Adrian Dolghi. Impunerea modelului sovietic al învatamântului istori
Data: Saturday, October 08 @ 10:14:54 CEST
Topic: Historia oculta


Adrian Dolghi s-a născut la 28 februarie 1981, în satul Fundurii-Vechi (Glodeni). Licențiat al Facultății de Istorie și Psihologie a USM (2005), Masterat în istorie la aceiași instituție (2006); profesor de liceu (2003-2005); cercetător științific la USM (2006-2008); studii de doctorat la USM (2006-2009); lector la Catedra Istorie Universală a USM (din 2006)
Autor a cca. 20 de articole și comunicări privind problematica politicii statului sovietic în domeniul științei și învățământului superior.



Adrian Dolghi. Impunerea modelului sovietic al învățământului istoric superior în R.A.S.S.M și R.S.S Moldovenească (1930-1954).

Politica statului sovietic în domeniul științei și învățământului istoric superior la periferiile Uniunii Sovietice, pe lângă trăsăturile generale caracteristice întregii uniuni a mai avut un șir de particularități specifice atât tuturor republicilor unionale cât și fiecărei republici în parte.
Știința istorică, în republicile unionale, era chemată prin intermediul propagandei și miturilor istoriografice să contribuie la educarea cetățeanului sovietic, să argumenteze - legitimeze „alipirea benevolă” a popoarelor sau republicilor unionale la Imperiul Rus sau la URSS, sau „eliberarea”de către Uniunea Sovietică a țărilor ocupate de Germania fascistă. învățământului istoric superior în acest caz i se atribuia rolul de formator al cadrelor marxiste pentru aparatul de partid și învățământul preuniversitar în cadrul căruia se educa „omul sovietic”. La periferiile URSS învățământul și știința istorică a fost transformată într-o unealtă nu doar de ideologizare a societății dar și de deznaționalizare a popoarelor din cadrul URSS și de transformare a lor în părți componente a “poporului sovietic”.

Pentru a elucida procesul impunerii modelului sovietic al învățământului istoric superior pe teritoriul țării noastre în anii 1930-1954, în prezentul articol ne-am propus să analizăm procesul instituționalizării învățământului istoric marxist; Politica marxistă de cadre - componența și evoluția corpului didactic și studențesc de la facultățile de istorie din RSS Moldovenească.

Deosebit de prețioase în efectuarea studiului nostru sunt lucrările referitoare la istoria universităților din Republica Moldova, în cadrul cărora autorii se referă și la învățământului istoric superior din RSSM. în prezent avem doar două astfel de studii: „Istoria Universității de Stat din Moldova” [1] și „Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău 1940-2000” [2].

Alt grup îl constituie studiile ce elucidează evoluția științei istorice din Republica Moldova. Unele aspecte ale evoluției științei istorice din RSSM sunt cercetate în cartea istoricului Ion Țurcanu: „Istoricitatea istoriografiei”. Lucrarea repune în discuție anumite aspecte ale istoriei naționale, analizând tratarea lor în istoriografia sovietică [3]. în lucrarea „Știința istorică în contextul intereselor politice” istoricul Anton Moraru vine să judece intențiile premeditate de falsificare a istoriei românilor[4]. O altă carte de o valoare incontestabilă asupra evoluției științei istorice din URSS și RSSM este „Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă” de W.P. van Meurs [5]. în lucrarea sa Van Meurs elucidează un șir de aspecte ce țin de domeniul educațional sovietic în RSSM [6].

Un aport considerabil la studierea istoriografiei sovietice, propagandei comuniste, deznaționalizării etc. îl aduc autorii: Andrei Eșanu în articolul „Schimbarea le față” a istoriografiei din Republica Moldova (1989-2002)”; Valentin Burlacu cu articolele „Propaganda cultural-educativă în modelarea conștiinței și mentalității populației RSSM (1944-1950)”[7], „Instituțiile cultural-educative din RSS Moldovenească - instrument de rusificare (1944-1950)” [8]; Maria Eremia în articolele Facultatea de Istorie din cadrul Institutului Pedagogic Moldovenesc (1941-1944) [9] și Rolul ideologiei marxist-leniniste în pregătirea cadrelor istorice în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească [10] elucidează unele aspecte ale activității facultății de istorie a Institutului pedagogic Moldovenesc și pregătirii cadrelor de istorici marxiști în RSSM.

Sinteza lucrărilor menționate și valorificarea documentelor de arhivă ne permite să elucidăm procesul impunerii modelului sovietic al învățământului istoric superior în RASSM și RSSM.

a) Instituționalizarea învățământului istoric marxist în RASSM – „Premisă” a implementării acestuia în RSSM.

Premise ale instituționalizării modelului sovietic al științei și învățământului istoric pe teritoriul țării noastre au apărut odată cu instaurarea puterii sovietice pe teritoriul din stânga Nistrului. în memoriul cu privire la necesitatea creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM) în opinia noastră pot fi identificate și premisele instituționalizării învățământului și științei istorice marxiste pe teritoriul țării noastre. în acest memoriu se menționa: „Din punct de vedere al URSS, este cu atât mai necesară, cu cât este posibilă eventualitatea, mai devreme sau mai târziu, a apariției conflictelor militare în timpul cărora este necesar un spate al frontului bine asigurat, lipsit de stări de nemulțumire. Republica Moldovenească ar putea juca rolul de factor politico-propagandistic pe care-l joacă Republica Bielorusă față de Polonia și cea Karelă față de Finlanda”[11]. Prin urmare știința și învățământul istoric marxist, ca instrument al sistemului politic sovietic, urma să justifice și legitimeze crearea noii structuri statale, instaurarea regimului totalitar comunist în teritoriu, pretențiile asupra teritoriilor din dreapta Nistrului și altor teritorii. în afară de aceasta învățământul istoric superior urma să asigure cu cadre marxiste acțiunile de propagandă a ideologiei comuniste și să alimenteze teoria exportului de revoluție în statele Europei de Est.

Noua structură statală – RASSM a apărut în urma hotărârii Comitetului Executiv Ucrainean din 12 octombrie 1924 la Harkov, în Transnistria implantându-se stilul clasic al sistemului administrativ de comandă [12]. Istoriografia sovietică, referitor la această problemă, a afirmat că prin formarea RASSM s-a realizat „politica națională leninistă a Partidului Comunist al Uniunii sovietice”, că a biruit „politica leninistă a prieteniei popoarelor și internaționalismului proletar”. De asemenea crearea RASSM a fost considerată drept un „cap de pod”[13] al URSS în lupta sa pentru re-anexarea Basarabiei – „începutul eliberării Basarabiei”[14] și chiar o metodă eficientă de sovietizare a României, de exportare a comunismului rus spre Balcani în vederea creării unei republici socialiste mondiale [15]. Parte componentă a sistemului politic totalitar instituit a fost sistemul de învățământ și propagandă ce avea menirea să justifice politica PC(b), să supună sub aspect spiritual, ideologic toată populația [16].

