|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 43 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Geopolitica: Dan Culcer. Forme de guvernamant. Monarhie sau republica Scris la Friday, January 22 @ 16:04:31 CET de catre asymetria |
Din seria acestor pamflete antidinastice mi-amintesc de doua titluri «Regele Palaelibus» si «Paravanul de aur».Cine era I. Ludo ? Rabinul Șafran vorbeste despre acest corelegionar naimit si colaborationist cu adanca tristete si exasperare ironica. Dan Culcer România. Forme de guvernamânt Raspuns unei anchete a revistei Origini. Romanian roots. (SUA) nu se poate fauri orice, cum nu se poate savarsi orice” Constantin Noica 1) Forma ideala de guvernamant? Grea misie pentru un raspunzator. Grea misie pentru intrebator. La inceput, pe cand eram copil, adica prin anii dinainte de 1956, cunoscusem” monarhia prin scrierile larg difuzate ale unui ins care semna I. Ludo. Din seria acestor pamflete antidinastice mi-amintesc de doua titluri Regele Palaelibus” si Paravanul de aur”. Cine era I. Ludo ? Rabinul Safran vorbeste despre acest corelegionar naimit si colaborationist cu adanca tristete si exasperare ironica : Privitor la agonia prezentului - scria el in 1967-1968 - ma voi opri deocamdata asupra celor trei crai de la Rasarit : I. Ludo, Ury Benador si I. Peltz. Tustrei - exponenti ai regimului burghez care a precedat comunismului, tustrei - deveniti moralistii proletariatului roman. Daca n-ar fi fost ei, evrei de bastina, cu talent literar notoriu, care au militat candva pentru sionism, daltuind in pagini alese dragostea, omenia, nedreptatea, nu m-ar fi jenat prezenta lor contemporana pe arena literaturii comuniste. Din pacate, prea i-am cunoscut bine, personal si ca prieten de idei, pe tustrei, pentru a nu fi froasat, stanjenit, jignit de noua lor postura de moralisti pur sange, spre a indreptati noua lor postura in arta de a scrie. Ei, evrei, dau lectii politice poporului roman, comentand sau rastalmacind epoca 1920-1948 pentru a oferi certificat de demnitate partidului si fara-de-legilor ce acesta le comite. Au trebuit sa vina condeieri evrei care sa apere comunismul roman ? Nu s-au gasit lepre « romanesti » care sa faca aceasta treaba de Iago, aceasta satanica indoctrinare ? De ce sunt pusi evrei, ca sa batjocoreasca trecutul lor judaic, devenind mai catolici decat papa de la Roma?!” Cu tineretea-inselata si indusa voit in eroare, zadarnic m-as certa, [spune inteleptul Rabin], pe cand tradarea batranilor scriitori, tocmai tradarea lor, nu-mi da pace.” De ce ? Ludo e un creier ascutit, fost bun sionist, talentat pana la maduva gandirii, cunoscator profund al gandirii judaice. El a fost inteles si sprijinit de marii conducatori ai judaismului roman, ca Dr Willy Filderman, Jacob Ithak Niemerower, A. I. Zissu, ba si marele nostru inaintas, d-nul Adolphe Stern, l-au apreciat. Presa sionista i-a gazduit, banii organizatiilor l-au hranit, din dragostea noastra el a putut sa scrie liber si nesilit de nimeni. Astazi el zace in Biblioteca Academiei Romane, aduna documente din viata social-politica a regimurilor trecute din Romania si le reactualizeaza prin falsificare crasa, pentru a obtine CE ? Batjocura, murdaria, goliciunea amara a parvenirii. Ludo tipareste la Editura de stat tomuri groase, tone de otrava, castiga averi din noroiul ce-l arunca asupra trecutului romanesc, noroi care personifica propria sa drama. Asemenea decadere morala, ca evreu, ma doare. A ajuns Ludo un antisemit al propriului sau neam, mai ordinar decat un A. C. Cuza. Ca aceasta treaba a facut-o un Mihail Sadoveanu, un Arghezi, un Zaharia Stancu, ei cel putin sunt « romani ». Dar CE cauta un EVREU in grajdurile lui Augias, iarta-ma Doamne, nici porcii nu-s in stare sa-mi lamureasca aceasta sarada neo-proletara.” (Sursa citatelor este o revista a