La Maison Roumaine din Paris si-a reluat activitatea
Data: Saturday, January 14 @ 18:39:09 CET
Topic: Distribuitor de afise



«La Maison Roumaine» este una dintre cele mai cunoscute asociații ale exilului românesc din Franța.Este o asociație cu scop nelucrativ ale cărei obiective așa cum au fost ele definite în statutele sale sînt: „păstrarea fidelă și valorificarea patrimoniului cultural român în Franța și în lume, comunicarea liberă a ideilor și continuarea legăturilor culturale care unesc popoarele francez și român de mai bine de două secole”.


Exilații români din Franța au avut dintotdeauna asociații cu profil identitar și de întrajutorare, precum și fundații culturale care au urmărit obiective similare cu cele ale asociației „La Maison Roumaine”. Menționez, după cel de al doilea război mondial, asociația „Caritatea Românească – CAROMAN” de ajutorare a refugiaților, la înființarea căreia dna Maria Brăescu a jucat în Franța un rol de prim plan, „Fundația Universitară Regele Carol I”, patronată de „Comitetul Național Român”, sub autoritatea Regelui Mihai, „Institutul Român de Cercetări” organizat cu ajutorul material al prințului Nicolae al României. Agreat de către Academia din Paris, acesta era prezidat de Mircea Eliade și îl avea ca secretar general pe Octavian Vuia. Amintesc, de asemenea, de  salonul cultural de la  reședința din cartierul latin, rue Daubenton, a cuplului Petre Sergescu, (matematicianul P. Sergescu, animator al „Académie Internationale d’Histoire des Sciences”, era căsătorit cu scriitoarea de origine poloneză Marie Kasterska) unde se întîlneau cunoscute personalități ale vieții culturale pariziene. P. Sergescu a mai organizat cicluri de conferințe cu participarea unor cunoscute personalități ale exilului precum Nicoară Beldiceanu, M. Eliade, Nicolae Herescu și alții.
Spre sfîrșitul anilor 1970, după dispariția de facto a Comitetului Național, deși activitatea politică a Exilului era vie, cea culturală se resimțea puternic de lipsa de fonduri. Nu mai rămăsese activ la Paris în acest ultim domeniu decît „Centrul Român de Cercetări” animat pînă la desființarea sa în 1985 de prof. Cicerone Poghirc și „Cenaclul de la Neuilly” înființat în 1968 și găzduit de Leonid Arcade (pseudonimul literar al lui Leonida Mămăligă) în locuința sa din Neuilly sur Seine, rue du G-al Henrion Bertier. Această ultimă organizație se adresa unui public restrîns cu interes pentru literatură. în acest context menționez încă două inițiative care au jucat însă un rol  limitat: „Biblioteca Petre Sergescu” din rue Lhomond creată de Petre Carjeu și „Asociația Francezilor de Origina Română – AFDOR” întemeiată în 1974 de Ion Boboc.
în capitala Franței continua să se afle un număr mare de exilați români, adesea intelectuali, printre care o serie de personalități de renume care se afirmaseră la cel mai ridicat nivel în diferitele domenii ale culturii atît umaniste cît și științifice. Se simțea astfel nevoia creării unui nou cadru în care aceștia să se poată exprima și care să fie deschis tuturor exilaților. Aceasta cu atît mai mult cu cît România se adîncea într-o criză și o izolare din ce în ce mai accentuate. Adevăratele valori românești erau ignorate de regimul comunist care producea și etala un surogat cultural primitiv de tristă amintire.
„La Maison Roumaine” a fost înființată în vara anului 1982, fiind tocmai cadrul în care să se poată exprima și capabil să promoveze adevărata cultura românească în sensul cel mai larg al cuvîntului. Așa cum se preciza în statute, accentul este pus și pe libertatea de exprimare adică pe analize și prezentări obiective a realităților politice și socio-economice din țară.
Amintesc că denumirea de „La Maison Roumaine”  mai fusese purtată, în ajunul Primului Război Mondial, de o efemeră asociație fondată de Elena Văcărescu și Petre Ghika (tatăl lui Alexandru Ghika) înființată în scopul apărării intereselor României.