Instituționalizarea învățământului istoric marxist a început în anul 1930, cu inaugurarea la Tiraspol a Institutului Pedagogic „T.G. Șevcenco”[17]. De la bun început această instituție de învățământ și-a desfășurat activitatea ca o unealtă docilă regimului. Facultatea de Istorie însă a fost creată abia peste doi ani, pregătirea cadrelor de istorici demarând astfel în 1932 [18], deși ideologia marxistă (Bazele marxism-leninismului, Istoria PC(b) din toată Uniunea) se studia în cadrul altor specialități.

în componența Institutului intrau patru facultăți inclusiv Facultatea de Istorie [19]. în cadrul Facultății de Istorie activau 2 catedre: Catedra Marxism-leninism, Catedra de Istorie. [20] Printre cadrele ce au activat în cadrul acestei facultăți putem enumera: I.Ceban, V. Senkevici, S. Afteniuc, N. Chiricenco, A. P. Gozun, I. Grosul[21] care au devenit mai târziu „soldații” principali ai frontului ideologic din RSSM, deținând funcții importante.

Perioada anilor 1930 (1832) -1940 a însemnat pentru învățământul superior din RSSM pregătirea cadrelor autohtone marxiste, necesare atât pentru asigurarea necesităților regimului local cât și pentru un eventual export al acestora în alte teritorii „eliberate”.

b) Institutul Pedagogic Moldovenesc în evacuare

După ocuparea Basarabiei de către Uniunea sovietică, în anul 1940 la Chișinău a fost inaugurat Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat [22]. Institutul la momentul fondării avea 5 facultăți printre care și Facultatea de Istorie. Primul ei decan a fost N. Chiricenco [23].

Evenimentele ce s-au perindat în perioada anului 1941 (22 iunie-26 iulie) au influențat și dezvoltarea învățământului istoric superior din RSSM. în adâncul Uniunii Sovietice a fost evacuat Institutul Pedagogic din Chișinău (IPC) și cel din Tiraspol. Institutele pedagogice au fost evacuate în regiunea Orenburg (atunci Ci-kalov), în orașul Buguruslan. Aici Institutele au fost unite într-o singură insti­tuție cu denumirea de - Institutul Pedagogic Moldovenesc. în anul de studii 1941-1942 Institutul Pedagogic nu și-a desfășurat activitatea în mod normal. Studenții și cadrele au fost transferați în cadrul Institutului Pedagogic din Ci-kalov și în cadrul Institutului de învățători din Biisk. Institutul Pedagogic Moldovenesc evacuat și-a început activitatea propriu zisă la 1 octombrie 1942 conform deciziei nr. 8 a Comitetului învățământului Public [24].

Necesita­tea în cadre istorice nu s-a spulberat, nici în anii grei ai războiului, deoarece orice rapt teritorial (în cazul dat e vorba despre problema Basarabiei) trebuia urmat de motivații teoretice, puse desigur pe seama istoricilor și a lingviști­lor, mai mult ca atât, istoricii fiind educați și dăscăliți în spiritul marxist-leninist în viitor deveneau cei mai devotați piloni ai ideologiei și regimului. La începutul anului de studiu 1942-43, erau trei ani la facultate, se numărau 39 de studenți, din 98 ce erau în total (sau 40%). La data de 20 mai 1943 La Institutul Pedagogic își făceau studiile 126 studenți, dintre aceștia 7 erau moldoveni, 2 bulgari, 2 polonezi, 1 rus, restul 114 – evrei [[25]]. Din 126 de studenți ai Institutului în anul 1943, 58 de studenți își făceau studiile la Facultatea de Istorie [[26]]. Iar în 1944 numărul lor va ajunge la 104, repartizarea pe ani era următoarea: anul l - 6 studenți, anul II - 20 stu­denți, anul III - 13 studenți [27].

în ce privește cadrele didactice, situația nu era nici ea prea bună, însă a fost rezolvată pe două căi: l. Ajutorul Sovietului Comisarilor Norodnici al URSS ce a îndreptat la lucru în Institut absolvenți și doctoranzi ai Universității de Stat din Moscova și Leningrad; 2. Colaboratorii Institutului de Cercetări Științifice din Moldova în domeniul istoriei, economiei, limbii și a literaturii (ce se afla în evacuare, în același oraș) activau în calitate de colaboratori la institut [28]. Tinerii specialiști au avut posibilitatea de a-și continua studiile și în anii războiului. S-a permis admiterea la doctorantură în cadrul Universității de Stat din Moscova, cu o singură cerință - ca temele de cer­cetare să țină de Istoria Moldovei, începând cu secolul al XV-lea și până în zilele noast­re. Colaboratorii Catedrei de Istorie cercetau teme legate de istoria Moldovei: N.O. Pavlițkaia “Relațiile ruso-moldave în a II-a jumătate a sec. al XVII-lea”, Z.V. Udalțova „Perioada antică în istoria Moldovei”, N.V. Berezneakov „Bucovina sub jugul Austriei”, „Ocuparea Basarabiei de România”, Ia.S.Grosul „Reforma țărăneas­că din 1868 din Moldova”. Tematica în cea mai mare parte corespundea cerin­țelor politice ale regimului stalinist.

în anul 1943 în orașul Moscova, în cadrul ședinței Sovietului Comisarilor No­rodnici al URSS, a fost ascultat raportul conducerii institutului. în raport se sublinia faptul că lipsește un specialist la „Istoria URSS” și la „Istoria țărilor coloniale”, iar catedrele sunt pregătite pentru editarea manualelor și programe­lor în limba moldovenească etc. La aceiași ședință s-a luat hotărârea de a introduce în planurile de studii, anii 1943-1944 la facultățile umanistice disciplina „Istoria RSSM”. Pent­ru aceasta erau necesare programe și manuale, care trebuiau elaborate în cadrul institutului. De asemenea s-a hotărât problema editării „Analelor științifice”. La 16 iunie 1944, prin Hotărârea nr. 726, în cadrul institutului sunt îndreptați la lucru patru candidați în științe istorice [29]. în perioada evacuației, până în 1944, funcțiile de decan au fost îndeplinite de N.V. Berez­neakov. în februarie 1944 în postul de conferențiar al Catedrei de Istorie a fost angajat doctorul în istorie I.Grosul, care în mai 1944 a fost numit șef al Catedrei de Istorie și decan al Facultății de Istorie [30]. Lista cadrelor didactice se prezenta în felul următor: 1) N.V. Berezneakov; Z.V. Udalțova; N.O.Pavlițkaia; V.Senkevici; I.S. Grosul [31].