revistelor semnata de C. Stanescu in Adevarul literar si artistic” http://adevarul.kappa.ro/lit649-02.html). Iata cum, macar o generatie de cetateni ai Romaniei, lipsita de trecut, a fost silita sa inghita pe nemestecate texte de propaganda antimonarhica si antidinastica, care au facut posibile, in 1990, frazele imbecile din anchetele de presa si deciziile insuficient fondate ale electoratului cu privire la sistemului politic. Un plebiscit nedeclarat a avut loc in Romania cu prilejul impunerii unei noi Constitutii care, pe langa faptul ca era prost redactata, mai era si copiata dupa cea franceza, ultima sursa de drept la care ar fi trebuit sa faca apel Statul roman daca ar fi dorit sa se reformeze serios. Aici simt inca o data rolul nefast al lui Petre Roman, mincinos inca nepedepsit. In ceea ce ma priveste, necunoscand meritele literare sau intelectuale ale lui Isac Ludo de dinainte de 1940, am luat istoriile sale ca pe niste romane documentare care mi-au deformat pentru multa vreme imaginea monarhiei din Romania. Nu mi-am revenit cu adevarat decat aici la Paris dupa 1987, unde am avut ocazia sa discut cu istorici, sa citesc memorialistica la care nu avusesem acces, iar dupa 1989 sa citesc cartile de dialog cu Regele Mihai I-ul, realizate de Mircea Ciobanu, in care am gasit pentru prima oara argumente plauzibile in favoarea sistemului monarhic. Nu le voi rezuma. Ele tin de natura sacralitatii si nu au, dupa opinia mea, nici o legatura cu o dinastie precisa, cu ultimul monarh roman, cu Regele Mihai, desi conversatia cu Majestatea sa era punctul de plecare ale unor consideratii interesante. Dar aceste argumente nu m-au convins ca monarhia (in forma ei actuala) ar fi sistemul de guvernamant ideal, pentru Romania (caci cred ca despre aceasta tara, chiar nenumita in intrebarea dv., este vorba). Romania este cea care ne mobilizeaza condeiul aici. Cred ca aproape acelasi argumente ar putea fi folosite daca ar fi vorba despre o Republica ideala. In concret insa, si pentru mine, in momentul alegerii, asta conteaza, praftika care ne mananca, nici unul din sisteme nu poate fi considerat ideal, asa cum nici o eventuala sinteza a lor nu poate fi ideala, din simplul motiv ca intre teorie si practica distanta ramane mereu imensa. In Franta, tara pe care dupa 14 ani de locuire incep sa o cunosc, nu am vazut cu adevarat semne ca am trai intr-o republica ci intr-o monarhie parlamentara, sistemul prezidential, prerogativele prezidentului fiind foarte aproape de acelea ale unui monarh. E drept ca François Mitterand locuia nu la Versailles ci pe o stradela bine pazita din centrul Parisului, dar modul sau de a conduce, sfetnicii, camarilla, gandirea sa pseudo-socialista sau pseudo-democrata, dorinta de a pastra puterea indefinit, pana dincolo de limitele vietii aproape, mi se par trasaturi monarhice. Iar sindicalismul francez de toate nuantele are multe din trasaturile sistemului comunist, unde activistul sindical la nivele central, cooptat asa cum se cooptau membrii comitetului central, cu erzatzuri de alegeri, are un comportament de vechil in cadrul institutional intern, unde functioneaza ca un patron, nu ca amploiat, ca reprezentant al intereselor muncitoresti”. Nu ne indoim sau nu credem niciodata de/in/ functionalitatea unui sistem ideal, de guvernamant sau de chilipir, cata vreme nu am pierdut sau nu am castigat ceva traind in interiororul sau, macar experienta. In ce ma priveste am castigat experienta, prin partea de viata pe care am petrecut-o in Romania. Si aceasta experienta ma indemna sa ma feresc de formele ideale si sa nu cred ca exista sisteme ideale. Radiografiez automat scheletul firav si rahitic, plin de proteze, sub chipul opulent si grav al sefului sau subalternului, functionarul de partid sau de stat (inclusiv cel postcomunist”), inteleg ca sub cele mai strasnice sisteme de control se ascund cele mai teribile laxisme, manipulari si abuzuri, ca legea ne apara daca avem cu ce ne apara noi insine (adica daca avem bani sa platim avocati eficienti sau daca detinem alte instrumente de influenta si putere), ca interesele diverse imbraca haine principiale si sistemice, poarta masca idealului, ca unele conflicte etnice, care sunt intaritate artificial, dar acopera cu fumigenele lor complicitati si conflicte sociale, economice reale, de putere. Asa incat statul comunist cu legile sale de baza aproape ideale”, care aparau cica interesele celor multi, ar fi poate de prezentat ca un sistem de guvernamant ideal, daca nu am fi avut unii dintre noi sansa sa traim sub obladuirea lui si sa ne vindecam pe veci” (cata vecie poate exista in experienta umana atat de greu transmisibila urmasilor) de credinta ca exista vreun sistem ideal. Guvernarea democratica”, ca expresie a negocierii permanente intre guvernati si guvernanti, este ea insasi o forma teribila de aservire. Caci formula democratiei prin care se deleaga temporar (?) puterile de decizie unor alesi, este pentru mine o imensa farsa. Uitati-va la persoanele care ne conduc destinele. Chipuri vulgare, cefe porcine, uitaturi timpe, zambete, siretenii, zambre inghetate. Nici o noblete, nimic onorabil, demn, drept. Sufletele se vad pe chipuri. Noii imbogatiti nu servesc Tara, se servesc de ea, se infrupta. Act canibalic. Tara suntem noi. Credeti ca sunt aceste persoane altceva decat marionete ? Am gasit candva excelenta formula a Printilor electori” pentru a determina adevarata natura a puterii, monarhice sau republicane. Cei pe care ii vedem pe scena sunt impinsi acolo de altii, acestia fiind adevaratii conducatori. Ei nu se vad, sau nu au nevoie sa fie vazuti. Nu fac aluzie la plutocratii, oligarhii si alte -cratii si -arhii din vocabularul politic si de propaganda nazist sau comunist, din teoriile despre comploturi. Pur si simplu vad ca puterea de decizie nu apartine celor care par sa decida. Deci mascarada alegerilor democratice, ca si aceea a alegerilor nedemocratice, cu invingatori intre 50 si 95 la suta, nu are pentru mine decat semnificatia mascaradei. Iar abtinerile alegatorilor sunt expresia derutei, scepticismului, disperarii si neputintei de a alege intre ciuma si holera. Metafora rotarii cadrelor, proces pe care Ceausescu il initiase din motive pe care nu le discut aici, era concretizata in bancurile Iepocii de aur prin starea si miscarea unor ciori in card asezate pe crengile unur arbori. Din cand in cand, cineva trage cu pusca, ciorile speriate isi iau zborul, se rotesc deasupra pilcului de pomi si se reaseaza in alta ordine, pe aceleasi crengi sau pe altele. Nu coboara pe pamant decat exceptional, ca de aia sunt ciori, sa zboare sus; si sa manance din brazde trase de altii. Alegerile, rotarea cadrelor, procesele pentru abuz de bunuri sociale, coruptie sau crima organizata, spalare de bani etc, care din cand in cand tulbura linistea locuitorilor crengilor de sus, nu sunt decat evenimente fara consecinte notabile. Taratoarele nu ajung sa se aburce pe copaci. Locuitorii crengilor sunt aceiasi. Pentru cine a trait epoca dintre 1945 si 1955 ipoteza unei reale si relativ profunde modificari a componentei cardului de ciori poate fi acceptata. Daca privim insa mai atent, vom vedea ca si atunci o buna parte a membrilor cardului anterior au ramas pe crengi, cu preturi mari platita fiind aceasta ramanere, dar platita si posibila totusi. Iar comportamentul social al vechiului card a servit snobismului noilor carduri drept model. Nu vreau sa spun ca vechile regimuri era tot atat de corupte ca regimurile comuniste sau post - comuniste. Afirmatia ar fi hazardata caci nu am nici o baza statistica sau descriptiva plauzibila pentru a institui o comparatie. Stiu, pe de alta parte, ca printre oamenii politici ai anilor de fondare a Romaniei moderne, ca si mai apoi, au existat persoane care puneau pe acelasi plan, privilegiindu-le chiar, interesele colective cu cele personale si de casta, numite uneori interesele Tarii. Adica au fost oameni politici care au servit colectivitatea nationala, fara sa-si uite interesele de grup. Nu am inteles insa, sau ma fac mereu ca nu inteleg, cine si in ce mod determina lista intereselor colective? Si apoi ca bun cititor de presa veche, imi aduc aminte de scandalurile care razbateau in paginile ei. Vechea burghezie aferista nu era decat in aparenta si printr-un efect de distanta, esentialmente diferita moral de cea actuala. Acum si in vecii vecilor. Fii fostilor activisti de partid imita cu zel modul de viata al paturilor sociale avute, imitatie snoaba, adica sine nobilitate. Ceea ce nu inseamna insa ca nu vor sfarsit prin a se asimila complet si a asimila complet comportamentul celor pe care i-au eliminat sau integrat. Nu reduc clasele superioare la comportamente aferiste, unde coruptia domina. Dar, printr-o analogie, a carei indreptatire mi se pare evidenta, compar comportamentul unor membrii ai lor din perimetrele sociale si geografice pe care le cunosc, si nu vad nici un motiv sa cred ca altadata sau altundeva lucrurile s-ar fi intamplat altfel. Studierea listelor primilor bursieri romani in Occident dupa 1989, va putea da pentru cine va stii sa o caute si dezghioace, masura schimbarilor reale din clasa politica si din structura distribuirii privilegiilor. Am o astfel de mica lista cu bursierii plecati in SUA si Anglia in 1990 si 1991, si lectura ei ramane plina de semnificatii pentru a vedea cum se reconstituie cardurile de ciori. Mama imi cita in gluma o publicitate din anii 30 : O mana spala pe alta, sisapunul Bob Germandré pe amandoua”. Nu am vazut tiparit acest text, nu stiu daca ortografia marcii e corecta, dar sunt convins ca, citandu-l, Mama stia ca este vorba de aceleasi sisteme de complicitati, conivente, metode de extorcare sau manipulare de fonduri care au facut vestite anumite intreprinderi aparute dupa Zavera. Mi-aduc aminte de prezenta numelui unei romance ca reprezentanta a unui cabinet de consulting financiar, fiscalist. Ea a servit ca intermediar, inca la inceputul anului 1990, pentru stabilirea unor relatii privilegiate cu unii membrii ai guvernelor provizorii post-ceausiste, fosti colegi poate. Istoria recenta, falimentul unora din aceste cabinete de contabili care practicau meseria intr-o dulce cardasie cu sistemele frauduloase, arunca o lumina asupra istoriei recente a coruptiei si asupra consecintelor ei economice in tari ca Romania. O sursa sintetica canadiana (in franceza) din 1998 poate oferi o imagine a proceselor care au avut loc in acest domeniu prin largirea pietei de interventie a unor firme deja imperialiste”. http://www.barreau.qc.ca/journal/frameset.asp?article=/journal/vol30/no15/menace.html En Europe de l’Est, la situation n’est pas différente : les cabinets de comptables prennent également beaucoup de place. La transition qui s’est opérée au début des années 1990 entre les rãgles de fonctionnement du systãme économique soviétique et les préceptes régissant l’économie de marché a suscité une gigantesque demande pour les services comptables. Il fallait pouvoir évaluer les actifs ´tre privatisés par l’état et réinscrire, en suivant les normes comptables occidentales, les comptes des entreprises qui étaient répertoriées jusqu’alors selon la méthode soviétique. Ce sont les grands bureaux de comptables américains qui ont été les premiers prendre pied en Europe de l’Est. Une fois sur place, ils ont élargi leur gamme de services, utilisant leurs relations (clients corporatifs et gouvernementaux) pour diversifier leurs activités, allant m´me jusqu’ faire du courtage. Il faut dire qu’ peu prãs aucun obstacle réglementaire limitant les services juridiques ne se dressaient devant les comptables. Les champs de compétences des avocats ont vite été envahis... et le travail, faute de réglementation, est souvent effectué par des non juristes.“ Acest vid juridic a fost patul germinativ al tuturor abuzurilor si matrapazlacurilor de dupa 1989. Si cei care au profitat de el, sau au avut in mana productia legislativa, sunt actualii stapani ai Romaniei, printii electori de care vorbeam mai sus. Astfel incat atunci cand vorbim de regimuri politice si de sisteme de guvernamant, nu o putem face realist si exact decat daca am determinat cine tine baierele pungii si manuieste instrumentul productiei de legi. Scriu desigur banalitati: vreau doar sa subliniez ca nu sistemul de stat determina modurile accesului la putere, ci modurile accesului la putere dau continut real oricarui sistem de guvernare, indiferent cum se numeste el. Recentele culegeri de studii despre sistemul sovietic semnate de Moshe Lewin, desi marcate de critica de stanga a devierii staliniste”, contin elemente interesante pentru intelegerea functionarii sistemelor politice reale, raportul dintre experti si decidivisti” (cuvant valiza pe care l-am inventat pentru a numi pe cei care luau decizii, activisti-recidivisti-iresponsabili). Lewin atinge chestiunea informatiei decisive : detinere, interpretare, cunoastere, activare, si incearca sa cantareasca raportul intre ceea ce conducatorii erau capabili sa inteleaga, ceea ce doreau sa stie, ceea ce stiau efectiv, ca si ceea ce nu voiau nicicum sa afle. Aparent, aceste chestiuni s-ar aplica doar sistemului sovietic : in realitate, dupa opinia mea, ele se aplica oricarui sistem de guvernamant, facand deci posibile delimitarile necesare intre proiect, eficienta, propaganda, contra-propaganda, realitate, iluzionare/auto-iluzionare. De aici se poate pleca spre construirea unui model de guvernare, prin crearea conditiilor ca distanta dintre aceste aspecte sa nu se transforme in prapastii de netrecut. Altfel spus de jos in sus, si nu de sus in jos. 2. Modelul suprastatal al Europei unificate va functiona doar atata timp cat tarile participante nu vor avea mijloacele sa se impuna ca partenere egale, indiferent care va fi sistemul de guvernare interna. Monarhia sau republica au avut ele insele evolutii istorice, nu pot fi excluse alte adaptari. Deci sistemele nu sunt perisabile, ci modificabile in continuitate. Aceasta modificare-adaptare merita sa fie incercata prin incitarea creativitatii sociale. Am propus un cadru (modest) pentru ca o creativitate publica imaginativa si analitic-critica sa se poate exprima, transgresand structurile obisnuite ale cluburilor de partid, ale ierarhiei si supunerii fata de ea, a centralismului dominant care estropiaza initiativa locala, care distruge structurile colaborative orizontale sau le impiedica sa se constituie, reproducand mereu piramidele puterii. Acest cadru se numeste grupul de discutii Societatea de maine. (http://fr.groups.yahoo.com/group/societatea_de_maine/ Dar experienta a peste doi ani de incitare la brainstorming, in domeniul imaginarului social, a dat, pentru moment, un rezultat sub asteptarile mele. Incerc sa analizez cauzele acestui esec, fara sa dau vina pe nimeni. O voi face chiar pe situl grupului. Pentru moment am doar sentimentul ca proiectul meu a venit poate prea repede. Participantii sunt pe cale sa asimileze, sa primeasca modele. Nu sa le critice si nici sa le remodeleze sau sa le proiecteze. Convingerea, derivata din analize, ca traim in Europa doua crize majore : criza imaginarului social si criza identitara, ma face sa sper ca, o data cu constientizarea caracterului acut al acestor crize, se vor ivi si conditiile pentru o reactie de rezistenta