Adrian Dolghi s-a
născut la 28 februarie 1981, în satul Fundurii-Vechi (Glodeni).
Licențiat al Facultății de Istorie și Psihologie a USM (2005), Masterat
în istorie la aceiași instituție (2006); profesor de liceu (2003-2005);
cercetător științific la USM (2006-2008); studii de doctorat la USM
(2006-2009); lector la Catedra Istorie Universală a USM (din 2006)
Autor
a cca. 20 de articole și comunicări privind problematica politicii
statului sovietic în domeniul științei și învățământului superior.
Adrian Dolghi. Impunerea modelului
sovietic al învățământului istoric superior în R.A.S.S.M și
R.S.S Moldovenească (1930-1954).
Politica
statului sovietic în domeniul științei și învățământului istoric
superior la periferiile Uniunii Sovietice, pe lângă trăsăturile generale
caracteristice întregii uniuni a mai avut un șir de particularități
specifice atât tuturor republicilor unionale cât și fiecărei republici
în parte.
Știința
istorică, în republicile unionale, era chemată prin intermediul
propagandei și miturilor istoriografice să contribuie la educarea
cetățeanului sovietic, să argumenteze - legitimeze „alipirea benevolă” a
popoarelor sau republicilor unionale la Imperiul Rus sau la URSS, sau
„eliberarea”de către Uniunea Sovietică a țărilor ocupate de Germania
fascistă. învățământului istoric superior în acest caz i se atribuia
rolul de formator al cadrelor marxiste pentru aparatul de partid și
învățământul preuniversitar în cadrul căruia se educa „omul sovietic”.
La periferiile URSS învățământul și știința istorică a fost transformată
într-o unealtă nu doar de ideologizare a societății dar și de
deznaționalizare a popoarelor din cadrul URSS și de transformare a lor
în părți componente a “poporului sovietic”.
Pentru
a elucida procesul impunerii modelului sovietic al învățământului
istoric superior pe teritoriul țării noastre în anii 1930-1954, în
prezentul articol ne-am propus să analizăm procesul instituționalizării
învățământului istoric marxist; Politica marxistă de cadre - componența
și evoluția corpului didactic și studențesc de la facultățile de istorie
din RSS Moldovenească.
Deosebit
de prețioase în efectuarea studiului nostru sunt lucrările referitoare
la istoria universităților din Republica Moldova, în cadrul cărora
autorii se referă și la învățământului istoric superior din RSSM. în
prezent avem doar două astfel de studii: „Istoria Universității de Stat
din Moldova” [1] și „Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din
Chișinău 1940-2000” [2].
Alt
grup îl constituie studiile ce elucidează evoluția științei istorice
din Republica Moldova. Unele aspecte ale evoluției științei istorice din
RSSM sunt cercetate în cartea istoricului Ion Țurcanu: „Istoricitatea
istoriografiei”. Lucrarea repune în discuție anumite aspecte ale
istoriei naționale, analizând tratarea lor în istoriografia sovietică
[3]. în lucrarea „Știința istorică în contextul intereselor politice”
istoricul Anton Moraru vine să judece intențiile premeditate de
falsificare a istoriei românilor[4]. O altă carte de o valoare
incontestabilă asupra evoluției științei istorice din URSS și RSSM este
„Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă” de W.P. van Meurs
[5]. în lucrarea sa Van Meurs elucidează un șir de aspecte ce țin de
domeniul educațional sovietic în RSSM [6].
Un
aport considerabil la studierea istoriografiei sovietice, propagandei
comuniste, deznaționalizării etc. îl aduc autorii: Andrei Eșanu în
articolul „Schimbarea le față” a istoriografiei din Republica Moldova
(1989-2002)”; Valentin Burlacu cu articolele „Propaganda
cultural-educativă în modelarea conștiinței și mentalității populației
RSSM (1944-1950)”[7], „Instituțiile cultural-educative din RSS
Moldovenească - instrument de rusificare (1944-1950)” [8]; Maria Eremia
în articolele Facultatea de Istorie din cadrul Institutului Pedagogic
Moldovenesc (1941-1944) [9] și Rolul ideologiei marxist-leniniste în
pregătirea cadrelor istorice în Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească [10] elucidează unele aspecte ale activității facultății
de istorie a Institutului pedagogic Moldovenesc și pregătirii cadrelor
de istorici marxiști în RSSM.
Sinteza
lucrărilor menționate și valorificarea documentelor de arhivă ne
permite să elucidăm procesul impunerii modelului sovietic al
învățământului istoric superior în RASSM și RSSM.
a) Instituționalizarea învățământului istoric marxist în RASSM – „Premisă” a implementării acestuia în RSSM.
Premise
ale instituționalizării modelului sovietic al științei și
învățământului istoric pe teritoriul țării noastre au apărut odată cu
instaurarea puterii sovietice pe teritoriul din stânga Nistrului. în
memoriul cu privire la necesitatea creării Republicii Autonome Sovietice
Socialiste Moldovenești (RASSM) în opinia noastră pot fi identificate
și premisele instituționalizării învățământului și științei istorice
marxiste pe teritoriul țării noastre. în acest memoriu se menționa: „Din
punct de vedere al URSS, este cu atât mai necesară, cu cât este
posibilă eventualitatea, mai devreme sau mai târziu, a apariției
conflictelor militare în timpul cărora este necesar un spate al
frontului bine asigurat, lipsit de stări de nemulțumire. Republica
Moldovenească ar putea juca rolul de factor politico-propagandistic pe
care-l joacă Republica Bielorusă față de Polonia și cea Karelă față de
Finlanda”[11]. Prin urmare știința și învățământul istoric marxist, ca
instrument al sistemului politic sovietic, urma să justifice și
legitimeze crearea noii structuri statale, instaurarea regimului
totalitar comunist în teritoriu, pretențiile asupra teritoriilor din
dreapta Nistrului și altor teritorii. în afară de aceasta învățământul
istoric superior urma să asigure cu cadre marxiste acțiunile de
propagandă a ideologiei comuniste și să alimenteze teoria exportului de
revoluție în statele Europei de Est.
Noua
structură statală – RASSM a apărut în urma hotărârii Comitetului
Executiv Ucrainean din 12 octombrie 1924 la Harkov, în Transnistria
implantându-se stilul clasic al sistemului administrativ de comandă
[12]. Istoriografia sovietică, referitor la această problemă, a afirmat
că prin formarea RASSM s-a realizat „politica națională leninistă a
Partidului Comunist al Uniunii sovietice”, că a biruit „politica
leninistă a prieteniei popoarelor și internaționalismului proletar”. De
asemenea crearea RASSM a fost considerată drept un „cap de pod”[13] al
URSS în lupta sa pentru re-anexarea Basarabiei – „începutul eliberării
Basarabiei”[14] și chiar o metodă eficientă de sovietizare a României,
de exportare a comunismului rus spre Balcani în vederea creării unei
republici socialiste mondiale [15]. Parte componentă a sistemului
politic totalitar instituit a fost sistemul de învățământ și propagandă
ce avea menirea să justifice politica PC(b), să supună sub aspect
spiritual, ideologic toată populația [16].
