Who's Online
Exista in mod curent, 42 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Editoriale: Pilotii orbi
Scris la Tuesday, December 08 @ 13:41:20 CET de catre asymetria |
Două priviri asupra aceluiaș fenomen : orbirea piloților sau incapacitatea lor de a conduce, egoismul fără limite, lipsa de responsabilitate și de competență. Alătur, absolvindu-mă de impietate sau solicitând iertarea cititorilor mei, pentru a obține șocul comunicator, o anecdotă despre niște piloți orbi, care circulă acum, vehiculată de mesaje prolixe și fără scop altul decât umorul trist, cu textul profetic și biciuitor scris de Mircea Eliade în 1937, intitulat Piloții orbi. Piloții anecdotei așteaptă urletul de spaimă al pasagerilor, care le va servi ca semnal de alarmă pentru a corecta traiectoria, a trage manșa și a evita accidentul de la capătul pistei, pentru a decola în fine. Dar dacă pasagerii sunt muți, dacă sunt prea obișnuiți să facă încredere piloților chiar dacă știu că aceia sunt orbi, ce se va întâmpla? Nu putem oare găsi alți piloți? Chiar așa, poate că ar fi suficient să întrebăm, să strigăm mai din vreme, să cerem ca alți piloți să se prezinte, cum se întreaba în caz de accident. Mai există printre noi piloți (pre)văzători?? Cum să-i aflăm? De ce nu se prezintă singuri? E scris undeva că trebuie să murim tăcuți și înfricoșați, dimpreună cu piloții orbi? Dan Culcer
Pasagerii din avion si-au ocupat locurile si asteapta echipajul pentru
ca aeronava sa poata decola. Intr-un final, pilotul si copilotul apar
si incep sa mearga printre scaune catre cabina lor. Toate semnele arata
ca cei doi sunt orbi. Pilotul poarta ochelari mari, negri, are baston
alb cu care loveste stanga-dreapta ca sa-si gaseasca drumul. Copilotul,
are si el ochelari negri si este ghidat de un caine insotitor. La
inceput pasagerii se foiesc nervosi, gandindu-se ca e vorba de o gluma,
dar cand se pornesc motoarele si avionul incepe sa ruleze usor pe
pista, toata lumea se linisteste. Deodata avionul accelereaza puternic
si panica se instaleaza. Unii pasageri incep sa se roage, in timp ce
altii se lungesc pe podea cu mainile la cap. In timp ce avionul se
apropie in mare viteza de capatul pistei, vocile devin tot mai
isterice, pentru ca atunci cand avionul mai avea de rulat doar 20 de
metri pe asfalt, toata lumea sa urle intr-un glas. Din fericire exact
in ultima clipa avionul s-a inaltat catre cer. In cabina pilotilor dupa
cateva secunde de liniste, copilotul isi desclesteaza dintii : - Intr-o
zi, nenorocitii astia o sa tipe prea tarziu si o sa murim nevinovati !
Mircea Eliade Piloții orbi
Imoralitatea clasei conducătoare românesti, care detine "puterea"
politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a
furat ca în codru, că s-a distrus burghezia natională în folosul
elementelor alogene, că s-a năpăstuit tărănimea, că s-a introdus
politicianismul în administratie si învătământ, că s-au desnationalizat
profesiunile libere - toate aceste crime împotriva sigurantei statului
si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea -
după marea victorie finală - să fie iertate. Memoria generatiilor
viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor
cumpliti 1916- 1918 - lăsând să se astearnă uitarea asupra întunecatei
epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată:
acesti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care
nu numai că i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastră o epocă
sigură de pace atât de îndelungată?!) - dar i-am folosit cu statornică
voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră
conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire
încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera
o elită politică în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea
instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o
simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane
furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit
mai grav, care poate primejdui însăsi existenta istorică a neamului
românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai văd. într-una
din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care
le-a cunoscut mult încercata Europă - luntrea statului nstru este
condusă de niste piloti orbi. Acum, când se pregăteste marea luptă după
care se va sti cine merită să supravietuiască si cine îsi merită soarta
de rob - elita noastră conducătoare îsi continuă micile sau marile
afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile
reforme moarte.
Nici nu mai găsesti cuvinte de revoltă. Critica,
insulta, amenintarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia
sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de
căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins. Istoria
cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care
au pierit în mai putin de o sută de ani fără ca nimeni să înteleagă de
ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji,
femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a
întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodată, statele acestea
pier, dispar din istorie. în câteva sute de ani după aceea, cetătenii
fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile - si
sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusă de pilotii
orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înteles ce se întâmplă,
dregătorii făceau politică, negutătorii îsi vedeau de afaceri, tinerii
de dragoste si tăranii de ogorul lor. Numai istoria stia că nu va mai
duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta
care are toate însusirile în afară de cea capitală: instinctul statal.
Crima
elitelor conducătoare românesti constă în pierderea acestui instinct si
în înfiorătoarea lor inconstientă, în încăpătânarea cu care îsi apără
"puterea". Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bună voie,
si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi
istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam.
Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această
resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii - face tot
ce-i stă în putintă ca să-si prelungească puterea. Ei nu gândesc la
altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe
care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si
nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise
stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este
timp, nu înteleg să se resemneze.
Să amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.
Cel
dintâi lucru pe care l-au făcut iugoslavii după război a fost să
colonizeze Banatul românesc aducând în masă de-a lungul frontierei cele
mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe
de a avea linistea si coheziunea politică pe care am fi putut-o avea
noi: problema croată isbucnise cu violentă. Cu toate acestea, stiind că
adevărata granită nu e cea însemnată pe hărti ci limita până unde se
poate întinde un neam (Nae Ionescu) - au făcut tot ce le-a stat în
putintă ca să deznationalizeze judetele românesti. Si se pare că au
reusit. în orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive
colonizări sârbesti, sate care nu existau la conferinta păcii…
La
"plebiscitul" din 1918-1919, toate satele svăbesti au votat alipirea la
România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantă majoritate. Nici un
guvern român n-a făcut, însă, nimic pentru aceste elemente germanice,
singurii aliati sinceri pe care i- am fi putut avea pentru ca să
contrabalansăm elementele maghiare. Dimpotrivă, de la unire încoace
sasii si svabii au fost necontenit umiliti - iar ungurii favorizati.(Ce
imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamă de
unguri!). în 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita
de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivă, am făcut tot ce ne-a
stat în putintă ca să accelerăm unirea tuturor elementelor germanice.
Si astăzi, sasii si svabii sunt uniti - si sunt împotriva noastră.
Ungurii
au colonizat granita încă din 1920, desi si astăzi se găsesc înapoia
acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam
nevoie de colonizări, pentru că toate satele de pe frontieră sunt
românesti. în schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se
întăreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a
maghiarizat complet, cum tara Oasului s-a părăginit, cum s-au făcut
colonizări de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pădurile din
Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc. etc.
Cei
10.000 de tărani români veniti din Ungaria continuă să moară de foame.
Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul - în loc
să păstrăm pe bănăteni acolo unde sunt si să aducem la frontiera
bulgară numai macedoneni, singurii care răspund la cutit cu toporul si
la insulte cu carabina. Astăzi româncele bănătene cersesc în Balcic…
Dintre
toate minoritătile noastre, în afară de armeni, numai turcii erau cei
mai inofensivi; i-am lăsat să plece. Pământurile lor, în bună parte, au
intrat în stăpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat.
Ceva mai mult. Am lăsat pe bulgari să-si cumpere si să cultive pământ
până la Gurile Dunării. Pilotii orbi s-au făcut unealta celei mai
înspăimântătoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea
elementului slav din josul Dunării spre Deltă si Basarabia. N-a fost un
singur om politic român care să înteleagă că ultima noastră nădejde,
asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este să ne împotrivim cu
toate puterile unirii slavilor dunăreni cu slavii din Basarabia. în loc
să alungăm elementul bulgăresc din întreaga Dobroge - noi am colonizat
pur si simplu Gurile Dunării cu grădinari bulgari.
în acelasi
timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De
la război încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei
si au obtinut majoritatea absolută în toate orasele Basarabiei. Ceva
mai grav: rutenii s-au coborât de- a lungul Basarabiei si astăzi mai au
foarte putin să-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunăre. Reni
este punctul de unire a celor două populatii slave - pe pământ
românesc. Imediat după război, în Basarabia românii reprezentau 68 la
sută din populatie. Astăzi, după statistici oficiale, ei sunt numai 51
la sută.
Elitele politice românesti, în loc să se intereseze
de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitatiilor
separatiste - asa cum au făcut guvernele austriece până la război,
încurajând sistematic pe ruteni ca să lovească în români si poloni -
s-au multumit să tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în
Bucovina, dar si în Basarabia.
în anul 1848, rutenii din Galitia
revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar
fi trebuit să devină semi-autonomă în reorganizarea Austriei pe baze
federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au stiut să se
apere (în Constituanta austriacă de la Kremsir). Dar rutenii, după
războiul cel mare, au găsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai
României care, în loc să lupte pentru revendicările ucrainiene dincolo
de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arătat prietenia fată
de acesti slavi lăsându-i să se înmultească peste măsură în Bucovina si
să coboare cât mai jos în Basarabia. Astăzi, un savant ucrainean de la
universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de
geografie din Berlin hărti ale viitorului stat ucrainean în care se
găsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nădăjduiesc că la ceasul când
stiu lucrurile acestea, prietenul care mi- a atras atentia asupra
hărtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din
Varsovia) a izbutit să le fotografieze pe toate - pentru ca să facem
amândoi dovada, dacă va fi nevoie.
Inutil să mai continui. Si am
fost stăpânit de acest înspăimântător sentiment al inutilitătii în tot
timpul cât am scris paginile de fată. Stiu foarte bine că ele nu vor
avea nici o urmare. Stiu foarte bine că evreii vor tipa că sunt
antisemit, iar democratii că sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine
că unii îmi vor spune că "administratia" e proastă - iar altii îmi vor
aminti tratatele de pace, clauzele minoritătilor. Ca si când aceleasi
tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa să rezolve problema
minoritătilor măcelărind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când
iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si
bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când
ungurii nu si-au permis să persecute fătis, cu închisoarea, chiar
satele germane, ca să nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au
sovăit să paralizeze, până la sugrumare, minoritatea germană!
Cred
că suntem singura tară din lume care respectă tratatele minoritătilor,
încurajând orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura si ajutându-
le să-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunătate sau
prostie. Ci pur si simplu pentru că pătura conducătoare nu mai stie ce
înseamnă un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mă supără când aud
evreii tipând: "antisemitism", "Fascism", "hitlerism"! Oamenii acestia,
care sunt oameni vii si clarvăzători, îsi apără primatul economic si
politic pe care l-au dobândit cu atâta trudă risipind atâta inteligentă
si atâtea miliarde. Ar fi absurd să te astepti ca evreii să se
resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe
obligatii - după ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea
posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-si mentină deocamdată
pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive - si, în ceea ce mă
priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea,
geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însă, izvorul în altă
parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai putin
românească, politicianizată până în măduva oaselor - care asteaptă pur
si simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să
joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi. Acelasi si
acelasi lucru, ca si când am trăi într-o societate pe actiuni, ca si
când am avea înaintea noastră o sută de ani de pace, ca si când vecinii
nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacă le
spui că pe Bucegi nu mai auzi româneste, că în Maramures, Bucovina si
Basarabia se vorbeste idis, că pier satele românesti, că se schimbă
fata oraselor - ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigură că au
făcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni
"patrioti", care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc că românul în
veci nu piere, că au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând,
săracii că în Evul Mediu românii se hrăneau cu grâu si peste si nu
cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând că
blestemul a început să apese neamul nostru odată cu introducerea
secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul
grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul - slăbind
considerabil rezistenta tăranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant.
Mălaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea
până în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si "cultura" în
Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu
imensa lor putere politică si administrativă.
Toată Muntenia si
Moldova de jos se hrăneau iarna cu peste sărat; cărutele începeau să
colinde Bărăganul îndată ce se culegea porumbul si pestele acela sărat,
uscat cum era, alcătuia totusi o hrană substantială. Pilotii orbi au
creat, însă, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul că la Brăila
costă 60-100 lei kilogramul de peste (în loc să coste 5 lei), că
putrezesc vagoane întregi cu peste ca să nu scadă pretul, că în loc să
se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brăilei se
recoltează numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste),
grav e că tăranul nu mai mănâncă, de vreo 10 ani, peste sărat. Si acum,
când populatia de pe malul Dunării e secerată de malarie, guvernul
cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând că un
neam nu se regenerează cu chinină si aspirină, ci printr-o hrană
substantială. Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul
de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-si păstreze măcar o
inimă obosită care bate tot mai rar si to mai stins. Adevărul e acesta:
neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendară de acum câteva
veacuri. în Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte
cu un element etnic bine hrănit, care mănâncă grâu, peste, fructe si
care bea vin în loc de tuică.
Noi n-am înteles nici astăzi că
românul nu rezistă băuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul
bunăoară. Ne lăudăm că "tinem la băutură", iar gloria aceasta nu numai
că e ridiculă, dar e în acelasi timp falsă. Alcoolismul sterilizează
legiuni întregi si ne imbecilizează cu o rapiditate care ar trebui să
ne dea de gândit.
…Dar pilotii orbi stau surâzători la cârmă, ca
si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducători ai unui
popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de
bună-credintă, si cu bunăvointă; numai că, asa orbi cum sunt, lipsiti
de singurul instinct care contează în ceasul de fată - instinctul
statal - nu văd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind
pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele claselor care
se sting, burghezia si meseriile care dispar lăsând locul altor
neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această tară, care
pe alocuri nici nu mai pare românească.
Uneori, când sunt bine
dispusi, îti spun că n-are importantă numărul evreilor, căci sunt
oameni muncitori si inteligenti si, dacă fac avere, averile lor rămân
tot în tară. Dacă asa stau lucrurile nu văd de ce n-am coloniza tara cu
englezi, căci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care
o clasă conducătoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitătile
unor oameni străini - nu mai are mult de trăit. El, ca neam, nu mai are
însă dreptul să se măsoare cu istoria… Că pilotii orbi s-au făcut
sau nu unelte în mâna străinilor - putin interesează deocamdată.
Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic
român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnă un stat. Si
asta e destul ca să începi să plângi. Mircea Eliade Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937
Nota: Mircea Eliade : «Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sută de ani fără ca nimeni să înteleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. în câteva sute de ani după aceea, cetătenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile - si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusă de pilotii orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înteles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, negutătorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tăranii de ogorul lor. Numai istoria stia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afară de cea capitală: instinctul statal.
Crima
elitelor conducătoare românesti constă în pierderea acestui instinct si în înfiorătoarea lor inconstientă, în încăpătânarea cu care îsi apără "puterea". Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bună voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i stă în putintă ca să-si prelungească puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înteleg să se resemneze.»
Textul lui Mircea Eliade este o preluare după http://www.gid-romania.com
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|