care a fost însărcinat cu reconstrucția capitalei. Una dintre bijuteriile orașului, impresionanta Praca do Comercio (numită tradițional și Terreiro do Paco), de 35.000 metri pătrați, a fost așezată de către Pombal pe locul ruinelor unui palat regal de pe malul râului. În partea de nord a acestei piețe se poate pătrunde printr-un arc de triumf în cartierul central, Baixa, adică Orașul de Jos, ridicat tot atunci în spiritul geometric al Iluminismului. La vremea sa, a fost cel mai modern cartier al Europei și are cheiuri simetrice pe malurile râului. Un incendiu, din anul 1988, a distrus atunci optsprezece clădiri.
Cea mai frecventata piata a Lisabonei, Rossio, este situata in Baixa. La doar cativa pasi se deschide Avenida de Liberdade, un bulevard de stejari, de arbori de jarcanda si palmieri une se întrevăd copertinele nenumaratelor cafenele.Sunt o mulțime de lucruri care merită să fie văzute în acest oraș cu 850.000 de locuitori referindu-ne la vechea Lisabona. Poți urca treptele abrupte care duc la Castelo Sao Jorje, poți vizita unul din cele 42 de muzee sau poți folosi unul dintre lifturile din fontă, care leagă orașul nou de cel vechi. Am locuit împreună cu trei colege, o italiancă și două portugheze, într-un apartament situat in imediata apropiere a Pieței Restauradores, zona Baixa. Aici se concentrează viața de noapte din Lisabona. Se circulă puțin cu mașinile pe străduțele înguste, pavate cu pietre negre, așa că tinerii părăsesc interiorul barurilor și beau, discută, uneori chiar dansează și afară. Barurile fiind unul lângă altul petrecăreții frecventează de obicei mai multe baruri într-o noapte. Muzica tradițională portugheză este fado, cântec despre viață și moarte, străbătut de melancolia profundă pe care cei din Lisabona o numesc saudade. Primul contact cu societatea vestică a fost la cursul de limbă portugheză din luna februarie. Acest curs s-a ținut la Universitatea Lusofona, unde am urmat si cursurile de Jurnalism o lună mai târziu. Colegii mei erau la alte universități din Lisabona – Universitatea Nouă din Lisabona, Universitatea Modernă, Universitatea Tehnică, Universitatea Catolică - sau la universități din Leria și Coimbra. Universitatea Lusofona (Universidade Lusofona de Humanidades e Tecnologias) este cea mai importantă instituție pentru Învățământ Superior Particular și Cooperativ din Portuglia și este integrată în cel mai important grup de învățământ de Limbă Portugheză, Grupul Lusofona. Universitatea este situată în Campo Grande, și beneficiază de proximitatea Bibliotecii Naționale, a diverselor muzee și a Grădinii din Campo Grande. Eram în jur de patruzeci de studenți din țări europene (Italia, Polonia, Germania, Turcia, Cehia, Austria, Slovacia, Spania, România), la specializări diferite. Am fost împărțiți pe două grupe, începători și avansați. Eu am ales grupa începătorilor, unde le aveam ca profesoare pe Teresa și Fernanda. Cursurile erau în limba engleză. Atmosfera de la cursuri era veselă și liberă, cu toții eram foarte deschiși unii față de ceilalți. Era foarte interesant să auzi o limbă nouă și pentru tine vorbită cu diferite accente (britanic sau german, de exemplu). Lunea și miercurea aveam Cultural Activity și atunci vizitam muzee sau diferite zone ale Lisabonei. În prima zi ni s-a cerut să facem poze în centrul vechi al Lisabonei (zona marilor piețe si a statuilor). Pozele, care trebuiau să sugereze mișcarea, au fost expuse la petrecerea de la sfârșitul cursului. La o altă sesiune a fost invitată o pictoriță care ne-a învățat să desenăm o femeie-nud. Joia și sâmbăta se organizau așa-zisele Erasmus-parties, în cluburi de noapte din Lisabona. Tot cu colegii de la Erasmus am vizitat și Torres Vedres, un orășel din Portugalia, într - una din zilele festivalului de măști. În comparație cu Lisabona orașul este mult mai mic, dar pitoresc, cu dealuri pe care le-am admirat de pe vestigiile unei