Ioan Rosca. Când anticomunismul e convenabil ticãlosilor
Data: Thursday, January 13 @ 22:33:21 CET
Topic: Memoria


Da, există multe feluri de anticomunism, unele acut contradictorii. Dar e vorba de contrapunere, sau de concurență ? Se poate crede că divergențele nu sînt majore- în plan conceptual, că e vorba doar de mici ambiții, vanități, chițibușării, micimi românești. Sau chiar admite că sînt în joc (cercuri de) "interese colaterale" subterane, așa cum am sugerat în textele mele despre agenții domnului Tismăneanu ( domnul Cioflîncă, într-un interviu recent cu S Maier lămurește misiunea holocaustologilor pe cucerita redută anticomunistă ). Dar totuși, poate nu e măcar vorba de poziții socio-politice divergente.
Ei bine, tocmai aici se află rădăcina confuziei paralizante în care e menținută "societatea civilă". Falia-trașee între cele două anticomunisme se cască de la temelie, de la nivelul poziției fundamentale față de condiția politică umană și produce posturi civice incompatibile, presiuni de sens contrar.
Ioan Roșca

Anticomunismul convenabil ticăloșilor
de Ioan Roșca
Am depus astăzi, din partea mea și a domnului Cicerone Ionițoiu, la Curtea Supremă de Justiție, plîngeri împotriva închiderii cercetării parchetului privind crimele regimului comunist, acoperirea lor după 1989 și reprimarea celor care au luptat pentru justiție în 1990. După care, m-am dus la TVR ca să încerc să transmit această știre. Am explicat de la poartă, la telefon, spre diverse interioare anonime, importanța mesajului, acum cînd românii se arată nostalgici după comunism, declarându-mă dispus să mă explic succint pe post. în final am vorbit cu înlocuitoarea doamnei Rodica Culcer, plecată în străinatate. I-am semnalat doamnei respective miza dosarelor închise de procuratură, în contextul recentei admonestări europene privind justiția și simbolismul major al plîngerii unui Cicerone Ionițoiu- în această zi. Răspunsul m-a deconcertat : responsabilul de la știri spune că are deja treaba asta în programul serii. E o confuzie- m-am mai obosit să-i spun doamnei înlocuitoare- despre ce am să comunic nu știu decît eu și domnul Ionițoiu, căruia nu-i pot decît transmite că gestul său de azi nu e considerat interesant. Să lăs telefonul și poate mă va căuta cineva- concede doamna înlocuitoare.
Este probabil un accident, cauzat de o lipsă de profesionalism, interes sau cultură civică mai puțin accidentală. Nu fac mare caz din asta, consemnînd doar că, în continuare, eu nu pot pătrunde in media actuală. Dar întîmplarea asta mi-a stîrnit dorința să revin pe subiectul antagonismului între varietăți de anticomunism, despre care am mai scris (de exemplu la http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id) sau pe care am reușit să-l semnalez direct taberei "adverse" în emisiunea TVR mediată de dl Turturică http://www.youtube.com/watch?v la 19 dec 2006.
Da, există multe feluri de anticomunism, unele acut contradictorii. Dar e vorba de contrapunere, sau de concurență ? Se poate crede că divergențele nu sînt majore- în plan conceptual, că e vorba doar de mici ambiții, vanități, chițibușării, micimi românești. Sau chiar admite că sînt în joc (cercuri de) "interese colaterale" subterane, așa cum am sugerat în textele mele despre agenții domnului Tismăneanu ( domnul Cioflîncă, într-un interviu recent cu S Maier lămurește misiunea holocaustologilor pe cucerita redută anticomunistă ). Dar totuși, poate nu e măcar vorba de poziții socio-politice divergente.
Ei bine, tocmai aici se află rădăcina confuziei paralizante în care e menținută "societatea civilă". Falia-trașee între cele două anticomunisme se cască de la temelie, de la nivelul poziției fundamentale față de condiția politică umană și produce posturi civice incompatibile, presiuni de sens contrar. Semnalez cîteva manifestări ale dihotomiei :
Anticomunismul A dorește judecarea penală a celor care au produs suferința victimelor, respinge prescrierea invocată de complicii criminalilor și cere pedepsirea penală a celor care au blocat justiția după 1989. Anticomunismul nonA se mulțumește cu condamnarea morală a nedreptățirilor, se bucură de recunoașterile generale, de scuzele festive, și de dezbateri academice, evitînd păcatul răzbunării ("vînătoarea de vrăjitoare").
Anticomunistul A cere pentru victime despăgubiri, plătite de statul uzurpat, obligat apoi să se îndrepte în regres spre cei ce au comis crimele sau profitat de ele. Anticomunistul nonA declară că suferințele nu se plătesc cu bani (în timp ce foștii deținuți politici iși iau cuminți (recunoscători ?) "pensiile" acordate de generosul stat post-comunist.