si o productivitate imaginara crescuta, pentru a raspunde imensei presiuni de acculturatie la care suntem cu totii supusi, si mai ales sunt supusi din nou cetatenii Europei de Est, cei care avusesera impresia ca, odata cu destramarea aparenta a sistemului sovietic, presiunea modelatoare si integratoare ar fi disparut. Cand in realitate ea a crescut chiar daca pare sa fie de alta natura. Ba chiar s-a dublat prin intrepatrunderea efectelor celor doua surse de acculturatie majore : americana si west-europeana. Clasa politica in Romania uita ca puterea ei este delegata si nu acordata pe vecie. Sau cand nu o uita, se poarta cu o rapacitate fara limite tocmai fiindca stie ca va pierde la un moment dat efectele si privilegiile delegarii, ca niste hulpave omizi care stiu ca le va veni vremea sa se transforme in fluturi si apoi risca sa fie luati de furtuni inainte de a putea depune ouale pentru a transmite urmasilor acumularea primitiva si a asigura buna ivire, supravietuire, a fluturasilor. De voi continua in acelasi ton, oricine imi va putea reprosa ca, navigand in apele tulburi ale unui nihilism de parada, voi sfarsi prin a propovadui revolutia permanenta sau supunerea permanenta. Intre cele doua tendinte, a revolutiei permanente de sorginte trotskista in secolul trecut si a supunerii permanente, forma elementara a supravietuirii, exista insa o zona de calm. Ea poate fi cercetata. Dar aceasta zona nu este sistemul democratic si republican asa cum a fost el inventat si apoi aplicat in lumile occidentale. Intr-un elan de naivitate, impanat cu utopism instinctiv, am incercat sa anticipez raspunsuri la intrebarile dv. prin asocierea sistemelor cibernetice la formula reuniunilor de brain storming. Cei ce au curiozitatea sa inventeze solutii se vor regasi impreuna din necesitate. Ce se poate face ? Doar persevera. Regionalizare, integrare, dezmembrare, bunastare S-ar parea ca, dupa opinia unor oameni politici sau a unor amatori de reforme, singura cale de realizare a fericirii obstei ar fi integrarea in Europa. Cum chestiunea integrarii in Europa impune logic cateva raspunsuri prealabile la intrebari nepuse, as dori sa formulez intrebarile mele prealabile : Care Europa? Este necesar sa stim care este continutul actual nu doar al conceptului ci si natura practicii politice si sociale pe care conceptul o acopera. Sociologii, istoricii, politologii din Europa occidentala, formata din state cu diferente importante de traditie politica, de proiect, isi pun aceste chestiuni, dar distanta si prejudecatile de tot soiul ne pot face sa consideram ca un bloc coerent un spatiu geopolitic foarte divers. Am rezerve accentuate fata de aceasta prejudecata si, in consecinta, detest obiceiul multor oameni politici sau ziaristi din presa europeana de a vorbi sau scrie fraze de genul Occidentul crede, face sau drege , atunci cand se cunosc divergentele existente intre politicile diferitelor state, cu greu escamotate dupa multele si ritualele reuniuni de confruntare dura si consens molatic. Un stat ca Franta se confrunta cu contestari din ce in ce mai violente ale proiectului fondator, fie regal, fie imperial sau jacobin, care sta de cateva secole la baza existentei sale. Italia, care are o istorie statala mai scurta, e atinsa de aripa contestarii prin discursul populist al unor oameni politici din nordului ei. Belgia e rupta in doua, supravietuind ca stat precar datorita regimului monarhic si reformelor introduse in ultimele decenii. Cei care propun regionalizarea Romaniei ca o conditie a europenizarii” ei rapide, trebuie sa-si asume limpede consecintele practice ale acestui discurs: slabirea statului. Chestiunea care se pune: este aceasta slabire oportuna si necesara? Care este practica si evolutia probabila a statelor vecine? Ce consecinte va avea slabirea statului roman asupra