Printre cei care au inițiat și au reușit să creeze asociația „La Maison Roumaine”, trebuie amintiți în primul rînd Christina Sturza (născută Tileman-Pruncul), Alexandru Ghika, Dan Cernovodeanu și Catherine Allard. Ei vor fi aleși membri ai primului Birou al asociației (5/09/82) respectiv președinte, vice-președinte, secretar general și trezorier. Dan Cernovodeanu împreună cu dna Ruxandra Gutu-Pelazza s-au ocupat de prețioasă bibliotecă a „Fundației Universitare Regele Carol I” pe care asociația o luase în custodie. Două mari personalități ale exilului și culturii românești și universale, Mircea Eliade și Ștefan Lupașcu, au fost aleși președinți de onoare ai asociației.
Grație sprijinului Primăriei Parisului, a lui Jacques Chirac, primarul din acea vreme, „La Maison Roumaine”  s-a putut instala într-o clădire situată relativ central în Paris (rue de Flandre, arondisment 19). Destul de spațioasă, aceasta a găzduit biblioteca (multe mii de volume) și a asigurat desfășurarea conferințelor și a celorlalte activități organizate de către asociație. Aici va funcționa și secretariatul ei. în aprilie 1984, o parte din Birou va fi schimbat. Neagu Djuvara va fi ales secretar general și Adrian Oprescu trezorier.
Sediul din rue de Flandre a devenit un loc de întîlnire al intelectualilor din exil.  S-au organizat conferințe, expoziții, cursuri pentru copii, dezbateri. Conferințele au constituit principala activitate a asociației; la început în jur de două conferințe pe lună. Prezentate de către specialiști recunoscuți în domeniu, ele vor aborda diferite teme: istorie, lingvistică, etnologie, sociologie, politica, economie, literatură, artă, științe exacte, tehnică, etc.  în 1984 și 1985 s-au organizat și două expoziții. Una la primăria arondismentului 19 intitulată: „Les roumains de France – quarante ans de vie culturelle” și cealaltă, o expoziție de carte și icoane românești,  prezentată la Conservatorul arondismentului 7. S-au ținut de asemenea cursuri de limbă română și franceză (dnele Ruxandra Pelazza și Mihaela Filitti), de istorie română (Matei Cazacu) și de matematică (Ion Ghika).
Printre cei mai cunoscuți și activi participanți la diversele manifestări ale asociației, încă de la începuturile ei, în afara celor deja citați, menționez (în ordine alfabetică) pe:  Dan Aftalion, Sorin Alexandrescu, Dinu Bastaki, Nicolae Balotă, Paul Barbăneagră, Titus Bărbulescu, Nicoară Beldiceanu, Alexandru Bogdan, Mihai Brâncovan, Ioana Brătianu, Maria Brătianu, Vintila Brătianu, Anca Buzdugan, Denis-Pop Cîmpeanu, Nicolae Caranica, Mircea Catană, Theodor Cazaban, Ioana Celibidache, Dinu Cesianu, Alexandru Ciorănescu, Antonia Constantinescu, Petre Cristopol, George-François Culica, Victor Cupșa, Alexandru Danielopol, Florica Dumitrescu, Nicolae Evolceanu, Constantin (Dinu) Ghika, Sergiu Grosu, Alexandru Herlea, Charles Hillerin, Alexandra Hillerin-Vulcănescu, Virgil Ierunca, Cornel Ionescu-Sisești, Marie-France Ionesco, Cicerone Ionițoiu, Olga Kogălniceanu, Mihai Korne, Gheorghieș Lecca, Monica Lovinescu, Alde Lupasco, Cornel Mețianu, Costel Motas, Mioara Mugur-Schächter, Petre Năsturel, Radu Negrescu-Suțu, Basarab Nicolescu, Alexandru Niculescu, Doru Novacovici, Adrian Oprescu, Andrei Pandrea, Francine Petrulian, Cicerone Poghirc, Victor Popescu, Radu Portocală, Paula și Mircea Predeleanu, Remus Radina, Eugen Radu, Petre Rosetti, Eugen Rațiu, Andrei Samueli, Annie Samueli, Marcel Șapira, Sanda Stolojan, Mihai Sturza, Marin Tarangul, Michel Tănase, Emil Turdeanu, Anna-Maria Tuduri, Ion Varlam, Ion Vitez, Dinu Zamfirescu.