Anul 1944 s-a marcat prin faptul că facultatea de Istorie a fost absolvită de 34 persoane. După „eliberarea” teritoriului Moldovei, colectivul Institutului a pri­mit ordin de reevacuare în următoarea ordine: restabilirea Institutului Pedago­gic de Stat din Chișinău și a celui de învățători din Tiraspol (ambele având facultate de istorie) [32]. De asemenea în orașul Buguruslan, în vederea asigurării activității regimului într-o eventuală reinstaurare a puterii sovietice în Basarabia, CC a PC(b) din Moldova a adoptat hotărârea de a organiza cursuri de trei luni pentru pregătirea lucrătorilor de partid în număr de 150 de persoane[33]. De asemenea au fost organizate cursuri pentru pregătirea activului de partid [34]. Cadrele didactice și lucrătorii de partid, pregătiți în spiritul ideologiei marxist-leniniste, conform intențiilor puteri sovietice urmau să faciliteze instaurarea regimului sovietic în Basarabia.

c) Instituționalizarea învățământului istoric superior în RSSM

în vara anului 1944, în timpul când operațiile militare pe teritoriul Basarabiei încă nu erau finisate, Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS a elaborat un plan minuțios de restabilire a regimului sovietic de comandă în toate sferele de activitate: organizare socială și politică, economie, cultură, învățământ. Referitor la învățământul superior a fost emisă Hotărârea „cu privire la acțiunile de îmbunătățire a lucrului politic și cultural de masă și restaurarea instituțiilor învățământului public și medicale în raioanele RSSM, eliberate de ocupanții germano-români” (iunie 1944) [35]. în acest document se înainta drept sarcină de neamânat restabilirea învățământului public, îmbunătățirea lucrului politic și propagandistic în republică. Prin altă hotărâre din 16 iunie 1944 Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS obliga Comitetul Unional pentru Școala Superioară din URSS să îndrepte în Moldova pentru activitatea în Institutele pedagogice 6 doctori în științe (2 – pentru predarea Marxism-leninismului, 2 - a literaturii ruse, 2 – a istoriei)[36]. în spiritul acestor hotărâri în perioada 25-27 iunie 1944 a avut loc Plenara CC al PC(b)M în cadrul căreia s-a discutat problemele ce necesitau a fi soluționate în vederea instaurării puterii sovietice în teritoriul „eliberat”. în stenograma plenarei se menționează: „Ținând cont de faptul că populația teritoriilor eliberate s-a aflat mult timp în condițiile ocupației germano-române, a fost educată de propaganda fascistă în spirit dușmănos nouă (puterii sovietice –A.D.) și a fost lipsită de informația sovietică veridică, - CC PC(b) din toată Uniunea cere de la noi (PC(b)M – A.D.) desfășurarea lucrului de propagandă în rândul țăranilor, muncitorilor, intelectualității și tineretului” [37]. în stenogramă se mai menționează despre „ajutorul” acordat de CC al PC(b) din toată Uniunea în realizarea scopurilor politice, propagandistice, ideologice în teritoriu ocupat; despre 41 specialiști trimiși să organizeze lucrul propagandistic, editarea ziarelor comuniste etc. De asemenea CC al PC(b) din toată Uniunea a ordonat PC(b)M, în aceiași ordine de idei, să restabilească sistemul de învățământ, de pregătire și perfecționare a cadrelor didactice[38]. Din documentele prezentate rezultă că puterea sovietică în anul 1944 paralel cu desfășurarea operațiunilor militare pe teritoriul Basarabiei, pregătea terenul pentru instaurarea puterii sovietice, de remarcat că un rol preponderent îl avea propaganda ideologiei marxist-leniniste în rândul populației în vederea atragerii ei de partea sa și constituirii unei mase largi a populației loiale regimului pe o durată îndelungată de timp, întrucât aveau loc nu doar acțiuni propagandistice efemere ci constituirea unui sistem al aparatului de partid și de învățământ pe întregul teritoriu ocupat.

Obiectivele puterii sovietice urmărite prin instituirea sistemelor de propagandă și învățământ în RSSM le observăm într-o circulară, emisă de Comisariatul învățământului în anul 1945 pentru toate instituțiile de învățământ din republică, cu titlul „Scopurile pentru anul de studii 1945-1946”. în documentul dat se menționează că în fața întregii țări stă drept sarcină primordială „de a restabili economia și cultura, de a lichida urmările războiului și a ocupației germano-române” [39] în afară de aceasta, circulara constată un șir de daune aduse învățământului de „ocupanții germano-români”: „au distrus sistemul învățământului sovietic și au adus daune școlilor, au fot extrase circa 100 mii de bănci, circa 3 mln. volume de literatură științifică și artistică” etc.[40] Cea mai mare crimă conform documentului a fost că „3 ani de zile copiii au studiat în școlile românizate, au fost sub influența ideologiei fasciste”, în rezultat documentul constată că elevii „au pierdut timpul de trei ani în ce privește educația normală, au probleme în conștiință, au fost traumatizate sufletele a sute de mii de copii sovietici” [41]. în acest context Comisariatul Norodnic al învățământului fixează drept sarcini pentru anul de studii 1945/1946: „de a lichida urmările ocupației germano-române din învățământ [….] de a educa tânăra generație în spiritul ideologiei marxist-leniniste, a Marelui Octombrie a moștenirii lăsate de marele Lenin și Stalin” [42]. Prin urmare instituirea sistemului învățământului sovietic preuniversitar și superior avea drept scop principal nu de a alfabetiza populația și a pregăti cadre pentru economia națională cât de a modela conștiința locuitorilor Basarabiei în vederea constituirii unei mase de populație loiale regimului. Un argument în plus la această afirmație ne servește informația profesorului M.Pavlov (directorul IPC în anul 1945) „Cu privire la necesitatea deschiderii unei universități în RSS Moldovenească” adresată Secției Școli a CC PC(b) din toată Uniunea. în această informație profesorul M.Pavlov constată că IPC nu poate asigura în întregime necesitatea de specialiști calificați, dar atragerea tineretului la studii este necesară pentru a demonstra că „puterea sovietică, pentru poporul moldovenesc - este puterea proprie, maternă, realizată prin străduințele sale, cu propriile mâini” [43]. Iar din considerentul că „Boierii români au deschis la Chișinău filiala Universității din Iași în componența Facultății de Teologie și a Facultății Agricole, puterea sovietică trebuie să deschidă o universitate completă cu șapte facultăți”[44]. Prin urmare dezvoltarea învățământului superior în RSSM era necesară pentru a demonstra populației autohtone că regimul sovietic instituit are o față umană orientată spre bunăstarea populației și că are o mai mare grijă de ea de cât statul român în perioada interbelică.