Instituționalizarea
învățământului istoric marxist a început în anul 1930, cu inaugurarea
la Tiraspol a Institutului Pedagogic „T.G. Șevcenco”[17]. De la bun
început această instituție de învățământ și-a desfășurat activitatea ca o
unealtă docilă regimului. Facultatea de Istorie însă a fost creată abia
peste doi ani, pregătirea cadrelor de istorici demarând astfel în 1932
[18], deși ideologia marxistă (Bazele marxism-leninismului, Istoria
PC(b) din toată Uniunea) se studia în cadrul altor specialități.
în
componența Institutului intrau patru facultăți inclusiv Facultatea de
Istorie [19]. în cadrul Facultății de Istorie activau 2 catedre: Catedra
Marxism-leninism, Catedra de Istorie. [20] Printre cadrele ce au
activat în cadrul acestei facultăți putem enumera: I.Ceban, V.
Senkevici, S. Afteniuc, N. Chiricenco, A. P. Gozun, I. Grosul[21] care
au devenit mai târziu „soldații” principali ai frontului ideologic din
RSSM, deținând funcții importante.
Perioada
anilor 1930 (1832) -1940 a însemnat pentru învățământul superior din
RSSM pregătirea cadrelor autohtone marxiste, necesare atât pentru
asigurarea necesităților regimului local cât și pentru un eventual
export al acestora în alte teritorii „eliberate”.
b) Institutul Pedagogic Moldovenesc în evacuare
După
ocuparea Basarabiei de către Uniunea sovietică, în anul 1940 la
Chișinău a fost inaugurat Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat [22].
Institutul la momentul fondării avea 5 facultăți printre care și
Facultatea de Istorie. Primul ei decan a fost N. Chiricenco [23].
Evenimentele
ce s-au perindat în perioada anului 1941 (22 iunie-26 iulie) au
influențat și dezvoltarea învățământului istoric superior din RSSM. în
adâncul Uniunii Sovietice a fost evacuat Institutul Pedagogic din
Chișinău (IPC) și cel din Tiraspol. Institutele pedagogice au fost
evacuate în regiunea Orenburg (atunci Ci-kalov), în orașul Buguruslan.
Aici Institutele au fost unite într-o singură instituție cu denumirea
de - Institutul Pedagogic Moldovenesc. în anul de studii 1941-1942
Institutul Pedagogic nu și-a desfășurat activitatea în mod normal.
Studenții și cadrele au fost transferați în cadrul Institutului
Pedagogic din Ci-kalov și în cadrul Institutului de învățători din
Biisk. Institutul Pedagogic Moldovenesc evacuat și-a început activitatea
propriu zisă la 1 octombrie 1942 conform deciziei nr. 8 a Comitetului
învățământului Public [24].
Necesitatea
în cadre istorice nu s-a spulberat, nici în anii grei ai războiului,
deoarece orice rapt teritorial (în cazul dat e vorba despre problema
Basarabiei) trebuia urmat de motivații teoretice, puse desigur pe seama
istoricilor și a lingviștilor, mai mult ca atât, istoricii fiind
educați și dăscăliți în spiritul marxist-leninist în viitor deveneau cei
mai devotați piloni ai ideologiei și regimului. La începutul anului de
studiu 1942-43, erau trei ani la facultate, se numărau 39 de studenți,
din 98 ce erau în total (sau 40%). La data de 20 mai 1943 La Institutul
Pedagogic își făceau studiile 126 studenți, dintre aceștia 7 erau
moldoveni, 2 bulgari, 2 polonezi, 1 rus, restul 114 – evrei [[25]]. Din
126 de studenți ai Institutului în anul 1943, 58 de studenți își făceau
studiile la Facultatea de Istorie [[26]]. Iar în 1944 numărul lor va
ajunge la 104, repartizarea pe ani era următoarea: anul l - 6 studenți,
anul II - 20 studenți, anul III - 13 studenți [27].
în
ce privește cadrele didactice, situația nu era nici ea prea bună, însă a
fost rezolvată pe două căi: l. Ajutorul Sovietului Comisarilor
Norodnici al URSS ce a îndreptat la lucru în Institut absolvenți și
doctoranzi ai Universității de Stat din Moscova și Leningrad; 2.
Colaboratorii Institutului de Cercetări Științifice din Moldova în
domeniul istoriei, economiei, limbii și a literaturii (ce se afla în
evacuare, în același oraș) activau în calitate de colaboratori la
institut [28]. Tinerii specialiști au avut posibilitatea de a-și
continua studiile și în anii războiului. S-a permis admiterea la
doctorantură în cadrul Universității de Stat din Moscova, cu o singură
cerință - ca temele de cercetare să țină de Istoria Moldovei, începând
cu secolul al XV-lea și până în zilele noastre. Colaboratorii Catedrei
de Istorie cercetau teme legate de istoria Moldovei: N.O. Pavlițkaia
“Relațiile ruso-moldave în a II-a jumătate a sec. al XVII-lea”, Z.V.
Udalțova „Perioada antică în istoria Moldovei”, N.V. Berezneakov
„Bucovina sub jugul Austriei”, „Ocuparea Basarabiei de România”,
Ia.S.Grosul „Reforma țărănească din 1868 din Moldova”. Tematica în cea
mai mare parte corespundea cerințelor politice ale regimului stalinist.
în
anul 1943 în orașul Moscova, în cadrul ședinței Sovietului Comisarilor
Norodnici al URSS, a fost ascultat raportul conducerii institutului. în
raport se sublinia faptul că lipsește un specialist la „Istoria URSS”
și la „Istoria țărilor coloniale”, iar catedrele sunt pregătite pentru
editarea manualelor și programelor în limba moldovenească etc. La
aceiași ședință s-a luat hotărârea de a introduce în planurile de
studii, anii 1943-1944 la facultățile umanistice disciplina „Istoria
RSSM”. Pentru aceasta erau necesare programe și manuale, care trebuiau
elaborate în cadrul institutului. De asemenea s-a hotărât problema
editării „Analelor științifice”. La 16 iunie 1944, prin Hotărârea nr.
726, în cadrul institutului sunt îndreptați la lucru patru candidați în
științe istorice [29]. în perioada evacuației, până în 1944, funcțiile
de decan au fost îndeplinite de N.V. Berezneakov. în februarie 1944 în
postul de conferențiar al Catedrei de Istorie a fost angajat doctorul în
istorie I.Grosul, care în mai 1944 a fost numit șef al Catedrei de
Istorie și decan al Facultății de Istorie [30]. Lista cadrelor didactice
se prezenta în felul următor: 1) N.V. Berezneakov; Z.V. Udalțova;
N.O.Pavlițkaia; V.Senkevici; I.S. Grosul [31].