De la constituirea ei, „La Maison Roumaine” a colaborat cu diverse alte instituții implicate în promovarea culturii românești și angajate în apărarea valorilor universale de libertate, democrație, drepturile omului, justiție, în informarea opiniei publice despre realitatea politică și socială din România. Menționez în primul rînd: „Centrul Român de Cercetări” de la Paris, animat de Cicerone Poghirc și „Academia Româno-Americană – ARA”. De altfel, în anii 1980, „La Maison Roumaine” și „Centrul Român de Cercetări” erau în capitala Franței adevărații promotori ai culturii românești. Aceste instituții erau percepute în acest fel mai ales în comparație cu „Centrul Cultural Român”, anexa ambasadei României comuniste la Paris. Menționez, de asemenea, diferitele asociații și cenacluri din care făceau parte membrii asociației „La Maison Roumaine” și realizau în acest fel în mod implicit legături între acesta și celelalte entități. Este cazul „Cenaclului de la Neuilly” a lui Leonid Mămăligă și a asociației „Hyperion  – Association pour la sauvegarde du livre roumain” înființată in 1981, găzduită tot de acesta și prezidată de B. Nicolescu (printre membrii fondatori, se numără  Horia Damian, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Stéphane Lupasco), al „Bibliotecii Române de la Freiburg”, al „Association pour la protection des monuments et sites historiques en Roumanie” condusă de Ștefan Gane, etc.
„La Maison Roumaine”  activa în condiții materiale extrem de modeste, principala sursă de venituri reprezentînd-o cotizațiile membrilor. Această realitate a atras după sine nu numai limitări în activitatea desfășurată, dar și o mare pierdere: dispariția bibliotecii. în legătură cu aceasta voi da cîteva detalii. „La Maison Roumaine” nu a avut posibilitatea să plătească chiria pentru un nou local atunci cînd, ca urmare a planului de modernizare a Parisului, imobilul din rue de Flandre a fost supus demolării. în 1986 asociației i s-a pus la dispoziție, tot de către Primăria Parisului, un alt local într-un imobil care nu putea fi ocupat însă imediat, fiind în construcție. în așteptarea intrării în noul spațiu, biblioteca împreună cu întregul mobilier au fost depuse într-un depozit din Paris al unei mari firme specializate (întreprinderea Bailly). Acesta a fost distrus, cîteva luni mai tîrziu, de un incendiu. Pierderea irecuperabilă a bibliotecii a reprezentat un adevărat dezastru pentru asociație.
După instalarea, în noul sediu (rue Mouraud, arondismentul 20) s-a putut reconstitui, din diverse donații o mică bibliotecă. începutul l-a constituit biblioteca profesorului Basil Munteanu, fostul director al Școlii Românești de la Fontenay aux Roses, creată de N. Iorga înainte de război. La aceasta s-au adăugat altele primite de la români din Franța, Germania, Statele Unite, Canada.
întrucît  spațiul din rue Mouraud avea o suprafață redusă, conferințele se țineau într-o sală dintr-un imobil ce se afla într-o stradă alăturată (rue Haxo). Cu timpul, acestea au început să se țină într-o sală mai adecvată: sala de conferințe a Misiunii Greco-Catolice din Paris. Monseniorul Cosma, rectorul Misiunii a pus-o la dispoziția asociației, pentru o sumă simbolică. Cîțiva ani mai tîrziu, noul rector al Misiunii, monseniorul Gheorghe Surdu, va pune la dispoziția asociației și un local pentru conservarea bibliotecii, care ajunsese de acuma să depășească 6000 de volume. Pentru a  asigura perenitatea bibliotecii, conducerea asociației a decis, în 1999, s-o doneze Misiunii Greco-Catolice care, în cadrul unei convenții de colaborare culturală s-a angajat să permită în continuare administrarea și utilizarea bibliotecii de către asociație.
Participarea unor noi membri se va face, de asemenea simțită. Menționez – tot alfabetic – pe Florin Aftalion, Pierre Baravache, Ștefana Bianu, Ilie și Ileana Brie, Jean Cantacuzène, Dan Culcer, Ion Filotti, Jean Florescu, Dinu Ionescu, Anca Lemaire, Dan Andrei Michaloux, Ilie Mihalcea, Bujor Nedelcovici, Ștefana Negri-Grigorescu, George Pîrjol, Alexandru Persu, Dana Petrișor, Mihai Ricci, Dan și Nicolas Teculescu, Ana și Mirana Țuțuianu.
în primăvara anului 1987, ca urmare a decesului președintei, Ch. Sturza, au avut loc noi alegeri. Noul Birou avea următoarea compoziție: președinte Alexandru Ghika, vice-președinte Alde Lupasco-Massot (fiica lui Ștefan Lupașcu), secretar general Neagu Djuvara, trezorier Adrian Oprescu. Victor Popescu va fi ales secretar general în 1991, înlocuindu-l pe Neagu Djuvara reîntors definitiv în țară. Acest Birou a condus asociația pînă la decesul lui Alexandru Ghika în 2001. în 1987, „La Maison Roumaine” a participat la Sorbona la organizarea congresului ARA „Omagiu lui Mircea Eliade”. A. Danielopol desfășoară o neobosită acțiune de promovare a priorităților românești în aviație. în bună parte datorită perseverenței lui, Aeroclubul Franței recunoaște meritele lui Traian Vuia și Henri Coandă. Menționez de asemenea corul asociației condus de dna Ileana Brie și concertele de vioară ale Miranei Țuțuianu care se bucurau de mult succes.
După decembrie 1989, „La Maison Roumaine” se va găsi într-un nou context, urmare a radicalelor răsturnări petrecute atît în țară cît și pe plan internațional. Activitatea ei va intra într-o nouă fază. Asociația trebuia nu numai să-și continue activitatea, ci și să se adapteze noii realități care devenise mult mai complexă. Trebuia să facă față printre altele provocării create de noua „democrație originală” care se instalase în România.
Activitatea ei s-a îmbogățit cu colaborări ale unor personalități cunoscute din țară, care, fiind invitate, puteau în sfîrșit să se deplaseze liber. Menționez pe Ana Blandiana, Ion Gavrilă Ogoranu, Ticu Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Smaranda Vultur, Alexandru Călinescu, Ștefan Gorovei. Conferențiază din ce în ce mai des cunoscuți francezi din mediul academic precum Stephane Courtois, Alain Besancon, Thierry Wolton, Françoise Thom. Noi personalități de origine româna care beneficiază de o solidă reputație internațională încep să  participe activ; îi menționez pe Florin Aftalion și Sanda Golopentia. La conferințele asociației vor asista de acum înainte și persoane venite recent în Franța, printre care studenți la studii doctorale. Temele abordate depășesc din ce în ce mai des cadrul strict românesc, unele subiecte tratate neavînd decît o legătură tangențială cu acesta. în cazul în care conferențiarii beneficiază de o deosebită reputație sau subiectele tratate sînt susceptibile să atragă un public numeros, conferințele se desfășoară într-o sală aparținînd de l’Eglise d’Auteuil.
Menționez, de asemenea, participarea asociației la organizarea a doua colocvii importante desfășurate la Sorbona: „Hommage à Basil Munteanu” (1992) și „Mircea Eliade et le destin de la culture roumaine” (1996). în 1990 și 1991, ea organizează și 2 expoziții: una intitulată „Expoziție de icoane” – la primăria arondismentului 16 și cealaltă intitulată  „Un village dans une malle”, realizată de Irina Nicolau de la „Muzeul Țăranului Român” din București, găzduită în atelierul arhitectului Teodor Georgescu, din Paris. în iarna lui 1990, „La Maison Roumaine” organizează la inițiativa lui Neagu Djuvara un transport de materiale pentru ajutorarea diverselor formații politice și de învățămînt din Cluj, Iași, București. Din delegație fac parte Ruxandra și Vittorio Pelazza.
După decesul, în 2001, al președintelui A. Ghika la conducerea asociației „La Maison Roumaine” sînt aleși: Victor Popescu (președinte), Dan Ioanovici (vice-președinte) și dna R. Pelazza (secretar general). Grație ei, asociația și-a deschis un site pe internet. Noua conducere funcționează pînă la sfîrșitul anului 2009 cînd asociația își încetează practic activitatea. După această dată V. Popescu asistat de R. Pelazza expediază în continuare afacerile curente.
în perioada 2002 – 2009 conferințele organizate de președintele V. Popescu vor continua să reprezinte principala activitate a asociației. Ele își vor păstra atît calitatea cît și audiența în cadrul comunității românești din Paris. Temele prezentate nu se vor limita, nici în această perioadă, numai la cadrul românesc. Frecvența conferințelor va fi de 15 – 18 pe an. Printre conferențiarii din Franța îi menționez pe J. Cantacuzène, I. Filotti, A. Herlea, B. Nedelcovici, A. Persu, R. Portocală, M. Tănase, Ana Țuțuianu. Din România participa printre alții Șerban Rădulescu-Zoner, Romulus Rusan, Valerian Stan, Horia Patapievici. „La Maison Roumaine” este prezentă prin M. Brătianu, A. Lemaire și A. Herlea la expoziția „Hommage aux victimes du communisme en Europe de l’Est de 1945 à 1989” organizată la Primăria arondismentului 16 din Paris în toamna lui 2007. în paralel, „La Maison Roumaine” a organizat un colocviu pe această temă. începînd cu 2003 toate acțiunile asociației sînt consultabile pe internet.
Menționez, de asemenea, că un număr important de membri ai asociației „La Maison Roumaine” au fost angajați în diverse alte acțiuni de apărare și  promovare a intereselor poporului român, de prezervare a memoriei sale. întrucât asociația nu a fost direct angajată, ele sunt prezentate într-un document anexa.
La începutul anului 2010, starea sănătății și vîrsta înaintată nu i-au mai permis președintelui V. Popescu să-și exercite mandatul și activitatea asociației s-a oprit. Diferite soluții au fost evocate printre care găsirea unui succesor sau închiderea ei. Cu ocazia adunării generale a asociației din 24/07/2010 se supune la vot această ultima soluție care este în cele din urmă respinsă datorită intervenției hotărîte a lui Ilie Mihalcea. Acesta subliniază că existența la Paris a unei instituții ca „La Maison Roumaine” continua să fie necesară.
Apelul lansat de președintele V. Popescu în vederea alegerii unui nou consiliu de direcție a înregistrat 19 candidaturi. La adunarea generală convocata pentru data de 29/01/2011 a existat o largă dezbatere privitoare la situația acesteia și la oportunitatea continuării activității ei.
A. Herlea a susținut continuarea activității, justificată atît de nevoile comunității românești din Franța, cît și de situația politică din România unde fostele structuri au acaparat întregul spectru politic, atît puterea, cît și opoziția. Actualmente, alegătorul nu are cu cine vota, neexistînd o adevărată alternativă politică. Situația pe diferitele planuri, începînd cu cel moral, în care se află în momentul de fata România este comparabilă (mutatis mutandis) cu cea din anul 1982 cînd a fost înființată  „La Maison Roumaine”. Simpla existență a asociației este benefică într-un context în care clasa politica din țară nu respectă cu adevărat marile valori și principii europene. Total independentă față de autoritatea de la București „La Maison Roumaine” poate contribui la evoluția democratică a țării. I. Filotti a pledat și el pentru continuarea activității asociației, insistînd asupra faptului că existența unor comunități importante de români în mai multe țări occidentale reprezintă un fenomen nou și pozitiv în viața poporului român. Membrii acestor comunități au o sensibilitate mai apropiată de cea a țării în care trăiesc și deci un mai mare respect pentru valorile democratice, pentru corecta funcționare a instituțiilor, pentru patrimoniul cultural, pentru prezervarea mediului, precum și o mai mare intransigență față de moravurile politice corupte din România de astăzi.
întrucît quorumul nu fusese atins, s-a amînat alegerea consiliului director și a biroului. Aceste instanțe au fost alese la adunarea generală din 5/02/2011. Biroul este format din: A. Herlea (președinte), I. Filotti (vice-președinte), A. Lemaire (secretar general), P. Baravache (trezorier). Din Consiliul Director mai fac parte: F. Aftalion, A. Bogdan, Paula Boilă, Emanuela Butin-Boilă, A. Cantacuzène, Marina Lupaș, I. Mihalcea, F. Petrulian, N. Teculescu, A. Țuțuianu. Adunarea generală a aprobat de asemenea schimbarea sediului social în 99, rue Monge, 75005 Paris, într-un local pus la dispoziție de dna A. Lemaire. Rectorul Misiunii Greco-Catolice Gabriel Buboi a acceptat ca reuniunile și conferințele asociației să se țină la sediul Misiunii din Paris, 38, rue Ribera, conform convenției de colaborare culturală din 1999, care rămîne în vigoare.