vietii sociale si nivelului de trai al cetatenilor Romaniei, inclusiv asupra celor de nationalitate maghiara, turca, rroma etc. ? Sa observam ca Romania este unul din statele europene unde conceptul cetetenesc e mai slab decat cel etnic, de vreme ce minoritarii prefera sa fac apel la statutul lor etnic pentru a-si apara interesele, in loc sa se refere la drepturi cetatenesti egale. Ori, in aceste conditii, conceptul drepturilor etnice comunitare duce fara indoiala la inegalitati si privilegii acordate asa zis compensatoriu. Este aceasta slabire, reducere a puterii centrale o solutie pentru administrarea corecta a teritoriului, pentru eliminarea coruptiei actuale, a mafiilor de tot soiul, a violentei, instabilitatii politice si pauperizarii galopante care atinge o parte masiva a populatiei ? Inclusiv a populatiei de alta origine etnica decat cea romana. Polarizarea minoritatilor interne spre statele etno-centripete induce mitologii de realizare sociala si de bunastare materiala intre minoritari, cu efecte sociale miraculoase. Cata naivitate ? Exemplul recent al unificarii Germaniei si al efectului asteptat si promis printre cetatenii landurilor de Est ar trebui sa ne faca pe toti mai circumspecti fata de miracole solidaritati etnice superioare celor sociale, categoriale. Raspunsul la intrebari similare in statele vecine si prietene din Est e mai degraba reintarirea Statului. Eliminarea politica a lui Garbaciov, care a fost cioclul Uniunii Sovietice, a dus insa la instaurarea unui autoritarism invaluit, dar evident, prin regimul lui Vladimir Putin. Restul marilor puteri europene prefera aceasta solutie autoritara pentru a reduce numarul interlocutorilor si a asigura stabilitatea politico-economica. Proba colaborarii in acest spirit in conflictul din Afganistan a fost facuta deja. Incadrarea intr-o alianta europeana in care s-ar putea sa ne aflam cot la cot cu Rusia nu e o garantie politica sau militara pentru Romania (sau pentru membrele disjuncte care ar aparea din regionalizarea ei economico-politica) si deci pentru cetatenii ei, romani, unguri, tigani. Intr-o alianta politica sau economica, problema puterii reale, ca sursa a inegalitatii reale, nu este eliminata, ci doar transferata la alt nivel. Iar cei ce sperau ca desfiintarea lagarului comunist va aduce pacea si prosperitatea tuturor in Europa, Eurasia sau Orientul apropiat si mijlociu, s-au dovedit extrem de optimisti. De la 1990 incoace starea curenta si dominanta a fost razboiul, nu pacea, iar pauperizarea inegalitara cutremura bazele biologice ale comunitatilor. Regionalizarea, ca proiect politic, asa cum a fost ea lansata in Memorandumul intelectualilor de la Provincia”, cred ca este acum, pentru zona in care traiesc ungurii si romanii, un proiect inoportun. Nu fiindca asa vreau eu, sau ca as dori sa-l blochez intrucat mi-e frica de consecintele sale asupra unitatii nationale si statale. Pur si simplu pentru ca va produce o coalizare aproape inevitabila a intolerantelor, o ridicare a tensiunii crizei identitare, ale carei cauze sa afla altundeva, de pilda in generalizarea unor pseudo-valori consumeriste, a unei pseudo-identitati europene, inexistente si care cere timp pentru a fi construita natural, nu artificial, ca fenomen de moda, dar care vor fi transferate automat in aceasta zona de psihologie a grupului. Coalizarea nelinistita a celor care nu au vazut niciodata un ungur (viu sau mort !), adica tocmai aceia care reprezinta majoritatea bazei electorale a regimului actual, va fi folosita usor de orice discurs populist, in scopuri electoraliste. Combinatia cu reactiile unor politicieni paranoici de genul lui C. V. Tudor si Gheorghe Funar, salvatori ai patriei” pe care o infunda in irational si improvizatie economica si sociala, a dat si va da loc unor tulburari grave, intrucat, conform