Anul
1944 s-a marcat prin faptul că facultatea de Istorie a fost absolvită
de 34 persoane. După „eliberarea” teritoriului Moldovei, colectivul
Institutului a primit ordin de reevacuare în următoarea ordine:
restabilirea Institutului Pedagogic de Stat din Chișinău și a celui de
învățători din Tiraspol (ambele având facultate de istorie) [32]. De
asemenea în orașul Buguruslan, în vederea asigurării activității
regimului într-o eventuală reinstaurare a puterii sovietice în
Basarabia, CC a PC(b) din Moldova a adoptat hotărârea de a organiza
cursuri de trei luni pentru pregătirea lucrătorilor de partid în număr
de 150 de persoane[33]. De asemenea au fost organizate cursuri pentru
pregătirea activului de partid [34]. Cadrele didactice și lucrătorii de
partid, pregătiți în spiritul ideologiei marxist-leniniste, conform
intențiilor puteri sovietice urmau să faciliteze instaurarea regimului
sovietic în Basarabia.
c) Instituționalizarea învățământului istoric superior în RSSM
în
vara anului 1944, în timpul când operațiile militare pe teritoriul
Basarabiei încă nu erau finisate, Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS
a elaborat un plan minuțios de restabilire a regimului sovietic de
comandă în toate sferele de activitate: organizare socială și politică,
economie, cultură, învățământ. Referitor la învățământul superior a fost
emisă Hotărârea „cu privire la acțiunile de îmbunătățire a lucrului
politic și cultural de masă și restaurarea instituțiilor învățământului
public și medicale în raioanele RSSM, eliberate de ocupanții
germano-români” (iunie 1944) [35]. în acest document se înainta drept
sarcină de neamânat restabilirea învățământului public, îmbunătățirea
lucrului politic și propagandistic în republică. Prin altă hotărâre din
16 iunie 1944 Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS obliga Comitetul
Unional pentru Școala Superioară din URSS să îndrepte în Moldova pentru
activitatea în Institutele pedagogice 6 doctori în științe (2 – pentru
predarea Marxism-leninismului, 2 - a literaturii ruse, 2 – a
istoriei)[36]. în spiritul acestor hotărâri în perioada 25-27 iunie 1944
a avut loc Plenara CC al PC(b)M în cadrul căreia s-a discutat
problemele ce necesitau a fi soluționate în vederea instaurării puterii
sovietice în teritoriul „eliberat”. în stenograma plenarei se
menționează: „Ținând cont de faptul că populația teritoriilor eliberate
s-a aflat mult timp în condițiile ocupației germano-române, a fost
educată de propaganda fascistă în spirit dușmănos nouă (puterii
sovietice –A.D.) și a fost lipsită de informația sovietică veridică, -
CC PC(b) din toată Uniunea cere de la noi (PC(b)M – A.D.) desfășurarea
lucrului de propagandă în rândul țăranilor, muncitorilor,
intelectualității și tineretului” [37]. în stenogramă se mai menționează
despre „ajutorul” acordat de CC al PC(b) din toată Uniunea în
realizarea scopurilor politice, propagandistice, ideologice în teritoriu
ocupat; despre 41 specialiști trimiși să organizeze lucrul
propagandistic, editarea ziarelor comuniste etc. De asemenea CC al PC(b)
din toată Uniunea a ordonat PC(b)M, în aceiași ordine de idei, să
restabilească sistemul de învățământ, de pregătire și perfecționare a
cadrelor didactice[38]. Din documentele prezentate rezultă că puterea
sovietică în anul 1944 paralel cu desfășurarea operațiunilor militare pe
teritoriul Basarabiei, pregătea terenul pentru instaurarea puterii
sovietice, de remarcat că un rol preponderent îl avea propaganda
ideologiei marxist-leniniste în rândul populației în vederea atragerii
ei de partea sa și constituirii unei mase largi a populației loiale
regimului pe o durată îndelungată de timp, întrucât aveau loc nu doar
acțiuni propagandistice efemere ci constituirea unui sistem al
aparatului de partid și de învățământ pe întregul teritoriu ocupat.
Obiectivele
puterii sovietice urmărite prin instituirea sistemelor de propagandă și
învățământ în RSSM le observăm într-o circulară, emisă de Comisariatul
învățământului în anul 1945 pentru toate instituțiile de învățământ din
republică, cu titlul „Scopurile pentru anul de studii 1945-1946”. în
documentul dat se menționează că în fața întregii țări stă drept sarcină
primordială „de a restabili economia și cultura, de a lichida urmările
războiului și a ocupației germano-române” [39] în afară de aceasta,
circulara constată un șir de daune aduse învățământului de „ocupanții
germano-români”: „au distrus sistemul învățământului sovietic și au adus
daune școlilor, au fot extrase circa 100 mii de bănci, circa 3 mln.
volume de literatură științifică și artistică” etc.[40] Cea mai mare
crimă conform documentului a fost că „3 ani de zile copiii au studiat în
școlile românizate, au fost sub influența ideologiei fasciste”, în
rezultat documentul constată că elevii „au pierdut timpul de trei ani în
ce privește educația normală, au probleme în conștiință, au fost
traumatizate sufletele a sute de mii de copii sovietici” [41]. în acest
context Comisariatul Norodnic al învățământului fixează drept sarcini
pentru anul de studii 1945/1946: „de a lichida urmările ocupației
germano-române din învățământ [….] de a educa tânăra generație în
spiritul ideologiei marxist-leniniste, a Marelui Octombrie a moștenirii
lăsate de marele Lenin și Stalin” [42]. Prin urmare instituirea
sistemului învățământului sovietic preuniversitar și superior avea drept
scop principal nu de a alfabetiza populația și a pregăti cadre pentru
economia națională cât de a modela conștiința locuitorilor Basarabiei în
vederea constituirii unei mase de populație loiale regimului. Un
argument în plus la această afirmație ne servește informația
profesorului M.Pavlov (directorul IPC în anul 1945) „Cu privire la
necesitatea deschiderii unei universități în RSS Moldovenească” adresată
Secției Școli a CC PC(b) din toată Uniunea. în această informație
profesorul M.Pavlov constată că IPC nu poate asigura în întregime
necesitatea de specialiști calificați, dar atragerea tineretului la
studii este necesară pentru a demonstra că „puterea sovietică, pentru
poporul moldovenesc - este puterea proprie, maternă, realizată prin
străduințele sale, cu propriile mâini” [43]. Iar din considerentul că
„Boierii români au deschis la Chișinău filiala Universității din Iași în
componența Facultății de Teologie și a Facultății Agricole, puterea
sovietică trebuie să deschidă o universitate completă cu șapte
facultăți”[44]. Prin urmare dezvoltarea învățământului superior în RSSM
era necesară pentru a demonstra populației autohtone că regimul sovietic
instituit are o față umană orientată spre bunăstarea populației și că
are o mai mare grijă de ea de cât statul român în perioada interbelică.