Nu putem lega bolovanul despăgubirilor de gîtul bugetului sărac al țărișoarei, nu putem lovi nevinovatele generații de azi… - spun analiștii nonA. Cu proprietățile mari, naționalizate, ale unor cetățeni ajunși – mulți- în străinătate- e altceva ! Avuția se poate reconstitui- "in integrum", viața s-a dus. Ce nu se dă urmașilor asupriților este sifonat din buget de urmașii asupritorilor, și oricum nu ajunge la populație (care de altfel e vinovată, cel puțin de pasivitate în fața crimei și de menținerea criminalilor la putere)-răspund analiștii A. Adăugînd că, ascunderea sub preș a datoriei statului față de victimele comunismului va ușura plata despăgubirilor pentru pretendenți din alte categorii (holocaust, etc) făcînd loc și ingineriei reconstituirilor frauduloase.
Adeptul A e impătimit de libertate și reproșează sistemului represiv otrăvirea existenței și încălcarea demnității umane, incarcerarea sau domesticirea cetățenilor, fără a admite ca serioase pretextele ideologice comuniste, considerind ca o dictatura impusa si controlată din exterior, chiar dacă are un program capitalist, trebuie răsturnată. Adeptul nonA e concentrat pe doctrina comunistă (proprietate comună, gregaritate socială, etc) pe care o ia în serios criticînd-o plin de ură suspectă, validind a posteriori faptul- imaginar- că în România am fi avut un autentic experiment social, din păcate nereușit, și nu înrobirea populației de către o clică uzurpatoare, pentru care ideologia era doar pretext.
Un adevarat nonA recurge continuu la animism, denunțînd "comunismul". Sistemul, bată-l vina ! E cumva de acord că "toți am fost vinovați", cu grijă totuși spre a demonstra valoarea inefabilă a "rezistenței prin cultură". în timp ce, un adevărat A, va arăta cu degetul comuniștii criminali și va introduce o scară a vinovățiilor- pentru a nu face jocul strategiei de compromitere a victimei perfectate la Pitesti.
Activistul nonA face curte dreptei corporatiste pînă la apologia imperialismului "civilizator", marii proprietăți- prezumate cinstite, marii finanțe- prezumate benefice, pieței rechinilor- prezumate libere, individualismului mercantil- prezumat progresist, competitivitații cu orice preț, luminării de la apus. Este reflecția în oglindă, cu doar semne schimbate, a vechii propagande anticapitaliste. Activistul A respinge farsa dreapta-stinga și, dincolo de ideologiile de serviciu, constată valabilitatea sentinței eminesciene "Cei tari se îngrădiră. Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi, prin bunuri ce furară în veci vezi cum conspiră". Respinge deci aberanta simpatie a obiditului sub comuniști față de exploatatorii ne-comuniști de aiurea, ințelegînd că aservitul/manipulatul de oriunde îi este frate.
Militantul nonA cere interzicerea simbolurilor comuniste si a propagandei pentru comunism, insistă ca Europa sa arate fermitate în poliția gîndirii corecte. Condamnă putreziciunea de stînga a intelectualilor din occident, vînduți Moscovei, sau orbi cu desăvîrșire. Militantul A nu are motive să –și trateze cu suficență colegii de condiție. Le va explica însă în ce capcană au căzut la rîndul lor, crezînd ca in Est lucrează istoric Mai Binele. Pentru ca, păcăliții tuturor binărităților rău-rău, să se trezească.
Cetățeanul A vrea un stat just, curățat de uzurpatori paraziți, care să slujească dreptatea, jocul corect economic, social. politic. Constată că nici capitalismul construit după 1990 de bandiții care au capturat România nu e mai breaz decit socialismul spre care ne conduceau- tot ei- înainte. Că josnicia inhăitată degradează creația socială. Cetățeanul nonA crede că numai comunismul a putut fi corupt si deraiat, pentru ca are carențe de principiu, în timp ce capitalismul, are anticorpii necesari evitării patologiei. Nici realitatea traziției românesti nu-l satură de propagandă.