cetăți. După terminarea cursului de limbă portugheză din luna februarie au început cursurile de Jurnalism. Din păcate eram singura studentă Erasmus de la departamentul acesta, toți colegii mei fiind portughezi. După un timp însă am început să mă adaptez și să îmi placă. Facultatea era formată din mai multe corpuri de clădiri colorate, cu două sau trei etaje. Holurile erau exterioare, de fapt niște balcoane, legau sălile de curs. În pauzele dintre cursuri mergeam la una dintre pastelăriile cu terase din curtea facultății. Universitatea beneficiază în imediata vecinătate de o bibliotecă foarte modernă, în care accesul se face pe bază de cartelă. Vizavi este Grădina din Campo Grande, cu palmieri foarte înalți și un lac artificial populate de rațe sălbatice. Am avut posibilitatea să îmi aleg cursurile, care trebuiau să însumeze treizeci de credite. Toate cursurile la care am participat erau cursuri practice. Evaluarea se făcea prin note de la 0 la 20, nota minimă pentru promovarea unui examen fiind 10. Am optat pentru Sociologia Opiniei Publice (pentru anul II de studiu), Introducere în Sisteme de Rețele sau Introducere în Cibernetică (curs comun pentru mai multe specializări), Teorii și Principii Deontologice în Jurnalism (pentru anul IV de studiu) și Metodologii de Analiză a Imaginilor (curs pentru specializarea Cinema). La cursuri luau parte în jur de 20 până la 50 de studenți. De exemplu, cursul Sociologia Opiniei Publice își propunea să furnizeze instrumentele metodologice necesare analizei publicului și a practicilor de consum mediatic. Evaluarea a constat dintr-un proiect pe tema comparației dintre sistemul mediatic românesc și cel portughez și dintr-un examen în care ni se cerea să analizăm cazuri concrete din prisma teoriilor despre consumul mediatic. La cursul Teorii și Principii Deontologice Jurnalistice au fost comentate, de-a lungul semestrului, coduri deontologice și diferite articole științifice. Au fost analizate cazuri controversate din punct de vedere etic și deontologic. Proiectul final a constat din analiza articolului “Re-thinking Objectivity”, de Brent Cunningham și analiza unui caz de încălcare a codurilor deontologice. Pentru cursul de Introducere în sisteme de rețele am avut de pregătit un proiect despre Citizen Journalism, iar pentru cursul de Metodologii de Analiză a Imaginilor am realizat un interviu cu criticul de artă Alvaro Lobato de Faria și cu pictorul Romeo Niram, alia Romeo Marin. Am apreciat metodele de predare ale profesorilor portughezi, care încurajau studenții să participe la curs în mod activ și să fie originali și descurajau plagiatul (prin natura temelor propuse pentru proiecte). De asemenea, am observat că în timpul cursului, între profesor și studenți există o legătură specială de comunicare, aproape telepatică; în sensul că atitudinea profesorului este decisivă în influențarea atitudinii studenților față de curs. Am participat la câteva cursuri din afara curiculei și cu excepția unor profesori ușor blazați am observat că majoritatea sunt liberi în gândire, își respectă studenții și părerile acestora. În ceea ce îi privește pe studenți mi s-au părut destul de uniți, în special colectivul de fete din anul meu de studiu (II) (deși plecasem de la ideea preconcepută că, in general, colectivele de fete sunt plictisitoare și dominate de invidie). Mulți studenți sunt imigranți din Capo Verde. La Lusofona uniformele nu sunt obligatorii și studenții se îmbracă foarte colorat (culorile vii, chiar stridente se poartă în Portugalia) și relativ decent. Poartă ochelari de soare negri, ceea ce le dă un aer de libertate și fumează mult mai puțin decât noi în pauzele dintre cursuri. Uneori însă experimenteză marijuana pe o terase. Ei nu pot să se gândească la plagiat, pentru că riscă să fie exmatriculați dacă se descoperă. În general au opinii ceva mai moderne decât noi (în ceea ce privește minoritățile