Noua conducere își propune:
- să continue și să dezvolte activitățile asociației „La Maison Roumaine” așa cum au fost ele realizate în trecut și în spiritul statutelor asociației;
- să promoveze deschiderea asociației către problematici europene, primordiale în contextul apartenenței României la UE;
- să facă din „La Maison Roumaine” să fie un cadru cît mai adecvat în care comunitatea română din Franța să se poată exprima;
- să contribuie la educarea și evoluția comunității românilor din Franța în spiritul valorilor democratice și a promovării acestora în România;
- să lupte pentru prezervarea memoriei și pentru denunțarea crimelor totalitarismelor comunist și nazist;
- să acționeze pentru punerea în valoare a patrimoniului și a personalităților românești;
- să se implice în promovarea unei imagini corecte și reale a României și românilor, imagine grav deteriorată în primul rând din cauza situației politice din țară;
- să colaboreze cu asociațiile românești și străine care au obiective similare;
- să dezvolte asociația prin atragerea de noi membri, în special tineri;
- să modernizeze comunicarea atît internă cît și externă a asociației și s-o facă mai bine cunoscută în țară.
în această optică „La Maison Roumaine” a reluat ciclul de conferințe întrerupt acum un an și jumătate. Prima conferința a fost susținută în 12 mai 2011 de către prof. Florin Aftalion. A fost stabilit programul conferințelor pentru anul 2011/2012. Se lucrează de asemenea la un nou site internet și s-a hotărît ca periodicul Jurnalul literar să devină publicația care să informeze cu regularitate despre activitățile asociației. S-a acceptat oferta făcută de către dnul C. Ionițoiu ca monumentul victimelor comunismului din România, pe care domnia sa îl poseda în cimitirul Montmartre, să treacă în patrimoniul asociației. Au început demersurile în acest scop. C. Ionițoiu, R. Radina și alți membri ai asociației, începînd cu conducerea ei, au asistat la slujbă în memoria victimelor comunismului din România de la cimitirul Montmartre care a avut loc, ca în fiecare an, de ziua înălțării (2 iunie).
Astăzi „La Maison Roumaine” intră într-o nouă fază a existenței sale. Prima (1982 – 1989) s-a caracterizat printr-o activitate legată strict de nevoile și aspirațiile exilului românesc, fără o reală deschidere spre probleme de interes european sau general. Comunitatea românilor din Franța era relativ omogenă și avea un adversar bine definit pe care îl combătea. în cea de a doua perioada (1990-2009) asociația a acționat într-un context schimbat și în accelerată evoluție.  Ea a știut să se adapteze. A beneficiat de colaborarea unui număr semnificativ de  personalități atît din țară, cît și din mediul academic francez. Evantaiul subiectelor tratate a depășit cu mult cadrul strict românesc. Vechiul nucleu al refugiaților politici s-a restrîns substanțial. Noii veniți căutau în primul rînd să se realizeze pe plan economic sau să-și urmeze studiile. Interesul lor pentru asociații românești nu a diminuat, dar unghiul sub care ele sînt privite s-a schimbat. România este de acum membră a UE și comunitatea românilor din Franța începe să semene din ce în ce mai mult cu diferitele comunități etnice prezente pe teritoriile altor state. în acest context începe astăzi cea de a treia perioadă din viața asociației „La Maison Roumaine”. Noua ei conducere a definit axele principale ale acțiunilor sale. Ele au fost precizate mai sus. Strategia va fi una flexibilă dar riguros condiționată de păstrarea intactă a valorilor morale pe care ea înțelege să-și bazeze orice acțiune.
Anexă
Majoritatea membrilor asociației « La Maison Roumaine », au fost angajați în diverse acțiuni  și activități în afara celor din cadrul asociației. Spectrul acestei angajări este larg și relațiile cu autoritățile de la București diverse: de la opoziție intransigentă la colaborare.  Securitatea avea și ea, fără îndoială, agenții ei infiltrați. Succinta evocare care urmează nu se oprește asupra acestui aspect cu caracter moral. Ea este o simplă trecere în revistă.
Astfel emisiunile Monicăi Lovinescu și ale lui V. Ierunca de la Radio Europa Liberă sînt celebre și de mare impact în țară. La publicațiile românești din Paris, care apar după 1980, « BIRE » și « Lupta », colaborează numeroși membri ai Casei Românești. Antonia Constantinescu, ca redactor șef al ziarului « Lupta », înființat de M. Korne în 1986, desfășoară o activitate de o excepțională calitate. Periodicul lui Radu Portocală intitulat « Revers » apărut în 1999 se va înscrie pe aceeași linie.