în vederea aplicării în practică a hotărârii „cu privire la acțiunile de îmbunătățire lucrului politic și cultural de masă și restaurarea instituțiilor învățământului public și medicale în raioanele RSSM, eliberate de ocupanții germano-români” din iunie 1944 [45]. Sovietul Comisarilor Norodnici din RSSM a emis un șir de hotărâri: Hotărârea din 15 iulie 1944 a instituit 15 școli internate, a ordonat comisarului învățământului M.Radul să completeze școlile cu cadre didactice, iar pentru a asigura cu cadre școlile a permis absolvirea înainte de termen a studenților Institutului Pedagogic Moldovenesc, cu oferirea condițiilor de ași continua studiile dacă doresc [46]; Hotărârea din 24 iulie 1944 „Cu privire la restabilirea rețelei instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate a sistemului Comisariatului învățământului Public al RSSM” [47] prevedea restabilirea Institutului de învățători din Tiraspol, a Institutului Pedagogic din Chișinău și a unui șir de școli pedagogice și profesionale; o hotărâre specială a Sovietului Comisarilor Norodnici a fost emisă la 29 septembrie 1944 prin care se prevedea restabilirea rețelei de școli superioare și medii de specialitate existente în anul 1941 în RSSM și începerea procesului de studii la 15 octombrie 1944 [48].

Peste un an, în 1945, hotărârea CC al PC(b)M și a Consiliului Comisarilor Norodnici din RSSM a instituit Institutul de învățători de Stat din Bălți, în componența căruia figura Secția de Istorie [49], iar prin hotărârea al PC(b)M și a Consiliului Comisarilor Norodnici din RSSM din 4 martie 1946 se prevedeau acțiunile de întemeiere a Universității de Stat din Chișinău în componența a cinci facultăți, inclusiv cu Facultatea de Istorie și Filologie. Peste trei ani, în 1949 printr-o dispoziție similară a fost instituit Institutul de învățători din Soroca [50].

în afară de aceste acțiuni, în vederea asigurării sistemului de învățământ sovietic instituit în RSSM s-au organizat cursuri de scurtă durată de pregătire a profesorilor pentru școlile primare și școlile medii din republică. Cursurile de obicei se desfășurau în instituțiile de învățământ instituționalizate (la Chișinău, Bălți, Cahul, Soroca) [51].

în perioada anilor 1944-1954 pe teritoriul RSSM au activat 5 instituții de învățământ superior în cadrul cărora se pregătea cadre de istorici marxiști: Institutul de învățători din Tiraspol, din 1952 institut pedagogic; Institutul de învățători din Bălți, din 1953 institut pedagogic; Institutul de învățători din Soroca; Institutul Pedagogic „I.Creangă” din Chișinău; Universitatea de Stat din Chișinău.

Institutele de învățători

Institutul de învățători din Tiraspol sa restabilit prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Norodnici ai RSS Moldovenești din 2 septembrie 1944 începând cu data de 1 noiembrie 1944 cu cinci facultăți, printre care și Facultatea de Istorie [52], care avea în componența s-a o singură catedră - Catedra de Istorie. în a doua jumătate a anului de studii 1945-1946, Catedra Bazele Marxism-leninismului se desprinde de Catedra de Istorie. Catedra Bazele Marxism-leninismului avea statut de catedră universitară, asigurând predarea disciplinelor ideologice la toate facultățile.

Institutul din Tiraspol s-a restabilit cu statut de Institut de învățători cu doi ani de studii fiind transformat în Institut Pedagogic cu patru ani de studii abia în anul 1952 [53]. în anul 1954 Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic „T.G.Șevcenco”este transferată la IPC.

Insuficiența cadrelor didactice în școlile republicii și a ideologilor marxiști-leniniști a impus necesitatea creării în 1945 a Institutului de învățători din Bălți care avea în componența sa trei secții: Secția de Istorie și Filologie; Științe ale naturii și Geografie, Secția de Matematică. La Secția de Istorie și Filologie se pregăteau profesorii de istorie și limba și literatura moldovenească și profesori de istorie și limba și literatura rusă. în primul an de studii la această secție erau două grupe: una cu învățare în limba moldovenească iar alta cu învățare în limba rusă [54].

Catedrele la Institutul de învățători și-au început activitatea abia în al doilea semestru al anului de studii 1945/1946. La secția de Istorie și Filologie activau pe lângă catedrele filologice și Catedra de Istorie [55]. în anul 1946 este constituită Catedra Bazele Marxism-leninismului[56]. în Raportul Institutului de învățători de Stat din Bălți se menționează că această instituție de învățământ superior „și-a început activitatea în luna mai a anului 1945 sub semnul grijii mai a Partidului și guvernului față de învățători și școală” [57]. Anul de studii a început la 17 septembrie 1945 și s-a finisat la 1 iulie 1946.

în documentele anului 1948 se întâlnește denumirea de Facultatea de Istorie și Filologie a Institutului din Bălți. Institutul de învățători din Bălți nu era organizat pe facultăți ci pe secții. Această denumire în rapoartele controlorilor de partid este întâlnită din obișnuința acestora de a utiliza referitor la instituțiile de învățământ superior denumirea de facultăți intrată în uz chiar și în rândul studenților și profesorilor acestei instituții de învățământ. în fruntea Secției de Istorie și Filologie s-a situat până în anul 1949 profesorul de literatură Vaisman, care de altfel a fost înlăturat din funcție prin ordinul ministrului învățământului [58]. în fruntea Facultății de Istorie și Filologie a fost numit tânărul absolvent al Facultății de Istorie a Institutului Pedagogic din Chișinău Grosul Gheorghe S. [59]

O altă instituție de învățământ superior în cadrul căreia pe o perioadă scurtă au fost pregătite cadre didactice în domeniul istoriei, și despre care se cunoaște mai puțin întrucât fondurile de arhivă cu privire la activitatea acestei instituții lipsesc, a fost Institutul de învățători din Soroca, cu doi ani de studii. Institutul a fost organizat în anul 1949. El nu avea o organizare pe facultăți, dar ca și cel din Bălți pe secții și pregătea profesori de diferite specialități inclusiv de „istorie și geografie”, pentru asigurarea claselor a V-VII-a a școlilor medii din republică cu profesori de istorie și geografie [60].

La începutul anului de studii 1951-1952 a avut loc unele modificări ale structurii învățământului istoric superior din RSSM, astfel că în conformitate cu Hotărârea ministrului învățământului din RSSM au fost fuzionate facultățile sau secțiile istorice cu cele filologice de la Institutele pedagogice și de învățători. La IPC au fost fuzionate Facultatea de Istorie și cea de Literatură în Facultatea de Istorie și Filologie cu două secții respective. în funcția de decan al Facultății a fost numit Penzul A. La institutele de învățători din Bălți și Soroca au fost create secții de istorie și filologie și au fost desemnați șefi de secție Cernea S.A. șef Secție Istorie și Filologie la Institutul de învățători din Bălți și respectiv Rudenco I.A. șef Secție Istorie și Filologie la Institutul de învățători din Soroca [61].

La Facultățile (Secțiile) de Istorie a institutelor de învățători se simțea chiar de la fondarea lor, și după transformarea unora dintre ele în institute pedagogice, o lipsă a cadrelor de înaltă calificare, ceea ce diminua calitatea procesului instructiv-educativ. Astfel, conform unei informații privind susținerea tezelor de doctor a cadrelor din instituțiile de învățământ superior din RSSM în perioada 1945-1949: nici un colaborator al Institutelor de învățători din Bălți și din Soroca de la nici o secție nu a susținut vre-o teză de doctor în științe, deși numeroase cadre au fost delegate în universități din URSS pentru ași face studiile postuniversitare [62]. Lipsa cadrelor de înaltă calificare cât și numărul relativ mic al studenților de la Facultățile de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol, a celui din Bălți și a celui din Soroca (în anul de studii 1949-1950 au fost planificate 50 de locuri la Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol dar abia de s-a putut acumula 20 de studenți [63]) a dus ca pe la mijlocul anilor '50 să se producă mari schimbări în pregătirea profesorilor de istorie pentru școlile republicii. Până în anul de învățământ 1954-1955 dascălii de istorie erau pregătiți la Institutele de învățători din Bălți, Tiraspol, Soroca, la IPC și la Universitatea de Stat din Chișinău (USC). începând cu acest an de studii obligația respectivă și-au asumat-o IPC și USC. Deoarece în anul 1954 la IPC au fost transferate facultățile de istorie din Bălți, Tiraspol și Soroca [64], Institutul de învățători din Soroca fiind în întregime lichidat, o parte din facultăți fiind transferate la Institutul Pedagogic din Bălți iar cea de istorie la IPC. Această schimbare a jucat un anumit rol în ridicarea calității pregătirii profesorilor de istorie. în aceste condiții Facultățile de Istorie a Universității de stat din Chișinău și a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” au avut rolul decisiv în procesul de formare a specialiștilor istorici marxiști și a cadrelor de partid din RSSM.

Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Chișinău

IPC s-a restabilit în componența a 5 facultăți, printre care și Facultatea de Istorie [65]. Inițial la Facultatea de Istorie era o singură Catedră de Istorie, în anul de studii 1944-1945 au fost create trei catedre: de Istorie a URSS. (șef al catedrei I.Grosul, doctor în istorie), de Istorie Universală (șef al catedrei N.Koroliov) și de Istorie a Moldovei (șef al catedrei N.Narțov). Comitetul pentru învățământul Superior de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS n-a aprobat înființarea acestei catedre, rămânând în cele din urmă doar două catedre: de Istorie a URSS și de Istorie Universală. în legătură cu transferarea lui I.Grosul la USC, în postul de șef al Catedrei de Istorie a Popoarelor URSS a Institutului Pedagogic din Chișinău a fost numit profesorul N.Narțov. După eliberarea din serviciu a lui N. Narțov (1947), în postul de șef al Catedrei de Istorie a URSS a fost numit prin cumul N. Berezneakov, doctor în istorie, conferențiar universitar. începând cu anul 1949 funcția de șef al Catedrei Istoria URSS a exercitato doctorul în istorie S.Afteniuc. [66]

în cadrul Institutului Pedagogic din Chișinău din anul 1944 activau catedrele Bazele Marxism-leninismului (transformată în anul 1956 în Catedra de Ecnomie politică și Filozofie) și Catedra Istoria PC(b)din toată Uniunea (Istoria PCUS din 1952). Aceste două catedre aveau statut de catedre universitare și asigurau predarea cursurilor ideologice la toate facultățile, inclusiv la cea de istorie [67].

în anul 1951 în baza Facultății de Istorie și a Facultății de Filologie a fost creată Facultatea de Istorie și Filologie. Primul decan al acesteia a devenit A. Penzul, iar în ianuarie 1952, în legătură cu plecarea sa la studii, a fost numită decan L. Neizvestnâh. în decembrie 1952 L. Neizvestnâh a fost transferată în postul de șef al Catedrei de Literatură Rusă și Universală, iar decan al Facultății de Istorie și Filologie a fost numită Vera Smelâh, lector superior la Catedra de Economie Politică și Filozofie, în septembrie 1953 decan a fost numit Afanasie Repida, care a lucrat în acest post până la comasarea IPC cu USC (1960). în anul 1954 are loc deja cunoscuta transferare a tuturor facultăților de istorie a institutelor pedagogice și de învățători la IPC, structura facultății rămânând aceiași până în anul 1955 când în conformitate cu ordinul Ministrului învățământului al RSS Moldovenești din 17 august, Catedra de Istorie a Popoarelor URSS și Catedra de Istorie Universală au fost unite într-o singură unitate - Catedra de Istorie, în postul de șef al Catedrei de Istorie a fost numit S. Afteniuc [68].

Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău.

Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău își începe activitatea din momentul inaugurării universității. Inițial purta denumirea de Facultatea de Istorie și Filologie. Responsabil de orga­nizarea facultății și asigurarea începutului studiilor la l octombrie 1946 a fost numit I.Grosul. în 1946 doctorul în istorie I. Grosul este transferat de la IPC la USC, unde participă în mod nemijlocit la crearea Facultății de Istorie și Filologie, primul decan al căreia a fost până în 1948. Conduce de asemenea până în 1960 Catedra de Istorie a URSS [69].

Facultatea de Istorie și Filologie avea în structura sa trei secții; limba și literatura moldovenească, limba și literatura rusă, istoria. Secția de istorie, la rândul său, avea la început două catedre: Catedra de Istorie a Popoarelor URSS și Catedra de Istorie Universală. în primii ani de activitate ai universității (1946-1948) studiile se efectuau exclusiv în limba rusă. Pe parcursul anilor 1946-1954 funcția de decan al Facultății de Istorie și Filologie au deținut-o atât specialiștii istorici, cât și filologi. Decani ai facultății au fost până la 1960, în ordinea ce urmează: I.Grosul (1946-1948), M.Pustânikova (1948), A.Simonov (1948-1950), I.Varticean (1950), M.Muntean (1950), A.Malikov (1951), I.Meșceriuk (1952), B. Ardentov (1952-1953), A.Simonov (1953-1954), P.Mezențev (1954), V.Senkevici (1954) [70].

d) Politica privind componența corpului didactic al facultăților de istorie

Documentele de arhivă depistate ne demonstrează că în primul deceniu postbelic în RSSM, criteriile de care se ținea cont la angajarea specialiștilor la serviciu în instituțiile de învățământ superior erau următoarele: deținerea diplomei de studii superioare (preferabil de studii postuniversitare, de candidat sau doctor în științe), apartenența națională și de partid, Localitatea unde s-a născut persoana respectivă și de unde a venit dacă nu era local, și cel mai important în primii ani postbelici era dacă specialistul în timpul „ocupației” a fost sau nu pe teritoriul dintre Prut și Nistru [71]. în rezultatul analizei documentelor observăm faptul că majoritatea specialiștilor angajați la instituțiile de învățământ superior din RSSM în anii 1944-1946, în timpul „ocupației” (1941-1944) au locuit evacuare în orașul Buguruslan, s-au aflat în diverse regiuni ale Uniunii Sovietice, și puține dintre persoanele angajate, s-au aflat în Basarabia în această perioadă. în ce privește componența națională, observăm de asemenea că nu a fost angajat nici o persoană de naționalitate român, deși în republică erau specialiști care-și făcuse studiile în perioada interbelică la instituții de învățământ din România. Persoanele care nu au fost în evacuare în perioada 1941-1944 s-au și-au făcut studiile în România, erau considerate persoane periculoase pentru statul sovietic, întrucât erau considerate că au fost supuse ideologiei burgheze, fasciste etc.

încă din anul 1944 asupra instituțiilor de învățământ superior a fost stabilit un control riguros. în conformitate cu Hotărârea nr.378 din 19 august 1944 a Comitetului Unional pentru Școala Superioară de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici din URSS „în legătură cu lipsa măsurilor necesare pentru crearea corpului profesoral-didactic” se instituia un control dur al cadrelor didactico-științifice din partea comisariatelor pentru învățământ și directorii instituțiilor de învățământ superior. Astfel comisariatele pentru învățământ și directorii institutelor trebuiau să efectueze controlul (din punct de vedere politic) și evidența cadrelor, să organizeze concursuri pentru ocuparea funcțiilor, să interzică transferul cadrelor dintr-o instituție în alta, de asemenea să efectueze un șir de acțiuni menite să asigure buna activitate și controlul exigent asupra lucrului didactico-științific și propagandistic din instituțiile de învățământ superior. Iar rezultatele să fie raportate la Comisariatul învățământului Superior din URSS [72]. Acțiunile întreprinse aveau scopul să identifice cadrele didactico-științifice din republică care au pierdut legătura cu instituțiile de învățământ superior în legătură cu evacuarea institutului pedagogic în Buguruslan, să atragă altele noi, și în urma unui control riguros să le păstreze în cadrul institutelor, întru-cât numărul cadrelor calificate în RSSM în anul 1944 era foarte mic.

La Chișinău institutul Pedagogic s-a reîntors în componența a 20 de cadre didactico-științifice și 160 de studenți, urmând ca Sovietul Comisarilor Norodnici din RSSM să ofere spațiu de studiu și toate cele necesare desfășurării procesului didactic al unei instituții de învățământ superior [73]. Către începutul anului de studiu 1944/1945 institutul dispunea de 38 cadre didactico-științifice, dintre care doar cinci activau la Facultatea de Istorie (Grosul I.S., Amosov P.A., Koroliov N.V., Mețeriuc I.I., Șteiman L.V.) dintre care 2 ruși, 1 moldovan, 1 bulgar, 1 evreu.

Către începutul anului de studii 1944-1945 Institutul de învățători din Tiraspol, restabilit după întoarcerea din evacuare, avea în componența sa 22 cadre didactice, dintre care doar 3 profesori asigurau activitatea Catedrei de Istorie: Dubinskaia Raisa Abramovna (preda cursul Istoria URSS), Nazarova Nadejda Iacovlevna (Istoria universală), Koifman Ilia Borisovici (Bazele marxism-leninismului, Istoria PC(b) din toată Uniunea). Koifman I.B. a exercitat funcția de șef al catedrei Istorie până în anul 1954, când secția istorie a fost transferată la IPC. în ce privește componența națională a cadrelor, la Catedra Istorie erau doi evrei și un rus [[74]]. Peste doi ani, la 1 septembrie 1947 la Institutul de învățători din Tiraspol activau în total 22 de cadre didactice. Dintre aceștia: 9 – moldoveni; 7 ruși, 8 – evrei (9 - membri ai PC, 3 - candidați în membri, 12 - fără bilet de partid [75]).

La Institutul de învățători din orașul Bălți în anul 1945/1946 activau 21 de specialiști. Din a doua jumătate a anului de studiu, după organizarea Catedrei Bazele Marxism-leninismului și Istorie, în componența acesteia au intrat 4 persoane: Bolișacov I.I. (asigura predarea cursului Bazele Marxism-leninismului pentru toate specialitățile, exercita funcția de șef de catedră), Chirstea C.F (preda cursul Istoria Moldovei), Rivilis M.I. (cursul Istoria universală), Poplavscaia D.E. (cursul Istoria URSS). După apartenența națională erau 1 rus, 1 moldovean și respectiv 2 evrei [76].

în anul 1946 are loc separarea Catedrei Bazele Marxism-leninismului și Istorie în Catedra de Istorie și Catedra Bazele Marxism-leninismului. La Catedra Istorie activau 3 lectori superiori: Poplavskaia D.E., Rivilis S.I., Stoliar H.S.[77]. Șef interimar al catedrei de Istorie în anii 1946-1947 a fost Poplavskaia D.E.

La Catedra Bazele Marxism-leninismului a aceleiași instituții activau 3 lectori superiori: I.I.Bolișakov, șef interimar al catedrei; Karpenko V.I.; Kaidalov V.N.[78]. Pe parcursul anului de studiu 1947-1948 Bolișakov I.I. a fost concediat și șef interimar al catedrei a fost numit Konev N.I. lector superior. Iar catedra în anii 1948-50 avea 3 profesori, Konev N.I. Titov M.S. Karpenko V.I. [79]. în anul de studii 1951/1952 erau deja 5 profesori: Gozun A.P șef al catedrei; Sîci V.V.; Eremenko P.P.; Drozdov K.A.; Karpenko V.C. După apartenența națională erau 2 moldoveni și 3 ruși[80].

în anii 1948-50 la Catedra de Istorie erau 4 profesori, Șef al catedrei de Istorie a fost numit în anul 1949 Grosul Gheoghii Sergheievici, Stoliar Ana Izrailevna, Bogatîi Pantelei Gavrilovici, Poplavskaia Dora Emanuilovna [81] (în anul 1948-49 pentru câteva luni funcția de șef catedră a fost exercitată de Stoliar A.I. și Poplavskaia D.E.) [82]. în anul 1949 din 32 profesori în total la Institutul de învățători din Bălți, doar 10 erau moldoveni și aceasta era considerat de unii demnitari de partid ca naționalism local [83]. Din aceste considerente numărul specialiștilor autohtoni în primul deceniu postbelic a continuat să fie mic.

Componența corpului profesoral al Catedrei Istorie în anul 1951 se modifică categoric: Șef al catedrei de Istorie devine Bakerman David Iacovlevici, Medvedev Mark Abramovici; Smolinkina Ecaterina Alexeievna, Bazarenko Nikolai Nikiforovici, Frolova Maria Mihailovna - După componența națională erau doi evrei, doi ruși, un moldovean [84]. Iar în anul de studii 1953/1954 la Catedra de Istorie erau patru lectori superiori. Toți membrii catedrei erau profesori tineri, ce activau la institut nu mai mult de doi ani, și nu aveau grade științifice: Lectorul superior Radul V.A. exercita funcția de șef interimar al Catedrei Istorie(1952-1954; Lectorul superior Feider L.V preda „Istoria modernă”, „Metodica predării istoriei și constituției”; Lectorul superior Certan E.E. a activat la institut din anul 1952, preda cursurile „Istoria antică”, „Istoria Moldovei” la secția de limbă și Literatură.; Lectorul superior Rîbalko P.L. preda cursul „Istoria URSS” și „Istoria evului mediu”[85].

La secția Istorie și Filologie a Institutului de învățători din Bălți observăm schimbarea frecventă a cadrelor din cauza necorespunderii acestora pentru învățământul superior. Un șir de specialiști erau delegați pentru studii postuniversitare în universități din URSS, dar care nu se mai întorceau înapoi, iar o parte, în urma criticilor aduse de către inspectorii Secției Școli și Instituții de învățământ superior a CC a PC(b)M erau concediați, astfel majoritatea cadrelor ce au activat în perioada 1945-1954 la Secția Istorie și filologie erau persoane ce nu aveau experiență de lucru în învățământul superior.

Catedra Istorie din cadrul secției Istorie și Filologie a Institutului de învățători din Soroca avea în componența sa un singur lector titular Șuliman K.B. Tot el exercita funcția de șef al catedrei [86]. La catedră mai activau periodic profesori invitați de la Institutul de învățători din Bălți și de la IPC.

Catedra Bazele Marxism-leninismului îl avea în frunte pe Țurcan F.F. care asigura predarea disciplinelor ideologice la toate specialitățile, întrucât la institut erau în total patru grupe de studenți, câte două grupe în fiecare secție: Istorie și Filologie, și Științe ale Naturii și Geografie [87].

Lipsa cadrelor didactico-științifice de înaltă calificare era problema principală pentru toate facultățile și secțiile de istorie a instituțiilor de învățământ superior din RSSM, ceea ce diminua calitatea procesului instructiv-educativ. Astfel, conform unei informații privind susținerea tezelor de doctor a cadrelor din instituțiile de învățământ superior din RSSM în perioada 1945-1949: nici un colaborator al Institutelor de învățători de la nici o facultate nu a susținut teza de doctor în științe [88], deși și-au făcut studiile în aspirantură.

Situația la IPC nu se deosebea cu mult de cea de la Institutele de învățători. La Catedra Istoria URSS în anul de studii 1951/1952 activau 6 cadre didactice titulare: Afteniuc S., Repida A.V., Kiricenko N.P., Roitman N.D., Dubinskaia R.A., Stratievski K. [89]. Dintre specialiștii ce lucrau la catedră doar Aftenic S. și Repida A.V. dețineau titlul de doctor în istorie. în afară de aceștia la catedră cumulau Senchevici V.M. și Esaulenco A.S [90].

La catedra Istoria Universală corpul profesoral-didactic nu a cunoscut schimbări esențiale din anul 1945. Ea avea în componența sa în anul 1951-1952 3 lectori titulari: Koroliov N.V. șef al catedrei în anii 1945-1955, Șlaen I.M., Krociak I.S. Nici un membru al catedrei nu deținea grad științific și titlu didactic [91]. în anul de studii 1952-1953 corpul profesoral al Catedrei Istorie Universală este completat cu două cadre tinere, absolvenți ai Institutului - Constantin Drahenberg și Vladimir Potlog [92].

Catedra de Istorie Universală a USC a fost inaugurată odată cu înființarea Facultății de Istorie și Filologie. Inițial, catedra dispunea de numai doi colaboratori - N.Mohov și M.Muntean, ultimul transferându-se mai târziu la Catedra de Istorie a URSS. în 1947-1948 catedra se completează cu noi specialiști: lectorii superiori R.Enghelgardt și N.Koroliov, lectorii G.Smirnov și V.Totrov. Mai târziu membri titulari ai catedrei devin A.Mirkind, B.Model, V.Antonova, V.Starojuc. în 1951 la catedra, în postul vacant de lector superior, a fost angajată absolventa aspiranturii Universității „M.V. Lomonosov” din Moscova N.Bregovskaia [93]. Primul șef al catedrei a fost doctorul în istorie N.Mohov (1946-1952), pe care l-a urmat doctorul în istorie, conferențiar V.Antonova (1952-1954) [94].

Catedra de Istorie a URSS era considerată ca una din catedrele principale ale Facultății de Istorie a USM. Despre importanța mare ce i se acorda acestei catedre în pregătirea viitorilor istorici ne vorbește elocvent creșterea continuă a numărului colaboratorilor ei. în primul an de studii, 1946-1947, catedra și-a început acti­vitatea în componența a doi profesori (Ia. Grosul, I. Meșceriuk) [95].

Pentru pregătirea istoricilor marxiști, instituțiile de învățământ superior din RSSM aveau nevoie de cadre marxiste calificate. întrucât populația autohtonă fusese supusă „ideologiei burgheze, fasciste”, ele nu inspirau încredere puterii sovietice, astfel că majoritatea cadrelor universitare în primii ani postbelici erau aduse din alte regiuni ale URSS, fapt demonstrat de componența corpului profesoral al instituțiilor de învățământ superior. Abia după absolvirea primelor promoții de istorici marxiști, pregătite în condițiile regimului totalitar de comandă, în strictă corespundere cu ideologia marxist-leninistă, corpul profesoral al facultăților de istorie din RSSM, a început să fie completat cu cadre locale. în ceia ce privește componența corpului studențesc, de asemenea majoritatea studenților în primii ani postbelici o constituiau alogenii. Această stare de lucruri era determinată de politica statului privind componența și dinamica contingentului studențesc de la facultățile de istorie din RSSM, ca parte componentă a politicii în domeniul învățământului istoric superior.

e) Politica privind contingentul de studenți

Dinamica contingentului de studenți în cadrul instituțiilor de învățământ superior din RSSM a fost determinată atât de necesitatea de cadre pentru instituțiile de învățământ preuniversitar cât și de politicile de propagandă a ideologiei comuniste și de completare a organizațiilor de partid cu cadre marxiste, de realitățile politice ale perioadei.

în RSS Moldovenească, conform raportului șefului Secției Cadre a Comisariatului învățământului din 19 octombrie 1944, nu ajungeau la zi 627 profesori pentru școlile medii [96], deși încă nu toate școlile medii își reluase activitatea. în aceste condiții, rolul principal în pregătirea cadrelor pentru învățământul preuniversitar îi aparținea IPC și institutelor de învățători.