etnice și sexuale, de exemplu.) Au mai mulți bani (ceea ce este firesc, fiind vorba și despre o universitate particulară). Își iubesc țara, deși sunt conștienți că nu este încă printre cele mai dezvoltate din Uniunea Europeană. Mulți dintre ei muncesc part-time, majoritatea la Call-Center-uri. Sunt multe locuri de muncă disponibile în acest domeniu, destul de accesibile și se câștigă în jur de 500 de euro pe lună. Pentru că am studiat jurnalismul am urmărit și presa portugheză. În Portugalia, presa liberă a reapărut în 1974, după căderea regimului fascist. (Spre deosebire de România, unde presa liberă a apărut abia în 1989, după căderea regimului comunist.) În Portugalia, presa liberă este dominată de Jornal de Noticias, Correio de Manha, Diario de Noticias și Publico, care sunt considerate ziare de referință. Cele mai mari vânzări înregistrează însă ziarele sportive, dintre care cele mai importante sunt A Bola și Record. Cele mai importante stații de televiziune din Portugalia sunt SIC, TVI and RTP. În ultima parte a perioadei petrecute la Lisabona am întâlnit importanți oameni de cultură, reprezentanți ai diasporei românești în Portugalia. Am avut șansa să îi intervievez pe profesorul Dan Caragea, pe pictorul Romeo Niram și pe criticul de artă Alvaro Lobato de Faria. Pe Romeo Niram l-am cunoscut la Lisabona cu ocazia expoziției de pictură ZAPPING organizată de DUQ S Club pe data de 2 Iunie. Expoziția cuprindea lucrări din ciclul Humanografia, îmbogățită cu lucrări inedite. Realizate în ulei pe pânză, picturile continuă linia erotică a acestui ciclu, prin care autorul inventează un nou limbaj, scrierea cu ajutorul corpului uman. Romeo Niram a expus mult în Portugalia, unde este foarte cunoscut, dar și în alte țări europene (Turcia, Germania, Polonia, Spania). Momentan locuiește în Lisabona, dar urmează ca anul acesta să se mute în Spania, la Madrid. Cu ocazia a 50 de ani de la moartea lui Constantin Brancuși, pe 14 Aprilie, Romeo Niram a organizat un eveniment comemorativ dedicat sculptorului român. S-a difuzat filmul documentar Brancuși, de Cornel Mihalache. În deschidere a luat cuvântul criticul de artă Alvaro Lobato de Faria, director fondator al MAC Lisabona (Movimento Artistico Contemporano), care a susținut o conferință despre viața și opera lui Brâncuși. El a precizat că Brâncuși este foarte puțin cunoscut iubitorilor de artă portughezi, scopul conferinței fiind acela de a face numele și opera lui Brancuși cunoscute în Portugalia. Cu aceeași ocazie Romeo Niram a primit Trofeul MAC Presă 2007 pentru excelență în artă și jurnalism cultural, pentru fondarea revistei Niram Art. Revista, care apare în Spania cu un tiraj de 12 000 de exemplare, conține eseuri, critici de artă, articole în limbile spaniolă, portugheză, engleză și română. Din colectivul redacției fac parte scriitori, pictori, fotografi, critici și istorici de artă din mai multe țări. Dan Caragea a făcut parte din prima generație de lusitaniști români și este specialist în psihologie și lingvistică computațională. Autor a numeroase manulale de învățare a limbii portugheze, traducător al Luceafărului în limba portugheză, Dan Caragea locuiește de mai mulți ani în Portugalia. A devenit primul cadru didactic universitar din România cu studii oficiale de limba și literatura portugheză. Momentan predă psihologie la Universitatea Modernă din Lisabona, lucrează la o bază de date privind relațiile culturale bilaterale (româno-portugheze și luso-române) și colaborează la Niram Art. Eu cred că România face acum pași semnificativi, chiar dacă învățământul și cultura sunt realități aproape marginale, care mai trăiesc încă din formule expirate. Totuși, am speranțe, deși nu știu câtă inteligență și bunăvoință există. Să avem totuși puțintică răbdare... (...) România are o teribilă problemă de rezolvat: marea ei cultură (Brâncuși, Enescu, Eliade, Cioran, Ionescu, Vintilă Horia