Președintă „Consiliului Național Român”, inițiat de Nicolae Penescu după dispariția „Comitetului Național”, a fost Ioana Brătianu, numită în 1980, în această funcție de către Regele Mihai. Din această instituție au făcut parte mai mulți alți membri ai asociației „La Maison Roumaine”, printre care C. Ionițoiu, care a fost ales vice-președinte, și C. Ghika președinte al filialei Franța. După decesul lui N. Penescu, în 1982, C. Ionițoiu devine secretar general PNȚ din exil. împreună cu Remus Radina el va duce o susținută acțiune de prezentare și denunțare a dramei prin care trece poporul român. C. Ionițoiu publică Morminte fără cruce, R. Radina publică Testamentul din Morgă  și ia inițiativa comemorării anuale a eroilor români la cimitirul din Soultzmatt (Alsacia). La Paris există și două asociații a foștilor deținuți politici. Una, creată în 1979, condusă de Radu Câmpeanu, I. Vitez și Dinu Zamfirescu și cealaltă înființată în 1983 de către C. Ionițoiu și Remus Radina și condusă de aceștia.
Printre membrii fondatori ai „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi – UMRL”, înființată la inițiativă lui Ion Rațiu în 1984, se numărau de asemenea membri ai asociației. îi menționez pe D. Novacovici (secretar general) și I. Varlam. Acesta din urmă va fi  prezent și în conducerea filialei Franța a UMRL alături de I. Ghika (președinte), J. Florescu, A. Herlea (vicepreședinți) și M. Ricci. Președinta „Ligii Drepturilor Omului în România”, înființată în 1978, este Sanda Stolojan. Din conducere mai fac parte Mihnea Berindei, Maria Brătianu, Matei Cazacu, Ariadna Combes, Paul Goma, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Majoritatea membrilor asociației „La Maison Roumaine” sînt angajați în diferite acțiuni: manifestații, semnarea de proteste și declarații de solidaritate cu cei care lupta în România pentru democrație și drepturile omului: „Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România SLOMR”, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu.
în preajma și imediat după decembrie 1989 apar, alături de cele existente, noi acțiuni la care participă membrii asociației „La Maison Roumaine”. Menționez inițiativă lui Vintilă Brătianu de creare a unei asociații de cooperare între partidele politice istorice – APPR, care va fi prezidată de I. Filotti. La „Radio Solidarnosc” colaborează N. Djuvara, R. Portocală, Dinu Zamfirescu și D. Culcer, care aveau responsabilitatea emisiunilor românești. Asociația „Action pour la Democratie en Roumanie – ADER” creată în februarie 1990 era condusă în exclusivitate de membri ai asociației „La Maison Roumaine”: A. Herlea președinte, N. Balotă, C. Ghica și I. Varlam vicepreședinți, N. Evolceanu secretar general, Dan Aftalion trezorier. ADER organizează prima vizită în străinătate, la Paris, în februarie 1990, a lui Corneliu Coposu în calitatea sa de președinte al PNȚCD. Cu această ocazie se inaugurează în cimitirul Montmartre, la inițiativa lui C. Ionițoiu și Remus Radina, monumentul victimelor comunismului din România ridicat grație eforturilor celor doi.
Rămînerea la putere în România a ex-comuniștilor conduși de Iliescu-Roman și susținerea acestora de către Președintele François Mitterand și Guvernul Francez este denunțată în mass-media din Franța, inclusiv la televiziune, de către A. Herlea, R. Portocală, I. Varlam și alții. Un interviu al lui A. Herlea apărut în ziarul Quotidien de Paris în 15/01/1990 a fost utilizat pentru interpelarea în Parlamentul francez a ministrului de Externe Roland Dumas care făcuse o vizită oficială în România unde susținuse, fără nuanțe, echipa Iliescu-Roman. Cartea lui R. Portocală, Autopsie d’un Coup d’Etat Roumain din 1990 analizează cu obiectivitate evenimentele din decembrie ‘89. în primăvara lui 1990, A. Herlea și I. Varlam au fost românii care au apărut cu cea mai mare frecvență pe ecranele televiziunii franceze.