în
vederea aplicării în practică a hotărârii „cu privire la acțiunile de
îmbunătățire lucrului politic și cultural de masă și restaurarea
instituțiilor învățământului public și medicale în raioanele RSSM,
eliberate de ocupanții germano-români” din iunie 1944 [45]. Sovietul
Comisarilor Norodnici din RSSM a emis un șir de hotărâri: Hotărârea din
15 iulie 1944 a instituit 15 școli internate, a ordonat comisarului
învățământului M.Radul să completeze școlile cu cadre didactice, iar
pentru a asigura cu cadre școlile a permis absolvirea înainte de termen a
studenților Institutului Pedagogic Moldovenesc, cu oferirea condițiilor
de ași continua studiile dacă doresc [46]; Hotărârea din 24 iulie 1944
„Cu privire la restabilirea rețelei instituțiilor de învățământ superior
și mediu de specialitate a sistemului Comisariatului învățământului
Public al RSSM” [47] prevedea restabilirea Institutului de învățători
din Tiraspol, a Institutului Pedagogic din Chișinău și a unui șir de
școli pedagogice și profesionale; o hotărâre specială a Sovietului
Comisarilor Norodnici a fost emisă la 29 septembrie 1944 prin care se
prevedea restabilirea rețelei de școli superioare și medii de
specialitate existente în anul 1941 în RSSM și începerea procesului de
studii la 15 octombrie 1944 [48].
Peste
un an, în 1945, hotărârea CC al PC(b)M și a Consiliului Comisarilor
Norodnici din RSSM a instituit Institutul de învățători de Stat din
Bălți, în componența căruia figura Secția de Istorie [49], iar prin
hotărârea al PC(b)M și a Consiliului Comisarilor Norodnici din RSSM din 4
martie 1946 se prevedeau acțiunile de întemeiere a Universității de
Stat din Chișinău în componența a cinci facultăți, inclusiv cu
Facultatea de Istorie și Filologie. Peste trei ani, în 1949 printr-o
dispoziție similară a fost instituit Institutul de învățători din Soroca
[50].
în
afară de aceste acțiuni, în vederea asigurării sistemului de învățământ
sovietic instituit în RSSM s-au organizat cursuri de scurtă durată de
pregătire a profesorilor pentru școlile primare și școlile medii din
republică. Cursurile de obicei se desfășurau în instituțiile de
învățământ instituționalizate (la Chișinău, Bălți, Cahul, Soroca) [51].
în
perioada anilor 1944-1954 pe teritoriul RSSM au activat 5 instituții de
învățământ superior în cadrul cărora se pregătea cadre de istorici
marxiști: Institutul de învățători din Tiraspol, din 1952 institut
pedagogic; Institutul de învățători din Bălți, din 1953 institut
pedagogic; Institutul de învățători din Soroca; Institutul Pedagogic
„I.Creangă” din Chișinău; Universitatea de Stat din Chișinău.
Institutele de învățători
Institutul
de învățători din Tiraspol sa restabilit prin Hotărârea Consiliului
Comisarilor Norodnici ai RSS Moldovenești din 2 septembrie 1944 începând
cu data de 1 noiembrie 1944 cu cinci facultăți, printre care și
Facultatea de Istorie [52], care avea în componența s-a o singură
catedră - Catedra de Istorie. în a doua jumătate a anului de studii
1945-1946, Catedra Bazele Marxism-leninismului se desprinde de Catedra
de Istorie. Catedra Bazele Marxism-leninismului avea statut de catedră
universitară, asigurând predarea disciplinelor ideologice la toate
facultățile.
Institutul
din Tiraspol s-a restabilit cu statut de Institut de învățători cu doi
ani de studii fiind transformat în Institut Pedagogic cu patru ani de
studii abia în anul 1952 [53]. în anul 1954 Facultatea de Istorie a
Institutului Pedagogic „T.G.Șevcenco”este transferată la IPC.
Insuficiența
cadrelor didactice în școlile republicii și a ideologilor
marxiști-leniniști a impus necesitatea creării în 1945 a Institutului de
învățători din Bălți care avea în componența sa trei secții: Secția de
Istorie și Filologie; Științe ale naturii și Geografie, Secția de
Matematică. La Secția de Istorie și Filologie se pregăteau profesorii de
istorie și limba și literatura moldovenească și profesori de istorie și
limba și literatura rusă. în primul an de studii la această secție erau
două grupe: una cu învățare în limba moldovenească iar alta cu învățare
în limba rusă [54].
Catedrele
la Institutul de învățători și-au început activitatea abia în al doilea
semestru al anului de studii 1945/1946. La secția de Istorie și
Filologie activau pe lângă catedrele filologice și Catedra de Istorie
[55]. în anul 1946 este constituită Catedra Bazele
Marxism-leninismului[56]. în Raportul Institutului de învățători de Stat
din Bălți se menționează că această instituție de învățământ superior
„și-a început activitatea în luna mai a anului 1945 sub semnul grijii
mai a Partidului și guvernului față de învățători și școală” [57]. Anul
de studii a început la 17 septembrie 1945 și s-a finisat la 1 iulie
1946.
în
documentele anului 1948 se întâlnește denumirea de Facultatea de
Istorie și Filologie a Institutului din Bălți. Institutul de învățători
din Bălți nu era organizat pe facultăți ci pe secții. Această denumire
în rapoartele controlorilor de partid este întâlnită din obișnuința
acestora de a utiliza referitor la instituțiile de învățământ superior
denumirea de facultăți intrată în uz chiar și în rândul studenților și
profesorilor acestei instituții de învățământ. în fruntea Secției de
Istorie și Filologie s-a situat până în anul 1949 profesorul de
literatură Vaisman, care de altfel a fost înlăturat din funcție prin
ordinul ministrului învățământului [58]. în fruntea Facultății de
Istorie și Filologie a fost numit tânărul absolvent al Facultății de
Istorie a Institutului Pedagogic din Chișinău Grosul Gheorghe S. [59]
O
altă instituție de învățământ superior în cadrul căreia pe o perioadă
scurtă au fost pregătite cadre didactice în domeniul istoriei, și despre
care se cunoaște mai puțin întrucât fondurile de arhivă cu privire la
activitatea acestei instituții lipsesc, a fost Institutul de învățători
din Soroca, cu doi ani de studii. Institutul a fost organizat în anul
1949. El nu avea o organizare pe facultăți, dar ca și cel din Bălți pe
secții și pregătea profesori de diferite specialități inclusiv de
„istorie și geografie”, pentru asigurarea claselor a V-VII-a a școlilor
medii din republică cu profesori de istorie și geografie [60].
La
începutul anului de studii 1951-1952 a avut loc unele modificări ale
structurii învățământului istoric superior din RSSM, astfel că în
conformitate cu Hotărârea ministrului învățământului din RSSM au fost
fuzionate facultățile sau secțiile istorice cu cele filologice de la
Institutele pedagogice și de învățători. La IPC au fost fuzionate
Facultatea de Istorie și cea de Literatură în Facultatea de Istorie și
Filologie cu două secții respective. în funcția de decan al Facultății a
fost numit Penzul A. La institutele de învățători din Bălți și Soroca
au fost create secții de istorie și filologie și au fost desemnați șefi
de secție Cernea S.A. șef Secție Istorie și Filologie la Institutul de
învățători din Bălți și respectiv Rudenco I.A. șef Secție Istorie și
Filologie la Institutul de învățători din Soroca [61].