etc.) e o cultură de exil. Ar fi vremea să facem respirabilă viața în România și să începem un dialog lucid despre propria noastră identitate, a afirmat domnul profesor în interviurile pe care mi le-a acordat, publicate în ziarul Timpul. Perioada petrecută de Eliade în Portugalia (1940-1945) a jucat un rol crucial în biografia sa. Cu ocazia aniversării centenarului nașterii marelui om de cultură (1907-2007), Institutul Cutural Român din Lisabona a organizat între 14-15 martie 2007 un colocviu româno-portughez, dedicat operei și vieții lui Mircea Eliade. Urmând cu meticulozitate cuvintele lui Eliade din Jurnalul Portughez: Încep imediat redactarea celui de al treilea articol: “Vida e obra de Mihai Eminescu” (“Viața și opera lui Eminescu”). Deși îl scriu cu atenție, mă surprind obsedat de un singur gând : să-l termin cât mai repede, ca să apară cât mai repede, ca noi, românii, să fim prezenți în presa portugheză. Cât de mult mă strivește acest complex de inferioritate al unei culturi mici, silite să se facă cunoscută prin orice mijloace și cât mai rapid. Ce fericiți trebuie să fie franțuzii și englezii, care nu simt nevoia de a se mai face cunoscuți – ci numai de a fi bine înțeleși. (Mircea Eliade, Jurnalul portughez și alte scrieri, Ed. Humanitas, 2006, pg 281). La Coimbra am luat parte la o întâlnire a membrilor AIESEC cu ocazia celebrării zilelor studentului (Coimbra fiind un important centru universitar în Portugalia, după Lisabona). Coimbra a evoluat într-un centru cultural important, în special datorită Universității sale, fondată în 1920, care este una dintre cele mai vechi din Europa. Membri AIESEC prezenți la întâlnire erau (în afară de organizatorii din Coimbra) tineri absolvenți brazilieni, maghiari și serbi care lucrau în Portugalia în domeniul lor de specializare, prin intermediul organizației. L-am cunoscut pe președintele AIESEC din Coimbra și pe sora lui, Eva, și ea cu o funcție de conducere în organizație. Cei doi frați erau studenți și locuiau în Madeira, o insulă a Portugaliei foarte apreciată pentru peisajele mirifice, dar și foarte scumpă. Am cunoscut și o fată de religie musulmană (nu îmi amintesc cu exactitate țara ei de origine), care mi-a vorbit despre religia ei. Deși nu era o practicantă convinsă era foarte credincioasă. Mi-a vorbit despre inegalitatea dintre femeile și bărbații musulmani, despre faptul că bărbaților le este permis să aibă mai multe soții, pe când femeile nu au acest drept și sunt obligate să-și ascundă fața după un văl. În timp ce vorbea avea o privire pe care o ascundea de obicei. Mi-am dat seama că se simțea într-un fel neînțeleasă de europeni și că deși tradițiile țării sale erau mult mai restrictive în raport cu cultura occidentală, ținea mult la ele. De asemenea, am înțeles că îmi era de fapt imposibil să o înțeleg deplin, pentru că vorbea despre lucruri foarte nefamiliare pentru mine. Dar m-a făcut curioasă, îmi doresc să vizitez țări cu tradiții total diferite de ale noastre. După cină am urmărit un concert în aer liber, cu ocazia zilelor studentului. Toți purtau uniforme negre din stofă, cu pelerine lungi, care îi făceau să arate ca Harry Potter, ceea ce era destul de înfricoșător. A doua zi am participat pentru prima dată la o coridă. Modul în care văd lumea din jur și pe mine însămi s-a schimbat. Calatoria m-a ajutat să înțeleg mai bine propria țară, mi-a oferit o viziune „din exterior”. Smaranda Iacoban, Universitatea Babes-Bolyai, Jurnalism Nota: Publicam acest text si invitam alti sudenti in ziaristica din Cluj sau de la alte facultati similare din tara, sa ne trimita textele lor. Perfectiunea nu exista iar calitatea vine scriind, daca exista o samânta de talent. Este multa hazard în aceasta meserie, vom încuraja deci hazardul care a îndreptat-o pe Smaranda Jacoban, autoarea acestor însemnari, spre noi. (Dan Culcer)" |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |