Who's Online
Exista in mod curent, 103 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Editoriale: Dan Culcer : Cine sunt acuzatorii lui Paul Goma?
Scris la Sunday, April 02 @ 14:14:10 CEST de catre asymetria |
Apariția unui fragment dintr-o scriere recentă a lui Paul Goma,
Jurnalul pe anul 2005, în numărul din iunie-iulie 2005 al revistei
Viața Românească, a provocat o campanie publicistică care merită să fie
descifrată, pentru un public care nu urmărește mereu nici revistele
literare, nici activitatea editorială, cu atît mai puțin activitatea
unor organizații profesionale sau comunitare.
In aparență sunt implicate în această polemică cîteva persoane și cîteva organizații :
1. Comunitatea Evreiască din România
2. Redacția revistei Viața Românească
3. Uniunea Scriitorilor din România, ca editor al revistei, prin
Consiliul său director, prin președintele său, criticul literar și omul
politic, fost candidat la președinția României, Nicolae Manolescu.
4. Liviu Ioan Stoiciu, poet si protestatar anti-totalitar notoriu din
anii 70-80. Redactorul responsabil al numărului de revistă pomenit mai
sus.
5. Paul Goma, vestit scriitor român, refugiat politic, care traiește in
Franța de 30 de ani, autorul multor cărți descoperite de cititorul
român doar după 1990, printre care și Jurnalul său (a căror versiuni
integrale pot fi încărcate și citite gratuit pe situl său :
www.paulgoma.free).
Paul Goma a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România dar,
în urma acțiunilor sale politice protestatare, în România
nazional-comunistă, ceaușistă, Consiliul acelei Uniuni, printre
membrii căruia se afla și Nicolae Manolescu, a votat, la cererea
„conducerii superioare de partid“, cum se zicea pe atunci, excluderea
lui Paul Goma din Uniune și au blamat publicarea în străinătate a
primului roman al lui Paul Goma, Ostinato, interzis în România de catre
cenzura de partid și de stat.
Acuzatul este Paul Goma, nu prima dată tratat cu epitetul, deloc
ornant, de antisemit de către diferiți pseudo-experți, act care acoperă
nu doar o intenție calomnioasă, fiindcă nu a fost însoțită niciodată de
administrarea de probe, ci și o intenție distructivă, dat fiind
potențialul caracter penal al acestei acuzații, de cînd a fost
instituită Comisia Wiesel, a fost publicat un zis Raport și au fost
votate ordonanțe de urgență, (O. de U. a Guvernului, nr. 31/2002) prost
redactate și fără temei de urgență, (cum scrie expertul Gabriel
Andrescu), paragrafe de lege ce permit pedepsirea gravă a celor
vinovați de afirmații sau acte antisemite sau/și de discriminare
rasială, în public.
Deci, dacă scriitorul Paul Goma va fi dovedit ca autor al unor
afirmații "antisemite" publice, incitatoare la ură de rasă, el este
integral responsabil și poate fi pedepsit în conformitate cu legea
română.
Problema este că, pînă acum, nimeni dintre cei care s-au declarat sau
au insinuat că ar fi lezați, nu a vrut să recurgă la lege, iar diverșii
acuzatori laterali se limitează la citarea numelui lui Goma în presă și
într-un altfel de context, calomniator și acuzator, făcând referințe la
un text care, după opinia noastră, este un discurs coerent moral și
istoric, analitic și argumentat, semnat de Paul Goma. Pe care autorul
și-l asumă fără ca nimeni să fi făcut pînă acum o analiză istorică a
argumentației, și mai ales să se indice clar, așa cum o face Paul Goma,
care sunt de fapt destinatarii criticii sale, motivațiile lor
probabile, și actanții faptelor la care se referă Goma. După
înțelegerea mea, ei erau sau sunt membrii „elitei coloniale“ (formula
o iau de la Ion Varlam) și post coloniale sovietice, o minoritate
dintr-o minoritate, pentru mine deloc coerentă și mono-etnică, care au
participat, inițiat și executat, și mai ales continuă să execute, unul
din procesele cele mai destructive la care a fost supusă întreaga
comunitate a cetățenilor României, cu excepția acestei elite de putere,
care a fost mai degraba, și pe lungi perioade istorice, beneficiară și
nu victimă.
