Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 99 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Poeme: Andrei Zanca. Alte noi poeme
    Scris la Tuesday, May 05 @ 18:21:42 CEST de catre asymetria
    Limba dulce Andrei Zanca, un poet român care traieste în Germania.

    andrei zanca

    cu băgare de seamă
    ca bărbații trecînd iarna fluviul peste capul pietrelor, oriunde
    ai fi în această noapte orientală, ajunge un pas

    dinspre nemișcare ta înspre tăcerea muntelui, mereu
    în Acum, Aici și Acum, aidoma copilului, și-o știe

    doar cel agățat deasupra abisului la un pas de moarte, însă
    noi n-am murit de foame. ne-am vestejit doar, viitorul

    o pîlnie de vină, cîtă vreme păsuim osebind, osebind
    înspăimați de tăcerea dintre stînci, făcînd binele

    doar spre a scăpa de rău, fărădelegea
    din dorul tainic de bine, preferînd a fi strop

    fie și-o secundă, deasupra
    înainte de a ne stinge în masa fluviului, iarna
    trecut cu băgare de seamă de bărbați peste capul pietrelor

    și e tîrziu.

    și cocoșul a strigat a treia oară

    în această noapte orientală.


    atît de aproape
    Si totuși de neatins
    Cum degetele
    Cutremurate

    Pe sticla
    Rece

    Dintre doi apropiați
    In vorbitorul
    închisorii

    orice gest ivit
    din sine

    mîna întinsă a unui prunc

    este sacru

    și mult mai scurtă azi, copilăria





    și-abia înainta


    prin arșița verii pe bulevard, trăsura funerară.
    așezată lîngă sicriu o bătrînă
    alunga cu o creangă muștele
    și treceau așa,
    închiși în lumea lor
    pe lîngă etaje cimentate, bănci cu sclipăt aurit

    în vîjîitul automobilelor, taxiurilor, prins
    în stop-cadrul zorilor
    convoiul funebru în tropotul

    doar bănuit al copitelor, și nimeni
    nimeni în urmă și treceau
    așa, scoși din vreme

    adăpostiți în timpul lor
    sub scutul
    morții





    de-a lungul lanului
    ars de secetă tot mai firav rîul
    siajul de pulbere peste părăginiri. ziduri năruite.
    năpădită de iarbă fîntîna. secată.
    crăpată blana porților în arcuirea de piatră. nimeni.
    și scîrțîie a singurătate crucea în vînt cum azi cu toții
    iar cînd le bate la ușa vreunul abia asteaptă să-l vadă plecat



    zorii

    întîrzie, singur
    pe terasa cu mese și scaune a insulei.
    nici o mașină nu tulbură adîncul sfîrșitului de noapte al verii.
    doar un biciclist traversează înspre slujba lui matinală
    podul sub felinarele aprinse peste rîul curgînd curgînd






    dăruie-mi

    timpul pădurii, lent surghiunindu-se în răsfirarea de însingurare a cărării
    la capătul căreia mă așteaptă poemul ori moartea.
    știu. ne vegheai nevăzut între ferigi atît de firavi pe cerul de vară, încît
    abia ne mai cumpăneam pe muchea colinei, abia bănuiam degetele-i în mîna-mi aspră
    și era vremea cînd încă se mai murea pentru un cuvînt deși mult înfrățiți argilei pe atunci.
    azi, cînd sîngele meu a ostenit într-un murmur aproape tibetan
    trimite-mi doar o pală de frunze risipite pe cărarea la capătul căreia m-așteptă
    poemul și moartea

    podul

    bătrînelor case, un timp
    răstignit în pulbere
    peste păpușa de lemn, cuferele pline
    cu hainele primilor pași, rămîi
    pironit de sfială, urmele-furcă al turturelelor
    în praful gingaș, hieroglife
    repetabile în mireasma lină a zăpezii, cu smerenie
    întorcîndu-te înspre
    scară, învins
    de
    irecuperabil