La
Facultățile (Secțiile) de Istorie a institutelor de învățători se
simțea chiar de la fondarea lor, și după transformarea unora dintre ele
în institute pedagogice, o lipsă a cadrelor de înaltă calificare, ceea
ce diminua calitatea procesului instructiv-educativ. Astfel, conform
unei informații privind susținerea tezelor de doctor a cadrelor din
instituțiile de învățământ superior din RSSM în perioada 1945-1949: nici
un colaborator al Institutelor de învățători din Bălți și din Soroca de
la nici o secție nu a susținut vre-o teză de doctor în științe, deși
numeroase cadre au fost delegate în universități din URSS pentru ași
face studiile postuniversitare [62]. Lipsa cadrelor de înaltă calificare
cât și numărul relativ mic al studenților de la Facultățile de Istorie a
Institutului Pedagogic din Tiraspol, a celui din Bălți și a celui din
Soroca (în anul de studii 1949-1950 au fost planificate 50 de locuri la
Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol dar abia de
s-a putut acumula 20 de studenți [63]) a dus ca pe la mijlocul anilor
'50 să se producă mari schimbări în pregătirea profesorilor de istorie
pentru școlile republicii. Până în anul de învățământ 1954-1955 dascălii
de istorie erau pregătiți la Institutele de învățători din Bălți,
Tiraspol, Soroca, la IPC și la Universitatea de Stat din Chișinău (USC).
începând cu acest an de studii obligația respectivă și-au asumat-o IPC
și USC. Deoarece în anul 1954 la IPC au fost transferate facultățile de
istorie din Bălți, Tiraspol și Soroca [64], Institutul de învățători din
Soroca fiind în întregime lichidat, o parte din facultăți fiind
transferate la Institutul Pedagogic din Bălți iar cea de istorie la IPC.
Această schimbare a jucat un anumit rol în ridicarea calității
pregătirii profesorilor de istorie. în aceste condiții Facultățile de
Istorie a Universității de stat din Chișinău și a Institutului Pedagogic
de Stat „Ion Creangă” au avut rolul decisiv în procesul de formare a
specialiștilor istorici marxiști și a cadrelor de partid din RSSM.
Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Chișinău
IPC
s-a restabilit în componența a 5 facultăți, printre care și Facultatea
de Istorie [65]. Inițial la Facultatea de Istorie era o singură Catedră
de Istorie, în anul de studii 1944-1945 au fost create trei catedre: de
Istorie a URSS. (șef al catedrei I.Grosul, doctor în istorie), de
Istorie Universală (șef al catedrei N.Koroliov) și de Istorie a Moldovei
(șef al catedrei N.Narțov). Comitetul pentru învățământul Superior de
pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS n-a aprobat înființarea
acestei catedre, rămânând în cele din urmă doar două catedre: de Istorie
a URSS și de Istorie Universală. în legătură cu transferarea lui
I.Grosul la USC, în postul de șef al Catedrei de Istorie a Popoarelor
URSS a Institutului Pedagogic din Chișinău a fost numit profesorul
N.Narțov. După eliberarea din serviciu a lui N. Narțov (1947), în postul
de șef al Catedrei de Istorie a URSS a fost numit prin cumul N.
Berezneakov, doctor în istorie, conferențiar universitar. începând cu
anul 1949 funcția de șef al Catedrei Istoria URSS a exercitato doctorul
în istorie S.Afteniuc. [66]
în
cadrul Institutului Pedagogic din Chișinău din anul 1944 activau
catedrele Bazele Marxism-leninismului (transformată în anul 1956 în
Catedra de Ecnomie politică și Filozofie) și Catedra Istoria PC(b)din
toată Uniunea (Istoria PCUS din 1952). Aceste două catedre aveau statut
de catedre universitare și asigurau predarea cursurilor ideologice la
toate facultățile, inclusiv la cea de istorie [67].
în
anul 1951 în baza Facultății de Istorie și a Facultății de Filologie a
fost creată Facultatea de Istorie și Filologie. Primul decan al acesteia
a devenit A. Penzul, iar în ianuarie 1952, în legătură cu plecarea sa
la studii, a fost numită decan L. Neizvestnâh. în decembrie 1952 L.
Neizvestnâh a fost transferată în postul de șef al Catedrei de
Literatură Rusă și Universală, iar decan al Facultății de Istorie și
Filologie a fost numită Vera Smelâh, lector superior la Catedra de
Economie Politică și Filozofie, în septembrie 1953 decan a fost numit
Afanasie Repida, care a lucrat în acest post până la comasarea IPC cu
USC (1960). în anul 1954 are loc deja cunoscuta transferare a tuturor
facultăților de istorie a institutelor pedagogice și de învățători la
IPC, structura facultății rămânând aceiași până în anul 1955 când în
conformitate cu ordinul Ministrului învățământului al RSS Moldovenești
din 17 august, Catedra de Istorie a Popoarelor URSS și Catedra de
Istorie Universală au fost unite într-o singură unitate - Catedra de
Istorie, în postul de șef al Catedrei de Istorie a fost numit S.
Afteniuc [68].
Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău.
Facultatea
de Istorie a Universității de Stat din Chișinău își începe activitatea
din momentul inaugurării universității. Inițial purta denumirea de
Facultatea de Istorie și Filologie. Responsabil de organizarea
facultății și asigurarea începutului studiilor la l octombrie 1946 a
fost numit I.Grosul. în 1946 doctorul în istorie I. Grosul este
transferat de la IPC la USC, unde participă în mod nemijlocit la crearea
Facultății de Istorie și Filologie, primul decan al căreia a fost până
în 1948. Conduce de asemenea până în 1960 Catedra de Istorie a URSS
[69].
Facultatea
de Istorie și Filologie avea în structura sa trei secții; limba și
literatura moldovenească, limba și literatura rusă, istoria. Secția de
istorie, la rândul său, avea la început două catedre: Catedra de Istorie
a Popoarelor URSS și Catedra de Istorie Universală. în primii ani de
activitate ai universității (1946-1948) studiile se efectuau exclusiv în
limba rusă. Pe parcursul anilor 1946-1954 funcția de decan al
Facultății de Istorie și Filologie au deținut-o atât specialiștii
istorici, cât și filologi. Decani ai facultății au fost până la 1960, în
ordinea ce urmează: I.Grosul (1946-1948), M.Pustânikova (1948),
A.Simonov (1948-1950), I.Varticean (1950), M.Muntean (1950), A.Malikov
(1951), I.Meșceriuk (1952), B. Ardentov (1952-1953), A.Simonov
(1953-1954), P.Mezențev (1954), V.Senkevici (1954) [70].
d) Politica privind componența corpului didactic al facultăților de istorie
Documentele
de arhivă depistate ne demonstrează că în primul deceniu postbelic în
RSSM, criteriile de care se ținea cont la angajarea specialiștilor la
serviciu în instituțiile de învățământ superior erau următoarele:
deținerea diplomei de studii superioare (preferabil de studii
postuniversitare, de candidat sau doctor în științe), apartenența
națională și de partid, Localitatea unde s-a născut persoana respectivă
și de unde a venit dacă nu era local, și cel mai important în primii ani
postbelici era dacă specialistul în timpul „ocupației” a fost sau nu pe
teritoriul dintre Prut și Nistru [71]. în rezultatul analizei
documentelor observăm faptul că majoritatea specialiștilor angajați la
instituțiile de învățământ superior din RSSM în anii 1944-1946, în
timpul „ocupației” (1941-1944) au locuit evacuare în orașul Buguruslan,
s-au aflat în diverse regiuni ale Uniunii Sovietice, și puține dintre
persoanele angajate, s-au aflat în Basarabia în această perioadă. în ce
privește componența națională, observăm de asemenea că nu a fost angajat
nici o persoană de naționalitate român, deși în republică erau
specialiști care-și făcuse studiile în perioada interbelică la
instituții de învățământ din România. Persoanele care nu au fost în
evacuare în perioada 1941-1944 s-au și-au făcut studiile în România,
erau considerate persoane periculoase pentru statul sovietic, întrucât
erau considerate că au fost supuse ideologiei burgheze, fasciste etc.