Supraviețuitorii acestei elite coloniale ca și descendenții reali sau
delegați ai acesteia se afla din nou, de la 1990 la putere în România.
O parte s-a orientat spre altă metropolă colonială, la Vest de România,
altă parte a rămas fidelă vechilor stăpîni, suzeranim uzurpatori ai
statalității și independenței României.
Membrii ambelor fragmente, temporar divergente, atacați de Goma, cu
argumente, dar și de alții, cu un discurs mai puțin percutant însă,
membrii ai vechii și noii elitei coloniale încearcă să-și adjudece o
noua bază vasală, de data asta electorală, dată fiind modificarea
sistemului politic vizibil -- nu si a celui real -- devenit
pseudo-democratic, bazat pe un electoralism fățarnic. Și, mai ales
încearcă să se insinueze, pe baza unei presupuse solidarității și
apartenențe etnice, în rîndurile comunităților din care s-au desprins
în 1945, dezavuîndu-și strămoșii, părinții, Legea acestora.
Aceștia sunt dușmanii lui Paul Goma, țintele pamfletelor sale mai vechi
sau mai noi. Nicidecum comunitatea evreiască, care pare să se găsească,
prin presupușii săi reprezentanții (??) săi, implicată în acest caz nou
de manipulare a opiniei publice.
Ne aflăm în fața efectelor târzii ale unei activități de "monitorizare"
a publicisticii lui Paul Goma. O activitate care s-a intensificat o
data cu revenirea obsedantă, dar nu obsesivă, a autorului -- moralist
asupra acelorași fenomene pe care societatea românească nu are puterea
să le nege, să le resoarbă, nu este lăsată să le trateze radical, de
care nu apucă să se vindece.
De aceea credem că putem cere lămurirea opiniei publice pe trei căi.
1. Prin ieșirea din anonimatul protector al noilor acuzatori.
Cine sunt membrii „Comunității Evreiești din România", care au
protestat pe lîngă Consiliul Director al Uniunii Scriitorilor din
România? Nu cumva aceste persoane se prevalează de presupusa lor
reprezentativitate comunitară etno-religioasă, fiind în fapt
foști membri sau descendenți ai elitei coloniale?? Informațiile
noastre, obținute prin cercetarea directă a sitului comunitar care
poartă acest nume, ne indemnă să ne punem această întrebare, întrucît
pînă la 5 septembrie 2005, acesta, consultabil la adresa :
http://www.romanianjewish.org/ro/sponsori.html
nu dădea seamă de nici un protest public și de nici o intenție de
acțiune. In afara prezenței duble a unui articol semnat de Andrei
Oișteanu, extras din Revista "22", nr. 777, 25-31 ianuarie, 2005, p.9,
în care numele lui Paul Goma este pomenit. Iată în ce termeni :
" Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Sãptãmîna rosie (28 iunie -
3 iulie 1940) sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti,
2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumește sã
fie, ca altii, negaționist. El admite Holocaustul din România, dar îl
motiveazã, îl justificã. O teorie atît de aberantã încît nici mãcar nu
este pedepsitã de lege."
Precizăm că interpretarea rezumativă de mai sus nu corespunde nici
literei și nici spiritului cărții lui Paul Goma. Cititorii care pot
sunt invitați să verifice. Textul este accesibil pe Internet și a fost
imprimat în mai multe ediții.
Actualitatea, despre care scriem aici, nu este încă reflectată. Dar
această defazare a informației pe situl comunitar poate fi efectul nu
al neglijenței sau tăcerii „vinovate“ a conducerii asociației
comunitare ci doar lipsa unui webmaster. Doar dacă nu este vorba, de
fapt, de lipsa argumentelor în replică, ca în celebra baladă a lui M.
R. Paraschivescu, dedicată lui Terente.
Și totusi, nu Comunitatea era prima demnă să afle de protestul
conducerii sale, în măsura în care era agresată în calitatea sa
colectivă, de comunitate?