Tot în primăvara anului 1990 Ioana Brătianu, A. Herlea și I. Varlam participă la colectarea de ajutoare pentru PNȚCD și PNL oferite de către orașul Troyes și la transportul lor în România. „Comitetul Marian Munteanu” creat ad-hoc după mineriada din iunie 1990 este format din Florin Aftalion, M. Brâncovan, A. Herlea, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Din conducerea asociației „Solidarité Universitaire France-Roumanie – SUFR”, creată de A. Herlea în primăvara lui 1991, mai fac parte: Florin Aftalion, M. Brâncovan, J. Cantacuzène,  Alexandre Cantacuzène, Marie-France Ionesco, M. Mugur-Schächter, Ștefana Negri-Grigorescu, D. Teculescu. Ulterior I. Filotti, Mihai Tănase și N. Teculescu vor intra și ei în conducerea asociației. Tot în 1990 ia naștere „Uniunea pentru Regele Mihai” prezidată de Marie-France Ionesco, căreia îi urmează J. Florescu. Din conducerea ei mai fac parte: M. Brâncovan, I. Celibidache, I. Filotti, I. Ghika, G. Lecca, D.A. Michaloux, R. Negrescu-Suțu, G. Pârjol, P. Predeleanu, M. Ricci.
De asemenea, mai mulți membri ai asociației „La Maison Roumaine”, începînd cu membrii ADER, au participat la cea mai mare reuniune a exilului românesc care s-a desfășurat la Paris în mai 1994. La această reuniune au luat parte și importante personalități venite din țară precum Corneliu Coposu, Emil Constantinescu, Ion Gavrilă Ogoranu. în 1995 este înființată la Paris filiala franceză a asociației „Memorialul Sighet”, condusă de dnele Maria Brătianu (președintă) și Anca Lemaire (secretar general). Un an mai tîrziu, la Biserica Ortodoxă Română din strada Jean de Beauvais, Ilie Mihalcea fixează o placă în memoria victimelor din decembrie 1989.
începînd cu secolul 21 apar noi asociații. Le menționez pe cele implicate în prezervarea patrimoniului natural și cultural românesc: Fundația „Pro Patrimonio” – înființată la Londra în 2000 de către Șerban Cantacuzino din biroul căreia face parte I. Filotti (vice-președinte), cu filiala  „Pro Patrimonio France” prezidată de Caroline d’Assay și „Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie – RPER”, prezidată de Ștefana Bianu care militează cu prioritate pentru Roșia Montană și Țara Moților. Din Biroul asociației face parte și Ana Țuțuianu; A. Herlea este membru de onoare.
Nu poate fi încheiată această evocare a angajamentului politic al multor membri ai asociației „La Maison Roumaine” fără a fi amintită hotărîta opoziție a exilului împotriva acțiunilor Bucureștiului care a făcut totul pentru a pune stăpînire pe Biserica Ortodoxă Româna din strada Jean de Beauvais. Această biserică înființată în a doua jumătate a secolului 19 de către românii din Paris a reușit să-și păstreze independența după cel de al doilea război mondial. Era un simbol al rezistenței românești în fața comunismului. Asaltul Bucureștiului a început din anii 1950 și a continuat cu perseverența pînă în a doua jumătate a primului deceniu al secolului 21. Printre membrii asociației angajați în această rezistență îi menționez pe Ștefana Bianu, A. Bogdan, D. Culcer, G.F. Culica, A. Ghica, I. Ghica, N. Guguianu, Alexandra Hillerin-Vulcănescu, C. Ionițoiu, D.A. Michaloux, I. Mihalcea, R. Negrescu-Suțu, N. Penescu, M. Tomoroveanu, Eugen Rațiu, P. Rosetti, R. Radina, N. Teculescu, Ana Țuțuianu, I. Varlam. Ei au fost susținuți de Eugen Ionescu și de cunoscutul jurist V. V. Stanciu.
Subliniez de asemenea că începînd cu 1990 mai mulți membri ai Casei Românești se angajează direct, în țară, în lupta politică, unii dintre ei reîntorcîndu-se definitiv în România. Este cazul lui M. Berindei, Ioana Brătianu, V. Brătianu, R. Câmpeanu, C. Ghica, A. Herlea, C. Ionițoiu, D. Novacovici, I. Varlam, Dinu Zamfirescu. Am considerat că această implicare nu-și găsește însă locul într-o sumară trecere în revistă a angajamentului civic și politic al membrilor Casei Românești. Trecere în revistă care rămîne desigur incompletă și sub alte aspecte, fiind un exercițiu de memorie.




«La Maison Roumaine», una dintre cele mai cunoscute asociații ale exilului românesc din Franța.



Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1151