în anul de studii 1944/1945 din 384 de studenți de la IPC, la Facultatea de Istorie își făceau studiile 84 de studenți (36 la anul I, 10 la anul II, 20 la anul III, 18 la anul IV). Ponderea Facultății de istorie o constituia 21,8 % [97]. Dintre aceștia 8 moldoveni, 25 ruși, 35 evrei, 16 ucraineni [98].

La Facultatea de Istorie de la Institutul de învățători din Tiraspol în anul de studii 1944/1945 își făceau studiile 41 de studenți înmatriculați la anul 1, întrucât a fost restabilit din evacuare cu statut de institut de învățători cu doi ani de studii, studenți la anul doi nu avea. Din 41 de studenți 18 erau moldoveni, 5 ruși, 18 ucraineni. Studiile se desfășurau în două limbi - moldovenească și rusă. în grupa cu studii în limba moldovenească erau 18 studenți în cea cu studii în limba rusă – 23 studenți [99].

La Institutul de învățători din Bălți planul de admitere în anul de studii 1945/1946 era de 120 de persoane, la secția de Istorie și Filologie au fost înmatriculați 57 de studenți [100]. Pe parcursul anului la această secție au mai fost înmatriculați 8 studenți, astfel către finele anului de studii 1945/1946 la Secția Istorie și Filologie erau 65 de studenți la anul I, 35 de studenți în grupa cu predare în limba moldovenească și 30 de studenți în grupa rusă. în total institutul avea 125 de studenți [101].

în primul an după restabilirea Institutului Pedagogic din Chișinău, a celui de învățători din Tiraspol (1944-1945) și crearea Institutului de învățători din Bălți (1945-1946) la Facultățile de istorie din RSSM își făceau studiile mai mulți studenți de origine alogenă de cât moldoveni. Dar reieșind din faptul că școli medii în republică cu predare în limba moldovenească erau mai multe de cât cu predare în limba rusă la nivelul CC al PC(b)M și Ministerului învățământului s-a pus problema pregătirii cadrelor autohtone, vorbitoare de limba moldovenească. Astfel, în conformitate cu Hotărârea nr.110 a Consiliului de Miniștri și a CC a PC(b)M din 1946 „Cu privire la acțiunile de consolidarea activității Institutului Pedagogic din Chișinău” se prevedea ca la anul de studii 1946-1947 să acorde o mai mare atenție la înmatricularea tinerilor de naționalitate autohtonă [102]. Una dintre cauzele că în instituțiile de învățământ superior din RSSM studenții moldoveni erau mai puțini de cât ruși, ucraineni și evrei era situația materială proastă a populației autohtone ce nu le permitea tinerilor să se întrețină, să facă studii, și să achite taxa pentru studii introdusă în anul 1940 (anulată abia în anul 1954) [103]. în vederea atragerii populației autohtone la studii prin hotărârea Consiliului de Miniștri și a CC al PC(b)M se prevedea ca studenților să li se acorde condiții normale de studii [104]. în pofida măsurilor întreprinse, creșterea numărului populației autohtone în rândul studenților n-a avut loc imediat. Intențiile de pregătire a cadrelor în instituțiile de învățământ superior din rândul moldovenilor a întâlnit rezistență în rândul minorităților naționale care ocupau o poziție dominantă în aparatul de partid și de stat. Acțiunile de a facilita înmatricularea moldovenilor la studii a fost calificată drept naționalism local [105].

în aceste condiții, chiar și după inaugurarea Universității de Stat din Chișinău, despre care se menționa că ar fi fost națională, și după transferarea în anul 1946 a studenților anului doi de la un șir de facultăți de la IPC la Universitate [106], în rândul studenților universității dominau reprezentanții minorităților etnice. La 1 noiembrie 1946 la secția istorie a Facultății de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău erau 59 studenți, dintre care 33 ruși, 8 moldoveni, 6 Evrei, 8 ucraineni, 4 studenți de alte naționalități. Din numărul total de studenți ai secției, 12 studenți erau membri ai PC și 32 erau membri ai organizației comsomoliste [107].

începând cu anul 1948 admiterea la studii în instituțiile de învățământ superior din URSS se desfășura în conformitate cu Ordinul Ministrului învățământului Superior din URSS S.Caftanov „Cu privire la desfășurarea examenelor de admitere în instituțiile de învățământ superior din URSS” în care menționa că examenele trebuie să se desfășoare strict în conformitate cu regulamentul aprobat de minister și publicat în Buletinul Ministerului pentru anul 1948. La disciplina istoria de la abiturienți trebuia să se ceară cunoștințe ce n-ar fi depășit programa școlii medii, dar urma să se acorde o mai mare atenție istoriei statului sovietic și a „Marelui Război pentru apărarea Patriei”. Examinatorii trebuiau să ceară de la candidații la studii ca aceștia să aprecieze procesele economice, sociale și politice din diferite perioade prin prisma ideologiei marxiste și a mișcărilor revoluționare [108].

La IPC în anul 1948 au absolvit Facultatea de Istorie 23 de persoane [109], însă au fost înmatriculați 21 de studenți, deși planul de admitere fixa 25 de locuri [110]. La sfârșitul anului de studii 1948/1949 la specialitatea istoria erau în total 80 de studenți (la anul I de studii – 20, II – 25, III – 19, IV – 16 studenți)[111]. Ministerul învățământului Superior din URSS a sesizat micșorarea numărului de studenți în instituțiile de învățământ superior și în special la facultățile de istorie. Pentru a mări numărul de studenți la un șir de facultăți, a „apropia a învățământul superior cu viața”, a acoperi insuficiența de cadre marxiste, vice-ministrul A.Samarin a emis la 26 mai 1950 ordinul de deschidere a secției serale de studii la un șir de institute din URSS și la IPC [112]. Aplicând ordinul menționat, Ministerul învățământului din RSSM prevedea pentru anul de studii 1950/1951 la facultățile și secțiile de istorie a institutelor de învățători cu doi ani de studii 100 de locuri cu studii la zi și 125 de locuri cu studii fără frecvență, iar pentru Secția de Istorie a Facultății de Istorie și Filologie de la IPC - 25 locuri cu studii la zi, 25 – la secția serală, 50 – la secția fără frecvență [113].

În conformitate cu Ordinul Ministerului Învățământului Superior din URSS „Cu privire la măsurile de ajutor pentru Universitatea de Stat din Chișinău”, planul de înmatriculare la Universitate la specialitatea Istorie era de 25 de persoane. În total la universitate în anul de studii 1950/1951 își făceau studiile 1435 de studenți, dintre care ruși – 638, evrei - 316, moldoveni – 284, ucraineni – 158, alte naționalități – 41 [114]. (vezi continuare Partea a II-a)





Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1135