De ce, în acest caz, s-a preferat acțiunea de protest piezișă?
Reținem că Paul Goma este o țintă mai veche a dezinformărilor de tot
soiul, și ne amintim că Securitatea, ca să-i devalorizeze
acțiunea politicâ din anii 1970-1977, încercase să-l blameze în ochii
unor xenofobi reziduali, din străinătate, - proba mea se află în presa
canadiană românească, "acuzîndu-l" că este evreu. Deci că servește,
chipurile, prin statutul său, dacă nu prin acțiunea sa, interese
străine.
Am citit articole din presa exilului, care reproduceau articole ale
comunistului grec refugiat în România, Dimos Rendis, agent executant,
extrase chipurile din presa greacă sau chiar din România literară, sub
semnaturi modificate, adaptate contextului diferit, dar produse de
serviciul D (dezinformare) al Securității. Acum probele există.
2. Pe calea juridică.
Dacă s-ar fi depus o plângere penală sau civilă contra „antisemitului
notoriu“ care pare să fi devenit Paul Goma în ochii unora, cititorii și
mai ales necititorii săi, cum îi numește autorul, am fi avut ocazia să
putem urmări o dezbatere de fond, în măsura în care
forurile academice, unele timorate de interdicția care pare să planeze
asupra subiectului istoric, nu mai au curajul să abordeze frontal
chestiune relației dintre puterea colonială sovietică si reprezentanții
săi în România de după 1945.
Pentru că, încă o dată, despre asta este vorba în unele din romanele,
eseurile istorice și pamfletele lui Paul Goma, oricât s-ar strădui unii
să-i denatureze opera și intențiile.
Păcat că în loc să-și desfășoare cursul într-un fagaș normal, o
dezbatere de importanța celei pe care o propune societății românești
Paul Goma, riscă să se orienteze spre un teren juridic. Nu acesta
ar fi terenul său cel bun și precizăm că nu asta este opțiunea noastră,
ca intelectual și ziarist.
Am împins însă aici discuția spre formalismul juridic, prin reducerea
la absurd, pentru a încerca să ajutăm la ieșirea din situația
stagnantă, la depășirea minciunilor pioase, atît cu privire la
participarea unor cetățeni români de origine evrei, cît și a unor
cetățeni români de orice altă origină etnică, mai ales românească, la
instaurarea regimurilor comuniste criminale de după 1945. Cu toate
consecințele pentru destinul individual și colectiv.
Se va vedea poate astfel, odată ajunși pe tărâmul juridic, că
avem de-a face cu opinii și nu cu delicte. Iar asta va permite o mai
clară delimitare a opiniilor de delicte. Delictele de opinie nu există
într-un stat democratic, cum se pretinde că este sau că va re-deveni,
în fine, România.
3. Prin lectura simplă și directă a operei lui Paul Goma.
Cum scriam mai sus, activitatea de monitorizare a operei lui Goma este
legitimă și chiar necesară. Pentru cultura româneascâ, pentru Goma și
nu împotriva scriitorului Goma. Cei care îl pîndesc
pe la colțuri, nu sunt neapărat prietenii culturii române, deși pretind
că o apără de xenofobia monomaniacă, care se numește "antisemitism",
formulă nu tocmai fericită, dar pe care o mai folosim uneori în lipsa
alteia.
Monitorizarea este însă o acțiune mecanică de fișare, derivată din
practicile poliției politice în secolele trecute, la noi dar și în alte
țări dezvoltate. O practică agențiile de presă, spionii, consilierii de
presă ai ambasadelor, agenții de influență, organizațiile de toate
tipurile în zona lor de acțiune, partidele și oamenii politici,
guvernele, serviciile secrete interne și externe.
Între monitorizare și analiza politică este toată diferența dintre memoria mecanică și inteligență.
Este probabil că furtuna pe care încearcă să o iște în România niște
persoane fără identitate, ține de mecanică și nu de inteligență. Ca
ziarist sunt obligat să fiu suspicios față de acțiunile anonime
colective.
In Franța, unde acum mai bine de un deceniu mișcări mecanice similare
au început, în numele, mereu, ale unor organizații comunitare
pseudo-reprezentative, reacții calme și inteligente din partea unor
lideri reali, cum ar fi sociologul francez Edgar Morin, au început să
critice declarațiile iresponsabile ale acelor membrii ai comunității
evreiești din Franța, care, indentificîndu-se cu interesele aparente
ale statului Israel, incită la xenofobie inventînd xenofobi și induc
mișcări de reflux și reflex identitar, de emigrare, din Franța xenofobă
și periculoasă, spre această țară. Cauzele acestor acțiuni sunt comune,
deși se desfășoară în condiții evident diferite. Nu intrăm acum în
amănunte. Nu afirmăm că xenofobia nu există, doar că ea nu trebuie
găsită acolo unde nu există.
Horia Gârbea, președintele Asociației scriitorilor din București, o
filială a Uniunii, se referă la autorii "pârei" adresată Uniunii
printr-un "Ei", bizar pronume colectiv impersonal. Cine sunt aceștia?
cei care știu mai bine? Decît cine? Decît Horea Gârbea, care la ora
declarațiilor părea că încă nu citise textul?
Mai apoi, nu este nici pe departe dovedit că membrii Comunității - ca
organizație probabilă la care se face aluzie - ar fi în mod coerent
definiți prin o caracteristrică la care Paul Goma ar fi făcut referință
în mod jignitor sau discriminatoriu, prin scrisul său. Religios sau
etnic, comunitatea nu reprezintă decît pe membri săi reali, nu și pe
cei ipotetici, Adică pe aceia care cotizează , o susțin deci direct,
financiar sau altfel, sau beneficiază de serviciile ei.
Nu există în România un partid al evreilor, ceea ce dovedește indirect
că definiția obștei este probabil mai greu de obținut decât în cazul
ungurilor, care au un partid etnic acceptat, omologat politic, deși
contestat chiar din interior.
Cred că este vorba de o provocare, și această provocare nu este aceea
de a publica un fragment de jurnal semnat de Paul Goma în Viața
Românească, publicție de tiraj oricum confidențial. Liviu Ioan Stoiciu
este un redactor normal care nu își permite să-l cenzureze pe Paul
Goma, și desigur ca pe nici un alt confrate scriitor. De ce ar face-o?
Responsabilitatea scrisului este individuală și marcată prin semnatură.
Reacția Consiliului Director al Uniunii este una de auto-protecție,
totuși nu foarte inteligentă. Comunicatul său era inutil pînă cînd
părțile implicate nu s-au putut întîlni și explica, dacă ceva era de
explicat. Faptul că a fost totuși emis, mă face să cred că s-au exersat
șantaje sau presiuni. Din partea cui și cu ce scop? Gardianul lansează
niște ipoteze. Nu le putem verifica de la Paris.
Știm însă, fiindcă se vede și de aici, că ziarul Gardianul a încercat
și continuă să încerce să dramatizeze la maximum situația, în așa fel
încît, pâna la urmă, dezbaterea chestiunii de la care s-a pornit,
Jurnalul lui Goma, este uitată. Nu și de noi.
Natura disputei ierarhice dintre Consiliul Director al Uniunii
scriitorilor și redacția revistei Viața Românească este de natura
privată. Nu trebuia făcută publică. Cine avea interesul să o facă,
totuși?
Disputa dintre Comunitatea evreiască și Paul Goma nu există, fiindcă
Paul Goma nu s-a adresat acesteia, nu o incriminează în niciun
fel. De altfel, pînă acum, Comunitatea tot nu s-a manifestat public și
nu s-a sesizat ca atare.
Disputa între conducerea actuală a Uniunii și scriitorul Paul Goma nu
există încă decît potențial, în măsura în care se va dovedi că aceasta
ar fi emis, în nume colectiv, afirmația calomnioasă că Paul Goma ar fi
antisemit.
Restul este o afacere privată.
Și acum să revenim la esență. Este sau nu este Paul Goma un antisemit?