    niciunde lumea nu-i mai bătrînă

    niciunde lumea nu-i mai bătrînă ca aici pe malul mării
    departe de vacarmul și irosirea așezărilor, valuri
    tălăzuind, dune vălurind falezele urcă-n alb înspre ierburile arse
    pe înecarea corăbiilor mele mă despovărez, la răspîntia brizelor lasînd în urmă un mal, însumi
    epavă înturnîndu-se în țipătul pescărușilor
    an de an cu gleznele tot mai îndunate înspre
    stîncile fărîmițate de vacarmul și irosirea lumii

    nicicînd mai bătrînă ca aici pe malul mării




    te aud

    suspinînd, deși la cîteva zboruri de pasăre de mine, te văd întinsă în întunericul pustiu al casei, și-n jur
    ziduri și străzi încleiate-n somn brăzdat, sticla sfărîmată de asfalt, uruitul camionanelor
    peste pod, lătratul scorojit al cîinelui
    în lanț, te aud suspinînd, întorcîndu-te cu fața la perete, deși
    doar la o odihnă de pasăre, departe de tine







    treaptă cu treaptă
    coborînd înspre așezare într-un val de aer urcînd înspre pini, fără de gînd
    în bătaie egală a inimii, polenul verii plutind pe rîu, o voce peste ape
    mistuind cruce după cruce, să fie sunetul matca frumuseții în raza dintre noi? într-adevăr cum lumina preschimbîndu-se în verde viu se întrupează orice cuvînt coborît ori reîntors din adînc
    însă, deși purtăm cu toții stigmatul nașterii, oare de ce nu ne recunoaștem, nu ne întîmpinăm în linul abis?

    singura

    certitudine este incertitudinea unei anume clipe
    totul se subțiază necontenit, se mistuie
    într-o friză sufli în praf, ușor.
    și-s doar urmele unui surîs
    mai vechi ca însăși pulberea

    SĂ FIE SEARĂ să fie răgaz
    să fie mistuire de chip, încît să exist alături
    de tot ce ne înconjoară, depărtare apropiere, singurătate
    ziduri, în zumzetul fratern, și nici o durere pe care să nu o poți străbate
    întru înlinare și smerenie, ospețind o tăcere ivindu-se în prag ezitînd
    în umbra temerii ca acestă albină rătăcită în odaie
    lăsîndu-se pe rotulă ca peste o corolă îngenunchiată de beznă




    și cum să ieși

    din hățișul de spini fără a face o reverență morții
    deratizării de text după dezghețul Letei
    înlătur cu o mînă ultimele ramuri, doar
    cărarea-ngălbenită în bura de iarbă. se-ntunecă.
    se întunecă a răgaz. orice adiere o absență.
    fiecare parc, visul betoanelor, de pe acum



    nu e adevărat
    că morții nu mai răspund.
    dacă închidem noaptea ochii
    - beznă decantată de beznă -
    îi auzim.
    rămînem întinși. fără de replică.
    un țipăt de pasăre arcuind întunericul e reverența tăcerii

    și era unul din cei, care mai amînă moartea
    pînă ce odaia se golește de binevoitori


    să fie astfel

    încît o rugă să nu găsească înduplecare, ci doar să schimbe pe cel ce imploră?

    cînd în foșnetul de pe acum cernit al înserării mai bate dinspre nord o rază -
    și-o zărește numai aproapele printre ramuri interogîndu-și îndelung inima, clipă
    preschimbată într-un sclipăt, sosind dintr-o depărtare nouă necunoscută - ostenită frunză, astfel să fie? - să fie astfel, încît deodată să se lase o împăcare de hău, tăcuta
    întreținere cu cel pe care-l bănuim iubindu-ne?
    nici înduplecare, nici eu un altul. doar regăsire. adînc.
    nu se cerșește la poarta luminii
    ce presimțire ne face însă să te dăruim atît iubirii cît și morții, roză?



    departe de mine

    îmi lipsește tăcerea ta, de neauzit
    adînciturile în alb ale pașilor
    sporind-o. urmărindu-mă.