Personalitatea nonA nu înțelege de ce se manifestă nostalgia pentru epoca Ceușescu. Cum de tînjesc vulgarii după o epocă urîtă, cotropiți din pofte materiale- spun destul de bine hrăniții ideologi de tranziție. Cum de nu văd sărăntocii sălbăticiți și resentimentari că nu capitalismul e de vină, ci capitaliștii actuali ? (Aceași care însă, atenție, nu sînt atît de vinovați de ce au făcut înainte de 1989, pentru că atunci, de vină era mai ales sistemul) Persoana A, vede că ticăloșia foștilor activiști și securiști, "eliberată" de restricții, a făcut mai mult rău României după 1989 decît înainte, că viața majorității s-a înrăutâțit, datorită Tranziției criminale spre capitalism, operată tot de cei care au forțat tranziția în sens invers după 1944. Si, fără a eluda răspunderea populației degradate de sistem în suținerea devastării post-decembriste, înțelege și compătimește situația victimelor înșelăciunii comunisto-feseniste
Combatantul non-A latră mult și nu mușcă- pentru că nu vrea, nu poate sau nu trebuie. Se agita continuu fără vreun scop limpede, în fața ușilor închis întredeschise, aranjează pacturi, face compromisuri de etapă… pe un drum care nu ajunge nicăieri, deși pleacă necontenit. Aruncă spre dușman suliți fără vîrf (de exemplu țipă despre Iliescu inepții, permițîndu-i să le dovedească falsitatea, în loc să-l încolțească pe atîtea subiecte în care nu are apărare). Combatantul A încearcă să producă pierderi reale dușmanului, cu economie de mijloace, într-o luptă disproporționată. Dacă pierde, recunoaște. Iar dacă își dă seamă că nici nu a luptat, că s-a amăgit, se căiește.
Ginditorul A este profund, lucid, cinstit și tragic. El știe că omul se ridică greu la înălțimea aspirațiilor propagate de un filon emancipator subțire, dar cade ușor, înapoi în animalitatea pe care-i cresc visele. Că la baza fenomenelor degenerative stă slăbiciunea condiției umane, limitarea potențialului creator de cultură colectivă, izbirea căutătorului temeiului sensurilor de adînci obstacole filozofice și limitări epistemice. Ca aceste dificultăți care ne trag în jos ca o gravitație spirituală sînt exploatate de răpitori tot mai rafinați și cinici, care au înlocuit represiunea cu diversiunea, teroarea cu ingineria iluziei libertății. Gînditorul nonA penduleză între speranțe ieftine afișate indecent și dezamăgiri periodice, care-i justifică renunțările în fața bătăliilor costisitoare. Nu se ocupă cu cauzele profunde ale proceselor, ci descrie sațios plasa interminabilă a efectelor – pe care le observă toată lumea- avînd nevoie de un monopol mediatic pentru a livra continuu această marfă indigestă, pe o piață saturată de lamentații sterile.
Mi-am asumat un anumit schematism în enumerarea de mai sus, cu riscul de a comite erori sau estompa nuanțe prin simplificări, ca să converg spre o explicație justă în esență a confictului dintre anticomunștii A și nonA. Nu e o pledoarie pro-domo ci pentru drumul pe care aș dori să merg mai bine : nu sint nici eu un A cum mi-ar place.
Sînt un non-nonA îndîrjit. De ce ?
Pentru că nu cred că mulți retori de tip nonA sînt atît de naivi încît să creadă ce spun. Cum de nu văd ei că pledoariile pentru capitalismul cel bun, spre care se ajunge muncind supus, convin tocmai îmbogățiților comuniști, care au nevoie de cumințenia "prostimii" pe care au mințit-o, folosit-o si jefuit-o. Că tot lor le convin si tezele că e urîtă (sau inoportună) setea de pedepsire, invidia pe averile acumulate dubios, justițiarismul social. De ce vor lustrație numai după ce ea nu mai are obiect, și nu cer de exemplu acum lustrarea făptașilor Tranziției ? Tovarașii patronati fug exact de tezele A, care instigă la nesupunere : că imbogățirea nu e temei de respect și putere iar cei care au reușit-o necinstit trebuie contestati, infruntați, descăunați, pedepsiți, învinși- ceea ce nu se poate fără luptă. Stapinii nu vor răzmerița, deci vor acoperi orice provocare periculoasa, cu brum. Inclusiv cu anticomunism nonA inofensiv și toxic, care sporește nostalgia populației pentru un trecut măsluit de prezent.
Pina la urmă. e vorba aici de o alegere simplă – îndemni oamenii la respingerea sau la acceptarea faptului monstruos împlinit ? E clar de ce s-au refugiat în falsa tranșee nonA toți cei care au găsit un locușor, un oscior, un tunuleț, un turnuleț, un protector. Și de ce tabăra A, dezertată de justițiari autentici, s-a iumplut cu aventurieri fără busolă, dezechilibrați de variate tipuri, provocatori.
încît, mă văd împins inexorabil să o lăs și eu baltă. Degeaba suflu spre ce ar fi putut fi sens, ca să fac vînt din cuvînt. Vaporul a luat-o în altă parte, împins de vislele ocnașilor. Am plătit cu 20 de ani o încăpăținare fără fruct viu. Ori, tocmai asta e testul final al unui A onest – nu poate continua nelimitat fără efecte. Trebuie să se oprească, dacă devine sigur că nu are cu cine co-crea înțeles și nici pe cine aștepta, că va fi anacronic multă vreme, că lucrează -prin istorie- pentru un viitor îndepărtat (sau chiar îndepărtant, dacă seva A va fi extirpată).

Ioan Roșca
22 decembrie 2010








Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1046