încă
din anul 1944 asupra instituțiilor de învățământ superior a fost
stabilit un control riguros. în conformitate cu Hotărârea nr.378 din 19
august 1944 a Comitetului Unional pentru Școala Superioară de pe lângă
Sovietul Comisarilor Norodnici din URSS „în legătură cu lipsa măsurilor
necesare pentru crearea corpului profesoral-didactic” se instituia un
control dur al cadrelor didactico-științifice din partea comisariatelor
pentru învățământ și directorii instituțiilor de învățământ superior.
Astfel comisariatele pentru învățământ și directorii institutelor
trebuiau să efectueze controlul (din punct de vedere politic) și
evidența cadrelor, să organizeze concursuri pentru ocuparea funcțiilor,
să interzică transferul cadrelor dintr-o instituție în alta, de asemenea
să efectueze un șir de acțiuni menite să asigure buna activitate și
controlul exigent asupra lucrului didactico-științific și propagandistic
din instituțiile de învățământ superior. Iar rezultatele să fie
raportate la Comisariatul învățământului Superior din URSS [72].
Acțiunile întreprinse aveau scopul să identifice cadrele
didactico-științifice din republică care au pierdut legătura cu
instituțiile de învățământ superior în legătură cu evacuarea
institutului pedagogic în Buguruslan, să atragă altele noi, și în urma
unui control riguros să le păstreze în cadrul institutelor, întru-cât
numărul cadrelor calificate în RSSM în anul 1944 era foarte mic.
La
Chișinău institutul Pedagogic s-a reîntors în componența a 20 de cadre
didactico-științifice și 160 de studenți, urmând ca Sovietul Comisarilor
Norodnici din RSSM să ofere spațiu de studiu și toate cele necesare
desfășurării procesului didactic al unei instituții de învățământ
superior [73]. Către începutul anului de studiu 1944/1945 institutul
dispunea de 38 cadre didactico-științifice, dintre care doar cinci
activau la Facultatea de Istorie (Grosul I.S., Amosov P.A., Koroliov
N.V., Mețeriuc I.I., Șteiman L.V.) dintre care 2 ruși, 1 moldovan, 1
bulgar, 1 evreu.
Către
începutul anului de studii 1944-1945 Institutul de învățători din
Tiraspol, restabilit după întoarcerea din evacuare, avea în componența
sa 22 cadre didactice, dintre care doar 3 profesori asigurau activitatea
Catedrei de Istorie: Dubinskaia Raisa Abramovna (preda cursul Istoria
URSS), Nazarova Nadejda Iacovlevna (Istoria universală), Koifman Ilia
Borisovici (Bazele marxism-leninismului, Istoria PC(b) din toată
Uniunea). Koifman I.B. a exercitat funcția de șef al catedrei Istorie
până în anul 1954, când secția istorie a fost transferată la IPC. în ce
privește componența națională a cadrelor, la Catedra Istorie erau doi
evrei și un rus [[74]]. Peste doi ani, la 1 septembrie 1947 la
Institutul de învățători din Tiraspol activau în total 22 de cadre
didactice. Dintre aceștia: 9 – moldoveni; 7 ruși, 8 – evrei (9 - membri
ai PC, 3 - candidați în membri, 12 - fără bilet de partid [75]).
La
Institutul de învățători din orașul Bălți în anul 1945/1946 activau 21
de specialiști. Din a doua jumătate a anului de studiu, după organizarea
Catedrei Bazele Marxism-leninismului și Istorie, în componența acesteia
au intrat 4 persoane: Bolișacov I.I. (asigura predarea cursului Bazele
Marxism-leninismului pentru toate specialitățile, exercita funcția de
șef de catedră), Chirstea C.F (preda cursul Istoria Moldovei), Rivilis
M.I. (cursul Istoria universală), Poplavscaia D.E. (cursul Istoria
URSS). După apartenența națională erau 1 rus, 1 moldovean și respectiv 2
evrei [76].
în
anul 1946 are loc separarea Catedrei Bazele Marxism-leninismului și
Istorie în Catedra de Istorie și Catedra Bazele Marxism-leninismului. La
Catedra Istorie activau 3 lectori superiori: Poplavskaia D.E., Rivilis
S.I., Stoliar H.S.[77]. Șef interimar al catedrei de Istorie în anii
1946-1947 a fost Poplavskaia D.E.
La
Catedra Bazele Marxism-leninismului a aceleiași instituții activau 3
lectori superiori: I.I.Bolișakov, șef interimar al catedrei; Karpenko
V.I.; Kaidalov V.N.[78]. Pe parcursul anului de studiu 1947-1948
Bolișakov I.I. a fost concediat și șef interimar al catedrei a fost
numit Konev N.I. lector superior. Iar catedra în anii 1948-50 avea 3
profesori, Konev N.I. Titov M.S. Karpenko V.I. [79]. în anul de studii
1951/1952 erau deja 5 profesori: Gozun A.P șef al catedrei; Sîci V.V.;
Eremenko P.P.; Drozdov K.A.; Karpenko V.C. După apartenența națională
erau 2 moldoveni și 3 ruși[80].
în
anii 1948-50 la Catedra de Istorie erau 4 profesori, Șef al catedrei de
Istorie a fost numit în anul 1949 Grosul Gheoghii Sergheievici, Stoliar
Ana Izrailevna, Bogatîi Pantelei Gavrilovici, Poplavskaia Dora
Emanuilovna [81] (în anul 1948-49 pentru câteva luni funcția de șef
catedră a fost exercitată de Stoliar A.I. și Poplavskaia D.E.) [82]. în
anul 1949 din 32 profesori în total la Institutul de învățători din
Bălți, doar 10 erau moldoveni și aceasta era considerat de unii
demnitari de partid ca naționalism local [83]. Din aceste considerente
numărul specialiștilor autohtoni în primul deceniu postbelic a continuat
să fie mic.