    ce va să vină, zace-n ninsoarea de pe acum adulmecată a zăpadă netezind
    dinspre hotare însingurarea


    ninge

    ninge, cum ai traversa
    o reculegere, casele, străzile
    zidurile, catedrala, există
    în oprirea cufundată din jur
    nu mai ești același, tîrziu
    doar urmele cîinelui înspre poarta
    crăpată, ninsoarea
    sombrată de acalmie
    în pîlpîitul
    felinarelor





    abia bănui

    tăcerea rîului, aici între trestii
    de-o parte și de alta a insulei, o lebădă aterizînd cu un plescăit, arcuirea
    podului peste umbre, felinarele mult mai pale
    în curgere, am închis ochii, departe
    pădurea foșnea
    ca o mare apropiată








    zidul

    însîngerat de frunza de viță
    nerăbdare în răbdarea stingerii, fereastra luminată în acalmia întinderii, iar
    de gîndesc desfrunzire mă însingur, dacă
    nu-mi închipui cîmp ostenit în vînt pot respira adînc răcoarea înserării
    ieșind în întîmpinarea ta


    simplitate
    și nu ne putem folosi de timp spre a iesi din timp
    vina legăndu-ne de ieri, teama de mîine, odinioară plecat-am în căutarea sinelui
    și am găsit lumea
    nu există granițe. nici delimitări.
    și fără de sfîrșit, clipa


    CîT DE MULT

    trebuie că iubești, odată ce știi totul așteptînd să ne înălțăm, pe rînd
    mistuindu-ne bezna prin ere rătăcind, abătîndu-ne mereu, deși
    atîta dor, atîta tandrețe se revarsă peste recluziunea aceasta în timp
    noi, atît de imprevizibili unde pînă și piatra e mai înfiorată decît o inimă

    CEAIUL DE TEI

    răspîndind mireasma arameică a primei cărți din copilărie
    gustul acelui a fost odată, din murmurul Bunei
    în orașul îndepărtat, unde singurii cunoscuți zac sub un covor de iederă, rîul
    un nume cizelat de curgere, iar dacă o iau pe străzile de odinioară
    pierzîndu-mă în joc cu cei de altădată
    nu-i așa, că dintr-o anume depărtare toate acestea se răsfrîng în memorie într-o derulare, din care doar eu lipsesc?
    pesemne, asta ni se-ntîmplă fiecăruia, rînd pe rînd
    mistuiți în act, cîtă vreme povestea mai are o gură.
    și e numai iubirea.
    și e iubire, doar ce mai rămîne după ce-ai ars totul în urma ta



    ȘI-ACOLO

    pe întinsul platou, urmele fulgerului într-un stejar bătrîn sub luna plină
    și-n jur, cît poartă auzul o unduire de iarbă, orice înălțare de chip
    fiind o coborîre în adînc, orice urcare de munte, o lăsare-n abis
    oare, ce se trece sub tăcere în spunerea
    bătrînețea nu mai e ce-a fost?



    UNEORI

    plouă ca după o întoarcere din tranșee și-ți bate cineva la geam și-ți pare cunoscut
    și plouă mărunt ca la o ieșire din sală noaptea, după lăsarea cortinei
    și tu zaci în contratimpul dintre vocea lui și ropotul egal, apoi
    cînd ostenit de așteptare, deschizi ochii ești singur în fața ferestrei deschise
    și ploaia bate înfundat ca tropotul stins al unei solii împlinite





    ASTFEL

    pădurile rămîn. îndepărtîndu-se de noi.
    doar străzile, casele ca unghia unei mîini trudite, mă însoțesc
    oriunde m-aș opri, pretutindeni durerea mi-a fost busolă
    pe-acest drum, mereu
    rămîne o neumblare reîntorcîndu-ne
    mireasma rozelor din grădina de mult luată de ape, o tandrețe
    întîrziată, timpul asediat de timp
    atît de ușor trece totul.
    viața, atît de lesne
    am fost
    uitat






    nu știu cine, nu știm.
    bolboroseală. buze înghețate.
    nu știu cine, nu știm
    din ceea ce presupunem a ști mai
    Nimic, ești, oare
    presimțirea ce ne bîntuie
    contemplarea nu este însă un ecou urcînd din adîncul abia bănuit
    în dor?




    în zadar te retragi printre arbori
    departe de dezlănțuiri
    cătă vreme larma e în tine.
    nu există drum, spre a ajunge-n Acum:
    cum să ajungi ceva, ce este deja, doamne
    ce stare de suflet un vișin înflorind
    surăsul, ca o carte
    în măna unui
    analfabet


    ce amănare de copil

    lumea, ce risipă de muguri în plin declin al iernii
    străzi fluturînd
    sub văntul asfaltat
    căntul păsării
    refuzînd migrarea, ce risipă

    ce amănare de dumnezeu în noi



    să adormi
    fără să dormi, veghea
    pe un fir de păianjen
    ce-i pulsul contextului temperat
    de fireasca smerenie a ierbii, cu toții
    cu toții ne aflăm pe drum.

    în inima mea
    rîul timpului
    a secat.




    o desprindere definitivă

    înțelesul distilat de moarte
    al șoaptelor noastre de altădată
    în aroma înserată a ramurilor de arțar
    te presimt și ca un analfabet în fața poeziei
    rămăn în fața ta închis în boarea medievală
    a tăcerii străbat lunga noapte polară, neatinsă
    de nici un pas hăituit, în transa mersului pășesc.
    pășesc, ca tu să pășești prin mine.





    extazul e decantare lăuntrică, despovărare.
    otrava din miere, nectarul din otravă, cum
    reverberația inimii se reîntoarce
    transfigurată în culoare, cum
    orice sentință
    întărește-n noi
    conturul umbrei
    doamne, ce contragere de infinit într-un punct: eu sunt, cel ce sunt
    într-adevăr, în spatele tuturor simțurilor, auzul:
    cel surd nu poate împărtăși ce aude, cum
    cel întors cu ochiul schimbat
    din adăncul pădurii
    lumina




    cum arborele definitiv
    nu există. există doar
    modelul arborelui, grație
    căruia se înlesnește prefigurarea lui:
    despre splendoare în mijlocul unor oameni, care se sfășie



    și doar în lumina dăruită poți oferi limpezindu-te
    fiecare este fiecare, însă
    în toți e înscrisă
    O cale-a aflării
    anevoie de
    povestit
    tot ce-am trăit
    purtat de o anume sete
    înscrie desenul unei vieți
    din care transpare lent chipul inimii
    pentru mine însă, totul ar putea fi cuprins în trei cuvinte: sclipătul depărtat al apelor ...



    azi, nu mai e lesne să mori
    în limba maternă, nimic
    nu poate fi schimbat în memorie
    amintirile sunt definitive

    dinspre o liniște a însingurării însă
    doar iertarea
    iertarea și gratitudinea

    răsfrănte într-o devenire dinspre care
    se poate spune: sunt aici
    încă și azi, cănd
    nu mai e ușor să te stingi în graiul matern



    nu trebuia schimbat nimic în jur, prieteni, trebuia
    doar să învățăm a ne privi cu ochii inimii, însă
    cănd doar unul era astfel încăt privirea lui
    să se zbată-nsăngerată-n sărma ghimpată
    înveți pe îndelete doar, că și apa mărilor
    nu se înalță decăt picătură cu picătură
    că și privirea poate deprinde silabisirea
    durerii din jur, traversînd-o lin
    ca un stol de păsări
    pe atunci însă, moartea
    ne era încă străină iar azi
    n-a mai rămas decăt murmurul:
    doamne, ce temperare de dumnezeu într-o ramură



    să fie fiecare mărturisire
    dinspre o nesfârșire de abis
    un pas mai aproape de moarte, aici
    unde orice călătorie, orice pelerinaj este
    o nebănuită lăsare în adânc?

    despicat totul, în afara iubirii, însăși teama
    o imploră în țipăt înăbușit
    unde ispășirea e reîntoarcere înspre
    ceea ce nu s-a pierdut niciodată, într-adevăr
    nu există nimic de străbătut.
    doar lentă trezire.


































    Associated Topics

    Valori


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.50 Seconds