Și aici opiniile diferă. Poate fi corect analizată opinia care susține
că ar fi un antisemit, doar dacă se va știi cine sunt purtătorii
acesteia.
Paul Goma însuși face lista acestora de cîteva ori.
(http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pgoma/default.asp.htm)
Se va vedea cu ușurință că, dacă nu toți, majoritatea vectorilor
acestei opinii sunt ziariști, comentatori politici, cercetatori
specializați, foști membri ai organizațiilor politice
nazional-comuniste de dinainte de 1989 (UTC și PCR), fii unor
nomenclaturiști, ei înșiși foști nomenclaturiști.
Ceea ce explică, poate, scârba tenace pe care i-o provoacă lui Paul Goma.
Dar care explică, poate, viscerala alianță transfrontalieră a acestui
grup minoritar, minoritar într-o minoritate, solidaritatea clanică și
de clasă. Această solidaritate clanică este până la un punct normală,
căci uneori persoanele atacate de Paul Goma sunt părinții celor care
azi semnează studii și produc anonime denunțuri.
Și fiindcă nu se pot solidariza public cu istoria clanurilor cărora
le-au aparținut, comunismul nu mai e la modă în aceste cercuri, își
deviază atacul pe linia unei coeziuni secundare, cândva sursă de
pericole, când comunismul nazional devenise anti-sionist. Fosta lor
apartenență la un clan de putere, al „revoluționarilor profesioniști“,
în fapt agenți ai puterii neo-coloniale sovietice, rămâne în umbră.
Ateismul militant al celor care, din generația părinților, au aderat la
comunismul internaționalist, a fost înlocuit la unii cu „religia
drepturilor omului", marfă de import globalistă, la alții cu
naționalisme și etnocentrisme furibunde.
Precizez, fiindcă nu vreau să dau ocazia unor confuzii, nu "drepturile
omului" mă deranjează, ci transformarea acestora în ideologie și
folosirea lor ca mască.
Adaptarea pentru a rămâne la putere, pentru a avea acces la privilegii, era necesară.
Dar încercarea lor de a insinua, obsesiv și fără argumente, că mânia
lui Paul Goma se indreaptă împotriva lor, a grupului din care au făcut
parte părinții lor, fiindcă ar fi "evrei", este sortită eșecului. Paul
Goma atacă pe criterii morale și politice un grupuscul care formează o
categorie ambiguă, vizibilă nu și imprevizibilă. Acum ea s-a reciclat
oportun. Este categoria neo-liberalilor de stânga care, în urma unei
dramatice crize de identitate, se întorc spre naționalismul identitar
și protector, atât de abhorat ... la alții.
Pe tavă purtând capul unor victime expiatorii, acest microgrup bate de
o vreme la poarta Comunității pentru a fi primit, probabil pentru „a
răscumpăra", de se va putea, păcatele părinților care s-au lepădat de
legea străbună, au creat și susținut regimuri politice criminogene,
cele comuniste, nazional-comuniste și post-comuniste, ale căror victime
au fost toți cetățenii României, indiferent de naționalitate.
Speră astfel să fie iertați de aceia de care s-au lepădat,
acționând în numele unor pseudo-valori sociale utopice,
"revoluționare", resentimentare, trans-etnice, trans-comunitare, până
la urmă trans-umane.
Doar că victima expiatorie nu se lasă jertfită pe acest altar al
reconcilierii altora și nu vrea să cauționeze un pseudo-reviriment
moral sau comunitar, instrumentat pentru evitarea judecății morale, de
al cărui ascuțiș nimeni nu scapă, acum sau apoi.
Cât membrii supraviețuitori ai elitei coloniale sunt încă la putere,
direct sau prin delegați, grupusculul speră să fie primit în raiul
protector al Comunități și să fi iertat. Nu poate fi împiedicat să
încerce, dar nu poate fi lăsat să o facă fără ca manevra dilatorie să
fi demascată.
Dan Culcer
Paris, miercuri 7 septembrie 2005
Nota: Bibliografie: Ion Varlam, PSEUDOROMANIA, Editura VOG, Bucuresti, 2005 (ISBN 973-85580-3-4)
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|