Componența
corpului profesoral al Catedrei Istorie în anul 1951 se modifică
categoric: Șef al catedrei de Istorie devine Bakerman David Iacovlevici,
Medvedev Mark Abramovici; Smolinkina Ecaterina Alexeievna, Bazarenko
Nikolai Nikiforovici, Frolova Maria Mihailovna - După componența
națională erau doi evrei, doi ruși, un moldovean [84]. Iar în anul de
studii 1953/1954 la Catedra de Istorie erau patru lectori superiori.
Toți membrii catedrei erau profesori tineri, ce activau la institut nu
mai mult de doi ani, și nu aveau grade științifice: Lectorul superior
Radul V.A. exercita funcția de șef interimar al Catedrei
Istorie(1952-1954; Lectorul superior Feider L.V preda „Istoria modernă”,
„Metodica predării istoriei și constituției”; Lectorul superior Certan
E.E. a activat la institut din anul 1952, preda cursurile „Istoria
antică”, „Istoria Moldovei” la secția de limbă și Literatură.; Lectorul
superior Rîbalko P.L. preda cursul „Istoria URSS” și „Istoria evului
mediu”[85].
La
secția Istorie și Filologie a Institutului de învățători din Bălți
observăm schimbarea frecventă a cadrelor din cauza necorespunderii
acestora pentru învățământul superior. Un șir de specialiști erau
delegați pentru studii postuniversitare în universități din URSS, dar
care nu se mai întorceau înapoi, iar o parte, în urma criticilor aduse
de către inspectorii Secției Școli și Instituții de învățământ superior a
CC a PC(b)M erau concediați, astfel majoritatea cadrelor ce au activat
în perioada 1945-1954 la Secția Istorie și filologie erau persoane ce nu
aveau experiență de lucru în învățământul superior.
Catedra
Istorie din cadrul secției Istorie și Filologie a Institutului de
învățători din Soroca avea în componența sa un singur lector titular
Șuliman K.B. Tot el exercita funcția de șef al catedrei [86]. La catedră
mai activau periodic profesori invitați de la Institutul de învățători
din Bălți și de la IPC.
Catedra
Bazele Marxism-leninismului îl avea în frunte pe Țurcan F.F. care
asigura predarea disciplinelor ideologice la toate specialitățile,
întrucât la institut erau în total patru grupe de studenți, câte două
grupe în fiecare secție: Istorie și Filologie, și Științe ale Naturii și
Geografie [87].
Lipsa
cadrelor didactico-științifice de înaltă calificare era problema
principală pentru toate facultățile și secțiile de istorie a
instituțiilor de învățământ superior din RSSM, ceea ce diminua calitatea
procesului instructiv-educativ. Astfel, conform unei informații privind
susținerea tezelor de doctor a cadrelor din instituțiile de învățământ
superior din RSSM în perioada 1945-1949: nici un colaborator al
Institutelor de învățători de la nici o facultate nu a susținut teza de
doctor în științe [88], deși și-au făcut studiile în aspirantură.
Situația
la IPC nu se deosebea cu mult de cea de la Institutele de învățători.
La Catedra Istoria URSS în anul de studii 1951/1952 activau 6 cadre
didactice titulare: Afteniuc S., Repida A.V., Kiricenko N.P., Roitman
N.D., Dubinskaia R.A., Stratievski K. [89]. Dintre specialiștii ce
lucrau la catedră doar Aftenic S. și Repida A.V. dețineau titlul de
doctor în istorie. în afară de aceștia la catedră cumulau Senchevici
V.M. și Esaulenco A.S [90].
La
catedra Istoria Universală corpul profesoral-didactic nu a cunoscut
schimbări esențiale din anul 1945. Ea avea în componența sa în anul
1951-1952 3 lectori titulari: Koroliov N.V. șef al catedrei în anii
1945-1955, Șlaen I.M., Krociak I.S. Nici un membru al catedrei nu
deținea grad științific și titlu didactic [91]. în anul de studii
1952-1953 corpul profesoral al Catedrei Istorie Universală este
completat cu două cadre tinere, absolvenți ai Institutului - Constantin
Drahenberg și Vladimir Potlog [92].
Catedra
de Istorie Universală a USC a fost inaugurată odată cu înființarea
Facultății de Istorie și Filologie. Inițial, catedra dispunea de numai
doi colaboratori - N.Mohov și M.Muntean, ultimul transferându-se mai
târziu la Catedra de Istorie a URSS. în 1947-1948 catedra se completează
cu noi specialiști: lectorii superiori R.Enghelgardt și N.Koroliov,
lectorii G.Smirnov și V.Totrov. Mai târziu membri titulari ai catedrei
devin A.Mirkind, B.Model, V.Antonova, V.Starojuc. în 1951 la catedra, în
postul vacant de lector superior, a fost angajată absolventa
aspiranturii Universității „M.V. Lomonosov” din Moscova N.Bregovskaia
[93]. Primul șef al catedrei a fost doctorul în istorie N.Mohov
(1946-1952), pe care l-a urmat doctorul în istorie, conferențiar
V.Antonova (1952-1954) [94].
Catedra
de Istorie a URSS era considerată ca una din catedrele principale ale
Facultății de Istorie a USM. Despre importanța mare ce i se acorda
acestei catedre în pregătirea viitorilor istorici ne vorbește elocvent
creșterea continuă a numărului colaboratorilor ei. în primul an de
studii, 1946-1947, catedra și-a început activitatea în componența a doi
profesori (Ia. Grosul, I. Meșceriuk) [95].
Pentru
pregătirea istoricilor marxiști, instituțiile de învățământ superior
din RSSM aveau nevoie de cadre marxiste calificate. întrucât populația
autohtonă fusese supusă „ideologiei burgheze, fasciste”, ele nu inspirau
încredere puterii sovietice, astfel că majoritatea cadrelor
universitare în primii ani postbelici erau aduse din alte regiuni ale
URSS, fapt demonstrat de componența corpului profesoral al instituțiilor
de învățământ superior. Abia după absolvirea primelor promoții de
istorici marxiști, pregătite în condițiile regimului totalitar de
comandă, în strictă corespundere cu ideologia marxist-leninistă, corpul
profesoral al facultăților de istorie din RSSM, a început să fie
completat cu cadre locale. în ceia ce privește componența corpului
studențesc, de asemenea majoritatea studenților în primii ani postbelici
o constituiau alogenii. Această stare de lucruri era determinată de
politica statului privind componența și dinamica contingentului
studențesc de la facultățile de istorie din RSSM, ca parte componentă a
politicii în domeniul învățământului istoric superior.
e) Politica privind contingentul de studenți
Dinamica
contingentului de studenți în cadrul instituțiilor de învățământ
superior din RSSM a fost determinată atât de necesitatea de cadre pentru
instituțiile de învățământ preuniversitar cât și de politicile de
propagandă a ideologiei comuniste și de completare a organizațiilor de
partid cu cadre marxiste, de realitățile politice ale perioadei.
în
RSS Moldovenească, conform raportului șefului Secției Cadre a
Comisariatului învățământului din 19 octombrie 1944, nu ajungeau la zi
627 profesori pentru școlile medii [96], deși încă nu toate școlile
medii își reluase activitatea. în aceste condiții, rolul principal în
pregătirea cadrelor pentru învățământul preuniversitar îi aparținea IPC
și institutelor de învățători.
în
anul de studii 1944/1945 din 384 de studenți de la IPC, la Facultatea
de Istorie își făceau studiile 84 de studenți (36 la anul I, 10 la anul
II, 20 la anul III, 18 la anul IV). Ponderea Facultății de istorie o
constituia 21,8 % [97]. Dintre aceștia 8 moldoveni, 25 ruși, 35 evrei,
16 ucraineni [98].
La
Facultatea de Istorie de la Institutul de învățători din Tiraspol în
anul de studii 1944/1945 își făceau studiile 41 de studenți
înmatriculați la anul 1, întrucât a fost restabilit din evacuare cu
statut de institut de învățători cu doi ani de studii, studenți la anul
doi nu avea. Din 41 de studenți 18 erau moldoveni, 5 ruși, 18 ucraineni.
Studiile se desfășurau în două limbi - moldovenească și rusă. în grupa
cu studii în limba moldovenească erau 18 studenți în cea cu studii în
limba rusă – 23 studenți [99].
La
Institutul de învățători din Bălți planul de admitere în anul de studii
1945/1946 era de 120 de persoane, la secția de Istorie și Filologie au
fost înmatriculați 57 de studenți [100]. Pe parcursul anului la această
secție au mai fost înmatriculați 8 studenți, astfel către finele anului
de studii 1945/1946 la Secția Istorie și Filologie erau 65 de studenți
la anul I, 35 de studenți în grupa cu predare în limba moldovenească și
30 de studenți în grupa rusă. în total institutul avea 125 de studenți
[101].
în
primul an după restabilirea Institutului Pedagogic din Chișinău, a
celui de învățători din Tiraspol (1944-1945) și crearea Institutului de
învățători din Bălți (1945-1946) la Facultățile de istorie din RSSM își
făceau studiile mai mulți studenți de origine alogenă de cât moldoveni.
Dar reieșind din faptul că școli medii în republică cu predare în limba
moldovenească erau mai multe de cât cu predare în limba rusă la nivelul
CC al PC(b)M și Ministerului învățământului s-a pus problema pregătirii
cadrelor autohtone, vorbitoare de limba moldovenească. Astfel, în
conformitate cu Hotărârea nr.110 a Consiliului de Miniștri și a CC a
PC(b)M din 1946 „Cu privire la acțiunile de consolidarea activității
Institutului Pedagogic din Chișinău” se prevedea ca la anul de studii
1946-1947 să acorde o mai mare atenție la înmatricularea tinerilor de
naționalitate autohtonă [102]. Una dintre cauzele că în instituțiile de
învățământ superior din RSSM studenții moldoveni erau mai puțini de cât
ruși, ucraineni și evrei era situația materială proastă a populației
autohtone ce nu le permitea tinerilor să se întrețină, să facă studii,
și să achite taxa pentru studii introdusă în anul 1940 (anulată abia în
anul 1954) [103]. în vederea atragerii populației autohtone la studii
prin hotărârea Consiliului de Miniștri și a CC al PC(b)M se prevedea ca
studenților să li se acorde condiții normale de studii [104]. în pofida
măsurilor întreprinse, creșterea numărului populației autohtone în
rândul studenților n-a avut loc imediat. Intențiile de pregătire a
cadrelor în instituțiile de învățământ superior din rândul moldovenilor a
întâlnit rezistență în rândul minorităților naționale care ocupau o
poziție dominantă în aparatul de partid și de stat. Acțiunile de a
facilita înmatricularea moldovenilor la studii a fost calificată drept
naționalism local [105].
în
aceste condiții, chiar și după inaugurarea Universității de Stat din
Chișinău, despre care se menționa că ar fi fost națională, și după
transferarea în anul 1946 a studenților anului doi de la un șir de
facultăți de la IPC la Universitate [106], în rândul studenților
universității dominau reprezentanții minorităților etnice. La 1
noiembrie 1946 la secția istorie a Facultății de Istorie și Filologie a
Universității de Stat din Chișinău erau 59 studenți, dintre care 33
ruși, 8 moldoveni, 6 Evrei, 8 ucraineni, 4 studenți de alte
naționalități. Din numărul total de studenți ai secției, 12 studenți
erau membri ai PC și 32 erau membri ai organizației comsomoliste [107].
începând
cu anul 1948 admiterea la studii în instituțiile de învățământ superior
din URSS se desfășura în conformitate cu Ordinul Ministrului
învățământului Superior din URSS S.Caftanov „Cu privire la desfășurarea
examenelor de admitere în instituțiile de învățământ superior din URSS”
în care menționa că examenele trebuie să se desfășoare strict în
conformitate cu regulamentul aprobat de minister și publicat în
Buletinul Ministerului pentru anul 1948. La disciplina istoria de la
abiturienți trebuia să se ceară cunoștințe ce n-ar fi depășit programa
școlii medii, dar urma să se acorde o mai mare atenție istoriei statului
sovietic și a „Marelui Război pentru apărarea Patriei”. Examinatorii
trebuiau să ceară de la candidații la studii ca aceștia să aprecieze
procesele economice, sociale și politice din diferite perioade prin
prisma ideologiei marxiste și a mișcărilor revoluționare [108].
La
IPC în anul 1948 au absolvit Facultatea de Istorie 23 de persoane
[109], însă au fost înmatriculați 21 de studenți, deși planul de
admitere fixa 25 de locuri [110]. La sfârșitul anului de studii
1948/1949 la specialitatea istoria erau în total 80 de studenți (la anul
I de studii – 20, II – 25, III – 19, IV – 16 studenți)[111]. Ministerul
învățământului Superior din URSS a sesizat micșorarea numărului de
studenți în instituțiile de învățământ superior și în special la
facultățile de istorie. Pentru a mări numărul de studenți la un șir de
facultăți, a „apropia a învățământul superior cu viața”, a acoperi
insuficiența de cadre marxiste, vice-ministrul A.Samarin a emis la 26
mai 1950 ordinul de deschidere a secției serale de studii la un șir de
institute din URSS și la IPC [112]. Aplicând ordinul menționat,
Ministerul învățământului din RSSM prevedea pentru anul de studii
1950/1951 la facultățile și secțiile de istorie a institutelor de
învățători cu doi ani de studii 100 de locuri cu studii la zi și 125 de
locuri cu studii fără frecvență, iar pentru Secția de Istorie a
Facultății de Istorie și Filologie de la IPC - 25 locuri cu studii la
zi, 25 – la secția serală, 50 – la secția fără frecvență [113].
În conformitate cu Ordinul Ministerului Învățământului Superior din URSS „Cu privire la măsurile de ajutor pentru Universitatea de Stat din Chișinău”, planul de înmatriculare la Universitate la specialitatea Istorie era de 25 de persoane. În total la universitate în anul de studii 1950/1951 își făceau studiile 1435 de studenți, dintre care ruși – 638, evrei - 316, moldoveni – 284, ucraineni – 158, alte naționalități – 41 [114]. (vezi continuare Partea a II-a)