REVISTA VATRA din TIRGU MURES A IMPLINIT 40 DE EXISTENTA
Data: Wednesday, June 08 @ 15:27:44 CEST
Topic: Memoria
Revista VATRA din Târgu Mureș a împlinit 40 de ani existență. Îi urez viață lungă și le transmit salutări prietenești celor care au preluat de atâția ani stindardul. Primul număr al noii serii, cea veche fiind fondată de Caragiale, Slavici și Coșbuc, a apărut în mai 1971. Când a ieșit în chioșcuri, eu mă aflam la Paris, cu o bursă a Fondation pour une entr'aide intellectuelle europeenne, ca participant la o reuniune-colocviu a Asociației Jules Verne. Bursa mi-a permis să trăiesc o lună la Paris, lângă Place de la Nation, având locuința asigurată într-o casă a părinților lui Bernard Ohier, prieten francez, pasionat de literatura fantastică, cunoscut printr-o singulară întâmplare, la Podgoria, restaurant din Capitală.
Când m-am întors, se lucra la numărul al doilea, dedicat lui Nicolae Iorga. Contribuția mea la primul număr a fost editorialul, pe care îl scrisesem înainte de a pleca dar al cărui text nu mi-l pot asuma în întregime, fiindcă a fost bine pritocit de Romulus Guga, sub presiunea cenzurii și a activiștilor de partid care vegheau.
O analiză stilistică, bazată din păcate doar pe amintirile mele, poate extrage frazele care au supraviețuit cenzurii și marca intruziunile cenzoriale. Le transcriu aici, fiindcă altfel nu mai e nimeni ca să despartă grâul de neghină.
D.C.
Vatra, nr. 1, mai 1971
Cuvinte de început
Se simte uneori nevoia unei ordonări a timpului trecut sub semnul timpului prezent. Momentul a venit și trebuie să scriem despre timpul care ne unește, părtași la acțiunea de afirmare a valorilor spirituale românești pe aceste meleaguri. Procesul a fost, ca orice proces, o lentă și sigură mișcare, unitară și convingătoare urcare spre prezent, din adincurile vremurilor.
Căci ce altceva reprezintă strădania noastră, a tuturor celor care mînuiesc condeiul și-și încearcă puterile cu româneasca limbă, decit împărțirea frățească a unui destin [ce-și are acum roadele coapte sub cerul senIn aI revoluției noastre socialiste în desfășurare].
Ne simțim datori să închinăm supuși și mândri rîndurile acestea acelor oameni de demult care au crezut în menirea lor și osârdia cărora a scris, în pagini modeste de revistă, cărți, procese verbale, conferințe și discursuri înflăcărate, limpedele lor mesaj. Se străduiau aceștia să adune pentru binele neamului lor, sub același steag, pe toți cei ce puteau birui, înfruntînd vremile viscolite și sădi, în acest tărâm de pace și liniște, luemeasca sămânță a iubirii de neam și a dăruirii de sine. Celor ce-au luptat în răscoale și războaie, celor ce au suferit pentru libertate, [comuniștilor], celor ce au scris și au citit pentru ca alții să poată învăța legea strămoșească care ne unește.
Țăranilor și muncitorilor acestui pămînt, modeștilor lui înțelepți, învățătorilor, scriitorilor, lor închinare. Și celor trei ctitori, [al căror nume pe frontispiciul revistei noastre înseamnă o sfielnică serbare a unui cuvânt deschizător pe care îl privim din perspectiva a șaptezeci și șapte de ani] le aducem prinosul nostru de recunoștință pentru ceea ce au însemnat ei în literele românești, fixând liniile unei evoluții pe care o dorim, în esența ei, continuată : patriotism, iubire de adevăr, spirit critic lucid. Închinare acelei Asociații pentru cultura poporului român a cărei activitate lega, la sfârșitul veacului trecut, într-un mănunchi, pe cei mai buni fii ai poporului, redactorilor ziarelor și revistelor ardelene, canceliștilor de la Tabla regească, oamenilor de cultuură ce-au știut a se avea ca frații cu cei de-o seamă cu ei, neamului întreg care a vrut să trăiască în pace cu toți oamenii acestui pământ, indiferent de limba în care vorbesc, lor li se cuvin primele noastre cuvinte.
Și dacă acum există toate semnele că strădania lor se adună iarăși în fruct e pentru că cineva veghează cu o mână bună și ocrotitoare eforturile noastre, îndemnându-ne să ne regrupăm condeiele până acum împrăștiate și să ne oferim tot ce avem mai bun, gândurile sincere și preocupările științifice și literare, poporului căruia îi datorăm viața, [Partidului Comunist Român care ne conduce].
Ni se cere să fim ai timpului prin tot ce avem mai bun, pentru a contribui cu ceva ce ne este specific, personal, cu autentica noastră formulă spirituală la conturarea unei personalități colective. Întelegem această participare ca o manifestare ireductibilă a ființei noastre în contextul social în care ne-am născut [România socialistă]. Nu există decât o singură posibilitate, în mijlocul unei mulțimi umane care face ceva unic și irepetabil construind o societate nouă, să ne cultivăm unicitatea, să fim noi înșine, să nu ne pliem uniformizării, detașîndu-ne de imitație și de poncife. Unii se doresc constructori anonimi, allții clarvăzători, detașați, lucizi, înalți observatori asemeni steagurilor pe turnuri.
A pune întrebări și a răspunde, a nu lăsa evenimentele să treacă neobservate, a nu fi indiferenți la ceea ceea ce se întâmplă aici și acum [s. red.], a fi împotriva inerțiilor, a trăi într-un prezent perfectibil.
Nu conformismul ci acțiunea, nu tăcerea ci cuvântul spus la timp, nu plierea la imperativelor momentane și comode ci recunoașterea unor imperative majore, iată ideile care ne vor conduce și care aparțin vârstei spirituale a tinereții.
Trebuie să continuăm ceea ce înaintașii noștri, [cărturari de seamă ca Gheorghe Șincai și Petru Maior, sau militanții de frunte ai mișcării muncitorești] au început, propovăduind iubirea de glie și popor, să mărturisim încă o dată ceea ce credem și știm despre vremurile noastre, să întruchipăm o mișcare culturală unindu-ne eforturile ne regrupăm puterile, câte sunt, pentru a oferi celor ce vin chipul adevărat al vremii noastre.
Să știm a apăra cauza culturii, să ne punem mintea în cuvinte, în gesturi și fapte, să încurajăm o bună politică a spiritului, [comunistă].
Să făurim o adevărată oglindă, irepetabilă, unica noastră oglindă când fețele se vor șterge în aburul vremii.
[Să contribuim la ridicarea conștinței socialiste a locuitorilor județului, la orientarea vieții cultural-artistice în spiritul politicii partidului nostru, la răspândirea filozofiei marxist-leniniste. Stimulând și punând în valoare creația spirituală a mureșenilor, să deschidem paginile tinerei generații de pe tot cuprinsul țării. Revista va fi un mod de expresie a politicii naționale a partidului, pentru strângerea legăturilor dintre intelectualii români, maghiari și germani, a frăției lor sub flamura unei cauze comune.]
Ne-am ales această deviză, acest nume - VATRA - pentru că el înseamnă continuitate și prezență și pentru că focul înseamnă începutul iar noi, cu toate așezările noastre de ieri și de azi, purtăm mai departe și lăsăm pentru mâine începutul. Vatră înseamnă azi.
Pentru cei care trăim pe meleagurile Mureșului sau Târnavei vatră înseamnă o punte peste timp, înfrățire, continuitate, prezență. Alături în bucurii și tristeți, firești fețe ale vieții, în jurul aceleiași vetre din care s-a înălțat miracolul acestei civilizații românești la răscruce de vremuri și seminții, semn al statorniciei acestui popor, al acestei patrii, [sîntem convinși că Vatra este și va fi întotdeauna flacără, pentru că viitorul nu poate dispare din suflete. Fie deci laudă acestui timp, acestui partid, acestui popor, laudă vetrei comune, statorniciei nezdruncinate din care se vor hrăni mâine vremurile].
Aceste cuvinte vor însemna într-o zi cuvinte de început.
VATRA
Publicarea sub această formă a articulului program al revistei este un exercițiu de memorie și un exemplu de felul în care acționa cenzura în 1971, respectiv cum intervenea «îndrumarea de partid». Autentific marcajele textului, fiindcă am păstrat în arhiva mea un exemplar din numărul de probă al revistei pe care marcasem atunci intruziunile politizante. Poate că editorialul a fost ceva mai lung, dar nu cu mult.
Textul a fost conceput de Dan Culcer, redactor al revistei, înainte de plecarea lui în Franța, care își asumă tot ce nu e pus în paranteze drepte. Fragmentele puse între paranteze drepte au fost adăugate de cineva de la Secția de propagandă a P.C.R., condusă de Romeo Pojan, fost ziarist radio, și de activistul Eugen Trâmbițaș, absolvent al facultății de filozofie din Cluj, iar finalul marcate în italice îi aparține probabil lui Romulus Guga, redactorul șef al Vetrei. (dan culcer)
Publicarea sub această formă a articolului program al revistei este un exercițiu de memorie și un exemplu de felul în care acționa cenzura în 1971, respectiv cum intervenea «îndrumarea de partid». Autentific marcajele textului, fiindcă am păstrat în arhiva mea un exemplar din numărul de probă al revistei pe care marcasem atunci intruziunile politizante. Poate că editorialul a fost ceva mai lung, dar nu cu mult.
Textul a fost conceput de Dan Culcer, redactor al revistei, înainte de plecarea lui în Franța, care își asumă tot ce nu e pus în paranteze drepte. Fragmentele puse între paranteze drepte au fost adăugate de cineva de la Secția de propagandă a P.C.R., condusă de Romeo Pojan, fost ziarist radio, și de activistul Eugen Trâmbițaș, absolvent al facultății de filozofie din Cluj, iar finalul marcate în italice îi aparține probabil lui Romulus Guga, redactorul șef al Vetrei. (dan culcer)
|
|