principiului etnocentric, ei ar reprezenta de fapt gandirea politica romaneasca si deci isca nelinisti si panica confuzionista a celorlalti. Initiativa este inoportuna pentru ca zona trece printr-o criza identitara care nu se poate resorbi prin interventii teoretice si utopice. Criza identitara are un sens destabilizator. El este contrar acestei solutii lipsita de o fundamentare concreta, o simpla supunere la moda exportata din cateva cancelarii si din cercuri comerciale si industriale, ale caror interes real este sa nu intampine nici o rezistenta, sa elimine diferentele, sa distruga alteritatea. Un guvern european in sine, ca si un parlament european nu pot afecta situatia tarilor Europei de Est iesite de sub pulpana totalitara a Rusiei sovietice, pe cale de a intra sub pulpana poate inca si mai totalitara a politicii imperiale impuse de guvernele succesive ale SUA. Veti observa, dar tin sa o fac observata si deci subliniez, grija pe care o am de a nu scrie America, politica americana, americanii care cred, fac sau dreg.” Niciodata vocabulele de prea mare generalitate nu pot acoperi realitatile partiale, situatiile particulare, Globalizarea ascunde mai mult decat dezvaluie. Ceea ce poate afecta situatia acestor tari este modul concret de functionare a unui astfel de parlament sau guvern, raportul dintre interesele tarilor mici sau mijlocii si interesele celor mari, mari nu in termeni teritoriali ci in termeni economici. Ori, eu cred ca tarile Europei de Est au ratat o mare ocazie, de coordonare si colaborare, de unificare pentru a rezista mai bine presiunilor economice si de acculturatie previzibile inca din 1990. Iesite din chingile sistemului sovietic, guvernele tarilor respective, chiar si guvernele de tip Iliescu, au crezut ca vor putea face jocul singure, s-au separat ca si taranii care au desfiintat cooperativele colective, in loc sa le schimbe modul de functionare, s-au reintors la micul lor petec pe care au incercat sa produca toate cele de trebuinta, plus ceva pentru a vinde. S-au pus astfel intr-o concurenta acerba si au provocat caderea preturilor. S-au dezbarat adica de un sef, dar au renuntat la principiul solodaritatii celor slabi. Si platesc asta. 3. Un guvern european nu este tot una cu un parlament european. Parlamentul este o structura lenta. Ea nu poate compensa echilibrele sau dezechilibrele economice, deci implicit raporturile de coordonare nu pot inlocui decat teoretic raporturile de subordonare. Exemplul actual al comportamentului guvernului SUA, ale carui mijloace politice sunt propaganda patriotarda, agresivitatea, egotismul, ingustarea cercului decizional, dispretul pentru tarile mici si mijlocii, conduce spre un model de politica autoritara atat in plan intern, cat si in plan extern. Pentru a-i raspunde, modelul autoritar se va impune in Europa, in Eurasia. Nu am iesit inca de sub teroarea istoriei”. Si nu cred ca se poate iesi curand. Existenta in illo tempore nu mai este posibila. In aceste conditii independenta si suveranitatea tarilor mici va fi un deziderat pios. Este naiv sa credem ca putem submina singuri logica zonelor de influenta, ca putem inlocui” in jocul impus de marile puteri. Toate guvernele Romaniei, postcomuniste, ideale sau reale, s-au izbit si se vor izbi de limitele ingaduite de altii, vor incerca sa navigheze intre Scyla si Carybda. Dan Culcer |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocatã și accesibilã consultãrii la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hãrți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradãri, regiuni istorice. Colaborare helveto-românã. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivã de prietenia dușmanului ca și de dușmãnia prietenului. Viteazul priveºte pericolul; cutezãtorul îl cautã; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |